CFR Cluj – Corona Brașov 1-0


De multă vreme pe iarba stadionului din Gruia nu a mai păşit un adversar atât de trist. Corona Braşov, vizitatoarea noastră de aseară, ne-a făcut pe destui dintre noi să ne întrebăm ce caută o astfel de echipă pe prima scenă a fotbalului nostru. Echipă fără trecut, fără prezent, dar şi fără viitor, Corona a arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, că a reuşit să acceadă în prima noastră ligă doar pentru că şefilor fotbalului nostru trebuia să le iasă, la numărătoare, optsprezece echipe. După cele şase etape scurse până în prezent din acest campionat, echipa aceasta a Braşovului (sau, ca să fiu mai exact, a primăriei Braşovului) îmi pare de departe cea mai slabă dintre cele patru nou-promovate. Dacă Botoşaniul în prezent este liderul-surpriză al acestui campionat chinuit, ACS Poli e clasată deocamdată pe un surprinzător loc cinci, iar Săgeata Năvodari, de pe poziţia a zecea, e în prezent vecina noastră de clasament, Corona Braşov parcă ţine să le spună tuturor pasionaţilor de fotbal de la noi că nu e cazul să-şi lege vreo speranţă de destinele ei.

Şi totuşi, pentru mine – sătmăreanul care în urmă cu doar un an şi ceva o urmăream pe Corona cu atenţie sporită deoarece era rivala Olimpiei la promovarea în „B” – e puţin surprinzătoare figura jalnică pe care echipa aceasta o face până acum pe prima scenă. În urmă cu un an şi jumătate, pe când evoluau încă în cel de-al treilea eşalon fotbalistic, jucătorii Coronei aveau parte de un cantonament în Antalya şi în general de condiţii cu mult peste ceea ce liga a treia oferă în prezent pe la noi. Iată de ce, promovările succesive (în „B” si pe urmă în „A”) le-am privit ca pe un dat firesc şi toate informaţiile care-mi veneau dinspre această echipă mă făceau să cred (sau măcar să sper) că la Braşov este un proiect serios, care ar putea da fotbalului nostru încă o echipă destul de puternică.

Nu mă hazardez să afirm că această a doua echipă a Braşovului e cea mai slabă din Liga 1 (la câte formaţii penibile numără în prezent campionatul nostru e şi greu să faci astfel de afirmaţii), dar înclin să cred că banca tehnică a Coronei e ocupată (încă) de cel mai slab antrenor al primului nostru eşalon – Nae Manea. Nu ştiu ce a fost în capul celor care l-au numit acolo în vară, dar dacă aveau numai puţin habar de fotbal puteau şti că unul care în sezonul trecut, cu Bistriţa, n-a reuşit nici măcar să atingă cota de douăzeci şi cinci de puncte, nu poate emite pretenţii că ar fi antrenor, nici măcar într-un fotbal cum e al nostru. Dacă în urmă cu un an n-a reuşit să facă nici baremul, deşi avea în echipă destule nume care înseamnă ceva pentru fotbalul nostru – ANTON și PETELEU (ambii internaţionali de tineret, primul titular acum la Pandurii), PREDESCU (şi el în prezent la Pandurii), ROMARIO (Petrolul), CAFASSO (fost căpitan al echipei pe vremea în care Gloria încă mai însemna ceva în prima ligă), DOLHA, FLORIN BRATU, KANON sau MARCHISIO MORAES – mă întreb ce-ar putea face acum, când lotul Coronei nu cred că numără mai mult de patru-cinci nume care ar merita cu adevărat să fie pomenite pe prima noastră scenă fotbalistică? Dacă în săptămânile care vor urma cei care se ocupă de destinele acestui club nu vor mai aduce încă măcar trei sau patru fotbalişti şi nu vor scăpa de măscăriciul de Nae Manea, Corona Braşov nu va însemna pentru nimeni nimic mai mult decît echipa cu care e absolut obligatoriu să fie bifate cele trei puncte puse în joc.

Dar să o lăsăm noi la o parte pe Corona, pentru că nu de problemele ei ne arde nouă acum, ci de echipa aceasta a CFR-ului, care parcă refuză să redevină numele care nu de multă vreme dădea frisoane tuturor adversarilor care o întâlneau. Aseară, până şi Corona Braşov a reuşit să ne dea destule emoţii, deşi una ca ea s-ar fi cuvenit să înregistreze în Gruia cel puţin un scor de neprezentare. Că lucrurile nu merg aşa cum ar trebui o ştie azi fiecare ceferist, de la Deac şi Grigoraş – pe care i-am putut asculta aseară în interviul de după meci – și până la oricare dintre suporterii care suferă pentru acest club. Am observat aseară că antrenorul nostru a continuat cu 4-3-3-ul atât de drag lui, însă nu m-aş arunca să afirm că în jocul CFR-ului se vede deja mâna lui Grigoraş. Dătător de speranţe mi s-a părut jocul combinativ care se întrevede, faptul ca jucătorii noştri caută să pună mingea jos, cu toate că aseară, măcar în prima repriză, nici gazonul (îmbibat cu apă) nu ne-a ajutat deloc. Bine că a venit repede golul lui Chuka, pentru că altfel puteam avea un meci mai dificil chiar decât s-a dovedit a fi el în final.

Dacă ar fi să căutăm cu lupa lucrurile bune din jocul nostru am găsi câteva, însă drumul până la CFR-ul pe care cu toţii îl visăm este încă departe. Mie mi-a plăcut distribuţia cu care Grigoraş a început meciul cu braşovenii. În poartă, în lipsa indisponibililor Felgueiras şi Stăncioiu, MINCĂ era singura opţiune. Prin jocul de aseară cred că ne-a dovedit multora dintre noi că putem fi mulţumiţi cu el ca a treia variantă pentru acest post. Deşi a revenit într-un joc oficial după multe luni de absenţă, Mincă a avut aseară câteva intervenţii salutare, cea mai importantă fiind pararea acelui penalty bătut slab de Neacşa. Cel mai greu pentru un portar este să revină între buturi după o absenţă îndelungată, iar pentru asta propun ca cele câteva stângăcii pe care le-am fi putut nota în dreptul său să le trecem cu vederea, mai ales că în final s-a dovedit a fi îngerul păzitor al echipei nostre. Mie mi-a adus aminte de evoluţiile excelente din urmă cu trei-patru ani, pe când apăra, meci de meci, cu destul succes, poarta lui FC Braşov. Pentru jocul de aseară eu îi acord aici nota 8 şi-l rog pe dl.Kiruj să ia notiţe, iar tribuniştilor care pomeneau în ultimele săptămâni de retrogradare să le reamintesc ceea ce le spuneam în urmă cu vreo două săptămâni: rezervele noastre s-ar impune uşor între titularii multora dintre formaţiile cu ceva pretenţii de prin campionatul nostru. În urmă cu vreo zece zile, ziarele centrale pomeneau de o posibilă venire în Gruia a oţelarului Grahovac, portar cu care Dorinel Munteanu a câştigat un titlu de campion în liga lui Mitică. Mie bosniacul nu mi se pare cu nimic peste Mihai Mincă, chiar dacă portarul nostru nu poate emite în vreun fel pretenţii de titular al CFR-ului. Dacă însă va accepta pe mai departe statutul de rezervă, ajutând echipa din postura aceasta, cred că poate să rămână liniştit la CFR măcar până în ziua în care îi va expira contractul cu noi.

VELAYOS, fundaşul nostru din flancul drept, nu prea s-a remarcat luni nici în bine, dar nici în rău, aşa că îi acord nota 5,5. Pentru mine este încă o (mare) decepţie, pentru că în urmă cu un an, la Braşov, spaniolul chiar făcea meciuri excelente, remarcându-se etapă de etapă. Cred că gândul că evoluează la o echipă de top (postură nouă pentru el, chiar dacă s-a format ca jucător la un club precum Real Madrid) apasă încă foarte tare asupra psihicului său. Aducerea a încă unui fotbalist pe acest post cred că se impune degrabă, mai ales că spaniolul e cam singur pe postul de fundaş dreapta. Tare bun ar fi acum măcar Celeban, de la Vaslui (mai ales ca polonezul evoluează, cu destul succes, şi ca stopper), dar mă tem că fotbalistul e aproape imposibil de adus de la echipa lui… Porumboiu (?!?).

Centrul defensivei, format din Rada şi Piccolo (ce bine îi şade pe braţ banderola de căpitan italianului!) cred că a funcţionat cel mai bine, dar asta şi pentru că jucătorii Coronei nu ne-au pus cine ştie ce probleme: cu excepţia lui Neacşa, eu n-am remarcat absolut nici un jucător braşovean, el fiind cam singurul care căuta să îi deranjeze pe apărătorii noştri. Celor doi stopperi din defensiva noastră le acord tot câte-un 7,5, lui Rada şi pentru acea lovitură liberă bătută excelent. Totuşi, socotesc că ei doi – din cauza lentorii lor – nu prea au voie să apară împreună în jocuri mai importante. Ideal ar fi ca italianul să apară titular, dar numai lângă un fundaş mai de viteză, care să-i fie complementar. Aştept cu speranţă şi debutul lui Brandao, care poate juca şi la închidere, însă le propun conducătorilor noştri să fie cu ochii pe nemţeanul Marc (20 de ani), până nu ni-l suflă steliştii şi pe ăsta!

Pe flancul stâng, CAMORA încă-mi pare departe de forma arătată în urmă cu doi ani, dar sunt convins că el (şi nu numai el) va redeveni fotbalistul de altădată atunci când echipa va începe, în sfârşit, să joace. Pentru jocul cu Corona eu îi dau 6,5.

Între mijlocaşi, OBIORA (nota 6,5) poate ajunge o soluţie pe viitor, dar pe moment cred că nigerianul ar fi o rezervă numai bună. Recuperează destule mingi, îmi pare destul de serios, dar dă impresia de multe ori că ar fi fotbalist adevărat doar dacă sportul ăsta s-ar juca fără minge. VOICULEŢ (tot 6,5) a căutat să mai lumineze uneori jocul nostru, limpezind anumite acţiuni, a mai cautat şi şutul de la distanţă (unde are destul potenţial), dar încă mai are destul de progresat până să ajungă fotbalistul care să ne încânte pe toţi. RUI PEDRO a fost şi de data aceasta ca şi inexistent, aşa că în cazul său voi un un profesor de modă veche, comunist chiar, acordându-i „decât” un zero crăpat în patru.🙂

Cei trei băieţi pe care Petre Grigoraş i-a trimis în ofensivă cred că au evoluat binişor. DEAC s-a zbătut destul de mult, a avut şi ceva realizări, a mai fost deposedat uneori de câte-o baltă inamică, iar dacă băiatul ar fi fost înzestrat cu puţin mai mult creier ar fi putut fi un fotbalist excelent. Poate vă mai aduceţi aminte de ultimul nostru atac, cel din prelungirile jocului (minutul 92 şi 30 de secunde). Dacă acţiunea pe care a purtat-o pe dreapta ar fi realizat-o prin minutul 40, i-aş fi apreciat-o. Aşa, în loc să caute să ţină de minge în cele treizeci de secunde câte mai rămâneau de jucat, a forţat o pătrundere fără cine ştie ce sorţi de izbândă, prin care n-a reuşit altceva decât să le mai acorde adversarilor un unltim atac, care de altfel nici n-a întârziat să apară. Noroc cu plasamentul lui Piccolo şi cu anii petrecuţi prin Scoţia de bătăiosul Tade, pentru că altfel, peste ani, ne-am fi putut aminti de greşeala lui la fel ca de cea a lui Dorinel din celebrul meci de la Coppenhaga. Ciprian aleargă mult, se dăruieşte, dar ştiţi vorba aceea: „Şi calul aleargă, dar nu dă lapte”! Nota 7.

OGBU CHUKA este încă departe de jucătorul care ne-a fost prezentat la aducerea în Gruia. Totuşi, pentru golul înscris şi pentru alte câteva faze în care s-a remarcat, cred că merită şi el un 7. Cel mai mare câştig pe care îl putem contabiliza până acum este de departe PAUL BATIN (nota 8,5). Golul victoriei de ieri i se datorează în foarte mare măsură băimăreanului nostru, iar evoluţiile din celelalte jocuri în care a fost introdus îl recomandă cu siguranţă între titularii atacului nostru.

Rezervele introduse de Grigoraş n-au adus cine ştie ce plus echipei, dar nici n-au încurcat. Totuşi, DJOKOVIC (4,5) îmi aduce până acum aminte mai mult de Godemeche şi de Vranjes decât de Gabi Mureşan şi nu pot să nu constat că primii doi n-au fost deloc regretaţi de suporteri atunci când au părăsit Clujul. FLORIN COSTEA a început destul de promiţător, cu câteva acţiuni şi câteva pase bune, dar pe urmă a cam dispărut din joc, aşa că nu-i dau mai mult de 6. Lui TADE am apucat să-i remarc doar dăruirea, ca şi felul în care, la ultima fază, a pus capăt oricăror emoţii, aşa că îi acord un 6,5.

CADU? După cele câteva cartonaşe roşii pe care le-a acordat în trecut unora dintre antrenorii CFR-ului, am senzaţia că de data aceasta şi-a acordat unul şi lui însuşi. Bine a făcut, pentru că erau toate şansele ca după ultimele isprăvi să fie huiduit de un stadion întreg, şi era păcat… Poate că până prin octombrie, când s-ar putea sa-l revedem iar pe teren, îşi va rezolva problemele pe care le are şi îşi va mai reveni şi cu capul. Sau poate că nu. Nu mă pricep la astea, intrigile nu sunt deloc pasiunea mea, aşa că mă opresc aici cu speculaţiile legate de el.

Ce-ar mai fi de spus? Că încă îi aşteptăm la lucru pe Brandao şi pe Gabionetta, dar şi pe cei doi-trei fotbalişti pe care conducătorii noştri ar face bine să-i înregimenteze până la finele lui august. Nistor s-a dus, probabil că Iorga şi cu Neagu (cu care antrenorul nostru a mai lucrat) ar putea fi soluţii pentru noi, plus cei doi fundaşi de care aminteam mai sus. Nu cred că-i exclus ca în aceste zile să-l pierdem şi pe Mario Felgueiras (n-am reuşit să fiu la curent cu ştirile ultimelor zile, dar mie „accidentarea” lui de dinaintea jocului cu Corona nu-mi miroase a bine). Cel mai mult aştept însă să văd cum va arăta echipa noastră după vacanţa de trei săptămâni pe care conducătorii fotbalului nostru au inventat-o. Cu toţii ştiam până acum că în luna septembrie ia sfârşit orice fel de vacanţă, dar văd că după „barajul de menţinere”, după meciuri organizate la trei săptămâni distanţă de încheierea campionatului şi după atâtea alte năstruşnicii de care s-au dovedit a fi capabili, şefii fotbalului nostru au reuşit să inventeze acum şi vacanţa de toamnă.🙂 Ba mai mult, înţeleg că la revenirea din această vacanţă de vreo trei săptămâni (pentru CFR binevenită de altfel), nu vom mai parcurge etapa a şaptea, cum firesc ar fi din moment ce abia am încheiat-o pe a şasea, ci vom sări direct la a opta, urmând ca meciul cu vecinii noştri gălăgioşi să-l jucăm probabil de Ignat, în ajun de Crăciun, când, în loc de porci, noi frânarii vom fi nevoiţi să junghiem pinguini.

Autor: Florinaccio

0 comments

  1. Degajarea aia din minutul 20 a lui Minca direct la adversarul aflat la 25 m de poarta noastra nu e o stangacie, e o gafa imensa si ne putea costa usor 2 puncte. Eu am si vazut din tribuna 1-1 la faza aia. Iar daca adversarul se numea Sanmartean sau Tanase sunt convins ca asa era…

    Apreciază

      • A patit-o si Beto la Sibiu, eu o pun pe seama lipsei de concentrare si nu a lipsei de valoare. Si eu cred ca e un semnal serios de alarma, cineva ar trebui sa fie preocupat de faptul ca toti fotbalistii sa intre pe teren conectati la meci si sa ramana asa timp 90 de minute (sau mai mult). Am vazut cu totii ce inseamna contrariul, cel mai recent exemplu ar fi meciul de aseara al polonezilor… Si la CFR avem destule…

        Apreciază

  2. No, in sfarsit un pic de liniste, pot trece la analizarea detailata a articolului: ultimul al lui albu – 6 inaltimi de monitor, al tau – 5 jumate. Esti pe-aproape. Cam atat.🙂

    Apreciază

  3. Este o vorba in maghiara: la unii le place de popa, la altii de preoteasa. Asa ca nu ma leg de note. Norocul lui Velayos, ghinionul lui Djokovic.🙂

    Apreciază

  4. Multe lucruri pot fi discutate si pot fi discutabile. Efortul asta continuu al lui Deac (care nu pare sa fie inteles de prea multi) nu poate sa dea rezultate intr-o echipa in care presingul colectiv este rara avis si executat doar cand Grigoras anunta adunarea la terasa! Am remarcat destule ocazii la aceasta ultima partida. Ca sa ratezi o ocazie trebuie sa fi in gura portii, sa ai o executie de la distanta sau sa intri dupa o combinatie in careu. Autorul marilor ocazii din a 2-a repriza a fost fara indoiala Djokovic. Trebuie sa dispui de calitate sa poti ajunge in pozitie de finalizare. Sa ai forta sa te demarci, sa te desprinzi de adversar. Si ramane ultimul pas: sa concretizezi faza, ideal cu gol. Sarbul n-a reusit sa inscrie, dar pana acolo totul a facut-o cu stil. Daca lui Velayos i-ai dat 5,5 eu zic ca niciodata nu putea sa primeasca Djokovic 4,5! Dar, in fine, fiecare cu parerea lui. O data cu plecarea lui Muri am pierdut o gura de tun importanta. Ar fi ideal ca sarbul sa fie surpriza din linia a 2-a care sa tasneasca spre buturi. Sper sa-l insoteasca si inspiratia pe viitor. La fel, la Obiora, as avea ceva de adaugat: din rezerva pe care o vezi tu, imi pare singura certitudine. A jucat cu cateva mici scapari ce-i cerea fisa postului, a dat o pasa gresita (in conditiile unui teren greu) si a finalizat cu sut (pe ciripurile vecinului) o faza. Problema lui este ca in jurul lui se plimba 5,6 jucatori si nu are timp sa se sudeze un cuplu (de altfel acesta este un minus pentru toata echipa, ma refer la desele modificari in primul 11). Cat despre cei pe care-i astepti de pe banca, nu cred ca vor putea schimba fata echipei. Daca au calitati, vor avea nevoie de timp pentru a le arata si a se putea impune in echipa. Imi pare ca fizic nu putem sa ne dominam adversarii. Si aici ar fi esential aportul fundasilor laterali, care din pacate nu dispun de calitatile fizice necesare postului (aici putea Edimar sa ne ajute si chiar Lionn putea usor sa-i ia fata lui Velayos). Trebuie sa ne inarmam cu rabdare si sa-i dam timp antrenorului sa descopere 11 ideal.

    Apreciază

    • Gica, daca Neacsa concretiza penaltyul din finalul partidei, probabil ca erai si tu de acord cu nota acordata de Florinaccio lui Djokovic. Asa, inspiratia de moment a lui Minca a mai spalat din pacatele lui Djoko.

      Apreciază

    • Nici eu nu am renuntat complet la ideea ca Djokovic ar putea pana la urma sa fie o solutie pentru postul de mijlocas central. A aratat ca are ceva calitati (pe langa gabarit) si daca se mai calmeaza putin si nu mai face greseli aiurea, poate deveni un jucator pe care sa ne bazam.

      Apreciază

  5. Multumim pentru cronica. Referitor la meci, am fost pe stadion si in repriza a doua am vazut cum Piccolo si Deac il dublau pe Velayos cand acesta uita sa revina din atac. In plus, a fost depasit saracul la aproape toate duelurile. Eu nu cred ca Panin sau Maftei puteau juca mai slab. Oricum de admirat prezenta numeroasa la stadion (peste 4500 spectatori) in conditiile unei vremi neprielnice (rupere de nori). De asemenea, felicitari spectatorilor pentru cum au sustinut echipa. Se pare ca venirea lui Grigoras a convins lumea sa revina la stadion si sa aiba incredere in jucatori. Despre conducere nu pomenim aici nimic, pentru ca nu merita, deocamdata. Sper sa il lase pe Grigoras sa isi faca echipa asa cum doreste el. Hai CFR!

    Apreciază

  6. N-aş vrea să mă îndoiesc de conducere, sunt aproape sigur (sper) că va petici echipa pe ultima sută de metri cu 2-3 jucători. Mă îndoiesc însă de valoarea acestora. Tot e mai bine să fie mai mulţi, măcar are nea Grigo de unde alege…

    Apreciază

  7. Am citit acum ca Steaua i-a pus pe Kapetanos si Batin pe lista de jucatori pe care se gandesc sa-i transfere. Desi tin minte ca Becali spunea ca-l vrea pe Batin de destul de mult timp (aparent, Becali chiar a inceput sa aiba ochi la jucatori – sau ma rog, cineva care il sfatuieste – poate Piturca), am senzatia ca l-au pus pe Batin acolo doar ca o aroganta pe care sa ne-o faca suporterilor CFR-ului in care sa ne arate ca am ajuns si noi pe lista echipelor din Liga 1 care sa-si doneze Stelei jucatorii de valoare. Ma rog, sper sa nu vad ca transferul chiar se realizeaza fiindca daca s-ar realiza, atunci chiar ar insemna ca am devenit o echipa de pluton din Romania.

    Apreciază

  8. Sunt poate singurul suporter al CFR-ului din oraşul Botoşani. Am prins simpatie de ei de când i-am remarcat jucând în Cupa Intertoto pentru ambiţia şi determinarea cu care jucau. Apoi mi-a făcut placere să văd spectacolul si tehnica jucătorilor Fabbiani, Semedo ,Didi şi alţii. M-am bucurat enorm când CFR-ul a câştigat Campionate, Cupe ale României… Până acum, când sunt pus în situaţia să fiu suporter şi al lui F.C. Botoşani, că… deh, locuiesc aici. Şi acum începe problema pentru mine. Fac comparaţie între o echipă fără mari personalitaţi, cu jucători care mai au de lucrat în privinţa tehnicii, dar arţăgoşi, bătăioşi, ambiţioşi (în sensul bun), îşi dau sufletul pe teren, care este F.C. Botoşani şi CFR Cluj, care are jucători luaţi fiecare în parte cu calităţi, cu tehnică, dar, şi acum încep să enumăr de ce CFR-ul este pe locul 11 şi cu -5 la adevăr, sunt indolenţi, nu sunt determinaţi pentru onoarea Echipei (luăm 4 sau 3 goluri, ei şi ce?, salariul îl luăm), nu sunt atenţi la pase, paseaza aiurea, unde viseaza că poate e un coleg, dacă pierd mingea stau şi se uita lung după ea în ideea că fundaşii ce au de făcut, cornerele cine le bate ori trage în direcţia barei a doua unde nu e nimeni ori la prima bara de unde automat un adversar degajează ori aiurea, numai in zona punctului de la 11 m, nu, nicidecum, centrări aiurea ori prea tare ori prea incet ori direct în adversar. Nu critic din răutate, dar mă doare deruta în care e CFR-ul şi poate citeşte cineva şi se iau ceva măsuri. După părerea mea, Deac, Batin, Maah, Felgueras, luptă mai cu rezultate, mai nu, dar muncesc pe teren. S-ar putea să se acomodeze totuşi şi Fl.Costea, Voiculeţ, Muniru. Restul iau bani nu se stie pentru ce, ori chiar nu ştiu fotbal, ori nu vor să joace.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s