De vina comedie

Un meci de-a dreptul caraghios în totalitatea sa, înainte, în timpul şi după desfăşurarea sa, încă un episod pur şi plin de ridicol pseudo-sportiv românesc. Mass-media este deja o mahala de joasă speţă, în care fiecare se ceartă cu toată lumea, în care se aruncă vorbe, jigniri, calomnii şi niciodată fapte, argumente şi idei. Acum, de pildă, s-a mers mai întâi către limita absurdului, prognozându-se un troc Astra-CFR: una ajungea în finala Cupei, cealaltă câştiga meciul din campionat şi ajungea în primele tururi ale Europa League. N-a stat nimeni să discearnă, să priceapă faptul că Astra, cu o calificare în finala Cupei, pe lângă şansa la un trofeu unic în palmares, îşi asigura şi prezenţa europeană. Cu aşa trocuri, CFR-ul chiar şi-ar putea lua numele de „Păcală”, numai de şi-ar găsi fraierii. A urmat apoi caraghioslâcul meciului propriu-zis, cu erori masive pe toate părţile: CFR şi jucătorii, arbitraj, antrenori şi adversari. În fine, la sfârșit, a început turbarea din loja neputincioasă, lupi moralişti precum Dinu Vamă şi Ioan Niculae dându-se în stambă în cel mai ipocrit mod cu putinţă. Mi-a plăcut însă că l-au tras în bălăcăreală şi pe Porumboiu (ce dor îmi era de el!) şi că toate porcăriile s-au desfăşurat pe marginea acestui meci, dar cu CFR-ul oarecum ferit, stând relaxat deoparte, fiindcă nu i se putea imputa nimic: că ar fi făcut blat, dar ce ne facem, n-a prea fost, egalul neconvenind nimănui; că ar fi impulsionat gafa de arbitraj – câtă vreme e clar că nu există niciun argument pentru care CFR-ul ar fi avut nevoie de punct (la câte a risipit până acum) sau că ar fi folosit echipa a II-a, câtă vreme prima linie de jucători trebuie odihnită pentru săptămâna aceasta şi câtă vreme nici rezervele n-au pierdut. Concret, CFR-ul a trecut în doar câteva zile prin comedia fotbalistică românească: Iadul judecăţii ucigătoare şi pripite, Purgatoriul curăţirii de mizeriile ce i-au fost aruncate şi Paradisul, sfinţenia cu care se poate detaşa de lupta asta în noroi. Pentru noi campionatul e de mult încheiat, privim doar indiferenţi circul. Mă bucură mult faptul că Steaua şi Dinamo au fost donatoare pentru un viitor deloc dezinteresat, în vreme ce tocmai hulitul CFR a dat o palmă, o mică dovadă de corectitudine.

Momentul cel mai drăguţ de duminică a fost cel al analizei de după meci, când jurnaliştii plini de emfază din studio au trebuit să-şi deblocheze nodurile din gât şi să îşi toarne cenuşă în cap pentru ceea ce „deversaseră” la pauză despre CFR, pentru siguranţa cu care proclamau blatul. De fapt, toată analiza lor se baza pe spaţiul imens căscat în apărarea CFR-ului la golul 3. Păi dacă ăştia sunt analişti, atunci orice spectator obişnuit al echipei noastre poate fi o somitate în materie! A te mira de ceea ce s-a întâmplat la faza golului 3, înseamnă să nu ai pic de vedere periferică şi a nici nu şti realităţile de pe gazon. Înseamnă că habar nu ai ce vede un portar la o bombă de pe şiret, cu efect invers, iar dacă portarul este şi Stăncioiu, atunci pretenţiile de a anticipa faza sunt mult diminuate. A proclama blatul doar după o fază cu spaţiu mare căscat, înseamnă a nu avea memorie nici de 29 de minute (din minutul 10 până în 39), darămite să mai faci conexiunea cu felul deplorabil în care se apără CFR-ul în ultima vreme. Să ne gândim ce s-a întâmplat în debutul meciului. Nu una, ci două erori imense ale lui Maftei, două depăşiri ale fundaşului central cu mingi lansate de la distanţă. Acolo e puţin şi vina mijlocaşilor, pentru că nu s-au obosit să pună presiune pe pasatori şi a lui Panin, mereu spectatorul cu cel mai bun loc la fază. Dar, dincolo de toate, filonul principal al erorii îl are Maftei. Două goluri cu care cred că şi-a compromis complet viitorul la CFR, două goluri identice prin care a arătat că nu are capacitatea de a învăţa din greşeli, de a se redresa din mers. Fatai a ţâşnit printre el şi Panin de fiecare dată. Iată că, în minutul 39, Fatai ţâşneşte din nou. Doar că de data asta o ia spre centru. Panin, în disperare de cauză şi vrând să preîntâmpine o nouă situaţie ca la primele goluri, pleacă după atacantul Astrei. Ăsta e rodul dezorganizării tactice, jucătorii ajung să gândească ei, pripit, haotic, nu există un plan unitar. Takazuki a venit din spate, din linia de mijloc, dar nicicum mijlocaşii noştri (în special Obiora) nu s-au sinchisit să se retragă. Aşa s-a născut spaţiul liber şi golul 3: prin înţepenirea pe poziţii a ceferiştilor şi prin confuzia lui Panin. Nu era chiar inginerie genetică, cred că un urmăritor al lucrurilor din jurul CFR-ului îşi putea da seama de asta, fără să apeleze la ideea impotentă a conspiraţiei.

Iau acea fază ca reper, fiindcă, la fel precum în meciul cu Chiajna, acolo se vede cât de vraişte sunt lucrurile tactice la echipă. O minimă analiză tehnică a adversarului, dublată de experienţa de miercuri, când tot cu aceiaşi adversari ne-a fost dat să jucăm, ar fi trebuit să contureze un plan tactic al unui antrenor veritabil. Atât cred că ar fi trebuit să fie suficient. Echipele astea două ar fi trebuit să se cunoască acum la perfecţie, să se anihileze, să nu rezulte un meci de mai mult de 2 goluri. Cele 6 goluri şi felul în care s-au marcat sunt expresia directă a diletantismului din fotbalului românesc, la toate nivelurile sale.

Nu mi-e ruşine nici cu ex-ploieştenii. Au jucat cu nişte ceferişti puşi pe năzbâtii. Atunci când adversarul îţi face două cadouri precum a făcut Maftei, când ştii bine că nu sunt în stare să lege 2 pase, să nu te arunci cu sălbăticie asupra lui este o tâmpenie leneşă românească. Cât de superiori erau astralii s-a văzut: au dat gol chiar şi în inferioritate numerică. Apoi, în a doua repriză, tot în inferioritate numerică, ne-ar mai fi putut prinde lejer pe contraatac, dacă şi-ar fi propus măcar această strategie. Cine să ţină piept sprinturilor? Maftei, Panin, Sepsi, Obiora? Concluzia despre ei: antrenor mic, club mic, oraş mic, ambiţii şi realizări mici. Iar Giurgiu, n-are nicio scuză. Îţi pică pleaşcă o formaţie de prim rang în oraş, una care trage pentru cupe europene şi nu se adună nici măcar 1000 de spectatori? Penibil!

Sigur, după 2-0 atât de rapid, rezultatul n-ar fi fost egal fără gafa arbitrului Cojocaru. Weldon era aproape în cădere atunci când s-a lovit cu genunchiul de Youssef. Un arbitru care voia să se facă interesant ar fi dat poate penalty, considerând cel mult un fel de obstrucţie. Dar atât. Ce-a făcut Cojocaru, a demonstrat încă o dată monstruozitatea sistemului de promovare în arbitrajul românesc. A reuşit ca prin acea fază să fie el omul meciului. Să ne mirăm? Uităm cine e personajul „Cojocaru”? Vă amintiţi de un meci Petrolul-CFR, când încă ai noştri mai aveau de 2 bani speranţe, când încă se mai consumau pe teren? Era 1-0 pentru Petrolul, când Kapetanos a intrat în careu, fiind în mod evident faultat de Guilherme. Nici gând să se dea penalty, iar meciul acela chiar putea fi câştigat de CFR. Concluzia e simplă: Cojocaru e o blană tăbăcită, e bătaie de joc cu caru’.

CFR a luat cadoul făcut de arbitru şi a încercat ceva ce a semănat a fotbal. Dacă n-ar fi fost retragerea Astrei din a doua repriză am fi vorbit de o înfrângere azi. Dar aşa, suntem domoliţi cu acest scor, fără să ne gândim prea mult că, deşi era 1-2, am avut 80 de minute superioritate numerică. Oare n-ar trebui să pretindem să se fi câştigat acest meci? Dar cum? Cu Weldon şi Ronny inexistenţi, fiecare având motivele sale obiective? Cu Mureşan în rol de play-maker, într-un joc aşezat, cu spaţii destul de reduse? Cu Obiora dând 75% din pase în spate? Doar Diogo Valente şi Maah încearcă acum, la spartul târgului, să se agite, să demonstreze ceva. Cam târziu şi cam puţin. Nici măcar cele 2 goluri ale lui Maah nu cred că ne mai conving, nu cred că trebuie analizate, datoria sa acumulată în acest retur este prea mare.

Singurele lucruri bune care rămân sunt şuturile, barele spectaculoase din a doua repriză şi trasoarele lui Mureşan. E o adevărată încântare să vezi mingea cum „ţipă” după ce este lovită violent de către Muri, cum nu are voie să se rotească în aer. Sigur, probabil că ne-am fi dorit ca Mureşan, căpitanul de echipă, să reuşească mai multe, dar uităm că n-a avut cine să-l ajute. Nu i-a pus nimeni jucători de combinaţie în jur, nu a făcut nimeni schimbări tactice care să speculeze avantajul din teren. Avem un antrenor care schimbă post pe post în situaţie de avantaj numeric şi deficit pe tabelă, unul care lasă 2 închizători tot meciul. Unul care schimbă Vass-Obiora în minutul 89, ca şi cum ar trage de timp. Cred că şi AI-ul unui joc de calculator din anii ‘90 făcea schimbări mai bune decât astea. Nu-i destul că vrea să câştige, că se bucură ca ieşit din minţi la fiecare reuşită – mai trebuie să şi ia decizii.

Rămânem doar cu amintirea „blatului” care s-a dezis de sine. Sunt calcule şi calcule. Egalul acesta poate doar Petrolului să-i ajute, să-i asigure locul european, deşi chiar şi aşa, asta nu-i va face nicicum mai soft în finala Cupei României. E un trofeu în joc, Ploieştiul se va muta la Bucureşti, vor juca sigur ca acasă şi, chiar dacă nu credeam că voi fi în situaţia de a spune asta vreodată despre Contra, antrenorul lor e mai bun decât al nostru. Până atunci avem un meci cât un sfert de sezon, derby-ul Clujului. E ultimul pas înainte de dominarea totală asupra oraşului, o victorie şi îi trimitem drept pe toboganul insolvenţei şi, probabil, al falimentului. Să le facem această favoare. Doar pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, o merită!

Autor: Albusibiu