De vina comedie


Un meci de-a dreptul caraghios în totalitatea sa, înainte, în timpul şi după desfăşurarea sa, încă un episod pur şi plin de ridicol pseudo-sportiv românesc. Mass-media este deja o mahala de joasă speţă, în care fiecare se ceartă cu toată lumea, în care se aruncă vorbe, jigniri, calomnii şi niciodată fapte, argumente şi idei. Acum, de pildă, s-a mers mai întâi către limita absurdului, prognozându-se un troc Astra-CFR: una ajungea în finala Cupei, cealaltă câştiga meciul din campionat şi ajungea în primele tururi ale Europa League. N-a stat nimeni să discearnă, să priceapă faptul că Astra, cu o calificare în finala Cupei, pe lângă şansa la un trofeu unic în palmares, îşi asigura şi prezenţa europeană. Cu aşa trocuri, CFR-ul chiar şi-ar putea lua numele de „Păcală”, numai de şi-ar găsi fraierii. A urmat apoi caraghioslâcul meciului propriu-zis, cu erori masive pe toate părţile: CFR şi jucătorii, arbitraj, antrenori şi adversari. În fine, la sfârșit, a început turbarea din loja neputincioasă, lupi moralişti precum Dinu Vamă şi Ioan Niculae dându-se în stambă în cel mai ipocrit mod cu putinţă. Mi-a plăcut însă că l-au tras în bălăcăreală şi pe Porumboiu (ce dor îmi era de el!) şi că toate porcăriile s-au desfăşurat pe marginea acestui meci, dar cu CFR-ul oarecum ferit, stând relaxat deoparte, fiindcă nu i se putea imputa nimic: că ar fi făcut blat, dar ce ne facem, n-a prea fost, egalul neconvenind nimănui; că ar fi impulsionat gafa de arbitraj – câtă vreme e clar că nu există niciun argument pentru care CFR-ul ar fi avut nevoie de punct (la câte a risipit până acum) sau că ar fi folosit echipa a II-a, câtă vreme prima linie de jucători trebuie odihnită pentru săptămâna aceasta şi câtă vreme nici rezervele n-au pierdut. Concret, CFR-ul a trecut în doar câteva zile prin comedia fotbalistică românească: Iadul judecăţii ucigătoare şi pripite, Purgatoriul curăţirii de mizeriile ce i-au fost aruncate şi Paradisul, sfinţenia cu care se poate detaşa de lupta asta în noroi. Pentru noi campionatul e de mult încheiat, privim doar indiferenţi circul. Mă bucură mult faptul că Steaua şi Dinamo au fost donatoare pentru un viitor deloc dezinteresat, în vreme ce tocmai hulitul CFR a dat o palmă, o mică dovadă de corectitudine.

Momentul cel mai drăguţ de duminică a fost cel al analizei de după meci, când jurnaliştii plini de emfază din studio au trebuit să-şi deblocheze nodurile din gât şi să îşi toarne cenuşă în cap pentru ceea ce „deversaseră” la pauză despre CFR, pentru siguranţa cu care proclamau blatul. De fapt, toată analiza lor se baza pe spaţiul imens căscat în apărarea CFR-ului la golul 3. Păi dacă ăştia sunt analişti, atunci orice spectator obişnuit al echipei noastre poate fi o somitate în materie! A te mira de ceea ce s-a întâmplat la faza golului 3, înseamnă să nu ai pic de vedere periferică şi a nici nu şti realităţile de pe gazon. Înseamnă că habar nu ai ce vede un portar la o bombă de pe şiret, cu efect invers, iar dacă portarul este şi Stăncioiu, atunci pretenţiile de a anticipa faza sunt mult diminuate. A proclama blatul doar după o fază cu spaţiu mare căscat, înseamnă a nu avea memorie nici de 29 de minute (din minutul 10 până în 39), darămite să mai faci conexiunea cu felul deplorabil în care se apără CFR-ul în ultima vreme. Să ne gândim ce s-a întâmplat în debutul meciului. Nu una, ci două erori imense ale lui Maftei, două depăşiri ale fundaşului central cu mingi lansate de la distanţă. Acolo e puţin şi vina mijlocaşilor, pentru că nu s-au obosit să pună presiune pe pasatori şi a lui Panin, mereu spectatorul cu cel mai bun loc la fază. Dar, dincolo de toate, filonul principal al erorii îl are Maftei. Două goluri cu care cred că şi-a compromis complet viitorul la CFR, două goluri identice prin care a arătat că nu are capacitatea de a învăţa din greşeli, de a se redresa din mers. Fatai a ţâşnit printre el şi Panin de fiecare dată. Iată că, în minutul 39, Fatai ţâşneşte din nou. Doar că de data asta o ia spre centru. Panin, în disperare de cauză şi vrând să preîntâmpine o nouă situaţie ca la primele goluri, pleacă după atacantul Astrei. Ăsta e rodul dezorganizării tactice, jucătorii ajung să gândească ei, pripit, haotic, nu există un plan unitar. Takazuki a venit din spate, din linia de mijloc, dar nicicum mijlocaşii noştri (în special Obiora) nu s-au sinchisit să se retragă. Aşa s-a născut spaţiul liber şi golul 3: prin înţepenirea pe poziţii a ceferiştilor şi prin confuzia lui Panin. Nu era chiar inginerie genetică, cred că un urmăritor al lucrurilor din jurul CFR-ului îşi putea da seama de asta, fără să apeleze la ideea impotentă a conspiraţiei.

Iau acea fază ca reper, fiindcă, la fel precum în meciul cu Chiajna, acolo se vede cât de vraişte sunt lucrurile tactice la echipă. O minimă analiză tehnică a adversarului, dublată de experienţa de miercuri, când tot cu aceiaşi adversari ne-a fost dat să jucăm, ar fi trebuit să contureze un plan tactic al unui antrenor veritabil. Atât cred că ar fi trebuit să fie suficient. Echipele astea două ar fi trebuit să se cunoască acum la perfecţie, să se anihileze, să nu rezulte un meci de mai mult de 2 goluri. Cele 6 goluri şi felul în care s-au marcat sunt expresia directă a diletantismului din fotbalului românesc, la toate nivelurile sale.

Nu mi-e ruşine nici cu ex-ploieştenii. Au jucat cu nişte ceferişti puşi pe năzbâtii. Atunci când adversarul îţi face două cadouri precum a făcut Maftei, când ştii bine că nu sunt în stare să lege 2 pase, să nu te arunci cu sălbăticie asupra lui este o tâmpenie leneşă românească. Cât de superiori erau astralii s-a văzut: au dat gol chiar şi în inferioritate numerică. Apoi, în a doua repriză, tot în inferioritate numerică, ne-ar mai fi putut prinde lejer pe contraatac, dacă şi-ar fi propus măcar această strategie. Cine să ţină piept sprinturilor? Maftei, Panin, Sepsi, Obiora? Concluzia despre ei: antrenor mic, club mic, oraş mic, ambiţii şi realizări mici. Iar Giurgiu, n-are nicio scuză. Îţi pică pleaşcă o formaţie de prim rang în oraş, una care trage pentru cupe europene şi nu se adună nici măcar 1000 de spectatori? Penibil!

Sigur, după 2-0 atât de rapid, rezultatul n-ar fi fost egal fără gafa arbitrului Cojocaru. Weldon era aproape în cădere atunci când s-a lovit cu genunchiul de Youssef. Un arbitru care voia să se facă interesant ar fi dat poate penalty, considerând cel mult un fel de obstrucţie. Dar atât. Ce-a făcut Cojocaru, a demonstrat încă o dată monstruozitatea sistemului de promovare în arbitrajul românesc. A reuşit ca prin acea fază să fie el omul meciului. Să ne mirăm? Uităm cine e personajul „Cojocaru”? Vă amintiţi de un meci Petrolul-CFR, când încă ai noştri mai aveau de 2 bani speranţe, când încă se mai consumau pe teren? Era 1-0 pentru Petrolul, când Kapetanos a intrat în careu, fiind în mod evident faultat de Guilherme. Nici gând să se dea penalty, iar meciul acela chiar putea fi câştigat de CFR. Concluzia e simplă: Cojocaru e o blană tăbăcită, e bătaie de joc cu caru’.

CFR a luat cadoul făcut de arbitru şi a încercat ceva ce a semănat a fotbal. Dacă n-ar fi fost retragerea Astrei din a doua repriză am fi vorbit de o înfrângere azi. Dar aşa, suntem domoliţi cu acest scor, fără să ne gândim prea mult că, deşi era 1-2, am avut 80 de minute superioritate numerică. Oare n-ar trebui să pretindem să se fi câştigat acest meci? Dar cum? Cu Weldon şi Ronny inexistenţi, fiecare având motivele sale obiective? Cu Mureşan în rol de play-maker, într-un joc aşezat, cu spaţii destul de reduse? Cu Obiora dând 75% din pase în spate? Doar Diogo Valente şi Maah încearcă acum, la spartul târgului, să se agite, să demonstreze ceva. Cam târziu şi cam puţin. Nici măcar cele 2 goluri ale lui Maah nu cred că ne mai conving, nu cred că trebuie analizate, datoria sa acumulată în acest retur este prea mare.

Singurele lucruri bune care rămân sunt şuturile, barele spectaculoase din a doua repriză şi trasoarele lui Mureşan. E o adevărată încântare să vezi mingea cum „ţipă” după ce este lovită violent de către Muri, cum nu are voie să se rotească în aer. Sigur, probabil că ne-am fi dorit ca Mureşan, căpitanul de echipă, să reuşească mai multe, dar uităm că n-a avut cine să-l ajute. Nu i-a pus nimeni jucători de combinaţie în jur, nu a făcut nimeni schimbări tactice care să speculeze avantajul din teren. Avem un antrenor care schimbă post pe post în situaţie de avantaj numeric şi deficit pe tabelă, unul care lasă 2 închizători tot meciul. Unul care schimbă Vass-Obiora în minutul 89, ca şi cum ar trage de timp. Cred că şi AI-ul unui joc de calculator din anii ‘90 făcea schimbări mai bune decât astea. Nu-i destul că vrea să câştige, că se bucură ca ieşit din minţi la fiecare reuşită – mai trebuie să şi ia decizii.

Rămânem doar cu amintirea „blatului” care s-a dezis de sine. Sunt calcule şi calcule. Egalul acesta poate doar Petrolului să-i ajute, să-i asigure locul european, deşi chiar şi aşa, asta nu-i va face nicicum mai soft în finala Cupei României. E un trofeu în joc, Ploieştiul se va muta la Bucureşti, vor juca sigur ca acasă şi, chiar dacă nu credeam că voi fi în situaţia de a spune asta vreodată despre Contra, antrenorul lor e mai bun decât al nostru. Până atunci avem un meci cât un sfert de sezon, derby-ul Clujului. E ultimul pas înainte de dominarea totală asupra oraşului, o victorie şi îi trimitem drept pe toboganul insolvenţei şi, probabil, al falimentului. Să le facem această favoare. Doar pentru ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, o merită!

Autor: Albusibiu

0 comentarii

  1. Bravo Bornescu geniule! 😀 Pacat ca anul trecut Ronny nu l-a lovit mai tare intre coaste . baiatul ala ar trebui interzis pe veci din fotbal.

    Apreciază

    • Un tigan fara caracter,care se pliaza perfect pe stilul celor doua echipe ale gunoierului…Din nefericire sunt prea multe astfel de specimene in tarisoara noastra.

      Apreciază

  2. Surpriza la Ploiesti. Bornescu iar si-a dat in petec 🙂 A luat rosu, impreuna cu Geraldo. Se pare ca ii lasa nervii acuma la spartul balciului. Incep sa am sperante si la Cupa :)))))))))))

    Apreciază

  3. pacat ca bornescu a luat rosu. hamutovski cred ca e mai bun decat el. insa ne vom juca sansa. daca arbitrii nu trag cu nesimtire cu ei, avem si noi sansa noastra.

    Apreciază

  4. Deci Coltescu a dat in ultimul minut al prelungirilor (adica 90+12) al patrulea cartonas rosu Gazului, astfel ca Petrolul va castiga la masa verde acest meci si ajung pe locul 2. Cica arbitrajul din meciul nostru cu Astra e suspect.

    Apreciază

    • Esti sigur ca la 4 eliminati se pierde meciul la masa verde? Eu stiam ca nr minim de jucatori in teren trebuie sa fie 7,atatia cati au ramas si cei de la Medias. Oricum nu prea conteaza,tiganii din Ploiesti si-au asigurat locul de Europa si sper sa-i batem noi sambata seara.

      Apreciază

    • Da, e mai bine pentru noi, fără îndoială. Şi -ca bonus- nu noi i-am provocat toate neplăcerile din seara asta (terminată, totuşi, cu obiectivul atins). Fac pariu (pe o bere, sau pe o sticlă de palincă), că în scurt timp va apărea pe jijisport un „scenariu” că eliminările Petrolului au fost „comandate” de CFR…HAI CFR !!! (în „EL”!!!)

      Apreciază

      • De data asta nu mai cred sa fie scenarii anti CFR,pt ca nu l-am pus noi pe tampitul ala de bornescu sa muste din adversar! Imi pare rau ca arbitrul n-a mai eliminat vreo doi de la petrolul,ca meritau la cum s-au manifestat.

        Apreciază

      • Scenariu e si mai parsiv: 1. Gol Nicoara la Tg Jiu asa ca ‘indirecta’ sau ‘perversa’ dupa limbajul lor 2. Mediasul e ‘de-ai nostri’ ca am mai luat jucatori de la ei, am imprumutat si ca dovada suprema a filierei undercover e ca ne-au cam tras-o mereu. 3. Horoba e ucenicul lui Tata Jean si sigur blatist.

        Apreciază

  5. Comentariu al unui suporter ceferist luat de pe gsp : ”Cum se smiorcaie un uist micut ramas fara suzeta ? Maah-Maah !” :))

    Apreciază

  6. Saule, inteleg ca stii din proprie experienta chestia asta, nu ? 🙂 Ai incercat cumva in felul asta s-o aduci pe vreouna pe calea cea dreapta ? 🙂 Meseriasule ! … :)))))))

    Apreciază

  7. Vad ca in ultima vreme nu-s inspirat decat la de-astea perverse (imi cer scuze daca exagerez putin cu ele, da’ tot va mai zic una). Poate stiti bancul ala cu Bula care era pe moarte… Si moartea: ”aah, aah!”. Asa tampitel cum e bancul (sau poate cu atat mai mult), mi se pare numa’ potrivit pentru situatia actuala a lui U. Cica U era pe moarte… Si moartea, evident: Maah! Maah! 🙂

    Apreciază

  8. Şi încă ceva : să nu uităm de contribuţia lui Felge la golul trei,,,pasă de gol dată cu mâna…Omul -după ce a reţinut mingea- nu s-a coit (cum făceau cam toţi portarii în min.87, la 2-1), ci -văzându-l în „bloc-start”-uri pe Robert- a dat drumul imediat la minge, a urmat o cursă de 60 de metrii, şi „hattrick”-ul istoric. Nici nu mai vorbesc de pasa de gol al lui Kape, care ne surprinde cu deprinderi de „play-maker” la spartul târgului. HAI CFR !!!

    Apreciază

    • De ce spartul tirgului.. vine iar dupa o accidentare si nu cred ca va fi vindut in vara, ca nu are cine sa il ia la un pret bun (adica minim sa luam ceva la fel de bun in loc). In plus mie varianta asta cu Maah pe stinga in locul lui Hora, Kape la centru si Rui Pedro pe dreapta chiar mi-a placut.

      Apreciază

    • kiruj, eu la meciul asta se pare ca nu am avut ochi decat pentru Maah 🙂 si nu am retinut nici un servant. 😦 Prin urmare, la notele acordate lui Felgue si Kape le-as mai da cate 50 de sutimi; astfel in loc de 6 cat au primit fiecare dintre ei eu le acord 6,5. In felul asta nu te plictisesti nici tu acolo in beciul tau tixit de tuica, iar noi tribunistii ne facem in mod constiincios datoria, ca si asa ne tot indemni sa ne notam favoritii. 🙂

      Apreciază

  9. bravo baieti si felicitari,dar am tras aceeasi concluzie,Muresan nu poate lipsi din echipa,sper ca nu se incearca iar vreo improvizatie la mijloc,cei doi mijlocasi de inchidere sint obligatoriu Muri si Sare,iar daca Cadu nu poate juca sper sa nu il mai vad pe Maftei,si se va incepe cu Rada.

    Apreciază

  10. am citit un comentariu care mi se pare adevarat: uistii nu are rost sa mai mearga la tas pt ca paszkany invarte treburile si pe acolo. tot asa, nici ploiestenii nu trebuie sa se mai prezinte sambata pt ca, si aici il citez pe marele caracter nicolae, de la astra, jocurile sunt facute pt cfr. uite 2 ponturi, daca vor sa asculte bine, daca nu treaba lor, cheltuie bani degeaba!

    Apreciază

  11. Nu mă miră calitatea acestor oameni (cică) de fotbal: Niculae, Contra, Bornescu, Walter ș.a.m.d. Doar că ei împing agresivitatea până la paroxism, cu mult peste limita suportabilității. Ăsta nu mai e sport, nu mai e fotbal, e bălăcăreală. Faze ca cel în care Bornescu îl mușcă pe Bawab, acel meleu din teren, cu înjurături, mușcături e.t.c. nu mai e fotbal. După cum nici acuzele tâmpe ale lui Niculae, Contra și a celor ca ei. Adevărat, țara nu e bogată, sunt mici probleme cu „panem”, dar măcăr avem parte din plin de „circensis” și de circari… Drept pentru care le transmit lor, miticilor, să plimbe ursul…

    Apreciază

    • Vezi ca dedicatia poate fi fructificata…are Ploiestiul un cartier rau famat, Mimiu (in spatele Garii de Sud, spre rafinarii pentru cunoscatori).. acolo numai ‘ursari’ sunt…

      Apreciază

  12. La un moment dat galeria a afisat un banner cu chipul lui Panin, intamplator el s-a asezat aproape de noi. M-am uitat la el in momentul acela frumos cu bannerul si l-am vazut cu ochii in lacrimi, foarte emotionat, chiar trist. Oare chiar nu putea fi introdus ultima oara, macar 5 minute, in fata suporterilor, in Gruia, acasa, sa ne luam ramas bun de la el ? De multe ori ma intreb oare chiar asa indiferenti, ignoranti au ajuns toti din conducere? Numai exista un gram de recunostinta, bun simt s-au respect pentru valorile clubului? Pacat, imi pare foarte rau ! PANIN NU TE VOM UITA !!!!!!

    Apreciază

    • Hai sa vedem..a fost un meci cu o miza, fie ea si a orgoliilor si s-a jucat cu prima linie defensiva. Unui jucator care se retrage ii poti face o ceremonie de good bye si la primul amical al verii.

      Apreciază

    • De acord cu tine, dar şi cu Cristi, trebuie organizat un meci de retragere special (cu un advesar mai bunicel), în afara lui Panin mai avem destui, care merită o retragere festivă, inclusiv Trică !! Nu mai revin, că-mi stric bucuria de ieri, dar cum se termină finala, trebuie să începem o ofensivă pe toate planurile pentru a-i determina pe şefii clubului să schimbe radical strategia actuală vizavi de suporteri, vizavi de legendele vechi (sau mai recente, sau chiar în devenire) ale echipei. Din punctul meu de vedere este ÎN ACEST MOMENT cel mai important lucru, altfel vom rămâne un club frumos, cu rezultate, dar fără suflet…Hai, că mai vorbim…HAI CFR !!!

      Apreciază

      • Aici daca tot e AP mare fan Bayern nu ar fi rau sa implementam bunele obiceiuri din Bundesliga, unde la ultimul meci de acasa al sezonului inaintea partidei are loc o ceremonie de multumire pentru toti jucatorii ale caror contracte expira. Fie ca sunt vedete fie ca sunt petarde, toti merita respectul pentru ceea ce incearca sa faca. Am vazut ceremonii din astea extrem de emotionante si pentru alti oameni din staff, de exemplu la Hamburg pentru unul din maseuri care iesea la pensie dupa 37 de ani la club. O alta poveste de acum citeva saptamini – va inchipuiti ce a fost in tribune la Frankfurt (stadionul e originalul celui din Bucuresti) la ultimul meci cind crainicul stadionului a anuntat ca Oka Nikolov si-a prelungit contractul cu un an ( portar, are 39 de ani, de 22 de ani la club, multi ani titular, de un an i-a fost adus urmasul dar ramine un nr 2 loial). Astea sunt lucrurile aparent mici care dau suflet unei echipe. Dar pina sa faca asta conducerea, poate galeriile clubului ar putea da un semnal.

        Apreciază

    • Se pare ca e o problema cu meniul derulant corespunzator notelor. Sunt asezate intr-o ordine aiurea, poate se poate face ceva in directia asta. Imi cer scuze ca dau de lucru. 😀

      Apreciază

      • Aşa este, voi regla problema. Mersi pt. sesizare ! Ca să fiu sincer până la capăt, am observat şi eu, dar nu am avut timp, dar mă străduiesc…HAI CFR !!!

        Apreciază

  13. @Cristi. Corect ce propui. La acest capitol suntem zero si asta imi aminteste de plecarea lui Tony si Peralta. Meritau mult mai mult.

    Apreciază

  14. Am găsit o explicaţie pentru sinusoidala descrisă de echipa noastră. Voi, cei mai puţin amatori să-mi spuneţi dacă am dreptate. Voi, cei ce deplângeţi încă demiterea lui Sergio veţi găi aici o iesplicaţie. Iată: Vârful de formă era programat pentru perioada cu CL (EL). Şi pot să zic că n-a fost de pomană, dovadă cele 10 puncte opţinute de echipă. După ieşirea din cupele europene a urmat o cădere logică. Una fizică, programată, alta psihică, normală. Şi echipa a avut nevoie exact de atâtea etape ca se remonteze fizc şi psihic. Şi acum traversează iar un fel de vârf de formă, ceea ce explică rezultatele ultimelor etape. Ce ziceţi?

    Apreciază

    • Asa se intampla cand Asterix il intalneste pe Matematix…:) Sinusix l-a atins pe Tangentix si au cantat laolalta: „Le leo de Cleopatre/est le roi des animaux/Du courage comme pour quatre/mais du……..pas de tout” Nu te supara, nu m-am putut stapani. Dar cam ai dreptate, nu stiu ce se intampla daca chiar ieseam din grupe in ChL.

      Apreciază

    • În linii mari aşa este, cum spui tu, Silică „bácsi”…Mergând mai departe, asta e una din explicaţiile forte ale „înfloririi bianuale” (cu rezultate în anii pari, aşa cum am convenit să definim evoluţia în timp a echipei). La echipele mai mici (raportat la marele circ european), este imposibil să ţină permanent (an de an) ritmul, pentru asta este nevoie de investiţii mai mari, în jucători mai puternici atât fizic, cât şi psihic. Într-un cuvânt este nevoie de un „next-level” măcar de tip-Şahtior, despre am vorbit atât în toamnă că am stricat zeci de tastaturi pe.aici…HAI CFR !!!

      Apreciază

  15. @ Cristi,cred ca AP e fan Bayern,dar nu ia de acolo numa’ ce-i place. La capitolul asta suntem retrogradati de mult si daca nu se schimba ceva pierdem si putinii spectatori care-i mai avem. La noi in Romania toti cei ce sunt in functii de conducere uita de sentimente si raman doar cu putina ratiune,iar singura lor ratiune e banul. Nici conducerea din Gruia nu face exceptie si nu pune suflet,nu cultiva relatii nici cu noi nici cu jucatorii si asta se simte,iar pe termen lung are efecte grave.

    Apreciază

  16. Un lucru este cert : s-a clarificat treaba şi cu cei 4 promovaţi în Liga-1 !! Sunt obligat (de fapt îmi face plăcere) să-l felicit pe fostul meu jucător Bona Daniel de la Corona pentru promovare !! Sincere felicitări, Daniele !! Trebuie să-mi fac timp să-l vizitez, să vedem ce şi cum…Poate îl conving să facem un satelit acolo ? …Am glumit…Timpul a trecut….De fapt, ultima dată am vorbit cu el anul trecut, chiar discutam ce bine ar fi o reîntâlnire cu echipa noastră-minune din „C” din 87-93…Era acolo, atunci, şi Robi Ilyes, şi alţii…Oricum (for ever), HAI CFR !!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.