Jucăria lui Arpi (bilanț III)


Nu-i nimeni atât de naiv sau de obtuz încât chiar să creadă că CFR-ul este doar o jucărie pentru Arpad Paszkany, cu care se joacă între două zboruri internaționale la sectorul business și pe care i-o predă lui Iuliu Mureșan la check-in: „Mai joacă-te și tu, până mă întorc, Iulică, dar vezi să nu-i sară vopseaua, că ți-l strâng pe Zamfir de gât!”… În joacă, nu prea ajungi la performanțele etalate în „Bilanț II”, iar în cazul unor jucători, jucăria are șanse mari să se strice, dacă se joacă cu ea ca descreierații. Așa ne place nouă să-l tachinăm pe finanțator, cu jucăria, când ni se pare că se încăpățânează să nu facă cum vrem noi, suporterii. Vinde jucători, în loc să cumpere, ne aburește că Maah e peste Sougou, schimbă antrenori foarte confirmați în funcție, nu mai vrea în Europa cu zboruri low-profit, nu vine la o băută cu suporterii (nici dacă plătesc aceștia) etc. Astea toate sunt doar tachinări nevinovate, la o mică bârfă nesfârșită, pe Tribuna sau în alte oaze ceferiste.

Recent, însă, am observat la suporteri o reacție (mai mult șoptită, subterană) pe un ton ceva mai dur decât tachinarea: un anumit grad de frustrare, datorată faptului că Arpi ar fi făcut o pasiune prea mare pentru o nouă jucărie, mai Barbie decât trenulețul alb-vișiniu, televiziunea! Gurile spurcate pe care le-am auzit cu spurcatele mele urechi, insinuează că „totul pentru front, totul pentru victorie” s-ar fi mutat pe sticlă. Normal că sunt ateu la aceste bârfe. Nu cred o clipă că jucăria (țarc cu animale lânoase) lui G.Becali ar fi câștigat campionatul pentru că acestuia i s-a refuzat dreptul de a-și lansa canalul TV „Planeta animalelor și a mea” și proprietarul s-a concentrat pe fotbal, în timp ce locomotivuța cu vagonașe a lui Arpi ar fi capotat la intern din prea mult privit la TV. Dau acestei variante de explicație un procent de credibilitate de sub 100%. Oricum, ce a fost, a fost, trecutul nu mai poate fi schimbat decât cu aparatură extrem de costisitoare, și nu-i sigur că merită efortul. Să privim spre viitor și să spunem din capul locului că acesta poate fi sumbru sau luminos, depinde prin ochii cui privim. Deocamdată, a lu’ Steaua e dincolo de gratii, iar Steaua și CFR Cluj sunt în libertate. Dacă Steaua nu coboară forțat unde n-a coborât niciodată, atunci jucăria lui Arpi e obligată să zbârnâie, țac-țac, în sezonul care vine! Scutită de coșmarul numit Europa League, scăpată de câțiva dintre figuranți și întărită masiv cu jucători mai buni chiar decât Maah, CFR-ul trebuie să câștige campionatul, dacă nu en fanfare, atunci la galop. Un eventual eșec în fața unei echipe dirijată de la bulău ar fi o lovitură în moalele ouălor mai nasoală decât o pălitură de meterorit. Jucăria lui Arpi e condamnată să învingă. Arpi e condamnat să învingă!

După această lunguiață introducere, să trecem de la vorbe la bilanț. Încheierea sezonului 2012-2013 a consfințit un record important: CFR Cluj-Paszkany a egalat CFR Cluj-antePaszkany la numărul de sezoane pe prima scenă fotbalistică din România: 9!

Se știe că, pe vremea comuniștilor, fotbalul era mai mult un fel de circ acordat oamenilor muncii, ca răsplată pentru scandări și purtatul de pancarde. Era mai simplu cu fotbalul decât cu circul, că nu necesita import de animale exotice. Echipele din toată țara jucau cu patos, sârguincios, iar când veneau echipele în uniformă, mai și pierdeau. De altfel, campionatul de fotbal era o altă modalitate de a reaminti românilor unde este Capitala. Oamenii plecau mulțumiți de la meci și nervoși pentru rezultat, la casele lor, unde urmăreau populara emisiune „Cântarea României” (echivalentul emisiunii „Foarte mulți români au talent”). Pentru echipe precum CFR Cluj era destul de greu să se găsească locuri libere în Divizia A – îndeosebi în vremurile în care multe dintre terenurile de joc erau cooperativizate – așa că echipa feroviară n-a reușit să adune mai mult de 9 ediții în prima ligă. Cea mai bună clasare a fost cea din sezonul 1972/1973 (M.H. încă nu se născuse, deci CFR încă exista în Cluj), când CFR a terminat pe poziția a 5-a, înaintea mult mai titratei Steaua București! Mai mult decât luptele pentru trofee, în istoria CFR-ului din trecut primează bătălii de neuitat pentru evitarea retrogradării, cu salvări miraculoase sau eșecuri. Ăsta era CFR-ul pe atunci și nu-i era nimănui din municipiu rușine cu el.

Dacă CFR-ul original a rezistat zeci de ani și în Divizia B (ca să nu mai zic de C), ba avea și suporteri împătimiți, CFR-ul lui Paszkany s-a concentrat pe performanță și a uitat rapid de anii începutului. Mai mult rachetă decât trenuleț, jucăria lui Arpi a devenit jucăria anilor pari și e pe cale să devină jucăria deceniului. CFR Cluj-Paszkany a adunat peste 2/3 din punctele obținut de club în Liga 1, a răsturnat raportul ”all-time” victorii/înfrângeri în favoarea victoriilor, a reparat golaverajul, a mărit stadionul, a construit o vitrină cu trofee, a băgat trofee în ea, i-a încheiat cariera lui Ferguson și a pus Gruia pe harta Europei. Suficient, zic eu, ca unii să-l iubească, unii să-l urască de moarte, iar alții să-i ceară tot mai mult și mai mult, ca drogații. (VA URMA – valabil atât pentru bilanțuri, cât și pentru jucăria lui Arpi)

0 comentarii

  1. Eu nu stiu ce surse ai tu, 07, insa eu nu cred in povestea asta cu televiziunea lu’ peste prajit si il pot banui pe Paskany de orice, mai putin de prostie si ignoranta. Ce sanse ai tu sau mai bine spus cate sanse ai tu, Arpad Paskany, ca noua ta jucarie sa devina ceva serios si aducator pana la urma de bani? In conditiile in care el singur s-a convins ca Look si Live sunt niste esecuri… Cat despre „de ce nu se mai baga bani”, eu as marsa mai mult pe ideea ca vrea sa lase clubul sa se autosustina. A!… ca din ceea ce se face nimic sau aproape nimic nu se reinvesteste in folosul clubului, e cu totul alta poveste.

    Apreciază

  2. Welcome back 07! 🙂 Am crezut la un moment dat ca ai iesit la pensie… 🙂 A incercat la un moment dat AP sa faca ceva deal cu cei de la Digi, dar se pare ca a picat. Normal ca va ramane in continuare CFR-ul, chiar daca ar AP ar renunta la el, dar trebuie sa recunoastem ca pentru performanta de nivelul ultimilor 6 ani, trebuie sa ai o conducere bine organizata si sponsori foarte potenti. Partea a 2-a e destul de importanta. As prefera sa ajungem intr-o faza in care sa putem sa ne autofinantam si sa nu depindem asa de mult de anumite persoane. In acel moment, doar un management foarte bun ar fi de ajuns. Off, se pare ca isi cam bate gura degeaba presa damboviteana, UEFA nu e foarte sentimentala link

    Apreciază

  3. De ce ar trebui Arpad sa invinga, pentru ca oierul a ajuns la inchisoare? Trebuie sa demonstreze ceva? Am castigat campionate, cupe, am participat de 3 ori in liga campionilor, am invins la Manchester, am vandut jucatori la cluburi importante din Europa, am incasat zeci de milioane de euro, suntem condamnati? Nu cred. Daca terminam pe locurile 3-5 campionatul urmatorul, jucam in EL. Ne putem declara multumiti avand in vedere ca anul asta am terminat pe 8.

    Apreciază

  4. 07, interesante bilanturile astea ale tale. Daca tot ai inceput in forta si ne-ai obisnuit deja cu cate un episod/zi, sper sa o tii tot asa si sa nu te opresti pana pe la L (cincizeci, cam cate zile de vacanta vom avea pana la inceperea campionatului), sau macar pana la cifra ta preferata, 0VII. Dintre cele trei bilanturi de pana acum, cel mai mult mi-a placut pana acum al doilea – „CFR” – dar asta poate si pentru ca in el echipa noastra a iesit cel mai bine. Pacat ca CFR-ul nostru n-a reusit sa-si serbeze majoratul (18 ani pe prima scena a fotbalului romanesc) cu un al IV-lea titlu, dar nu-i bai, asteptam cu optimism sezonul urmator. HAI DRAGA CFR!!!

    Apreciază

  5. Eu n-as lua de buna aia cu “nu mai vrea în Europa cu zboruri low-profit”. Steaua va fi exclusa din Europa, Condescu s-a aratat speriat rau de o participare in CL, Dinu Vama a declarat ca Nicolae s-a scarbit de fotbal si retrage echipa si-i lasa pe Porumboiu si Paszkany sa joace, Rapid e out, mai sunt cativa care probabil nu indeplinesc criteriile cerute de Uefa, asa ca poate ne paste un EL. 🙂

    Apreciază

  6. Important pentru CFR este sa arate din startul campionatului ca are forta si astfel suporterii simtind momentul sa revina alaturi de echipa.Fara suporteri in tribune nu poti sa speri la multe succese.Iar rezultatele din campionatul trecut in partidele de acasa ne arata acest fapt.In schimb in deplasare echipa s-a simtit mai bine si a aratat ca avea valoare sa castige chiar campionatul.Niciodata in istoria recenta echipa n-a avut atata inconsistenta pe teren propriu.Aici o mare contributie a avut absenta suporterilor din tribune.Cred ca avem cea mai mica medie de la revenirea in prima divizie.
    Probabil cu o asistenta consistenta nici fluierasii nu ne furau ca la drumul mare…….ceea ce sincer nu cred,pentru ca astia fura din instinct sunt ca si cleptomanii.
    Sa vedem ce transferuri vin…….acum sa vorbim despre schimbarea preferintelor lui Arpi cred ca este doar barfa.Nu este nevoie de multa documentare sa vezi preocupare la club pentru imbunatatirea performantei.Este nevoie de putina incredere acordata echipei si celor ce o conduc.Probabil ca altul era rezultatul in campionat daca acest lucru era acordat echipei,si-o merita din plin……..

    Apreciază

    • Eu zic sa nu va faceti iluzii in privinta transferurilor, am mai auzit placa asta de la Arpi de nenumarate ori… Nivelul campionatului scade de la la an, la fel si sumele investite iar performanta nu faci fara investitii. Sunt curios ce antrenor vom aduce, ultimii doi au fost sub orice critica.

      Apreciază

      • Ca și jucătorii aduși (mă refer la Obiora, Maah, Muniru și Diogo Valente). Am impresia că tot așa ceva urmează. Paszkany nu investește serios nici acum, indiferent de motive, iar bagă niște grefe de proastă calitate, după pierderea unor organe vitale (Maah în loc de Sougou, Obiora în locul lui Alberto, etc.). Chiar calculam zilele trecut cam de câți jucători am avea nevoie. Mi-a ieșit 7, vedeți și voi: un portar măcar de valoarea lui Felgue, doi fundași centrali (nu mai repet: de valoare), un mijlocaș la acoperire (în locul lui Muri), un mijlocaș ofensiv, o extremă stângă, un atacant valoros. Minim. Și nu prea văd șanse să se facă transferurile astea. Plus că și Rui Pedro se cam duce de la noi…

        Apreciază

        • Facem prea multa filosofie si nu ne stabilim puncte de sprijin care sa aiba valabilitate in timp!Acest club nu-si va putea permite sa aduca jucatori cu nume la echipa………nici pana acum nu s-a intamplat si nici de acum incolo nu va fi cazul.Jucatorii adusi au fost evaluati in perspectiva si in mare parte asteptarile au fost indreptatite.Aici au crescut Pereira,Culio,Duba,Traore,Sougou,Bastos etc…….niciunul nu avea cota la venire,iar pana au inceput sa joace le-a luat ceva timp.Obiora si Muniru sunt jucatori care au multe calitati si sunt sigur ca pot creste.La Obiora este mai greu pentru ca este jucatorul lui Inter si de aceea nu cred ca va fi cumparat.Chiar si Maah a inceput sa miste,cu toate ca nu mi-a inspirat multa incredere.Cu Valente lucrurile se schimba…….
          Acestea fiind spuse nu vad ce mare antrenor ar trebui adus.Sau cei care sunt asa nemultumiti sa dea un exemplu de antrenor mare……

          Apreciază

            • Booon, dincolo de glume (chiar daca nu mai cititi replica mea): am impresia că niciodată nu am avut asemenea PETARDE de jucători. Idem antrenori. Mi-a plăcut şi mie Sergio, e un gentleman. Dar ca şi antrenor… E clar că patronul a scăpat treaba din mână, aduce din ce în ce mai mulţi jucători slabi, fără perspective, adevărat, pe bani puţini. Cred că omul iubeşte echipa, până la urmă e creaţia sa, doar că nu mai poate, cine ştie din ce motive. Asta este adevărul trist, oameni buni. Păcat de o echipă bunicică (şi nu o zic, doar pentru că e echipa mea de suflet)…

              Apreciază

            • No, nea_silica, tare nu-s de acord cu cele zise. Cum sa fie petarda Felgueiras? Niciodata n-am avut un portar atat de bun. A mai fost Beto, dar a facut si el cateva gafe incredibile, pe cand la superMario nu-mi aduc aminte de niciuna. Sau cand am avut concomitent doi fundasi laterali atat de buni (Ivo Pinto si Camora)? Daca il socotesc si pe Sepsi, atunci trei. Niciodata! A fost pentru scurt timp Pereira pe stanga. Piccolo, fundas central. N-a fost nimeni mai bun decat el, poate Cadu in vremurile lui mai bune. La acoperire, la un nivel apropiat lui Muresan nu l-am avut decat pe Muresan, eventual Dani si Sare (inainte de accidentare). De-aici incolo e discutabil :), dar uite ca pe Deac il da presa atotcunoscatoare in serie A, pe Rui Pedro la Sporting. Weldon, Kapetanos sigur au valoare, ca n-au fost in forma sau sanatosi e alta treaba. Si-atunci, care petarde? Si mai de mult tot 5-6 jucatori duceau greul, restul era la nivelul celor lipsa din insiruirea mea.

              Apreciază

  7. Caneto, nu mă refer la cei care au venit mai demult. Da, şi eu cred că Felgue, Pinto, Camora sunt valoroşi. La fel de valoroşi ca şi Cadu, Muri şi Deac. În schimb vorbeam de ultimul mercato: Maah, Diogo Valente, Obiora, Muniru. Şi chiar n-aş vrea să continue acest trend. Deşi nu sunt un „psichic”, presimt că urmează un alt mercato jalnic, cu puţinii noştri jucători de valoare vânduţi şi câteva petarde cumpărate. Incluzând aici şi antrenorul. Şi chiar dacă motivele patronului sunt obiective, ele nu mă prea fac fericit, după cum nici pe voi, prespun.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.