Nouă ne pasă de fotbal. Poate prea mult. [Partea 2]

Mai toată lumea – atunci când se referă la declinul fotbalului românesc – recită poezia cu mulţimea fotbaliştilor străini care au invadat campionatul nostru şi care, chipurile, ar împiedica ascensiunea tinerelor noastre talente. Deci – concluzionează ei – trebuie făcut tot posibilul ca să scăpăm cumva de mercenarii ăştia, sau măcar să-i decimăm cât mai drastic. Aşa să fie? Asta să fie soluţia miraculoasă care ar duce la progresul fotbalului românesc, tot mai şchiop de la an la an?

Nu spun că voi găsi aici vreo soluţie miraculoasă, dar cred că dacă ar sta lucrurile aşa cum susţin ei, atunci ligile noastre inferioare ar trebui să mustească de tinere talente care să-ţi încânte ochiul de fiecare dată când le urmăreşti zburdând pe dreptunghiul verde. Iar prin Cupa României – singura competiţie în care li s-ar ivi prilejul să întâlnească echipele pline cu străini – să dea de pământ cu mercenarii aştia care au venit pe tărâmurile mioritice doar pentru a le fura – lor şi copiilor lor – pâinea de la gură! Că nu e deloc aşa, o ştim prea bine cu toţii: până prin optimile Cupei României, toţi granzii campionatului se mulţumesc să-şi trimită rezervele şi petardele, fără ca aceasta să le pricinuiască dureri prea mari de cap… Peste vreo zece zile va începe campionatul. Vă rog să faceţi fiecare următorul experiment: luaţi loturile celor 18 prim-divizionare şi număraţi care dintre ele au cei mai puţini fotbalişti străini în lot, iar apoi bifaţi-le. Veţi constata mai pe urmă că nu ai loc la retrogradare de echipele astea „patriote”. Concluziile de rigoare le veţi trage mai pe urmă fiecare în parte.

Atunci, care ar fi soluţiile pe care cei ce conduc fotbalul nostru ar fi bine să le ia pentru a ajuta în vreun fel Naţionala noastră? Dacă e să vă spun sincer cam ce-mi trece întâi şi întâi prin cap, apoi v-aş spune acum că cel mai bun lucru pe care ei ar putea să-l facă pentru binele fotbalului nostru ar fi… să facă infarct! 🙂 Că demisia nu cred că şi-o vor da-o în veci!

Alteori, unii ne vorbesc despre naturalizarea străinilor care confirmă în campionat (ştiţi poveştile: Cadu, Culio, Wesley…). Mi-e clar însă că astea pot fi doar soluţii de conjunctură, în timp ce problemele noastre ţin de sistem. Iar pe acestea cu siguranţă nu ni le pot rezolva străinii naturalizaţi.

Cred că o primă măsură inspirată pe care vreun demiurg coborât prin fotbalul nostru ar putea-o lua ar fi impunerea unui tânăr fotbalist român în primul 11, la toate echipele de pe cuprinsul ţării. La judeţ, un tânăr sub 17 ani, în „D” <18, în „C” <19, în „B” <20, iar în prima ligă unul sub 22 de ani (sau chiar 23 la început). În felul acesta, nivelul valoric al competiţiei nu cred că ar fi afectat, iar conducătorii ar trebui să aibă o preocupare constantă şi pentru tinerii din propria ogradă. Mai ales că nu ar putea sta doar în 1/2 tineri în lot. Poate că vreunul nu confirmă, altul se accidentează, altul e suspendat… aşa că fiecare club are nevoie măcar de vreo cinci astfel de jucători de care să se îngrijească îndeaproape an de an. Nu-ţi confirmă toţi, dar dacă unul sau doi ajung fotbalişti, atunci câştigi atât tu, clubul, cât şi întreg fotbalul românesc.

Să luăm cazul CFR-ului. Nu numai că ar trebui să se orienteze şi înspre un CHIŢU (de exemplu), pe care eu (şi IQ, cred că am reţinut corect) l-am tot propus pe aici pentru CFR încă de prin iarnă. N-a fost să fie, băiatul a ajuns la Valenciennes pentru vreo 700 de mii, însă în iarnă probabil că ar fi costat cel mult 300.000. Unul ca el ar fi putut nu doar să nu încurce, dar chiar să şi ajute CFR-ul. Pe lângă el, ai noştri nu l-ar fi lăsat pe Batin pe la Braşov, pe Negruţ să întărească Măciuca, iar pe Ene UTA, ci ar fi făcut tot posibilul ca unii precum ei să nu se irosească cine ştie pe unde. S-ar mai fi îngrijit şi de Tiut, de Păun, de Buş, de Man sau de vreun alt tânăr din propria ogradă, care ar fi primit mai multe şanse, fără ca toate astea să tragă în jos evoluţiile echipei (şi aşa jalnice, de cele mai multe ori).

Cred însă că o măsură din aceasta ar încuraja în primul rând şcolile de fotbal, echipele mai mici din prima ligă, ca şi pe cele din eşaloanele inferioare, care astfel ar fi stimulate să crească valoric cât mai mulţi tineri de perspectivă, pe care să-i vândă mai pe urmă la CFR, la Steaua, la Dinamo, la Rapid şi la ceilalţi „coloşi”. Mai cred că în felul acesta ar apărea prin „A”, „B”, „C” sau chiar „D” echipe axate doar pe creşterea tinerilor, iar formaţii ca Sporul Studenţesc, FC Argeş, Liberty Salonta sau chiar CFR II n-ar fi avut destinul trist pe care li-l cunoaştem. În plus, sunt convins că nume ca Grozav, Nicuşor Stanciu, Papp, Keşeru, Hoban, Gardoş, Chiricheş, Alexandru Vlad, Anton etc. nu ar fi fost suflate de sub nasul nostru de echipe liliputane gen Chiajna, Bistriţa, Săgeata, Internaţional Piteşti – sau chiar de Vaslui ori Pandurii – ci ar fi fost aduse în Gruia, fără cine ştie ce costuri, pe când încă erau doar nişte anonimi care promiteau foarte mult.

Toate măsurile amintite mai sus (inclusiv cele din articolul trecut) ar trebui însă coroborate cu altele, care privesc eşaloanele inferioare şi chiar Cupa României. Chiar dacă sunt şi voci care susţin altceva (şi pe care eu le respect), socotesc că trecerea la doar o singură serie de „B” e esenţială, ca şi reorganizarea eşaloanelor trei şi patru. Mângâierea mediocrilor pe creştet ar trebui să înceteze, iar asta începând cu BAC-ul şi sfârşind cu fotbalul. Spun asta pentru că dacă prima ligă mai arată încă aşa cum arată, celelalte au ajuns într-un hal fără de hal: două serii de „B”, dar ambele incomplete. Una, cea de est, a început cu doar 13 (echipa din Mangalia nici măcar n-a mai apucat prima etapă de campionat), iar din partea noastră de ţară au dispărut, rând pe rând, Sibiul, Alba Iulia (din „B”) şi nenumărate altele din „C”. Nu mai pomenesc şi de ciudăţenii gen Axintele, Măciuca, Berceni, Tărlungeni, care-şi fac tot mai des loc prin liga secundă. În locul lor, eu aş propune doar o serie de 14 (sau chiar 12, dacă nu sunt mai multe în stare să se susţină financiar, ceea ce mă îndoiesc însă).

Cum ar arăta deci liga a doua? Cu cele patru echipe care ar coborî din primul eşalon în urma restructurării (CEAHLĂUL, TIMIŞOARA, BOTOŞANI, CORONA), cu cele retrogradate în această vară (CHIAJNA, IAŞI, BISTRIŢA, SEVERIN), cu cele 4-5 din amândouă seriile care în prezent se tot bat la promovare, dar fără prea mult succes (FCM TG.MUREŞ, UTA, FC BIHOR, DELTA TULCEA, RM.VÂLCEA) plus cu alte 2-3 susţinute puternic de vreun primar sau finanţator mai ambiţios de prin CONSTANŢA, CRAIOVA, PITEŞTI, MIOVENI sau… STEJARU) cred că nu tocmai rău. Aici aş merge tot pe varianta cu 14 echipe (la fel ca-n primul eşalon) dar cu diferenţa că în play-off acum ar intra doar primele 6, iar în play-outul pentru evitarea retrogradarii ultimele 8 (locurile 7-14), dintre care ultimele patru ar retrograda direct. Dintre cele 6 calificate în play-off, locul 1 ar promova direct în urma celor 36 etape (13 turul+13 returul+10 play-offul tur şi retur), iar locurile 2 şi 3 ar da un baraj, tot tur-retur, cu poziţiile 12 şi 13 din „A”. După cum observaţi, nici aici n-ar fi loc de prea multă lâncezeală, pentru că toată lumea ar avea obiective nu tocmai uşor de atins.

Ca fan întâi şi întâi al unei echipe mici – Olimpia SM – mai cred că interesul suporterilor (şi deci şi al televiziunilor) faţă de această competiţie ar creşte considerabil. De exemplu, ca ardelean, cu siguranţă că nu mi-ar fi totuna dacă în prima ligă ar promova Târgu Mureşul lui Nea Silică sau – să zic aşa – Delta Tulcea, ori altă echipă de suflet a vreunui mitic. Nu mi-ar fi indiferent nici dacă de la retrogradare ar reuşi să se salveze Maramureşul în dauna Mioveniului sau Bihorul în detrimentul Buzăului (ca să iau din nou nişte exemple la întâmplare).

Nu mi-ar fi nici mie totuna, nici altor suporteri, de prin alte zone ale ţării, dar nici competitoarelor din ligile 2, 3 şi 4. Asta şi pentru că acestea ar fi organizate în aşa fel încât să intereseze pe toată lumea retrogradările din „B” sau promovările acolo. Să vă spun şi de ce. Cea de-a treia ligă – LIGA REGIONALĂ – (TGV-ule, eşti mulţumit?) 🙂 ar fi împărţită în opt serii (în mare parte după cele opt teritorii care se vehiculează că vor apărea pe la noi odată cu mult trâmbiţata regionalizare a la Liviu Dragnea). Fiecare dintre cele 8 regiuni ar avea în cea de-a treia ligă un număr fix de echipe, 12, indiferent de numărul celor care ar retrograda aici din „B”. În cazul retrogradării din „B”, Olimpia SM ar cădea doar în Liga Transilvaniei de Nord, Sibiul sau Alba Iulia doar în cea a Transilvaniei Centrale, iar Focşaniul doar în Liga de S-E – cea a Dunării de Jos – şi nu în cea a Moldovei. Asta chiar dacă s-ar întâmpla ca într-o serie de „C” să retrogradeze 3 sau 4 echipe deodată, iar în celelalte niciuna. Să exemplific. Presupunem că din cea de-a doua ligă ar retrograda la finele vreunui sezon atât Olimpia SM, cât şi Baia Mare, Bihorul şi, să mai dau un nume la întâmplare… U Cluj. 🙂 Astea patru toate ar veni în seria regiunii de care ţin judeţele lor – cea a Transilvaniei de Nord – fără însă ca numărul echipelor care formează această serie să crească. Deci, ca să se menţină numărul de 12 în seria a VII-a a Ligii Regionale, vor retrograda de aici cu 4 echipe mai mult decât cele prevăzute iniţial. Aşa că echipele „C” n-ar sta niciuna prea liniştită în play-out.

Cum ar arăta cele 8 serii de „C”? Şase dintre ele ar fi formate din echipe provenite din câte 6 judeţe, cea a Banatului din doar 4 judeţe, plus seria bucureşteană.
Astfel, în seria I – NE, MOLDOVA – ar intra echipele din: Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău;
SERIA DE SE – DUNĂREA DE JOS: Galaţi, Vrancea, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa;
SERIA BUCUREŞTEANĂ: cele cinci sectoare + Ilfovul;
SERIA DE SUD – MUNTENIA: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu;
SERIA DE SV – OLTENIA: Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman;
SERIA DE V – BANAT: Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara;
SERIA DE NV – Cluj, Sălaj, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud;
SERIA TRANSILVANIEI DE SUD: Alba, Sibiu, Braşov, Mureş, Harghita şi Covasna.

Aşadar, am avea 8 serii de „C” a câte 12 echipe, care în cele 22 de etape ale sezonului regulat s-ar lupta pentru primele 6 locuri care ar duce în play-off (care va dura alte 10 etape). La final, câştigătoarea ar participa la barajul disputat cu învingătoarea altei serii de „C”, pentru promovarea în liga secundă. Locurile 7-12 ar lupta în play-out pentru evitarea poziţiilor 11 şi 12 (care ar duce în „D”), dar şi pentru o clasare cât mai bună la final, pentru a evita situaţia menţionată mai sus, în care una, două, trei sau chiar patru echipe ar putea veni aici din „B”, iar câştigătoarea seriei de „C” nu ar promova în urma barajului. Nu mă îndoiesc că lămuriri până la cel mai mic detaliu vă va mai da – la commenturi – şi TGV-ul, aşa că nu o mai lungesc eu acum, îi las şi lui puţină treabă.

Ideea pentru care insistăm noi cu formarea celor opt serii (corespunzătoare celor opt regiuni „dragniano-pontiste”) e că astfel s-ar stimula orgoliul fiecărei regiuni în parte pentru a furniza echipe de valoare ligilor superioare, dar în timp s-ar creea şi destule rivalităţi între componentele fiecărei serii (Kiruj, prietenul nostru, al tuturor, cu siguranţă ne-ar putea spune destule poveşti interesante cu privire la astfele de dueluri care n-ar putea fi decât benefice acestui fotbal muribund de azi). Nici nu vreau să mă gândesc ce meciuri aprinse ar avea loc între Olimpia şi FC Baia Mare pentru promovarea în „B”! Sau poate prin Banat, între echipele Aradului şi Timişului, ori pe la olteni sau dracu mai ştie pe unde.

Aş mai menţiona că după reorganizarea de mai sus, peste tot (în toate seriile) ar fi măcar 2-3 echipe ale căror oraşe au fost obişnuite în timp cu fotbal de calitate: Suceava şi Bacăul în Moldova, Buzăul, Brăila, Dunărea Galați sau chiar Focşaniul în seria a II-a, Sportul, Otopeni, Buftea, Berceni, Dinamo II ş.a., în seria bucureşteană, Argeş, Mioveni, Târgovişte, Slobozia, Călăraşi etc. în seria a IV-a, ş.a.m.d. Dar cum ar arăta seriile transilvănene? Binişor, spun eu: Olimpia SM, Baia Mare, Luceafărul Oradea (azi în „B”), Zalău, Unirea Dej şi Câmpia Turzii în play-off, Turda, Sănătatea, Beclean, Oşorhei, Sighet şi Victoria Carei în play-out. Dincolo, Alba Iulia, Sibiul şi Țărlungeniul la promovare, plus echipe din Cugir, Reghin, Făgăraş, Cisnădie, Zagon, Sf.Gheorghe, Miercurea Ciuc, Topliţa, Odorheiu Secuiesc, Europa Alba Iulia, Târnăveni sau alte orășele. Recunosc că pe „felia” asta mi-ar fi prins tare bine ajutorul lui „Nea Kiruj” (maestre, sper că n-am omis-o tocmai pe echipa ta de suflet; tocmai de-asta am înşiruit aici mai multe decât era cazul).

Închei cu câteva cuvinte despre Cupa României, competiţie care ar avea capacitatea (şi chiar menirea) de a înviora acest fotbal ameţit de la noi. Eu spun cam aşa: tu, Federaţia Română de Fotbal, pui primele 64 de echipe într-o urnă, tragi la sorţi şi le pui să joace, chiar dacă s-ar întâmpla ca Steaua şi Dinamo să se întâlnească încă de prin şaisprezecimi sau oriunde altundeva. Nimereşte echipa din Sf.Gheorghe sau cea din Miercurea Ciuc cu CFR-ul lui Paszkany? Le pui să joace în Covasna sau în Harghita, judeţe care ar fi în sărbătoare cu o săptămână sau două mai înainte de poposirea CFR-ului acolo. Ideea mea ar fi ca până la faza optimilor de finală să se joace doar un singur meci, pe terenul echipelor din eşaloanele inferioare, pentru ca mai pe urmă să se joace în dublă manşă. Emulaţia creată în jurul acestor jocuri n-ar avea cum să nu aducă beneficii nenumărate fotbalului şi susţinătorilor lui. Aşa, însă, de ce avem parte? De jocuri anemice, desfăşurate în faţa unor tribune pustii, cu echipe de care în Gruia, sub Tâmpa sau pe Naţional Arena nu e curios nimeni. Jucătorii-şi aşteaptă primele promise, televiziunile ratingul, oficialii mai bifează încă un joc disputat… şi s-a spălat toată lumea pe mâini. Numai noi, suporterii (pentru care măcar în teorie se organizează totul), rămânem tot cu buzele umflate.

Cupa României ar trebui, prin excelenţă, să fie competiţia noastră, a tuturor, însă prostia, nepăsarea, ignoranţa şi comoditatea şefilor fotbalului românesc ne-o interzic. Gândiţi-vă pe urmă la jucătorii echipelor din eşaloanele 3 şi 4. Eu am în minte imaginea unor prieteni care joacă sau au jucat cândva în diviziile 2, 3 şi 4. Unul dintre ei mi-a pomenit cândva de un meci în care a jucat, în „C”, împotriva lui TRAORE. Un altul şi-a rupt recent piciorul și poate că nu va mai juca fotbal niciodată. Oare ce ar fi însemnat pentru ei (şi pentru încă atâţia alţii din toată ţara asta) să ştie că au evoluat cândva, într-un meci oficial, împotriva unora ca Beto, Culio, Dubarbier, Fabbiani, Wesley, Adailton, Chiricheş, Chipciu, Rusescu, Hamza, Bokila, Pancu, Alexe sau cine mai vreţi voi? Oare nu-şi vor spune că tot a meritat să joace atâta în anonimat sau chiar să-şi rupă picioarele pe un teren de fotbal?

Mă întreb acum, ca prostu’, oare ce ar avea de spus Sandu sau Dragomir la întrebările naive de mai sus? Cred că între o bere, un mic şi un alt grătar, după un 6-4, o hăhăială şi-o nouă poartă-n casă, amândoi ar binevoi să-mi răspundă câte ceva. Naşul, făţarnic ca de obicei, mi-ar spune în stilul ipocriţilor de la GSP: „Să ştii că nouă ne pasă de fotbal. Poate prea mult!”. În schimb, mai sincer şi mai direct, Oracolul Mitică mi-ar arunca-o în faţă: „Mă băiatule, ştii ceva? Mă doare-n pălărie! 🙂 Mă voi gândi la întrebarea ta peste vreo patru ani, dacă voi avea şi-atunci chef să ies la pensie! 🙂 Să fii sănătos! HA HA HA HA HA HA HA!”. 🙂

Autor: Florinaccio