Seceta


Prima lună a acestui an a fost una de secetă pentru CFR. Niciun succes nu ne-a reîmprospătat speranţele că ar mai putea rodi ceva în acest sezon. Linia de clasament a devenit cumplit de aridă. Două puncte culese din nouă posibile înseamnă practic ofilirea pretenţiilor de a mai prinde podiumul. Secătuită de resurse, CFR-ul pare că mai duce doar o luptă de supravieţuire şi, atâta vreme cât ghinionul va bate doar împotriva noastră, nici nu sunt semne că s-ar schimba ceva. Până şi Cupa, atât de accesibilă după abandonul favoritelor, pare a fi un miraj, o „Fata Morgana” spre care ne mai îndreptăm acum, dar care se poate topi apoi într-o clipită. Setea de victorie se menţine, devine tot mai acută, dar ce folos, atâta vreme cât echipa este absolut dezorientată.

Faptul că nu câştigăm este, într-adevăr, alarmant. Cine primeşte doar rezultatele CFR-ului, fără a vedea şi meciurile în sine, îşi poate forma, într-adevăr, ideea unui dezastru pe linie, a unui eşec lamentabil. De la Minteuan încoace deznodămintele nu au mai fost atât de proaste, totuşi, de data asta, în apărarea lui Paulo Sergio se poate aduce acum un sac de argumente. Pe lângă numele accidentaţilor şi a suspendaţilor – o întreagă linie de titulari -, se poate invoca şi o mare neşansă (ocaziile de a decide partida fiind multe şi uriaşe), lipsa de coeziune previzibilă a unei echipe peticită cum s-a putut şi, nu în ultimul rând, câteva decizii potrivnice de arbitraj – care ar fi putut înclina decisiv balanţa.

Cu toate acestea, e greu de acceptat faptul că CFR-ul, campioana încă în titulatură, nu poate învinge o echipă de locul 15, o foarte probabilă viitoare retrogradată. Să ne amintim însă că şi în tur, în Gruia, rezultatul tot egal a fost, un 2-2 scos cu destule emoţii. E greu de justificat insuccesul de către jucători, atâta vreme cât cred că întregul unsprezece ieşean nu are câştigurile salariale anuale ale lui Cadu, să zicem. Mai mult, privind numele de pe foaie, cât mai ales stilul de joc al adversarilor, atât cel individual cât şi cel colectiv, am avut o puternică impresie de echipă de divizia B. În vremurile în care eşalonul secund încă mai exista şi nu era o caricatură, ca acum, CSMS Iaşi ar fi fost probabil pe undeva pe la mijlocul clasamentului unei serii, fără obiectiv, fără ambiţii şi fără prea mult fotbal. Doar atât arată: joc bărbătesc şi încercări fără prea multă continuitate şi idei, poate-poate pică un gol de undeva. Câtă vreme în faţa gazdelor erau vedete ale diviziei A precum Maftei, Kapetanos sau Rada (ca să-i luăm doar pe cei cu ceva vechime), balanţa trebuia să se încline până la urmă în favoarea CFR-ului.

Probabil că ar trebui să cerem mai mult de la Paulo Sergio, să facă el minunile, să reuşească de pe bancă ceea ce nu pot cei din teren. Pentru aceasta trebuie ca şi materialul de lucru să-i fie de ajutor, să se comporte aşa cum este previzibil. Degeaba încearcă Paulo Sergio să schimbe radical ideea de joc, să surprindă, să renunţe la ideea de un singur vârf, la Maah, cel care dădea tonul pentru 4-3-3-ul fără rezultate din primele etape. Degeaba încearcă să pună de data asta cei doi atacanţi de forţă, Weldon şi Kapetanos, pentru un 4-4-2 care ar fi trebuit să strivească prin forţă şi tehnică apărarea ieşeană, dacă atunci când, în cele din urmă, apar ocaziile uriaşe, rând pe rând, ambele vârfuri comit ratări jenante, care cântăresc în economia meciului cât un gol primit. Aşa cum portarilor sau fundaşilor le putem imputa anumite greşeli capitale, tot aşa ar trebui să procedăm şi cu atacanţii. Fără prea mult chin, fără prea multă luciditate, ar fi trebuit să avem 2-0 la pauză şi totul era rezolvat. În loc de asta, defensiva puţin stresată până în acel moment a greşit fatal la o fază fixă, la care şi Maftei, dar mai ales Felgueiras, au fost cei mai fixaţi. Se tinde greşit să se considere golul ca fiind vina lui Maftei, uitându-se însă că la orice minge pe 6-7 metri, portarul trebuie să iasă pe centrare. Din punctul meu de vedere, Super Mario are cea mai mare felie din vina golului, picat exact în perioada când toate lucrurile păreau a fi sub control. Erorile nu se pot antrena, iar pentru asta Paulo Sergio ar trebui să fie absolvit de culpa acestei remize. Să nu uităm că în a doua repriză el a făcut tot ce s-a putut pentru a forţa victoria. A scos un mijlocaş defensiv, a introdus încă un jucător de mijloc-atac, făcându-i pe ieşeni să stea în final de meci pe două linii de apărare pentru a scoate egalul.

Mai mult de atât, ce poate să mai facă Paulo Sergio? Ştim cu toţii, în amicale echipa (cea completă, nu cea decimată) s-a comportat mulţumitor, suficient cât să arate că există o structură de bază şi să dea speranţe de atingerea obiectivelor realiste rămase din sezon. Faptul că acum pare o cu totul altă reţetă, că se joacă în grupuri de câte doi şi nicicum nu se pot lega compartimentele, o pun pe seama lipsei liderilor din teren, precum şi pe totala neinspiraţie a câtorva care ar fi trebuit să preia iniţiativa. Contrar obiceiului, la acest meci voi încerca o defalcare a analizei pe grupuri de câte doi jucători, fiindcă, în fapt, aşa s-a văzut mecanismul echipei.

Cei mai blamabili pot fi consideraţi mijlocaşii de bandă. Atât Hora cât mai ales NUMĂRUL 10, Diogo, ar trebui să dea randament mult, mult mai bun, să aibă acele momente prin care să lumineze jocul. De data asta ambii au fost ajutaţi excelent ofensiv de către Camora şi Ivo Pinto (cei mai buni ceferişti în meciul de sâmbătă), deci nu există niciun alibi pentru dezastrul evoluţiei celor doi oameni responsabili cu pasa decisivă. Hora şi Valente ne-au obosit cu centrările aiurea, fie direct prin spatele porţii, fie direct pe portar. Câtă vreme erau acolo şi Weldon şi Kapetanos măcar o centrare ar fi trebuit să aibă adresă corectă. De destabilizări prin dribling, de apariţii la finalizare nici nu poate fi vorba. Valente are viteză decentă doar pentru un campionat de old-boys, iar Hora este în continuare bezmetic în poziţionări. Să mai aşteptăm ceva de la cei doi? Mai bine îi folosim pe Deac (stânga) şi Maah (dreapta, cu rezervă Păun), măcar este o şansă de a se suda ceva în timp. Nu-i acordaţi lui Valente meritul de a fi centrat la gol, acolo n-a fost decât încă o minge pusă greşit, pe capul primului apărător. Mingea aproape că a căzut în careu, o greşeală mare pentru defensiva ieşeană şi o reluare de atacant a lui Rada.

Weldon şi Kapetanos s-au călcat pur şi simplu pe picioare, au atacat de prea multe ori aceeaşi minge, nu a existat nicio demarcare, unul pentru celălalt, nu s-au putut deloc coordona. Am obosit de câte off-side-uri a colecţionat Kapetanos, de cât de mult a căzut în plasa unor fundaşi ce ar fi trebuit să-i fie net inferiori. Cu asemenea involuţii nu poate fi vorba de niciun transfer al lui la vară, vom rămâne mai mult ca sigur cu el pe stoc.

Maftei şi Rada au şomat în cea mai mare parte a timpului, iar atunci când au fost, în sfârşit, solicitaţi, au fost mai slabi decât atacantul Pătulea, al ieşenilor. Faza din final, la care Maftei cade în fund după ce este driblat, cred că spune totul. Nu-mi fac iluzii că „proaspăt reachiziţionatul” Nuno Diogo ar fi putut mai mult şi, cum şi la juniori avem fundaşi pe care-i cam „suflă vântul”, cred că în defensivă va trebui să investim cât mai curând. Cadu începe să adune anii, Piccolo se apropie de finalul contractului, Rada şi Maftei sunt buni doar să umfle numărul românilor, dar e cert că în vară ar trebui să reîmprospătăm defensiva cu încă un stopper adevărat.

În fine, marea noutate a serii a fost linia de mijlocaşi la închidere, Obiora – Muniru. Aici lucrurile sunt dezechilibrate. Muniru a fost surpriza foarte plăcută. Deseori prezent în joc, cu pase destul de precise şi, mai ales, cu un şut precum al lui Mureşan, cred că el este cel mai mare câştig de la Iaşi. A dovedit că ne putem baza pe el, că deşi riscă uneori prea mult cu driblinguri de pe poziţia sa, are un imens potenţial pentru a fi una dintre viitoarele talente şlefuite de CFR. În schimb, dacă Muniru a arătat atâtea lucruri bune, Obiora a cam dezamăgit. Ştiindu-i mai mult cartea de vizită decât ce am apucat să vedem în precedentele două apariţii (de pe bancă), aşteptam mult mai multe de la el, aşteptam să arate ca acel mare talent ochit de CFR. Poate că nu e încă adaptat la echipă, până la urmă a venit la spartul târgului, poate că nici nu este jucat în formula potrivită, dar aşteptam de la el implicare pe deposedări, pase constructive, poziţionare şi forţă, aşa cum ne-a obişnuit în primul rând Mureşan. Se pare că va mai trece mult timp până ce vom putea găsi un înlocuitor pentru Muri. Ambii mijlocaşi au un păcat major: săritura la cap. Nu-mi aduc aminte ultima dată când CFR-ul a mai pierdut atâtea dueluri aeriene în zona mediană. Mereu au ajuns la minge cu întârziere, prin ei am pierdut unul dintre atuurile principale din jocul de recuperare. Din păcate se vede în jocul lor că sunt africani şi au lacune majore de ordin tactic.

Un cuvânt şi despre arbitraj. După păţania de la Vaslui, cu Haţegan hotărând jocul la pauză, în momentul dublei eliminări, acum a fost rândul lui Avram să fie „omul negru” pentru CFR. Deja se adună prea multe erori şi, în astfel de momente, mă gândesc doar la cât se urlă de fiecare dată când CFR beneficiază de un sprijin, oricât de mic. Amintiţi-vă că în campionatul trecut s-a făcut proces de intenţie pentru un corner de la care a venit golul lui Kapetanos, în meciul cu cei de la Târgu Mureş. Acum ce-ar fi să se folosească aceeaşi unitate de măsură pentru a se analiza măcar 2 momente contrare nouă? Cum s-ar discuta oare faza la care Keita pleacă din zid, dar îşi lasă mâna în spate suficient pentru a bloca, fix ca la handbal, centrarea lui Valente?

Mai amplă este discuţia la Kapetanos. Într-o fază anterioară un întreg stadion s-a scandalizat că grecul nu a văzut decât galben la o lovitură cu cotul. Doar că săritura atacantului nostru a fost în plan vertical, coatele au mers natural, în săritură. Nici vorbă de a da cu mâinile în lateral, de a-şi pune în pericol adversarul. Şi apoi, vine faza din minutul 78, când la un alt duel aerian, după ce mingea părăsise deja zona, Straton dă intenţionat cu cotul lovindu-l în plin în faţă pe Kapetanos. Să comparăm acum ce s-a întâmplat la „intenţia lui Cadu”, de la Vaslui? Trebuiau neapărat să îi sară dinţii lui Pantelis pentru a se sesiza cineva?  Nu e destul de periculoasă o astfel de lovitură? Se îndoieşte cineva că gestul a fost intenţionat, că a fost unul de mârlan de divizia sătească? Ştiţi, bineînţeles, că nu s-a dat nici măcar galben. Totuşi, există filmarea, oare n-ar fi normal ca pe baza probei video ieşeanul să primească cel puţin 3 etape de suspendare? Vom aştepta (in zadar) să vedem zelul comisiilor în acest caz, atât faţă de jucătorul ieşean, cât şi faţă de Avram (şi asistenţi) care nu au văzut un gest atât de evident.

Rămânem cu un punct, clar mai puţin decât am fi meritat după aspectul jocului. De-acum este însă evident, nu mai ţintim nimic în campionat. Am mai făcut mare, zice-se, încă un portar advers, Irimia fiind remarcat pentru cele două parade din prima repriză. Se uită totuşi că bomba lui Muniru tot Irimia o respinsese cu stângăcie în faţă şi, mai mult, se uită de ieşirile sale aeriene haotice, boxările moi şi degajările imprecise. Să zicem însă că într-un joc în care nu putem remarca la superlativ pe nimeni, acest chior din ţara orbilor ar fi omul meciului.

Nu mai e chiar aşa de mult până la finalul sezonului. Cele 12 etape se vor duce repede, chinul nu va fi chiar de lungă durată. Până atunci se pot face experimente şi poate că se vor folosi tot mai mult juniorii aduşi la echipa mare. Surprinzător, în tot acest rău este însă şi un mare bine. Faptul că problemele se văd atât de clar de acum, că se pot face deja liste cu cine pleacă şi cine rămâne, e un avantaj pentru ce fel de transferuri vom face. Ştiind ce s-a întâmplat acum doi ani şi văzând similitudinea stării din clasament, cred că acum CFR-ul este deja foarte activ, scotocind după noi jucători precum au fost cei din „lotul Sougou”, toţi tocmiţi, dacă vă aduceţi aminte, mult înainte ca alte competitoare să intre în cursa pentru obţinerea semnăturilor. Campionatul transferurilor trebuie să-l câştigăm! Avem banii necesari, reputaţia este şi ea bună, trebuie să avem însă şi ambiţia de a reînnoda succesul. Ţineţi minte: seceta nu este decât o promisiune din partea anotimpului revenirii la viaţă!

Autor: Albusibiu

0 comments

  1. Da, AlbuSibiu, cam aşa stau lucrurile. Adică : 1……la gol în primul rând Felghe a greşit, apoi Maftei. 2……În div.B de acu’ 30 de ani acest CSMS era undeva pe locul 8-9, indiferent în care serie. Problema e că nici CFR-ul de ieri nu ajungea mai sus de locul 2-3 în niciuna din acele serii de „B”…3……Am impresia că D.Valente nu joacă unde trebuie. Eu îl văd jucător de „axă centrală”, fie mijlocaş central, fie în spatele vârfului. Măcar o încercare-două merită, zic eu. 4……Weldon şi Kape nu trebuie să joace împreună, doar în condiţii speciale, când trebuie să recuperezi un handicap, şi foloseşti tot ce ai în atac. Niciunul nu cunoaşte acest sistem de 4-4-2, ambii fiind croiţi pe sistemul vârfului unic / egoist, poate la Weldon am mai văzut nişte încercări firave de-a intra în combinaţii cu ceilalţi. Cu multă muncă (la vârsta lui?) ar putea fi uns un vârf retras, dar mă indoiesc….5……Exact asta am văzut şi eu la Muniru, un salt vizibil faţă de amicale (inclusiv o creştere sesizabilă în plan tactic), acest băiat poate ajunge sus de tot. Trebuie să mai crescă şi din punct de vedere fizic, are carenţe vizibile. În rest ce să mai spunem : că tot am intrat în acest „concediu” forţat, practic avem încă 5-6 meciuri până la turul semifinalei cu Astra (apoi iară 5-6 până-n retur, o aberaţie, dealtfel). Eu simt o „polarizare” a aşteptărilor (dinspre conducere) înspre Cupă, PS va da examenul de licenţă în Cupa României, zic eu. HAI CFR !!

    Apreciază

  2. Cea mai mare problema e lipsa lui Muri. Este singurul mijlocas care a ramas in lot si “stie jocul”. Recent i-am mai avut pe Peralta, apoi Bastos, ieri n-am avut niciun lider la mijloc (mai rau, n-a existat niciunul in intreaga echipa).

    Apreciază

    • Caneto, aici stam la mana lui Valente. El a fost adus pentru a suplini cumva aceasta lipsa majora de „creier” in echipa. Mi-am tot facut sperante ca, desi cam prea lent, poate deveni un nou Culio, dar nu cred ca mai are multe sanse de a dovedi asta.

      Apreciază

  3. La cum arata echipa noastra acum,nu am prea mari sperante pentru meciurile cu Astra din Cupa. E drept ca pana atunci mai e mai bine de o luna,timp suficient pentru a pregati un meci decent,cu speranta ca vor mai reveni intre timp si cativa dintre cei accidentati. Despre cele doua faze mentionate de tine,in care am fost in mod clar dezvantajati,nu pot spune decat ca ma enerveaza la culme lipsa de atitudine a conducatorilor nostri. Atata timp cat ei stau cu limba-n gura sa nu ne asteptam sa se sesizeze vreo comisie care sa decida ceva in favoarea noastra. Limbajul de lemn al lui I. Muresan,perfect pt anii ’70-’80,precum si atitudinea de „patron” a lui Paszkany se pliaza din ce in ce mai bine pe standardele ligii miticesti. La acest capitol,al comunicarii,atat cu presa,cat si cu proprii suporteri,conducerea e repetenta si nu pare sa isi doreasca a schimba situatia.

    Apreciază

    • Muresan, in loc sa vorbeasca despre faza evidenta de penalty, se ocupa mai mult de un presupus fault la Kapetanos… De ce se grabeste sa vorbeasca si, daca tot o face, de ce oare nu se consulta cu un PR-ist specializat? Nimeni nu poate fi priceput la toate, iar imaginea, comunicarea, este vectorul cel mai important al simpatiei pentru CFR, asta trebuie sa inteleaga presedintele nostru.

      Apreciază

  4. Deseara de la 10 vom fi cu totii cu ochii pe Moudou Sougou in derbyul O.L. – O.M. Nicoara cu bune si rele in Otelul – Pandurii. Nu stiam ca stie executa atat de bine o lovitura libera.

    Apreciază

    • S-a vrut un 4-2-2-2, dar prin lipsa de consistenta a extremelor a devenit 4-4-2. Poate ar fi iesit ceva si asa, daca am fi avut cu adevarat joc si stiinta de a face pressing-ul.

      Apreciază

    • Da, foarte interesant. Ar fi nevoie de cât mai multe articole / emisiuni de acest gen, pentru a demitiza („demiticiza” ?) falsa supremaţie a echipelor bucureştene (a aşa-ziselor valori sudiste, în general). Poate vom discuta şi noi despre aceste aspecte la un moment dat, bunul meu prieten de peste mări şi zări, Romanescu, a şi promis un articol separat în acest sens, pe care îl aştept cu nerăbdare. Ai auzit, Romanescule, mingea e la matale !!

      Apreciază

  5. Un antrenament test, cu bune si rele. Si platim „impertinenta” de a castiga titlul in sezonul trecut. Chiar daca nu mai contam nici pentru podium, se executa umilirea totala pana pricepe CFR Cluj sa nu mai miste in front. Pentru sezonul urmator nu am iluzii. Ar trebuie sa avem o super-echipa ca sa luptam impotriva „alinierii planetelor” si nu cred ca vom avea aceea super-echipa si nu cred ca ne vom ridica deasupra urgiilor. Sezonul asta avem minus 11 puncte de la arbitraje, plus 9 la favoritii sortii, deci deja 20 de puncte, insurmontabile oricat de buna echipa ai avea. Asa ca, ar trebui sa nu mai vorbim de titlu cu atata emfaza si sa ne adaptam la realitate. Pentru ca iluziile fac rau si aduc dezamagiri. Beta continua pana in vara, sper sa fie teste utile. Stilul de joc nu-l putem schimba cu atatia accidentati si suspendati, deci din vara, daca aducem jucatori adecvati, va fi un restart si la pregatire. Prin urmare, e Beta pentru jucatori si mai putin pentru echipa.

    Apreciază

    • Pe fond sunt de acord cu tine, atât cu sindromul Beta, cât şi cu teoria umilirii (ambele expuse cu lux de amănunte pe „Tribună”, şi nu numai). Singurul punct unde nu pot să fiu de acord cu tine este cel al iluziilor : eu am -totuşi- iluzii pentru sezonul viitor ! Îţi şi spun de ce : aşa cum am mai discutat aici, impresia mea este că această periodicitate / alternanţă a performanţelor din 2 în 2 ani este o strategie oarecum „asumată” de conducere. În ciuda tuturor declaraţiilor contrare , şefii noştrii ştiu f.bine că în contextul dat este imposibil un triumf permanent, anual. Aşa că sacrifică cu bună ştiinţă sezoanele impare, sezoane în care parcă nici greşelile arbitrilor nu-i deranjează foarte tare (mai mult pe noi ne deranjează, pe bună dreptate), practic îi lasă pe idioţii ăştia din media sudistă să se bucure degeaba, cum ar veni. Stai liniştit, există atât resurse, cât şi strategii (la vedere sau „underground”) suficient de diversificate pentru a ataca titlul anul viitor. Steaua, Astra vor fi angrenaţi în competiţii europene (inclusiv preliminarii, însemnând reluarea pregătirilor mai repede, etc.), deci -teoretic- avem o şansă în plus, exact ca şi în toamna lui 2007, 2009 sau 2011. Această conducere (care, în paranteză fie spus, nu-mi este nici tată, nici mamă) a demonstrat pricepere şi VP (vedere periferică) când trebuia, rezulatele au fost livrate cu precizie, restul este poveste sau pamflet. Singura problemă cu această periodicitate bianuală este una de teoria relativităţii : perioadele de glorie trec mult mai repede, decât perioadele de reconstrucţie, „Beta”, cum le zici tu. HAI CFR !!!

      Apreciază

      • Cred ca incercam sa ne mintim singuri…. daca anul asta fiind impar, era asumat ca un an fara pretentii la titlu, a fost cumva si an caritabil de au facut un lot asa de numeros? Din pacate in anul impar pe langa campionat mai e sacrificata si prezenta suporterilor in tribune, cat si imaginea clubului. In rest, vom vedea la vara daca dupa Beta urmeaza Alpha, Gamma sau tot Beta. Si anul trecut era anuntata aducerea a 5-6 jucatori cum nu au mai fost in campionatul romanesc si am sfarsit prin a-l converti pe Nicoara in atacant ca sa nu fie adus unu de meserie. Asa ca, sa asteptam sezonul de tranferuri si atunci vom vedea care sunt intentiile…

        Apreciază

  6. Jocul a fost haotic. La fel ca in tot turul campionatlui. Ar fi bine sa evitam preliminariile cupelor europene, de aceea este bine ca ne indepartam de primele locuri. Oricum, echipa nu are absolut nici o ideede joc, parca nu are antrenor.

    Apreciază

  7. Cu Obiora m-am lamurit ..e un fel de Alibec sau Daminuta, ajuns la Inter ….si cam atat ! Nascut talent …murit speranta. Cu Muniru iar m-am lamurit …verdict …trebuie jucat returul asta…si imprumutat pentru prima jumatate de sezon la alta echipa sa mai acumuleze(nu e pregatit sa faca parte dintr-un prim 11 care sa atace titlul la anul) . In rest nici o alta speranta in lotul actual in afara certitudinilor(cateva). Lui valente ii trebuie un teren „masa de biliard” si colegi „de posesie” el niciodata nu va juca bine cu 2 varfuri ca Weldon si Kapetanos in acelasi timp in teren.

    Apreciază

    • Aia de la Chelsea au asteptat 6 luni, daca nu mai mult, ca sa se lamureasca despre Torres. Tu, dupa doua trei meciuri, pac, gata stii… Cineva sa-i sune pe mai marii Europei; avem un descoperitor de talente deosebit printre noi.

      Apreciază

      • numerul meu este:.074….. poate se retrage Zanfir….il iau pe Albu si ne ducem in Portugalia 2 luni la cautat de talente, dupaia prin america de sud….si ne inataorcem cu vaporu prin Africa…poate din cei 20 de jucatori care-i aducem sa gasim vreo doi Pereiri si ceva Dubarbieri plus vreun Traorel…discutam prin August 2013 sa devem daca am avut dreptate !…SPER CA NU !

        Apreciază

  8. Ma cam sperie imaginea cu desertul. Oare Cupa e doar o „fata Morgana”, sau vom pribegi 40 de ani prin desert ? In ce cheie trebuie citita ? Poate talmaceste cineva, iar ca bonus si cate puncte vom lua in urmatoarele 4 etape (Rapid,Petrolul, Dinamo, Pandurii) si locul ocupat in clasament.

    Apreciază

    • Pina la primul meci din cupa sunt inca 6 saptamini. Apoi intre cele doua manse sunt inca 4 saptamini. In degringolada actuala, timpul e cel mai bun atu ca sa obtinem ceva.

      Apreciază

    • Din perspectiva mea,Cupa,pare o „fata Morgana”. Din urmatoarele patru meciuri nu cred sa putem scoate mai mult de 5 puncte,desi imi doresc 12,iar locul ocupat dupa aceste partide va fi tot cel de azi,adica 7. Peste aproximativ o luna de zile vom vedea daca am fost realist sau doar un biet pesimist.

      Apreciază

    • In fiecare an de recul am avut senzatia de desert. Cupa e ceva ce se arata la orizont, pare tangibila, dar… Macar de semifinale ar trebui sa trecem, avand sansa turului si a returului. Daca ne bate o echipa ca Astra de doua ori, atunci e clar ca nu avem ce sa cautam prin zona pretentiilor de trofee.

      Apreciază

  9. Toate ca toate, nu e un capat de lume acest scor egal cu o candidata la retrogradare… Dar cred ca incepem cu totii sa ne pierdem rabdarea cu titularizarea obsesiva a lui Hora si tinerea acestuia 90 min in teren, in loc sa incercam alte variante, poate mai promitatoare (Bus, Paun). In alta ordine de idei, am vazut 2 meciuri, cu Otelul si cu Iasi, in care adversarii nostri au fost mult mai buni la capitolul pase, driblinguri, posesie. Nu inteleg cum jucatori care castiga toti la un loc cat Cadu (parafrazez) pot sa lege un joc de pase dintr-un careu intr-altul, iar noi nu stim decat sa „bubuim” mingile in fata, la intamplare. Aici intervine si mana antrenorului… Senzatia este de deja-vu, PS pare a nu mai gasi solutii si a nu mai reusi sa motiveze jucatorii, ceea ce duce inevitabil catre 3-4 infrangeri si, just, demiterea. Tinanad cont ca este al 3-lea an in care trecem prin situatia asta, incep sa ma intreb cand va gasi conducerea antidotul???!!!

    Apreciază

    • Hora are contract pina in 2015 asa ca fereastra de transfer ar fi vara asta-iarna viitoare. Nefiind adus gratis, eu sper ca e fortat ca sa poate fi dat la orice suma diferita de zero.

      Apreciază

    • Acum 4 ani era Conceicao. Desi echipa nu juca nimic, a luat totusi Cupa si i s-au iertat pacatele….o vreme. Acum 2 ani, era Minteuan.. No comment. Acum este Paulo Sergio, cel care pare sa fi adus totusi ceva nou la echipa. Judec mai mult din ceea ce am vazut in toamna, precum si din modul curajos de a ataca victoria. Trebuie sa fii greu sa fii Paulo Sergio, sa-l vezi pe Obiora pe nicaieri si, cand te intorci catre banca, sa-l vezi pe Celestino in joc de glezne… (asta doar ca un exemplu). Sa nu ne grabim in a-i judeca, putem spune ca au fost 2 meciuri ghinioniste (si cel cu Otelul si cel cu Iasul am fi meritat sa le castigam, judecand dupa aspectul jocului, dupa numarul ocaziilor) si despre un rezultat eroic scos la Vaslui. Am zis ca acel egal pare mai degraba o victorie, nu? (uite asa ma contrazic singur in articolul de fata)🙂

      Apreciază

  10. Dupa declaratiile lui Muresan la Transilvania Look nu cred ca vrem sa luam cupa Ro. INtrebat de reporter daca cupa este un obiectiv , el a raspuns da, dar in primul rand ne pregatim ptr sezonul viitor… :O) . Cred ca NU SE VREA o participare in EL la anul, s-ar putea sa fie vazuta ca un impediment in atacarea unui nou titlu…Si a mai zis ca vor mai veni 4-5 jucatori la vara – insuficienti , la cate gauri avem, zic eu –- . Si la cate meciuri pe bune joaca oile cand au sanse la titlu (3-4 ca la teatru azi , imi amintesc pasele de gol ptr oaia date de cei de la viitorul c-ta , culmea, dupa ce ne-au batut pe noi etc )va trebui sa fim super-puternici ptr a mai lua un titlu.Va trebui sa luptam contra unei echipe care poate, poate joaca 30% din meciuri pe bune , impotriva sistemului – arbitraj, suspendari , sicane de tot felul , impotriva opiniei publice manipulate de presa miticeasca ( de ex, in GSP nici pomeneala de 11m la banana de la Iasi sau de eliminarea idiotului care l-a lovit pe Kape ) .Si daca pana acum luam titlul dupa un an de pauza, ce se va intampla daca pauza se prelungeste?????Mai luptam , sau sistemul va invinge ?! Iancu a miscat in front, a fost prost si a fost rezolvat , Mititelu la fel …Poate legal nu ne pot face mare lucru , dar la sicane sunt campioni,, ne pot sabota pana cand Paskani va avea doar doua optiuni : sau se satura si se lasa, sau face o super-echipa cu care batem tot …Si nu-l vad , sincer , aruncand bani peste bani ptr a se lupta cu morile de vant …Sper sa ma insel, din pacate dintr-o competitie care ar trebui sa fie sportiva , liga lui mitica arata ca un razboi civil , unde cei multi, din pacate fac parte din tabara adversa…

    Apreciază

      • Tu te referi la castig material – treaba ta. Daca castigatoarea cupei NU AR MERGE in Europa League – atunci am face tot posibilul sa o castigam . Si nu vrem participarea in EL nu ptr ca nu aduce castig financiar ( aduce- iti expui jucatorii , esti o echipa atractiva ptr eventualii jucatori pe care ii dorim, un coefficient bun te poate pune cap de serie etc -plus ca nu iesi pe minus financiar ) ci ptr ca stim ca NU SUNTEM IN STARE sa luptam pe doua fronturi . Ca sa intelegi si tu , nu vrem sa riscam sansele „potentiale” la campionat in detrimental unei participari europene.Nu cred ca sumele infime din EL il fac pe Paskani sa nu-i pese ,ci faptul ca istoria recenta ne arata ca daca jucam in Europa ne plimbam pe la jumatatea clasamentului in liga lui mitica.Si cum Muresan spunea acum vreo doua zile ca e important sa plecam „ca din pusca ” campionatul viitor , well , nu ne permitem RISCUL unei participari in EL. Nu sunt de accord cu acest punct de vedere , poate ma insel , dar cred ca asa sta situatia .Este un disrespect profund la adresa fanilor – mai ales celor care dau banii pe bilete si abonamente , dar ma rog, politica clubului. Daca am lua 2-3 campionate la rand , cu participare in grupele CL , s-ar face un profit mult mai mare decat vanzarea a 2-3 jucatori si reconstructie in anul urmator .Dar ar trebui un lot cu adevarat VALOROS, nu neaparat foarte numeros , cum avem acum (75 % jucatori sub media decentzei ptr performanta ). Si daca te bati la titlu an de an nici nu se plafoneaza jucatorii , asa cum se plange conducerea . Si da , vinzi unul , doi jucatori , dar aduci tot unul sau doi sa-i inlociuesti , la fel de buni,sau mai buni. Nu cum facem noi, aduci cu gramada , da de o nimerim cu unul , poate doi .Este un management falimentar sa platesti salarii la 10-15 jucatori de care nu stii cum sa te scapi mai repede .Si sper ca s-a invatat ceva din situatia actuala .

        Apreciază

        • Avalon, exact asta spun si eu de cateva zile si imi tot sar unii in cap…. Zilele trecute s-a discutat pe larg cam tot ce ai rezumat tu mai sus… cica suntem critikaci🙂

          Apreciază

        • Crede-ma si eu mi-as dori sa vad o echipa compacta cu 2-3 jucatori inlocuiti in fiecare pauza competitionala. Matematic vorbind insa, nu stiu cit e de realist, la modelul actual de business al clubului. Daca plecam de la realitatea ca clubul vrea si trebuie sa cistige bani din transferuri, atunci contractele pe care tb . sa ofere jucatorilor cu potential e de min 4 ani – plecat de la logica conform careia primul sezon e de acomodare si al doilea de virf iar cu un an inainte de terminarea contractului pretul scade cam la o treime din cota de piata). Plecind de la un lot de 24 de jucatori conform acestui sistem (restul sa spunem ca sunt juniori, umplutura si neconfirmati), ai nevoie cam de 6 transferuri reusite pe an calendaristic. Daca ai o cota de reusita de 50%, atunci trebuie sa transferi 12 din care sa ramina 6 buni; problema e ca ramin 6 neconfirmati cu contracte pe termen lung – ramasite de genul asta vedem acum la echipa, unu pentru ca unii nu au confirmat, doi pentru ca nu poti lua chiar mereu ce vrei ( asa ne-am pricopsit cu Bjelanovic inapoi in locul lui Yazalde). A doua problema este ca in Romania nu prea ai unde sa imprumuti jucatori, multe cluburi fiind in insolventa iar Liga 2 in implozie. Eu cred ca inclusiv situatia actuala deriva si din faptul ca unii jucatori nu au fost dati la timp si se plafoneaza. Oricit de profesionist e Piccolo imi e imposibil sa cred ca nu ar fi preferat Serie A chiar si la o echipa mai mica, ca Felghe nu viseaza nopatea sa fie platit in bancnote cu chipul reginei.

          Apreciază

          • Dupa 2-0 cu Ajax si 1-0 la Chelsea n-are rost sa discutam despre cate meciuri joaca pe bune in campionat. Sigur l-i se mai fac cadouri, insa si fara astea ar fi lejer pe primul loc.

            Apreciază

        • Acum 3 ani am jucat in Europa League, fara cine stie ce rezultate, dar si fara sa ne facem de ras. Si, jucand si acolo, tot am ajuns sa castigam campionatul. Cred ca se vrea castigarea Cupei, fiindca strategia de evaluare a performantei CFR-ului se stabileste functie de „X trofee castigat in ultimii ani”.

          Apreciază

  11. kiruj: iti imaginezi cum ar juca echipa cu stadionu plin la fiecare meci acasa…?(inclusiv acuma cu toti suspendatii si accidentatii) eu spun ca asta e cea mai mare problema a cfreului…o problema fundamentala…o conditie pentru ca o echipa mare sa existe.eu cum sunt plecat din tara si din cluj (orasu meu drag natal) de peste 10 ani nu pot sa-mi dau seama de toate substraturile urii pt CFR mai ales din partea clujenilor.(nu pot sa o inteleg)

    Apreciază

  12. Ne gandim deja la campionatul viitor, insa avem multe necunoscute legate de echipa: 1. cati jucatori de baza vor fi vanduti? 2. problema accidentatilor – cati isi vor reveni a.i. sa poata juca la CFR? daca vor avea soarta lui Deac nu vom putea conta pe ei de la inceput. 3. cati jucatori noi vor fi adusi? 4. va lua conducerea taurul de coarne si va rezilia contractele mai multor jucatori nedoriti? aici consider ca ar putea chiar sa cheltui niste bani (pana la 1 mil euro de ex.) pt a scapa de balast si a face loc unor noi sperante. In aceste conditii restul meciurilor din campionat pot fi doar niste teste pt tinerii adusi. Din pacate nu suntem in situatia de a ne pregati jocul pt viitorul sezon deoarece nu stim pe ce jucatori putem conta.

    Apreciază

  13. Domnilor, va rog sa incetati cu teoria „sacrificarii campionatului” pentru ca e o mare prostie. A inceput presa din Bucale sa zica prostia asta, si noi ne luam dupa ei ca niste ovine fara minte. Nimeni de la club nu a vrut sa sacrifice campionatul. Credeti ca Hora joaca titular pentru ca are de gand PS sa ia titlul cu el in teren la anul? Sau cu Godemeche, sau cu cine stie cine? Nici vorba! Va rog sa nu pierdeti din vedere explicatia simpla (si adevarata) ca AVEM O ECHIPA INTREAGA DE TITULARI ACCIDENTATI SAU SUSPENDATI. Atata tot! Nu e nicio sacrificare de campionat, e pur si simplu ghinion.

    Apreciază

  14. Fiecare in parte semnaleaza minusuri care se traduc prin lipsa rezultatelor in acest campionat……..si fiecare in parte are dreptate.Toate la un loc fac ca echipa sa nu functioneze ca un mecanism perfect.De la accidentari care impun folosirea altor jucatori care nu dau randamentul asteptat,la lipsa increderii,ostilitatea arbitrilor si conducerii frf si lpf,lipsa sprijinului spectatorilor……..sunt multi factori care influenteaza evolutia si rezultatele unei echipe.Si fiecare poate constitui un subiect de discutie amplu.
    Trebuie sa intelegem ca nimic nu se poate face peste noapte.O echipa are un ciclu in care se formeaza,evolueaza si ajunge la maturitate.Numai la noi(ca de altfel la romani) s-a intamplat minuni ca cea de la ultimul titlu in care o echipa formata in vara a reusit sa castige,si asta impotriva tuturor (mai ales dupa sirul nesfarsit de decizii de arbitraj si atitudine ostila a mas mediei)
    Eu nu as spune ca tine Alex ca Muniru sau Obiora au dezamagit……cred ca ambii au aratat calitate dar au nevoie de timp sa se integreze intro echipa care schimba liniile ca la hochei de la partida la partida.Este greu sa astepti de la unul dintre cei 2 sa se comporte ca Muresan ,care are incredere ,se comporta ca un lider si isi asuma responsabilitati(inclusiv de a fi eliminat).Nu cu cei 2 am indoieli si nici cu Weldon sau Kape………..eu nu-l vad nicicum pe Valente sa poata avea forta,calitatea sa duca mingea in careu.De cand a venit a inscris cu Dinamo,a dat centrarea de gol cu Basel,a mai inscris inca intro partida de campionat si lovitura de colt de la Iasi!Extrem de putin pentru acel post.S-a tot vorbit de calitatea pe care a avut-o in Portugalia.Si sanse i s-au dat nu se poate plange……ma gandesc ca Nicoara dupa partida de la Tg Jiu (pierduta cu 1-2) a fost desfiintat ,unde a avut un 11m clar neacordat de „prietenul” balaj si a dus mingea pe 6 m dar Bjelanovic nu a „dispus” de posibilitatile tehnice sa introduca mingea in poarta.Este nevoie de jucatori determinanti cu executii.Hora ar avea potential ,dar nu-l ajuta in acest moment inspiratia…….sufera poate cu capul.Dar mai repede cred in Hora decat in Valente.
    Oricum ca sa avem pretentii sa castigam un campionat trebuie sa fim extraterestrii……..poti castiga o partida,doua cu arbitraj precum cel de la Iasi daca ai fi avut inspiratie la cele 2 ocazii ale atacantilor ca sa echilibrezi deciziile contra ta(penaltyul neacordat si eliminarea),dar nu un campionat.As vrea ca pana la sfarsitul campionatului cineva sa ma sesizeze de o greseala impotriva lui dinamo,steaua,astra sau ploiesti.Ma refer greseli precum neacordarea unor penaltyuri ca cele cu Galati si Iasi,sau neeliminare la cotul receptionat de Kape,ori nerepetarea loviturii de la vaslui cu 5 moldoveni in careu.Si nu o sa spun de faze deja aproape trecute cu vederea din timpul oricarui joc.De ex cu Galati este faultat un mijlocas de-al nostru de la spate,fluiera Coltescu(joc oprit) alt moldovean loveste balonul dupa oprirea jocului,dar niciun cartonas galben.La fel la eliminarea lui Godmeche ,cu galben la un fault trecut la galateni cu vedere de multe ori.Aceasta maniera de arbitraj este smechereasca si orice arbitru (in activitate sau nu) o simte fara efort.Cine are curiozitatea sa intrebe in arbitru(obiectiv,daca s-o mai gasi vreunul)ce parere are de maniera in care este arbitrata aceasta echipa.Personal eu spun ca aceasta maniera le-a fost indusa de cei de la lpf si cca.Si rationamentul este simplu/daca cracnesc ceva conducatorii CFR argumentul va fi a simulat(la Hora ,masura extrema),a lovit(la Kape,chiar daca neintentionat si nu se vede arcuirea cotului) sau a parasit suprafata de joc(Valente).Dar am mai spus echipa a fost arbitrata in toate aceste partide in litera regulamentului(cu semnele de punctuatie corespunzatoare si de multe ori interpretata excesiv) in timp ce adversarii au fost arbitrati in spiritul jocului……..care de fapt este indemnul celor care pregatesc arbitrii.Nu se poate sa arbitrezi cu 2 masuri ,pentru ca in acest caz rupi echilibrul ,duci balanta intro parte.Este usor sa spui ca un jucator trebuie sa se comporte profesionist si sa respecte regulamentul.Iti pierzi capul si ripostezi prin gesturi marunte sau mai grav prin gesturi ca a lui Cadu (unde nu voi spune ca acesta a lovit cu intentie.Nimeni de pe globul asta nu poate afirma 100% ca jucatorul a avut intentie.Cadu a jucat mingea ,dar viteza jocului si interpretarea total gresita a adversarului au dus la un rezultat nedorit).
    De aceea eu cred ca trebuie sa privim lucrurile mai echilibrat si sa militam pentru proiectul normal(constructie in timp) si nu celui emotional cu atacarea antrenorului.Asa cum in toamna vedeam jocul CFRului (a antrenorului Andone) afectat de accidentari,asa si acum voi spune ca altele ar fi rezultatele cu toti jucatorii valizi.
    Cat despre sprijinul suporterilor este relativ simplu……ai rezultate oamenii vin,nu ai vin mai rar!Pai uitati-va la nationalistii de langa somes,cati spectatori au?Mai dau cu cateo actiune prin ziar,cu nistesmsuri sa stranga 2000.
    Marea steaua cea mai iubita din balcania?Pai pana sa construiasca Nationalul erau si 2,3,4 mii pe ghencea .Per total in fotbalul romanesc este o asistenta redusa.

    Apreciază

    • Gica, eu nu am spus ca Muniru si Obiora au dezamagit, dimpotriva, pe Muniru chiar l-am apreciat. La Obiora ma asteptam sa vad mai mult. Nu sa dea pase cu ochii inchisi, nu sa fie rezolve jocul, dar macar sa-l vad pozitionandu-se inteligent (stii tu, cand e spatiu intre doi colegi din fata ta, trebuie sa treci repede pe zona dintre ei), aratand forta si castigandu-si duelurile aeriene.
      In privinta National Arena, ridica Tolontan la un moment dat o chestiune pertinenta. Cat plateste Steaua pentru inchirierea stadionului? Si, mai e ceva: reteta merge sezonul asta, poate si urmatorul, poate-poate, dar la un moment dat se va muta Ghencea si pe National Arena. Acum sunt pe val, dar sa-i vedem cand lucrurile vor scartai. Nu asistenta e redusa in Romania ci, mai degraba, spectatorii sunt redusi. Rabdare asadar, in 2-3 ani lucrurile se aseaza in normal (pana atunci presimt ca Gigi va cumula 2 pedepse cu suspendare – stiti ce inseamna asta).

      Apreciază

  15. am primit o veste buna zic eu, Arpad Paszkany a confirmat ca paulo sergio va ramane si din vara pentru sezonul urmator, si ca deja discuta cu el despre transferuri,despre strategia pentru sezonul urmator, ce jucatori vor veni care jucatori vor pleca. Totusi, paulo sergio este un castig pentru noi ca va ramane pentru ca este singurul antrenor dintre toti de la cfr care are filozofie de joc,viziune asupra jocului,strategie etc. Este adevarat faptul ca este cel mai complet antrenor dintre toti antrenorii care au trecut prin gruia. Veti vedea voi cu noi jucatori si cu revenirea celor accidentati, ce echipa va face paulo sergio din vara!!! Nu va luati dupa rezultatele de acum ale lui paulo sergio pentru ca stiti ce probleme sunt la echipa cu accidentatii si suspendatii, cu jucatori noi din vara si cu jucatori ca godemeche si valente plecati, eu zic ca altcumva va arata cfr-ul suub comanda lui paulo sergio din vara.

    Apreciază

  16. STATI LINISTITI !!! Din cele 5-6 transferuri anuntate de Arpad Paszkany vor fi pana la urma 9-10 chiar 11 transferuri. In fiecare vara cam acesta este numarul jucatorilor adusi. Intotdeauna sefii declara mai putin si aduc mai mult. La ce lot destul de slabut avem in momentul de fata, nu se poate ca din vara sa vina doar 5 sau 6 fotbalisti noi,e prea putin fata de cat de multe posturi descoperite avem ,pe care trebuie sa le acoperim. Vor fi adusi mai multi decat 5-6 cu siguranta.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s