Bokila vs Păun


Cum poate Hora să facă meciul vieţii cu Petrolul dacă i se spune înainte de partidă „vezi, băiețaș, că ai belit-o dacă nu dai 3 goluri – unul din plonjon – şi o pasă genială de gol!”? Nicicum. Zero șanse. Înainte de a pune cuţitul la gâtul jucătorilor, înainte de a învăţa un jucător sau altul să dea o pasă de 3 metri oriunde, numai la adversar nu, înainte de a face să-şi revină unul sau altul cu capul, Paolo Sergio are datoria de a face pe dracu-n patru să-şi revină cu capu’ echipa ca grup, să regăsească acea ştiinţă a victoriei, ştiinţa de a câştiga un meci, indiferent de forma lui Kapetanos, de teren, valize, arbitraj sau adversar.

Nu-i de ajuns să spui că până de Paşti vrei pe podium, declaraţia trebuie susţinută de pregătire, motivaţie, formă sportivă, stare psihică optimă. Echipa trebuie să vrea victoria, să ştie exact cum se poate câştiga, și – mai ales – chiar să fie capabilă de victorie. Nu vreau acum să-i dau lecţii lui Paolo Sergio – ştie el mai bine decât mine (vreau să spun… el ştie, eu nu), apoi de ce aş face-o gratis într-o lume a banilor – dar nu pot lăsa nici Tribuna CFR fără articol înainte de meciul cu Petrolul, că măcar Albu şi 07 nu mă plătesc deloc şi fără întârziere.

Randamentul fizic de pe teren al fiecărui jucător depinde de emoţiile pe care le simte, gândurile care-i trec prin cap (valabil doar pentru cei care gândesc) și energia mentală cu care începe partida. Repet, să fie clar, în primul şi primul rând trebuie lucrat la capul jucătorilor (la interior, nu la frizură), dusă o muncă de lămurire, la nivel individual şi colectiv. Le spui cam așa: „Băieţi, vom avea un meci foarte important, victoria este la îndemâna noastră, este necesară (să-şi cunoască lupii ăştia palizi lungul nasului, mai ales în perspectiva ediţiei viitoare de campionat), nu vă gândiți la nimic altceva decât că sunteți calmi, concentraţi la sarcinile voastre din teren, odihniţi şi încrezători în forţele voastre, aveţi o poftă nebună de joc, ardeți de nerăbdare să ieșiți pe teren și să le dați cu el în cap. Până la declaraţiile şefilor de după terminarea meciului, sita nu cerne nimic. N-o să vă înjure nimeni, n-o să vă reproşeze şi n-o să vă penalizeze nimeni cu nimic dacă mai greşiţi pe ici-pe colo câte o pasă (preferabil în zonele laterale ale terenului şi departe de poarta noastră). Noi, stafful tehnic și medical, de la A1 la Z, avem încredere în voi, şefii au încredere în voi (altfel nu v-ar fi transferat la un club care are încredere în voi), Caneto și încă vreo 3-7 suporteri au deplină încredere în voi, aveţi şi voi încredere în voi înşivă, în colegii de pe teren, în antrenori, în şefi şi în suporteri.” Înainte de meci, în vestiar, trebuie făcută neapărat o proiecţie cu poze/videouri în care să apară meclele lui Florian Bușcă-Walter, Pipi Grozav şi Born Escu (jucătorii vechi îi vor lămuri pe cei noi cine-s ăştia). Admirarea imaginilor să nu fie de lungă durată, doar cât induce în jucători o doză de agresivitate optimă, sănătoasă, de bon-ton. Atenție maximă! Depăşirea unei anumite limite a stării de agresivitate atrage după sine scăderea concentrării, apar nervii care scapă de sub control, iar 11 oameni furioşi nu pot da o sentinţă corectă privind rezultatul final. În acest moment, Paulo Sergio trebuie musai să le atragă atenția, cam așa: „Băieți, niciodată nu vă lăsaţi cuprinşi euforic de o stare de nervozitate excesivă, pentru că s-a demonstrat experimental pe primate că aceasta se transmite fluent de la unul la altul şi are ca urmări nedorite instalarea acută sau supraacută a neputinţei, apariția iritării, a frustrării şi – ştiţi bine şi voi – aşa o ia totul la vale, prin fenomenul de declin, n-o să vă mai iasă nimic sau aproape nimic pe teren, iar sfârșitul devine fatidic. Gata! Valente, sper că ai luat la cunoştinţă şi tu că v-am adus pe toţi, cu profesionalism, într-o stare emoţională perfectă, optimă pentru joc, ideală pentru a aplica la milimetru/la sânge sistemele de joc pe care le-aţi învăţat pe de rost în pregătirea de iarnă. Nu vă mai rămâne nimic altceva de făcut decât să vă treceţi în cont prima victorie din 2013, pentru club și eternitate. Băieți, să mâncați jar! (sotto-voce) Hora, iar ți-ai ars buzele și limba?…”

Probabil, următorii pregătiți psihologic vor mânca jar la vestiare și pe teren: Felgueiras – Panin, Maftei (Rada), Piccolo, Rada (Sepsi) – G.Mureşan, Obiora – Hora, Rui Pedro, Deac – Kapetanos.

Camora este suspendat pentru cumularea a 7 cartonaşe galbene (vezi mai sus cum e treaba cu starea de nervozitate). Ivo Pinto s-a accidentat accidental în amicalul amical cu Ferencváros – circulă vorba în presă că ar fi făcut o entorsă. Godemeche, aşijderea, a cedat pe pământ unguresc, acolo unde nici măcar Nea Piți n-a făcut-o. „Îi avem pe Godemeche şi Ivo Pinto, care nu s-au recuperat după meciul cu Ferencváros, ceilalţi care au venit cu probleme sunt apţi de joc” – a declarat Paolo Sergio, vineri, la conferinţa de presă. Deci, nu se va putea conta pe niciunul dintre cei doi, chiar dacă vor fi montați psihologic și ei la vestiare. Piccolo a ieşit şi el şifonat din ultimul meci, dar va juca șifonat. Şi-a revenit şi Sepsi, iar dacă va fi titular, îi va lua locul lui Rada, Rada trece în locul lui Piccolo, Piccolo în locul lui Maftei, Maftei în locul lui Panin, Panin pe locul jolly-jokerului Nuno Diogo pe bancă, iar Nuno Diogo pe locul lui, lângă Panin. În linia de mijloc este puţin probabil ca Sare să fie utilizat titular, pentru că nu are încă destul piper. Posibil să intre Muniru în locul lui Muri sau Obi, sau chiar lângă amândoi și atunci sare din schemă Deac sau Hora. În acest sistem, cu trei mijlocași centrali s-a început meciul amical – Mureşan, Godemeche, Muniru. Ca să fiu cu sufletul împăcat, trebuie să iau în calcul şi toate permutările posibile prin folosirea lui Sepsi ca mijlocaş la acoperire, deși deocamdată el nu prea acoperă mare lucru. Nu este exclus nici ca Paolo Sergio să repete 4–4–2–ul de la Iaşi, cu Weldon şi Kapetanos în faţă, dar cu mult mai multă atenție la finalizare.

Victimele probabile ale atacului psihologic ceferist:  Born Escu – Alcenat, Alves, Yamissi, Guilherme – Marinescu (cpt.), Hoban – Renan Silva, Cristescu, Sauvadet – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra. Așadar, doar vreo 4 oferte pentru „Naționala lui Pițurcă” (cea care evoluează cu nesimțire și tupeu sub denumirea „România”) în primul 11.

Atacantul Younes Hamza şi mijlocaşul Damien Boudjemaa nu sunt în graţiile antrenorului, nu l-au convins la antrenamente. Poate nu sunt destul de motivabili la vestiar, cum sunt adversarii din Cluj. Pișu Grozav nu stă nici el supergrozav în ochii lui Contra, acesta declarând că „… la Grozav apare delăsarea. Când are mingea e foarte activ la antrenamente, dar cînd o pierde, stă. El n-are fiţe, nu i s-a urcat la cap, dar e delăsător. L-am avertizat că atitudinea asta îl scoate din echipă şi, din partea mea, o să prindă cu greu şi banca de rezerve.” În plus, flăcăul este şi epuizat fizic și artistic. A lucrat mult zilele trecute în a-şi picta pe maieu cum se pişă pe Van Persie. În zadar, pentru că n-a fost cazul să-i vadă lumea bună „opera”. Suspendaţi nu ştiu să fie la Petrolul. Se stă la 4, 7, 9 și 10 galbene, dar lupii galbeni îngălbeniți în meciul cu Dinamo şi l-au colecţionat pe al 8-lea (Mustivar), respectiv pe al 5-lea (Cristescu).

Aşteptăm cu nerăbdare prima victorie din 2013 într-un meci oficial: etapa a 24-a, duminică, 31 martie, ora 18.00, TV Digi1, Petrolul Ploieşti – CFR Cluj. HAI CFR!

PS (referitor și la PS) – Ciudat, nu?  Nimic în text despre Păunul din titlu, jucătorul-simbol al întineririi echipei în această ediție. Suporterii doresc experimente, doresc întinerire, s-au săturat de petarde, vor… Păun! Iată însă ce declară proaspăt PS: „Momentul nu este bun pentru a le oferi şanse acestor tineri.” Încă n-am reușit să rumeg și să regurgitez bine aceste cuvinte, așa că mă limitez la manopera de a mă gândi mai departe, profund, la ele. Hmmm… Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu când, atunci acum?

0 comentarii

  1. Despre Paun am mai spus, trebuia imprumutat imediat dupa cantonament…sa aiba meciuri oficiale in picioare. Degeaba il bagi in amicale, in oficiale se pierde siguuur. La fel si Muniru… inca necopt,neadaptat la folclorul nostru.(ce bine ii vedeam pe astia jucand la Bistrita). Pe de alta parte Paun…e protejatul lui Zanfir (din Valcea) …el l-a adus el l-a fortat, el l-a impus , e ia banii de pe el. Bine zice PS, nu poti sa il bagi pe un tanar debutant intr-un meoment greu pentru echipa, e nevoice acum de 12 jucatori …nicidecum de 10 (prim fortarea unui tanar). Sportul studentesc cu „gasca nebuna” a realizat performante upa 3-4 ani de jucat impreuna prin divizia B chiar. Nu poti sa joci cu Panun in acest retur si la anul cand vrei sa ataci titlul iti dai seama ca nu ai mujlocas dreapta. cred ca inca Hora mai da sperante de revenire, avand acei 3-4 ani de experianta in spate. Si asa spre final sa reamintesc ce am spus intr0un comentariu de acu 1-2 saptamani, ca jucatorii nu sunt platiti …a ajuns sa se scrie si in presa Damboviteana despre acest lucru….se adevereste din pacate. Paste fericit !

    Apreciază

    • Nici nu-si mai are rostul o discutie despre Paun. Tot acolo ajungem unde am ramas cu cele despre Bus si Negrut. 🙂 Situatia de acum a echipei ar permite incercarea lui, dar nu stiu daca nu ar ajuta mai mult ca o tanara speranta sa-si faca debutul intr-o perioada in care echipa e pe val ca joc.

      Apreciază

  2. În opinia mea PS nu înţelege (încă) şmecheriile ceferiste din sezoanele impare…În februarie mesajul conducerii era că „nu ne complicăm cu EL, noi vrem la anu ‘ campionatul şi CL”, de unde se poate deduce o stare de degajare, propice testelor, schemelor…Pe urmă vine un mesaj mai războinic : „dacă nu terminăm pe podium, salariile vor fi diminuate”…PS să fii să înţelegi ce şi cum…Din ce am priceput eu , AP şi IM au băgat puţin „material motivaţional” tocmai pentru că s-a simţiti o delăsare mai accentuată decât cea dorită şi acceptată…Să vedem, nu sunt foarte optimist înaintea acestei partide, vă spun sincer…dar sper să greşesc. HAI CFR !!

    Apreciază

    • Cred că ne va fi greu până se termină acest retur de campionat. Pentru că vor fi partide mediocre spre slabe pentru echipa noastră, am impresia. Ca în fiecare campionat bisect sau cum s-or fi chemând astea… Din nou, sărbători fericite, haide CFR!

      Apreciază

    • In opinia mea PS inca nu intelege complet smecheriile romanesti. E foarte bine ca va ramane si din vara, prevad ca din toamna va fi altceva…

      Apreciază

  3. OFF TOPIC:
    „măcar Albu şi 07 nu mă plătesc deloc şi fără întârziere”
    La cati bani se invart in fotbal, ar putea si ei sa fie mai generosi.

    Apreciază

  4. Intr-o nota optimista, maar Diogo Valente nu va mai fortat pentru un imprumut la o echipa de locul 12 in Portugalia. Sa nu ne pripim cu Hora, sigur va fi expus pentru un imprumut la Ferencvaros 🙂

    Apreciază

  5. din pacate antrenorul nostru isi arata din ce in ce mai mult limitele,este depasit total de situatie si este total neinspirat la schimbare,schimbarea corecta era Weldon in locul lui Kapetanos

    Apreciază

    • Nu l-aş fi scos pe Rui Pedro. Când (în sfârşit) părea să-şi dea drumul la joc, mai reuşea câte un dribling, câte un şut… Cine ştie, poate „suferă” şi el „operaţia Bastos”, şi-şi revine cu capul. btw. am văzut nişte lumini de leduri după urechea lui PS. Dacă n-a fost blutus-ul, atunci e sigur extraterestru sau teleghidat… Pentru mai marii siteului: nu inteleg de ce „uita” siteul numele de utilizator şi emailul, până acum n-o făcea.

      Apreciază

  6. Ne-am mai miscat ceva in ultimele 30 de minute, dar ramanem „echipa pacii”… Suntem o echipa constanta…. constanta in neputinta de a mai bate pe cineva…

    Apreciază

    • eu nu am mai notat de ceva vreme, dar sunt curios: voi cum notati? Notati cu pretentii de echipa campioana sau ca pentru jucatorii unei echipe de pluton(ce suntem acum)? E ca la scoala, nu e totuna 7-le de la cea mai buna scoala cu 7-le de la o scoala mediocra…

      Apreciază

  7. Va spun sincer ca mie mi-a placut ce am vazut astazi. Am avut o idee tactica – ii lasam pe ei sa se osteneasca in prima repriza si atacam intr-a doua. Mi sa parut foarte potrivita tactica in conditiile in care Petrolul baga ca nebunii in prima repriza si se fasaie pe final de meci (vezi meciul cu Steaua din tur). Ne-am si creat ceva ocazii de poarta, am legat pase, am facut faze SI CEL MAI IMPORTANT jucatorii AU AVUT ATITUDINE! E clar ca multi dintre ei nu au ce cauta la CFR si ca sunt intr-un con de umbra, dar astazi jucatorii nostri au aratat ceva: Hora n-a fost dezastru, Sepsi a jucat destul de bine (mult peste nota sa) cu exceptia greselii de la gol, Kapetanos a contribuit la gol, etc. Per total un meci multumitor care ne da sperante de mai bine atunci cand revin accidentatii.

    Apreciază

  8. Cel putin pe alocuri mie mi-a placut jocul CFR-ului de astazi, iar adevarata forta a alb-visiniilor nostri eu cred ca se va vedea in meciurile de cupa. Astept sa aud niste scuze de la acei suporteri tribunisti care au cerut debarasarea din vara de WELDON. 😦 Dimpotriva, eu cred ca ar trebui sa i se prelungeasca contractul brazilianului nostru.

    Apreciază

    • Eu zic sa astepti intai sa aiba evolutie constant buna si apoi sa astepti scuze. Apoi, mai tine cont ca unii jucatori, joaca mai bine doar atunci cand sunt pe final de contract(anuntati pe lista neagra) si ar spera la o prelungire, sau sunt pe taraba UCL si spera la un transfer la o echipa care sa-i ofere un salariu mult mai mare (vezi Rui Pedro care a dat atunci cele 3 goluri si acum…).

      Apreciază

      • E doar chestie de valoare. Orisicand un Weldon blazat, slabit fizic, lipsit de forma are sapte clase peste orice Maah inimos si dornic de afirmare.

        Apreciază

        • Poate asa o fi cum spui tu… Dedesubtul a ceea ce spui tu ar fi un atac la conducere, care aduce jucatori care sunt cu 7 clase sub cei de care vrea sa scape… :)))… de acord cu tine. Dar la strategia „ieftin sau gratis”, asta e marfa.

          Apreciază

          • Vad ca ai un talent deosebit in a interpreta orice ar zice omul 🙂 Circula vorba ca vor sa scape de Weldon la vara, eu ma intreb daca Weldon ar dori sa ramana 🙂 Sau vor sa scape de el pentru ca stiu ca Weldon nu doreste o noua intelegere 🙂

            Apreciază

  9. eu n-am vazut meciul decit din minutul 20, dar per total mi-a placut. Recunosc, sunt un pic si petrolist, fiind nascut ploiestean, dar si pentru un psectator neutru a fost altceva decit marea plictiseala din ultima etapa. La asa joc e mai usor de digerat si un esec. Per total evolutia a fost ok, sa nu uitam ca golul primit nu a fost din vina nu stiu carei rezerve si a lui Felgueiras. Frumos gestul cu Panin capitan, sper cu asta sa fie terminate si festivitatile cu iz emotional. Mult hulitul Hora ne-a aratat ca picioarele il duc, mai putin capul. Pentru o garnitura de rezerve, de data asta ne-am prezentat onorabil.

    Apreciază

    • N-a fost nici asta meciul vietii lui Hora, dar comparativ cu Deac e galactic 🙂 Mare pacat de Cipri ca nu-si poate maturiza absolut deloc jocul. Fuge ca nebunu’ fara pic de logica si luciditate, mereu in intarziere, indiferent ca e vorba de o faza de atac sau de aparare, tot timpul al doilea la minge.

      Apreciază

      • btw, dacă reţin corect, golul a venit şi el parţial tot datorită lui Hora, care la aceea fază l-a scăpat pe Alcenat. A mai fost mişcarea stil gangnam a lui Sepsi şi poziţionarea greşită a portarului.

        Apreciază

        • Eu pun golul ploiestean in proportie de 100% in carca lui Hora :), dar per total nu a fost atat de zapacit ca Deac. A vrut, dar n-a putut, Deac nu a stiut ce vrea 🙂

          Apreciază

          • Deac stie bine ce vrea: un transfer la bani mai buni… :)))) Dar la cum joaca, nu stiu ce echipa mai renumita si-ar dori un astfel de jucator.

            Apreciază

      • N-as spune ca Deac a jucat slab comparativ cu Hora.Deac a incercat sa intre in joc sa tina de minge asteptand sa urce ajutoare,in timp ce Hora a fost mai discret incercand sa joace doar faza de contraatac.Per total a fost un joc relativ bun cu o echipa de posesie si viteza.Mi-a placut cum au intrat in joc Muniru si Weldon.Negrutzul are personalitate si-i prevad un viitor mare.Dati-mi voie sa fiu sceptic cu privire la aducerea unor atacanti care sa poata inlocui pe Weldon si Kape.Marea problema in jocul nostru este lipsa calitatii in benzi…….atat la mijloc cat si in aparare.Ivo Pinto si Camora ar trebui sa dea cel putin 3,4 centrari pe meci fructificabile.Am vazut aseara Rapid-Pandurii……..vreo 20′ a jucat si Nicoara.A reusit sa dea 2 centrari in fata portii si o pasa in careu la o ocazie a pandurilor.Noi i-am imprumutat pe Nicoara si Edimar si am ramas cu Valente si Hora.Aici s-a facut diferenta fata de toamna si jocurile de CL.Odata cu plecarea lui Sougou si Bastos n-am mai avut forta de penetrare.In toamna dupa infrangerea de la Pandurii(cu arbitrajul lui Balaj) Nicoara a fost trecut pe tusa……..curios intro partida in care a scos un 11m (nedat de balaj) si i-a pus o minge pe 6 m lui Bjelanovic.Astea-s si deciziile conducerii tehnice si a antrenorului.
        Noi daca nu inscriem ne gandim la atacanti,dar ei sunt ultimii pe lantul echipei.Ca sa inscrie trebuie sa aiba mingi.Weldon a jucat in final doar intro singura partida(cu Iasul unde a avut o mare ocazie) titular.Daca joci cu Maah varf inseamna ca sti tu ceva.Sper ca nu se supara pe mine Maah dar nici in alta viata nu va avea fata de atacant sa le ia fata lui Kape si Weldon.Oricum un rezultat care poate sa fie un inceput al cresterii noastre, iar la meciurile de cupa sa fim intro forma sportiva care sa ne permita sa emitem pretentii la finala.

        Apreciază

  10. Ce caraghios, penibil poate fi ala de la prosport. Iar a vazut blat 🙂 “suspectii de serviciu” 🙂 I-a fost ciuda rau, n-a putut digera ca n-a batut Petrolul. Oare n-are sefi sa-i atraga atentia de ridicolul celor scrise. De fapt, cum ii turcu’, ii si pistolu’.

    Apreciază

  11. Inca 2 puncte furate de arbitri. Alinierea planetelor continua si mai agresiv chiar daca CFR e Beta. Cand joci cu 2 fundasi laterali minus, cu alti jucatori neinspirati, totusi poate fi apreciat ca acceptabil. Fara acea eroare de arbitraj si alte cateva defazaje ale lui Kape, puteam bifa 3 puncte.

    Apreciază

  12. Ofensiva noastra iar a fost la pamant si ma refer la Kapetanos – static, Deac – haotic , Rui Pedro – si el pe teren si Hora – preluarile au fost o problema, haotic, impiedicat… Deac si Hora au alergat mult si cred ca de aceea PS mizeaza pe ei, caci alearga mult, dar ofensiv nu prea ajuta, caci sunt haotici amandoi. Cand a intrat Weldon s-a vazut ce inseamna a fi un brazilian tehnic, iar azi chiar a jucat perfect pt minutele jucate. Panin deja are o varsta si s-a vazut la unele faze, doar experienta il mai ajuta.
    PS e un antrenor foarte bun, doar jucatori nu are pe anumite pozitii, iar la cat de bun e se vede mereu la primul 11 ales si schimbarile pe care le face la pauza, chiar daca nu ne place, astia sunt jucatori in forma maxima pe care ii avem acuma. Multi au criticat de ce nu a fost ales Deac si Weldon pe lista CL. Pai in aceste cateva meciuri s-a vazut, ca Deac e haotic si Weldon poate juca bine momentan doar intrand ca rezervera, pana isi revine, daca isi mai revine. Trebuie sa fi fizic 100% pt un meci ce tine 90′, iar asta s-a vazut in meciul de azi, cand cei de la Petrolul au fost foarte agresiv in unele momente, iar in repriza a 2a au capotat si au facut multe greseli, nu ca noi am fost mai breji, dar baieti au alergat si pus presiune pe adversar.

    Apreciază

  13. Hora, când ,,se achită,, de sarcinile defensive, nu are acel simţ al răspunderii care e ceva obişnuit la jucătorii profesionişti:Camora,Peralta,Mureşan,Cadu,Dubarbier şi alţii iar de această lejeritate e greu să te dezbări (a trecut 1 an de când a fost călcâiul lui Costa în meciul cu Rapid) deşi şti că nu eşti dintre cei care merită să li se care pianul. Ca întotdeauna, va fi un articol şi despre aces meci şi poate că ar fi nimerit să se facă mai multe (preponderent) referiri la aspectele pozitive din jocul ceferiştilor… minus golul primit.

    Apreciază

  14. luand in considerare ca am jucat fara fundasi laterali a fost un meci bun.Mie imi place P.S. ca si antrenor sper sa ramana si sa aiba si jucatori valizi.In conditiile date (accidentari,suspendari ,arbitraje”favorabile”) cred ca mai mult nu se poate ,sau cel putin este foarte greu.

    Apreciază

  15. Da asta este si parerea mea ca paulo sergio ar trebui sa ramana este un antrenor foarte bun, cam cel mai bun antrenor care a trecut prin gruia. Uitati si in aceste conditii grele cu jucatori accidentati, suspendati si fara forma incearca sa ridice nivelul jocului nostru si sa scoata punct sau puncte. Eu zic sa ne bucuram pentru ca jocul nostru este in crestere, mai ales la atitudine unde parca stam mai bine. Sper ca pana la meciurile din cupa sa atingem forma maxima, macar cupa sa o castigam sezonul asta pentru ca in campionat nu mai avem ce sa facem. Weldon a facut un meci foarte bun aseara sper sa fie pastrat din vara pentru ca este un jucator senzational, trebuie ca Paulo Sergio sa -i acorde mai multa incredere in meciurile care urmeaza, mai ales in cupa si sunt sigur ca vom marca mai mult si vom castiga. Puteam sa obtinem ieri prima victorie din 2013 dar nenorocitul ala de arbitru nu a acordat penalty la faultul asupra lui KAPE. Asa degeaba jucam bine ca toti anonimii astia de arbitrii ne mananca meci de meci. HAI CFR !!!

    Apreciază

    • Asa m-am saturat de liga asta de kkt, plina de incompetenti, mafioti si jeguri. As prefera sa jucam in liga vecinilor nostri maghiari, sa mergem de acolo in UCL, cu siguranta sunt mai corecti si mai civilizati, mai rau ca la noi poate ca e doar la albanezi…

      Apreciază

  16. Jocul s-a schimbat radical după introducerea lui Weldon şi -parţial- a lui Muniru. Vrând-nevrând s-a „reiterat” aşezarea proletară de 4-4-2 (testată şi la Iaşi, cu aspecte pozitive, zic eu, mai puţin ratările oribile). Ca şi acolo, acest sistem a început să „producă” un joc mai consistent, mai cu ocazii, mai pe adversar…În momentul de faţă pare sistemul cel mai adecvat acestui lot şi în acest retur „al păcii”..:).Atât Kape, cât şi Weldon au un renume de killeri, adversarii sunt obligaţi să se concentreze pe doi atacanţi, sistemul lor de joc „de acasă” (cu fundaşii contribuind substanţial în faza de atac) se dereglează, intervine pripeala, etc. Am mai zis, o repet : în deplasare -în acest retur!- pare sistemul cel mai adecvat, poate şi în meciurile tari de acasă (e drept, de ceva vreme practic toate meciurile de acasă sunt tari…). HAI CFR !!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.