Mi-e egal. [CFR Cluj – Concordia Chiajna 1-1]

Dacă pe ei nu îi interesează, nouă de ce să ne pese? Dacă joacă pe vârfuri de balerină, ca în vacanţă, caută mai mult să se protejeze decât să se implice, noi de ce să ne chinuim să repetăm mereu şi mereu aceleaşi lucruri? Să fim serioşi: se poate face analiză sportivă pe marginea unor meciuri de curtea şcolii?

Ultimele două partide ale CFR-ului cred că trebuie tratate la pachet, succint şi fără prea multă implicare afectivă. Au fost două egaluri de care, sincer, mi-e şi mie egal. Nu mai vorbesc despre puncte pierdute/câştigate, nici de repetiţii pentru ultimele meciuri care contează în acest sezon. Nu cred că s-a repetat sau că s-a exersat mai nimic, au fost doar nişte evenimente sportive la care CFR-ul a făcut act de prezenţă, pe care le-a tratat ca o corvoadă, fără chef de muncă şi implicare, de concentrare şi atenţie la joc, fără preocupare pentru rezultat. Aşadar, de ce să arătăm noi mai mult interes?

De ce să mă consum pentru Weldon, cel care îşi trage frumuşel piciorul în duel decisiv în careu (la Braşov), să nu cumva să se accidenteze? Omul ştie că la vară pleacă, poate mai are 2-3 ani de carieră, câteva sute de mii de euro ce-i pot intra în cont. Nu se mai gândeşte să marcheze, face lufturi inimaginabile acum un an (vezi vineri, centrarea pe jos ce i-a fost dată de Deac). De ce să mă chinui să-l înţeleg pe Hora, cel care imediat ce ajunge în careu are ca principală prioritate cum să cadă mai artistic, doar-doar primeşte un penalty? Nu contează cum se face el de râs, ci cum batjocoreşte imaginea respectabilă a unui club. Hora ar trebui pus în capul listei de transferuri. Ducă-se oriunde, oricum. Poate că undeva se va trezi, va redeveni fotbalistul de la Bistriţa, dar nici atunci nu mi-ar părea rău după el. Fotbalistul se poate antrena, forma e un lucru variabil, caracterul însă niciodată.

De ce să mă mai gândesc dacă Trică este antrenor interimar sau, aşa cum ne speria, a venit pentru câţiva ani buni (zice el „buni” – nu se întrevede aşa ceva). După ultimele rezultate şi mai ales după lipsa oricărei dovezi tactice, îmi este tot mai clar că e doar un Minteuan, nimic mai mult. Cred că nici câştigarea Cupei nu l-ar lipi de banca tehnică a CFR-ului, fiindcă el, în sine, nu prezintă nicio garanţie de succes.

De ce să reiau mereu aceleaşi observaţii ale lacunelor tactice, atâta vreme cât totul va fi probabil şters şi reclădit de la zero din vară? Pe temelia actuală nu cred că va rezista ceva. Să observ aşadar că echipa nu are capacitatea de a pasa scurt, trăieşte doar pe spatele a unu-doi jucători (Deac şi uneori Rui Pedro) ce pot face ruperi de ritm, pare un soi de formaţie scandinavă din deceniul VIII al secolului trecut. Sau, să mă refer, din nou, la lipsa unei minime idei tactice defensive, acolo unde lider ar trebui să fie Cadu? Mai bine las minutul 83 al meciului cu Chiajna să vorbească: Cadu depăşit lejer în marginea careului mare face un fault grosolan. Lovitură liberă şi cartonaş galben. În loc ca defensiva să se trezească la acea fază, să se aşeze corect, să se ia adversarii în primire, totul rămâne ca o dulce somnolenţă. Priviţi reluările golului pentru a vedea cum se mişcă fiecare. Apărare tip „taraf”, în care fiecare face ce-l taie capul. Cadu porneşte cu adversarul, apoi se răzgândeşte şi încearcă să sară la centrare, evident, fără succes. Piccolo observă tardiv ceva, dar se încurcă în Camora, cel care pare mai interesat de zona centrală a careului decât de cei 3 ilfoveni care erau pe colţul lung. Muniru nu se mişcă 1 metru toată faza, în stânga sau în dreapta. Şi uite aşa, la singura fază a adversarilor, Bambara ajunge să dea cu capul singur, din 6 metri. Un gol cum nici la juniori nu e tolerat.

Dacă meciul se termina 1-0 astăzi am fi auzit lungi destăinuiri ale unui „Domn George”, prieten cu domnul Mihai, care ne-ar fi povestit cum Cadu s-a întâlnit cu un posibil malgaş din Madagascar pentru a aranja meciul. Asta ca o confirmare a avertismentelor de blat, lansate de presă încă dinainte. S-ar fi făcut obiect de studiu din această fază, s-ar fi râs de inabilitatea CFR-ului de a masca intenţia de non-combat. Aşa însă, cu egalarea din minutul 92, un gol de poligraf, de adevăr, celor din presă li s-a spulberat un subiect de aur. Nu cred că cineva are fabulaţia de a găsi o logică prin care un egal poate fi considerat, pentru Chiajna, urmarea unui meci teatral. Egalarea din minutul 92, ca şi pasul bătut pe loc la Braşov, confirmă cu maximă precizie că exact atât poate acum echipa.

Dar chiar şi cu atât de puţin se poate răzbi în fotbalul de la noi. Să nu vă mire dacă CFR-ul va atinge totuşi finala de Cupă. Pe ce mă bazez? Doar pe diferenţa evidentă de valoare cât şi pe o minimă răbufnire de orgoliu a unor jucători ce ar putea câştiga acea competiţie fluierând. Va fi momentul perfect pentru ceferişti de a face pontajul în acest sezon, de a da impresia unei performanţe. Greşit! Performanţă va fi doar atunci când vor avea Cupa în vitrină, iar Astra e doar o etapă de parcurs până acolo.

Îmi pare rău, dar, chiar nu găsesc motive pentru care ar trebui să vă ţin prea mult de vorbă acum, pe marginea unui meci semi-preparat: o oală de mediocritate, adăugaţi doar 90 de minute şi… aveţi rezultatul. De ce să mă intereseze pe mine mai mult acest meci la care nici spectatorii n-au părut atenţi? Din tribune s-a auzit, greţos, numele unei alte echipe decât cele care erau pe gazon. De ce să mă mai consum pentru aceste lucruri dacă cei care le comit nu au nicio urmă de responsabilitate şi conştiinţă? Sincer, mi-e egal…

Autor: Albusibiu