TONY

Cititorii și votanții „Tribunei CFR” au decis: după Gabi Mureșan (mijlocașul defensiv), un alt român (nu, nu e o greșeală) prinde un post de titular în echipa CFR deceniul 2004-2013: TONY! Felicitări!

TONY (Anthony da Silva)

S-a născut (din părinți portughezi) cu puțin înainte de Crăciunul ’80, în aceeași localitate – Le Creusot/Burgundia/Franța – din care a țâșnit în lume și fotbalistul lui ES Troyes AC (Monaco, Sochaux, Saint-Étienne), Sébastien Grax. Probabil n-ați auzit nici de Le Creusot (înfrățit cu Bor/Serbia, Blieskastel/Germania, Rumia/Polonia), nici de Sébastien Grax (nu am găsit date referitoare la cu cine e înfrățit), nici de alte celebrități locale (Christian Bobin/scriitor, Claudie Haigneré/astronaut, Mickaël Vendetta/vedetă a Internetului etc.). Nu-i bai, dacă ați ajuns până aici cu cititul, înseamnă că de acum încolo cunoașteți o grămadă de lucruri interesante în plus…

Cu mult înainte să ajungă la înălțimea matură de 174 cm, de mic copil, Anthony a fost atras – dacă-mi permiteți să bănuiesc – de trenuri, gări, căi ferate. Probabil datorită faptului că gara din Le Creusot avea legături feroviare bune, tânărul Anthony a ajuns cu TGV-ul la Paris, unde și-a încercat șansa în fotbal. A prins meciuri până la echipa U19 a lui PSG, dar capitala Franței nu-i era scrisă în destin. Chemarea genetică era mai mare, așa că Anthony lua drumul Portugaliei.

Au urmat vreo doi ani la un club portughez de care iar au auzit doar maniacii într-ale fotbalului sau n-a auzit nimeni – Dragões Sandinenses – echipă ce n-a urcat vreodată mai sus de II Divisão. Anthony, în schimb,  a urcat, că doar nu era să se plafoneze în Sandim și noi să nu mai avem acum ce povesti. N-a urcat brusc, ci încet, onest, dar tenace. Timp de 4 sezoane a semnat condica de prezență din vestiarul lui Desportivo Chaves, echipă ce evolua destul de modest în liga a doua portugheză. 79 meciuri și un gol mai târziu, Anthony era dorit de Steaua, în prima ligă! Din fericire, în portugheză, „Steaua” se scrie „Estrela”, iar „București” nu se scrie „Amadora”…

Caracteristica majoră a lui Anthony da Silva de care deja am pomenit – tenacitatea ieșită din comun – a fost evidentă și la Amadora. În sezonul 2005-2006, fundașul bifează 32 meciuri de campionat integrale (!), absentând doar în două partide, din cauza unor probleme la genunchi. Două pase de gol, o victorie cu 2-1 în fața lui FC Porto și 10 cartonașe galbene (informația cu cele 10 galbene este pentru arbitrii „fani” ai lui Gabi Mureșan), sunt reperele acelui sezon. Probabil acesta a fost sezonul când cineva – Domnul să-i dea sănătate și să-i ocrotească vederea! – a pus ochii pe Anthony și s-a gândit să-l propună CFR-ului din Cluj. Turul sezonului următor a pus cruce evoluției lui Anthony da Silva la Estrela Amadora: 13 meciuri (schimbat o singură dată, în penultimul minut) din 14 (un meci a fost suspendat pentru acumularea a 5 cartonașe galbene) este bilanțul care-i convinge pe diriguitorii CFR-ului că pe acest jucător te poți baza și trebuie obligatoriu să-l faci să semneze. Achiziționarea lui Tony, fotbalist puțin peste 26 ani, pentru trei sferturi de milion de euro, la începutul lui 2007, va deveni una dintre cele mai inspirate mișcări ale conducerii CFR din acest deceniu. Da, Tony am spus, pentru că așa a rămas Anthony da Silva în amintirea suporterilor ceferiști, Tony, simplu sau cu varianta de luptă, „Pitbullul”.

„În România nu există decât un pitbull cu pedigree, fotbalistul Tony, de la CFR.” (Iuliu Mureșan, 2008)

Tony era bun pentru că era rău. La figurat, desigur. Avea răutate în joc, mușca din grumazul sau glezna adversarului, și asta plăcea la nebunie tribunelor și mai ales peluzei. Dacă am încercat vreodată să-l compar pe Tony cu cineva, singurul fundaș care mi-a venit în minte a fost Tibor Selymes, chiar dacă acesta era cu 2 cm mai înalt și juca pe stânga. Ca și Selymes, Tony se ținea scai de adversar. Dacă-l depășeai, te trezeai din nou cu el în față. Atât cu Selymes, cât și cu Tony, ca extremă te luptai crunt un meci întreg să-ți meriți dușul din final. Ambii jucători dădeau mai mult pe teren decât valoarea teoretică le dădea voie.

Deși avea un tur avans la CFR și o cotă mai mare la venirea din Portugalia, Manuel José a trebuit să-i cedeze postul de fundaș dreapta lui Tony și să-și găsească de lucru pe la mijlocul terenului. Panin, alt candidat pe post, este trimis pe stânga, improvizație menită să acopere un gol de valoare în lotul CFR-ului. Într-o lume în care jucătorii poartă pe tricou numere fanteziste, Tony afișează clasicul număr 2, parcă i-ar fi predestinat.

27.02.2007. Ca de obicei, prezența lui Alexandru Tudor la centru este alegerea cea mai inspirată când e vorba de a strica ceva; omul e un geniu la acest capitol. CFR Cluj – Ceahlăul 1-1, și debutul lui Tony în Gruia – sub dirijarea lui Bergodi – era semistricat. Dar Tony e un luptător, pentru post și pentru echipă, nu cedează cu una, cu două, cu nouăzecișinouă… Tony a venit la CFR nu doar să mănânce o pită, ci să și-o și merite. Tony al nostru nu-l înțelege încă pe deplin pe antrenorul italian, nici pe oficialii români și nu cunoaște specificul campionatului local decât din poveștile lui Cadu. Dar fundașul francezo-portughez aflat la a treia țară, e hotărât să învețe rapid, totul.

Primele cuvinte în limba română le învață de la conaționalul său de bandă dreaptă, Semedo: „Paseaza, ma, odata!”. Următoarele le prinde din zbor. În scurt timp, Tony devine cel mai căutat jucător al CFR-ului după meciuri, pentru că vorbește românește, curat, cinstit, din suflet, fără figuri de stil și în cap, atât la înfrângeri, cât și la victorii. Cel mai frumos vorbește Tony despre România și despre oamenii care o populează, iar așa ceva nu trece neobservat nici măcar în tabăra adversarilor CFR-ului. Tony nu are dușmani, Tony are parte de simpatie și respect general, iar asta e încă o victorie pentru el și pentru club. Curând încep să circule cu autobuzul zvonurile cum că pe Tony l-ar dori serviciul de acordare al cetățeniei române în Naționala lui Pițurcă. Tony e mai român deja decât mulți dintre cei născuți aici.

„Cred că este o lipsă de respect faţă de CFR Cluj şi că aceste scandaluri sunt provocate de echipele din Bucureşti, pentru că le este frică de noi. Echipa noastră a demonstrat tuturor că se poate face performanţă şi în afara Capitalei şi cred că acesta este principalul motiv al acestui mic război psihologic. Multor conducători le place să se plaseze în centrul atenţiei pentru a o deturna de la propriile probleme spre alte echipe. Noi, cei de la CFR Cluj, suntem civilizaţi şi nu vorbim de rău pe nimeni. E, totuşi, păcat că şi ceilalţi nu fac la fel”. (Tony, 2009)

Dar nu vreau să fiu înțeles greșit, nu vreau să las impresia că Tony doar dă din gură, taca-taca-taca. Tony nu vorbește decât după ce joacă! Și Tony joacă…

2006/2007: 15 meciuri (integrale) în returul Ligii 1, cu doar 2 cartonașe galbene;

2007/2008: 32 meciuri (30 integrale) în Liga 1, 1 gol marcat, 9 cartonașe galbene + 1 roșu (o să râdeți poate dacă vă voi spune că era un meci cu Dinamo, iar Tony primea al doilea galben – în minutul 90! –  de la… cine credeți?… Alex „Pitt” Tudor); 2 meciuri în Cupa UEFA; titular în finala de Cupa României contra Urziceniului;

2008/2009: 20 meciuri (integrale) în Liga 1, 5 cartonașe galbene; 4 meciuri în CL; titular în finala Cupei României contra Timișoarei;

2009/2010: 19 meciuri (17 integrale) în Liga 1, 5 cartonașe galbene; 7 meciuri în EL;

2010/2011: 9 meciuri (integrale) în turul Ligii 1; 2 meciuri în CL.

„Dacă vom bate pe Bordeaux, o să îl las pe Tony să mă tundă din nou.” (Iuliu Mureșan, 2008)

Din păcate, „Pitbullul” era construit tot din carne, oase și articulații, și poartă „vina” de a nu fi fost indestructibil. Primele probleme apar spre finalul lui 2008. Părăsește terenul în minutul 64 al meciului de tristă amintire cu Bordeaux (04.11.2008, 1-2), fiind înlocuit cu Panin și revine pe teren după o pauză de 5 luni bune proaste. În sezonul următor, problemele de la ligamentele genunchiului îl țin pe bară câteva serii de 2-3 meciuri. Tony nu mai este același Tony, „Pitbullul” pare rănit, suferă, iar suporterii suferă alături de el.

Ultimul meci în tricoul CFR, în 3 decembrie 2010 – când mai speram că Tony va schimba în curând numai prefixul, nu și echipa – a însemnat o victorie cu 2-1 împotriva Craiovei, cu un Tony în verva din zilele bune (nebune?). În cronica partidei, obsedat de gafa lui Nuno Claro și neștiind că a fost ultima reprezentație a lui Tony în Gruia, scriam următoarele:

„E repriza în care chelia lui Tony nu arată deloc ca cea a unui fundaş, francezul portughez preferând să are toată partea dreaptă, chiar dacă asta înseamnă să treacă deseori în viteză nu numai prin/printre adversari, dar şi prin fantoma lui Hora. […] La nebunia care l-a cuprins pe Tony în primele 45 minute, probabil la fel de invizibil ar fi fost şi Torje. Oare să fi citit Tony listele cu cei pregătiţi a fi scoşi pe tarabă?…”

Despărțirea de fani s-a produs sobru, simplu, dar emoționant, după remiza cu AS Roma (08.12.2010, 1-1), în care Tony n-a jucat. La final, transfigurat de emoție, ușor stingher, Tony și-a salutat suporterii, și-a dus mâna la inimă și le-a mulțumit, apoi a ieșit trist din scenă prin ușa din spate, deschisă larg de conducerea CFR. Un alt veteran, Vasile Maftei, era acontat deja să-i facă postul idolului tribunelor. Plecarea într-o manieră obscură a lui Tony de la CFR va deveni una dintre cele mai meschine mișcări ale conducerii CFR din acest deceniu. Dar, asta e, uit mereu că fotbalul e la granița dintre sport și afacere într-o societate de consum, iar CFR nu e nici azil, nici cimitir pentru elefanți.

„Nu am niciun conflict cu Tony. Joi ne-am întâlnit, ne-am îmbrățișat, ne-am pupat, iar eu i-am spus că-l aștept la club după ce se retrage.” (Iuliu Mureșan, 2010)

„Ai fost, eşti şi vei rămâne în inimile noastre.” (suporterii CFR)

PS – Un interviu cu Tony, realizat în 2012 de „Tribuna CFR”, puteți citi/reciti aici

PPS – Un material video care arată că Tony lucra și după orele de program, oricât de obosit și fericit ar fi fost:

(VA URMA)