CONTRAindicaţii. [Petrolul Ploiești – CFR Cluj 1-1]

Acest meci conţine doze mari de nerv şi o cantitate importantă de ambiţie pentru ploieşteni. În contrabalansare, pentru ceferişti, o porţie revigorantă de stăpânire, elemente esenţiale de „mureşanizare” şi, ici-colo, reactivi vitali ai unei vitamine de campioni ce părea aproape pierdută. În echilibru total cele două părţi, se obţine un egal perfect just, mulţumitor şi stabil emoţional. Se recomandă privirea acestui rezultat cu calm şi administrarea graduală a beneficiilor sale, pe termen îndelungat.

A nu se înţelege acest meci ca un nou semi-eşec. Dacă în 2013, cu excepţia rezistenţei eroice de la Vaslui, toate celelalte egaluri au însemnat de fapt înfrângeri, episodul de la Ploieşti înseamnă exact scorul de pe tabelă şi nimic mai mult, dar nicicum mai puţin. Nemulţumirea celor două părţi este mai mult de faţadă. Cred că amândouă taberele sunt perfect conştiente că au obţinut exact cât au meritat, exact cât au putut. Pe de o parte Petrolul, cu un public fervent, demn de o sală de baschet (sau de Cupa Davis), dar cu un antrenor foarte limitat şi cu o echipă pornită de pe fundaţia lui U Cluj 2012, ranforsată cu materiale ieftine europene. Pe de cealaltă parte o campioană vlăguită, care de-abia acum pare să iasă din îngheţul iernii, cu Weldon, Mureşan sau Deac în rol de ghiocei tardivi.

A nu se gândi pripit, luându-se ca bilanţ doar linia de 4 egaluri, o înfrângere şi nicio victorie de până acum, ci, mai propice comparativ, între ceea ce s-a văzut (mai exact nu s-a văzut) în ultimele meciuri şi ceea ce s-a putut discerne la Ploieşti. Un joc un pic mai bun, mai competitiv, datorat însă, în principal,  recuperării unor piese-cheie. Cea mai importantă – revenirea lui Mureşan. Recunosc că am o părtinire în aprecierea mijlocaşului nostru, totuşi cred că duminică el a fost componenta principală a forţei noastre. A legat, în sfârşit, mijlocul de atac, mai mult prin rolul său de berbece al recuperărilor decât prin tehnicitatea (ce nu îl caracterizează), a astupat găuri în apărare, a fost omul bun la toate, a asigurat stabilitatea aşezării în teren şi cred că fără el candidam serios la încă o înfrângere. Ce mult ne-ar mai trebui încă unul ca Muri! Ce mult îmi doresc ca Sare să revină cât mai repede şi cât mai aproape de nivelul arătat în toamnă, să ia locul glumei proaste numite Obiora! Ar fi de-ajuns aceşti doi jucători la mijlocul terenului pentru ca CFR-ul să lege din nou un şir de victorii.

Nu se recomandă să cântărim acest meci după vreun raport de ocazii sau de cornere. Apărarea CFR-ului din prima repriză a fost una asumată, a fost o capcană în care Contra putea foarte uşor să cadă. Că a avut Petrolul vreo 7 cornere în prima repriză? Toate au fost respinse de către clujeni. Unul singur a generat o ocazie a gazdelor, cu un şut de la marginea careului la o palmă de bară. A mai fost o centrare la o lovitură liberă, la adormirea lui Panin sincronizată cu lovitura de cap a lui Geraldo, aparată foarte bine de Felgueiras. Atât. Restul, dominare galbenă secetoasă, pe marginile terenului, una care cerea ca multe piese ploieştene să urce mult pe teren şi astfel să expună fundaşii lenţi unor potenţiale CONTRAatacuri. În vremurile bune, CFR-ul reuşea într-o astfel de situaţie, măcar o dată să surprindă pe un contraatac. Sougou, Ronny, Weldon aveau nevoie atunci doar de o ţâşnire pentru a da meciul peste cap. Acum însă, cu resurse limitate, fără atacant vădit în formă şi pe un teren absolut infect, unul cu denivelări de divizia D, nicidecum de meci televizat, contraatacurile noastre au fost o caznă fără prea multe speranţe. Totuşi, aceasta era calea logică de urmat.

Era contraindicat să ne avântăm la conducerea acestei partide. Nu aveam argumentele să ne încredem că spatele ne era etanş. Fără Camora şi Ivo Pinto, stilul nostru de a duce mingea pe flancuri era compromis. Panin şi Sepsi nu puteau să fie avansaţi prea mult, dimpotrivă, trebuiau mult ajutaţi. Deac şi Hora trebuiau să stea cât mai aproape de ei şi, pe deasupra, Gabi Mureşan venea când pe stânga, când pe dreapta, pentru a echilibra raportul numeric în zone. Rezultau doar cornere sau faulturi în bandă, uşor gestionabile de către jucătorii ceferişti, mai experimentaţi pentru fazele fixe. În schimb, orice minge furată era aruncată rapid spre atacanţi, spre un Kapetanos agil şi rapid ca un şifonier. Să fi citit Paulo Sergio mai bine forma atacanţilor săi, să fi sfidat conducerea clubului, foarte nemulţumită de Weldon pentru precedentele meciuri şi să-l fi titularizat pe brazilian, din considerente pur tactice, cred că surpriza era totală. Cred că mingea scăpată de Bornescu în minutul 6 putea fi transformată în gol. Cred că măcar o dată o ezitare a lui Manasse putea să-l pună pe Weldon în faţa porţii. Kapetanos a păcătuit enorm prin lipsa de viteză, nu s-a pretat nicicum stilului de la Ploieşti. Rolul său s-a vrut mai mult de pivot, de om care ţine de minge până vin întăririle din urma sa, Hora, Deac sau Rui Pedro. Din păcate, dinamica fazelor l-a pus de foarte multe ori în situaţia mult prea favorabilă de a mai avea doar un singur adversar de depăşit până la Bornescu. Kapetanos la 30 de metri de poartă se face de râs. Nu are niciun atu pentru a juca acolo, el este exclusiv de careu. Nu ştie să dejoace offside-ul, nu are viteza de a face măcar o depăşire. Se izolează, se zbate pe uscat şi, în final, pierde mingea. Motivul pentru care CFR-ul nu a muşcat în prima repriză stă exact în această aşezare contraindicată. Iar dacă şi Rui Pedro a fost din nou mai mult preocupat de cum se cade la primul contact cu adversarul, atunci eram fără de şanse de mai mult. Înţeleg că, în privinţa lui Weldon, după ce a arătat la ultimele apariţii, nimeni nu putea paria pe el. Admit de asemenea că după episodul de la Iaşi, când Weldon şi Kapetanos s-au călcat pe picioare nu se putea miza nici pe ideea asta, dar pentru felul în care se mişcau lucrurile la Ploieşti, trebuiau gândite (măcar din mers) doar 3 corecturi: Pedro, Kapetanos şi Obiora înlocuiţi. Soluţia frumoasă ar fi fost pentru acest meci un cuplu Weldon şi Maah, pe axul central şi nu altundeva. Din păcate cred că şi Paulo Sergio şi-a epuizat încrederea în forma, (în toanele) jucătorilor săi, nu cred că are nici el cum să prevadă că azi Weldon dă gol din 2 mişcări şi mâine, tot el, nu primeşte măcar o pasă, nu se vede la joc.

Nu este prescris să rişti prea des, dar nici nu poţi să stai cu mâinile în sân când lucrurile o iau pe tobogan. A fost momentul de totul sau nimic de după golul ploieştenilor, cel care cred că a descumpănit pe majoritatea fanilor vişinii. Cred că deja se întrevedea o înfrângere, poate meritată după factorii cuantificabili (posesie, cornere, acţiuni de poartă), dar injustă după cum s-a luat golul, pe un şir de gafe personale. Greşeală Hora, absenţă nemotivată de pe flanc a lui Sepsi şi, la final, o gravă eroare a lui Felgueiras, cel care a tratat cu răsfăţ mingea, precum o pisică lasă să-i scape un ghemotoc. Degeaba şi-a făcut bine treaba în restul partidei, a fost exact în intervenţii. Exact, dar nu senzaţional! Dincolo de entuziasmarea afoană a comentatorilor, fiecare fază scoasă de Felgueiras a ţinut de normalitate. Dacă lua gol la una dintre acele intervenţii era, în mare măsură, doar vina lui. Acelea erau şuturi parabile, la care are însă meritul de a fi respins ca la carte, mereu în lateral, mereu în zona în care nu se afla vreun adversar. A fost mai mereu în nota jucătorilor buni ai echipei, alături de Piccolo, de Rada, dar greşeala de la gol a şters totul. Asta e soarta în poartă. Greşeala lui Felgueiras a trezit însă banca ceferistă, s-au făcut mutări decisive, s-a făcut diferenţa dintre echipe şi antrenori. Petrolul a cedat şi apoi a pierdut definitiv mijlocul, prin jocul de pase riscant cu care a încercat să fure timpul, iar CFR-ul a beneficiat, în sfârşit, de un atacant ce dă gol dintr-o singură ocazie.

Este nimerit să ai un atacant ca Weldon. Îmi aduc aminte de un meci de acum un an, din Giuleşti, atunci când tot Weldon şi tot dintr-o fază asemănătoare, preluare şi şut din rotire, egala scorul şi ne aducea un punct important atunci. Acum a fost singurul ceferist care a fost în stare să facă un stop curat la o pasă lungă (a lui Panin, nota bene!) şi apoi să simtă poarta. A ştiut exact când să vină la mingea lungă, a ştiut să suplinească o nouă scăpare a lui Kapetanos, a demonstrat că încă vrea şi poate. Pe celălalt taler, Kapetanos a beneficiat de lansările de maximă precizie ale lui Mureşan, dar nici măcar o dată nu a ştiut să facă o preluare către poartă. Dacă şi Maah ar fi avut ceva din Sougou şi dacă mai era ceva vreme, dacă am fi declanşat atacurile mai devreme, cred că rezultatul putea fi chiar mai bun. Răsturnarea meciului a pornit şi de la Weldon, dar şi de la schimbarea Muniru – Obiora. Săracul Obiora! Văzând ce joacă mă întreb cum poate să aibă o cotă de piaţă atât de bună? Nu a arătat absolut nimic, probabil a fost chiar cel mai slab jucător de pe teren, a lăsat toată povara liniei de mijloc pe umerii lui Mureşan. Muniru în schimb, aşa necopt la minte cum este, a arătat ce se poate face, doar privind către coechipieri, căutând mereu pasa înainte. Chiar dacă nu i-au ieşit lucruri extraordinare, chiar dacă a dat pasă (bună) pe poziţie viitoare către Kapetanos (una la care grecul a schiţat doar un gest, de fugă, apoi a ridicat din umeri), chiar dacă a exagerat în driblinguri în situaţie periculoasă la mijlocul terenului (fapt pentru care şi-a primit imediat muştruluiala de la Mureşan – bună lecţie!), Muniru a dovedit că se poate conta pe el, că poate fi un jucător care să crească foarte frumos la CFR.

Este propice acest meci de la Ploieşti pentru ca Paulo Sergio să tragă ceva concluzii. Să vadă mai clar diferenţele dintre posibilităţile de joc, să vadă lucrurile de bază în echipă, temelia pe care se poate construi, cei 5-6 titulari indiscutabili, la care să poată improviza, dar mereu cu multă chibzuinţă, pentru a nu mai ajunge iarăşi şi iarăşi în situaţia de a spune „azi am fost în 7 jucători de câmp”, „de data asta în 8” etc. Episodul de duminică indică o uşoară revenire a echipei, o creştere ce, cu puţin noroc şi feriţi de noi accidentări, se poate concretiza într-un vârf de formă exact când trebuie, la semifinala cu Astra.

Am lăsat la urmă, dar trebuie neapărat să vorbim şi acum despre arbitraj. Sunt 5 meciuri în campionat în 2013 şi deja putem vorbi despre faptul că la 4 dintre acestea putem spune că au fost greşeli care se încadrează la vicieri de rezultat. Facem referire la penalty-uri, la eliminări nesancţionate… Ce altă echipă mai poate spune asta? Ce s-ar fi întâmplat în presă dacă vreunul dintre cluburile bucureştene păţea aşa ceva? Voit sau nu, cu intenţia sau din neatenţia arbitrilor (ce nevoie să mai aibă să vâneze CFR-ul când este la loc cuminte în clasament), totuşi, deja s-au adunat prea multe momente. La Ploieşti a fost, mai întâi, acea intrare a lui Bokila, deja avertizat cu galben, asupra lui Felgueiras. Una complet tâmpă, văzuse clar că portarul nostru culege uşor mingea în careu, nu avea nicio noimă să sară spre ea, oricum n-o putea ajunge. A ales să sară, să-l izbească pe Felgueiras – cel care deja acuza o lovitură în muşchi, din prima repriză. O astfel de intrare de intimidare se sancţionează mai mereu cu cartonaş galben, iar un om în plus din minutul 55 schimba cursul jocului. Apoi a fost imprudenţa din careu a lui Guiherme asupra lui Kapetanos. Priviţi gestul ploieşteanului, ştie că a comis-o, că a fost contact, ridică imediat mâinile şi cred că deja în mintea lui auzea fluierul arbitrului. Kapetanos se repune pe picioare şi, neauzind semnalul arbitrului, încearcă să joace faza până la capăt, deşi nu era complet regrupat, mingea era un pic în unghi şi, în plus, Gerardo venea la blocaj. Nu se poate vorbi despre avantaj lăsat de arbitru, faza, aşa cum era ea, nu era nicicum pe măsura unui penalty. Pur şi simplu Adrian Cojocaru nu a avut curaj să fluiere. Spunem acelaşi lucru ca la ultimele egaluri: posibil să nu fi meritat să câştigăm, dar doar cu o decizie corectă de arbitraj s-ar fi întâmplat poate aşa. La fel s-ar fi întâmplat şi la Iaşi, la acel henţ clar în careu, la fel şi cu Rapid, la penalty-ul neacordat în minutul 91, la Rui Pedro. Undeva trebuie să adunăm şi aceste faze şi să tragem nişte concluzii. Fie există deja o coaliţie împotriva CFR-ului, fie arbitrii sunt timoraţi de toată presiunea pusă constant atunci când a fost vorba de CFR, fie trebuie să fim de 2 ori mai buni decât adversarii pentru a obţine o amărâtă de victorie. Toate lucrurile astea trebuie luate serios în calcul în următorul sezon, în construirea echipei şi în alegerea comunicării publice. Să vedem până unde va ajunge această poveste a arbitrajelor, dacă este vreo urmă de inocenţă în aceste greşeli în şir şi, să sperăm, aceste lucruri nu se vor continua, nu ne vor interzice şansele de a câştiga Cupa.

Autor: Albusibiu