Manager Manager 13

În tabelul din imaginea de mai jos este interpretarea mea personală a jocului de-a antrenorii la CFR. Dacă doriți să vă expuneți interpretarea voastră personală, puteți s-o faceți la rubrica de comentarii sau să-l rugați pe kiruj să inaugureze un sondaj referitor la oportunitatea demiterii/neprelungirii contractelor unor antrenori.

Legendă: luni bune pentru demis antrenori la CFR = ianuarie, aprilie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie.

Cer scuze pentru eventualele erori în privința datelor din acest tabel, nu și pentru concluzii.

Aurel Șunda – DA

La vremuri noi, antrenori noi. Bănățeanul și-a făcut datoria, a ținut CFR-ul în Liga 1, l-a aclimatizat la nivelul superior al fotbalului de club din România, deci a fost un bun maur. Chiar și maurul Aurel s-a consolat la acea vreme cu ideea că la pretenții mari, Paszkany e liber să-și caute antrenori mai mari și mai moderni decât el. Evoluția ulterioară a CFR-ului sub conducerea din teren și de pe bancă a lui Dorinel Munteanu (mai ales în Cupa Intertoto) a confirmat faptul că schimbarea antrenorului a fost un pas înainte.

Cristiano Bergodi – NU

Un NU imens, apăsat! Dacă vă uitați pe lista cu antrenori care i-au urmat la CFR, nu cred că o să reușiți să scoateți din tot cârdul la un loc un fotbal mai curat, mai plăcut ochiului și sufletului decât cel imprimat de Bergodi CFR-ului. Mare, big, imensă lipsă de inspirație a conducerii colective a CFR-ului în ziua în care aceasta a decis să nu-i prelungească contractul antrenorului italian. Poate locul 3 ocupat la final n-a fost suficient de bun pentru orgoliul lui Paszkany, dar să nu uităm că nu Bergodi și-a autosabotat echipa aplecând urechea, în mod nătâng, la informații aeriene referitoare la niște jucători de bază ai CFR-ului care ar fi intenționat să vândă un meci Stelei!

Ioan Andone – DA / NU

Nu-i plăcut și nici elegant să execuți un antrenor la doar 3 luni după ce l-ai pupat și-n… pe frunte că ți-a adus singurul titlu de campion al României la fotbal din ultimii 101 ani! Lovitura în coajă, albuș și gălbenuș e cu atât mai dureroasă cu cât e dată chiar înainte de debutul în grupele Champions League (NU).

Pe de altă parte, campionatul riscă să fie compromis cu Andone la timonă. S-a mai întâmplat asta și în returul trecut, când nu numai din cauza formei „speciale” a Stelei (victorii peste victorii, pe toate stadioanele primitoare ale țării care n-ar vrea „să câștige ungurii”), dar și din cauza blocajului lui Andone, campionatul era pierdut la un moment dat. Primul titlu din istoria CFR-ului avea să rămână în cartea de memorii a Ligii 1 cu strigăte de fond din „Groapă” și de la Timișoara: „Noi v-am făcut campioni!” (DA)

Maurizio Trombetta – NU

Trombetta avea o atitudine perfectă pe marginea terenului. Afișa o modestie deosebită și din mimica sa răzbătea cu ușurință mândria și recunoștința că are onoarea să fie antrenorul acestei echipe fantastice. Italianul avea un respect deosebit pentru cei din teren și nu se sfia să și-l manifeste. Primul său 11 era mai mereu același, la victorie, egal sau înfrângere.

Probabil cele numai 4 puncte din Champions League au șters rapid de pe tabula lui Paszkany amintirea nopții magice de pe Olimpico, iar oboseala din campionat i-a pus capăt simpatiei pentru Trombetta. Însă lovitura fatală a venit într-un mod total neprofesionist, fix după plecarea lui Uhrin de la Timișoara. Ca să fac o comparație cu viața de zi cu zi a bărbaților prădători, dintr-o dată, fundul lui Dusan (sau al lui Ales?) pe banca CFR-ului a devenit mai atrăgător decât cel căzut al lui Maurizio. Ilegal de atrăgător, chiar…

Ales Jindra / Dusan Uhrin – NU

Asta cu antrenorii care nu se potrivesc specificului unui club să i-o repete Iuliu Mureșan lui Mutu, dacă acesta se va face vreodată antrenor! Poate Jindra nu se potrivea cu specificul clubului CFR, fiind un ilustru necunoscut, trecut doar în acte, dar n-o să înțeleg în veci de ce lui Dusan Uhrin nu i s-a dat de fapt nicio șansă în Gruia, mai ales după tot efortul de a-l aduce noaptea, ca pe o marfă de contrabandă!

Uhrin, antrenorul văzut încă din primele zile (nu că ar fi fost multe) asistând la meciurile juniorilor CFR-ului (Ha, ha, ha! Ce pierdere de vreme, nu?!), se pare că n-a fost compatibil cu vestiarul „Gazde” de pe stadionul „Dr.Constantin Rădulescu”. Nu spun mai multe, că n-am dovezi…

António „Toni” Conceição – NU

Acum e momentul solemn când putem să ne tragem perechile de palme de care vorbeam pe Facebook sau ne putem da cu capul de diferite locuri marcate vizibil pe perete. Prin acceptarea tacită a demiterii unui antrenor de pe locul 1 în Liga 1, noi, suporterii, am fost niște fazani cu pene, care, prin amuțirea gurilor, am girat un obicei (hobby?) al lui Paszkany ce avea să se transforme într-o boală cronică (demiterea pe bandă rulantă a antrenorilor).

Da, CFR-ul juca urât (dar cât de frumos avea să joace de la Toni încoace?), meciurile erau câștigate scremut, la limită (dar nu erau înfrângeri!), Conceicao avea fața aia de antrenor care nu inspiră mai nimic (dar trebuia să citim clasamentul, nu să-i facem ode!) etc. Dar nu trebuia niciodată să girăm demiterea lui Conceicao de pe locul 1 și gata! Antrenorului portughez – mai flagrant decât lui Andone – i s-a refuzat dreptul la onoare și onoruri.

Andrea Mandorlini – NU

Mai mult de 3 ani de când Paskany e moralicește mort pentru mine. A decedat din aprecierile mele odată cu demiterea lui Mando și interzicerea avionașelor în Gruia. A mai mierlit-o o dată ulterior, când a declarat că regretă că nu l-a demis mai devreme pe italian. Dacă-mi reamintesc regretul exprimat de același finanțator la demiterea lui Cârțu (după ce acesta aruncase o lopată de căcăt cioburi de plexiglas pe onoarea clubului), scoaterea lui Paszkany de la propria inimă mi se pare chiar o manoperă de bun gust.

Mandorlini E ANTRENOR! A demonstrat-o cu vârf și îndesat și la CFR și la Verona. La Cluj, unii nu i-au gustat stilul, deși trebuiau să se aștepte la exprimarea educației italiene la nivel de antrenorat. Puțini și-au dat seama, de exemplu, că într-un egal strategic cu Vasluiul („flori de mucigai”, ați citit?) poate sta frumusețea ulterioră a câștigării unui titlu de campioană. Mando a fost mai mult decât Craiova – CFR 2-3, unul dintre meciurile de referință ale acestui deceniu. Mando a fost și cel care se chircea de suferință la marginea terenului când echipa nu reușea să-și facă jocul. Mando era cel care murea, acolo, pe margine, când jucători profesioniști de fotbal îi mai înfigeau un cuțit în spate.

Numai caneto m-a făcut atunci să trec peste mizeria de demitere a lui Mandorlini și nici acum nu știu dacă să-i mulțumesc sau să-l înjur cu sete…

Sorin Cîrțu – DA

Bună glumă! Dublă glumă: Cîrțu în locul lui Mandorlini, la primul apel telefonic și Cîrțu, motivatorul fin din „Turul Franței” (că n-a mai prins și returul).

Alin Minteuan – DA

Un retur pierdut degeaba, 0 (zero) tinere speranțe folosite la prima echipă (Aline, chiar făceai tu, 100%, echipa?), 0 (zero) perspective. De fapt, un sezon ratat în întregime, care mă face să mă întreb din nou de ce a mai fost demis Mandorlini…

Jorge Costa – NU

Din aceleași motive de locul 1 în Liga 1, concluzia este NU. Cum-necum, printr-o combinație stranie de noroc și tactică pe care n-a înțeles-o mai nimeni, portughezul JC ținea CFR-ul pe primul loc și avea toate șansele teoretice să câștige campionatul. După mine, nu venirea lui Andone în locul lui Costa a revigorat echipa și a câștigat campionatul, ci echipa s-a adunat și s-a autoregenerat de una singură, în celebra ședință din vestiar, desfășurată fără șefi. Andone n-a fost șocul de la echipă, ci norocosul care a umflat potul, mai după un șut de-al lui Maftei, mai după un șut marca Gabi Mureșan.

Ioan Andone – DA / NU

Mai nimic nou sub soare. Același Andone, cu câțiva ani mai bătrân, cam același scenariu. Totuși, de data aceasta, Ando a apucat o campanie superbă de calificare în grupele Champions League și a stat și cu fundul în poarta grupelor. Să zicem că NU ar fi mai bine conturat decât DA. Andone putea fi lăsat să mai lucreze.

Paulo Sergio – NU

Alt antrenor pe care alții l-au inclus la categoria petarde, dar care a reușit să capete respectul meu. Autor al celor mai importante victorii europene din istoria CFR-ului (3-1 cu Braga, prima dată când CFR mai avea șanse de calificare înainte de ultimul meci din grupă; 1-0 pe Old Trafford, seara când CFR s-a retras cu stil din fotbalul mare, pregătindu-se de un next level amețitor).

Paulo Sergio nu se sfia să testeze, să încerce, să inoveze. Da, l-a folosit și pe Sepsi mijlocaș la închidere, dar Sepsi n-a fost invenția lui PS; în CV-ul său apărea informația că poate face și acel post. A bătut U Cluj cu rezervele, mișcare îndrăzneață pe care nici măcar Albusibiu n-a gustat-o. A atacat Inter la ea acasă și, chiar dacă a pierdut, n-a făcut-o în genunchi.

Fatale i-au fost experiențele din campionat (de exemplu, Hora pe stânga, Diogo Valente pe dreapta!). Și acum mai am impresia că PS nu și-a studiat suficient de bine/inspirat fișa postului și antecedentele clubului. Probabil a crezut în chestia cu confirmarea antrenorilor, a fost convins că un cuvânt dat e mai mult decât o beșină cu iz de fasole cu ciolan și usturoi, așa că a continuat să antreneze dincolo de limita prudenței, până a devenit istorie.

Puteți sări cu gura pe PS și pe mine, să-mi spuneți că n-a făcut mare brânză pe unde s-a dus, că tot nu vă mai ascult. După ce termin articolul și-i dau drumul pe net, mă îmbăt mangă…

Eugen Trică – DA

Prefer să-l țin minte – cel puțin deocamdată – pe Eugen ca fiind un fost mare fotbalist la CFR-ului. Chiar dacă e iubit la maxim de suporteri, o să comit un sacrilegiu și o să spun că timpul său (ca antrenor) la CFR n-a venit încă. Trică a antrenat cu inima, s-a zbătut, a făcut și lucruri bune (poate o să am ocazia să subliniez cel puțin unul, mai încolo), dar a ratat și o șansă mare, un trofeu (Cupa României).

Nu consider aducerea lui Mircea Rednic în locul lui Trică ca fiind o eroare din partea conducerii, nici măcar în lumina evenimentelor care s-au derulat ulterior. Și vă reamintesc cât de mangă mă voi îmbăta după ce semnez articolul…

Mircea Rednic – DA / NU

Omul n-avea rezultatele dorite (nici jucătorii nu erau cei doriți de suporteri), dar spunea niște adevăruri despre rufe nespălate, adevăruri „tăcute” cu vederea de alți antrenori. Rednic a avut personalitate și a plecat cu ea cu tot. Scenariul despre Rednic – pionul otrăvit, menit să distrugă CFR-ul – mă face să râd nervos. Nu e râsul meu, așa că încep să beau mangă de pe acum. Naivi mai sunt unii…

Petre Grigoraș – NU

Nu dai omul afară înainte de Crăciun nici măcar dacă ești un milionar veros, fără suflet, ceea ce habar n-am dacă Paszkany e. Mazilirea asta mi-aduce aminte de Revoluție, minus helicopterul și plutonul. La cum au murit atâția oameni nevinovați pentru ca alți concetășeni să-și permită să devină milionari, să-și cumpere jucării și să se joace cu ele după cum vrea mușchiul creierului lor, imuni la colindători și colinde.

Din păcate, ca și în cazul lui Rednic, deasupra mandatului lui Grigoraș a atârnat mereu sabia lui Trică, mulți dintre suporteri cerându-l repetat și obsesiv pe acesta înapoi la echipă și – din această cauză – văduvindu-l pe Grigoraș de sprijinul pe care ar fi fost normal să i-l acorde. Să nu uităm că a fost de multe ori dorit la CFR în trecut. Dar acum, fantoma lui Trică…

Nu mă leg de Miriuță, dacă nu era el, se găsea altul să-i ia banca lui Grig, că doar Cluj-Napoca e un municipiu frumos, iar banii sunt bani, n-au miros, decât germeni. Și, oricum, va veni și ziua lui fatidică, poate chiar în MM14.

Grig, îți mulțumim că măcar ai încercat! Succes în viitor și – dacă mai încape – Sărbători Fericite! Și să-i transmiți urări de bine și lui Dom Profesor Pustai, că numai el a mai rămas de încercat la CFR, să vedem că nu-i bun…

Dar ce mai contează? Cu sau fără Grigoraș, clubul ăsta, numit pompos CFR 1907 Cluj, se duce pe…, ca milioanele pe apa de Luni până Duminică. Noi să fim sănătoși. Hai, noroc! Onoare beției crunte!

Hai CFR!