Cine va fi eroul meciului: Gabionetta sau Golubovic?


Normal
0

false
false
false

MicrosoftInternetExplorer4

st1:*{behavior:url(#ieooui) }

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

În privinţa amânării returului până în… retur, s-a luat decizia ca „ultimele” două etape să se joace, existând posibilitatea amânării lor doar dacă starea vremii ne va lua prin surprindere ca pe utilajele de deszăpezire și nu va permite disputarea meciurilor. „Discuţiile referitoare la amânarea meciurilor nu sunt apanajul LPF. Programul competiţional este aprobat de FRF şi la acest moment avem un program aprobat în august 2013 şi, din respect pentru Comitetul Executiv, programul stabilit rămâne aşa. Normal că dacă vor fi probleme cu condiţiile meteo, nimeni nu este absurd şi vom putea găsi soluţii conform regulamentului”, a spus Justin Ştefan în cadrul unei conferinţe de presă.

Păi bine, măi coane Fănică, şi eu, persoana privată caneto din timpul meu liber, ce fac?! Îl sun pe telefonul celularoid pe poreclitul kiruj și-l întreb dacă a ajuns până la Sovata? Și dacă el spune că „da, îhî, amu’s exact în locul unde-și caută unii tații”, îi spun să se întoarcă cu 180 grade neCelsius spre acasă – cu toate că are RCA-ul proaspăt şi în bună regulă; poate și revizia tehnică – pentru că meciul a fost totuşi amânat, cu două ore înainte de start, pentru că echipajele de deszăpezire dotate cu jandarmi nu pot evacua eschimoșii ce și-au instalat tabăra de igluuri pe zăpada gazonului din Gruia? Ce garanţie avem că duminică, la ora 13 şi 27, n-o să înceapă o operațiune meteorologică de revopsire a gazonului în alb, cu un strat de omăt de vreun juma’ de metru, ca-n poveștile cu proști? În țara în care am ales ca măcar două mandate iarna să nu fie ca vara, unele decizii ale factorilor de conducere din fotbal parcă-s din vremea lui Stalin Grad…

Treaba voastră – mică, mare sau concomitentă, voi o faceți – pe mine nu mă înteresează dacă primul meci din returul campionatului – adică etapa a 18-a – dintre CFR Cluj şi FC Botoşani se va disputa duminică 15 decembrie 2013, de la ora 17.30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” sau nu, Comitetul Executiv al Departamentului Avancronici din cadrul Tribunei CFR a decis cu unanimitate de votul meu amânarea avancronicilor ultimelor două meciuri programate în acest an, pentru o dată ce va fi comunicată ulterior, într-o pre-avancronică.

De ce să risc să muncesc degeaba? Ce, eu nu pot să-mi găsesc lucruri mai bune de făcut decât să muncesc? Uite, dacă se amână neamânatele, mă pot duce la un seral de fotbaliști, că poate prind un contract în primăvara europeană, poate chiar la CFR. Cum în Gruia fotbaliștii foarte tineri nu prea au șanse de afirmare, la vârsta mea experimentată și la libertatea mea de contract, deja îndeplinesc condiții de bază ca să pot spera să prind echipa deceniului următor. Am lăsat deja din țigări, la 4 pachete pe seară, și din băutură, lângă pat, să fie mai la îndemână…

Pentru eventualitatea în care nu ninge oribil, meciurile se joacă și astfel cariera mea se ruinează în mod dramatic, de-mi plânge Mitea de milă, vă servesc aici formaţia noastră probabilă, în componenţa: Felgueiras – Maftei, Cadu, Piccolo, Camora – Muniru, Djokovic – Deac, Gabionetta, Costea – Maah. Arată bine, cam de alt 6-1. Da’ apoi să nu mă facă mă-sa lui iarna să mă trezesc că la adevărata dată a disputării meciului, Maah joacă binemersi titular la AS Monaco, Deac la Verona, iar în echipa noastră apar 5 jucători proaspăt transferaţi din serie B, unul de la Chietrişica, unul din serie A, Alin Seroni în locul lui Piccolo şi pe bancă nu-i mai Grigoraş, ci Hizo!!!… că fac o cădere nervoasă, jos, că în sus n-ai cum să cazi nervos…

Ori, în cazul oaspeţilor, acuma ar trebui să vă scriu că aceștia îi vor alinia la centrul vizibil al terenului pe: Curileac / Perianu – Patache, C. Dinu, Poverlovici, Acsinte – Croitoru, Tincu, Vaşvari, Fülöp – Cârjan, Hadnagy…  Însă la anul, când se topesc zăpezile, oare nu s-ar putea să se gândească şi ei s-o ia pe urmele din zăpadă lăsate de alte două promovate, Săgeata N şi Corona B, care şi-au exprimat clar opţiunea privind o posibilă retragere din campionat?

Dacă totuşi, printr-o minune meteorologică sau urologică (adică șefii din fotbal au simțit bine în urină că vremea va perfectă pentru sport în aer liber), meciul se va disputa duminică, la locul cu pricina, avancronica din februarie-martie va conţine următoarele informaţii consistente (asta ca să nu-mi reproşaţi că am scris-o cunoscând derularea meciului):

<<După ce în primele 10 etape nu a pierdut decât un singur meci, adunând 19 puncte, FC Botoşani, care şi-a schimbat antrenorul după înfrângerea de pe teren propiu cu Chiajna (Valeriu Bordeanu e interimar în locul lui Cristian Popovici, iar Leo Grozavu a fost numit director tehnic), a pierdut următoarele şapte, în ultimele 4 partide nereușind să înscrie vreun gol. Poverlovici şi Tincu şi-au ispăşit suspendarea de câte o etapă. Tade al nostru, în schimb, a luat două etape pentru lovitura incredibil de violentă şi intenţionată cu cotul de la Mediaş, aşa că mai stă şi în această etapă. Legat de oaspeţi, să menţionez şi recomandările făcute zilele trecute de Ery-unicul suporter CFR din mun. Botoşani, spionul oficial al Tribunei CFR în mun. Botoşani: 1. Să fie ţinuţi foarte bine Croitoru şi Hadnagy, că aceştia sunt motorul echipei; 2. Botoşani are tendinţa să-și aglomereze aproape toată echipa în apărare, uneori reuşeste să evite goluri, alteori jucătorii se încurcă reciproc; 3. CFR-ul să facă presiune la foc continuu, cu lansări în adâncime (fundaşii sunt cam lenţi şi pot fi depăşiţi uşor prin viteză – o pâine de mâncat pentru unul ca Maah) şi centrări de pe extreme; 4. Cu driblinguri şi tehnică de tip Gabionetta sau Fl.Costea (în vremurile lui bune) se poate ajunge uşor la marcarea de goluri.

După a doua descătuşare din această toamnă, aştept de la ai noştri să facă Cornel Şfaiţer şi poarta botoşenenilor, nu mă interesează că va fi din noroc chior sau doar cu deficiențe de vedere, sau cu ajutorul arbitrilor, sau din motiv de diferenţă de valoare, ori pentru rotunjirea bugetului, cu ajutor din Vietnam. Vom vedea cum va proceda Grigoraş. Va merge din nou pe piciorul titularilor din meciul cu Săgeata sau va face unele schimbări de picioare? Sigur va lua în considerare faptul că peste 3 zile vom juca din nou, la Timişoara, trebuie să ţină câţiva jucători proaspeţi şi pentru acea partidă. Cât de proaspeţi pot fi jucătorii, când ştiu că vine vacanţa în nicio săptămână (unii cu gândul că poate pleacă definitiv de la CFR), e altă mâncare de peşte, dar acest lucru este valabil şi pentru adversari. De fapt, primii 7 din înşiruirea formulei de start sunt bătuţi în cuie, problema se pune la cei 4 din avanposturi. Maah trebuie folosit din nou vârf, poate va trage tare să prindă podiumul la categoria „Vârful deceniului este…”, că votarea extremelor va fi deja încheiată la ora meciului. O preferinţă de-a mea ar fi să-i vedem concomitent pe Gabionetta şi Rui Pedro pe teren, plus Deac sau Costea. Dar, mă rog, poate Hora a arătat o mai mare determinare la antrenamentele din această săptămână. Să-şi bată Grigoraş capul cu alegerea unşpelui optim al momentului că de cel al deceniului ne ocupăm noi și voi.>>

HAI CFR!!! Hai băieţii! Indiferent când veţi juca. Dacă se va întâmpla înainte de Crăciunul din 2013, să nu fiţi trişti că pe Tribuna CFR n-a apărut avancronica acestui meci, sigur o veţi putea lectura la anul şi, ca bonus, va conţine pentru prima dată în istorie şi un pronostic exact al rezultatului final. HAI CFR!!!

0 comments

  1. Am RCA-ul la zi. Sunt gata de drum. Mai mult de atât, voi dormi la Cluj (cu Mme sau cu altcineva, asta rămâne de văzut…), că luni am „liber”. Dar nu mai spun nimic, că -din ce observ- în astfel de cazuri cade „construcţia”…HAI CFR!!!

    Apreciază

    • Kirui ia sa citeasca Mme-ul ce ai scris ,si vezi ca dormi acasa ,si iar ramai fara cartile lui Bela.
      Caneto,nu mai citi asa de mult”chefere-tv” ca te afecteaza ,ai si inceput sa transferi toata seria B din Italia + il mai vezi si pe Dulau antrenor.:-)))

      Apreciază

      • PS vad ca de meteo tot nu te lasi.Oricum nu conteaza vremea,pe sajeata i-am batut pe o vreme nu tocmai insorita,asa ca poa sa ninga ,poa sa ploua numa noua sa ne mearga bine.Eu cred ca batem,si batem bine.

        Apreciază

        • Luis, nu mai spun nimic. Duminică te sun, când sunt în Cluj, că vreau să ajung mai repede, ca Mme să aibă timp de … ştii tu de ce. Îl voi suna şi pe Saul, că am o obligaţie de voi doi, şi n-am rămas niciodată dator faţă de nimeni, chiar dacă cu oarece întîrziere…HAI CFR!!!

          Apreciază

  2. „În afara lui Tade, care e suspendat […] Ogbu şi Muniru sunt accidentaţi şi nu vor putea să joace”, a explicat acesta (Grigoraş). link

    În condiţiile în care Muniru a părăsit terenul accidentat etapa trecută, mă gândesc că nu-i fraiereşte Grigoraş pe moldoveni… sau poate îl vedem pe Sulley EXTREMĂ DREAPTA!?

    Apreciază

  3. Caneto, si eu as vrea sa joace Gabionetta si Rui Pedro in primul 11, plus Deac si Maah . Rui Pedro pe stanga, Gabionetta playmaker , Deac pe dreapta, iar Maah varf de conjunctura . Pe Costea nu l-as include nici macar in lot , mai bine rezerva pe stanga Sepsi . Cu crampoane bune, meci de 1 solist .

    Apreciază

    • Bela, nu-l apostrofa foarte tare pe Costea. Nu-i un derbedeu „gen” Mutu. Are tendinţe de-a deveni, dar e altceva. Ne-a adus 3 puncte cu „dinamoul”, ne va mai aduce. Dacă nu, asta e…HAI CFR!!!

      Apreciază

    • Bela, Rui pedro n-are nicio treabă pe stânga. Dinamica jocului îl duce şi în stînga, şi în drepata, şi sus, şi jos, dar -ca fişă de post- e „nevinovat” acolo.

      Apreciază

      • Corect, mai degraba se descurca Gabnionetta in banda, Rui Pedro e mort acolo. El trebuie folosit ori in spatele varfului, ori varf. Daca pica Muniru din echipa de start, poate incearca Grigoras un 1-4-1-4-1 si-atunci incap toti 4 in linia mediana, cu Gabionetta si Rui Pedro centrali.

        Apreciază

        • Da, cu o astfel de echipă cam aşa trebuie să porneşti. Să vadă/să simtă din prima despe ce este vorba. „Obraznicii” din Năvodari au fost pedepsiţi cum trebuie, acu dacă vin şi ăştia pe cai mari, trebuie să-i punem la respect şi pe ei. În rest: HAI CFR!!!

          Apreciază

  4. Kiruj, nu l-am apostrofat de loc pe Costea, am zis doar ca nu l-as include in lot . Si nu pt escapada filmata, ci pt jocul sters , in stil Hora . Atat . Iar despre meci, in primul rand speri sa fii acolo si sa te intalnesti cu Luis, cartile sunt la el . Despre Rui Pedro am zis ca l-as pune pe stanga nu sa fie extrema clasica, ci un fals, care sa combine des cu Gabionetta,( in triunghi cu Camora ), si sa schimbe des locurile cu acesta . PS. Citesc, ca la Petrolul 12 jucatori intra in ultimele 6 luni de contract, pt noi ar fi interesanti fundasul dreapta Alcenat ( 60.000 salar ), fundasul stanga Guilherme ( 60.000 ), fundasul central Manasse ( 85.000 ) si mijlocasul ofensiv Albin ( 150.000, cel mai scump, dar si cel mai valoros ) .

    Apreciază

    • Toţi cei menţionaţi de tine sunt jucători buni, într-adevăr. Îmi place – în primul rând – de acest Alcenat, chiar ar fi o treabă super dacă l-am lua. Mereu motivat, mai mereu în atac, dar se achită excelent şi de sarcina lui din defensivă, destul de tehnic, vede jocul.

      Apreciază

      • Da, intrebarea e de ce ar veni la Cluj? Sacul cu bani, motivatia deceniului trecut, s-a inchis. Deocamdata, veazind doar piata romaneasca, interes exista si de la Steaua si de la Astra, ambele pe moment mai atractive. Provocarea CFR ului nu este sa incerce fara bani multi sa ia marfa din galantarul altor echipe din Romania , ca rezultatele a la long s-au vazut (Costea, Voiculet, Velayos numai din lotul actual, Bud la categoria epic fail etc) ci sa ia jucatori similari si isi faca o echipa la costul la care si l-a facut Petrolul.

        Apreciază

  5. Eu nu sunt pro sau contra Grigoras, conducatori, jucatori, dar ma dispera insa declaratiile antrenorului/presedintelui nostru referitor la mioare. Nu este treaba lui/lor sa dea declaratii despre CFR si sa analizeze prestatia CFR-ului. Pe noi nu ne intereseaza mioarele. Iata cea mai noua mostra a interesului lui Grig fata de evolutia/soarta/necazul oitelor (nu am spus nimic de capre, sper sa nu fiu cenzurat). link

    Apreciază

  6. Ai dreptate Luis, acest lucru l-am remarcat si criticat si eu, dar dupa unii colegi e ok, tot asa cum e ok ca IM sa raspunde evaziv/rusinos la intrebarea privind arbitrajele pro stelemeaua. In alta ordine de idei, citesc ca lui Bus i s-a reziliat contractul, desi mai avea de stat 3 ani la noi. Acum il vrea Dinamo si-l va obtine gratis! Alta prostie, dupa ultimele doua, respectiv Muri si Piccolo. Iar despre jucatorii de la Petrolul, sunt ei interesanti si valorosi, dar pun pariu ca nu vor aduce pe niciunul din ei, in schimb stelemeaua si astra se vor infrupta din bunatati…

    Apreciază

    • Sub conducerea domnului Iuliu Mureșan, au fost aduși TOȚI jucătorii care vor forma echipa deceniului 2004-2013 (probabil, chiar și cei care vor alcătui echipa deceniilor unite 2004-2013 și 2014-1023). Mulți dintre acești fotbaliști – și mulți dintre cei care au făcut meciuri bune la CFR, chiar dacă n-au fost cei mai buni pe un anumit post – au fost suflați de sub nasul Stelei (poate și a altor echipe din România). De câteva ori, doctorul IM, așa nepriceput la fotbal cum s-a născut, l-a bătut măr, pară, lebeniță pe MM în materie de transferări. Însă faptul că IM l-a adus pe Traore, iar MM pe Elton se pare că nu e destul, papagalul fiind mai bun pentru că e mai papagal pe micul ecran. Acum, pentru că nu dă bine cu gura pe sticlă, tot doctorul e vinovat că nu transferă vreo 20 jucători de la alte echipe din țară.

      Apreciază

      • Sincer, eu cred ca cel mai bun presedinte de club din ultimii 15 ani a fost (si sper ca va fi) IM. Nimeni din cei aflati in momentul de fata la conducerea unui club din rumunica n-a avut prestanta si performantele lui Iulica al nostru. DA, omul mai face si greseli (vezi anumite declaratii, transferuri), dar intodeauna voi prefera un discurs tip Iulica decat un discurs tip mimisor, vama, iancu, porumbou etc. Exista o diferenta uriasa de cultura, civilizatie, exprimare si ce mai vreti voi intre IM si ceilalti derbedei, nemernici etc. Nu este nici el sfant, dar fata de susnumitii el este „neprihanit”, curat ca lacrima. Sunt sigur ca daca Bela ar trebui sa aleaga intre IM si ceilalti, tot pe IM l-ar alege, cu greselile lui cu tot. Si daca tot suntem la alegeri, si tot faci tot felul de sondaje, alegeri, iti propun sa faci un sondaj despre presedintii de cluburi, dai cateva nume si noi prin alegere democratica, neinfluentata de nimeni, ne exprimam parerea, votul, alegerea referitor pe cine am dori prezidente la CFR. Si ai sa ai surpriza (ca si Rednic la alegerea capitanului) ca va iesi tot actualul prezidente. Oricat de nemultuiti am fi noi in legatura cu evolutia de moment a echipei, prosti nu suntem.

        Apreciază

      • La unele lucruri, apropo de Traore si Elton, mimisor iese pe plus fata de Muresan. Steaua a facut economii serioase cu apa de spalat. Nu-i totuna juma’ de metru de om in minus la fiecare dus.🙂

        Apreciază

  7. Aş avea o propunere pentru retur. Toate comentariile la meciurile câştigate şi jalea la meciurile pierdute, observaţiile, criticile noastre să fie scrise pe hârtie în două exemplare şi înmânate personal un exemplar lui Grigoraş şi al doilea lui I. Mureşan şi aceştia să citească în mod obligatoriu în faţa aducătorului. Ce părere aveţi, ar ajuta la ceva? Până atunci HAI CFR! VICTORIE cu Botoşanii!

    Apreciază

  8. Luis, iti spun sincer, ca pe doctoru nu l-as pune presedinte niciodata, daca ar fi dupa mine! Iar lui 07 reiterez parerea mea, ca IM a fost un bun executant cand s-au facut acele transferuri reusite si nimic mai mult. De cand nu are specialisti pe langa el, dar nici banii la gramada din trecut, merge doar in excursii in Portugalia, de doua ori pe an cate doua-trei saptamani, si vine acasa asa cum a plecat, desi inainte de fiecare plecare se lauda ca aduce 4-5 jucatori pe care i-a urmarit atent in ultimii doi ani de 2 ani… PS. Tot despre doctoru, in PS-ul ce urmeaza sa-l scriu lui Retardila.

    Apreciază

    • Bela, eu am pus alegerea lui el prezidente intr-un anumit context, si in acest context, ratiunea si bunul simt nu ar permite alegerea niciunuia dintre cei sus mentionati.

      Apreciază

  9. PS. pt Retardila . Ai incercat sa-mi explici cum e cu experienta intr-o fabrica , ca seful nu trebuie sa stie ce fac subalternii etc . Ti-am raspuns unde si pe ce functie am lucrat si ce am realizat cu echipa de volei . Deci am fost promovat director economic . Intamplator ? Pai sa vedem, in 81 am fost repartizat la sucjud Salaj-Zalau a Bancii Nationale a Romaniei , am activat ca si inspector, calitate in care am analizat si verificat multe intr de stat sau coop de consum si mestesugaresti . Am invatatin 5 ani petrecuti in banca enorm, de la procese tehnologice, la bilanturi, balante, contabilitate, analize faptice a stocurilor, inventare, etc Intre timp am predat la un curs care oferea diploma de lucrator contabil pt cei care lucrau in domeniu, dar nu aveau liceul economic. Urmarea acestor acumulari,am ajuns la Intr. de Tevi Zalau, in functia de sef birou ptreturi-costuri-analize ec si coordonator CFI . Dupa alti cativa ani, dupa revolutie, cu derogare de vechime,am ajuns la Elcond . Si crede-ma, prin experienta acumulata, am stiut din prima zi ce sa cer subordonatilor si sa si dispun anumite schimbari . Eram stapan pe sutuatie, nu cum ai sugerat tu.Si asta pt ca am pornit de jos,dar tot in niste functii importante, in care am invatat in fiecare zi . Si aici e cheia, dupa mine . Un om , care n-a vazut nici un meci de fotbal, dupa propria-i declaratie, pana sa ajunga presedinte la CFR ( un caz poate la un milion, in randurile barbatilor ! ), este ca si – tu ai vrut astfel de comparatii – cand eu fara pic de cunostinte economice, nici macar un biet curs de contabilitate sau informatica , as fi fost promovat ca si dir ec .Ah, imposibil stiu ca nu este,cel putin la noi in tara , a se vedea cine ste numit noul ministru al culturii ! Dar in atari situatii,trebuie sa ai consilieri priceputi si onesti,care sa-ti dea mura-n gurasi atunci esti salvat . In fapt, asa s-a intamplat la inceputuri si cu doctoru, pe-atunci si eu il admiram . Asta pana la castigarea primelor doua titluri. Pt ca de-atunci s-a schimbat, a crezut ca a invatat tot ce trebuie despre fotbal, i-a indepartat treptat pe toti colaboratorii interni si externi, intrand puternic in actul decizional , dand declaratii tot mai multe si tot mai neinspirate ( sa fiu elegant ) , deci contribuind major la declinul achipei atat ca rezultate, cat si ca imagine . Se consulta doar cu zamfir, un amarat de fost impresar pe la famiglia becali,si apoi vine cu propunerile ” de specialist ” lui Arpi, care , da verdictul, asa cum am vazut si constatat cu totii . PS la PS . Sa nu crezi, ca nu stiu, ca doctoru e nevinovat fata de greselile lui Arpi ! In fond,el l-a pus acolo, si a fost de acord sa ramana singur pe baricade, doar cu zamfir, dar fara specialistii interni si externi care ne-au ajuat atat de mult. Dar criticandu-l pt managementul defectuos, de fapt in naivitatea mea urmaresc ceva de genul, ” mondtam Palnak, hogy ertse Peter ! ” ( i-am spus la Pal, ca sa inteleaga Peter ) . Cam asta e …

    Apreciază

    • Ma, Bela… io nu vreau sa intru in polemici ref. la management, dar am si io ceva iesperienta in domeniu (de la stagiar pe santierele patriei, prin „sef” de investitii pe un judet, pana la a propulsa o firma micuta, facuta cu bani de la CAR la situari pe locurile 4-6 la Top profit sase ani la rand, de la criza incoace – cand „turatia” s-a redus zdravan la noi – doi ani la rand loc 1 national la productivitate (asta sa ma dau si io grandissimo!) intr-un domeniu care imi era practic necunoscut… Dar, crede-ma ca un medic (care practica medicina!!) nu va putea fi niciodata un director eficient de spital, un inginer tehnolog (scos de langa banda) nu va fi niciodata un manager desavarsit, etc… etc… Iti dau si un motiv: cunoscand toate detaliile marunte, nicicand nu va putea lua o decizie de reducere (de ex.) a unor fonduri care poate ar pune in pericol functionarea „perfecta” a ciclurilor… Un manager poate face asta, obligand direct sau indirect subalternii care intr-adevar se pricep la obiect sa gandeasca si sa gaseasca solutii… Nu este treaba directorului Dacia sa stie cum se monteaza esapamentul, chiar daca la „temelie” este inginer auto… Dar nu continui, ca dau toate ponturile si n’oi mai avea ce scrie in prima carte. :))

      Apreciază

  10. In fond si la urma urmei un manager nu trebuie sa fie meserias, el trebuie sa-si aleaga si sa-si coordoneze colaboratorii in asa fel incat sa-si indeplineasca obiectivele. Ceea ce a facut si IM la inceput, si afost admirat si de Bela. Intrebarea este ce s-a intamplat mai tarziu? De ce s-au indepartat colaboratorii? Obiectivele sunt cele de dinainte, sau mai avem obiective? DAR RESURSELE?Obiectivele se stabilesc si in functie de resurse. Daca la inceput IM a fost capabil, atunci ar trebui sa fie si acum, nu cred ca intre timp s-a prostit. Si acum, imi vine in minte o postare a lui Kiruj, daca suntem afectati de „sindromul Algernon”, asta ar explica cumva situatia, dar ar fi foarte trist pentru noi. Sper sa nu fie asa. Hai CFR.

    Apreciază

  11. Retardila, eu nu am vrut sa ma dau mare, tu ai inceput cu comparatia cu mine, asa ca ti-am facut jocul. Privitor la observatiile tale , sunt de acord cu ele , cu precizarea, ca o echipa de fotbal totusi nu este de complexitatea unei uzini ca Dacia , aici in afara de fotbalisti, ai 5-6 subalterni ( cam subtire pt un club ca al nostru, dar asta e ) , evidenta contabila e simpla, atat cea legala, cat si cea ” neagra ” , ar trebui sa te pricepi la fotbalsi gata, sau sa te bazezi pe specialisti, cum a facut-o doctoru f. bine la inceputuri . Acum, de cand deciziile se iau fara consultarea specialistilor, rezultatele se vad .

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s