Pan Durere

Întreaga noastră neputinţă a fost exprimată şi comprimată în cele 90 lungi minute de suferinţă ale meciului cu Pandurii. A fost încă o recapitulare completă a stării actuale de lucruri. Neputinţă atât individuală cât şi colectivă a jucătorilor, lipsă de soluţii, dar cu o abundenţă de nervi, frustrare şi crispare cât tot dealul din Gruia, o doză consistentă de ghinion şi, nu în ultimul rând, eterna greşeală de arbitraj, la singular sau la plural, mai mult sau mai puţin decisivă pentru soarta meciului. Nu a lipsit nimic, întregul a fost chiar întreg, panoramic, dintr-o parte în alta a cauzelor şi durerilor ceferiste actuale: PAN DURERE.

Ce-a mai fost şi de data asta? Ce n-a mers? Cine a greşit? Ei bine, ca totul să fie complet, de această dată a greşit chiar toată lumea, fiecare cu aportul său, care după cum s-a priceput mai bine. Nu cred că poate fi vreun element al echipei să poată fi nevinovat în acest meci. La precedentele partide puteam spune măcar „Gabi Mureşan a fost aproape de perfecţiune”, „Piccolo, Felgueiras, au blocat decisiv de câteva ori…”, „Weldon a venit de pe bancă şi a salvat remiza”… Acum, orice ar fi făcut careva, erorile cu care contrabalansează elimină orice scamă pozitivă. S-a greşit pe capete, cu câţiva în rol principal: Deac, Maftei, Panin, Kapetanos, Maah şi cu alţii cu erori punctuale, dar capitale: Mureşan, Felgueiras, Piccolo şi Rui Pedro. Cei pe care nu i-am menţionat aici dar au fost totuşi în teren înseamnă că pur şi simplu au făcut figuraţie.

Bineînţeles s-a greşit şi pe bancă: a greşit Paulo Sergio fiindcă a mizat din nou pe cuplul Kapetanos-Weldon, cel sigur failibil. A greşit, probabil, fiindcă a încercat o nouă combinaţie de 28 luaţi câte 11. Priviţi însă spre lista de rezerve ale acestui meci: Stăncioiu, Nuno Diogo, Muniru, Rui Pedro, Sepsi, Hora, Bjelanovici. Ăştia sunt toţi substituenţii apţi pe care-i putea oferi lotul CFR-ului?! Parcă, dintr-o dată, văd într-o nouă lumină alegerea ciudată a titularilor, parcă îmi vine să deplâng soarta portughezului. Nume multe, nume mari, dar opţiuni reale foarte subţiri. Ce-ar mai putea face Paulo Sergio (dacă i se va mai da ocazia, creditul necesar)? Să se uite în curtea CFR II. Decât să fie nume fără perspectivă (doar cu trecut) pe foaia de joc, mai bine încearcă ceva juniori. Nu garantează nimeni succesul, dar măcar aşa, în cazul înfrângerii, totul va avea un rost. Altfel, o înfrângere ca cea de azi, nu aduce cu sine nimic, nici măcar o lecţie. E trist un astfel de meci, e trist un astfel de parcurs precum cel din 2013, este ca un abandon, dar… Să ne minţim că mai există Cupa României pe care o vânăm. Nu ştiu pe ce temei ne bazăm, de fapt, speranţele la o accedere în finala acestei competiţii, judecând după halul în care stau lucrurile acum. Pe o minune, pe un 6-6, pe o alternanţă zi-noapte…? Dacă astfel de teste neesenţiale, de etapă, nu se pot câştiga, atunci cum oare se vor putea domoli brusc minţile la momentul critic al Cupei? E o întrebare ce rămâne deschisă pentru încă vreo câteva zile. Timpul ne va răspunde. Eu sper ca răspunsul să fie: jucătorii au experienţa Ligii Campionilor, sunt obişnuiţi şi se hrănesc  cu tensiunea momentelor importante. Vom vedea ce va fi, să vedem însă ce-a fost acum, în această seară:

A fost un meci pornit de la 0-1, cu amabilitatea arbitrilor, iar asta e indubitabil. Cât se vor chinui cei din mass-media să ascundă această realitate după paravanul celorlalte goluri marcate, ca şi cum primul n-ar mai conta, va fi o minciună. Faptul că o partidă porneşte cu handicap, din vina arbitrilor, schimbă total construcţia tactică a echipei, cursul întregului joc. Dacă CFR-ul avea de această dată şi câţiva jucători de viteză (vezi Deac şi Maah), probabil pregătiţi pentru eventuale contraatacuri, spaţii mai largi, deodată ei au devenit inutili, Pandurii având confortabila ipostază de a apăra un avantaj, de a putea dicta ei tempo-ul. O astfel de situaţie cât şi greşeala de arbitraj creează nervozitate, timpul trece şi adânceşte impacientarea, până la victorie mai e cale lungă. Iar dacă mai adăugăm şi situaţii precum cea la care Viera degajează mingea în corner, o fază la care nici nu se putea discuta de off-side, iar arbitrul de centru arată repunere de poartă pentru Pandurii, zău că te iei cu mâinile de cap. Ştiţi cine era arbitru, nu? Radu Petrescu, cel care a comis-o sezonul trecut la Sibiu, la acel gest teatral al lui Beto. Să ne mirăm aşadar de unde emană astfel de decizii? Doar din aşa-zisa valoare a acestui arbitru de doi bani, pe care eu încă nu l-am văzut până acum să se remarce prin felul în care a condus o partidă dificilă, ci doar prin erori penibile. Un arbitru cu alură, atitudine şi valoare de divizia judeţeană ajuns în prima ligă. Only in Romania! Au fost suficiente decizii care au enervat jucătorii CFR-ului în prima repriză. De ce doar pe ei? Fiindcă ei trebuiau să construiască, ei aveau mai mult mingea, altfel s-ar fi greşit şi împotriva pandurilor. Ciupeli mici, însă neintenţionate, doar erori pure de arbitraj ale unui tip net depăşit de nivelul nocturnelor sub care este pus să fluiere. A urmat repriza a doua, cu Kapetanos depăşind-ul pe Mamele într-un sprint direct, central, pe poartă. Urmează o piedică a gorjeanului şi doar un cartonaş galben. I-a fost evident frică lui Radu Petrescu să dea roşu, deşi toate condiţiile erau întrunite. A fost momentul în care Rui Pedro şi-a ieşit din pepeni, a protestat şi a primit primul avertisment, care nu l-a domolit defel. Rada a dat gol de acolo, dar o eliminare a unui adversar poate ar fi valorat mai mult. Aşa, am avut noi eliminarea, justă e drept, cu Pedro având un episod de pierdere inexplicabilă şi deplină a lucidităţii. Consecinţe în urma gestului său? Roşu, spaţiu imens căscat la mijloc pe zona lui, joc rupt, goluri încasate, partidă pierdută şi suspendare a unui jucător în meciul de Cupă. Vom construi iarăşi exclusiv cu Mureşan şi, poate, la nivel de deziderat, cu Hora. Vai nouă! Cât au cântărit deciziile aiurea de arbitraj în acest meci? Destul cât să facă diferenţa. Suficient cât să mai bifăm un meci cu eroare contra CFR-ului. Câte sunt până acum în 2013? Şapte meciuri, din care în şase vorbim despre astfel de erori decisive. Deja devine un laitmotiv.

Desigur, nici cu un arbitraj impecabil nu am fi meritat victoria. Jucători de Champions League au părut Viera, Ibeh, Voiculeţ şi mai ales Dan Nistor (extraordinar!), nu cei în vişiniu. Mingote a fost peste Felgueiras, portarul nostru având pe conştiinţă golul de plumb, al treilea (unul de categoria „Nuno Claro”), dar şi o doză din vina primului gol, acolo unde printr-o conectare mai bună, la fază şi nu la fluier, putea anula eroarea de arbitraj – centrarea numai grea nu a fost. Dar ceea ce a greşit Felgueiras este nimic pe lângă felul în care era Panin întors pe toate părţile de către Ibeh. Căpitanul nostru, deşi foarte înverşunat să ajute CFR-ul să spargă ghinioanele (vedeţi doar reacţia lui Panin de după golul 2), a fost primejdios de oscilant pe teren. Dacă în atac a livrat câteva centrări de foarte bună calitate, în apărare a fost cel mai adesea veriga slabă. Chiar şi atunci când a blocat salvator în ultima clipă un gol ca şi făcut, trebuie să ne uităm că vina pentru acel pericol îi aparţinea tot lui, din cauza poziţionării deficitare. Dar nu-i vina lui Panin că-l obligăm să joace la acest nivel, că nu-l lăsăm să se „pensioneze”, să treacă din teren în birourile clubului. E pur şi simplu situaţia care ne obligă să apelăm la orice resursă disponibilă. Şi, fiindcă tot e vorba de găselniţe, mi-au trebuit vreo 20 de minute să-mi dau seama unde joacă Maftei, mijlocaş defensiv de conjunctură la acest meci. Câtă alergare inutilă din partea lui, ce puţine realizări! Dar, dau dreptate aici lui Paulo Sergio. Muniru nu prezenta mai multe garanţii, era nevoie de oameni care să se poată apăra, fiindcă mijlocaşii noştri centrali joacă cel mai adesea în linie.

Cel mai agasant lucru din linia de mijloc a fost însă Deac. Executant a cel puţin 9 lovituri de colţ plus încă trei lovituri libere aruncate în careu. Nici măcar o fază n-a rezultat din toate astea, Deac parcă nu căuta coechipieri ci arunca mingi de urmărire la rugby. Cred că aici Paulo Sergio nu ştie ceva despre Deac, ceva ce până şi rapidiştii cunosc, din sezonul trecut: atunci când Deac este descentrat, în care corner după corner se duc aiurea din piciorul lui, nu-l mai laşi nicio secundă să execute, fiindcă nu va face decât să persevereze în traiectorii de catapultă oarbă. Ce s-ar fi putut face cu cele 12 faze fixe risipite de Deac? Sigur mult mai mult, atâta vreme cât în careul advers veneau Rada, Mureşan, Kapetanos, Weldon şi Maftei, suficiente variante de a marca.

Dar cum să vorbim despre a marca? Golurile noastre sunt pur întâmplătoare, iar ratările încântătoare. A fost execuţia lui Rada, ajutat de faptul că adversarii din zid nu au sărit – probabil se aşteptau ca Mureşan să bată, cel care era şi el în preajma mingii. Apoi a fost golul lui Bjelanovici, atunci când gorjenii porniseră deja duşurile de la vestiare, când nimic nu se mai putea schimba. Totuşi, acel ultim gol face o comparaţie între Bjelanovici şi Kapetanos. Grecul a mai bifat încă un meci fără gol, încă o reprezentaţie în care s-a zbătut ca peştele pe uscat, când în careu, când pe flancuri, când la mijlocul terenului, când în offside, când cu henţ. Bjelanovici în schimb a intrat şi a ştiut să stea doar în zona careului – între noi fie vorba, în alte părţi e dezastruos. A avut o centrare bună, a dat imediat gol. Nu, nu e Saşa omul cu lipici la gol, dar a arătat ce trebuie să facă la CFR-ul actual un vârf de forţă. Oare vom vedea în Cupă un cuplu de atacanţi Weldon-Bjelanovici? Doar zic..

Oricum, soluţii nu prea sunt. Stăm la cheremul formei lui Mureşan, cel care poate ţine mijlocul de unul singur, dar care şi când este să dea rateuri, golul sau cartonaşul roşu sunt garantate. Nu avem alte soluţii, Celestino nu s-ar titulariza nici el pe sine, Muniru e bun doar pe final de meci, când nu ştiu adversarii de unde să-l apuce, Obiora se pare că are probleme ce-l ţin în afara lotului de 16, după Godemeche nu voi ajunge să plâng, pe Sepsi l-am văzut mijlocaş la închidere cu Interul şi a fost suficient, iar Sare, în loc să revină la prima echipă, face boacăne la echipa a II-a, se pare că „se prosteşte din nou cu capul”.

În atare condiţii, cu asemenea penurie de variante, nu-mi permit să-l mai condamn şi eu pe Paulo Sergio, fiindcă văd că o face toată lumea, chiar şi el însuşi (vrând probabil să ia presiunea de pe jucători). Îi găsesc însă o vină majoră în faptul că nu poate controla mentalul echipei. Nu că nu i-ar motiva pe jucători, ba chiar dimpotrivă! Haosul care se instalează imediat ce tabela de marcaj ne este potrivnică spune că suferim de implicare exacerbată. Uneori e bine să facă cineva doi paşi în spate, să vadă o măsură corect dimensionată şi să astâmpere lucrurile. Paulo Sergio nu pare capabil să facă asta, cred că şi sub masca lui calmă este un vulcan; tot ce poate face este să introducă oameni în atac, să dizolve mijlocul în încercarea logică de a duce „focul la ei”. Probabil că în fotbalul scoţian funcţiona acest model, la noi însă această manieră e moarte sigură; nu se ştiu da centrări şi, mai rău, nu se ştie sări prea bine la cap (arbitrii opresc jocul la cel mai mic contact).

Cred şi sper că şi Paulo Sergio învaţă deodată cu echipa, că există încă răbdarea necesară continuării proiectului, fiindcă ar fi păcat să pierdem un asemenea OM. Din cauza condiţiilor specifice de acum ar fi hazardat să mă pronunţ asupra calităţii sale tehnice, de antrenor, dar pot lăuda îndelung calităţile sale umane; cred că este exact omul care ne poate scoate din obişnuinţa obiceiurilor fotbalistice româneşti. Schimbarea lui Paulo Sergio ar rezolva problemele pentru 2-3… 6 luni, dar apoi vom ajunge tot la punctul mort de acum. E nevoie ca să trecem prin foc cu Paulo Sergio pentru a face aliajul, pentru a-i da autoritate asupra vestiarului, să se arate astfel clar mesajul către fotbalişti: „Nu scăpaţi voi de mine, ci poate eu scap de câţiva dintre voi!”. Să nu dezarmăm, să nu disperăm, obiectivele pe care le avem acum nu ar trebui să ţină de acest sezon, chiar dacă mai e un trofeu în joc. Vedem acum Durerea întreagă, este Pan Durere, fiindcă Prin Durere vom ieşi din nou la lumină. Poate că vom sparge chiar şi Cupa, dar să ieşim din asta cu un plan temeinic de a cuceri în schimb, pe termen mediu şi lung, un întreg serviciu complet de Cupe!

Autor: Albusibiu