Alaltăieri la Timișoara, ieri la Timișoara, azi tot la Timișoara [ACS Poli Timișoara – CFR Cluj 1-0]


Pentru CFR, terenul de la Timișoara e blestemat, intrând în categoria terenurilor pe care nu se pot cultiva 3 puncte. Nu e unicul, mai sunt câteva prin țară, dar nu le mai înșir aici, doar le știți și singuri, din suferințele proprii anterioare. Însă de data asta nimic nu părea că ne poate împiedica să ridicăm blestemul. Ce a fost azi la Timișoara, dacă n-ați citit titlul, o să aflați în rândurile următoare…

Unii spun că în ultima vreme CFR se deplasează la meciurile disputate în deplasare numai cu autocarul și din această cauză șoferul e un jucător important, care trebuie lăudat, menajat și giugiulit chiar și după meciurile mai puțin reușite. Nu, ceferiștii n-au renunțat la calea de transport aeriană din cauză că ar avea frică de înălțimile clasamentului și ar prefera să rămână la pământ, să-și ia banii fără prea multe turbulențe, motivul e unul tehnic. Se zice că la aeroport echipa e respinsă constant la check-in, de când lui Iuliu Mureșan i s-au găsit petarde în lot, iar lui Grigoraș tot felul de artificii tactice în bagajul de cunoștințe de specialitate. Singurul care mai zboară e domnul Arpad Paszkany, de obicei numai dus, în Dubai.

De regulă, eu nu aplec urechea la ce spun unii despre alții, preferând să mă bazez pe chestii verificabile. Ei bine, m-am dus la aeroport, am întrebat factorii de check-in și aceștia mi-au confirmat – parțial – zvonurile. Da, Iuliu Mureșan a fost prins cu petarde în lot. A lot! Răzvan Zamfir n-a fost prins cu nimic, ca de obicei. Bagajul lui Grigoraș n-a conținut artificii tactice, dar oricum s-a pierdut undeva pe drumul sinuos dintre punctul A (aeroport) și punctul A (avion), cu multe etape în urmă…

Chiar și așa, obosiți de drumul lung și măcinați de vremea neașteptat de friguroasă pentru această perioadă a sezonului, ceferiștii noștri dragi intră pe gazonul de pe „Dan Păltinișanu” ca o echipă mare, devenită în prezent medie, cu scopul de a obține în sfârșit 3 puncte la Timișoara. Adversarul pare în derută, bătubil. Anonimii de la Timișoara arată crispați, ușor timorați la intrarea pe teren a vedetelor noastre, Maah și Sepsi, dar totuși speră într-o ceață sau o negură care să se lase peste ochii alor noștri și să-i încurce.

CFR folosește următoarea garnitură de start: Grigoraș – Felgueiras – Maftei, Cadu, Brandao, Camora – Djokovic, Sepsi – Deac, Rui Pedro, F.Costea – Maah. Se remarcă prezența lui Brandao (parcă destinat să-l facă uitat pe Piccolo), ca noua pereche a lui Cadu.

ACS Poli Timișoara îi introduce în teren pe următorii: Eduard Pap (19 anișori!) – Nicu Boldea ș.a.

Meciul debutează binișor și în minutul 2 Maah are deja prima ratare din cele 17 trecute în avancronică, trimițând mingea, cu capul, peste poartă. Golul său plutește deja în aer, dar noi n-avem de unde să știm în acest minut că mingea sa pe care scrie gol e umplută cu heliu…

CFR e echipa care are inițiativa, construiește mai mult și pare ermetic închisă în apărare. Nu-l văd bine pe Șunda, mai ales când acesta nu apare în cadru. Frânarii noștri iau o opțiune serioasă pentru obținerea celor 3 puncte și urcarea în clasament până pe o poziție de Europa League într-un sezon oricum gata ratat. Rui Pedro e cel care orchestrează cele mai multe faze și-l trimite pe Djokovic în rol secundar, responsabil mai mult cu executarea loviturilor din puncte fixe. Însă atacurile noastre se împiedică deseori de F.Costea și rămân jumătăți de atacuri. Nici Deac nu e mai lucid în exprimare, nici Maah nu prea se mai joacă cu ocaziile…

Până în minutul 36, ocaziile CFR-ului nu-s destul de mari ca să ne epilăm părul de pe cap de ciudă că nu-s transformate în goluri și – implicit – puncte. În acest minut, asistăm la o fază cursivă, cu o pasă măiastră a lui Rui Pedro spre Deac. Șutul acestuia caută spațiul de lângă a doua bară a porții, dar nu-l prinde. După șutul anemic al lui F.Costea, lumea se cam duce la vestiare, la căldurică, iar cei 150 spectatori fideli rămân să înghețe în tribună.

După pauză, se lasă ceața. Pentru telespectatori, parcă se transmite Primul Război Mondial, imediat după un atac cu gaze toxice de luptă. Pe teren se desfășoară o zbatere surdă și oarbă. La reluări se vede că zbaterea e mai mare tot la poarta lui Pap, dar fără modificări pe tabela de marcaj.

După un sfert de oră, centrează Djokovic din corner, iar bătrânul Maftei trimite cu capul mingea în bară, ratând cea mai mare ocazie de gol a meciului, dar nu a vieții.

La cealaltă poartă, Camora îl fugărește inutil pe Felgueiras.

Deac reușește să trimită mingea în poartă, în minutul 65, dar se consideră că din poziție de ofsaid nu-i cinaș să marchezi.

Dominarea noastră continuă. Nu înțeleg însă o chestie: de ce, într-o partidă pe care o controlăm, încasăm cartonașe galbene la foc automat!?

În minutul 67, intră Voiculeț în locul lui Sepsi, probabil pentru a forța faza ofensivă. Peste 4 minute, sătul să-i vadă pe colegii de echipă ratând, Maah îi lasă locul lui Batin, care, dacă dă gol la Timișoara, are contractul ca și resemnat. Însă singurul resemnat pare Batin… Grigoraș face ultima mutare în minutul 74 – Hora în locul lui F.Costea – și de acum încolo nu mai are altceva de făcut decât să se uite prin ceață.

Nu trece decât un minut și Felgueiras respinge stupid, în corner, o minge care n-avea ce căuta acolo. La reluare, se vede că cere fault, dar nu-s sigur că are motive serioase. Cornerul este bine executat, dar și mai bine este executat Mario, cu un șut al lui Boldea de la 17 metri: 1-0!

Ultimele 16+3 minute au reprezentat din nou o demonstrație de neputință pentru trupa lui Grigoraș, care nu reușește să egaleze din nicio poziție. Brandao încasează al doilea galben și vede și un roșu, lăsându-ne să ne întrebăm oare ce mai face Piccolo. Meciul este pierdut într-un mod penibil, în fața unei glume de adversar (dar cu un portar bun sau aflat în zi de grație; timpul ne va spune care e valoarea lui adevărată).

Cel mai oribil an de la promovare, de căcatul 2013, se încheie în nota obișnuită, diareic, cu puncte împrăștiate adversarelor din toate punctele cardinale posibile, de toți antrenorii posibili. Grigoraș pare mai înghețat decât niciodată din anul 2000 încoace. Se uită lung și pierdut spre ceață și prin fantomele fotbaliștilor de pe teren. E privirea lui Villas-Boas, ar zice unii. Nu-i vine să creadă. Iar nu-i vine. Apoi se ridică alene și pleacă la vestiare. Banca scârțâie lugubru în urma sa. Încă unul, Arpi?…

CFR se retrage la depou până la anul. Hai hibernare!

0 comentarii

  1. Ultimul meci al lui Grig. Ar mai rămâne întrebarea dacă atâta poate, sau asta a vrut, jucând cu Sepsi, Costea, Maah, Voiculeț, Hora… dar parcă nici nu mai contează. Brandao poate singurul lucru de remarcat.
    Amu să vedem dacă se adeveresc visele erotice de pe cheferetv cu antrenorul italian + jucători din Italia și Portugalia, cu care să pornim iară spre cele mai înalte culmi, sau coșmarul meu cu Trică + lichidarea stocului și plonjonul în hău.

    Apreciază

      • N-am vazut meciul, sa-mi dau seama de nivelul lui Brandao, dar la inceputul sezonului, daca va amintiti, si Djoko a avut cateva partide foarte slabe pana s-a mai rodat echipa… Totusi, daca ziceti voi ca e slab si fara speranta, va cred. 🙂

        Apreciază

        • Eu n-am văzut în Brandao o petardă, mai ales că vine din concediu de boală. Însă modul cum a luat roșu chiar înainte de final denotă faptul că deocamdată i se fâlfâie de CFR. Ori el este cel chemat să-i ia locul lui Piccolo.

          Apreciază

          • Problema accidentatilor e ca nu stii cind isi revin, daca nu le recidiveaza accidentarea si cit dureaza sa ii revitalizezi. Brandao nu e rau, dar e in loc speculativ, ar trebui sa fie al 5lea fundas central.

            Apreciază

    • In minutul 4, cand bruma de caldurica adusa in chiloti de la vestiar se strecura pe la gulerul lui Camora spre nori, Maah pleaca spre intalnirea cu mingea centrata perfect de portughez. Pleaca precum scolarul in prima zi de scoala, fara sa banuiasca ce-l asteapta dincolo de dunga careului mare. Acolo mingea il loveste cu agresivitate si tupeu drept in moalele capului, debusolandu-l pe urmasul lui Francois-Marie Arouet, zis Voltaire. Privirea pierduta a atacantului cauta prin peluza o moaca familiara care sa-l compatimeasca, o spranceana blajina, un rid de frunte, ceva. In spatele portii insa, doar scaune reci precum colacul de buda si noaptea tot mai cleioasa. Gandul ii zboara la AS Citadella, echipa firava a micutului dar inimosului oras (cam jumatate de Tecuci) italian, unde n-a avut prea multe sanse sa demonstreze ce poate. 48 meciuri, 9 goluri. O zestre cu care nu l-a facut uitat pe celebrul varf Piovaccari (39 meciuri, 23 goluri), de la aceeasi celebra echipa. Ce daca cu doar 3 zile in urma a ratat vreo 20 de ocazii, azi e titular din nou. „Nu-i bai” – isi zice, „sunt inca tanar la 28 de ani, si am si fatza asta de sofer de taxi din Kinshasa si ma descurc eu. Bine ca domnul Grig intelege ca am si patru frati de hranit in Manastur”. Tocmai dupa ce i-am citit gandurile lui Robert, am inchis ecranul la care urmaream reluarea meciului de la Timisoara si mi-am zis: poate e mai bine asa. Era minutul 5.

      Apreciază

  2. Chiar ca a fost spurcat 2013 asta, poate cel mai slab din era Paszkany, si nu ma refer la rezultate, ci la jocul urat si steril din majoritatea meciurilor. In primavara ne-am descurcat cat de cat in deplasare, dar pe teren propiu ne tot intrebam ce blestem ii pe noi de nu putem bate pe nimeni. Mai si tineam socoata meciurilor consecutive fara gol marcat, pana a spart gheata Rada, parca. In toamna s-a intors roata, nu ne-a batut nimeni in Gruia, 6 victorii si 3 egaluri, in deplasare dezastru. Meciul asta a fost un rezumat al precedentelor 9.

    Apreciază

  3. In sfarsit mi-am dat seama, ca acest antrenor in toata cariera a avut numai rezultate aleatorii oriunde a fost, a fost umflat de cateva rezultate surpriza si atat. Mai mult nu poate, de aia n-a vrut steaua si altii, noi am fost primii dintre echipele care mai conteaza care l-am luat si am si luat teapa. Sa pui o astfel de echipa pe teren la meciul asta, chiar e culmea, Sepsi n-are valoare nici de Liga a 3-a.

    Apreciază

    • Mare dreptate ai, antrenorii sunt de vina, nu gloabele pe care le avem in lot si care injosesc meseria de FOTBALIST PROFESIONIST si blazonul clubului!! Antrenorul e de vina ca gloaba maah da pe linga minge de la cativa metri de poarta, ca gloaba costea rateaza aproape din orice pozitie, ca gloaba hora este tinut in lot degeaba, ca gloaba deac culege vant in loc sa joace fotbal!! Din gloabele astea nici marii antrenori precum Mourinho sau oricare vrei tu nu pot scoate mai mult!! Astia NU POT DA MAI MULT, ASTA LE ESTE VALOAREA!! Stii ce au in comun un TRABANT SI UN BMW? Sunt facute ambele in Germania si nimic altceva!! Asa si cu gloabele astea din lotul nostru, nu poti face din ele cai de rasa!! HAI CFR CLUJ, CAMPIOANA FOTBALULUI ROMANESC!!!

      Apreciază

    • E ciudat ca nu a jucat Obiora in locul lui Sepsi. Dar se pare ca Muniru e accidentat, Gabio a fost folosit acolo in meciul cu Botosaniul pentru prima oara si probabil nu a putut fi recuperat pt. partida asta. Asta e. Am inceput cu stangul si terminam tot cu stangul turul asta. Eu zic ca Grigoras a scos destul de multe din lotul asta „de criza”. Si nu cred sa se mai intample nimic la CFR in iarna asta. O sa ne mai bucuram la cate o victorie in Gruia cu echipele mai slabe si atat.

      Apreciază

  4. Această înfrângere are şi o parte bună. Ne-a făcut să înţelegem că sclipirile de moment ale unor jucători ai CFR-ului au fost conjuncturale şi despărţirea de ei să ne fie mai uşoară. Motivele care fac ca jucătorii să aibă prestaţii bune într-un meci şi mizerabile, chiar şi pentru Liga a 4-a, în altele, mie ca suporter şi spectator de cele mai multe ori la televizor mă lasă exact ca în ceaţa de la Timişoara. Sper ca Grigoraş, I.Mureşan şi A.Paszkany să ştie motivele. Conducerea tehnică a CFR-ului poate îşi dă seama că poţi să aduci jucători „de perspectivă” din ligile inferioare din străinătate doar atunci când ai un nucleu de 5-6 jucători de certă valoare în echipă. Ori să îi aduci din Liga a 3-a şi a 4-a şi să defilezi cu ei şi să vrei performanţă în Liga 1, aşa cum e ea în România, dai dovadă de ceva între naivitate şi prostie. Poate nu sunteţi de acord, dar în retur nu spun cine ar trebui să plece, ci spun cine ar trebui să rămână. Scriu cu majuscule FELGUEIRAS CU ORICE PREŢ SĂ RĂMÂNĂ. Apoi Maftei, Camora, Piccolo, Djokovic, Deac şi Gabionetta. O să mă întrebaţi de ce, pentru că meci de meci ei muncesc cu dăruire. Restul, toate petardele care ratează cu seninătate ocazii clare de ordinul zecilor, se fac că joacă sau nu ştiu mai mult şi intr-un fel sau altul îşi bat joc de suporteri, de tip Maah, Tade, Obiora, Muniru, Costea, Voiculeţ, Sepsi şi alţii, AFARĂ din echipă.

    Apreciază

  5. Tot caut, dar n-am gasit, declaratii nici de la doctoru, nici de la Arpi. Va rog sa ma ajutati voi, sunt tare curios ce au spus cei doi, sau macar unul dintre ei. Pt ca cu declaratiile trase la indigo ale lui Grigoras ne-am obisnuit, nimic nou sub soare. PS. Dantesc, dar de ce sa ne certam?! Iar raspunsul la intrebarea ta este: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Djokvic – Maah, Rui Pedro, Tade, Deac – Batin (Carter). Asta, tinand cont de suspendarea lui Gabionetta si accidentarea lui Ogbu. Oricum, nu as fi inceput meciul cu Brandao si Sepsi (n-au jucat deloc sau aproape deloc) si nici cu Maah ca varf. E parerea mea, pt asta vrei sa ne certam?!

    Apreciază

    • Caută numai declarații date de Iuliu Mureșan. Arpad Paszkany a scos deja perla de declarație care acoperă tot sezonul (ratat), așa că de la el nu mai ai ce aștepta până în vară. PS – Echipa pe care o băgai tu la Timișoara putea foarte bine să piardă tot cu 0-1, ba poate chiar cu 0-2, pe principiul „după ceață…”

      Apreciază

  6. D-lor, sintem toti suparati si dezamagiti… Oare ce vorbeste Dl.Muresan cu acest antrenor constatator? Mai ca m-am saturat de inventiile lui. Au vazut si orbii ce a facut Maah etapa trecuta… si-l bagi din nou titular??? Isi bate joc de echipa? Sau ce dracu mai vrea? Grigoras de la Cluj!!!

    Apreciază

    • Doh, voi chiar nu va dati seama ca Maah trebuie revopsit si vandut si de aceea se forteaza meci de meci titularizarea sa? Iar Piccolo… de la Piccolo va puteti lua adio, fiindca jucand in tricoul visiniu al CFR-ului nu o sa il mai vedeti in veci. Batin e si el indizerabil… Si i-a ghici? Cine face echipa la CFR?… Hai ca nu-i greu…

      Apreciază

  7. Ce bine că nu mai tre să dăm note… Că nu prea i-aş scoate din 2-3 pe majoritatea jucătorilor noştri. A fost un an miserabil, ne-au tocat nervii ale Paszkany şi restul, numai insuccese greu de acceptat. Nea Grigo să plece la pandurii săi, poate-l ia şi pe patron (nu băieţi, nu-mi cereţi să preiau echipa, sunt iremediabil sărac).

    Apreciază

    • Fără să mă pronunţ (deocamdată) vizavi de oportunitatea demiterii lui Grig, despre Tony Conceicao eu am o părere bună, să ştii. Echipa a jucat ofensiv, a avut un stil plăcut ochiului (mai mereu jucau cu 4-3-3), să nu mai vorbesc că în momentul „reconfirmării” lui eram pe locul 1…

      Apreciază

    • Oh no, not Conseiciao… Din lac în puţ (ce mai, direct pe fundul oceanului atlantic). Cât ne mai chinui, patroane? Ia în considerare vârsta mea rogu-te, şi aibi milă de mine şi de viaţa mea…

      Apreciază

  8. Cum a trecut prima suparare, sa admitem ca si arbitrul si lipsa de noroc au contribuit la infrangerea de ieri. N-a facut gafe mari arbitrul, dar a judecat infractiunile cu doua unitati de masura diferite. Ovidiu petre putea fi eliminat lejer inca din prima jumatate a primei reprize, nu s-ar fi suparat nici el. La un moment dat, a dat cu cotul in Maah, acolo se putea rosu direct, plus ca mai avea vreo doua-trei intrari de galben. La foarfeca lui Maah, daca in locul nostru juca Steaua, la dezechilibrarea jucatorului se dadea penaty prin meleagurile noastre, si toti reporteri prin toate posturile se intreceau sa explice, de ce este dezechilibrarea adversarului, impingere in jos vizibila cu mana penalty clar si justificat. La capul lui Maah, daca era in locul lui Ogbu sau Tade, si apucau sa impinga mignea, probabil ca ar fi fost gol. Foarte IMPORTANT: DACA apucau sa dea cu capul ca nici unul din cei din urma nu are viteza prea buna si putea sa treaca mingea linistit prin fata lor. Brandao e foarte vinovat, pentru ca e aproape de un jumat de sezon la CFR si ar trebui sa stie, ca pentru nimic la jucatori CFR-ului se da galben, si tot pentru nimic se da usor si al doilea galben. Asta e, prin taqra noastra se foloseste – pe post de decizie corecta, sa-l parafrazez pe „marele arbitru international” si foarte partial Ion Craciunescu- nu standard dublu (ar fi bine ) ci standard multiplu, cate una pentru fiecare echipa in parte. Rezultatul acestor decizii corecte s-a vazut in defilarea oilor prin CL, dar deocamdata nu sunt semne ca ar exista doritna pentru abolirea acestui sistem.
    Nu exista scuze pentru faptul ca echipa n-a jcuat bine, mai ales pentru ca individual erau mai buni ai nostri ( ceea ce nu era mare lucru, timisoreni parca avea picioare din lemn, exceptie poate Szekely, care stia un pic sa si dribleze). Lovitura de cap a lui Maftei a prins bara, Rui Pedro n-a stiut sa marcheze din prima si Deac a marcat din offside etc. Dar cu toate acestea, ai nostri nu stiu sa suteze de la semidistanta, nu stiu sa deseneze o schema castigatoare in careul advers, si asa mai departe. Nu stiu in ce procent e vina antrenorului si in ce masura rezutlatul calitatii jucatorilor dar asta e.

    Apreciază

  9. Oh no, not Conseiciao… Din lac în puţ (ce mai, direct pe fundul oceanului atlantic). Cât ne mai chinui, patroane? Ia în considerare vârsta mea rogu-te, şi aibi milă de mine şi de viaţa mea…

    Apreciază

  10. 07, eu tot caut declaratii de-ale doctorului, dar nu le aflu .Poate ma ajuti . Iar echipa gandita de mine putea sa piarda, cum zici tu, dar nu cu Brandao si Sepsi in primul 11, sau cu Maah varf ( am aratat de ce ) . Da, putea sa piarda, pt ca in afara de portar, sunt jucatori mediocrii , la care daca mai pui si un antrenor mediocru, deci premize clare pt non performanta !

    Apreciază

  11. Silica bacsi, cu asa lot sau cu ce schimbari aiurea se anunta, poate sa vina si Minteuan ca principal,ca tot un drac este ! Pacat sa ne enervam , din moment ce pe Arpi nici in palarie nu-l mai doare de echipa …

    Apreciază

  12. Referitor la Grig: din momentul aducerii lui ştiam că se va ajunge la o ameliorare a calităţii jocului, lucru „multiplu” dovedit în atâtea cazuri anterioare (Pandurii, Oţelul, Farul). Era destul de clară treaba şi în privinţa rezultatelor (viitoare) fluctuante, exact aşa cum s-a întâmplat şi în „trecutul lui”. Nu CL, nu podium, nu EL, doar reconstrucţie, experiment de „laborator”, fantezie de teoretician… Respect Grig, la acest capitol! Dar doar până aici! Când vorbim de performanţă, lucrurile se schimbă niţel. Apare noţiunea de „presiune”, de „mobilizare”, de etc… Grig a făcut – în esenţă – un lucru „dorit” de toată suflarea ceferistă: îmbunătăţirea jocului combinativ, prin „punerea” mingii jos, fără degajări aiurea, plăcut (de multe ori) ochiului, având în „primire” şi moştenirea grea de la MR, la care a şi făcut dese referiri… Grig ne-a livrat exact ce am „solicitat” noi: un joc mai estetic, mai legat, cu finalizări. Mai mult de atât (şi aici e aici), el a adoptat această stratagemă în mod SELECTIV: plăcut ochiului pe teren propriu (şi cu rezultate oricum acceptabile), dar cu „lapsusuri” serioase în deplasare, unde – departe de presiunea tribunelor ceferiste – a lăsat-o mai moale, a mai experimentat (aiurea, în multe momente, vezi „cazul” Mediaş, Braşov, TM) şi s-a concentrat în MOD EVIDENT pe satisfacerea „proletariatului” ceferist din Gruia… Strategie „fifty-fifty”, de tip „să fiu iubit acasă, apoi mai vedem”, care nu duce niciodată nicăieri, doar înspre „dolce far niente”, în cel mai bun caz. Asta-i Grig, pentru care – totuşi – am un respect deosebit, numai şi numai pentru curajul efectiv autist de-a prelua echipa în cel mai nasol moment al existenţei sale (datorită, preponderent, lui MR). Concluzia? HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Scenariul tău – pentru că e doar un scenariu – se bazează doar pe diferența dintre rezultatele de acasă și cele din deplasare. Nu sunt deloc convins că Grigoraș a abordat la victorie partidele de acasă și la derută pe cele din deplasare. Și cu tot respectul pe care i-l declari, my friend kiruj, de fapt în comentariu i-o troznești între oo, acuzându-l voalat de neprofesionalism (pentru că asta înseamnă a antrena prin metoda/strategia fostului primar dintr-un anumit municipiu, 50%-50%). Am râs bine și la chestia cu „moștenirea grea de la Mircea Rednic”, care l-a transformat pe Grigoraș în autist. Dovada că Grigoraș nu era autist, este faptul că nu și-a despachetat întregul bagaj. După mine, elevii „silitor” puși la dispoziția lui Grigoraș n-au avut valoarea necesară și nici măpcar norocul porcesc de a-i pune în practică indicațiile. Nu-i primul antrenor de la CFR care pățește asta, și nici primul care o să plătească cu postul pentru faptul că petardele sunt petarde, iar cei care nu sunt petarde nu sunt din categoria celor care pot să-ți câștige de unul singur un meci. Pe ăia care puteau face diferența, Paszkany i-a vândut echipelor nevoiașe, care aveau nevoie de acest gen de fotbaliști, și mai puțin de banii din dotare. Grigoraș a fost atât victimă, cât și vinovat la CFR, n-o să susțin orbește că e cel mai bun sau cel mai potrivit antrenor. Însă dacă sezonul tot a fost ratat încă de pe vremea lui MR, ce rost are să-l mai schimbăm acum, când mai are de pus la punct numai meciurile din deplasare și alte câteva mii de probleme?… În final, bun, sunt de acord că preferatul tău, Andone, putea scoate cu vreo 2-3 puncte mai mult decât Grigoraș, pentru că Andone a fost întotdeauna ceva mai norocos.

      Apreciază

      • Umbla o vorba prin targ cum ca si cica de vre-o doua luni Grigoras nu mai facea nimic tactic cu jucatorii… alergare, suturi la poarta si cam atat… A! Ba nu! Cica daca se mai ratacea cate o cadana ceferista pe la antrenamente, Grig era cel care dadea tonul la „agatat”… M-a umflat si pe mine rasul cand am auzit prostiile astea, insa ma repet ca si in comentariul anterior, cineva a fost foarte interesat in a-l denigra pe Grigoras pe toate caile si de aceea nu s-a dat in laturi de la nici o metoda in a-l compromite… Cine? Nu stiu (inca), insa daca nu ar fi de plans, m-ar umfla rasul. Oricum, tin inca o data sa felicit conducerea pentru toate actiunile intreprinse in 2013… PROFESIONISTI?!? Putin spus!

        Apreciază

      • Mister, hai s-o luăm puţin pe statistică (dacă tot am umblat la tabel). Grig a fost pe bancă în 15 partide, din care: A-acasă: 7 meciuri, 17 puncte (81%), cu o notă medie a „Tribunei” de 6.25. B-deplasare: 8 meciuri, 6 puncte (25%), cu 4.86 notă medie acordată de tribunişti. În opinia mea treaba este cât se poate de clară. Dacă te uiţi un pic în trecutul lui gălăţean, constănţean sau chiar gorjean, vei vedea (la „grosso modo”) cam aceaşi abordare dualistă, de aici constatarea privind cele două feţe ale lui. Nu zic că a fost ceva „programat/asumat” (doamne fereşte, aşa de prost nici măcar eu nu pot fi), aşa îi iese, pur şi simplu. În deplasare am văzut f.multe invenţii/experimente care erau vizibil sortite eşecului, chiar şi pentru suporterii nu foarte avizaţi, în timp ce pe teren propriu a evitat aceste „mici nebunii”, a mers pe soluţii mai sigure, după meciuri am adus exemple pentru ambele situaţii. Îţi spun foarte CLAR: dacă resursele financiare ale CFR-ului sunt chiar aşa reduse cum par (şi în opinia mea asta este realitatea, dar nu se recunoaşte), atunci în mod absolut categoric îl doresc pe Grig mai departe antrenor la noi. În schimb, dacă există un plan de redresare (sanşe minime, dar – statistic vorbind – „speranţa moare ultima”), dacă se doreşte cu adevărat atacarea titlului la anul, atunci Grig nu va putea faţă presiunii, şi nu-i doresc deloc să fie investit pentru o treabă care îl depăşeşte în primul rând psihic şi mental. HAI CFR!!!

        Apreciază

  13. Din cate imi amintesc, Conceicao a fost demis cand echipa era pe locul 1 (CFR a si luat titlul in anul respectiv), dar jocul era oribil spre ingrozitor si majoritatea partidelor au fost castigate la limita (a se citi cu o gramada de morcovi in foond). Banuiesc ca motivul demiterii a fost lipsa de perspectiva in imbunatatirea jocului, adica neincredere in capacitatea antrenorului. Acum e rechemat Conceicao, in conditiile in care Grigoras a reusit, dupa parerea mea, o imbunatatire evidenta a jocului, in special dupa startul super-ratat de sezon. Momentul unei schimbari e bine ales, inaintea pregatirii de iarna, dar chiar e oportuna inlocuirea lui? Are si el greselile lui, e departe de a fi perfect, dar daca imi puteti spune un singur antrenor care nu face greseli, eu ma las de (comentat la) fotbal. Un singur lucru nu a facut niciodata conducerea CFR-ului: sa lase un antrenor pentru o perioada mai lunga, vreo 3 ani ar fi optim (ar mai fi si „productia” de juniori, dar asta e alta poveste).

    Apreciază

    • Conceicao a fost un an si la Brasov, acolo se poate face comparatia a ce poate omul cu mai putin material. Dar Velayos ar avea o noua sansa de titularizare.

      Apreciază

      • Cristi, majoritatea antrenorilor activi – de la Mourinho la Săpăligă – au avut – fiecare – câte un moment „Braşov”. Sau mai multe, după caz… Nu e criteriul cel mai semnificativ. Sunt antrenori – nu foarte mulţi, ce-i drept – care fac eforturi supraomeneşti să evite „momentele Braşov”… Nici ei nu reuşesc tot timpul… Ce să mai vorbim de restul… HAI CFR!!!

        Apreciază

  14. Din pacate, la CFR e confuzie totala de vreun an incoace: nimeni nu stie ce are de facut, nu stie cum sa faca sau nu are cu ce. Toata lumea il blameaza pe antrenor: sunt de acord, Grigoras pare ca nu are abilitatile necesare sa conduca o echipa cu pretentii. Cel mai mult cred ca sufera la capitolul leadership; nu stie cum sa motiveze jucatorii, sa-i determine sa dea totul pe teren, sa le stabileasca un obiectiv si sa-i indrume pe calea corecta pentru atingerea lui. Ok, Grigoras va pleca! Cine va veni, ce va putea face?! Sa ne uitam putin la jucatori: inca au salarii foarte mari comparativ cu ce exista in Liga 1, sunt mai bine cotati decat 90% dintre adversarii lor, luati individual post pe post, dar nu joaca nimic. De ce? De ce nu reusim sa batem echipele cu bugete sfert cat al nostru, cu jucatori ale caror venituri insumate nu egaleaza salariul lui Cadu sau a caror experienta fotbalistica la nivel inalt (C.L.) e zero? Unde e orgoliul jucatorilor nostri? Hai sa vedem cate vedete avem in lot: Felgueiras (de departe, cel mai bun jucator al nostru), Cadu, Piccolo, Camora, Maftei, Deac, F.Costea, Gabionetta. Sunt jucatori pe care si i-ar dori majoritatea echipelor din Liga 1, jucatori cu foarte multa experienta, inclusiv in CL. De ce nu joaca nimic?! Asta cred ca ramane intrebarea anului pentru toata suflarea ceferista: ce s-a intamplat cu acesti jucatori???

    Apreciază

    • Dane, evoluţia jucătorilor nu va fi niciodată independentă de persoana/personalitatea lui A1… Lucrurile se leagă… Există excepţii, desigur. Dar continui să cred, că valoarea unui lot (ca grup) depinde şi de contribuţia lui A1. Şi invers, câteodată… HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Sunt de acord cu tine, dar A1 au fost vreo 4 anul acesta. Rezultatele s-au mentinut. Deci? Daca te dai fotbalist, chiar c-un nestiutor pe banca si tot reusesti sa fii mai bun decat adversarii tai. Ma refer in special la cei nominalizati de mine in postarea anterioara.

        Apreciază

  15. Despre aducerea lui Conceicao, eu cred ca sunt doar zvonuri, niciodata presa n-a stiut ce mutari vor face sefii CFR-ului, si-au dat doar cu presupusul. Eu as avea doua preferinte de antrenor, tinand cont ca nu ne permitem unul valoros/consacrat: ori un tip tanar, neexperimentat, dar care sa stie sa motiveze bine echipa (gen Contra, Reghe etc.), ori un antrenor fara prea multa carisma, dar cu scoala multa (gen Trombetta). Sa aiba ambele calitati, repet, nu cred ca ne permitem.

    Apreciază

    • Dane, îţi spun eu – aşa, între patru ochi, „în şoaptă”, cum se spune – cine poate să scoată ceva din „domnişoarele” noastre:… Nu spun, în plm, că voi fi înjurat… HAI CFR!!!

      Apreciază

        • Nici o sansa! Pe chefereTV, ieri sau alaltaieri, am citit o chestie care m-a socat efectiv: zicea unu, care din cand in cand mai posteaza si pe aici, cum ca Gabi Muresan… si aici citez „nu ar fi bun la CFR ca oricum e batran si in ultima vreme o luase razna cu capul”… Deci mai bine hai sa il lasam pe Muri acolo unde e… dar revin si ma intreb: Cat de nenorociti pot fi unii care se declara mari suporteri ai CFR-ului? Oricum si desi sunt bun prieten cu Che, acolo la el pe site lucrurile au luat-o razna rau de tot… Corn cela (Calin Cocora), acompaniat de inca cativa, efectiv cred ca inainte de a scrie ceva trage ceva pe nas sau se injecteaza in vena… Acu zice el cum ca planul cela de redresare s-ar fi amanat pana in februarie si, culmea stupiditatii, mai sunt unii care il si cred…

          Apreciază

  16. Ma tot intreb cum dracu se molipsesc antrenorii astia? Acest Sepsi a fost inventat la mijloc de magnificul PS, iar de atunci fiecare l-a folosit la mijloc, inclusiv Grigoras. Cu lotul asta, in mod normal, trebuia sa adunam mai multe puncte, dar a gresit foarte mult si antrenorul. Ne vom desparti de ultimii mohicani, Felghe, Piccolo, poate si Deac. Din cei imprumutati, oare cati vor ramane? Va sugerez sa va obisnuiti cu Maaah, pentru ca el va fi vedeta echipei. :)))))

    Apreciază

  17. Trist, dar trist de tot… Si, vorba lui Dan, am avut 4 antrenori in ultimul an, fiecare cu un stil diferit, fiecare cu alta mentalitate… Toti au plecat [și Grig a plecat deja?! – 07], niciunul nu a fost „bun”… Si aici ma repet si nu o spun doar eu: e vina conducerii, care odata ce s-a vazut fara bani si-a demonstrat pe deplin „profesionalismul”… Nu are un plan de viitor, de redresare, nu are nimic! Iar ceea ce e si mai trist, e faptul ca cei care lucreaza acolo, in cadrul clubului, dau dovada si de o nesimtire crasa in relatia cu jucatorii proprii, cel mai recent fiind cazul lui Piccolo… Relatia cu suporterii?!? Exista asa ceva?… Si nici nu dau semne de indreptare… Deci, incotro CFR? Habar nu am si cred ca nimeni nu ne-ar putea spune… Oricum, iarna-i lunga, vreme de povestit este…

    Apreciază

  18. Campionatul asta e mort dpdv al conducerii, ei vor sa fie sau campioni europeni sau nimic. Asa ca eu cred ca va ramane Grig antrenor (bineinteles cu un salariu mai mic). Probabil vor pleca Piccolo si Felghe pe bani, restul eventual imprumutati sau pe gratis. Sa fim seriosi, cine cumpara jucatori mediocri, care nu stiu pasa 2 metri inainte? In acest context, eu le-as propune sa ramana pana la vara, cu conditia reducerii drastice a salariului, pana la nivelul Otelul sau Chiajna. Eu cred ca la cum au jucat, 1000 euro/luna ar fi un salariu extraordinar pentru ei. Iar referitor la antrenori straini si jucatori argentinieni sau brazilieni, mie mi se par SF. Cit despre interesul fata de suporteri, egal cu zero, asta se vede si in prezenta pe stadion. Pacat ca sefii care vad clubul doar ca pe o afacere, nu stiu ca si suporterii trebuie inclusi in planul lor de afaceri. O firma condusa prost, cu rezultate pe masura: CFR. Acum, sa trecem la cele lumesti: uitati de frinari, sarbatoriti Craciunul si Anul Nou cu cei carora le pasa de voi si sa ne vedem sanatosi la anul!

    Apreciază

    • Cam așa este. Am senzația că Paszkany ar vrea să scape de CFR după tunul dat în Liga Campionilor, însă în context de criză nu găsește niciun amator (pardon, investitor) dispus să plătească prețul dorit. De aceea, clubul este ținut în comă până la apariția salvatoare a lui Făt Frumos (unul italian, dacă nu v-ați plictisit încă de fabulațiile de pe celălalt forum). Să dea Domnul să mă înșel.

      Apreciază

  19. N-au trecut nici 48 de ore de la primirea cartonasului rosu de catre Brandao si avem deja cateva “noutati” de presa privind miscarile de trupe: Grigoras pleaca, Conceicao vine, Grigoras ramane pentru ca e ieftin, Felgueiras pleaca, Minca, Stancioiu, Velayos, Piccolo, Obiora, Rui Pedro, Batin pleaca si ei, Maftei ramane, Cadu pleaca, Cadu nu vrea sa plece, tulai, 07, poti da drumul la Barfa Manager-editia de iarna. Material garla. 🙂 Poate apare intre timp si ceva legat de Hora. 🙂

    Apreciază

  20. NOTAREA este oprită, tabelul este reactualizat, îl găsiţi la „Sondajele lui Kiruj”, la „link02”. Au dat note 21 de tribunişti, nota medie a echipei fiind de 4.3 (a patra cea mai slabă cotaţie, după meciurile cu Vaslui -3.4-, Steaua şi Mediaş, câte 3.8). Individual, nota cea mai mare o are Maftei şi Djokovici (5.4), iar cea mai mica Maah (3.0). HAI CFR!!!

    Apreciază

  21. Brandao mie nu mi s-a parut nici pe departe a fi o petarda in meciul asta. Dimpotriva, portughezul a facut o partida chiar acceptabila la Timisoara. A tinut bine apararea alaturi de Cadu, cu exceptia cartonasului din final nu a facut nici o greseala majora, a parut destul de sigur pe el, iar golul nu-i poate fi nicidecum imputat. Evidentiatul meu din ultima vreme, dar si al multor alti tribunisti, adica Cipri Deac, plus poate anemicul Voiculet, sunt cei care au gresit grav la gol. Si daca tot veni vremea de dejean, ma intreb: cum de un jucator cu pretentii de Bundesliga, nu stie un lucru elementar din fotbal pe care il inveti la primele antrenamente la copii si juniori, adica sa blocheze adversarul ce se pregateste sa traga la poarta la o faza fixa. Ce-a mai cautat el in marginea careului la acest corner, daca si-a uitat sarcina numarul 1, blocarea sutului advers ? Chestia asta m-a enervat mai mult decat tot jocul nostru scrasnit aratat miercuri in Banat. Revenind la portughez, dincolo de evolutia lui de la meciul de debut in Liga 1, mai zic ca fiind un fundas de talie, ar putea sa-l inlocuiasca cu succes pe Piccolo, daca tot va fi sa ne despartim de italian asa cum din pacate pare momentan. Avand in mod clar si o viteza in plus fata de Piccolo al nostru, eu zic sa mai asteptam putin in privinta lui Brandao, pana sa luam si sa aruncam piatra.

    Apreciază

  22. kiruj, apropo de cartonaşul roşu primit de Brandao. Am văzut meciul de la Botoşani cu Mediaşul şi faza aceea de groază când Ciprian Dan de la F.C. Botoşani i-a rupt piciorul lui Dan Roman – G.M. Mediaş. Mi-am adus aminte de faza lui Cadu, când i-a scos aproximativ 2 dinţi adversarului, care adversar dupa câteva minute a jucat în continuare. A urmat o ploaie de înjurături, invective, blesteme, trimiteri înapoi în… Portugalia de la comentatori de pe situri, redactori sportivi ai ziarelor şi televiziunilor, a blogerilor. Cadu a luat cartonaş roşu şi 9 etape suspendare. Sunt curios să văd câte etape de suspendare va lua acest Ciprian Dan, a cărui faptă este infinit mai gravă.

    Apreciază

    • Domnisoare cu co..e?Na de asa ceva n-am auzit,desi daca ma gandesc bine si analizez jocul lui pedrinho ,ceva ceva premize sunt ca aceasta specie sa existe./:-))

      Apreciază

  23. Citesc in mai multe locuri despre marea restructurare de la echipa. La plecari apar multi, unii pt ca le expira contractul, altii pt ca n-au dat randament. Logic. Dar Hora si Sepsi nu apar nicaieri la plecari, asta inseamna, ca dupa capul conducatorilor, au dat randament, nu?! PS. 1) Recunosc inca odata, ca-mi place cum apara Dinu Vama interesele echipei sale! 2) 07, a spus ceva doctoru sau nu, pt ca ai dat de inteles ca da, dar eu n-am gasit nimic. Revin deci cu rugamintea, sa ma ajuti! 3) Che, intr-un articol mai lung, 07, aici, intre picatele, au subliniat cum nu se poate mai bine starea si vinovatii de la CFR, chiar ca nu mai e nimic de adaugat. Ref strict la mine, doar atat, ca asa zisele pesimisme aveau rolul de a trezi la realitate suflarea ceferista, care, intr-o pondere insemnata, datorita celor 8 trofee, n-a vazut declinul continu, de la bani tot mai putini alocati, pana la management total defectuos, de la grandomanie si minciuni penibile, pana la desconsiderarea jucatorilor si antrenorilor si nu in ultimul rand, a suporterilor. Ca mine au mai fost cativa, mai bine n-am fi avut dreptate, dar scufundarea era prea evidenta ca sa fi dat gres. Deci n-am fost noi mari vizionari, am vazut, ca s-a facut o casa faina, dar fara fundatie, caramizile vandute sau stricate s-au inlocuit cu chirpici, peste care degeaba s-a dat un strat de vopsea, ca la prima ploaie a cedat! Sa vedem ce va fi la iarna, se repun caramizi sau se continua cu chirpici?…

    Apreciază

  24. La pauza, Astra-steaua 1-1, nu cred sa castige Astra – desi cu ei tin – pt ca oierii se mobilizeaza mai bine, au experienta la meciuri cu miza si au si o trupa mai buna. Pe astrali ii apasa gandul, ca pot deveni campioni, se vede in jocul lor ca nu rezista psihic la importanta jocului. In acest timp, Nelutu Rosu mai da un gol, cel de-al saselea, Bus are sapte, iar la noi topul este condus de Ogbu cu patru reusite. Si apropo, daca bate azi, Chiajna ne va depasi, avand si un meci in minus!

    Apreciază

  25. Dantesc a luat pozitie corecta pe chefere tv fata de aberatiile lui corn-cocora, 07 de data asta aici, chiar daca numai printr-o poza, la fel. E bine, pt ca multi asteapta cu sufletul la gura investitiile chineze si italiene aclamate, acum amanate pana in februarie. Cum nici in februarie nu se va intampla nimic, vor urma justificarile penibile (actiuni de sabotaj ale actualei puteri, lucratura echipelor unite impotriva noastra, bete in roate din partea frf si a ligii si alte tampenii), care dupa cum citesc pe chefere tv, vor fi crezute de unii naivi, sper din ce in ce mai putini. Deocamdata ce pare sigur e, ca raman Hora si Sepsi…

    Apreciază

  26. Cica Miriuta ar fi in Cluj si isi negociaza contractul. :)) Barfa 80% credibila… Daca e asa, uite cum s-a mai scapat conducerea de 15-20% din spectatori. (Y)

    Apreciază

  27. Daca vine Miriuta, e ales pe ideea „ne-a incurcat la un meci, deci tre sa fie ceva de capul lui”. Ma gandesc cu groaza ca in felul asta poate veni ca antrenor Ilie Stan, ca doar Brasovul antrenat de el ne-a scos din cupa. Sau poate se spera ca Miriuta sa fie un alt Reghekampf, care a resuscitat Chiajna si apoi a luat titlul cu Steaua (ajutat de pungute, FRF si arbitrii, iar adevarata valoare s-a vazut in CL). Sau poate e pur si simplu varianta ieftina pentru returul unui sezon ratat dupa primele 5 etape. Ar fi pacat sa plece Grigoras, de bine de rau a facut echipa sa mearga, jocul de constructie s-a imbunatatit vizibil de-o vreme incoace, dar i-au lipsit doar atacantii care s-o bage in plasa (ceea ce nu mai e vina antrenorului, cu atat mai mult cu cat Batin freca banca de rezerve).

    Apreciază

    • Nu prea tine chestia cu incurcatu’. 🙂 Este unicul antrenor ce a luat-o pe coaja la un meci al CFR-ului in deplasare, in aceasta toamna. Sau stia de pe atunci ceva? 🙂

      Apreciază

      • Ma refeream la meciul din tur cu Botosani, jucat in Gruia la Botosani si incheiat 0-0. Era prima etapa, antrenor Rednic, sistemul de joc era celebrul (si nepotrivitul) 4-4-2, pregatirea de vara era, binenteles, ratata, nici nu a fost greu sa ne „incurce”.

        Apreciază

  28. Gheorghe Ștefan confirmă informația oferită în exclusivitate de stiridesport.ro… „Miriuţă m-a sunat şi mi-a spus că va negocia cu CFR. Eu îl las, nu mă pot opune unor condiţii mai bune pentru el”… Hahahahahahahaha!… Cred ca dau intr-o criza de isterie, nici ca nu se putea incheia mai bine un an perfect pentru CFR!

    Apreciază

  29. Dantesc, mă simt „onorat” că te-am numit şef la contraspionaj…Depui o activitate eficientă (asta în loc de „analiză trimestrială”), informaţia cu Miriuţă mă obligă să fac reconfirmarea ta în această funcţie…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Mai castigati ieseam daca l-ar fi dat afara pe Dantesc de la contraspionaj, pentru info gresite. Din pacate ii profesionist. Oh, imi vine sa dau cu capul de masa.

      Apreciază

      • Ho, ca plec de buna voie… nu tin de scaun, ca alti incompeten… cum le zicea mai prin presa la sefii din Gruia? Cel mai profesionist managment, cea mai buna conducere… Amu zic ceva si sper sa nu ma injurati tare: La Urziceni echipa a sucombat rapid si fara durere… la noi medicamentele sunt din ce in ce mai ieftine.

        Apreciază

        • Aşa, în particular (că tot nu ne aude nimeni): felicitări pt. intervenţiile tale scurte şi la obiect făcute „dincolo”… Nu am nici cea mai mică problemă cu prietenii mei de acolo, sunt şi ei ceferişti ca şi mine, ca şi tine, dar au un singur dezavantaj (aparent avantaj): vârsta. Cu timpul vor înţelege că nimic nu e ce pare, indiferent dacă vorbim de fotbal, de politică, de femei… Cu timpul vor înţelege că nu suntem în tabere diferite, că nici noi, nici ei nu deţinem adevărul absolut, mai ales când vorbim de fotbal. Să faci predicţii / previziuni în fotbal e mai periculos decât localizarea noului şef al-kaida (dacă există el), că nu suntem nici ei, nici noi (nici măcar eu) „connaisseurs”, indiferent cât de aproape am fi fost de acest fenomen care te frige cum te apropii de el. HAI CFR!!!

          Apreciază

  30. Am impresia ca AP a dat in boala berbecului (nu a caprei) si se ia dupa berbecul suprem, parca-l copiaza. Mai lipsesc interventiile zilnice la TV. Nu spun ca Miriuta Laci este antrenor bun sau rau, dar nu vad de ce sa-l schimbi pe Grig daca nu aduci ceva mai bun in locul lui. Nu are logica. Oare se lucreaza pompieristic la CFR? Aici am ajuns? TRIST. Bela, jos cu palaria in fata ta, pana la urma ai avut dreptate.

    Apreciază

  31. Poate el este antrenorul potrivit pentru noi. „Familie mare, renumeraţie după buget, coane Făniţă” sau aşa ceva. Adică lot mare, salarii prea mari pentru bugetul patronului. Rămân doar cei cu salarii mici (Hora, Velayos), îi dăm afară pe cei care îşi meritau salariile mai mari (Cadu, Piccolo, Deac, etc.). Şi rămâne să ne luptăm la evitarea retrogradării. Bravo patroane! Sărbători fericite, echipă părăsită şi uitată! Haide CFR!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.