Tom(bolă) și Jerry… Gane. [CFR Cluj – CS Turnu Severin 1-3]

Un meci caraghios pentru CFR, ca un desen animat. Gaguri și împleticeli jenante la ceea ce am fi avut pretenția de a fi o joacă de-a șoarecele și pisica. Iar, la final, cu morală sau doar ca un spirit comic, tragicomic, o rămânere cu buza umflată a foștilor campioni. Totul pe un fond sonor brăzdat de câteva fluierături obișnuite la înfrângeri în Gruia și cu Jerry (Gane) țopăind bucuros pentru un triumf minuscul, episodic.

Ce s-a întâmplat de fapt, a fost un șoc, a fost o surpriză? Refuzând realul se încearcă găsirea unei tente de scenariu: ba că s-ar fi odihnit titularii pentru meciul cu Astra (doar că, până acolo, mai avem suficient timp și încă vreo câteva meciuri), ba, cel mai jenant, că de fapt a fost un blat iscusit. Cu cine? Cu o echipă ce de-abia a găsit resursele financiare pentru a-și convinge jucătorii să intre pe teren la Cluj? Cu o echipă ce anul viitor are șanse minime să mai fie în prima divizie, fiindcă-s slabe șanse să prindă licența, având în vedere finanțele cu cântec ale severinenilor. Ca să acuzi așa ceva trebuie să ai mai multe dovezi decât „Domnul Mihai” al Sport.ră-ului, trebuie să ai măcar o construcție logică. Sau, mai simplu, trebuie să nu fii suficient de bărbat să admiți realitatea: CFR-ul atâta poate.

De îndată ce au trecut meciurile cu echipele lamentabile ale campionatului (vezi Gloria și Viitorul; urmează şi Chiajna, apropo!) și imediat ce norocul ca de tombolă nu a mai vrut să țină cu noi, a urmat acest dezastru în miniatură. Adică vine această „Danemarca ‘92” a Ligii, de-abia convinsă să joace și scoate fotbalul din cap CFR-iștilor? Da, foarte simplu şi just: ăsta e nivelul. Nota bene, nu putem invoca acum nici scuze precum cea a jucătorilor accidentați (doar Ronny și Kapetanos mai sunt încă în infirmerie), nu putem vorbi nici de șirul greșelilor de arbitraj ce ne-a tocat mărunt la început de 2013, nu există alibi după care să pitim această rușine. Este chiar foarte simplu: imediat ce ne-am luat nasul la purtare, în corul aplauzelor de după ultimele 4 meciuri fără înfrângere, a venit de nicăieri acest „sever venin”, care a speculat la maximum naivitățile noastre obișnuite, arhicunoscute în acest sezon. Am avut parte de goluri primite în momente cheie (la început sau la final de repriză), de erori majore de poziționare defensivă, de lipsa unui creier și, mai ales, de nevoia unui lider care să calmeze echipa și s-o dirijeze să strângă rândurile. Era oare chiar atât de imprevizibil acest deznodământ?

Voi face de data asta pe lupul moralist. Marți, pe agora Tribunei CFR, prefațam astfel meciul: „Meciul cu Turnu Severin va fi unul mai greu decât cele cu Viitorul sau cu Gloria, așadar nu mai e mult până să ne formăm o imagine și mai clară” (n.a. – asupra stadiului echipei). Acum avem această imagine și ne putem da seama că, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Am zis destul de răspicat la meciul trecut că prima repriză de la Constanța ar trebui să ne îngrijoreze, că declick-ul de atunci a venit în mod cam norocos. Înfrângerea de joi a confirmat observațiile mele.

A privit cineva numele adversarilor înaintea acestei partide? Era destul să-i vezi acolo pe Florin Costea și pe Dorel Stoica pentru a ști că nu ne va fi tocmai ușor. Oare cu ce este mai prejos Florin Costea decât Deac al nostru, amândoi mari talente și amândoi reveniți după accidentări grele? Sau prin ce se diferențiază fundamental Stoica de Mureșan? S-a gândit cineva de la club că o bună parte din pregătirea unui joc constă în blocarea adversarilor, în studiu și în contracararea punctelor forte ale lor? Nu am văzut nicio clipă în timpul meciului că s-ar fi pregătit ceva special pentru Florin Costea. Nu am văzut că s-ar fi pregătit vreo tactică specială de atac, de recuperare cât mai rapidă a mingii sau vreo idee de joc ofensiv, adaptat vreunei neputințe a adversarilor. Nici insistare pe joc de forță, nici pe joc combinativ, în viteză, doar bazare pe combinațiile improvizate Deac-Rui Pedro. Nici cal, nici măgar, doar o tactică de „las-o mă că merge-așa, ne-am obișnuit cu ea”. Țin să vă amintesc că alungatul Paulo Sergio, chiar așa lipsit de sorți de izbândă cum era, avea totuși această înclinare spre un plan tactic, de acolo au venit succesele mari din toamnă și tot de acolo ar fi putut veni o coagulare și în primăvară. De pildă, la Milano, CFR-ul a fost acela care a încercat să sufoce în pressing Interul, fiindcă aceea părea să fie calea cea mai bună în a-i ține departe de careul nostru. Între o idee cu rezultate nefericite și nicio idee, dați-mi voie să aleg prima variantă, măcar se vede că cineva lucrează, studiază şi gândeşte.

Înfrângerea de ieri a fost un produs direct al apărării. Orice s-ar spune, apărarea este cea care câștigă campionate și tot în ea se vede cu foarte mare precizie nivelul tactic de pregătire al echipei. Cred că este suficient să spun că ieri cel mai bun om din apărarea noastră a fost Stăncioiu, pentru a avea un tablou exact al lucrurilor. Dacă îmi amintesc și de șutul din prima repriză al lui Stoica, scos de la rădăcina bării de Stăncioiu sau de cele 3 zvâcniri pe contraatac din a doua repriză (toate cu traseu pe la Florin Costea) cred că ne putem declara mulțumiți cu faptul că am încasat doar 3 goluri. Florin Costea l-a întors cum a vrut, pe toate fețele, ca pe o batistuță, pe Cadu (și nu e primul meci când îi face asta). L-a adus însă acum în starea în care, prin minutul 87, căpitanul nostru privea deja cu indiferență cum trage Neacșa la poartă, fără să se mai arunce la blocaj. Nu a mai fost nici Piccolo lângă căpitan să-l scoată, să-i repare unele greșeli, așa că pot spune că tocmai Cadu a fost cel mai slab om de pe teren. Ce-o fi avut omul nostru de bază, de ce nu-i mai iese mai nimic în ultima vreme? Nu știu cum se face, dar coboară tot mai aproape de nivelul lui Nuno Diogo. Se enervează, suferă şi chiar nu mai are ce să-i mai reuşească. Ieri a avut greșeli la 2 din cele 3 goluri încasate, a pricinuit alte 3 ocazii mari ale severinenilor și, mai mult, apropo de duritatea de care este acuzat, de data asta chiar s-a dat în stambă: a fost o fază la care putea primi chiar mai mult decât galben, în minutul 33, atunci când, avântat prea mult în atac, s-a proptit voinicește, la marginea careului advers, pe glezna lui Olah. Dacă asta e atitudinea căpitanului, ce să mai cerem de la ceilalți? Dezastrul apărării a fost completat cu gafa lui Mureșan de la primul gol, când a fost prins dormind în ghete lângă Costea, cu Ivo Pinto, Rada și Sepsi mai mereu în contratimp la ieșirile la off-side, cu o buluceală la grămadă, fără gândire, la orice minge, cu scăpări majore din marcaj ale adversarului (vezi golul 3 al lui Vranjkovici) și cu o stare de derută, alimentată din teren și de pe bancă, o stare incapabilă să dea ceva speranțe de mai bine.

Iar dacă măcar ne-am fi apărat sus, dacă am fi încercat să înghesuim o echipă la care nu cred că ieșirile cu pase din apărare erau un atu, tot am fi reușit mai multe! Mureșan și Vass au fost ținuți mult prea în spate, lipiți de o apărare care ieșea haotic la off-side. Atunci când se cerea o modificare, când poate am fi avut nevoie de a forța cu disperare egalarea, la 1-2, schimbarea absolut ilogică a fost Sare – Mureșan, ca și cum totul era bine, sub control, ca şi cum Vass era prezent pe teren (mai multe nu zic de el). De-abia la 1-3 s-a dat alarma și s-au făcut schimbările logice, de atac, dar era mult prea târziu pentru a mai exista minte limpede şi timp de revenire.

Practic, CFR-ul nu a contat în acest meci decât prin 2 jucători: Deac și Rui Pedro. Din jocul lor de pase ieşea tot ce am fi putut obține. Rui Pedro a avut 2 demarcări excelente, puse în valoare de pasele lui Deac. La una a dat gol, la a doua, trasă la indigo, portarul a blocat. În a doua repriză tot Deac a mai avut un șut curbat pe lângă bară și apoi, cu o lovitură de cap anapoda a lui Cadu, totul s-a stins. Severinenii au fost atât de puţin deranjaţi încât nici măcar n-au trebuit să-și consume schimbările rapid, să mişte ei ceva sub aspect tactic; totul era sub control, noi intram ca berbecii în jocul lor defensiv asezonat facil cu „săgeți” aruncate pe contraatac. 1-3 sună oarecum normal, dar pe la 1-4 sau 1-5 eram azi de râsul Ligii.

De Diogo Valente, de Maah, nici nu mai avem ce să spunem. O renaștere acum a lor ar fi o minune de pus într-o carte sfântă. Mi-aș fi dorit însă mai mult de la Buș (încă prea firav, dar și nesusținut) și de la Sare (dar revenirea va fi lungă și anevoioasă – mai ales că pe el îl ştiau de probleme şi la nivel mental). Oricum, jucătorii tineri nu reintră în viteză atât de ușor.

Trebuie să admitem că înfrângerea este justă şi că nu avem ce să cerem mai mult de la actualul lot. Suntem în postura naufragiatului al cărui singur obiectiv este ajungerea la mal. O calificare cu Astra, în semifinala de Cupă este perfect realizabilă, chiar aşa, în situaţia lamentabilă de acum, dar să nu vă faceți iluzii că ar repara ceva. Va fi ca o frecție la un picior de lemn, deoarece pentru a câștiga finala în fața Ploieștiului ar trebui să arătăm de 10 ori mai mult fotbal, iar asta în condițiile actuale este irealizabil.

Să ne relaxăm și să privim fără încrâncenare ultimele meciuri rămase. Este bine că se întâmplă acum această catastrofă fotbalistică, acum cât nu avem o miză importantă și cât putem fi ajutați astfel în a nu trăi în minciună. Ar fi fost foarte periculos să considerăm că după un șir de, să zicem, 7-8 meciuri bune, norocoase sau chiar slabe, dar fără înfrângere pe final de sezon, totul s-a reparat, că ne-am găsit calea și că nu mai trebuie să facem reparația capitală impusă toate nivelurile: lot, tactic și atitudine. O astfel de trezire la începutul sezonului viitor ar fi fost fatală speranțelor și pretențiilor CFR-ului pe termen lung, fiindcă încă un sezon compromis din start ar scădea mult nivelul ambiţiei şi a aşteptărilor financiare la echipă. Aşa, am o veste bună: mai e maxim o lună de secetă şi apoi aşteptăm să plouă cu jucători de valoare la CFR!

Autor: Albusibiu