Paie vs. coceni. [FC Vaslui – CFR Cluj 4-0]

CFR-ul tot promite de ceva vreme o toamnă mănoasă în puncte. Recolta s-a amânat tot mereu, condiţiile nu erau prielnice. Aşa a fost, de pildă, săptămâna trecută, atunci când preocupaţi prea mult cu secerişul, aproape că nu a mai avut cine să se mai întoarcă din câmp. Cartonaşele au dat în pârg şi, deşi s-a dat vina pe altoiala arbitrilor, iată că sămânţa problemelor se află şi s-a aflat dintotdeauna fix în căruţa noastră. Am dus-o cu noi şi la Vaslui, unde, la sintagma fotbalului roditor CFR-ul poate invoca cel mult rolul muştei la arat. Singurul merit este că am reuşit să nu pierdem la scor de neprezentare. A fost 4-0, nu 3-0, scor care certifică faptul că a existat şi echipa noastră pe plaiul de joc, că am avut o apărare şi un portar numai buni să culeagă mingea mingea din poartă şi s-o planteze înapoi la mijlocul terenului. Astfel, la Vaslui, în loc să venim cu fructele, am primit doar boabele. În loc să obţinem măcar un rezultat de balotaj, ne-am trezit făcuţi baloţi. Fiindcă asta a arătat CFR-ul azi: ca o echipă de paie!

Dar cine-s cocenii? Oricând sunt mai tari decât paiele, nu? Oare cine-ar putea fi ei în patria porumb-oiului? Cocenii sunt ceea ce a rămas din fotbaliştii vasluieni după ce au trecut prin mâna (şi prin gura/ciocul) „porumbelului” înfuriat, săptămâna trecută, la meciul lor cu Dinamo. Măcar la ei această manieră de discurs organizaţional se pare că a funcţionat, că i-a adus înapoi din Iliestan în Fotbalstan. Nouă, în schimb, ne rămâne doar o astfel de sară pe deal, în Ardeal, înfrăţindu-ne cu buciumul spre jale. Dar staţi, să n-o luăm atât de tragic!

Fie că luam bătaie cu 1-0 sau cu 6-0, cam tot aia era din punctul de vedere al campionatului. Îndrăznesc să spun că, date fiind condiţiile actuale, o înfrângere onorabilă, cu scor strâns, era mai periculoasă, acoperea problemele şi, în mod sigur, sursa lor. Aşa, cu dauna asta totală putem developa corect, putem vedea şi dăunătorii, se poate şi chiar e vreme/vremea să reacţionăm. Da, încă mai e vreme!

Nu am de gând să servesc aici tema „strugurilor acri”. Bineînţeles că ar fi fost de dorit o comportare bună a echipei noastre, acum, la primul test adevărat. Până la acest meci s-a tot vorbit de oponenţi mici, de baricade, de anti-joc. Acum însă era vremea să ne luăm pulsul cu mare precizie, să vedem exact unde ne aflăm. Aici ne aflăm, la 4 goluri diferenţă de Vaslui. Păi, atunci haideţi să privim hidoşenia asta în ochi, să înţelegem cum s-a ajuns aici şi ce e de făcut.

Încă mai sunt multe variante de soluţii: se pot face şi transferuri pentru betonare, mai bine zis pentru reclădirea unor părţi dărâmate ale echipei, se pot încă face ajustări din mers, motorul încă nu s-a turat, se pot lua decizii dure privind indolenţa sau neputinţa cronică a unor jucători fie ei şi cu buletin de ceferist, se poate schimba antrenorul… Varianta asta ultimă este cea mai puţin dezirabilă. Nu e Rednic cel mai bun antrenor din câţi puteam avea, dar, pentru limitele autoimpuse de CFR, cred că este printre cei mai capabili. În cazul lui cred că merită să fie proptit şi sprijinit din toate părţile, să ne asumăm alegerea sa ca tehnician şi să vedem dacă nu cumva se poate construi ceva durabil, ceva pe termen lung. Demiterea antrenorului ar fi gestul cel mai lejer, cel mai ieftin, dar ar fi doar o pseudo-soluţie. Am greşi mult dacă l-am considera pe Rednic sursa problemelor noastre. Nu 4-4-2-ul său nu funcţionează, ci piesele din angrenaj dau rateuri încontinuu. Problemele noastre sunt jucătorii, judecaţi punctual, fază cu fază.

Dacă nu acceptăm ideea că jucătorii noştri pot face 10 + greşeli de începători (multe dintre ele fatale), putem să bănuim chiar şi un complot împotriva antrenorului. Deja? Atât de repede? S-au mai văzut cazuri, la noi e posibil orice. Totuşi, nu cred în astfel de conspiraţii fără a avea dovezi solide. Observ însă că, periodic, atunci când avem un antrenor pe marginea prăpastiei, echipa are grijă să-i dea câte un brânci, voluntar sau involuntar, dar în mod sigur decisiv prin astfel de dezastre. Putem lua de exemplu pe Cârţu, la acel 3-5 tot de la Vaslui, putem vorbi de acel 0-3 al lui Mandorlini la Bucureşti cu Sportul Studenţesc, putem aminti de Uhrin şi al său 1-4 la Craiova.

Măcar noi, ca suporteri, să ştim întâmpina momentul, să ne dăm seama că de umilinţe am mai avut parte, că am învăţat să suportăm zonele acestea de minimum din sinusoida sezoanelor noastre şi că am uitat de ele de fiecare dată când am atins maximuri. Dar oare am atins acum minimum acestui moment?

Totuşi, nu cumva sursa problemelor este mai naturală decât ne place nouă să credem, că poate antrenorul (antrenor, nu manager!) este doar o cantitate neglijabilă în ecuaţia ce ne dă dureri de cap? Putem face zeci de calcule, dar înainte de toate avem nevoie de valori. Şi ce valori fotbalistice am văzut?

Un portar care nu e în stare să iasă pe centrările de la 6 metri. Cel puţin primul şi ultimul gol s-au luat astfel, dacă nu cumva socotim că şi golurile 2 şi 3 puteau fi prevenite printr-o poziţionare mai bună. Stăncioiu a fost un portar gol-PUŞCĂ (fiindcă tot i se potriveşte arma), dar, nu-i aşa, el este portarul de rezervă, nu-l vom mai vedea în viitor. Atunci, să ne amintim ce-a comis Felgueiras în meciul trecut. Dintr-o dată nu mai este prea confortabilă perspectiva. Dacă tot nu suntem în stare să avem dublaje de valori acceptabile, de ce oare mai ţinem balast? La ce sunt buni portarii noştri de rezervă? Pandurii, de pildă, creşte de vreo 2 ani un portar de mare valoare, David Lazar. Nici Bălgrădean nu e tocmai bătrân, a fost şi el crescut la timp. Noi de ce nu suntem în stare? Să fi fost azi în poartă un tinerel care comitea erorile grave ale lui Stăncioiu, (cele finalizate cu gol, dar şi alte 3 la care doar norocul l-a salvat) găseam o motivaţie de genul „e tânăr, învaţă din greşeli”. La Stăncioiu ce să mai spui? Te gândeşti doar că în locul său ar putea să intre Mincă, un dezastru şi mai mare (da, se poate chiar şi mai rău!)…

Ca şi cum gaura din poartă n-ar fi de-ajuns, azi am văzut de ce este în stare apărarea noastră. Spuneam încă înaintea startului sezonului că apărarea pare punctul nostru slab. Cât de fragilă este ea, s-a văzut azi. Vasluienii au făcut ce-au vrut în atac, atât pe flancuri cât şi în centru, din zona centrală venind toate golurile. Apropo de goluri, dacă până acum ştiam că suferim din cauza lipsei de viteză, iată că acum două goluri s-au luat din cornere. Ştiţi, fazele acelea în care fiecare jucător ia un adversar la marcaj… Facem abstracţie de erorile lui Stăncioiu şi de modul deloc ceferist în care au fost executate cornerele de către adversari. Priviţi-l doar pe Obiora cum pierde omul din marcaj la primul gol şi veţi înţelege de ce aceea e o eroare personală, o eroare de concentrare, poate la fel de mare ca a lui Stăncioiu. Pentru completarea imaginii de la primul gol, să ne aducem cum „tânărul şi sprintenul” Sînmărtean a fugit la faza premergătoare cu Obiora în cârcă, de pe la mijlocul terenului până pe linia noastră de fund, fiind blocat în ultima clipă de Camora. Am mai zis de Obiora şi în alte rânduri. Nici măcar nu se apropie de standardul pe care-l avea Mureşan, ba chiar şi Sare acum poate fi regretat amarnic. Chiar trebuie să mergem cu Obiora mai departe? Deficienţele lui nu cred că sunt de adaptare la echipă, ci de înţelegere a jocului, a ideii de deplasare în teren, de plasament. M-am săturat de câte ori l-a croşetat Sînmărtean (bine, pe cine nu driblează Sînmărtean?!), dar, mai mult, m-a enervat de câte ori nu a atacat decisiv în situaţii în care un închizător de meserie chiar trebuie să recupereze – de pildă atunci când adversarul este dezechilibrat. Chiar nu-mi pot da seama care-i treaba cu Obiora ăsta, oricât aş încerca să înţeleg care e rolul său în echipă, fiindcă, să fie centru de greutate, vai, nu e în stare!

Să vorbim apoi despre fundaşii noştri laterali. Aţi văzut azi vreo centrare vasluiană blocată? Încerc să-mi aduc aminte vreuna. În schimb, îmi aduc aminte de cei doi oameni de bandă la cele 2 goluri încasate din acţiune, ei fiind acolo, pe lângă adversar, dar mereu inutili, mereu cu un pas în urma lui. Ăştia vor să fie campioni cu CFR-ul?! Sepsi şi Velayos au fost azi doar jaloane orientative pentru adversari. Pe zona lui Sepsi s-a mai remediat problema, după înlocuirea lui, după ce Camora a trecut în zonă – nici el însă nu mai e la nivelul de anul trecut. La Velayos însă supliciul a continuat şi cred că ar trebui să vedem dacă Panin nu s-a plictisit deja în birouri. Poate-poate mai e o şansă cu Pană, fiindcă, dacă fundaşul dreapta care se vrea transferat la CFR va veni ca rezervă al lui Velayos, nu-mi imaginez cum aşa ceva s-ar putea numi „fotbalist”.

Şi cum apărare fără fundaşi centrali nu există, să ajungem şi la Cadu şi Piccolo. Ajung să mă repet la fiecare articol, iar şi iar. Priviţi-l pe Cadu, cel puţin la goluri, dacă nu şi la faze precum cea în care Temwanjera loveşte  cu capul nestingherit, de lângă el, din 7 metri de poartă, la o palmă de vinclu. Să vorbim măcar de golurile luate în contul lui Cadu. La golul 2 se scoate singur din joc, pe undeva spre mijlocul terenului, iar la golul 3 el este cel care îi ţine de urât lui Antal, cât să nu poată zice că îndeplineşte o formalitate… Iar Piccolo, pare tot mai lent, mai apatic şi cam singuratic, nu mai găseşte pe nimeni cu care să se sincronizeze, să facă pereche, un sistem. Cred că singura dată când Piccolo ar alerga cu maximă viteză ar fi dacă l-ar chema în sfârşit Mandorlini înapoi în Italia. Latinul şi-a făcut suficient stagiul între barbarii din Dacia Maxima. Iar dacă pleacă şi Piccolo s-a dus ultima speranţă de un mecanism al apărării. Şi-aşa, la momentul de faţă apărarea noastră a ajuns pe culmile ridicolului, nu doar un haos al ororii.

La mijloc… care mijloc? Am avut aşa ceva? În prima repriză am văzut doar un du-te-vino între atac şi zona de mijloc, cu acţiuni individual-egoiste, ca de streetball. Capul în pământ şi avansare până la deposedare. În a doua repriză nici nu mai conta, atunci am ajuns şi noi să dăm un gol de onoare, dacă se poate vorbi de aşa ceva. La momentul de faţă atacul nostru este un arlechin pestriţ, în care fiecare face propriile-i giumbuşlucuri de fotbalist. Nu există niciun jucător capabil să lege pasele, să unească jucătorii din faţa lui sau, măcar, în situaţii mai disperate, calităţile de deviere ale lui Tade cu cele de sprint ale lui Ogbu sau Maah. Slabe şanse să dăm gol aşa. Au trecut 270 de minute şi încă nu s-a dat niciun gol din acţiune. Iar despre fazele fixe, aici l-aş pune pe Rui Pedro să se antreneze numai cu mingea medicinală. A avut 3 lovituri libere din lateral, 2 le-a bătut la nivelul gleznei primului apărător din careu, iar a treia a fost o ploaie de vară. Să mai emitem pretenţii la ceva fotbalistic, de genul centrare curbată înspre poartă, cu tendinţe de gol?

Aş judeca însă şi altfel atacul. Mă întreb cum vor fi recepţionat Maah şi Tade semnalele din apărare. Nici nu s-au aşezat în ghete şi era deja 2-0 pentru vasluieni. N-a mai trecut mult şi Maah se chinuia să facă recuperări la marginea careului nostru. Când vezi digul apărării cum cedează, oare nu se instaurează panica? Nu cred că există antrenor care poate pregăti bine o echipă pentru situaţie de meci început cu deficit de două goluri. Tocmai haosul care a domnit în jocul nostru arată clar cât de puternice au fost loviturile din startul partidei. Meciul era jucat în minutul 7, cu Stăncioiu tremurând, având pe conştiintă 2 goluri, cu Velayos simţindu-se neputincios şi cu Sînmărtean & comp. de nedeposedat. Atacul a avut soarta gâtului în ştreang, cu apărarea simţind că pământul i-a fugit de sub picioare.

Singurul ceferist care merită lăudat azi este Batin. Nu a fost complice la caznele din prima repriză, iar în a doua, atât cât a fost în teren, a părut bătăios, a părut omul ce joacă din instinct mai bine decât tot sistemul nostru inexistent. De la el şi de la cei 2 absenţi de azi, Costea şi Deac, trag cel mai mult nădejde în acest campionat. Batin are nevoie doar să i se dea încredere. Va face ce ştie el mai bine, se va roti ca titirezul prin atac şi tot se va lipi de gol. Are calitate rară la atacanţi, această adulmecare  a golului.

Aş spune, la modul constatativ şi fără urmă de imputări, un cuvânt despre arbitraj. Ne-am pricopsit şi azi cu un cartonaş roşu, destul de meritat, deci suntem în normă. Totuşi aş vorbi puţin despre Colţescu şi brigada sa. La 2-0, deja avertizatul Sînmărtean face o alunecare întârziată la Velayos, cel care tocmai degaja mingea. Lovitura este deosebit de urâtă, galbenul (implicit roşu) era obligatoriu. Golul 3 vine dintr-un offside dovedit de filmare, dar, să zicem, poate li s-a părut tuşierilor că pasa e oarecum paralelă cu linia porţii. Oamenii se mai înşeală. În fine, la golul 4, cornerul care l-a generat a fost acordat aiuristic, mingea nici măcar nu ajunsese la linia de fund. Este doar arbitraj românesc, erorile lor fac parte din joc.

Mai important, azi este „Schimbarea la faţă” şi cred că tot azi se vor lua deja nişte decizii la club. O înfrângere alarmantă ca cea de acum nu va rămâne fără gesturi, fără reacţie. Dacă nu vom schimba nimic, ne îndreptăm, categoric, spre un alt mic dezastru. Să aşteptăm deci schimbarea la faţă a CFR-ului, una menită celor care cred în forţa raţionamentului, a inteligenţei, la acest club. Echipa şi paiele sale ne pot fi doar călduţe sau pot lua foc!

Autor: Albusibiu