NeMURItorul

Este acum consfinţit pentru toată lumea: Gabi Mureşan a părăsit CFR-ul. Aşa sună informaţia rece. În fapt, există nuanţă: a părăsit Muri clubul sau el a fost cel părăsit de către club? În comunicatul CFR-ului se vorbeşte, elocvent, despre o reziliere amiabilă a contractului. Dar cu ce jucători se ajunge la acest deznodământ? Fie cu cei care sunt sub standardele valorice, fie cu cei care sunt consideraţi a fi o povară sau chiar paria pentru echipă. Oare unde s-a situat Gabi Mureşan în situaţia de faţă? E o întrebare cu o doză consistentă de retorică.

Se poate spune că jucătorul nu mai corespundea calitativ, nu-şi mai merita banii? A fost el în acest sezon mai slab decât alţi ceferişti (plecaţi sau rămaşi în lot)? A dat vreo dovadă de lipsă de implicare, de neprofesionalism? Nu spun că a fost impecabil Muri; a greşit uneori, e normal, e omeneşte, dar oare a fost vreodată sub standardul CFR-ului?

E cumva la mijloc vreo judecată prea-plină de logica rece a afacerilor? Într-adevăr, Gabi Mureşan ajunsese la o vârstă (31 de ani)  şi poate că salariul său devenise prea mare în balanţă cu anii săi. Asta se putea şti şi în momentul în care s-a negociat prelungirea contractuală, în 2010, pe o durată de încă 5 ani. S-a schimbat ceva între timp, a îmbătrânit jucătorul mai repede? Nu cred că sunt semne de aşa ceva, Muri a fost neobosit acest sezon, puternic în teren, dar şi în reveniri după accidentări. Haideţi să vedem şi un alt aspect: Cadu este cu 2 luni mai bătrân şi are salariu mai mare. Amândoi sunt jucători emblematici pentru club, veterani plini de trofee şi decoraţii. Unul dintre ei a rămas la CFR, celălalt a fost „înlăturat amiabil”, asta chiar dacă portughezul a greşit repetat şi mult mai grav în acest sezon. E corect? E pragmatic? Mai degrabă e „pramatic” (derivaţie de la „pramatie”).

CFR nu e un „cimitir al elefanţilor”, nici nu trebuie să ajungă asa ceva. Dar au mai îmbătrânit frumos şi alţii la club, Panin e un exemplu. Mureşan trebuia lăsat să-şi termine acest contract, faţă de care onora, cred, orice aşteptări şi apoi se putea ajunge la masa tratativelor, pentru încă un ultim contract până la retragere, cu salariu ca pentru o rezervă. Mureşan nu este un Obiora, nu e un Prette sau Oberman, să fie trimis să-şi caute de lucru. Este jucătorul care a stat 6 ani la club şi care a pus umărul decisiv la câştigarea trofeelor. A fost muncitorul, a fost eroul, a fost stânca din teren. Aportul său poate nu era întotdeauna sesizabil direct, putea fi însă citit doar printr-o contorizare de tip baschetbalistic, după numărul de recuperări, de dueluri câştigate, de blocaje decisive în faţa apărării. Şuturile din tun şi golurile marcate erau doar deliciul suprem al spectacolului oferit de acest jucător universal. Sunt sigur că toţi avem în minte o mulţime de faze cu Muri, de la goluri precum cel de la U – CFR (2-3) sau cele din meciul cu Oţelul (2-0), până la pase de milioane de euro, precum assist-ul pentru Sougou, de la Basel. Şi nu uitaţi nicio clipă: Muri a fost iniţial un fundaş central, pus apoi să facă tot mai multe pe teren. S-a achitat perfect de misiunea de a închide în faţa apărătorilor (s-a văzut câtă vreme a fost accidentat in acest retur câte probleme am avut acolo), a fost singurul nostru mijlocaş defensiv care căuta mereu pasa constructivă. Nu a ezitat nicio clipă să pună piciorul la minge, chiar cu riscul de a lovi sau a se lovi, de a comite faulturi, însă nu şi accidentări adversarilor. Ce i se putea cere mai mult de la un club de nivelul CFR-ului, la nivelul salarial de aici? Existau oare alţii mai buni ca el?

Într-adevăr, timpul lucrează implacabil împotriva fotbaliştilor, doar că unii devin „bătrâni” mai târziu decât alţii. La cum stăteau lucrurile, cred că Muri mai putea duce măcar 1-2 sezoane la cele mai înalte cote şi cu un randament care să merite banii din contract. Să vedeţi acum câţi jucători şi cu ce bani vor trebui aduşi pentru a astupa golul lăsat prin plecarea lui. Muri era un simbol, era un nume (chiar dacă o anti-vedetă în atitudine), un lider, un centru de echilibru. Să ne amintim numai câţi antrenori i-au rostit numele răspicat atunci când au fost puşi să nominalizeze jucători impresionanţi de la CFR. Ultimul care a făcut asta a fost chiar Paulo Sergio. O asemenea valoare o „reziliezi” amiabil, ba chiar, lucru cel mai grav, îl şicanezi în mod repetat, într-un mod lipsit de onestitate?!

Şi-a luat Muri o mulţime de scatoalce nemeritate de la toată lumea, de la presă, arbitri, adversari, a fost arătat cu degetul, i s-a făcut un portret de “killer” deşi nimeni nu putea rosti un nume, o victimă a sa. Jucând în aceeaşi manieră, pe plan intern şi internaţional exista o discrepanţă uriaşă de sancţiuni. Diferenţe de arbitraj? Nici vorba, doar prejudecăţi!

Cel mai dureros însă, în ultima vreme fusese atacat chiar şi de propriii reprezentanţi ai CFR-ului. Ameninţarea de trimitere la echipa a doua, încercările de a-i forţa mâna spre diminuarea contactului (negociat şi parafat conform valorii muncii dovedite) sunt chestiuni josnice faţă de un simbol al clubului, sunt lucrurile care cred că l-au îndreptat spre uşa de ieşire, probabil cu o doză aferentă de dezamăgire.

Nu trebuiau niciodată să aibă loc aceste lucruri. Putea să existe transparenţă, un dialog, poate chiar şi o despărţire ceremonioasă, clubul trebuia să conştientizeze, măcar din pragmatism (al imaginii), pecetea pe care o reprezintă jucătorul pentru CFR. Muri a fost genul tipic de ardelean, omul de nădejde, dintr-o bucată, ajuns la un club care se vrea, declarativ şi prin fapte, reprezentativ pentru Ardeal. Nu ne trebuiau 10-11 români ca să ne identificăm şi noi, spectatorii, cu echipa. Doar 2-3 ca Muri, ca Panin, ca Tony sau Cadu (ardeleni prin adopţie) şi era suficient.

Sincer, eu nu-mi pot imagina CFR-ul fără Muri, nu pot vedea clubul fără o parte din identitatea sa constituentă, aşa cum am învăţat-o eu. Prezentul cu astfel de gesturi „amiabile” mă îngrijorează prin implicaţiile sale şi cred cu convingere că dacă menţinem acest dispreţ faţă de ideea de om, simbol, identitate, nici viitorul nu va mai fi bun.

Autor: Albusibiu