Mizda pă-sii, gol să iasă!

Nu e niciun secret, această indicaţie „tehnico-tactică”, citată ușor alterat (să treacă de cenzură) în titlul acestui articol, a fost, este şi – probabil – va fi utilizată de foarte mulţi antrenori, în momentele confuze, când au explicat/explică/vor explica „ciurucurilor” din dotare – cu creta în mână şi în faţa eternei table pline cu desene care seamănă cu capodoperele artei naive – cum „se face” golul.

Eu – în schimb – vreau să studiez în cele ce urmează cum se primeşte/încasează un gol în mod „profesionist”, prin conlucrarea „cot la cot” a cel puţin 6 jucători, cu procente de vină diferite, dar cuantificabile fiecăruia. Vorbim, desigur, despre deja celebrul gol primit de noi de la „panduri”, în meciul de duminică.

Analizei acestui „efort colectiv” îi ataşez două momente (cheie, zic eu) premergătoare golului marcat de Eric (imaginile 1 și 2).

Faza 1):

Mingea este aruncată de la margine de unul dintre „panduri”. Imaginea este un stop-cadru al momentului în care colegul său primeşte mingea, relativ liber, aproape de linia de fund. Să vedem cum gândeşte atacantul continuarea fazei, respectiv cum reacţionează blocul nostru defensiv. În primul rând atacantul (nu-i ştiu numele, scuze) se demarcă într-o presupusă poziţie de offside (offside inexistent, evident, la aruncările de margine, conform regulamentului), creându-și astfel – din start – o poziţie de manevră mai avantajoasă, nefiind atacat decisiv, strâns/împins spre colţul terenului de către Camora (45). Aşadar, o biluță neagră pentru Camora. În apărarea lui Camora putem aduce eventual argumentul că a fost prins între acest atacant şi Ciucur (aflat undeva la colţul careului mare), a ales o poziţie de mijloc, care – de regulă – nu foloseşte la nimic. Tot în apărarea lui Camora aş putea aminti „adormirea” celor doi ceferişti din apropierea lui Ciucur, primul fiind Costea (care are o poziţie „echidistantă” faţă de toţi gorjenii din apropiere), apoi Djokovic (23), aflat şi el la mijloc între Ciucur şi un alt „pandur”, aflat în spatele lui. Dacă vreunul dintre cei doi făcea o mişcare mai apăsată către Ciucur, Camora făcea – probabil – şi el un marcaj mai strict la cel care a primit mingea din aut. În mod normal, acest pas trebuia făcut de Djokovic, Costea fiind absolvit prin sarcina de-a monitoriza mişcările celui care a aruncat de la margine. O biluță neagră şi pentru Djokovic.

Cum-necum, mingea ajunge după această aruncare de la margine la „pandurul” nostru (de fapt al lor). Moment-cheie, „tradus” în decizii diferite de acest atacant, respectiv de către apărarea noastră. Gorjeanul avea cam 3 soluţii de continuare a jocului: a) retrimiterea mingii la coechipierul care i-a aruncat mingea de la margine (continuare la alibi); b) centrare în forţă în faţa porţii (neindicată, pentru că apărarea noastră era bine organizată pentru acest scenariu; probabil au crezut că aşa va continua jocul); şi c) pasarea balonului spre Ciucur, aflat într-o poziţie destul de periculoasă (colţul careului mare), ajuns și lăsat surprinzător de liber acolo. S-a ales – din păcate – varianta c), corectă, şi ce se întâmplă mai departe se poate analiza văzând imaginea de jos, cea cu faza 2.

Faza 2):

În imagine este imortalizat momentul în care Ciucur şutează spre poarta noastră (observați că Eric e în poziție regulamentară), după pasa primită de la atacantul aflat în „offside” (inexistent). Aici e aici! Ciucur alege practic singura cale de continuare a fazei (având şi ceva noroc, vedem imediat din ce cauză) şi sutează tare spre poartă, la firul ierbii, un fel de „şut-centrare”, în baza principiului „ce o fi, o fi…”. Să vedem ce mişcări face blocul nostru defensiv în acest moment.  Camora nu mai poate interveni, e departe, între timp s-a apropiat (cam târziu, ce-i drept) de ăla de era în „offside”. Pe Costea îl lăsăm în pace, e absolvit de fişa postului, cu monitorizarea marginii terenului. Cel care trebuia – primul – să facă ceva, era Djokovic: să strângă lângă Ciucur, să-l incomodeze, să-l sperie, să facă ceva… dar nu a făcut-o. În situaţia dată, primul jucător care reacţionează rapid şi corect este Piccolo, care face nişte paşi înspre Ciucur, încercând să-i blocheze unghiul de şut spre poartă (adică varianta – teoretic – cea mai periculoasă aleasă de Ciucur). Nenorocirea este că în ciuda acestei decizii corecte a lui Piccolo, mingea îl depăşeşte norocos (printre picioare), continuându-și deplasarea…

Ce face restul apărării? În primul rând să observăm că Felghe își alege o poziţionare greşită, pe colţul scurt, apărat (corect!) chiar de Piccolo (schemă identică cu cea de la loviturile libere, când zidul acoperă de obicei colţul scurt, iar portarul ia în primire colţul lung). Ei bine (de fapt, rău), Felghe a lăsat liber chiar colţul lung, dublându-l în mod greşit/redundant pe Piccolo (cel care a luat decizia corectă, dar interpretarea nu i-a ieşit, mingea trecând practic prin el – o biluţă neagră şi pentru Piccolo). În schimb, Felgueiras trebuie să primească o bilă neagră mai „masivă”, neînţelegând „mesajul” lui Piccolo de-a acoperi colţul scurt, dintotdeauna mai periculos, dpdv al apărătorului!

Faza devine din ce în ce mai interesantă, ca în „Once upon a time in America”, şi ajungem – volens-nolens – la „tripleta” Obiora-Cadu-Hora. Haideţi să mergem mai departe „step-by-step”, fundaş cu fundaş (și un mijlocaș defensiv).  Aş avea ceva cuvinte despre Obiora, cam prea lipit de poartă, făcându-le practic marcaj lui Cadu, Piccolo şi Hora (imaginea 1), devenind „redundant” acolo, în condiţiile în care faza îl cerea cam pe la 16 m, nicidecum făcând marcaj la fundaşii noştri (o biluţă neagră şi pentru Obiora). OK, „laţul se strânge”, ajungem – vrem, nu vrem – şi la „EL CAPITANO” Cadu (felicitări Ricardo pentru tot ce ai făcut pentru CFR !!!). Dacă Obiora îl ţine din scurt pe Cadu, nici acesta nu se lasă mai prejos, şi îi face la schimb un marcaj lui Obiora!! Văzându-l acolo pe Obiora, trebuia să facă un pas în spate către Eric (fotbalist oportunist, ca de obicei, simţind faza ca orice brazilian mai de Doamne ajută), iar această mişcare îl salva – probabil – şi pe Hora (o biluţă neagră şi pentru Cadu). În final ajungem la Hora, mult hulitul fundaş dreapta în devenire al echipei. Ce vedem în imaginea 2? Ionică al nostru este prins între 2 adversari (între timp a mai apărut un “pandur” la colţul lung). În mod normal – şi conform manualului – el trebuia să aibă grijă de ăla din spate (ce a apărut în ultima clipă în peisaj), NU DE ERIC!!! Eric era treaba lui Cadu, cu tot respectul sincer față de ce reprezintă el pentru CFR (inclusiv pentru evoluţia destul de bună din această partidă)! OK,  un spirit de colegialitate minimal (şi respect vizavi de legende…) îl putea determina şi pe Hora să-l lase naibii în plata Domnului pe gorjeanul ăla apărut în spatele lui şi să strângă lângă Eric (aflat mai aproape de poartă, fiind astfel – implicit – mai periculos), revanşându-se astfel pentru nenumăratele acţiuni „de sprijin” iniţiate de Cadu pe partea lui Hora, pentru „salvgardarea” acestuia… (o bilă neagră şi pentru Hora).

Aşadar, putem nominaliza cel puţin 6 „candidaţi” la titlul de „vinovat la golul pandurilor”. O fază care s-a scurs în aproximativ 3 secunde… Nu vă mai frec capul cu procente de „vinovaţie”, oricum mă veţi suspecta că am bolunzit de tot (nu exclud nici asta…). Mai bine decideţi voi (procentele de vinovăţie, respectiv dacă am bolunzit de tot)…

***

Amintiri… Un fost antrenor de-al meu (pentru doar câteva zile, ce-i drept) îmi spunea la un moment dat (e vorba de Publik Antal, „Nea Silică” probabil a auzit de el, că-i din Mureș): „Kirujule, fundaşul este ca un calculator (m-a luat tare, pe felia/meseria mea). În fiecare secundă culege date/informaţii privind mişcările adversarului, face o analiză, defineşte probabilităţile de continuare a fazei şi ia măsurile de poziţionare corespunzătoare”… Grea şi meseria asta de fundaş…

HAI CFR !!!