Bile albe, bile negre… [CFR Cluj – Oțelul Galați 7-2]

La sfârşitul meciului de luni, plin ochi de evenimente, cu multe lucruri bune, dar şi cu destule momente mai puţin reuşite, mi-a venit în minte comedia nebună a lui Kusturica (Pisică albă, pisică neagră), cu toate fazele haioase ale ei. Ei, am avut şi aici atât faze haioase, cât şi mai puţin „comice”, pregătind mai multe bile albe, dar şi câteva negre pentru evoluţia echipei (ca grup) şi a jucătorilor în particular.

A) Observații despre echipă:

Prima observaţie este legată de aşezarea ei în teren. Grig a demonstrat că nu e tipul de antrenor rigid, care să insiste orbește în implementarea unui sistem anume (exemplu în sensul opus fiind chiar Mircea Rednic, cu arhaicul lui 4-4-2, total nepotrivit jucătorilor daţi… de sus). După ceva „studii de fezabilitate” legate de sistemul 4-3-3, PG şi-a dat seama că formula potrivită ACUM şi pentru ACEŞTI jucători este 4-2-3-1, noul sistem fiind pe de o parte o „variaţie” a primului, pe de altă parte nici nu e foarte nou, el a mai fost utilizat – cu succes – de mai mulţi antrenori ceferişti dinaintea lui. Intenţiile lui Grig erau clare încă din primele secunde ale meciului, imaginea de mai jos (imortalizată undeva la secunda 10 după fluierul de început al show-ului) stând mărturie în acest sens:

Formatul 4-2-3-1 este unul mai permisiv pentru „invenţii şi inovaţii” (dacă ai cu cine…), rezultatul de ieri şi – mai ales – jocul practicat fiind o dovadă destul de clară în acest sens (bilă albă pt. Grig!).

Problema este cum faci legăturile între cele 4 linii (din care ultima „linie” – vârful de atac – este, desigur, doar un „punct”). Să ne amintim doar de fazele minunate realizate acasă cu Braga, în preliminarii cu Liberec şi Basel, toate jucate în acest sistem. Amintiri… și cât de plăcute. Cu toate că au avut filozofii de joc diferite, rând pe rând Ando, PS, dar şi Trică au apelat la această aşezare. Nu mai insist cu caracteristicile sistemului, că am mai vorbit despre acest subiect, aş vrea doar să intru un pic în modul de „conlucrare” a liniilor şi în analizarea gradului în care titularii de luni (cât şi rezervele) corespund sau nu „fişei postului”.

 B) Observații despre linii:

Portarul şi trei din cei patru fundaşi utilizaţi luni au fost prezenţi şi în era „romantică” a celor 10 puncte de CL, doar Velayos luându-i locul lui Ivo Pinto. Reiese că în proporţie de 80% defensiva imediată are aceeaşi structură, dar – aparent paradoxal – exact acest departament suferă cel mai mult, poate şi din cauza celor doi închizători utilizaţi (Djoko şi Muniru), ambii având un aport ofensiv remarcabil (cu + pentru Djokovic), dar cu sprijin defensiv (adică prima sarcină din fişa postului) relativ scăzut, nu neapărat ca prezenţă în zonă, ci mai ales ca eficienţă şi ca poziţionare. Din cauza asta există acele distanţe „nefireşti” între linia de fund şi cei doi, la care se adaugă anumite execuţii stângace, pase greşite date înapoi (mai ales la Muniru). O bilă neagră, aşadar, pentru faza defensivă a liniei de închizători. Asta nu-i disculpă în totalitate pe cei din apărare, unde iarăşi există – uneori – spaţii „intradepartamentale” mult prea mari, „el capitano Cadu” fiind nevoit să strângă/să intervină în multe momente ba la V.Lajos, ba la Rada, ba urcând spre Muniru pentru a mai reduce distanţa dintre linii (o bilă albă pt. Cadu!).

Linia de 3 mijlocaşi ofensivi trebuie să fie motorul fazelor ofensive. Din fericire, luni s-a şi verificat acest lucru, şi încă cu brio, nesperat de bine. Despre contribuţia „liniei” în atac n-avem ce vorbi prea mult (producând 7 goluri frumoase), aş remarca mai mult aportul defensiv destul de bun (ca linie), dar cu ceva inegalităţi între actori (mai activ în defensivă a fost Maah, din care cauză V.Lajos a scăpat de multe ori cu faţa curată; a făcut lucruri bune şi Costea, mai cu seamă faţă de evoluţiile lui anterioare, iar la Denilson putem vorbi de o defensivă oarecum pasivă, dar au fost şi la el câteva momente când a strâns fie cu Maah, fie cu Costea, în lateral, pentru a asigura densitate. Per total, o bilă albă mare de tot pentru această linie!

Linia/punctul din faţă (compus din Ogbu şi… atât) a fost cireașa de pe reuşita deplină a formulei. O zi fastă pentru Ogbu-Chuka, care s-a pendulat tot timpul de-a latul (de multe ori şi de-a lungul) terenului pentru a primi mingi, a venit şi în spate (încercând – de multe ori cu succes – să oprească urcarea fundaşilor centrali). Sclipitor în atac, suficient de folositor şi în defensivă (în raport cu ce are scris în fişa postului), aşadar o bilă albă şi mai mare lui Ogbu!

C) Observații despre jucători, punctual şi telegrafic:

• Felghe: destul de sigur, nu are vină la goluri (la primul nu a fost protejat de Rada la respingere, la al doilea vorbim de celebrul spaţiu dintre defensivă şi închizători).
• V.Lajos: carenţele lui au fost „ascunse” fie prin munca suplimentară a lui Cadu, fie a lui Maah. Prestaţie slăbuţă.
• Cadu: aşa cum am mai spus, peste media ultimelor evoluţii, amintindu-ne de adevăratul „el capitano” din trecut…
• Rada: nesigur, lent, a fost nevoie de câteva ori de Cadu să intervină de la 7-8 metri, că Ionuţ al nostru dormea acolo… Cam vinovat la ambele goluri, măcar parţial.
• Camora: nu mai este ce a fost, parţial şi datorită sprijinului ceva mai redus din partea lui Costea. Oricum, de această dată la goluri nu poate fi scos vinovat.
• Muniru: ştie câte ceva cu mingea, are în schimb lacune serioase de poziţionare şi de interpretare a rolului închizătorului. Dacă se insistă cu el tot acolo, are nevoie de un curs intensiv, sau poate i se va găsi un loc cu o linie mai sus undeva.
• Djokovic: cu mult peste „colegul” lui de linie (Muniru), atât în ofensivă (în primul rând), dar şi în apărare (unde a mai greşit şi el; trebuie să evite complicaţiile!). Vine excelent înapoi pentru a culege baloane şi a le transmite mai înainte spre „prelucrare”. Bună alegerea lui Grig de-al pune să execute cornerele, eficienţa acestor faze fixe a crescut vizibil.
• Costea: cu un pas mic peste evoluţiile lui anterioare, în special în repriza a doua. A reuşit câteva lucruri bune în faţă (pasă de gol şi bară, din care tot gol a ieşit pe urmă), de multe ori a şi pierdut mingi sau nu a găsit continuarea ideală. Mai are „traume” din trecut, când era starletă la olteni, nu înţelege – deocamdată – că echipa e cea care contează. Poate progresa, nu spectaculos, dar sesizabil, iar în momentele lui faste poate decide şi meciuri. De urmărit…
• Denilson-Gabionetta: diferenţă de la cer la pământ între „intrarea în scenă” din amicalul cu Mediaş (când l-am făcut circar; îmi retrag cuvintele şi cu această ocazie), şi prestaţia bună de la Ploieşti, sau prestaţia superbună de luni. Creierul echipei, regizorul ei, i s-a găsit o poziţie „braziliană”, în care se simte ca peştele-n apă. Se înţelege ceva mai bine cu Maah (asta s-a văzut şi la Ploieşti, amintiţi-vă acel gol 2 superb), dar are acţiuni şi pe stânga (unde a avut o pasă de gol şi un gol). Nu poate duce – deocamdată – un meci întreg, dar cât joacă, poate fi suficient de util. În apărare, mai modest, ştie el foarte bine ce-i de făcut acolo (ce scrie în fişa postului), dar e clar că s-a „păstrat” pentru atac, şi bine a făcut.
• Maah: dincolo de glumele care au împânzit platforma tribunistă, trebuie să vedem în Maah un jucător disciplinat tactic şi cu o demarare excelentă, combinată cu simţ de anticipaţie, care au dus, atât la Ploieşti, cât şi luni, la destule goluri şi alte situaţii clare. Superbe pasele lui de gol de pe partea dreaptă (marcă înregistrată deja), printre linia de fund şi portarul advers, cu un uşor covrig, tocmai pentru coechipierul venit la colţul lung. Un tip modest, incomparabil mai util echipei (în acest moment) decât Deac (care trebuie să revină urgent cu „capul”) sau chiar Voiculeţ. Un alt atu: poate fi folosit exact cu acelaşi randament şi pe stânga. Nu are sens să-l comparăm cu Sougou al nostru (modestia ambilor este totuşi o notă comună), vorbim de doi jucători din ere diferite, venite din „civilizaţii” fotbalistice diferite şi cu exprimări diferite. În acest moment – greu – al CFR-ului ne putem baza pe Maah, care – dacă este şi servit cum trebuie – poate fi foarte eficient. Odată cu plasarea lui Denilson la mijloc (de la Ploieşti încoace, adică), a renăscut şi Maah. Aşa să fie şi pe mai departe…
• Ogbu-Chuka: este profilul de vârf care se cere într-o astfel de formulă. Mobil, destul de tehnic, cu execuţii din prima, poate fi „uns” vârf de rasă, peste Kape (zic eu), dacă morişca asta se va permanentiza în atac.
• Schimbările de jucători – Batin: nu a intrat cum trebuie în joc, are o cădere de formă și exprimare după jocul bun cu cei de la Viitorul. E o soluţie şi pentru mijlocaş dreapta şi pentru vârf. Rui Pedro: îl poate înlocui pe Gabio (sau invers); la el problema este că după un joc – două bunicele dispare din peisaj, inexplicabil… Poate fi folosit şi ca vârf, în unele conjuncturi. Obiorah: pe postul respectiv e peste Muniru (ca rol defensiv), poate mai puţin eficient în atac. Măcar în meciurile mai „grele” el trebuie folosit acolo, cu Djoko.

Per total, destule bile albe atribuite, fie echipei, fie unui „departament” de joc, fie unui jucător. Au fost – din păcate – şi bile negre (sau gri, la acest scor). Acolo, la bilele închise la culoare, chiar trebuie lucrat serios (vorbim de faza defensivă, evident). Sau – cine ştie? – poate Grig va perfecţiona atacul şi mai mult, şi atunci filosofia neoceferistă va deveni: „dă-o-ncolo de apărare, să dăm cu un gol mai mult decât ei şi la revedere…”

HAI CFR !!!