Singuri împotriva „granzilor” (bilanț I)

De o vreme încoace, după ce echipe frumoase și rebele din afara Centurii Bucureștiului, precum Universitatea Craiova sau FC Argeș, s-au cam înmuiat, CFR-ul lui Paszkany a dat semnalul răzvrătirii Provinciei împotriva centralismului deocheat din fotbalul românesc. În perioada 2007-2013, după trei sezoane de încălzire, aclimatizare, ceferiștii din Gruia au pus mâna pe 3 trofee de campioni ai României (ulterior, Unirea Urziceni și Oțelul Galați pe câte unul), plus banii din televizări, câteva Cupe și participări glorioase în Champions League. Steaua, care nu de trofee ducea lipsă, ci mai degrabă de milioanele de la UEFA, a încheiat recent seria obraznică a provincialilor, care a durat/durut un cincinal capitalist întreg.

9 (nouă) sezoane la rând a bifat CFR Cluj-Paszkany pe prima scenă fotbalistică, devenind una dintre echipele de top (așa firav cum e topul) de la noi din țărișoară. Dar, despre succese, euforie și bătut cu hegemonia în piept, într-o postare ulterioară… Deocamdată (probabil influențat de scufundarea corabiilor personale post-finala Cupei) am ales să vă prezint partea gri/întunecată din istoria acestor sezoane, nu pentru că mi-aș dori eu să fie întunecată, ci pentru că cifrele reci și seci ne bagă la umbră. Deși traseul CFR-ului spre statutul de echipă de calibru a arătat – cel puțin la început – ca o cruciadă demnă de aplauze împotriva Capitalei (apoi ne-am făcut destui dușmani și din Provincie), bilanțul după cele 9 campionate ne indică unul dintre punctele la care CFR Cluj-Paszkany a eșuat: bătălia împotriva „granzilor” din București. Iată ce ne spune statistica meciurilor CFR-ului împotriva celor trei echipe pe care le-am încadrat la categoria „granzi”: ultra-extra-exagerat-de-super-pluri-gigantica Steaua, „granzii” roșii din Ștefan cel Mare și rapidiștii de lângă Podul Grant.

Din păcate, se poate vedea cu ușurință că CFR Cluj-Paszkany n-a reușit să cucerească Capitala în luptă directă (directă, că foarte dreaptă n-a fost niciodată)! CFR nu a contat în lupta contra „granzilor” decât într-un singur sezon din 9 – sezonul 2007/2008 (nu întâmplător cel mai aproape de inima suporterilor ceferiști). Cam puțin, enervant de puțin, frustrant de puțin… CFR a câștigat o mare parte din respectul și admirația Transilvaniei și poate și a unei părți din restul țării, dar succesul feroviarilor a venit ocolind Bucureștiul. E păcat că nu ne putem lăuda cu măcar un sezon de Liga 1 în care să fi măturat pe jos cu „granzii”. Regretul e cu atât mai mult cu cât în clasamentul minicampionatului compus din 3 „granzi” + CFR, ne situăm pe ultimul loc. Este enervant faptul că echipele bucureștene s-au grupat mult înaintea noastră, iar Steaua a ajuns aproape de primul loc, în ciuda faptului că a avut două sezoane consecutive fără victorie împotriva celorlalte trei echipe (2008/2009, 2009/2010), iar în ediția 2010/2011 a reușit să bată doar pe Dinamo. Dacă Provincia ar avea ochi să se uite la acest clasament, ne-ar spune un „rușinică!” micuț.

S-ar putea ca – dintr-un reflex de logică – unii să găsească scuza că CFR-ul a pornit în primii 3 ani după promovare de la un nivel scăzut de potențial față de hoașcele bătrâne din Capitală, dar țin să le aduc aminte că FC Kaiserslautern a câștigat un campionat în Germania în anul promovării în Bundesliga, iar CFR-ul a făcut totuși un memorabil 4-2 cu Dinamo în primul an și a bătut Steaua în al doilea, deci a arătat că performanța e posibilă! Teoretic, nimic nu împiedica CFR-ul să lupte de la egal la egal cu „bucalianii” (echipele satelit ale unora și arbitrii simpatizanți ai altora, intră la capitolul „practic”, nu la „teoretic”) încă din primii ani.

Desigur, dacă privim ultimul clasament, cel al bilanțului CFR-ului împotriva fiecărui adversar în parte, găsim și SINGURUL motiv de mândrie… provincială: bilanțul împotriva lui Dinamo ne este favorabil! Practic, am maltratat legal „câinii roșcați” în jumătate din meciuri! Dar, dacă reducem puțin nivelul satisfacției și coborâm privirea spre UNICA victorie contra Stelei în nu mai puțin de 18 partide, parcă ni se cam îneacă locomotivele… O victorie din 18! Păi se pare că noi obișnuim să batem mai des Manchester United decât Steaua!!! Nu știu cât de bine se simte orgoliul lui Paszkany când se uită la aceste statistici, în care se vede cum, în drumul spre trofee, l-a ocolit pe G.Becali în loc să-l sară. Mă rog, poate cu privirea la alte bilanțuri (cu plus sau zerouri), orgoliul suferă mai puțin la unii contemporani. Dacă ar exista cu adevărat pupicuriști (nu deținem dovezi palpabile), aceștia ar replica imediat că nu contează câteva bătălii pierdute, cât timp la sfârșit câștigi răzbelul. Noroc că aceștia nu există, că n-aș putea să-i contrazic.

Judecând la modul cumpătat, ardelenesc (pentru cine nu știe, ardeleanul mai lasă slană – ba chiar și pălincă – și pe mâine), CFR-ul e de lăudat că a rezistat și a făcut performanță când alte echipe, mai cu ștaif, s-au dus pe sfârlă. Îndeosebi în ultima vreme a jucat prudent, la acumulare și supraviețuire: a vândut marfă de calitate și a ținut rebuturi. Însă, pentru a se maturiza și împlini în mocirla fotbalului românesc, CFR trebuie să se ridice deasupra acesteia. Sunt sigur că nu sunt singurul fan al CFR-ului care ar șterge cu buretele un eșec în Gruia în fața unei echipe mărunte, dacă acesta ar fi urmat de o victorie împotriva Stelei, apoi de un succes cu Dinamo (de Rapid nu se știe dacă se poate vorbi la viitor). Suporterii Stelei continuă să ne acuze că ne raportăm prea mult la echipa lui Becali. Însă când ne gândim cât de „mielușei” am fost în partidele contra „oilor”, e normal să fim obsedați de gândul revanșei. Dacă Paszkany vrea să facă din CFR Cluj cea mai puternică echipă a momentului (și poate a deceniului), obstacolul principal din calea sa este – că ne place sau nu – Steaua București.

Dacă tot se transformă CFR-ul într-o echipă cu suporteri de rezultat (nici ceferiștii cu vechime nu par să mai ducă dorul deplasărilor riscante din orașele miniere), dacă galeriile reconciliate au ajuns să dea m– de la egal la egal cu galerii mai exersate din țară (ba chiar să-i „subordoneze”, în premieră, pe steliști!), dacă la acest club – ce ar trebui să inspire mândrie locală – au primit de-a lungul anilor șanse mai puțini jucători din pepiniera proprie decât antrenori principali cu experiență zero sau fff redusă (Minteuan, Trică, Jorge Costa), dacă echipele adverse terfelesc gazonul și tabela de marcaj din Gruia mai ceva decât armata rusă onoarea femeilor din satele eliberate… mie ce dorință-mi mai rămâne de dorit, ca să compenseze faptul că nu mai pot ține pasul cu această evoluție involuționistă? Cer prea mult, măcar o victorie cu Steaua pe sezon? Așa, ca un oscior aruncat unui câine… (VA URMA)