Avancronica meciului CFR Cluj – Dinamo București


Data: vineri, 08.11.2013, Ora: 21:30,
Municipiul: Cluj-Napoca, Cartierul: „Gruia”, Stadionul: „Dr. Constantin Rădulescu”,
Etapa: 14 – Liga 1 „Bergenbier”,
TV: live pe Digi Sport 1

CFR 1907 Cluj (în colțul vișiniu) vs. Dinamo Bucureşti (în colțul roșu)

CFR Cluj

CFR Cluj este fără înfrângere de 4 etape, dar în ultimele două meciuri a dat dovadă de o sterilitate totală în atac, nereuşind să înscrie vreun gol. Scorul de 0-0 de la Chiajna confirmă parcursul poticnit al feroviarilor din acest campionat, CFR adunând al 6-lea egal din 13 meciuri şi ocupând, cu 18 puncte adunate, doar locul 9 în clasament. Antrenorul Petre Grigoraş şi jucătorii sunt dezamăgiţi pentru ultimele două rezultate albe, dar şi-au propus să obţină victoria în meciul următor cu Dinamo, cu toate că sunt conştienţi de dificultatea meciului. În acest sens, căpitanul Cadu a declarat: „ Când e vorba de Dinamo, tot timpul o să fie un meci greu. Dinamo a fost şi o să fie tot timpul o echipă mare din România. Trebuie să avem mare grijă, dar jucăm acasă şi trebuie să-i batem”. În acelaşi ton, Petre Grigoraş ştie că va fi un duel extrem de dificil: „Cu Dinamo va fi un meci foarte greu, împotriva unei echipe care este în creştere, clar. Deocamdată trebuie ca jucătorii să fie recuperaţi din punct de vedere fizic şi psihic, să sperăm că îi vom aduce pe linia de plutire”.
Clujenii se confruntă cu probleme în lot, suspendaţi nu au, dar Maah, Ogbu şi Voiculeţ sunt incerţi pentru partida de vineri. În schimb, revin Djokovic şi Muniru, după ce şi-au ispăşit suspendarea de o etapă pentru cumulul a câte 4 cartonaşe galbene în meciul de la Chiajna.
Formaţia probabilă: Felgueiras – Maftei, Cadu, Rada, Camora – Djokovic, Muniru – Deac, Gabionetta, Fl. Costea – Tade. Rezerve: Mincă, Velayos, Piccolo, Brandao, Sepsi, Obiora, Rui Pedro, Hora, Batin.
Ultimele rezultate CFR Cluj: Concordia Chiajna – CFR 0-0, CFR – Astra 0-0, Ceahlăul – CFR 0-1, CFR – Oţelul 7-2, Petrolul – CFR 3-2.

Dinamo Bucureşti

În faţa a 4.200 de spectatori, Dinamo a obţinut o victorie cu 2-1 împotriva echipei FC Braşov, prin golurile marcate de Thicot şi V. Lazăr. Acest succes se adaugă altor două victorii repurtate în optimile Cupei României şi în campionat, „alb-roșii” fiind în evidentă creştere, urcând pe locul 6 în clasament, la 4 puncte de ultimul loc de Europa League.
Antrenorul Flavius Stoican a declarat: „Sunt bucuros că am reuşit trei victorii în această săptămână, sper să continuăm pe această linie, ne stă la îndemână. Sunt optimist în privinţa viitorului. Victoria este mai frumoasă pentru că a fost trăită în momente tensionate”. Este, însă, conştient de dificultatea partidei de la Cluj: „Mi-e greu să comentez arbitrajele, fie că sunt în favoarea noastră, fie că sunt împotriva noastră. Îmi pare rău că nu am reuşit să marcăm mai mult, am fi fost şi noi mai liniştiţi. Vrem să fim modeşti, să ne îmbunătăţim jocul şi să ajungem unde vrem să ajungem. La Cluj ne aşteaptă un meci greu, cu o echipă în revenire de formă, jucători valoroşi. Aş fi mulţumit şi cu un egal, rămâne să vedem dacă vom merita victoria”.
Dinamo, în afară de mai vechi accidentatul Collin Fai, nu are indisponibilităţi în lot.
Formaţia probabilă: Bălgrădean – Rus, Luchin, Grigore, Filip – Boubacar, Thicot – Matei, Lazăr, Curtean – Ţucudean. Rezerve: Naumovski, Durimel, I. Şerban, Nedelcearu, Grecu, Rotariu, Thomas.
Ultimele rezultate Dinamo: Dinamo – FC Braşov 2-1, Dinamo – Chindia 5-0, Dinamo – Concordia 2-1, Astra – Dinamo 2-1, Dinamo – Ceahlăul 1-1.

Pronosticul avancronicarului profesionist: Ambele echipe sunt în creştere de joc faţă de începutul campionatului, clujenii acuză o jenă/criză ofensivă în ultimele meciuri, Dinamo vine la Cluj-Napoca cu un moral bun și cu avionul, ca urmare a celor 3 victorii consecutive. CFR Cluj – Dinamo este un meci de x, cu 1 și 2 păstrate de rezervă.
Istoric meciuri directe: cele două echipe s-au întâlnit de 38 de ori – CFR 1907 Cluj: 13 victorii, Dinamo Bucureşti: 18 victorii, 7 egaluri. Statistici complete veţi găsi AICI.

Cică aşa ar arăta (cu mici scăpări) o avancronică de profesionist de pe un site de specialitate. Brrr, nu tu un „HAI CFR!!!” (cu trei de !), nu tu un „mwie dinamo!!” (cu doi de !!), bleeah. Nu tu o bârfă că la Dinamo toată lumea îl preţuieşte şi-l iubeşte pe Danciugol, dar (mulţam fain Negoiţă, în ultimul timp Dănciulescu ne-a cam băgat mortu’n casă în Gruia), nu-l lasă să joace. Că la noi, Pászkány nu dă niciun fel de prime de joc până nu ajunge echipa pe podium. Şi-apoi, ce-i cu x-ul ăla nenorocit la pronostic, bagă, nene, 3 de x, să ştim despre ce vorbim; toată lumea ştie că vom bate fără drept de apel cu 2-1. Nu tu o figură de stil adecvată momentului: „ceferiştii bat de le sună apa în cap la dinamovişti”. Lipseşte şi motto-ul lui Albert Einstein, cu referire directă la Gabionetta şi Florin Costea: „Cei care au privilegiul de a şti (cu băşica n.r.) au datoria de a acţiona”. Nu mai vorbesc de faptul că lipseşte din text referirea la brigada de arbitri, cu toate că s-a anunţat de câţiva ani că meciul va fi condus de un central ajutat de 2 asistenţi şi un specialist în ţinutul unei tabele electronice deasupra capului, pentru arătatul minutelor de prelungire sau, după caz, a schimbărilor efectuate de cei doi antrenori. Ce fel de avancronică-i asta ?! Las’ că scriu eu una amatoricească de trăzneşte, când ‘oi avea timp. HAI CFR!!!

0 comentarii

    • Cam atunci am jucat cel mai spectaculos fotbal din era A.P. M-ai făcut şi nostalgic, dar şi optimist pentru meciul de vinerI. Thanks, Dacid! HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Mie mi-a placut f mult si turul in care am luat primul titlu. Au fost cateva meciuri f tari si frumoase (chiar si remizele cu Timisoara si Steaua de acasa, in ambele meciuri am ratat cate un 11 metri).

        Apreciază

  1. Nu stiu daca vom reusii sa invingem vineri…Suntem inconstanti si fara idei.Pana nu se face o remaniere la echipa nu se va intampla mare lucru.Multi jjucatori nu mai stiu cu mingea, sau se fac..sincer chiar nu mai conteaza.Poate la anul va fi un alt lot si un alt CFR.

    Apreciază

  2. @Caneto: maestre, prăpastia aia unde cad toate javrele roşii din desen e Tăietura Turcului sau tribuna stadionului din Gruia? Sau „Tribuna CFR”? HAI CFR!!!

    Apreciază

    • De ce tre’ sa complici lucrurile? 🙂 Explicatia e mai simpla. Toate declaratiile si articolele din presa vorbesc de cresterea jocului la caini, dar dupa meciul de poimaine se va discuta doar despre prabusirea intregii strategii newdinamo 🙂

      Apreciază

  3. Eu sper ca A1 al nostru sa aiba inspiratie si sa batem, nu de alta, da’ sa nu bat degeaba drumul pana la Cluj. Nu sunt javrele mai bune ca si noi, au avut rezultate in ultimele partide si cu largul concurs al arbitrilor, plus ca in deplasare sunt mai degraba javre eutanasiate, nu prea misca-n front.

    Apreciază

  4. Kiruj, confratele zalauan si-a publicat nr de telefon pe pagina anterioara. Suna-l, te rog, si comunica-i adresa ta din Ciuc. Nu ma fa sa tot repet, ca din repetari, voi ajunge lider la postaci, fara intentie si asta nu-i corect fata de ceilalti, care scriu despre fotbal. Astept.

    Apreciază

    • Am şi notat numărul, să ştii. Mai mult ca sigur mă voi duce la meciul cu Săgeata (în perioada aia am nişte lucruri de rezolvat în Mureş, Cluj şi Alba şi o să le programez pentru „vecinătatea” meciului de acasă cu „săgetătorii”) aşa că o să-l contactez puţin mai încolo pe Luis, poate ne vom întâlni la meci şi facem „schimb de idei” (el îmi aduce pachetul de la tine, eu îi dau „palinka”…). Cred că e mai simplu aşa. OK?

      Apreciază

  5. Gustul ala amar, zice G.Balint. 🙂 Musat si restul oilor, repetati dupa mine: nu se poooooaaaaaaaaaaateeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! 🙂 Hai CFR!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  6. SONDAJ!!! Înainte să faceţi infarct, vă asigur: NU trebuie să daţi niciun click nenorocit nicăieri, pun doar o întrebare simplă: „V-aţi bucurat când cei de la Basel au egalat?” Printre câştigători NU se vor împărţi cadouri, eventual câte un „deczi” de palincă „marca Kiruj”…HAI CFR!!!

    Apreciază

  7. @Fotbalfan: scuză-mă, eu-s „pensionar” din ăla, ramolit, spune-mi, te rog, te implor, cum e melodia aia care începe cu „NU seeee…”? Te rog frumos, îmi place la nebunie…

    Apreciază

  8. Revenind la topicul acestui articol (dupa bucuria de aseara) spun ca echipa are argumentele necesare apropierii victoriei in partida cu dinamo. Acasa cred ca am inceput sa jucam mai consistent si sa impunem jocul si ritmul. Pe de alta parte imi pare ca suntem mai mobili si ne putem plia si pe stilul de joc in viteza si forta (chiajna). Personal nu ma asteptam sa dominam jocul de asa maniera. Ce ne-a lipsit a fost calitatea la finalizare… caci ocazii au fost destule. Imi aduc aminte deplasarea de acum 2 sezoane de la tzarani (cand am batut cu 4-0). Am inscris din contraatacuri (avand oameni de viteza: Weldon, Sougou, Ronny), dar am suferit mult, iar Beto a fost providential in vreo 5, 6 ocazii. Acum trebuie sa va hotarati ce apreciati mai mult: posesia sau eficacitatea! Dar ca sa dau un pronostic concret, astept sa vad cine ne conduce la centru. Daca-i Tudor sau Avram, eu zic ca x2 este pronosticul bun, iar daca nu demult spuneam ca este o vorba: „dac-o bagi in poarta nici arbitrul nu ti-o poate scoate”, Tudor in returul trecut a reinventat legile regulamentului si a facut-o chiar de 2 ori. Deci, Kiruj, cum iti spuneam: se poate. La unul dintre goluri Kape nici nu l-a atins pe dinamuist. Deci nici la basket nu era fault. Se facea apel la statistica (a partidelor cu dinamo) nu cu mult timp pe Tribuna… astfel sa spunem ca in ultimele 10 partide am pierdut de 2 ori (acasa in Gruia) si cu Tudor la centru! Daca de o infrangere am vorbit, in a 2-a la fel actorul Brad Pitt si-a facut numarul… Nu este de neglijat aportul fluierasilor la ultimele victorii ale catzeilor… scandal mare dupa partida cu Chiajna si victoria cu Brasov. Dar ce conteaza cum obtii victoriile? Cainii latra, caravana trece. Dar este de observat atitudinea suporterilor dinamovisti, care sustin echipa cel putin la fel ca si conducerea lor sau cei din FRF sau LPF. Daca echipa noastra juca precum dinamo acum, era jale mare pe Tribuna. Pana si Albu, magazionerul, era pus la zid. Dar in spatele rezultatelor poti sa ai liniste si moral pentru a construi o echipa. Asta-i avantajul departamentalelor…

    Apreciază

  9. Kiruj, e bine si asa. Ref la oieri, in timpul celor 3 meciuri transmise de digi, mai butonam si pe la Basel, de urmarit urmaream doar celalalte doua. Cand am vazut ca ciobanii conduc, efectiv am suferit. Apoi si Dortmundul a ajuns sa fie condusa – se deduce ca tin cu ei – iar la Barca – echipa mea de suflet pe plan extern – treburile erau clare, la Basel tot cu miticii la conducere, asa ca n-am mai rezistat si am trecut pe un film. In pauza de publicitate, cand meciurile erau deja incheiate, am butonat pe D1, sa vad o sec doua, la ce nivel de extaz s-a ajuns. Si surpriza, stiti voi care! Imediat am lasat filmul, si am ascultat cu drag lamentarile celor din studio, mai putin Radu Parascivescu, care a fost obiectiv, cum e el deobicei, exceptand cand ne analizeaza pe noi. Cum e acest fotbal, de la agonie la extaz in numai cateva minute! Va dati seama, ce noapte placuta am avut… PS. Citesc ca EBS a fost cumparata de japonezi. Deci se pare ca va pica sponsorizarea de la ei. Ghinion!

    Apreciază

    • Cand dupa gol te retragi in aparare si se joaca doar intr-o singura jumatate de teren, devine o chestiune de timp sa fii egalat. Meteahna autohtona… Psihic slab… In loc ca un gol marcat sa-ti dea aripi (fara sa bei redbull), la noi la romanika are efect total opus.

      Apreciază

  10. Grig declara ca e nasol sa pierzi in prelungiri, ca Bourceanu va face fata la Fiorentina. La fel, si doctoru are declaratii de complimente la adresa stelei ori de cate ori e intrebat. Veti zice ca cei doi dau dovada de diplomatie, ca-s domni, nu ordinari, ca ciobanul si mimi. Eu as prefera sa fie intr-adevar diplomati si sa ocoleasca subiectul steaua, zicand simplu, ca pe ei ii intereseaza exclusiv echipa noastra. Pai n-am inteles, imbecilii mereu si-au batut joc de noi, chiar si dupa ce le-am oferit stadionul, iar noi ii pupincurim, de parca ne-ar obliga cineva la asta!

    Apreciază

    • Nu e pupincureala… dar „jurnalistii” trebuie sa produca cite 1-2 stiri pe zi si au cota ca 60% din ele sa fie asociate la oitze – la MediaPro e „directiva de partid”! – pentru ca asa cred ei ca prind mai multe clickuri – dupa care vin eternele teleconferinte din studio, domnul X, Y a spus ca echipa Z va asa si asa, ce parere aveti? Daca nu spui nimic, risti sa devii ignorat, daca spui ceva, nu poti controla selectia.

      Apreciază

  11. Cata vreme Steaua joaca ceva fotbal iar CFRul ba, ar trebui sa ne vedem de visiniii nostrii. Iar cand echipele romanesti joaca in aceste competitii ar trebui sa le tinem pumnii sa joace bine si sa aduca cat mai multe puncte.

    Apreciază

    • Canad, eu nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa tin cu o echipa straina cand se joaca in Europa, dar la mioare s-a ajuns la un asa nivel de nesimtire incat mie imi provoaca greata (vorbesc serios, cand ii vad la televizor cateodata mi se face rau fizic, imi vine sa vars), deci niciodata in viata mea nu am sa pot tine cu ei, cu oricine ar juca.

      Apreciază

      • Absolut de acord Luis! Nu prea e fair, dar s-a depăşit acest lucru demult în relaţie cu mioarele. Probabil că trăieşti undeva acolo… departe canad. Acolo o fi uşor să nu urăşti, aici nu e. Asta fără să vreau să-ţi predau lecţii de patriotism.

        Apreciază

  12. Bun… Vă promit că nu mai revin cu treaba asta, dar vreau să clarific (şi eu) de ce-i detest (în acest moment) pe cei de la Steaua. Spun Steaua, pt. că nici măcar cu aceste apelative gen „stâna”, „oi”, „bârsana”, etc. nu sunt în totalitate de acord, pentru că dacă vrei să fii respectat, trebuie să ai şi tu un respect faţă de ceilalţi. Problema e alta… AICI şi ACUM, şi eu sunt de acord (inclusiv) cu aceste apelative, doar şi doar din cauza mizeriei în care s-a scufundat această echipă, dealtfel mult mai curată în anii ăia decât „dinamoul”, cel puţin în privinţa imaginii, a discursului, etc. Să fie foarte clar, în anii 70, 80, chiar şi 90, când jucau în Europa, să ştiţi că am ţinut cu ei, nu ca suporter, ci ca „consumator” de fotbal autohton, care a şi jucat ceva fotbal şi care a ţinut – sincer – cu toate echipele din ţară în competiţiile europene. Totul s-a schimbat odată cu venirea lui jiji, odată simţind mizeria din ce în ce mai mare din jurul echipei, ea a devenit – logic, zic eu – extrem de antipatică, culminând cu încercările de tip mafiot contra noastră din primăvara lui 2008, când a încercat să ne fure cu titlul acela. Valorile echipei au alunecat încet dar sigur către populism, extremism de toate felurile, intoleranţă, etc., susţinute din greu de nişte creaturi incalificabile gen MM, chiar Reghe (excepţie fiind poate Argăseală şi Helmuth). Sunt convins că destui suporteri ai Stelei sunt şi ei revoltaţi de ce se întâmplă (am văzut destule exemple de revoltă ale lor în acest sens), deci dacă cer scuze de la cineva pentru „bucuria” noastră de ieri, atunci mă gândesc în primul rând la acei (poate puţini) suporteri civilizaţi şi cu bun ai Stelei, care nu merită acest tratament. În rest, chiar nu merită să tot supralicităm această „speţă”, aşa că revin cu ale noastre: HAI CFR!!!

    Apreciază

  13. Kiruj, perfect adevarat cu tot ce zici. La mie, in plus fata de ce-ai descris tu, ura nemarginita imi este cauzata de insultele si batjocora venita dinspre jiji si mimi, ori de cate ori au avut ocazia si-au batut efectiv joc de noi, pe Arpi din bandit si ungur nu l-au slabit, ne acuzau de toate relele din lume la doar cateva zile dupa ce jucasera in Gruia, in urma darniciei noastre ! De asta zic, cand sunt intrebati de stelemeaua, trebuie venit cu raspuns de genul, ” eu nu vorbesc decat despre echipa mea ! ” Daca nu, suna a pupincurism si gata ! Sau si mai grav, a lasitate si umilinta ! Or daca Arpi nu este nici las, nici umil – a demonstrat-o tot timpul – pai sa faca bine si ceilalti , doctoru si Grig, sa nu fie !

    Apreciază

    • La Grig (şi -în general- la antrenori) acest discurs este unul de „a lăsa loc de bună ziua”, el poate ajunge -la un moment dat- chiar la ei, deci discursul trebuie să fie mai „diplomat”. Oricum, la Ando nu am simţit nicio clipă această diplomaţie, poate şi datorită trecutului lui dinamovist (să nu uităm de „exhibiţionismul” lui în faţa famigliei Ceauşescu…). Dar ai şi tu dreptate, măcar la nivel de conducere tonul putea fi cel puţin neutru, de „evitare a subiectului”…HAI CFR!!!

      Apreciază

      • Nea Muri este conducător și ca atare este obligat la oareșce diplomație. Iar nea Grig, cum zicea Kiruj, tre să se gândească și la viitor… Oricum, nu văd nimic rău în aceste declarații de complezență. Presupun că doctorul îi iubește cam tot cât îi iubesc io…

        Apreciază

  14. Oare CFR-ul este ca un recipient plin cu goluri? Înainte de meciul cu Oţelul se acumulaseră în recipient 8 goluri, din care s-au revărsat peste Oţelul 7 şi a rămas o picatură de un gol pentru Ceahlăul. Pentru Astra şi Concordia a fost vid în recipient. Sper că acum în recipientul CFR s-au adunat măcar vreo 2-3 goluri, care să se reverse asupra Dinamo-ului. ESTE CĂ AM FANTEZIE? Şi în final FAC ŞI EU CA ÎN ARTICOL: HAI CFR cu TREI DE SEMNUL EXCLAMĂRII !!!

    Apreciază

    • De aprox. 500 de ani tot povestesc aici ca un tâmpit (ce sunt) că condiţia fizică generală nu înseamnă în mod automat şi „prospeţime” respectiv „capacitate de efort specifică pe fazele esenţiale ale jocului”. Cum ar veni, 100 de kile de prune nu înseamnă în mod automat că ai 100 litrii de palincă, cantitatea aia trebuie prelucrată mai întâi…:) HAI CFR!!!

      Apreciază

  15. Incredibil, nu credeam ca la noi se poate intampla asa ceva! 🙂 Vasluiul si-a primit punctele inapoi in clasament, ne sufla din nou in cu… coai… coasta. 🙂

    Apreciază

    • Nu cred că era cineva în ţara asta care credea cu adevărat că decizia aia de depunctare va rămâne aşa. E o altă şmecherie a lui Mitică (sau -poate- Sandu) de-a-l şantaja pe Porumb la alegerile pentru LPF / FRF…

      Apreciază

  16. Pai da, nea-silica, noi sa fim diplomati si miticii sa-si bata joc tot timpul de noi?! Uite, acum cei de la dinamo declara, spre bucuria intregii media, ca ei au mai multi spectatori la amicale decat noi cand am cucerit titlul. Si asta e ceva maruntis fata de mizeriile declarte de penalii stelei! Deci ia sa mai lasam asa zisa diplomatie, care, in conjunctura actuala, e prostie mare, lasitate si umilinta! Si Kiruj, nu-s de acord cu tine in privinta lui Grig. Acum e antrenor la noi si nu un posibil viitor antrenor la steaua! Daca vor sa-l ia vreodata, il vor lua oricum, crezi ca va conta ca s-a eschivat a vorbi despre ei cand a fost la noi? Sa fim seriosi, Rednic a fost luat de noi dupa ce a declarat ca n-ar antrena niciodata pe CFR, tot Rednic a pupat steagul rapidului, ca pe urma sa-l ia din nou dinamo, etc. Mai bine sa fii ca Contra, asta moare pt Petrolul si se cearta cu fostul lui antrenor de la Timisoara pt antijocul practicat (ce penibil a fost nulo claro!), si fii sigur, daca in viitor Poli isi face echipa si are nevoie de Contra, il va lua fara probleme!

    Apreciază

  17. Se pare ca patrupezii vor avea galerie in seara asta pt ca si-au luat bilete separat in tribuna, deci suspendarea a facut mai mult rau decat bine. Daca nu erau suspendati stateau la locul lor in tarc. Cred ca asa zisele galerii ar trebui sa fie legiferate mult mai strict.

    Apreciază

  18. Citesc pe cheferetv, ca ne va arbitra imbecilul adrian cojocaru. Cu el la centru, am avut 10 partide, din care doar doua victorii si 8 egaluri!!! Dar de fapt, sistemul ticalosit a facut in asa fel, incat toti arbitrii au devenit dusmanii nostri. Inclusiv Hategan, Kovacs si Balaj, toti trei in urma declaratiilor perfide ale lui jiji-puscarie! Asta e, trebuie sa trecem si peste aceste hopuri, daca vrem sa castigam. Haide CFR!!! PS. Ce-i invidiez pe cei care merg la meci…

    Apreciază

    • Și eu. Meciurile cu steliștii mi s-au părut întotdeauna oribile (niciodată nu le aștept cu nerăbdare), dar cele cu dinamoviștii au fost de obicei palpitante (chiar și acel 2-3 din Gruia).

      Apreciază

  19. Rada putea sa primeasca linistit doar galben. Asta in conditiile in care dinamovistii puteau lua rosu la alte faze si nu au luat nimic. Dar sa privim partea buna a situatiei. Dupa eliminarea lui Rada, baietii au devenit mult mai uniti si astfel au reusit sa tina de scor. Bonus, revenirea pe teren a lui Piccolo care a jucat foarte bine (ca sa nu zic excelent). Si bonus 2, apararea pe ansamblu a functionat foarte bine, dovada ca in ciuda presingului facut de dinamovisti, au avut o singura ocazie in mai mult de o ora de joc cu un om in plus.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.