Nouă ne pasă de fotbal. Poate prea mult. [Partea 1]

Chiar dacă în cele ce urmează numele echipei pe care o iubim nu va fi pomenit atât de des precum v-aţi dori unii dintre voi, vreau să ştiţi că rândurile de faţă sunt scrise tot cu gândul la CFR şi la noi, frânarii. Le aştern nu pentru a mai trage puţin de timp până la debutul noii ediţii de campionat, ci cu speranţa că împreună am putea reflecta puţin la direcţia înspre care se îndreaptă fotbalul nostru românesc şi mai ales la soluţiile pe care şefii acestui fotbal ar trebui să le caute cât mai urgent, până nu e prea târziu. Spun asta pentru că în afară de neghiobia cu limitarea numărului de străini din Liga I nu am văzut să se încerce nimic de către FRF sau LPF, chiar dacă fotbalul din România arată tot mai jalnic de la zi la zi. Dacă Miliţică Dragomir şi gaşca lui de impostori nu au altă treabă decât să se maimuţărească zilnic în faţa idioţilor care le urmăresc cu sufletul la gură toate neroziile, de ce n-am căuta vreo soluţie noi, cei mici, cei ce iubim cu adevărat fotbalul? Nu că ar conta pentru cineva, nu că am mişca noi lucrurile înspre direcţia bună, nu că sugestiile date de noi ar fi fără cusur, dar măcar aşa, de dragul acestui sport care ne fură atâtea ore din viaţă şi pe care ni l-am dori mai frumos şi mai curat.

Radu Gyr spunea odată că „adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”. Dacă ceea ce vedem etapă de etapă prin Liga lui Mitică e departe de aşteptările noastre, oare de ce n-am îndrăzni atunci măcar să visăm la un altfel de fotbal, aşa cum ni l-am dori noi într-un viitor cât mai apropiat? Eu, împreună cu TGV (la sugestiile căruia am conceput articolul de faţă) aş propune aici o reorganizare a campionatului nostru, din care credem că toată lumea (cluburi, jucători, suporteri, televiziuni etc.) ar avea de câştigat cu mult mai mult decât are în momentul de faţă. Desigur, „soluţiile” pe care vi le vom da mai jos sunt perfectibile, o mână de ajutor venită din partea voastră fiind nu doar binevenită, ci şi aşteptată.

Aşadar, cum am vedea noi mult trâmbiţata restructurare a fotbalului românesc, iar mai pe urmă, care ar fi consecinţele care ar decurge din această reorganizare, întâi pentru CFR, iar apoi pentru noi, suporterii? Înainte de toate, o primă măsură care s-ar impune ar fi reducerea numărului echipelor care formează prima noastră divizie (sau ligă, cum vreţi să o numiţi). Cel mai mult se vehiculează pe la TV o primă ligă care să se reducă la doar 12 echipe, cu 22 de etape de campionat (turul+returul), cu play-off (primele şase clasate după sezonul regulat) şi respectiv play-out (locurile 7-12 după clasamentul returului). Tot ar fi mai bine decât e acum, dar eu cred că douăsprezece echipe pe prima scenă fotbalistică a unei ţări cu suprafaţa României ar fi, totuşi, cam puţine. Dacă le punem la socoteală pe cele trei echipe bucureştene (Steaua, Dinamo şi Rapid) care au toate şansele să rămână o forţă în fotbalul nostru încă pentru multă vreme, mai rămânem în ţară cu 9 echipe, împărţite la vreo 40 de judeţe, ceea ce cred că e prea puţin.

Totuşi, consider că de redus trebuie să se reducă din numărul echipelor de primă ligă, măcar pe principiul: „ori să mai mărim ciolanul, ori să împuţinăm din câini”. Şi cum ciolanul în fotbalul nostru e tot mai mic de la an la an (tot mai puţini fotbalişti de calitate care vin din urmă), socotesc că singura soluţie ar fi în momentul de faţă trecerea cât mai rapidă de la 18 la 14 echipe în primul nostru eşalon şi formarea unei singure serii de „B”, formată tot din 14 echipe.

Cred că fotbalul nostru încă are resurse să dea primei noastre ligi 14 echipe cât de cât competitive, care ar putea fi următoarele: 1- CFR, 🙂 2-STEAUA, 3-DINAMO, 4-PETROLUL, 5-ASTRA, 6-PANDURII, 7-VASLUI, 8-RAPID, 9-CRAIOVA, 10-VIITORUL, 11-BRAȘOV, 12-OȚELUL, 13-U, 14-GAZ METAN. S-ar juca astfel 26 de etape în sezonul regulat (13 în tur şi alte 13 în retur), plus etapele de play-off şi play-out. În cazul acesta, nu e obligatoriu ca returul să se termine în decembrie, cu o săptămână înainte de Crăciun, aşa cum se termină în momentul de faţă tururile de campionat. Din cele 26 de etape, 20 s-ar putea juca în perioada iulie-decembrie (deci tot cam atâtea câte sunt programate acum în sezonul de toamnă), iar restul de 6 etape în februarie-martie, până la întreruperea cauzată de meciurile pe care naţionala României le are de jucat pe finalul de martie. După această întrerupere – şi după înjumătăţirea punctajului tuturor competitoarelor – ar începe play-offul (format din primele opt echipe) şi respectiv play-outul (locurile 9-14). Cum ar putea arăta acestea cu echipele care ar forma prima ligă peste un an sau doi? Eu cred că destul de încurajator, mai ales dacă ne gândim la nume ca Brăneşti, Chiajna, Mioveni, Urziceni, Corona, Stejaru şi altele de teapa lor care au început să populeze în ultima vreme primul nostru eşalon fotbalistic. Aşezaţi-le lângă acestea pe: CFR, STEAUA, DINAMO, PETROLUL, ASTRA, PANDURII, VASLUI, RAPID (care să spunem că ar juca play-offul) şi pe CRAIOVA, U CJ, BRAȘOV, VIITORUL, OȚELUL şi GAZ METAN (care s-ar bate crunt pentru evitarea retrogradării). Primele opt îmi par echipe cu loturi competitive, cu un nume în fotbalul nostru şi care ar produce multe meciuri deosebit de interesante.

Să ne întrebăm numai oare cum ar fi arătat CFR-ul în primăvara acestui nou an „impar”, ca şi în cea din perioada Minteuan, dacă liga noastră ar fi fost organizată în felul acesta. În iarna trecută, chiar după o toamnă dezamăgitoare pe plan intern, tot am mai fi avut încă şanse bune la campionat – pentru că punctele adunate în timpul sezonului regulat s-ar fi înjumătăţit înaintea play-off-ului, iar distanţa faţă de Steaua probabil nu era mai mare de 6-7 puncte la vremea pregătirilor de iarnă. Cred că o primă consecinţă îmbucurătoare pentru noi frânarii ar fi că astfel am scăpa de „anii impari”, cu toţi nervii şi toate dezamăgirile pe care ni-i aduc ei. În plus, întreaga competiţie ar câştiga foarte mult în atractivitate, suspansul produs de cele peste 80 de meciuri „unul mai decisiv decât celălalt” (dacă îmi îngăduiţi să mă exprim astfel) din play-off şi play-out n-ar fi decât de bun augur pentru toată lumea: cluburi, fotbalişti, suporteri, televiziuni. Primele opt s-ar bate pentru cele 4-5 locuri de Europa, iar din cele şase echipe care ar ajunge în play-out, ultima ar retrograda direct, locurile 12 şi 13 ar juca baraj cu locurile 2 şi 3 din liga secundă, iar celelalte trei (locurile 9-11) s-ar menţine în cea mai importantă competiţie internă. Asta însă cu bani veniţi de la televiziuni semnificativ mai puţini decât ultimul loc din play-off (8), cel care ar disputa nu doar mai multe etape, dar şi meciuri mult mai atractive pentru telespectatori decât cele de la retrogradare, fie ele şi ocupante de locuri 9-11.

CARE AR FI AVANTAJELE PE CARE LE-AR ADUCE UN ASTFEL DE FORMAT?

Câteva dintre ele au şi fost amintite deja, poate vor mai fi repetate, dar nu cred că strică a fi enumerate:
– un campionat mult mai echilibrat şi deci mult mai atractiv pentru suporteri;
– împărţirea fotbaliştilor de calitate la cluburi mai puţine, deci loturi (mult) mai puternice şi în cazul echipelor mici;
– meciuri mult mai încleştate, între echipe ce nu-şi permit evoluţii moi, reciprocităţi, „gesturi de omenie” sau „ani impari”;
– fotbaliști care ar creste în valoare mult mai ușor, într-un fotbal mai sănătos;
– => spectatori mai mulţi în tribune, mai multe bilete vândute, bani mai mulţi la finanţatori;
– => bani mai mulţi pentru echipe 🙂 pentru noi transferuri 🙂 sau… pentru buzunarele patronilor dornici de îmbogăţire; 😦
– „ciolan” mai mare (respectiv bani mai mulţi veniți dinspre televiziuni – cred că ar fi imposibil ca interesul pentru fotbal al acestora să nu crească) împărţiţi la „câini” mai puţini (doar 14 competitoare, în loc de 18, cum e în prezent);
– meciuri mai puţine per etapă (7 în loc de 9), deci mai uşor de programat la orele de maximă audienţă;
– etape mai multe de jucat (40, în loc de 34), pauze puţin mai scurte între sezoane, ceea ce pe noi, microbiştii, n-ar putea decât să ne bucure (ca şi pe televiziuni, de altfel);
– 4 meciuri pe an cu Steaua, 4 cu Dinamo, 4 cu Rapid, cu Petrolul şi cu celelalte forţe ale campionatului (număraţi, în schimb, meciurile cu adevărat atractive din ultimul retur de campionat si veţi vedea diferenţa);
– meciuri de baraj (12 la număr, dacă le vom socoti aici şi pe cele pentru liga secundă), care întotdeauna au suscitat un viu interes printre microbişti;
– criterii de licenţiere mult mai aspre, pe care toată lumea şi le-ar cam permite (cei cu adevărat săraci ar cam dispărea din peisaj), deci condiţii mult mai bune pentru fotbalişti, spectatori și telespectatori, pentru că nu-i totuna să o vezi pe CFR – chiar și la TV – jucând la Mioveni sau la Ploiești;
– trofee decise pe teren în primul rând;
– interes sporit al potenţialilor sponsori sau investitori;

DEZAVANTAJELE?

Vă las pe voi să le găsiţi. 🙂

Toate cele de mai sus ar trebui însă coroborate şi cu alte măsuri, care privesc în principal ligile inferioare de la noi – adevărata problemă a fotbalului românesc.

(Va urma)

Autor: Florinaccio