„C-aşa-i în tenis”…


(pseudoanaliză SWOT, cu ajutorul lui Toma Caragiu, pentru detalii daţi click aici

        Voi intra direct în miezul problemei, fără „genoflexiuni” şi alte mişcări de încălzire, care – pentru marele public – oricum sunt inutile, plictisitoare şi chiar enervante. Că în realitate nu sunt, e o altă discuţie…

        Am asistat – din nou – la o încercare disperată a lui Grig de-a reseta echipa, de-a surprinde adversarul cu o nouă aşezare, cu jucători noi. Această încercare s-a observat parţial şi în precedentele două partide (cu rezultate nu foarte concludente), dar de această dată i-au ieşit socotelile, şi ca rezultat, şi ca „impact”. Dar setul câştigat destul de categoric ascunde şi multe carenţe, unele „tradiţionale” pentru echipa noastră… Grigoraş a simţit (şi noi, dealtfel) că celebra formulă 1-4-2-3-1 (cu clasicul Maah – Gabionetta – Costea/Tade + Ogbu) şi-a cam trăit veacul, formula câştigătoare din meciul cu Oțelul (testată şi mai înainte cu destul succes, la Ploieşti, de ex.) nu mai dă randament de câteva etape. S-au scurs mai multe etape fără goluri marcate (e drept, şi fără primite, cel puţin până-n momentul Mediaş) şi s-a simţit nevoia unei schimbări care să revigoreze atacul, eficienţa echipei. Nişte încercări timide (şi nu foarte inspirate) am putut observa şi la Braşov, şi la Mediaş, iar experimentarea s-a prelungit şi pentru meciul cu „săgetătorii” din Năvodari, veniţi de pe plajă…

        Ne putem pune întrebarea: de ce o formulă aşa de productivă (cu Galaţiul, dar şi la Ploieşti) n-a mai generat rezultate notabile pe urmă? Da, a mai fost o prestaţie de nota 10 (hai, 9) la Pietricica, dar pe urmă „formula magică” a devenit din ce în ce mai ştearsă, previzibilă şi fără eficienţă. Din punctul meu de vedere îl suspectez pe Gabionetta de „căderea sistemului”, acesta părând mult mai puţin implicat în ultimele meciuri, iar acel sistem era conceput pe explozia/virtuozitatea/clarviziunea lui, cu aghiotanţi oneşti (Maah, Ogbu, Costea, Tade) şi cu sprijinul celor doi închizători (Djoko + Muniru). De ce a căzut Gabionetta, „circarul”? Greu de spus, poate l-au atacat nostalgiile peninsulare, poate l-au atacat bolile tradiţionale brazilienilor paraşutaţi prin campionate de 2 bani, poate inclusiv adversarii şi-au dat seama (cu ajutorul acelor antrenori tineri care au grijă pentru detalii) de şmecheria inventată de Grig şi l-au anihilat pe Gabio, anulând practic întregul angrenaj de construcţie…

        Cu toate aceste antecedente (şi cu poziţia din clasament luând-o la vale), era clar că trebuie o schimbare, poate şi de sistem, poate şi la nivel de „interpreţi”… Cei care consideră că un sistem anume (şi cu jucători anume) poate funcţiona sezoane întregi, se înşală amarnic. Da, poate funcționa, dar la un alt nivel, la Barca, la MU, când ai alte valori, alte condiţii… În timp ce „prelucram” zilele trecute datele sezonului 2005-2006, cu Dorinel la timonă (cu un loc 5 ocupat la final), am observat un lucru absolut interesant şi chiar surprinzător: în acel sezon echipa a jucat în 6 (!) sisteme de joc diferite, niciodată mai mult de 2 jocuri cu acelaşi sistem, chiar și când asistam la victorii pe linie! Mai mult, contrar dogmelor care spun că „echipa câştigătoare nu se schimbă”, Dorinel a mai făcut câte o modificare-două de la o etapă la alta, chiar și atunci când victoria din etapa precedentă n-o impunea.

        Ajungem la această noţiune de „elementul surpriză”, care – în condiţiile unui „spionaj tehnico-tactic” din ce în ce mai eficient – este singura posibilitate să-ţi aducă un avantaj faţă de adversar, care este pregătit pentru altceva. Desigur, când ai fotbalişti foarte valoroşi (peste valoarea celorlalte echipe), această invenţie nu mai este la fel de spectaculoasă, singura ta grijă – ca A1 – fiind să găseşti formula câştigătoare „for ever”. Mai schimbi din când în când câte o piesă în angrenaj, dar superioritatea sistemului şi valoarea actorilor te scutesc de suferinţele „intelectuale” ale noilor aşezări/tactici de la un meci la altul.  

        Din păcate, ACUM şi AICI, CFR-ul nostru drag nu este o colecţie de vedete internaţionale, nici măcar la nivelul sezonului trecut. Duşmanii noştri (din ce în ce mai mulţi şi mai vigilenţi…) şi-au cam dat seama cine și ce poate la echipa noastră şi mai nou vin în Gruia ca nişte „nudişti” de pe plaje industriale, cu gândul declarat să „te facă”, acasă la tine… Cam din aceste motive era nevoie de o schimbare, şi ca sistem, şi cla nivel de „componenţă”. Dacă sistemul în sine – cel puţin în varianta lui de început – nu a fost o mare noutate (practic s-a pornit cu celebrul 1-4-2-3-1), „lista nominală” a fost mult mai interesantă, chiar suspectă… Practic întreaga linie de construcţie a fost decapitată (Costea/Tade – Gabionetta – Maah), fiind folosită o tripletă a celor „duşi cu capul”/„nereveniţi încă cu capul”: Hora – Rui Pedro – Deac! Unicul „salvat” este Maah, care este împins în avanposturi, francezul fiind singurul din lotul actual care poate fi folosit pe 3-4 posturi.

        Nu vreau să intru în cronica meciului. Aţi văzut cu toţii ce a fost şi cum a fost. M-aş opri la alte lucruri interesante, cel puţin din punctul meu de vedere. După un 1-0 „de la cabine”, apare sindromul CFR-ului de pe teren propriu, caracterizat printr-o lejeritate inexplicabilă în joc după ce dă gol şi conduce. Marcaj aproximativ, nu greşeli grosolane, dar o atitudine de „relanti”, concretizată printr-o dominare a oaspeţilor, cu nişte şuturi (uneori periculoase) /ocazii. Am mai văzut – din păcate – acest film, când jocul iniţial încântător (vezi şi începutul debordant din meciul de cupă cu Braşovul) se transformă subit în delăsare, când la fiecare atac al oaspeţilor ai emoţii imense, având senzaţia că golul lor poate cădea oricând… Probleme de concentrare, devenite acute cu timpul, persistând la mai multe serii de fotbalişti ai ultimilor ani. Singurul care s-a comportat total profesionist în această perioadă a fost Djokovic, care simţind pericolul delăsării, a mai făcut un pas în spate (jucând de multe ori în linie cu fundaşii centrali, câteodată şi mai în spate), fără să neglijeze aportul în atac. L-am văzut şi pe Muniru mai atent şi mai conectat, şi – important! – mai aproape de Djoko, în majoritatea cazurilor. Hora nu prea a vrut să profite de această (nouă) şansă care i s-a oferit, nici Rui Pedro n-a intrat foarte conectat în meci, dar golul marcat l-a mai salvat şi ulterior portughezul a crescut în joc.

        Dincolo, la oaspeţi, am văzut un Vezan în mare formă, având cel puţin patru deschideri de 40-50 metri către Al. Grigoraş (Grigoraş-junior!), care – în paranteză fie spus – a fost înlocuit absolut aiurea de Tibi Selymes, fiind unul dintre puţinii „săgetători” care reprezentau un pericol real pentru Felghe. Dacă nu jucam noi, chiar îmi puneam nişte întrebări…

        Cam atât despre oaspeți, revin la CFR. În apărare s-a optat pentru varianta normală cu Piccolo – Rada în centru (cu Ionuţ în stânga, Piccolo luând locul lui Cadu pe dreapta, fără aportul la fel de consistent în a-l ajuta pe Maftei). Nici cele două extreme false (Hora, respectiv Deac) n-au avut aportul în apărare la fel de consistent cum l-a avut perechea Maah – Tade în atâtea cazuri, dar s-au scos cu nişte realizări în atac, cel puţin Deac. Cu toate că realizările lui Hora au fost destul de anemice, partea stângă şi-a adus din plin contribuţia la „spectacol”, în primul rând datorită lui Camora, care bifează din nou o evoluţie foarte bună, susţinând atacul mult mai bine decât titularul din acel flanc, Hora.

        M-a surprins plăcut mobilitatea lui Maah pe acest post nu foarte simplu, de vârf de atac, unde mult iubitul nostru Ogbu se poziționează de obicei cu spatele la poartă. Robert este infinit mai „şlefuit” tactic, are un simţ deosebit pentru un-doi-uri, poziţia lui preferată este cu faţa spre poartă, cu un ochi către coechiperul servant, dar cu celălalt spre poartă. Din pasele lui din „prima” puteam marca cel puţin 4 goluri, fără să vorbesc despre faza golului marcat de el, când a fost „1 în 3”: a recuperat, a driblat, a marcat. Indiferent ce şi cum, francezul nostru are un loc stabil în orice lot ceferist care – cică – vrea să atace titlul în Liga lui Gino…

        Doar câteva cuvinte despre schimbări şi despre impactul lor asupra formulei de joc. Prima dintre ele, Gabio intrând în locul lui Hora (54) era schimbarea absolut logică în baza celor ce s-a jucat până-n acel moment. Schimbare post pe post, nimic nou sub soare, Gabio a trecut pe stânga, cu nişte raiduri şi prin centru, unde – se vede de la o poştă – se simte mai bine. În multe momente ne-a adus aminte – din păcate – de Gabio „circarul”, părând că mental a părăsit mai de mult echipa… A avut totuşi câteva faze caracteristice lui, pătrunderi frontale, pase imprevizibile, ba mai mult, spre sfârşit, a venit destul de mult în spate. Introducerea lui a insemnat un plus, fără să consemnăm o modificare de sistem (1-4-2-3-1).

        A doua schimbare – recunosc – m-a lăsat cu gura căscată. Îl ştiam mai de mult pe Grig ca unul care umblă curajos la reaşezări/repoziţionări în timpul meciului, dar mutarea asta (Batin în locul lui Muniru, min.63) nu prea am înţeles-o foarte clar. Maah a venit pe dreapta, Batin în centru, Gabionetta în stânga, Rui Pedro undeva în spatele lor, Deac coborând un pic lângă Djoko (dar destul de departe de el). Din punctul meu de vedere a fost o schimbare absolut aiurea, nu neapărat în planul personajelor implicate (sacrificarea lui Muniru era logică, în condiţiile în care din min. 53 jucam în superioritate, deci era normală şi intrarea lui Batin), m-a şocat mai mult noua formula folosită, cu mulţi jucători trecuţi/mutaţi pe alte posturi, creându-se o confuzie de aproximativ 10 minute, suficientă pentru ca oaspeţii – cu un jucător în minus! – să ne domine, şi să şi marcheze un gol frumos, în condiţiile care am avut impresia că niciun jucător de la mijloc în sus nu ştia exact ce trebuie să joace şi unde.

        A treia schimbare a pus punct acestei debandade generale „neforţate”, a intrat Costea şi s-a revenit la o formulă mai aşezată, în care fiecare ştia ce trebuie să facă. S-a trecut la o construcţie nouă (1-4-1-2-3), cu Djoko măturând singur în faţa apărării, cu Deac şi Gabio puţin mai în faţă (servanţi), dar şi cu rol de repliere în faza de apărare, apoi în faţă Maah – Batin – Costea, fiecare dintre ei suficient de bine calificaţi pe acele posturi. Jocul s-a limpezit instant, au (re)apărut ocaziile şi golurile, jocul a devenit din nou încântător, cel puţin pentru acest nivel al adversarului.

        Per total consider că de această dată Grig a ieşit pe plus cu „inovaţiile” lui, desigur şi în contextul în care valoarea adversarului era, cum să mă exprim mai elegant?… sub „curul broaştei”… Şi cică au venit să ne bată… Invenţiile lui Grig din această partidă îi aduc „o victorie” la limită cu 2-1 (schimbări bune contra schimbări eşuate, în planul formulei de joc, evident, şi al randamentului). Dar ce mai contează victoria lui „la limită”, când scorul real a fost de 6-1. Uităm de toate, c-aşa-i în tenis…           

HAI CFR !!!

0 comments

    • Problema reală este că am mai jucat noi cu adversari suspectaţi a fi „varză a la Cluj” (Viitorul, Corona, etc) şi de-abia am căştigat cu un gol diferenţă, după mari emoţii… Măcar emoţii (mari) nu am avut cu ăştia, e şi asta un pas… Există o inconstanţă notorie în „curba de evoluţie” a echipei, asistăm la nişte răbufniri din 5 în 5 etape, soldate cu nişte scoruri fluviu, apoi chinuială. Să vedem ce ne vor aduce ultimele două etape. Nu sunt foarte optimist, recunosc, dar mai vedem. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Si ce putem deduce de aici ? 1. Fie echipe gen Otelul sau Sageata sunt extrem de slabe si celelalte echipe din campionat fac balt cu ele sa nu primeasca atitea goluri 2. Fie noi suntem lei paralei care brusc pica in somnolenta 80% din etape 3. Fie echipa joaca din cind in cind la adevaratul potential pentru a arata cuiva (patron, impresari, public etc) ce poate cu adevarat, dupa care intra la ‘munca cu mingea’ pe principiul „voi intirziati cu banii , noi cu cite 0,1 secunde contactul cu mingea”. Ghici ciuperca ce o fi?

        Apreciază

        • O fi câte un pic din fiecare…Dar aici nu avem date certe, doar presupuneri, deducţii, etc. În schimb, văzând nişte chestii în timpul meciului, lucrurile devin „evidenţe”. Eu de-aia mă tot leg ca un psihopat de aşezare şi de formule, de prestaţia jucătorilor, etc., tocmai pentru că aceste lucruri „sunt la vedere”, trebuie să pui doar nişte secvenţe una lângă cealaltă ca să-ţi iasă o imagine de ansamblu. Încerc să „prind” şi lucrurile bune (mai rar…), dar şi cele greşite, venite fie dinspre A1, fie dinspre evoluţia jucătorilor. Dacă 60 de minute joci binişor şi conduci cu 4-0 (în egalitate numerică), apoi vine o perioadă de recul cu un om în plus şi gol primit (şi fără să joci ceva), atunci deducţia mea ţărănească (dar corectă, cred) este că există o cauză pentru acest lucru. Cam asta doresc să aflu cu adevărat, erorile tehnico/tactice care conduc la greşeli.

          Apreciază

  1. Despre meci s-a scris prea mult fata de jocul lamentabil al Sagetei, asa ca trec direct la doctoru-presedinte. A fost intrebat daca stelemeaua e favorizata de arbitri, iata ce a raspuns: „NU STIU DACA ESTE FAVORIZATA, dar s-a intamplat asta in cateva meciuri.” Va mai mirati ca astfel de declaratii ma scot din sarite, si ma fac sa-mi fie RUSINE de ce presedinte c… avem! Si voi, care administrati site-ul, ati avut dreptate sa nu folosesc cuv flc, doar asta nu exprima nici 10% din habarnismul si prostia doctorului de puscarii…

    Apreciază

    • Asta cu „nu ştiu…, dar…” este chiar haioasă, seamănă cu aia de pe vremea lui Ceaşca, care suna cam aşa: „nu vreau să spun cine-I vinovatul dar e inginer-şef la intreprindere”…La IM săracu partea asta din fişa postului (comunicarea) a fost totdeauna deficitară, dar pe timp de glorie (când câştigam titluri şi cupe pe bandă rulantă) nu am acordat o atenţie deosebită acestui aspect. Ar fi bine să se pună un individ calificat acolo, măcar la acest aspect să nu ne facem de râs. Desigur, cred că şi tu ai fi mult mai fericit dacă am avea rezultate la nivelul anilor 2008-2012 şi cu declaraţii aiurea ale lui IM…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

      • La comunicare e deficitar I.M….. si totusi care sunt atuurile lui in anul 2013? Rezultatele conducerii se vad in calitatea lotului(ca doar ei sunt si scouteri), se vad in tribunele goale, se vad pana si in calitatea gazonului, cea cu care candva ne mandream….

        Apreciază

    • Am ascultat si eu declaratia domnului presedinte Muresan si mi s-a parut decenta si la obiect. Argumentul decentei e faptul ca a deranjat in studio, i-au sarit la gat toti invitatii dupa ce s-a preluat din nou legatura in studio… Steluta e avantajata evident si o stie toata lumea, de ce sa apara Dl. Muresan pe prima pagina sub titlul de acuze grave din partea CFR-ului?…

      Apreciază

    • Pe Transfermarkt Cadu e dat cu contract pina in 2015 de vre-un an de zile. La terminare in 2014 sunt dati Stancioiu, Amadio, Maftei, Piccolo, Rada, Rui Pedro, Batin, Edimar, Ronny.

      Apreciază

  2. Kiruj, persiști în obsesia că Maah are față de echipă campioană. E părerea ta, ești liber să ți-o exprimi. Poate o să adopt și eu ideea asta când Maah o să facă față și în meciurile cu adversari adevărați, nu doar cu cei de curtea școlii.

    Apreciază

    • Mister, eu îl văd pe Maah „în orice lot ceferist…”, chiar am avut grijă ce scriu, că ştiam că vii cu „contraargumentul”…:) Adică NU neapărat titular în echipa aia de bază utopică, ci în LOT, care poate fi utilizat punctual şi în funcţie de suspendări, accidentări, „plecări cu capul”, etc. PS: în cele 3 ediţii în care am câştigat, am avut jucători din loturile respective mai slabi decât Robert, mulţi dintre ei fiind chiar folosiţi cu regularitate. Îmi place la el modestia şi dorinţa lui de-a face ceva, având şi un bagaj tactic destul de bun. Fac pariu cu tine că cu 11 „Maahi” (fiecare calificat pe câte un post anume) am fi fără probleme în primii 3 în acest campionat. Câştigătorul va fi recompensat de Caneto…HAI CFR!!!

      Apreciază

  3. Parerea mea este ca schimbarile din echipa nu s-au produs pe motiv de asezare tactica, ci din cauze de suspendare (Tade), accidentare (Ogbu) si a calitatii terenului de joc. S-o fi gandit Grigoras ca jucatorii de categoria pana (sau cocos), Deac, Rui Pedro, Maah, Hora, se adapteaza mai usor pe gazonul imbibat cu apa. Chiar ce s-o fi intamplat, din motiv de economie n-a fost pornita instalatia de incalzire? De foarte mult ani n-a aratat atat de prost terenul.

    Apreciază

    • Absolut de acord, am vrut şi eu să remarc (să punctez) acest aspect chiar şi în articol, adică alegerea celor din faţă după „gabarit”. Aici chiar a fost o soluţie bună a lui Grig. Să ne aducem aminte şi de mocirla de la Mioveni…Oricum problema „de conţinut” rămâne: şi 11 jucători cu gabarit mai redus pot fi aşezaţi prost pe teren, iar mie mi s-a părut că am asistat la aşa ceva între cele două schimbări din final, între minutele 63 şi 72.

      Apreciază

  4. 07, contrar pacifistilor, eu sustin, ca am avut motiv sa ma iau de doctor. Specificul campionatului nostru nu e diplomatia (in fapt si la acest capitol e zero barat), ci o lupta deschisa, iar daca esti moale, asa te si lucreaza cei din CCA! Plus ca escrocii de la stelemeaua s-au luat de noi in modul cel mai dur posibil, cand mai era cate o greseala in favoarea noastra (uitand de cele multe in defavoare), nu zic sa-i copiem, dar sa fim fermi in a sublinia ajutorul permanent si pe fata primit de oieri. Si cum doctoru a fost intrebat de acest aspect, in coroborare cu faptul, ca este presedintele nostru, avea obligatia sa nu fie un pampalau las, ci un demn reprezentant, de ale carui opinii sa tina cont bricheta et comp. De fapt tacerea prelungita sau raspunsurile evazive au condus si la declaratia penalului mitic sandu, ca Sageata n-a primit penalty, omitand cu buna stiinta ca nici noi n-am primit un penalty la fel de clar, plus ca nu ni s-a dat un gol perfect valabil! Iar remareca unora, ca mai bine tacem pt ca unii ne vor raul, denota un servilism si o lasitate de neacceptat clubului care s-a luptat cu demnitate si onoare peste 100 de ani pt supravietuire!

    Apreciază

    • Bela, tactic nu stiu daca ar fi bine. Stii si tu ca in mass media centrala exista obsesia „CFR ajutat de arbitri”. Daca s-ar striga, ar fi un efect de bumerang gen „hotul striga hotii” – perceptia conteaza mai mult decit realitatea. Daca stai deoparte, ai avantajul ca ceilalti din aceeasi zona geografica incep sa remarce lucrurile – vezi si tu ca voci exista deja din partea Astrei, a lui Dinamo etc. echipe cu un cu totul alt lobby in presa centrala. Daca eram pe 2 sau pe 5 si ne bateam la campionat sau cupe europene, merita efortul, dar asa cum suntem acum ar fi mai bine sa fim in stare sa batem echipe ca Gazul. Vin iar doua meciuri cu nou promovate, fata de care ne-am facut de kko in August.

      Apreciază

    • Știi bine că nu pentru că „te-ai luat de doctor” te-am atenționat, ci pentru că i-ai pus din senin un diagnostic de boală mintală, ceea ce nu este permis (cel puțin aici pe blog). Asta ar fi culmea, ca tu, fără să-l cunoști personal măcar, și fără să ai calificarea necesară, să-i pui un diagnostic grav, să-l faci… cum l-ai făcut, chiar pe un doctor (!), numai pentru că n-a vorbit la TV cum ai fi vorbit tu și te-a scos din sărite. Una e să spui că vorbește prostii, tâmpenii, aiurea în tramvai etc., cu totul alta e să-l jignești.

      Apreciază

    • Corect, cat de atragatoare sunt/au fost verticalitatea si discursurile unora ca Porumboiu sau Iancu, care nu se fofileaza cand sunt intrebati pe acest subiect de catre distinsii gazetari.

      Apreciază

    • Ai tu ceva boală împotriva lui preșe… Are dreptate Caneto, nici eu nu cred că treaba lui este să îi copieze pe Porumb, Iancu sau pe latifundiar…

      Apreciază

    • Lui Batin eu i-am dat o nota mare de 1.De ce?Nu neaparat pentru jocul prestat,ci pentru comportamentul de la finalul meciului.Cand toata echipa s-a dus sa salute galeria (chiar si cei schimbati+rezervele)el s-a separat de grup si a luat-o catre vestiare.Eu cred ca acei putini oameni care au fost acolo meritau atat respect din partea lui,idem colegii de echipa.

      Apreciază

      • Chiar dacă sărim peste acest epizod (mi-a scăpat, poate nici nu s-a arătat la TV), nici evoluţia lui în sine nu a fost o mare reuşită. Păcat, când a revenit în vară, credeam că ne va ajuta mai mult. Cum ai ajuns la meci, a fost nasol pe Meseş?

        Apreciază

  5. Ma bucura foarte mult acest rezultat,deoarece inaintea meciului ne-au cam luat la misto marineros.Cand am ajuns la stadion M-am speriat un pic am fost doar trei suporteri (adevarul e ca mari si lati).Spun colegului „ma la astia le dam cinci”faci pariu?El nu si nu,ajunge si unu zero numai sa batem.L-a sfarsit mi-am cerut scuze ca am gresit.Greseala mica ,un singur gol in plus.Adevarul este ca ,chiar daca am castigat,jocul nu a fost asa de stralucit.Rada si Maftei sunt foarte foarte lenti,se vede clar ca atunci cand adversarul conduce atacuri in viteza sunt morti (de asta nici nu am inteles de ce a fost scos Grigoras jr,era singurul care ii punea probleme lui Maftei).Mai sunt probleme de legaturi de joc.Dupa intrarea lui Gabioneta la un moment dat de nervi ca nu i se paseaza si-a batut manusile de pamant,si a inceput sa se retraga tot mai mult sa faca rost de baloane.Parca nu se intelegeau jucatorii intre ei.De Hora nu avem ce vorbi este depasit.Rui Pedro ar trebui sa plece chiar daca a dat un gol tot mi se rupist mi-a parut pe teren.Costea obosit,fara vlaga,vointa poate si putinta.Premianti pentru mine au fost Djocovici,Maah,Gabioneta si nu in ultimul rand Camora si Piccolo.Restul mai au de invatat.

    Apreciază

    • Ai observat bine Luis, de fapt asta m-a deranjat şi pe mine după intrarea lui Gabionetta (fiind şi mai accentuată după intrarea lui Batin): „căderea” sistemului (era să zic a curentului…) de joc, parcă s-a trecut la „scapă cine poate” combinat cu „eu centrez, eu dau cu capul”. Supărarea lui Gabio a fost provocată un picuţ şi de Grig, dar ulterior tot el (grig) a corectat eroarea.

      Apreciază

    • Luis o mica corectie…Gabionetta era nervos din cauza starii execrabile a terenului care de cel putin doua ori i-a furat mingea🙂 De aceea si-a aruncat manusile crede-ma

      Apreciază

  6. Acum ceva si pentru Caneto.cu matematica ai dat gres ,formulele tale nu sunt bune,te-ai reorientat catre meteorologie ,din nou pe langa.Mai bine ramai la scris ca te pricepi ,restul lasa in seama specialistilor.:-)

    PS Nu te supara dar nu puteam sa te iert,prea bine se potrivesc lucrurile.

    Apreciază

    • Nu ma supar deloc, n-am de ce, cu matematica n-am dat gres, formula e perfecta, eroarea de calcul au facut-o jucatorii. Iar in cazul meteorologiei, nu inteleg ce-mi imputi, s-ar putea sa nu fi luat in considerare datele din rubrica “altitudine lapoviţău” de pe acest site, dar cel mai bun specialist meteorolog din lume ce altceva face? Ori o nimereste, ori nu.🙂

      Apreciază

  7. Referitor la terenul inbibat de apa.In pauza oamenii de ordine au adunat toata apa cu niste lopeti mari in careul celo de la „sajeata” asa au contribuit ei la primul gol dupa pauza .Poate ar trebui notati si ei.Ce zici Kiruj?

    Apreciază

  8. Bravo CFR ! Însfârşit am fost satisfăcut că au fost goluri multe şi frumoase. Deci se poate. Dar oare ( acum vorbeşte cârcotaşul din mine) dorinţa de victorie,ambiţia, de luptă după atâtea meciuri slabe şi foarte slabe , nu este alimentat de ” zvonul ” despre o posibilă punere pe liber după terminarea turului a câţiva jucători ? Ori dacă nu joci pentru gloria clubului,pentru suporteri, pentru performanţă şi în ultima instanţă pentru sumele frumuşele de bani pe care îi primeşti ci doar pentru rămânerea în lot, atunci e mai bine ca să fie daţi afară. Mă apucă nostalgia după perioada 2007-2008 când atacul CFR-ului – Fabiani,Didi,Semedo,Trică,Ruiz şi dacă nu mă înşel şi Peralta nu jucau ci îţi făcea împresia că se jucau, făceau o ţesătură de pase , cu sclipiri tehnice încântătoare şi goluri …ehei ce vremuri. Acum sper să terminăm turul Campionatului pe un loc cât de cât onorabil. Deci FELICITĂRI CFR pentru meciul cu Săgeata şi HAI CFR , în continuare sperăm la jocuri din ce în ce mai bune.

    Apreciază

  9. Kiruj,eu cred ca baietii auzind de vizita ta la Cluj,s-au sfatuit,s-au mobilizat si au inceput tare prima repriza,sa faca impresie buna. Apoi la pauza afland ca n-ai mai ajuns la meci (probabil de la Dantesc),s-au dezumflat si au lasat-o mai moale. :)) Lasand gluma la o parte,a fost o prestatie slaba in fata unei echipe praf. N-am inteles nimic din repriza a doua,noroc cu cele doua goluri de pe final,care au mai salvat impresia. N-ati prea pomenit nimic de Deac,care m-a dezamagit in ciuda celor doua goluri,pentru lejeritatea cu care a tratat anumite faze si in special fazele fixe. De ceilalti nu mia pomenesc nimic,ca ati facut-o voi. PS. Duminica cred ca o sa ai parte de o vreme mai buna,sper si de un meci mai bun,asta daca-i anunta cineva pe baieti ca o sa vii.

    Apreciază

    • Păi dacă le trebe’ doar atât de puţin, atunci „io” rezolv repede: mă anunţ la fiecare meci, inclusiv la cele din deplasare! Că vorba aia, „nu poţi fi aşa de sărac să nu promiţi măcar”…Acum pe bune: cu meme am şi decis la întoarcere că venim duminică, din ce-am înţeles Liga n-a fost de acord astăzi cu amânarea acestor două etape, deci se joacă. Mai mult de atât, „prognozele” infailibile ale lui Caneto indică o vreme rece dar frumoasă pentru duminică, pentru tot traseul „neterminat” de mine, meciul începe de la 17.30, din ce am aflat de pe site-ul ligii. Evoluţia super-eficienţă a echipei ascunde şi multe ciudăţenii, am şi încercat să punctez câteva din ele, venite fie „de pe bancă”, fie „din teren”. Sunt metehne cefeiste vechi, se transmit -ca o boală contagioasă- de la un lot la altul (să nu zic de la un ciuruc la altul…), exact ca şi gena contraatacului, etc. Cred că aceste fluxtuaţii mari au o anume legătură şi cu politica de salarizare a clubului, la fel de haotică ca şi exprimarea din teren a echipei…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  10. Se pare ca AP si-a propus sa asigure bugetul echipei pentru sezonul viitor inca de pe acum.
    Ca de impresionat cu acest 6-1 se pare ca n-a reusit sa impresioneze pe nimeni.
    Deci cel mai probabil acest rezultat este in folosul bugetului pentru la vara si a pariorilor care au mirosit acest rezultat.
    Bucuria este cu atat mai mare din moment ce taxele din castigurile de pariuri au fost eliminate.

    Apreciază

  11. @Ery: e rândul tău, Ery, să vii cu nişte informaţii „pe surse” de la Botoşani, ca să-l pregătim aşa cum trebuie pe Grig în privinţa echipei de start. Eu mi-am anunţat deja prezenţa, aşa că -vorba lui Saul- cu motivaţia băieţilor n-o să fie nicio problemă…;) Acum pe bune: sunt foarte curios ce va alege Grig: continuarea tacticii bazată pe „elementul surpriză”, sau va marşa cu deviza strămoşească „echipa câştigătoare nu se schimbă”…Pentru prima variantă îi avem pe Carter, Velayos, Obiorah, Voiculeţ, etc., pentru a doua, dilema e mai simplă: care sunt cei trei (dintre cei 14 folosiţi ieri) care vor fi lăsaţi pe bancă la începutul meciului…Să-l auzim (mai încolo) şi pe Caneto, el „le are” cu prognozele privind echipa de start…:) HAI CFR!!!

    Apreciază

  12. Nici anul acesta n-am reusit calificarea in primavara CL, pentru ca nu am participat, dar uite ca Benfica a patit-o ca si noi anul trecut, a terminat pe 3 cu 10 puncte, la fel ca TSKA Moscova cu 3 puncte. Galata poate merge din nou in optimi, acum cu doar 7 puncte, daca o bate pe Juventus.

    Apreciază

  13. Din momentul ieșirii lui Muniru s-a văzut un blocaj al echipei. Trebuia să contăm mai mult în atac, dar a fost invers, am luat gol, marineroșii au preluat inițiativa, etc. Asta până am recalibrat lucrurile. Poate că „placa turnantă a echipei” este acest Sulley, (împreună cu Djokovici, bineînțeles) forma lor fiind determinantă pentru prestația echipei. Asta ar cam însemna că prima necesitate ar fi întărirea liniei de mijlocași la acoperire (exceptând înlocuirea inexistentului VLajos).

    Apreciază

    • Exct asta mi s-a părut şi mie eroarea principală, am şi detaliat-o care-i explicaţia (din punctul meu de vedere). E adevărat, vorbim de un blocaj de 10-15 minute, dar el s-a soldat cu un gol primit în superioritate numerică, şi cu un haos total în planul aşezării. Lucrurile au revenit la normal după ce a intrat Costea, nu datorită prestaţiei lui Florin (slăbuţă), ci datorită noilor (re)aşezări făcute în urma intrării lui pe teren. Într-un meci mai strâns (când scorul era 0-0, să zicem), o eroare de acest tip, fie ea şi de doar 10-15 minute, putea avea efecte catastrofale asupra rezultatului final.

      Apreciază

      • Şi încă ceva. Un antrenor dedicat/serios/profesionist/etc. nu se culcă niciodată pe urechi nici măcar după o victorie cu 6-1 (nici nu-l suspectez pe Grig că a procedat aşa, vorbesc la general), el caută să remedieze orice eroare, fie a lui, fie a unui jucător, fie a întregii echipe. Despre lucrurile bune nu trebuie să vorbeşti mult, trebuie reţinut de acolo doar mecanismul care a făcut posibil evoluţia mai bună. Întotdeauna trebuie insistat pe erori, cu sinceritate, şi luate toate măsurile posibile ca ele să nu se mai repete, indiferent de scorul obţinut, etc., pt. că chiar şi o mică eroare „netratată” poate deveni „canceroasă” în timp…HAI CFR!!!

        Apreciază

      • Am citit pe kvsc ca Muniru a solicitat schimbarea, iar Grigoras nu a avut solutii. Obiora nu a fost convocat pentru acest meci, mai putea apela, eventual, la Sepsi, dar cu un om in plus pe teren, chiar nu avea sens.

        Apreciază

        • Asta schimbă un pic datele problemei, dar întrebarea tot rămâne: practic nu schimbarea în sine am contestat-o (adică iese X şi intră Y), ci aşezarea aiurită, folosită după schimbare. Cu aceiaşi jucători (inclusive Batin, care a intrat în locul lui Muniru) putea aşeza echipa mai realist, fără să mişte 3-4 oameni de pe posturile lor. Asta a fost în esenţă problema, nu schimbarea în sine. Nici după ce s-a revenit (prin intrarea lui Costea), nu schimbarea în sine a rezolvat problema, ci refacerea aşezării.

          Apreciază

  14. Am citit pe cheferetv, ca Arpi vrea sa participe la licitatia cu privire la transmiterea meciurilor din liga 1 . Asta inseamna ca look tv va iesi din intuneric, iar noi ne vom tot scufunda in mediocritate ! Sansa ramane cu investitia masiva a chinezilor si italienilor…

    Apreciază

  15. Dragă kiruj , În Botoşani nu mă poate opri nimeni să văd meciurile CFR-ului pentru că le urmăresc pe internet. N-am înţeles ce ai vrut să spui cu …o să-mi luaţi o fleg… plasmă nouă. Cât despre FC. Botoşani acum cu tot riscul aş vrea să câştige CFR-ul pentru că Botoşaniul ori cu 7 ori cu 8 meciuri pierdute consecutiv tot acolo e. Dacă ar fi vorba să-i dau sfaturi lui Grigoraş ar fi acestea: 1. Să fie ţinuţi foarte bine Croitoru şi Hadnagy că aceştia sunt motorul echipei. 2. Botoşani are tendinţa să se aglomereze aproape toată echipa în apărare uneori reuşesc să evite goluri alte ori se încurcă reciproc. 3. CFR-ul să facă presiune continuu cu lansări în adâncime ( fundaşii sunt cam lenţi şi pot fi depăşiţi uşor prin viteză – o pâine de mâncat pentru unul ca Maah) şi centrări de pe extreme. 4. Cu driblinguri şi tehnică de tip Gabionetta sau Fl.Costea ( în vremurile lui bune) se poate ajunge uşor la marcare de goluri. Cu acestea fiind zise v-am spus tot ce trebuie ca CFR-ul să câştige meciul deci HAI CFR ! Concitadinii mei n-o să-mi facă nimic pentru ” secretele ” spuse aici pentru că spre norocul meu ei nu ştiu de TRIBUNA CFR,

    Apreciază

    • Scuză-mă, Ery, am încercat să fiu „spiritual”, să fac o mica glumă, s-a dorit a fi un joc de cuvinte, nimic mai mult. Scuze, din nou, dacă te-am jignit cumva, n-a fost nicio intenţie. În rest observaţiile tale sunt mai mult decât interesante, inclusiv pentru colectivul tehnic al CFR-ului, poate şi pt. Grig. Ai avut cândva, undeva, vreo tangenă cu fotbalul, ca jucător sau ca altceva? HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Dragă kiruj , am înţeles gluma numai cuvântul fleg… m-a dus cu gândul la flegmă şi nu-i vedeam rostul . În privinţa tangenţei mele cu fotbalul cred că e suficient să spun că tatăl meu m-a dus la meciuri de fotbal , nu exagerez, de la 5 ani. Apoi am jucat fotbal la liceu şi la facultate la Cluj. Şi acum până la 67 de ani pentru că îmi place fotbalul am văzut sute de meciuri începând cu Chimica Târnăveni până s-a desfiinţat, apoi recunosc cu Steaua până la episodul Middlesbrough când m-am scârbit de ei şi apoi din 2007 cu CFR-ul. Mă refer la echipe cărora le-am fost şi ultimului sunt suporter.Plus meciuri cu echipele mari din Europa. Cam asta e legătura mea cu fotbalul.

        Apreciază

        • Mersi de info, înseamnă că tu eşti decanul de vârstă al Tribunei! La un moment dat am avut impresia că eu sunt „ăla” cu cei 56 de ani ai mei, apoi a apărut nea Silică, acum tu, probabil mai sunt destui în „apropierea mea”, mai încolo sau mai încoace (Retardilă, Romănescu, Caneto, poate şi alţii), deci -uşor uşor- devin de fapt juniorul site-ului…:) Eu n-am fost niciodată suporterul Stelei, dar recunosc că m-a încălzit un pic şi pe mine victoria lor din 86, indiferent de tot contextul dictatorial, Valentin, etc. De când cu mizeriile contemporane ale lor (dar şi ale celorlalţi „granzi”) nici măcar nu prea mă uit la ei, să nu spun că mai simt şi o oarecare satisfacţie (nu foarte mare…) când pierd…Mă interesează CFR-ul şi e bine aşa…:) HAI CFR!!!

          Apreciază

  16. NOTAREA este oprită, tabelul este reactualizat. Detalii în „Sondajele lui Kiruj”, la „link02”. Au nota 31 de tribunişti, nota medie a echipei fiind de 6.5 (a patra medie bună a echipei în acest sezon, după meciurile cu Otelul, Ceahlăul şi Dinamo). Nota medie cea mai mare a primit-o Deac (7.6), iar cea mai mică medie o are Batin (5.1), notele medii reflectând din ce în ce mai corect „realitatea” demonstrată în teren. Revenim cu o nouă rundă de notare duminică (după meciul cu cei de la Botoşani), pe la ora 19.30. HAI CFR!!!

    Apreciază

  17. Kiruj,sa stii ca ieri m-am gandit la tine.Am citit un articol despre un chinez care s-a sinucis .Motivul,a mers cu consoarta la SHOPING,deci atentie ce faci la CLUJ./:-))
    PS avea doar 38 de ani

    Apreciază

    • Hehe, am trecut de vârsta aia periculoasă…:) Acum chiar sunt bucuros, când se duce la shoping (maI ales dacă eu nu-s prezent…), aşa cum şi ea e fericită când urlu de bucurie (din ce în ce mai rar, din păcate) la victoriile ceferiste…Nici n-am curajul să reiau discuţia privind „întâlnirea de gradul III” de duminică, poate dacă n-o mai mediatizăm atât, iese mai bine. Ca un prim pas, mi-am făcut RCA şi Casco, deci sunt pe drumul cel bun. Trebuie să mă mai uit la ITP şi dacă nu mi-am pierdut permisul…:) Hai că-ţi povestesc una bună: acu 3-4 mergeam la Buc. cu treburi, am pornit pe la 4.00, pe la 5.15 eram la ieşirea din Braşov spre Buc. (m-am grăbit, aveam întâlnire cu cineva la 8.00). Pe la Dârste am depăşit vreo 2 maşini într-o curbă şi pe linie continua, normal că era poliţia acolo, şi au cerut actele. Ciuciu, n-am avut nimic la mine! Mai mult de atât, ulterior mi-am dat seama că am pierdut portofelul cu toate actele, dar nici măcar nu ştiam…I-am dat băiatului 200, m-am dus mai departe. Mi-a luat cam 3 săptămâni din viaţă până ce-am refăcut toate actele…HAI CFR!!!

      Apreciază

  18. L-am criticat/jignit pe doctor, pt raspunsurile date la intrebarea jurnalistilor despre ajutorul dat stelei de catre arbitrii. Imi mentin aprecierile facute, cu atat mai mult, cu cat arbitrajul lui dima in oglinda, la noi cu T-ra, fata de otelul-steaua, trebuia neaparat mentionata. Adica cu noi fluiera orice fault si da cartonase la toate, in final 3 rosii si nu mai stiu cate galbene, iar la Galati nici o sanctiune disciplinara, iar doctorul tace, ca asa e mai bine?! Efectul imediat a fost declaratia lui sandu, care incrimina doar penaltyul neacordat Sagetei, iar azi gluma s-a ingrosat si mai tare, bricheta declara, ca printre meciurile cu greseli de arbitraj in tur a fost dinamo-petrolul, chiajna-t-ra si… CFR-Sageata!!! Asa ca mai lasati-ma cu sensibilitatile privindu-l pe doctorul de puscarie, cu atat mai mult, cu cat s-a angajat intr-o functie nu numai super banoasa, dar si cu telescopul suporterilor pe el, deci poate fi injurat si huiduit ca orice jucator sau antrenor, doar n-a avand mai multe perechi de coaie! PS. Se scrie ca vor sa-l aduca pe Golubovici de la Neamt, atacant la doar 30 de anisori… Oare la indicatia chinezilor sau a italienilor, ca Arpi sigur ar face un next level sanatos si eficient!

    Apreciază

    • Bela, hai sa fim seriosi… Adica pe de-o parte scapa de cei peste 30 de ani si le aduc colegi de juniorat? Nu vezi ca e foame de clickuri, mai ales la aia care nu ma sunt pe taraba si reincalzesc povesti fumate de mult, gen Deac-Verona etc…

      Apreciază

    • Vass Bela, sunt total de accord cu tine in privinta celor spuse despre Muresan. Din punctul asta de vedere suntem cei mai pampalai din intreaga liga, fosta a lui Mitica. De Golubovici spun ca e un atacant cu un simt extraordinar al portii, fiind mereu printre golgheterii campionatului de cand a venit in Romania, in conditiile in care evolueaza la o echipa modesta. Din punctul meu de vedere, poata sa aiba si varsta lui Roger Milla sau chiar a ”bosorogului” nostru Mr. Kiruj, daca 2-3 ani ne poate ajuta sa contam din nou in lupta pt titlu. Nu stiu insa daca e chiar de CFR. / Kirujule drag, la meciul cu sagetatorii am inteles ca n-ai reusit sa ajungi, dar la cel de la Tg. Mures ? Daca da, cateva impresii te rog, ca la tv nu s-a mai transmis respectiva partida. Bineinteles daca mai tii minte ceva, ca a trecut ceva vreme de atunci. Te rog insa, de data asta sa nu fii deloc diplomat asa cum te stim toti aici pe sait, ci cat mai obiectiv cu putinta. Merci anticipat si hai CFR !!!

      Apreciază

      • @TGV: n-am mai fost la meci, am fost la Mureş într-adevăr, dar nea Silică n-a putut veni şi n-am mai simţit o mare tragere de inimă să mă duc pe vremea aia efectiv câinoasă. M-am gândit şi eu că mă uit liniştit la TV, dar nu s-a dat, apoi am încercat cu vreun stream pe laptop, nici acolo n-am avut noroc, aşa că am „reţinut” doar rezultatul, 1-0 pt. ASA, parcă. Am o nostalgie vizavi de ambele echipe, dar am vrut să mă duc mai degrabă să mă întâlnesc cu Silică. Poate altă dată…HAI CFR!!!

        Apreciază

  19. @Vass Bela: hai să discutăm puţin pe tema asta a lui IM, Bela. Deschis, cu cărţile (şi pistoalele) pe masă, fără subiectivisme şi fără emoţii. Cu nişte date statistice în mână, că ălea „nu mint niciodată” (nu pe dracu, dar asta-i o altă poveste…). Între 2002-2013 (12 ani), cu IM la timonă (ca preşedinte), echipa asta , aproape de desfiinţare, gâfâind în div.C, a ajuns mai întâi în B, apoi în A, apoi -după 3 ani- a câştigat campionatul, repetând „greşeala” apoi de încă 2 ori, aducând şi 3 cupe şi 2 supercupe, 3 participări de CL cu 18 puncte (şi una de EL). În 12 ani, Bela. Cu cine poate fi comparat, spune-mi, te rog? Cu „Vamă”?, Cu Meme? Cu Horoba? Cu Borcea? Cu Zotta? Cu cine, Bela? Care-i acel preşedinte din ultimii 12 ani care are rezultatele lui? În comparaţie cu cine nu-i bun, Bela? În comparaţie cu imaginaţia noastră? Asta pe de o parte, ca „aspect statistic”, unde e greu de „combătut”. Pe de altă parte, reamintesc că IM este „prietenul lui AP, punct”, aşa cum chiar AP a declarat. Majoritatea „consumatorilor” au sărit peste acest aspect, dar el este foarte important: încrederea ABSOLUTĂ a unui patron într-un preşedinte NU traseist (pus în funcţie NU de nu ştiu ce mafie, cum mai vedem destule alte situaţii), ci PRIETEN, despre care ştii că nu te face sub masă. Sunt convins că IM nu-l face pe AP, şi acest lucru este cel mai important. Sunt alţii care îl fac pe AP şi -poate- şi pe IM, dar timpul le va rezolva pe toate… IM are multe hibe, unele perfecţionabile, altele nu, dar toate-s mărunte de tot în comparaţie cu caracterul jegos al celorlalţi preşedinţi de Ligă din A. Ai fost şi tu în funcţii de conducere, am fost şi eu (şi mai sunt, din păcate…), aşa că nu trebuie să-ţi povestesc de importanţa ÎNCREDERII în câţiva oameni, fără care n-ai cum să reuşeşti…Altfel totul devine o telenovelă de 3 lei, fără finalitate, cu suspiciuni permanente şi fără performanţe. Dacă -prin absurd- ne-am întoarce în C, adică de unde au pornit aceşti oameni (sindromul Algernon…), şi atunci ar fi nevoie de nişte statui pentru ce au făcut. Sunt aplaudac? Pe dracu! Ţi-aş putea povesti zile întregi despre greşelile de management, unele discutate şi aici, unele nu, dar -repet- insignifiante într-o scară mai largă de timp şi de performanţă. În rest, ai dreptate: HAI CFR!!!

    Apreciază

  20. Sa-mi fie cu iertare, Mr. Kiruj, dar intervin putin legat de doua dintre persoanele amintite de tine: Meme si Vama. Meme e conducatorul din fotbalul nostru pe care il detest cel mai mult, asta insa numai si numai din pricina caracterului sau, fotbal chiar stie omul. Dovada in acest sens sunt analizele sale de la ”Fotbal european” si nu numai. Nu ma feresc sa afirm ca ascult cu deosebit interes ceea ce spune jegul asta, pt ca mereu are de spus chestii interesante. Daca ar fi mai putin tigan, aproape l-as idolatriza pe omul asta. Iata cat de fina e uneori linia de demarcatie dintre iubire si ura. Una peste alta, doctorul nostru ar avea destule lucruri bune de invatat de la memelus. Pe Dinu ”Vama” eu il vad ca fiind un conducator experimentat, mereu cu cuvintele la el si fin diplomat. Stie si sa-si apere echipele pe care le conduce, are ochi si la transferuri, exemplele de fotbalisti valorosi adusi de el in campionatul nostru sunt nenumarate, ridica totul atunci cand e de ridicat, si e si ironic atunci cand e cazul. Stiu ca imi voi crea destule antipatii cu ceea ce voi spune, dar tot nu ma voi abtine; dupa parerea mea, Dinu Gheorghe e conducatorul din fotbalul nostru care ar merita sa ajunga la CFR.

    Apreciază

    • Ai dreptate cu ambii, TGV. Parţial…:) Meme chiar ştie fotbal, no comment, dar e un caracter infect, e un profitor, un oportunist, un zero barat ca om. Cu Vamă ai dreptate, totdeauna are cuvintele la el, ştie, cunoaşte, face, desface, dar…rezultate? Poate va avea acum cu Astra, parcă a fost şi pe vremea lui Il Luce când Rapid a luat campionatul (sau chiar pe vremea lui Rednic, nu mai ştiu), Deci la el chiar am putea vorbi de nişte calităţi. Problema la el este „trecutul” (care pentru mulţi patroni înseamnă o garanţie a succesului): a fost secretar de stat la Finanţe, şef la Vamă (de acolo i se trage cu apelativul, dar asta nu-i o noutate), a fost implicat în multe chestii murdare acolo, a făcut jocuri pentru mai multe partide, implicat şi în telenovelele „Ţigareta”…Ok, toate acestea nu reprezintă în sine un caracter infect (cum e cazul la meme), doar te duce cu gândul că e un om dubios. Niciun patron nu a avut încredere totală în el, fiecare (Copos, Niculae, Nicolae, etc.) a avut la un moment dat suspiciuni vizavi de el. Este extrem de dibace, are legături super-stabile, e tipul care face şi desface, deci DUPĂ IM şi eu l-a lua pe Vamă. Dar numai după IM. Şi ştii de ce, TGV? Exact din aceleaşi motive pentru care AP ţine de IM: ÎNCREDEREA. În acest domeniu se fură ca-n codru (ok, şi în alte domenii…), dar tu ca patron eşti mai liniştit când ştii că ai o grijă în minus vizavi de acest aspect. Are multe hibe, TGV, dar cum rămâne cu trofeele? Lucrurile bune le-au obţinut antrenorii şi jucătorii iar de ălea nasoale numai IM e răspunzător? El e răspunzător că AP nu mai are (temporar, sper) bani? Îmi menţin părerea că cea mai izbitoare carenţă a lui este comunicarea, un limbaj de lemn care-ţi deschide briceagul în „jeb”, are o ironie la fel de fină ca şi criblura făcută la Cariera Bicsad, dar ele tot aspecte mărunte sunt în opinia mea. Oricum discuţia e mai lungă, dar bine că discutăm măcar cu argumente şi cu păreri despre el. PS: nu sunt aplaudac, nici criticac, urăsc ambele definiţii, îmi place adevărul, oriunde s-ar găsi el. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Ca mimisor are un caracter infect, o stiu si eu prea bine draga ”kirujule”. De asta am si spus ca, per total, IL DETEST pe Mihai Stoica, indifferent cate calitati ar avea ca manager. Nu voi uita niciodata ca acest jeg, impreuna cu cel ajuns in puscarie au facut si fac si azi cel mai mult rau CFR-ului. Toate astea nu ma impiedica insa sa nu remarc si calitatile destule pe care le are. Dinu ”Vama” e drept ca nu a luat inca trofee pe unde a fost, insa echipe frumoase a creat destule in ultimul deceniu, cel la care ne raportam si noi. Prima a fost cea a Rapidului ”Euro-fantastic”, acel Rapid care a jucat un sfert de finala de Europa League. Din nou promovata F.C.Brasov, a facut apoi o echipa de cupe europene, atata doar ca ”baiatul lui tata”, Mister x, de cacacios ce era a jucat mereu la egal si pana la urma a situat Brasovul undeva la mijlocul clasamentului, cu toate ca avea o echipa f. frumoasa, cu Ilyes, Maldarasanu si altii destui in lot. La Rapid a mai facut apoi inca doua echipe frumoase, una axata pe straini, cu J.P. Andrade si Pitbull, doi dintre preferatii mei de atunci. Cel din urma, imi amintesc si acum cum a zguduit bara portii noastre dinspre peluza, intr-o zi de 13 martie. una de iarna adevarata terminata cu scor alb, asa cum a fost si arena din Gruia. Atunci, din pricina ninsorii abundente cazute la Cluj, partida era sa se amane, spre disperarea mea care era sa ma intorc acasa fara sa vad meciul acela pana la capat. De acel Rapid care ne-a administrat acel 5-0 din Gruia, ce sa mai zic ? A fost cea mai frumoasa echipa a acelui sezon. Dupa CFR bineinteles.

        Apreciază

    • Cea mai buna dovada ca Meme stie fotbal e declaratia lui din vara trecuta cum ca Steaua va face 11 puncte in grupele UCL si ca nu va depinde de celelalte rezultate ca sa se califice in primavara europeana.

      Apreciază

      • Păi au făcut, nu, 25 de puncte, dacă am calculat bine, din 6 participări în faza grupelor, în ultimii 20 de ani.
        Şi nici nu a depins calificarea de celelalte rezultate, s-au descalificat ei înşişi prin jocul prestat.

        Apreciază

      • Meme joaca foarte mult teatru, thedarkside. Vede cat de infatuati sunt boii de stelisti si vorbeste pe limba lor, ca sa le intre sub piele. Asta nu inseamna ca si crede ceea ce spune. O spune doar pt suporteri, ca sa le satisfaca orgoliul exacerbat. Uite, eu de pilda, imediat dupa tragerea la sorti, cand se stia ca 5teluta a cazut cu: Basel, Chelsea si Schalke si cand toti vorbeau pe saituri si pe la tv ca 5teaua are o grupa usoara din care se va califica in primavara europeana, am avut grija sa-i intreb pe mai multi stelisti de la noi, ce parere au de grupa in care au cazut. Toti au raspuns pe rand, de parca erau intelesi, ca 5teaua se va califica in primavera C.L., ca va matura pe jos cu Basel si chiar cu Schalke si ca se va descurca onorabil si cu Chelsea pe care au batut-o in primavera la Bucuresti. Eu suradeam in sinea mea, si-mi spuneam : uite, inca un spalat pe creier, 5teluta nu va prinde nici macar locul 3 in aceasta grupa. Ca a reusit sa bata mai toate recordurile negative din Liga, e chiar si peste asteptarile mele.🙂 Meme insa si-a facut treaba din nou. A vorbit pe limba suporterului ros-albastru, spalandu-i inca o data creierul si hranindu-i din nou orgoliul.

        Apreciază

    • Meme nu e chiar asa de stralucit. Rezultatele cluburilor la care a fost (nu ale lui) s-au datorat antrenorilor pe care a avut sansa sa ii prinda la echipa. La Urziceni a fost Dan Petrescu, a carui valoare nu cred ca o constesta cineva si Reghekampf, a carui valoare nu e prea stralucita (s-a vazut in CL), dar mai cu pungute, mai cu arbitrii, mai cu nevasta impresara unor jucatori din echipele adverse a avut rezultate. Pun pariu ca aici pe Tribuna se gasesc cel putin 5 oameni care stiu fotbal cel putin cat stie acest Meme.

      Apreciază

  21. Nu văd la ce ar fi bună criticarea lui IM. Patronul a zis clar: e pretenarul lui, are încredere deplină în el. Punct și de la capăt. Plus: are rezultate, e de necontestat. N-o fi lătrăul cel mai câinos din Bucale, dar nici nu e nevoie. Orice ați zice, este un om culturat, cinstit; suferă și se bucură alături de echipă. Puteți să mă bănuiți de pupincurism sau de ce vreți voi, e dreptul vostru🙂

    Apreciază

    • Eu unul nu te acuz de pupi. Fără Iuliu Mureșan, nu cred că Paszkany obținea mai mult de 25% din realizările CFR-ului sub coordonarea lui IM. PS – Infectul MM nu stătea în Gruia nici cat Uhrin. Oricât de capabil ar fi în fotbal (și mă îndoiesc serios de asta), la primul suporter ceferist lovit ajungea la morgă…

      Apreciază

  22. Kiruj, ce am avut de spus despre doctor am spus-o, poate unii m-au si inteles, cum e tgv spre exemplu. Cu care sunt de acord in privinta necesitatii unui presedinte de calibrul lui Dinu vama, in privinta lui mimisor, in mod cert stie cu ce se mananca fotbalul, dar daca-i o curva ordinara, n-o sa-l admir pt ca stie gati! Desigur, doctoru nu e nici pe departe asa curva, dar nu stie sa faca nici cartofi pai! Si aici de despartim ca opinii, Kiruj, rezultatele reenumerate de tine nu se datoreaza priceperii presedintelui IM, care a si recunoscut, ca pana sa preia CFR-ul, n-a vazut NICI UN MECI DE FOTBAL!!! Sa recunoastm, un caz poate la un milion in randurile barbatilor. El a fost un executant si atat. Pe atunci erau oameni de fotbal in jurul echipei, cum era d-l Popescu, care au luat legatura cu diversi impresari din toata lumea si cu banii dati generos de Arpi s-au realizat trnasferurile care au dus la performantele descrise de tine. Doctoru gestiona banii pusi la dispozitie de Arpi, pe atunci era modest si nu se amesteca in problemele de fotbal, aparea rar si la interviuri, unde de asemenea era modest si echilibrat, nu i se putea aduce nici un repros. Dar dupa ce au venit performantele, specialistii au fost indepartati, mai intai cei locali, apoi treptat toti cei de pe plan extern, ramanand triumviratul Arpi-doctoru-zamfir, cu rezultatele pe care le vedem si cu aparitiile in media care ma scot din pepeni. Rezumand, pt interesele echipei IM a fost mult mai util cand nu se baga unde nu se pricepea, iar din momentul in care a devenit parte importanta din actul decizional, infuenta lui a devenit nefasta. Iar aparitiile sale, o mare rusine pt acest club de traditie cu peste 100 ani vechime!

    Apreciază

    • Soluţia ideală ar fi modelul german, prezentat cu lux de amănunte şi foarte clar de Cristi (pe tema asta am şi discutat destul de mult atunci), şi care s-ar putea numi „separarea puterii”. Clubul să fie al suporterilor cu un preşedinte „din fenomen” (de dorit o fostă legendă a echipei), iar „mentenanţa” echipei să fie asigurată de un srl /sa/co care are max 49% din acţiunile clubului (pentru a împiedica luarea unor decizii fatale echipei şi nu numai).Printr-un statut sau acord de parteneriat se stabilesc sferele de influenţă şi de decizie, cine ce poate şi trebuie să facă, cum se împarte profitul, ce venituri sportive intră obligatoriu în contul echipei şi ce în conturile srl-ului, etc. Când structurile se suprapun, nu-i bine deloc, pot apărea fisuri, sau reflexe prezentate de tine. Ai şi tu dreptate în multe privinţe, are şi TGV, dar am şi eu, şi ştiu bine că ştii şi tu asta. În epoca mea de „presidente”, la început am lucrat cu nişte „organizatori” unşi cu toate alifiile, încercau să mă fenteze la fiecare pas. Mi-a luat 6 luni de zile până când i-am explicat directorului de fabrică (era prin 84) că dacă vrem ceva performanţe, trebuie să renunţăm la multe metehne vechi, şi este nevoie (printre altele) de oameni moi şi de ÎNCREDERE. Omul a făcut sport (fost rugbist de div.A), mi-a dat mână liberă şi în secunda 2 i-am trimis la plimbare pe ăia.N-au rămas fără loc de muncă, dar -vezi Doamne- trebuia să meargă la lucru zilnic la atelier, unde erau pontaţi. Mare război mare, tot oraşul pe mine, ce cred, cum am curajul, etc., dar am avut spatele la „tov.director” cu care nimeni nu avea curajul să se certe. Timpul mi-a dat dreptate, cu oamenii mei NICIODATĂ nu am avut NICIO bănuială, şi cu toate astea ne-au fost necesare 3-4 ani de muncă de sisif pe alte planuri (tehnic, antrenori, jucători, etc.) până ce-am reuşit o promovare istorică în C cu o echipă de management de 28-29 de ani. Încrederea este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, mai este nevoie şi de priceperea tehnicienilor puşi acolo să facă munca cea mai importantă: formarea şi creşterea echipei. HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Fiind pasionat de fotbalul mic de la noi, as fi tare incantat sa aflu intr-o zi la ce echipa de C ai activat, draga Mos Kiruj. Daca mai exista echipa aia, in mod sigur voi deveni fanul ei.

        Apreciază

        • Trimite-mi un mail la kiruj2@gmail.com şi îţi voi răspunde imediat. Nu că ar fi un mare secret, că din „picăturile” uitate/aruncate de mine pe acest site este aproape imposibil să nu identifici atât echipa, cât şi pe Moş Kiruj. Nişte „pretini” de aici din „sat” deja mă salută cu acest nick-name…Desigur, pt. ei treaba de-a mă deconspira e mult mai simplă. Dar ca să-ţi şi răspund cumva la întrebare, în loc de nume-echipă voi folosi X,Y, etc. Între 79-82 am jucat la Venus Cluj, cât eram la facultate, aici merge şi cu nume concret, era într-o altă epoca, foarte frumoasă. Când am terminat în 82 cu studiile, am fost repartizat la Mediaş, dar am venit acasă, m-am pregătit cu echipa fanion (de atunci) a oraşului (X), directorul lor promiţându-mi că îmi va rezolva transferul de la Mediaş. Erau în C atunci, aveam loc cât de cât sigur în echipă. După o lună de pregătire mi-am dat seama că nu-mi va rezolva transferul (era şi greu atunci!), aşa că o fostă „prietenă” m-a chemat la o altă fabrică unde cică directorul e mare amator de sport, etc. Omul m-a şi ajutat cu transferul şi acolo am început să „construiesc socialismul”. Desigur, nici n-am mai vrut să aud de echipa fanion X, m-am băgat în meserie şi m-am dus la echipa Z (a treia echipă din oraş, în camp.judeţean, menţinut de o firmă de construcţii), aveam 3 antrenamente pe săptămână (după masa), totul era pentru plăcere. Acolo l-am cunoscut pe P, un fost mare fotbalist al anilor 70, care mi-a devenit antrenor acolo, juca şi el. Ca treaba să fie şi mai complicată, fabrica mea adoptivă avea şi ea o echipă (Y, a doua „forţă” din oraş, tot în judeţeană). Mă vei întreba de ce n-am jucat acolo, dacă tot erau în judeţ şi ei. Ei, tocmai pentru că antrenamentele erau de la ora 11.00, era un sistem „dolce far niente” menţinut de jucători în complicitate cu conducerea de atunci, drepturi cât încape, performanţe ciuciu, l-au aburit cât au putut pe directorul meu, dar pentru mine era clară treaba că nu vor promova niciodată în C. Şi-a dat seama şi dir. meu de acest lucru, şi în 83 toamna m-a pus preşedinte la asociaţie (aveam 11 secţii de sport, inclusiv echipa asta Y „dolce far niente”). Am ajuns în situaţia că între 84-86 , ca jucător la echipa Z am jucat contra echipei Y, unde eram preşedinte! Râdea tot oraşul…În fine. Apoi şi echipa fanion X a căzut din div.C (chiar în 83), deci toate trei echipe erau în judeţ între 84-86. Cei cu fanionul n-au mai reuşit să promoveze (au ratat barajul sau nici măcar n-au ajuns acolo), aşa că în 86 „partidul” s-a supărat pe ei (pe X) şi au predat puterea la noi, pt. echipa Y, unde eram preşedinte. Imediat m-am retras ca jucător de la Z, m-am dus să joc la un nivel şi mai jos, şi m-am apucat de treabă, de promovare. Ne-au trebuit şi aşa vreo 2 ani până ce am reuşit asta, ghici cu cine? Cu P, fostul meu antrenor de la Z, pe care l-am adus între timp la echipă (pt. că am avut încredere în el, ÎNCREDERE!), am luat nişte băieţi de vârsta mea ca aghiotanţi şi în 88 spre bucuria majorităţii locuitorilor am promovat în C. La un moment dat am povestit o fază despre acel baraj, când în retur, în deplasare, una dintre porţi era mai scundă cu aproape 17 cm, dar în loc să contestăm, am decis cu P. să jucăm şi am promovat. Asta aşa, pe scurt. HAI CFR!!!

          Apreciază

    • Bela, tu ai zis ca ai fost director economic la o multinationala, asa-i? Si ai invatat sa montezi robineti inainte, in timpul sau dupa??? Sau vane „petschiber”? Asa ca lasa-ma (cel putin pe mine) cu chestiile astea, un manager bun lucreaza cu cifre si cu oameni, nicidecum cu rotunjimea incaltarilor si a ciorapilor angajatilor. Treaba asta intra in atributiunea subordonatilor lui directi, care deja au cunostiinte in domeniul armaturilor si fitingurilor…. Na, sari la mine la grumaz…

      Apreciază

    • Atat in privinta subiectelor politice, acolo unde vad ca faci uneori scurte incursiuni, cat si in privinta lui Iuliu Muresan, suntem pe aceeasi lungime de unda, draga Vass, asta chiar daca eu sunt „pupi” si tu „criti”. Uite cum vad eu lucrurile in privinta doctorului. In general il apreciez. Ceea ce detest insa la el sunt aparitiile lui televizate, acolo unde are prestatii de-a dreptul jenante si foarte iritante pt noi franarii. Daca tu imparteai candva echipele de la noi in 4-5 grupe valorice, la fel impart si eu suporterii ceferisti in 2 categorii, insa la fel de valoroase. Din prima fac parte cei ce locuiesc in Cluj, in secuime, si cei din strainatate, iar din a doua noi astialalti, cei ce locuim in afara Clujului, dar tot undeva in Transilvania, plus acei putini de dincolo de Carpati, cum e Ery – botosaneanul nostru. Primii trec mai usor peste scaparile doctorului, nu insa si noi restul. Sa si explic de ce cred asta. Toti suntem enervati la culme de felul in care e tratat CFR-ul in media romaneasca si mai toti suntem de acord ca problemele noastre vin pe de o parte dinspre stana, iar pe de alta din lipsa de reactie a lui Arpi si din stangaciile televizate ale lui Muresan. Franarii din prima grupa trec mai usor peste scaparile doctorului din simplul motiv ca nu prea au tangente cu stelistii. Cei din Cluj sunt „iertati” de stelisti pt pacatul lor de a tine cu Frana, pt ca sunt clujeni si in ochii lor sunt oarecum indreptatiti sa tina cu o echipa din zona. Cei din Mures, Covasna sau Harghita, au „voie” sa tina cu echipa ungurilor, ca doar sunt unguri si ei, nu? Cu cine sa tina, ca doar nu vor tine cu mandria Romaniei, cu Steaua Bucuresti? Cei din strainatate pot tine cu cine vor, ca sunt rasfirati si mai deschisi la minte. Acolo lumea tine cu absolut oricine voieste si toti sunt probabil egali, liberi de a tine cu: A.C.Milan ori Man. Utd, / cu Yeovil Town, Cremonese sau Hessen Kassel. Ei, daca cei enumerati pana acum nu prea au de suferit, decat poate din partea pinguinilor, noi astialalti din orase mai mici si fara echipe cu pretentii in prima liga: Zalau, Satu Mare, Sibiu sau Alba Iulia, suntem de-a dreptul stigmatizati de oi. Ei stiu una si buna: in Romania exista o singura echipa cu care ai voie sa tii, cu echipa mult indragita si laudata de toti. Daca nu esti ros-albastru pana in maduva oaselor, inseamna ca nu stii fotbal. Chestiile astea le cam stim si de la Albu si personal le cam simt si pe propria piele. Dupa ultimul titlu castigat de noi, un stelemist turbat de furie m-a intrebat: „Ce echpa e asta, CFR Cluj? Steaua, Dinamo astea sunt echipe, nu ungurii astia din Cluj.” Florinaccio mi-a povestit recent ca mergand pe la gradinita unde lucreaza sotia lui si avand putin de asteptat, la un moment dat a intrat in vorba cu un baietel de clasa a 5-a sau a 6-a, baiatul unei colege de serviciu a sotiei lui. Afland ca baietelului ii place fotbalul, inevitabil l-a intrebat cu ce echipa tine. Observand ca da din colt in colt nedorind sa spuna, l-a intrebat daca nu cumva tine cu Steaua, asa cum e „firesc”. Scaparea baiatului a venit de la maica-sa care l-a dat de gol ca tine cu… CFR-ul la fel ca si tatal sau. Afland apoi ca si Florinaccio tine tot cu CFR-ul, baiatul si-a dat drumul si a mai povestit apoi ca e fanul lui… Maah, scuze 07🙂 si asta de la o actiune a clubului nostru la care francezul a luat parte. Exemple de genul asta as mai putea da, dar ma opresc aici, pt ca se intelege ideea. Ei, iata de ce trecem mai greu peste desele scapari ale lui Muri, pt ca nu ne ia deloc apararea in media, acolo unde conteaza cu adevarat. Noi astia mai „batrani” ne stim apara si singuri de navala mioritelor, cei mai mici insa tin pumnii CFR-ului doar in tacere, de teama de a nu fi luati in ras. Iata care e marea problema a doctorului Muresan si a lui Arpi Paszkany in egala masura; faptul ca nu stiu / nu vor sa apere clubul asta de cei ce il incoltesc si il prada din toate partile.

      Apreciază

      • Extrem de interesant ce spui, TGV! Chiar trebuie să facem un efort noi cu toţii de pe acest site (ideal ar fi să-l facă chiar cei plătiţi pentru asta la club!) pentru a-i aduce pe acei copii de 5-6 anişori (nedecişi încă sau fricoşi) lângă noi, să simtă că au venit într-o familie curată, să înţeleagă că alternativa noastră nu este doar de a ţine cu o echipă, ci şi de-a ţine cu un altfel de ideal (în sport, în fotbal), a crede în altfel de valori, cu deschidere spre zări mai civilizate, etc. Asta ar trebui să simtă acei copii, dacă ajung să citească observaţiile noastre aici, sau a celorlalţi ceferişti de pe alte site-uri. Avem, aşadar, şi o răspundere, prieteni, putem să-i şi speriem pe virtualii ceferişti, dar să-i şi atragem lângă proiect, dacă tot nu se ocupă „alţii” de asta…HAI CFR!!!

        Apreciază

      • Eu fiind din Zalau, sunt in totalitate de acord cu tine tgv, aici (la locul de munca) este un „razboi” total intre noi si sustinatorii echipelor departamentale. Hai CFR.

        Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s