Deac Norris se întoarce

De ce nu-l transferă CFR-ul pe Chuck Norris? Fiindcă îl are deja! E drept, un pic cam blond, defel îngrozitor pentru adversar şi cam firav după ce un Sf.Mărtean i-a rupt genunchiul, dar este încă un luptător, un om decis să iasă din nou din jungla românească spre strălucirile nemţeşti pe care le-a gustat mai deunăzi. Iar la Bistriţa a ieşit din nou, după mult timp, la bătaie. El singur, şi nimeni altcineva, a reuşit să facă diferenţa uriaşă dintre CFR şi codaşa clasamentului. Cred că niciodată n-am văzut un astfel de randament la vreun jucător ceferist (faceţi-vă timp, căci urmează o lungă înşiruire): pasă filtrantă, vertical, pentru primul gol al lui Hora; pasă decisivă la ratarea impardonabilă a lui Weldon, din finalul primei reprize; pasă filtrantă, verticală, pentru sprintul lui Weldon, de la primul penalty; pasă decisivă, în faţa porţii, pentru golul al treilea, al lui Weldon; pasă decisivă pentru Rui Pedro, la o ratare singur cu Albuţ; penalty scos şi executat, pentru golul patru şi, în final, corner bătut binişor pentru golul lui Buş. Meciul perfect pentru el. Se poate cere mai mult de la un jucător? Cât de mult şi-a căutat forma Deac în precedentele partide, câte nereuşite şi bâlbâieli a avut, acum s-au răzbunat, acum i-au ieşit toate, într-un meci perfect. E drept, a găsit şi momentul prielnic pentru asta, o echipă cu jucători modeşti care nici n-au ştiut să strângă rândurile, să ţină apărarea mai comprimată. Au lăsat  spaţiu de manevră pentru Deac, care nici nu a mai trebuit să insiste şi să se piardă inutil în lateral. A venit când a putut în centru, a accelerat jocul şi a făcut prăpăd.

E oare nedrept să atribuim acest 5-0 unui singur jucător? Cred că nu. Dacă era după ceilalţi, ne aştepta cel mult un succes căznit. De fapt, ce este acest 5-0? O rupere de nori după o lungă perioadă secetoasă a echipei sau doar o victorie de parcurs? Să nu uităm câteva aspecte esenţiale: Gloria este codaşă, ca şi retrogradată şi în insolvenţă (nu că asta a fost o jenă pentru noi în a lăsa puncte în precedente situaţii întâlnite). Gloria are în tur şi retur un bilanţ de 1-10 contra CFR-ului, în ambele meciuri având de înfruntat şi câte o jumătate de oră în inferioritate numerică. De asemenea, în amândouă partidele, în minutul 85 scorul era doar 3-0 pentru CFR, ultimele goluri fiind, să le zicem, „goluri de umplutură”. În plus, în această partidă, echilibru s-a rupt vizibil doar după ce s-a făcut 2-0, doar de atunci CFR-ul a început iureşul, până la acel moment jocul nostru având mai mult de suferit. Şi, în ultimul rând, fapt neapărat consemnabil, să ne amintim ce-a fost în tur. Şi atunci am avut un scor-fluviu, reconfortant, după multe nereuşite în campionat, pentru ca în etapa imediat următoare să fim absolut ruşinoşi în faţa Stelei. Acest scor nu trebuie să ne relaxeze, nu trebuie să considerăm (ca în toamnă) că grijile s-au terminat, dimpotrivă, poate fi cel mult un cap de pod, consistenţa şi continuitatea de-abia acum trebuie să vină.

Are Trică un rol în această poveste? Cadu spune că da, că era neapărată venirea lui Trică şi, haideţi să-l credem. El ştie cel mai bine de ce. Din punctul meu de vedere, îmi este tot mai clar că această echipă a CFR-ului, cu Cadu în rol de tartor, este neantrenabilă. Ea are doar nevoie să fie eliberată periodic, probabil imediat ce un tehnician încearcă să impună o idee, o persoană, să restrângă cumva libertăţile. Chiar şi aşa, până ce va începe declinul (intuit deja) să-i acordăm lui Trică meritul de a fi catalizatorul laudelor şi să-i suportăm făloşenia, cea pe care ne vom obişnui poate s-o ignorăm cândva. Merite tactice? L-a folosit pe Hora, mână-moartă în atâtea cazuri, a încercat o soluţie impusă de împrejurări, Muniru-Maftei la mijloc (una pe care nici n-am fi bănuit-o vreodată), a apelat la Deac, Rui Pedro şi Maah, absolut nimic special, doar o evoluţie favorabilă a lucrurilor: un gol marcat rapid, la una dintre primele ocazii, apoi o pavăză a şansei, la cele 3 ocazii mari bistriţene, de la începutul reprizei a II-a şi, în final, golul desprinderii, dublat şi de o eliminare, decisivă. În alte meciuri, pentru comparaţie, se ratau 4-5 ocazii mari, până la exasperare. De când nu au mai mers lucrurile atât de bine, doar în favoarea noastră? Au şi lucrurile astea importanţă, momente care pot fi puncte de inflexiune în decursul unui joc. Nu mi se pare că Trică ar fi schimbat mare lucru – nu era nici timp, nu avea nici cu cine – pur şi simplu a rupt ghinionul şi, în sfârşit, a avut un jucător care a reuşit să facă diferenţa.

Scorul? Evident, mult prea mare pentru realitatea din teren. Victoria CFR-ului nu poate fi pusă la îndoială, însă proporţiile ei sunt exagerate. Diferenţa a fost mult mai mică în realitate. Nu trebuie uitată perioada de lâncezeală din jocul nostru de după primul gol sau, şi mai rău, pericolele de după pauză. Cheful de a demola a venit doar după ce adversarul (şi aşa deloc strălucit) a fost pus în genunchi. Atunci CFR-ul a făcut K.O.-ul, unul impresionant pentru cel ce priveşte doar scorul, dar mincinos pentru cel care priveşte jocul, în ansamblu.

Desigur, este îmbucurătoare ambiţia jucătorilor noştri de a specula momentul prielnic, de a marca, de a-şi da singuri încredere. Mi-a plăcut bucuria de după fiecare gol, indiferent de cât era scorul la acel moment, mi-a plăcut mai ales celebrarea lui Buş şi efortul său de a se arunca după mingi, doar-doar bifează încă o reuşită pentru CFR, după o îndelungată pauză. La fel, mi-a plăcut cum, imediat ce a fost faultat, Deac a sechestrat mingea pentru a executa penalty-ul, pentru a sparge şi el blocajul. Da, e bine că şi ei par că îşi conştientizează şi rezolvă problema de eficacitate, că au ambiţia de a demonstra că vor şi că pot. Iar retrogradaţii Gloriei erau probabil cea mai bună ocazie pentru a-şi arăta muşchii.

Pe de altă parte trebuie să vedem problemele. Weldon a avut 2 execuţii cumplit de stângace, din poziţii în care un atacant concentrat la meci nu are voie să dea emoţii. Prima dată l-a nimerit pe Dolha, dar al doilea aşa-zis şut a fost şi mai îngrozitor, a fost foarte aproape de o ratare cu poarta goală. Noroc că a urmărit, noroc că respingerea de pe linia porţii a fost moale. Altfel acum vorbeam despre un atacant de nerecunoscut, de neiertat.

De asemenea, trebuie să vedem erorile individuale, mai ales cea imensă a lui Piccolo, din chiar debutul reprizei a doua. O centrare simplă, ştearsă de el în loc să fie respinsă, a dus mingea până la Kanon, cel care l-a ţintit dintr-un metru pe Felgueiras. Degeaba a fost Piccolo după aceea impecabil, a blocat de peste tot, căci o singură greşeală de asta poate face cât toate lucrurile bune la un loc.

Să nu uităm nici de Muniru şi Maftei, cei scutiţi de a fi puşi sub lupă doar datorită evoluţiei favorabile a meciului. Golul rapid a obligat bistriţenii să iasă la atac şi să creeze spaţiile de manevră pentru cei din atac. Nu a mai fost nevoie de rolul celor doi mijlocaşi pentru a construi, au mers şi pasele în lateral. Singurul care mi s-a părut că a schimbat, că a făcut ceva vizibil şi pozitiv de pe acea poziţie a fost revenitul Vass, cel de după a cărui intrare posesia noastră a devenit totală. Până atunci însă Muniru, mai ales, trebuie bine de tot urecheat, pentru lamentabila prestaţie defensivă, de pildă pentru cele două cornere la care bistriţenii au fost singuri în careu, central, nemarcaţi, liberi să marcheze. Fundaşii noştri aveau adversari în marcaj, doar Muniru era pierdut la 14-15 m, uitându-se surprins cum omul pe care trebuia să-l „ţină pe piept” vine pe centrare. Am avut şansă că nu am luat goluri de acolo, a fost semnul clar că norocul ne suflă din pupă.

De la Gloria doar un singur jucător mi-a plăcut şi ar trebui vânat pentru CFR. Kanon pare o oportunitate care trebuie speculată. E tânăr şi cu potenţial mare de creştere, iar cum Gloria e cu un picior în groapă un transfer cred că ar putea fi facil. În rest, de la ei, mai nimic. Lenţi, nesiguri, fără coeziune de echipă şi fără nicio urmă de apărare. De la 2-0, orice acţiune a CFR-ului se finaliza în careu, ca şi cum am fi avut nu un om în plus, ci vreo 3.

Greşelile de arbitraj au existat şi acum. Faza din prima repriză, cu Maah faultat clar în careu de Iordache, dar cu decizie acordată de simulare, poate fi trecută la albumul comicăriei arbitrilor faţă de CFR. Mai adăugăm şi intrarea absolut dementă a lui Curtuiuş pe glezna lui Camora, din minutul 46, răsplătită doar cu galben şi am putea vorbi de un arbitru Robert Dumitru în nota ostilă cu care ne-am obişnuit deja. Totuşi, ca să nu judecăm pripit, ci ca să fim absolut siguri că face aceste erori exclusiv din cauza lipsei de calitate, tot Robert Dumitru cred că ne-a făcut cadou cartonaşul roşu acordat lui Dolha. Da, acolo a fost penalty, probabil se făcea 2-0, dar faza trebuia judecată în spiritul jocului; nu orice fault pe care-l face portarul e automat şi roşu. Însă, nimic nou, am mai văzut decizii de astea, semn că arbitrii noştri nu gândesc autonom, nu percep fotbalul trecându-l prin filtrul unui creier. Cum or fi fost promovaţi în Liga I, mama ei de „valoare românească”?!

Asta este, totul e bine când se termină cu foarte bine. Noi revenim la oile noastre zgomotoase, cele cu care ne vom confrunta, de fapt, în mai puţin de-o săptămână. Mă aştept la o săptămână dezgustătoare, plină de declaraţii sforăitoare, la care, din păcate, vom avea şi noi replică în aceeaşi manieră. Staţi numai să se încălzească niţel derby-ul prin apropierea sa şi veţi vedea din nou tiradele naţionaliste şi fanfaroane revărsându-se spre Cluj. Să suferim că jucăm contra Stelei, că ei sunt aproape campioni? Nu trebuie să fie nicio tragedie în asta. Nu uitaţi, anul trecut ei au fost “sparring partner” în sărbătoarea noastră de campioni, aşadar nu trebuie noi să suferim de nicio umilinţă cu care i-am îndatorat deja pe ei. Mai bine să mai scormonim prin lotul nostru, cine ştie câţi „norisşi” mai avem prin vestiar, fiindcă o victorie ar fi acum chiar utilă pentru avântul viitor.

Autor: Albusibiu