În vizită la Doamna Chiajna. [Concordia Chiajna – CFR Cluj 0-0]

Spicuiri din Wikipedia:

„Doamna Chiajna (n. aprox. 1525, Polonia, d. 1588), soție de domnitor din Țara Românească, secolul XVI, este fiica lui Petru Rareș al Moldovei și nepoata lui Ștefan cel Mare. Se presupune ca s-ar fi născut, pe la 1525, în Polonia. Chiajna este numele slavon pentru Despina, însă numele ei de botez era Ana. În 1545 s-a măritat cu domnitorul Munteniei, Mircea Ciobanul, cunoscut în istorie pentru măcelărirea boierilor pe care îi bănuia de trădare.”

„A fost o doamnă energică, isteață, urzitoare de intrigi și dornică de putere, dar și o admirabilă mamă, capabilă de orice jertfă pentru copiii ei. Ea a inițiat ctitorirea a numeroase așezăminte religioase.”

„În comuna Chiajna din județul Ilfov, la jumătatea lunii noiembrie, în organizarea autorităților locale, se serbează Ziua Doamnei Chiajna, cu depuneri de flori la statuia realizată de sculptorul Nicolae Popa.”

Cu alte cuvinte, echipa noastră a nimerit când (şi cum) nu se putea mai prost în mica comună „înfiptă” în trupul Capitalei, într-o serbare „câmpenească”, unde rolul nostru era să fim jertfiţi pentru o deplină reuşită a evenimentelor… „Serbarea” a fost organizată în stadionul cochet al echipei „reprezentative” a comunei, este vorba de Concordia, echipă preluată „din mers” de trenul ligii 1, cam pe la halta nr.4… Cu toate meciurile restante (vreo 3 la număr), echipa a adunat suficiente puncte pentru a se îndepărta – pentru moment, cel puţin – de zona fierbinte a clasamentului.

Pe post de „boierime virtual măcelărită” îi vedem pe componenţii echipei CFR 1907 Cluj, sosită la ceremonie fără câţiva titulari indiscutabili (Muniru, Djokovic, Maah), iar unii dintre titulari nu se simt în apele lor, fiind reveniţi în ultima clipă printre titulari (Gabionetta, Ogbu). Dacă mai punem şi utilizarea lui Maftei, trebuie să admitem că existau ceva temeri legate de un măcel din partea gazdelor.

Ca de atâtea ori, după fluierul de start există ceva suspans în privinţa formulei de joc, unii văd (din nou) un 4-3-3, alţii – precum subsemnatul – văd altfel: un 4-2-3-1 clasic, cu Voiculeţ (dreapta) şi Obiorah (stânga) pe post de închizători, cu linia de creaţie compusă din Costea – Gabionetta – Tade şi cu vârful deja consacrat (dar uşor accidentat) Ogbu. În poartă şi pe linia de fund nicio schimbare faţă de ultimele partide, nu că n-ar fi cazul, dar cine ar merita e pus la index (Piccolo), este accidentat (Brandao) sau n-are drept de joc (Jardan), iar de cei care nici nu merită, ce să mai vorbim (Hora, V.Lajos)…

În loc de „livetext”, câteva impresii şi păreri despre joc, despre formulă, despre una şi alta:

• în primul rând constat (cu o oarecare nedumerire) că echipa devine din ce în ce mai „lungă”. Există spaţii mult prea mari atât pe „verticală” (între linii), cât şi pe „orizontală”, între componenţii aceleiaşi linii. Această distanţă devine şi mai vizibilă în momentele când „se schimbă macazul”, adică:
• ca o scuză la cele constatate mai sus, putem invoca componenţa inedită a liniei de închidere (Voiculeţ+Obiorah), care nu au mai jucat de ceva vreme, iar împreună nici atât, să nu mai vorbim de Voiculeţ, care de regulă era folosit în linia de construcţie a formulei 4-2-3-1 sau mijlocaş lateral în sistemul 4-3-3, cu alte sarcini de joc. Dealtfel – poate tocmai din această cauză – prestaţia lui Voiculeţ a fost ceva mai ştearsă decât cea a lui Obiorah, iar la marile ocazii ale ilfovenilor au avut – ambii – partea lor de vină în a lăsa dezorganizată/expusă linia de fund.
• dezorganizarea menţionată mai înainte era cât se poate de vizibilă în 2 momente absolut identice din prima repriză: atac ilfovean pe dreapta lor, centrare peste apărare şi apare Serediuc, având nişte spaţii imense pe parte lui Maftei, soldate cu două ocazii de gol! În ce constă dezorganizarea? În ambele cazuri vedem o aglomerare „nefirească” pe partea lui Camora, insuficient de abilă – însă – pentru a-l bloca pe atacantul ilfovean, iar din acestă cauză mijlocul apărării devine rarefiat, Cadu strânge instinctiv (şi normal) către Rada, iar Maftei strânge şi el – tot instinctiv şi la fel de normal – în centru, unde trebuia să fie „prezent” Voiculeţ, caz în care Maftei putea să rămână mai la dreapta, şi – poate – ocaziile nu mai erau la fel de evidente. Altfel spus: o nerepliere (o poziţionare eronată, tardivă, mai exact spus) din partea lui Voiculeţ atrage după ea mai multe erori „subsidiare”, cea a lui Maftei fiind ultimul pe acest „lanţ al slăbiciunilor”, dar vina primordială (de unde se trag celelalte erori) este a lui Voiculeţ!
• să combinăm mai departe: distanţa aia cam mare dintre linii are – în plan tactic – o funcţionare mai slabă (uneori deloc) a deja celebrelor blocuri funcţionale, ele s-au văzut totuşi, dar şi ele au fost cam „lungi”, pierzându-se astfel exact esenţa blocului funcţional: eficienţă prin densitate. Pentru a suplini aceste carenţe, jucătorii au făcut eforturi disperate – de multe ori – alergând suplimentar, dar mai mereu cu o întârziere de câteva secunde, suficiente să strice angrenajul în ansamblul lui.
• despre alergare (şi condiţie fizică): nu se poate spune că echipa nu are condiţie fizică generală bună, nu se poate spune că băieţii nu au alergat (sau nu se poate spune că „nu au dorit victoria”…), dar alergarea asta era mai degrabă una „de fond”, nu axată şi orientată spre scopuri punctuale, generatoare de eficienţe parţiale înlănţuite, finalizate cu gol sau cu ocazie de gol. Dacă am avut – totuşi – destule ocazii de gol, ele s-au datorat unor atacuri mai reuşite desenate de 2-3 jucători, câteodată stângăciilor evidente ale gazdelor, poate unor realizări individuale.
• revenind la linia de închizători: dacă în apărare am văzut carenţele ei (distanţe cam mari faţă de fundaşi şi poziţionarea cam târzie pe spaţiile periculoase), în atac putem observa cam aceleaşi deficienţe: o nesusţinere „mai de-aproape” a liniei de concepţie, aici Voiculeţ a bifat anumite realizări (în special la cornere bătute de pe partea dreapta a atacului nostru), Obiorah aproape că nu a contat în atac, sau în susţinerea atacului.
• linia de construcţie (de concepţie) a fost mai „atomizată” ca niciodată: ea a existat mai mult pe hârtie şi ca statistică pentru iubitorii de formule şi aşezări, în realitate am putut vedea încercări şi realizări mai mult individuale, sortite astfel eşecului. Tade (folosit pe dreapta) s-a achitat onorabil de sarcinile postului, a avut câteva pătrunderi promiţătoare pe dreapta, urmate – unele – chiar de centrări periculoase (vezi capul lui Ogbu din min.13, sau tot „capul” lui Cadu, din min. 53). Am observat şi o mică bijuterie inventată de el în min.64: şi-a făcut mingea cu câlcâiul, dar a fost deposedat până la urmă. Mai puţin vizibil şi eficient în apărare, nu l-a sprijinit la fel de mult pe Maftei cum făcea în partidele precedente cu Camora, pe stânga. Gabionetta a mai încercat câte ceva, a părut un pic şi individualist (carenţă care s-a observat câteodată şi în meciul trecut cu Astra), şi accidentat, n-a mai avut nici susţinere de „bloc”, s-a simţit lipsa lui Maah, cu care se simte de minune, şi cu care inventează multe lucruri minunate pe partea dreapta. Treptat a pierdut din prospeţime (cât avea şi el, după o accidentare), din acest punct de vedere a surprins păstrarea lui până la final. A avut şi aşa destule sclipiri, la acel şut din stânga în colţul lung (min.56) putea inventa o pasă la Tade şi ieşea mai bine, iar în min.79 a avut un „un-doi” reuşit cu Deac, o şansă de gol destul de mare. În lipsă de altceva, a încercat de câteva ori placa deja mult prea cunoscută a căderii în careu, dar fără „succesuri”… Costea a jucat acceptabil, şi-a făcut sarcinile fişei postului, cu un plus în faza de atac, rămâne – în condiţiile date – cam singurul jucător cu competenţe reale pe acel post. Mai puţin „indolent” ca de obicei, a încercat să fie mai conectat la joc, dar a avut şi o atenţie specială din partea fundaşilor adverşi, mai „focalizată” decât cea care l-a vizat dincolo pe Tade.
• despre schimbări: dacă cu Astra am văzut anumite schimbări – parţial – ratate şi efectuate în momente nu foarte oportune, de această dată putem vorbi de o normalitate în privinţa acestora. Prima –cea a lui Ogbu din min.41 cu Deac- a fost una forţată, iar înlocuirea în sine s-a dovedit una reuşită, în opinia mea. Din acel moment Tade a fost uns vârf de atac, dreapta atacului nostru fiind preluată de Cipri, cu o evoluţie destul de bună. Există semnale –aşadar- că Cipri al nostru va fi „recuperat cu capul”, lucru cât se poate de benefic pentru echipă. A doua schimbare era şi ea absolut logică, mai ales în condiţiile date ale jocului (din min.51, iese Voiculeţ, intră Sepsi), din păcate introducerea lui Sepsi n-a mai adus o limpezire a atacului (probabil nici nu s-a dorit acest lucru în mod expres), dar a mai liniştit un pic lucrurile în apărare. Per total schimbarea a adus un „plus”, pe partea defensivă. A treia schimbare (iese Obiorah, intră Rui, în min.81) era – la fel – corect concepută „pe hârtie”, s-a dorit o fortificare a atacului, dar soluţia concretă aleasă (Rui) nu a fost deloc inspirată, şi Grig ştia destul de clar acest lucru, dar soluţia –probabil- mai bună (Batin) nu putea fi aleasă din considerente de „embargo”…
• despre echipa adversă: una disciplinată, cu o condiţie fizică ireproşabilă (cum dracu’ e posibil aşa ceva, băieţii fiind adunaţi de prin parcuri să joace instant în locul Rapidului… Nedumerirea mea se leagă mai mult de echipa noastră, care din iulie încoace tot încearcă să se ajungă din urmă la capitolul „condiţie fizică”, cu jucători aduşi în vară şi necesitând perioade de acomodare foarte lungi, pe când alte echipe zburdă pe teren, joacă disciplinat, cu nişte jucători puşi în echipă direct din avion, după prezentare…), cu o tactică de joc simplă, dar eficientă: „focu’ la ei”, se strâng bine, aglomerează, fug, mai construiesc şi ceva atacuri prin cei 2-3 jucători mai răsăriţi (Onduku, Serediuc, Purece, Wellington), au câteva scheme de atac bine însuşite şi exersate (asta cu momeala pe dreapta, apoi un cross peste apărare pe stânga este genial interpretată de „vitejii Doamnei Chiajna”), deci o echipă „cuminte”, disciplinată, care îşi cunoaşte limitele şi compensează prin alte calităţi.
• despre arbitraj: fără prea mari probleme, nu am simţit niciun moment că ar favoriza vreuna dintre echipe, decizii în general corecte.

• 1. când recuperăm mingea şi linia de atac (compartimentul de 3+1) pare aşezat prea în sus, construcţia posibilă şi preferată fiind – în aceste condiţii – o continuare pe margini, unde atât Tade (în primul rând, cât era pe  dreapta), cât şi Costea au avut destule pătrunderi pe margine.
  2. când pierdem mingea în faza de atac (în terenul advers), şi observăm o „prăpastie” între cei doi închizători şi linia de fund. În ambele cazuri, distanţa se reduce în câteva secunde, dar „momentul de cotitură” oricum s-a pierdut, este nevoie de un efort suplimentar pentru a se poziţiona corect, conform „manualului”.

… Serbarea câmpenească s-a terminat, reflectoarele s-au stins, „boierimea din Gruia” n-a fost nici măcelărită, nici „grav rănită”, urmaşii Doamnei Chiajna reuşind doar să ne sperie din când în când… Fiica lui Petru Rareş (al Moldovei) poate fi însă liniştită (acolo sus, în ceruri), „vitejii” lui din zilele noastre nu s-au făcut de râs, nu au stricat serbarea… Localnicii se pregătesc de o nouă „serbare” peste două săptămâni, iar noi ne pregătim de un derby mai ciudat (cu „Dinamoul”), unde anumite speranţe în plus putem avea datorită revenirii lui Djoko, Muniru şi Maah (se vede cu ochiul liber lipsa lor din echipă), poate revin la parametrii fizici normali şi Gabionetta, şi Ogbu, poate şi Deac va continua ascensiunea lentă, dar vizibilă, poate se ridică embargoul ce vizează pe Piccolo şi pe Batin… Cu „Dinamoul” eu am alte probleme: mă tem de „metodele mai speciale” la care apelează (mă gândesc în primul rând la arbitraj, au fost suficiente mostre în acest sens chiar în ultima vreme, asta în condiţiile în care – la nivel declarativ – nu mai trag la partea de sus a clasamentului).

Înaintea meciului de la Chiajna speram să adunăm primele 3 puncte dintr-un nou ciclu de 3 jocuri (cu 7 puncte). Ciclul în sine poate fi încă realizat, dar avem nevoie de 2 victorii din următoarele 2 partide. Va fi posibil? Om trăi şi om vedea…

HAI CFR!!!