Seceta

Prima lună a acestui an a fost una de secetă pentru CFR. Niciun succes nu ne-a reîmprospătat speranţele că ar mai putea rodi ceva în acest sezon. Linia de clasament a devenit cumplit de aridă. Două puncte culese din nouă posibile înseamnă practic ofilirea pretenţiilor de a mai prinde podiumul. Secătuită de resurse, CFR-ul pare că mai duce doar o luptă de supravieţuire şi, atâta vreme cât ghinionul va bate doar împotriva noastră, nici nu sunt semne că s-ar schimba ceva. Până şi Cupa, atât de accesibilă după abandonul favoritelor, pare a fi un miraj, o „Fata Morgana” spre care ne mai îndreptăm acum, dar care se poate topi apoi într-o clipită. Setea de victorie se menţine, devine tot mai acută, dar ce folos, atâta vreme cât echipa este absolut dezorientată.

Faptul că nu câştigăm este, într-adevăr, alarmant. Cine primeşte doar rezultatele CFR-ului, fără a vedea şi meciurile în sine, îşi poate forma, într-adevăr, ideea unui dezastru pe linie, a unui eşec lamentabil. De la Minteuan încoace deznodămintele nu au mai fost atât de proaste, totuşi, de data asta, în apărarea lui Paulo Sergio se poate aduce acum un sac de argumente. Pe lângă numele accidentaţilor şi a suspendaţilor – o întreagă linie de titulari -, se poate invoca şi o mare neşansă (ocaziile de a decide partida fiind multe şi uriaşe), lipsa de coeziune previzibilă a unei echipe peticită cum s-a putut şi, nu în ultimul rând, câteva decizii potrivnice de arbitraj – care ar fi putut înclina decisiv balanţa.

Cu toate acestea, e greu de acceptat faptul că CFR-ul, campioana încă în titulatură, nu poate învinge o echipă de locul 15, o foarte probabilă viitoare retrogradată. Să ne amintim însă că şi în tur, în Gruia, rezultatul tot egal a fost, un 2-2 scos cu destule emoţii. E greu de justificat insuccesul de către jucători, atâta vreme cât cred că întregul unsprezece ieşean nu are câştigurile salariale anuale ale lui Cadu, să zicem. Mai mult, privind numele de pe foaie, cât mai ales stilul de joc al adversarilor, atât cel individual cât şi cel colectiv, am avut o puternică impresie de echipă de divizia B. În vremurile în care eşalonul secund încă mai exista şi nu era o caricatură, ca acum, CSMS Iaşi ar fi fost probabil pe undeva pe la mijlocul clasamentului unei serii, fără obiectiv, fără ambiţii şi fără prea mult fotbal. Doar atât arată: joc bărbătesc şi încercări fără prea multă continuitate şi idei, poate-poate pică un gol de undeva. Câtă vreme în faţa gazdelor erau vedete ale diviziei A precum Maftei, Kapetanos sau Rada (ca să-i luăm doar pe cei cu ceva vechime), balanţa trebuia să se încline până la urmă în favoarea CFR-ului.

Probabil că ar trebui să cerem mai mult de la Paulo Sergio, să facă el minunile, să reuşească de pe bancă ceea ce nu pot cei din teren. Pentru aceasta trebuie ca şi materialul de lucru să-i fie de ajutor, să se comporte aşa cum este previzibil. Degeaba încearcă Paulo Sergio să schimbe radical ideea de joc, să surprindă, să renunţe la ideea de un singur vârf, la Maah, cel care dădea tonul pentru 4-3-3-ul fără rezultate din primele etape. Degeaba încearcă să pună de data asta cei doi atacanţi de forţă, Weldon şi Kapetanos, pentru un 4-4-2 care ar fi trebuit să strivească prin forţă şi tehnică apărarea ieşeană, dacă atunci când, în cele din urmă, apar ocaziile uriaşe, rând pe rând, ambele vârfuri comit ratări jenante, care cântăresc în economia meciului cât un gol primit. Aşa cum portarilor sau fundaşilor le putem imputa anumite greşeli capitale, tot aşa ar trebui să procedăm şi cu atacanţii. Fără prea mult chin, fără prea multă luciditate, ar fi trebuit să avem 2-0 la pauză şi totul era rezolvat. În loc de asta, defensiva puţin stresată până în acel moment a greşit fatal la o fază fixă, la care şi Maftei, dar mai ales Felgueiras, au fost cei mai fixaţi. Se tinde greşit să se considere golul ca fiind vina lui Maftei, uitându-se însă că la orice minge pe 6-7 metri, portarul trebuie să iasă pe centrare. Din punctul meu de vedere, Super Mario are cea mai mare felie din vina golului, picat exact în perioada când toate lucrurile păreau a fi sub control. Erorile nu se pot antrena, iar pentru asta Paulo Sergio ar trebui să fie absolvit de culpa acestei remize. Să nu uităm că în a doua repriză el a făcut tot ce s-a putut pentru a forţa victoria. A scos un mijlocaş defensiv, a introdus încă un jucător de mijloc-atac, făcându-i pe ieşeni să stea în final de meci pe două linii de apărare pentru a scoate egalul.

Mai mult de atât, ce poate să mai facă Paulo Sergio? Ştim cu toţii, în amicale echipa (cea completă, nu cea decimată) s-a comportat mulţumitor, suficient cât să arate că există o structură de bază şi să dea speranţe de atingerea obiectivelor realiste rămase din sezon. Faptul că acum pare o cu totul altă reţetă, că se joacă în grupuri de câte doi şi nicicum nu se pot lega compartimentele, o pun pe seama lipsei liderilor din teren, precum şi pe totala neinspiraţie a câtorva care ar fi trebuit să preia iniţiativa. Contrar obiceiului, la acest meci voi încerca o defalcare a analizei pe grupuri de câte doi jucători, fiindcă, în fapt, aşa s-a văzut mecanismul echipei.

Cei mai blamabili pot fi consideraţi mijlocaşii de bandă. Atât Hora cât mai ales NUMĂRUL 10, Diogo, ar trebui să dea randament mult, mult mai bun, să aibă acele momente prin care să lumineze jocul. De data asta ambii au fost ajutaţi excelent ofensiv de către Camora şi Ivo Pinto (cei mai buni ceferişti în meciul de sâmbătă), deci nu există niciun alibi pentru dezastrul evoluţiei celor doi oameni responsabili cu pasa decisivă. Hora şi Valente ne-au obosit cu centrările aiurea, fie direct prin spatele porţii, fie direct pe portar. Câtă vreme erau acolo şi Weldon şi Kapetanos măcar o centrare ar fi trebuit să aibă adresă corectă. De destabilizări prin dribling, de apariţii la finalizare nici nu poate fi vorba. Valente are viteză decentă doar pentru un campionat de old-boys, iar Hora este în continuare bezmetic în poziţionări. Să mai aşteptăm ceva de la cei doi? Mai bine îi folosim pe Deac (stânga) şi Maah (dreapta, cu rezervă Păun), măcar este o şansă de a se suda ceva în timp. Nu-i acordaţi lui Valente meritul de a fi centrat la gol, acolo n-a fost decât încă o minge pusă greşit, pe capul primului apărător. Mingea aproape că a căzut în careu, o greşeală mare pentru defensiva ieşeană şi o reluare de atacant a lui Rada.

Weldon şi Kapetanos s-au călcat pur şi simplu pe picioare, au atacat de prea multe ori aceeaşi minge, nu a existat nicio demarcare, unul pentru celălalt, nu s-au putut deloc coordona. Am obosit de câte off-side-uri a colecţionat Kapetanos, de cât de mult a căzut în plasa unor fundaşi ce ar fi trebuit să-i fie net inferiori. Cu asemenea involuţii nu poate fi vorba de niciun transfer al lui la vară, vom rămâne mai mult ca sigur cu el pe stoc.

Maftei şi Rada au şomat în cea mai mare parte a timpului, iar atunci când au fost, în sfârşit, solicitaţi, au fost mai slabi decât atacantul Pătulea, al ieşenilor. Faza din final, la care Maftei cade în fund după ce este driblat, cred că spune totul. Nu-mi fac iluzii că „proaspăt reachiziţionatul” Nuno Diogo ar fi putut mai mult şi, cum şi la juniori avem fundaşi pe care-i cam „suflă vântul”, cred că în defensivă va trebui să investim cât mai curând. Cadu începe să adune anii, Piccolo se apropie de finalul contractului, Rada şi Maftei sunt buni doar să umfle numărul românilor, dar e cert că în vară ar trebui să reîmprospătăm defensiva cu încă un stopper adevărat.

În fine, marea noutate a serii a fost linia de mijlocaşi la închidere, Obiora – Muniru. Aici lucrurile sunt dezechilibrate. Muniru a fost surpriza foarte plăcută. Deseori prezent în joc, cu pase destul de precise şi, mai ales, cu un şut precum al lui Mureşan, cred că el este cel mai mare câştig de la Iaşi. A dovedit că ne putem baza pe el, că deşi riscă uneori prea mult cu driblinguri de pe poziţia sa, are un imens potenţial pentru a fi una dintre viitoarele talente şlefuite de CFR. În schimb, dacă Muniru a arătat atâtea lucruri bune, Obiora a cam dezamăgit. Ştiindu-i mai mult cartea de vizită decât ce am apucat să vedem în precedentele două apariţii (de pe bancă), aşteptam mult mai multe de la el, aşteptam să arate ca acel mare talent ochit de CFR. Poate că nu e încă adaptat la echipă, până la urmă a venit la spartul târgului, poate că nici nu este jucat în formula potrivită, dar aşteptam de la el implicare pe deposedări, pase constructive, poziţionare şi forţă, aşa cum ne-a obişnuit în primul rând Mureşan. Se pare că va mai trece mult timp până ce vom putea găsi un înlocuitor pentru Muri. Ambii mijlocaşi au un păcat major: săritura la cap. Nu-mi aduc aminte ultima dată când CFR-ul a mai pierdut atâtea dueluri aeriene în zona mediană. Mereu au ajuns la minge cu întârziere, prin ei am pierdut unul dintre atuurile principale din jocul de recuperare. Din păcate se vede în jocul lor că sunt africani şi au lacune majore de ordin tactic.

Un cuvânt şi despre arbitraj. După păţania de la Vaslui, cu Haţegan hotărând jocul la pauză, în momentul dublei eliminări, acum a fost rândul lui Avram să fie „omul negru” pentru CFR. Deja se adună prea multe erori şi, în astfel de momente, mă gândesc doar la cât se urlă de fiecare dată când CFR beneficiază de un sprijin, oricât de mic. Amintiţi-vă că în campionatul trecut s-a făcut proces de intenţie pentru un corner de la care a venit golul lui Kapetanos, în meciul cu cei de la Târgu Mureş. Acum ce-ar fi să se folosească aceeaşi unitate de măsură pentru a se analiza măcar 2 momente contrare nouă? Cum s-ar discuta oare faza la care Keita pleacă din zid, dar îşi lasă mâna în spate suficient pentru a bloca, fix ca la handbal, centrarea lui Valente?

Mai amplă este discuţia la Kapetanos. Într-o fază anterioară un întreg stadion s-a scandalizat că grecul nu a văzut decât galben la o lovitură cu cotul. Doar că săritura atacantului nostru a fost în plan vertical, coatele au mers natural, în săritură. Nici vorbă de a da cu mâinile în lateral, de a-şi pune în pericol adversarul. Şi apoi, vine faza din minutul 78, când la un alt duel aerian, după ce mingea părăsise deja zona, Straton dă intenţionat cu cotul lovindu-l în plin în faţă pe Kapetanos. Să comparăm acum ce s-a întâmplat la „intenţia lui Cadu”, de la Vaslui? Trebuiau neapărat să îi sară dinţii lui Pantelis pentru a se sesiza cineva?  Nu e destul de periculoasă o astfel de lovitură? Se îndoieşte cineva că gestul a fost intenţionat, că a fost unul de mârlan de divizia sătească? Ştiţi, bineînţeles, că nu s-a dat nici măcar galben. Totuşi, există filmarea, oare n-ar fi normal ca pe baza probei video ieşeanul să primească cel puţin 3 etape de suspendare? Vom aştepta (in zadar) să vedem zelul comisiilor în acest caz, atât faţă de jucătorul ieşean, cât şi faţă de Avram (şi asistenţi) care nu au văzut un gest atât de evident.

Rămânem cu un punct, clar mai puţin decât am fi meritat după aspectul jocului. De-acum este însă evident, nu mai ţintim nimic în campionat. Am mai făcut mare, zice-se, încă un portar advers, Irimia fiind remarcat pentru cele două parade din prima repriză. Se uită totuşi că bomba lui Muniru tot Irimia o respinsese cu stângăcie în faţă şi, mai mult, se uită de ieşirile sale aeriene haotice, boxările moi şi degajările imprecise. Să zicem însă că într-un joc în care nu putem remarca la superlativ pe nimeni, acest chior din ţara orbilor ar fi omul meciului.

Nu mai e chiar aşa de mult până la finalul sezonului. Cele 12 etape se vor duce repede, chinul nu va fi chiar de lungă durată. Până atunci se pot face experimente şi poate că se vor folosi tot mai mult juniorii aduşi la echipa mare. Surprinzător, în tot acest rău este însă şi un mare bine. Faptul că problemele se văd atât de clar de acum, că se pot face deja liste cu cine pleacă şi cine rămâne, e un avantaj pentru ce fel de transferuri vom face. Ştiind ce s-a întâmplat acum doi ani şi văzând similitudinea stării din clasament, cred că acum CFR-ul este deja foarte activ, scotocind după noi jucători precum au fost cei din „lotul Sougou”, toţi tocmiţi, dacă vă aduceţi aminte, mult înainte ca alte competitoare să intre în cursa pentru obţinerea semnăturilor. Campionatul transferurilor trebuie să-l câştigăm! Avem banii necesari, reputaţia este şi ea bună, trebuie să avem însă şi ambiţia de a reînnoda succesul. Ţineţi minte: seceta nu este decât o promisiune din partea anotimpului revenirii la viaţă!

Autor: Albusibiu