Remiza de căi ferate. [CFR Cluj – Rapid București 0-0]

Un derby ce a generat doar sforăituri. Pe teren, în neputincioasa zbatere a celor aşa-zise echipe din aşa-zisul nostru campionat de fotbal expandat la 18 cluburi, dar mai ales în „delicioasele” contemplări post-factum ale analiştilor. V-aţi fi aşteptat să fie cineva blând în aprecieri, v-aţi fi aşteptat să nu speculeze momentul? Să nu se atace iar şi iar politica de transferuri a CFR-ului care, cică, lăcomindu-se şi vânzând doi titulari şi două rezerve, a stricat întreg lotul. Un Horia Ivanovici care încerca să-i pună în gură lui Paszkany faptul că a fost cel mai slab meci al CFR-ului din istorie, un comentator TV ridicol prin transparentul anti-CFR-ism, dar mai ales prin analfabetismul său (vezi expresia „Paulo Sergio SE ULTRAGIAZĂ pe margine”), câteva bocitoare de serviciu care încercau să explice decăderea CFR-ului, fără a aduce însă nicio noimă, nicio legătură în teoriile lor… S-ar spune că este momentul lor, jubilarea lor, e însă acel moment de teribilă veselie sub care CFR-ul îşi linge rănile şi trece mai departe, înverşunat, spre un al patrulea titlu. Ascultând şi tonul declaraţiilor ceferiste ştiu acum: tradiţia se va repeta. Urmează o strângere a rândurilor, un nou import masiv de jucători, o răzbunare şi o nouă generaţie de campioni.

N-am să zăbovesc astăzi prea mult asupra acestui meci care, într-adevăr, nu a părut a oferi nimic. Unul în care CFR-ul a părut a fi un motor ce lucrează în gol, fără niciun orizont, fără niciun plan bine definit, o palidă umbră a ceea ce am văzut în toamnă. Dar aţi auzit analiza asta până acum de zeci de ori…

Acum debarasaţi-vă de ceea ce vi se traduce şi încercaţi să vă amintiţi ce-aţi văzut voi înşivă! Gândiţi-vă bine, mai întâi, dacă în februarie mai era vreo şansă de a se mai câştiga campionatul. Ştiu, poate vi se pare că un podium nu era de neglijat. Dar cu ce costuri, cât efort ar fi trebuit depus pentru un obiectiv ca acesta, minor? Câţi jucători ar mai fi trebuit aduşi, câţi alţii să cadă accidentaţi? Pentru o clipă încercaţi să nu priviţi aceste meciuri ca pe unele oficiale, ci drept amicale. Unele în care se exersează idei şi formule de echipă, se testează jucătorii pentru a se şti cât mai exact care dintre ei merită sau nu să mai rămână şi din toamnă încolo. CFR-ul a intrat în remiză feroviară, în revizie generală, acum toate piesele îi sunt testate.

Haideţi să ne gândim la ce-am văzut în ultimele 2 etape: la Iaşi o încercare cu 2 vârfuri de forţă, Kapetanos şi Weldon, iar acum, cu Rapidul, o ciudată aşezare fără vârfuri clare, în care accentul ar fi căzut pe mobilitate şi viteză de joc. Teoria era bună, piesele erau la locul lor, însă nu erau cele potrivite. Pentru a face un astfel mecanism să funcţioneze, ai nevoie ca toate să fie din aceeaşi serie şi calitate, să lucreze la unison. Îmi este oarecum ciudă de această dată că Paszkany mi-a luat ideea de analiză a acestui meci. El a exagerat un pic, numărând doar 6-7 jucători în echipa noastră. Cifra corectă este de 8. Cum se ajunge la asta? 11 minus Valente, minus Hora, minus Maah, minus jumătate de Rui Pedro (altfel spus, Rui Pedro într-un picior) plus E. Dică (doar pe jumătate … încă ceferist, mai util nouă decât oricând a jucat la noi). Totuşi, în 8 jucători de câmp este imposibil să baţi o formaţie care încropită din valurile insolvenţei, tot a aliniat vreo 9-10 fotbalişti cinstiţi cu meseria lor. Cheia acestui meci ar fi trebuit să fie alergarea, pressing-ul sus, recuperarea şi iuţirea unor trasee de joc pentru a duce mingea cât mai repede în careu. Aici trebuie să-i laud de această dată pe Godemeche şi Obiora, eficienţi în a sta cât mai sus pe teren (e drept că nici nu erau încurcaţi de adversari) şi de felul în care, aşa neinspiraţi cum erau jucătorii noştri, în acele prime 30 de minute amintite şi de Paulo Sergio chiar s-au recuperat nenumărate mingi. De acolo am mai fi avut nevoie doar de 2-3 pase rapide şi precise pentru a duce baloanele în careu sau chiar în plasă. Cine să fi dat acele pase? Hora şi, mai cu seamă, numărul 10, acel om faţă de care mi-am pierdut acum şi ultima brumă de răbdare: Valente?! A făcut CFR-ul afaceri excelente în aceşti ultimi ani, dar şi când a dat chix, a făcut-o în mare hal. Dintre toţi jucătorii aduşi până acum, cred că Valente poate primi cea mai ruşinoasă titulatură: “cel mai slab transfer de până acum”. El, mai mult ca oricare alţii aduşi până acum, ar fi trebuit să fie cheia jocului nostru, să suplinească într-ul fel plecările lui De Zerbi şi Peralta, dar şi să domine flancul stâng. Să vadă cu ochii închişi aşezarea în teren, să accelereze pasele, să dea măcar 10 assist-uri într-un sezon. Cu un singur astfel de jucător vă garantez că alta era poziţia CFR-ului în campionat. Valente a primit toate şansele din lume pentru a se ridica la renumele său din Portugalia. A avut de toate: situaţii de joc, în care trebuia doar încă un dribiling, o depăşire în viteză sau să pună pasa decisivă, dar a avut şi faze fixe, când lovind mingea corect, măcar o dată, ar fi trebuit să fie în stare să pună o minge pe fruntea unui coechipier. A dezamăgit, pe rând, din toate poziţiile, inexplicabil pentru ceea ce juca în Portugalia. Au mai fost jucători care au eşuat la CFR, Dorsin, Oberman, Bjelanovici, Dică – Emil Dică, dar niciunul nu a avut importanţa rolului care i s-a dat lui Valente.

Contrar celor spuse în aceste zile despre CFR, cred că meciul cu Rapidul a avut un rol pozitiv, foarte important. A arătat clar şi fără dubii că Valente şi Hora pot fi puşi pe făraş în vară, fără păreri de rău după ei, ca jucători, ci doar după banii irosiţi cu ei. Până acum nu s-a greşit în astfel de decizii, poate doar Ramon Anselmo să fi fost îndepărtat pripit de la club. În rest, fiecare jucător dat afară a dovedit prin cariera ulterioară avută că nu se ridica la nivelul dorit de noi. Dar să fie doar asta explicaţia? Să fie de-ajuns 2 jucători pentru a se ajunge ca o campioană în exerciţiu să joace astfel? Pe de-o parte da, atunci când cei 2 sunt exact cei doi pilieri ai grămezii ce ar fi trebuit să se răstoarne peste careul advers. Din altă perspectivă însă trebuie să admit şi că ceilalţi coechipieri din linia ofensivă n-au fost sfinţi, au rezervată şi ei partea lor de vină pentru stâlcirea fiecărei iniţiativă de atac. Planul tactic a fost gândit bine, în ansamblul său: unui adversar lent i s-au opus atacanţi rapizi şi imprevizibili. Maah şi Rui Pedro ar fi trebuit să producă panică la fiecare intrare în careu, mereu pe alte căi, mereu diferiţi în abordare. Şi, uneori, au făcut acest lucru. Amintiţi-vă câte mingi au fost scoase pe linia careului la Godemeche sau Obiora. Un şut decent de acolo şi era gol. Atâta doar că Gabi Mureşan de-abia revine, iar un altul ca el (sau chiar mai ofensiv decât el) nu avem. Jocul putea să curgă în favoarea noastră chiar şi aşa poticnit. Trebuie doar eficienţă.

Şi dacă vorbim pragmatic despre eficienţă, aş aminti în treacăt şi intrarea lui Mardare asupra lui Rui Pedro. Era minutul 91 la pasa pe care a primit-o, portughezul căuta penalty-ul într-adevăr, însă reluările dovedesc cât se poate de clar că a fost contact acolo, că doar jucătorul nostru a atins mingea. Adăugăm aşadar şi această greşeală de arbitraj celorlalte şi ajungem ca în 4 partide din retur să avem 3 în care putem arăta cu degetul spre arbitrii. La Vaslui penalty care nu s-a repetat şi apoi 2 jucători eliminaţi dintr-un foc, la Iaşi penalty neacordat şi Kapetanos lovit intenţionat în faţă. Acum penalty neacordat în minutul 91. Sunt sigur că nimeni nu mai vânează acum CFR-ul, e deja clar că aripile au fost retezate, totuşi priviţi această manieră de arbitraj comparativ cu ceea ce s-a spus şi se spune în presă despre acest club.

Să revenim acum la antrenor. Ce vină îi găsesc lui Paulo Sergio? Că nu a avut decizia de a schimba cât mai rapid piesele defecte. Nu avea 5 schimbări disponibile (ca într-un amical). Da, a făcut la un moment dat 2 schimbări deodată: Maah care gâfâia şi Godemeche a cărui aport defensiv nu mai era necesar. Dar pe Valente nu l-a schimbat decât atunci când acesta s-a accidentat. Măcar aşa ne-am asigurat liniştea în privinţa titularizării ulterioare a portughezului. Poate dacă făcea 2 schimbări la pauză, rapid şi riscant, meciul lua altă înfăţişare. Aşa însă l-a lăsat îndreptat spre implacabil. Poate a vrut să se convingă până la capăt în privinţa jucătorilor. De-acum încolo însă titularizările lui Hora şi a unui Valente refăcut sunt doar la latitudinea lui Paulo Sergio. Încă o prezenţă a celor doi urmată de încă o astfel de evoluţie dezastruoasă şi vina nu ar mai putea sta doar în cârca jucătorilor, ci şi a antrenorului. E cazul acum să apară Păun în echipă, să i se dea şi lui măcar 2-3 şanse de a fi titular. Indiferent de scorul de pe tabelă, măcar câştigăm astfel un jucător! În rest, Paulo Sergio trebuie lăsat să lucreze. Oricât de rău arată CFR-ul acum, cred că antrenorul ştie ce face şi că aceste teste cu public se vor finaliza la timp, înaintea meciurilor din Cupă. Putem chiar avea o surpriză plăcută în dubla din semifinale. Acele meciuri vor conta şi nu mă îndoiesc că acolo nu se va mai experimenta nimic. Vom vedea altă atitudine şi, cred, alt deznodământ.

Explicaţia mea pentru ceea ce se întâmplă acum, pentru acest recul? Pe de-o parte constatarea că în fiecare sezon în care am avut acest fenomen putem vorbi despre o echipă cu găuri evidente. În alte sezoane spuneam despre fundaşii de bandă, despre portar, despre un joc economicos sau despre un antrenor care nu se ridica la nivelul lotului, nu se putea impune cu nimic în faţa unor fotbalişti ce aveau totuşi statut de campioni. Acum vorbim despre lipsa atacanţilor şi despre accidentări, suficientă cât să facă o gaură în lot. Cealaltă parte a explicaţiei este că, de fapt, echipa noastră n-a fost niciodată extraordinar de puternică, ci doar dopată cu ambiţie. Ambiţia de a fi campioni, cu care s-a câştigat acele ultime meciuri ale sezonului trecut, precum şi ambiţia nebună (cât şi primele consistente) de a ajunge în Champions League. Cu acestea se pot muta munţii, se pot da peste cap disproporţii de bugete, precum în cazul Basel – CFR. Dar, o dată ce s-au îndeplinit aceste obiective, meciurile din campionat au căzut în plan secund. Cu câteva mici excepţii (gen Camora, Ivo Pinto, Mureşan) nu vedem azi niciun fotbalist să rişte totul în intrări la minge, aşa cum au făcut-o atâta vreme cât au fost perspective pentru mari realizări. De fapt, cum să motivezi jucători ai unei echipe aflate la 10-15 puncte de lider? Vom vedea în sezonul următor, atunci când totul se va reseta şi se va lua de la capăt.

Relaxaţi-vă acum şi bucuraţi-vă de CFR, indiferent cum ar juca. În sport este important să echilibrezi totul. Să ştii să pierzi, pentru a şti să câştigi. E un spectacol de care trebuie să ne bucurăm. Regret că sunt încă momente în care publicul ceferist perturbă spectacolul, aşa cum s-a întâmplat la faza la care Piccolo a făcut henţ, după ce a auzit un fluier din tribună (la fel s-au auzit şi în meciurile cu Inter). Trebuie să existe civilizaţie, indiferent de ceea ce se petrece în teren, de cum ni se pare că se îneacă corăbiile. Suntem doar în public, trebuie să existe respectul reciproc cu spectacolul. Nu trăim totuşi pentru fotbal, e doar un deliciu al vieţii.

O înfrângere, un insucces trec, nu au cum să ne afecteze în mod direct mai mult decât gesturile huliganilor, precum al acelui imbecil care au găsit de cuviinţă să ardă un steag străin pe stadionul nostru. Lăsând deoparte lipsa de inteligenţă şi de imaginaţie a gestului (cât de trecută este deja ideea acestui act, care cred că umileşte mult mai mult românii, pe cei care ar mai avea pretenţii de la acest neam!), dincolo de toate astea, acest gest ne afectează mai mult, în planul vieţii cotidiene. Gândiţi-vă că astfel de specimene sunt printre voi, zi de zi (nu doar pe stadion, unde stau în cuşti – potrivit lor), că au aceleaşi drepturi electorale, gândiţi-vă numai ce poate să gândească un astfel de individ atunci când este pus în faţa urnelor, atunci când vă este egal. Dar, să ne mirăm de ceva, în ţara în care Gigi Becali este membru în comisia juridică parlamentară? Da, să ne mirăm şi să ne revoltăm, să privim cu profundă silă fiecare act individual prin care această ţară, ducând până la vârsta buletinului astfel de indivizi, dovedeşte falimentul propriului sistem. Aceste lucruri într-adevăr ne afectează în mod direct, sunt înfrângerea tuturora dintre noi. Acolo nu mai este vorba despre o remiză albă, ci este un eşec total în deplinătatea cuvântului. Are cineva steagul imbecililor să-l ardem şi noi?

Autor: Albusibiu