Campioană fără dinţi

O săptămână întreagă s-a vorbit doar despre dinţi. În decursul discuţiilor s-au pierdut şi măselele de minte, canalele nervoase, golite de logică şi memorie, au fost plombate doar cu puroi şi venin, o judecată fără urmă de igienă, vizibil ştirbă şi cariată până sub rădăcină. Suspendarea din „STRUNGĂreaţă” a lui Cadu, fix până la meciul cu Steaua (nici gând n-am să-i spun „de 9 etape”) a lăsat lumea cu gura căscată, iar, aşa cum e la români, dacă tot se cască (degeaba) atunci să se şi vorbească! În tumultul de inepţii s-a acoperit complet anestezia aplicată de arbitraj CFR-ului la Vaslui, greşelile hilare ale lui Haţegan au fost scuipate la coşul uitării. Freza „stomatoilogică” a extragerii lui Cadu a acoperit cu vuietul său atât meciul trecut cât şi cel care urma. 

Astfel, partida cu Oţelul a venit parcă pe nepregătite. Echipa noastră a arătat, surprinsă, că nu mai are cu ce să muşte. Campioana nu mai poartă dinţi de aur. De fapt, nici nu ştiu dacă a avut vreodată, dacă a avut altceva decât o dantură normală, sănătoasă, mai mult îngrijită decât puternică. În loc să ne ronţăim temeinic adversarul ne dăm seama acum că nu avem cu ce-l apuca, colţii şi incisivi rămaşi sunt mai degrabă temporari. Trebuie să digerăm o vreme şi înfrângeri amare până ce ni se vor ascuţi din nou dinţii, până ce va creşte aproape de la zero o nouă generaţie „de lapte”.

Calvarul cu Oţelul trebuie să ne pregătească pentru ceea ce vine, trebuie să ne lepădăm rapid de iluzia că reconstrucţia va fi uşoară şi presărată cu trofee. Şi eu am crezut că, lăsând deoparte eliminarea previzibilă din Europa League, lotul actual ar fi suficient pentru a face faţă cu succes în campionat, pentru a termina pe un podium onorabil şi a îndeplini obiectivul rămas în Cupă. Poate că nu m-am înşelat, dar am uitat un aspect: lotul se poate descompleta, iar fără piesele cheie şi cu altele scârţâind straşnic, nu mai ai aproape nimic. Asta am văzut aseară, un fel de CFR II, o echipă ce poate nici în amicale n-ar fi fost folosită. Nu a fost însă niciun experiment, ci o adaptare la realitate.

Se cuvine să privim cu realism această situaţie. Nu e sfârşitul lumii că s-a mai pierdut un meci (acasă sau în deplasare). Echipa de ieri a fost mai mult produsul unui spectacol de magie, precum „femeia tăiată în 3 bucăţi”, atât de clar delimitate erau sectoarele de joc. Doar că la noi partea de mijloc nu a mai putut fi pusă înapoi la loc. Am jucat cu apărare şi atac, dar fără mijloc, cel puţin fără mijlocaşi. Se putea obţine mai mult chiar şi aşa. Ocazii au fost cu nemiluita, putem vorbi despre ghinion la unele faze, ba chiar şi despre un penalty neacordat (la henţul lui Ljubinkovici). Până şi adversarii vorbeau despre un succes al lor norocos (a se vedea declaraţia lui Paraschiv). Dar să trecem peste aceste detalii de coloratură, care oricum sunt nefolositoare şi să vedem lucrurile mai concret.

Ceea ce m-a surprins neplăcut pe mine a fost randamentul slab al compartimentelor, lucru cauzat însă exact de absenţele elementelor definitorii din fiecare sector. Să iau pe rând lucrurile.

Atunci când din 8-10 ocazii de poartă nu se marchează se poate spune că „ai o problemă” la finalizare. Atacul nostru în acest moment a revenit la stadiul de formaţie de lăutari. Fiecare execută ceea ce ştie el, doar din talent ajung să sune cumva la unison, dar niciodată nu va rezulta o operă desăvârşită. Fiecare jucător pare de alt gen, unii sunt pentru contraatacuri, unii pentru centrări şi unii… sunt ieşiţi din formă. Luaţi împreună însă nu-s doi de-un fel, deci sunt ineficienţi. Nu-i vina lui Paulo Sergio că nu poate îmbina piese de puzzle ce nu sunt făcute pentru a se potrivi.

Aş începe însă analizarea acestui compartiment prin a-l lăuda pe Deac, cel care la gravitatea accidentării avute pot spune că a revenit peste aşteptări. Pe un teren foarte periculos (ce s-o fi întâmplat cu gazonul din Gruia, renumit pentru calitatea lui?), Deac a riscat foarte mult prin felul în care s-a mişcat şi a intrat în dueluri. Că n-a reuşit mai mult, nu e un dezastru, important este să capete încredere în genunchiul său. Maah, de asemenea, nu ar trebui pus la zid. A fost adus să îl facă uitat pe Sougou. Ei bine, am să spun că şi avându-l pe Sougou ieri n-am fi obţinut mai mult! Maah e mai bătăios, încearcă să facă şi treaba de vârf, îmi lasă mereu impresia că îi lipsesc 10 cm înălţime pentru a fi un Kapetanos şi încă vreo 10-20 puncte IQ pentru avea logica de joc a lui Sougou. Din ce am avut ieri pe teren, el a fost cel mai util, acum mai trebuie să ne arate că Maah este Maah şi nu e comparabil cu altcineva. Hora este ca un EKG în joc. Când foarte jos, când foarte sus. A avut sclipiri (precum pasa cu călcâiul prin care l-a lăsat pe Weldon 1 la 1 cu portarul), a scos adversari din joc, dar a greşit când a avut de făcut lucruri simple (vezi pasă de câţiva metri pentru Deac în poziţie de gol). La final, cea mai cruntă dezamăgire aici este Weldon, cel foarte departe de forma arătată atunci când a plecat în China. De la omul ce marca aproape la fiecare meci, cel care demonstra de fiecare dată sânge rece în faţa porţii, a ajuns ca acum să fie capătul speranţelor noastre. Nu mai are nici viteza de acum un an şi nici siguranţa în execuţie. Dar, cine să-i ia locul? Bjelanovici şi Kapetanos n-au fost ieri pe banca de rezerve, iar Ganea… vai de el. Când a intrat Liviu Ganea am avut impresia că se turna filmul „Omul Invizibil” în Gruia. A intrat în minutul 68 şi prima atingere mai sănătoasă de minge a avut-o în minutul 83. Ce-o fi făcut în tot acest răstimp?

Coborâm la aşa-zisa linie de mijloc, mijlocaşii pur-sânge. Godemeche şi Sepsi au fost cei care ar fi trebuit să fie temelia echipei pe faza de construcţie, pe aşezarea întregului joc. În cazul lui Sepsi am căzut de-acord de acum câteva meciuri, că este doar o improvizaţie de moment, că poate nu trebuie să aşteptăm mare lucru de la el acolo, în mijloc. Totuşi, remarc că în a doua repriză Sepsi a devenit mai util, a fost pozitiv în jocul de pase. Cel care m-a decepţionat însă total a fost Godemeche. În absenţa lui Mureşan, Sare şi Vass, cu Obiora şi Muniru încă neintegraţi şi cu Celestino fără speranţă pe bancă, Godemeche ar fi trebuit să fie creierul echipei. Experienţa lui, faptul că a fost căpitan la Naval (înainte de a veni la CFR), că a fost adus pentru a fi mijlocaş şi nu fundaş şi, mai mult, că are destule meciuri în picioare (a jucat foarte des în amicale) toate astea îl obligau la un randament mai bun. Avea de făcut defensivă, dar mai ales ofensivă. A nimerit ca orbul Brăila (a făcut doar defensiva), dar trebuia să nimerească Galaţiul! Din toate punctele de vedere Godemeche a fost ieri doar un Kivuvu alb, fricos în zona careului advers, lamentabil la finalizări (Kivuvu măcar avea şut şi lovitură de cap) şi cu rătăciri inutile pe teren. Eliminarea lui Godemeche este cea mai bună veste pentru următorul meci; vrând-nevrând, va trebui să apară altcineva pe poziţia aia. Sper să nu fie Celestino acela.

În fine, venim la linia apărării. Ivo Pinto şi Camora au fost în nota lor obişnuită. Au fost destul de exacţi în apărare (cu mici scăpări la Pinto) şi s-au putut ocupa şi de atac, atât cât au putut. De-ar fi centrat mai mult, tot n-ar fi avut la cine. Rada are meritul acelei lovituri în bară, cea care ar fi putut echilibra imediat scorul, meciul ar fi repornit ca la 0-0. Cine nu are însă nicio scuză pentru evoluţia mizerabilă de ieri este Piccolo, cea mai mare deziluzie pentru mine în jocul de ieri. A greşit la gol (cu complicitatea lui Rada şi a închizătorilor), Paraschiv a marcat de pe poziţia pe care trebuia să îl blocheze el. Mai grave au fost şi celelalte 2-3 scăpări, una când i s-a luat mingea din faţă şi alta când a făcut un fault de galben spre roşu în postură de ultim apărător. Mi-am pus mari speranţe în Piccolo după suspendarea lui Cadu. Am crezut că el va prelua rolul de lider al apărării. Din păcate Piccolo este un jucător de moral, asemănător unui portar; dacă prima intervenţie o are bună continuă ireproşabil. Dacă greşeşte o dată grav, cade total, într-o cascadă de erori.

Chestiunea că nu merge jocul echipei probabil că au conştientizat-o şi jucătorii, din teren. De acolo a venit lipsa de clarviziune de după minutul 60, de când a început graba. Până atunci CFR-ul măcina constant, Paulo Sergio dăduse un imbold la pauză, ceva se făcuse. N-a mai avut alte soluţii, o dovedeşte cele doar 2 schimbări făcute. Nu mi-a plăcut că nu a avut mai mult curaj, dar poate că nu a avut nici alte variante. Obiora, introdus târzior, a arătat fie că nu are valoare – lucru puţin probabil – fie că nu-i deloc integrat. Poate, pentru acest meci, Paulo Sergio şi-a făcut calculul că mai sunt şanse în campionat şi că trebuie cu tot dinadinsul să câştigăm. Mi-ar fi plăcut să-i văd pe Muniru şi pe Păun în teren, fiindcă acesta trebuie să fie imperativul pentru ceea ce a mai rămas din campionat: să găsim noi valori în cadrul lotului pentru viitorul sezon şi să identificăm punctele slabe, să experimentăm, să câştigăm în fiecare meci… experienţă şi poate câte un jucător. Nu cred că se va repeta situaţia de acum 2 ani, cu „CFR – echipa păcii”. Totuşi, Paulo Sergio nu e Minteuan, iar în meciul de ieri numai de lipsă de dorinţă de victorie nu se poate vorbi, ci din contră. De o ambiţie prea mare, care a degenerat, din cauza condiţiilor în lipsă de luciditate. Către final a apărut frustrarea. Nervii n-au mai fost stăpâniţi. Elocventă e faza la care Godemeche a luat primul galben în minutul 80,  în acelaşi moment Colţescu arătând galben şi lui Camora şi lui Felgueiras. Cu motive sau fără, nervozitatea echipei trebuie ţinută în frâu, iar dacă în teren nu sunt lideri capabili de acest lucru, atunci Paulo Sergio trebuie să se impună.

Mureşan şi Rui Pedro, aceste două elemente ar fi fost esenţiale, ar fi asigurat fluidizarea acţiunilor. Cu ei în teren probabil că am fi câştigat. Ce este sigur, cu ei şi cu ceilalţi accidentaţi refăcuţi, echipa ar arăta altfel. Dar, cine ştie? Poate până îşi vor reveni ei vor cădea alţii, la fel de importanţi. De neînlocuit sunt acum Camora, Ivo Pinto şi, cred, Felgueiras.

Meciul cu Oţelul ne-a arătat că nu avem voie să ne relaxăm, să ne consolăm cu câştigarea Cupei, să considerăm că obiectivul acesta va fi unul facil de realizat. La cum a arătat CFR-ul ieri, contra unei echipe aflată şi ea în semifinalele Cupei, cred că avem toate motivele să ne îngrijorăm. CFR-ul trebuie să „năpârlească” în acest sezon. A devenit deja un ciclu natural, biologic, acest recul, această schimbare de după un parcurs european. Există încrederea că ceva ce s-a mai întâmplat de două ori la CFR va funcţiona şi a treia oară. Există precedentele, expertiza în reconstrucţia unui lot, acum avem şi antrenor competent, dar… fiţi pregătiţi şi în eventualitatea că nu vom câştiga campionatul nici sezonul următor. Ideea aceasta „din doi în doi ani luăm campionatul” ţine mai mult de o superstiţie. Mai important este acum ca lucrurile să se construiască gradual mai bine, să fie mai temeinice, momentul de glorie să fie mai puţin volatil. Paulo Sergio, ai „cuvântul”!

Autor: Albusibiu