Când femeile refuză să rămână la cratițe (Ultima postare II)


Cerșesc îngăduință pentru postarea acestui text, care e un fel de completare la articolul „Ultima postare”, dar nu are prea mare legătură cu CFR, și fac două dedicații:

– tuturor ceferistelor care se regăsesc în Stephanie

– lui Amne, tunarul

Nevastă-mea e un microbist moderat spre ponderat. Adică trăiește bucuriile fenomenului fotbalistic, recunoaște echipele, cunoaște jucătorii, se uită la meciuri (uneori mai adoarme), citește pe net rezultatele, dar nu calcă un pas în sectorul suferință. Deși a trăit o viață întreagă aproape de Ghencea, mergea numai la meciurile Sportului Studențesc, că așa-i frumos, să ții cu cei mici. Echipa preferată din Republica Socialistă era însă Craiova Maxima, echipa aceea extraordinară care nu fura jucători din toată țara.

De când cu mine și de frica mea, a trecut cu arme și fulare la CFR, iar de când cu Anglia, a adoptat formația locală (că așa e civilizat, să-ți stimezi comunitatea), Oxford United. Bineînțeles, undeva în inima ei mai e loc și pentru Tottenham, dar numai pentru că la Hotspur a jucat marea ei dragoste (neîmpărtășită), Gary Lineker – acum un bătrânel ramolit, care arată ca naiba în emisiunea ”Match Of The Day” și în reclamele la chipsuri, zic eu…

Stephanie, recepționista de la filiala din Milton Keynes a companiei la care trudește soția mea, e însă cu totul altceva. Ea merge până la capătul infinit al drumului cu pasiunea, e fan Arsenal pur 100%! Are abonament, merge la meciuri, explodează de bucurie sau plânge în hohote, își trăiește intens pasiunea. Pe desktopul de la serviciu are sigla lui Arsenal și textul ”Evolution, not Revolution”. Prin venele sale curg tunuri și ceva sânge…

Arsenal o duce însă prost, în toate competițiile. Ca niciodată, tot mai mulți suporterii s-au cocoțat în cârca lui Wenger, iar unii îndrăznesc chiar să ceară ceva inimaginabil în trecut: demisia. Locul 5 în Premier League, la 21 puncte de Man U, 0-1 și eliminare cu Blackburn în FA Cup, în urmă cu o săptămână. Iar acum, lămâia de pe tort, meciul tur din Champions League contra lui Bayern…

Joi dimineața:

– Steph, condoleanțe pentru 1-3 de ieri cu nemții, încearcă nevastă-mea să fie drăguță, presărând inconștient niște sare pe rana proaspătă.

– Mda… Auzi, eu tot nu reușesc să înțeleg CUM poți tu să ții cu Tottenham?!, răspunde Steph cu altă întrebare, abținându-se să folosească porecla celor de la Hotspur.

Nevastă-mea chiar e moderată. Nu prea știe ea cum e cu „iubirea” istorică dintre cele două echipe londoneze. Îi explică recepționistei cum stă treaba cu Tottenham și, mai ales, cu Gary, cum eram gata-gata să mergem la Tottenham-CFR… Steph se prinde ușor că nu-i cazul să-și pună mintea cu o diletantă, retractează ghearele în teacă și discuția alunecă spre subiecte mai pașnice.

***

Joi noaptea, în aceeași noapte rece în care Inter lua CFR-ului biletele de Londra, Tottenham reușea să egaleze la Lyon și să se califice în optimile Europa League cu scorul general de 3-2. La câteva minute după terminarea partidei, nevastă-mea primea pe mobil următorul MMS, de la Steph:

0 comentarii

  1. Daca am avea si noi suporteri ca si Steph……din pacate si fotbalul este ca si dragostea,daca nu-i intretinuta moare.S-a pierdut traditia fotbalului in Romania……..la Cluj in 77 erau 25 mii pe Municipal la un
    u-CFR!Acum probabil ar merge vreo 10mii.Se vorbeste de vreo 3 mil de romani la munca in afara.Cunosc nenumarate cazuri de cfristi adevarati afara.Acum nici nu trebuie sa te astepti sa fie foarte
    entuziast omul cu toata tevatura din tara.Poate daca-o sa se implineasca profetiile lui Brucan peste vreo alti 25 de ani…….pana atunci tratament cu ciocolax pentru combaterea constipatiei si indispozitiei nationale.

    Apreciază

  2. Aşa mai merge, Dinule. Un titlu „Ultima postare II” e mult mai simpatic şi promiţător -pentru viitor- decât un simplu „Ultima postare”, măcar acea indexare ne duce cu gândul că drumul îi deschis pentru alte articole cu acelaşi titlu, indexate cu III, IV, etc., până la infinit !! Deci aici de e bine…Soţia mea era baschetbalistă de div.A la Mureş , a ajuns în „satul” meu să facă TCM-ul, iar la firma unde lucram (intreprindere socialistă se numea atunci…) exista şi o echipă de baschet fete, una din colegele mele de muncă juca tot în A şi o ştia pe viitoarea „madame Kiruj”, aşa că a adus-o în echipa aia a noastră. Eu eram preşedinte de asociaţie (deci eram şeful ei, fără ştie!, între timp rapoartele de forţe s-au schimbat radical, mă rog…), dar jucam şi într-o altă echipă de judeţ la fotbal. Fetele veneau să ne încurajeze pe noi şi invers, aşa am cunoscut-o, era prin 86′, de atunci a devenit fan înfocat al echipelor în care am jucat (ultima dată în campionatul sătesc, unde m-au legitimat pentru un bax de BT,era prin 91′) sau pe care i-am „manageriat” (până-n 94′), după care a devenit -normal- fan CFR. Am un fular CFR (primit de la un coleg născut în Gruia), câteodată vrea să-l spele din motive necunoscute mie, motiv pentru care ne luptăm 5-10 minute ca orbii…Ştie aproape pe toţi jucătorii cefereului, ştie şi jocul, dar la meciuri se uita mai rar. În utlima vreme o cam bănuiesc -totuşi- de trădare, că la fiecare meci al CFR-ului apare câte o cină festivă, o zi de naştere, etc., motiv pentru care iarăşi ne luptăm puţin. Până-n prezent am cam câştigat meciurile, tactica consacrată fiind „mituirea” ei cu ceva mărunţis de shopping…Să trăiască ceferistele noastre, Dinule, HAI CFR !!

    Apreciază

  3. Cu talc Dinu cu talc dar de multe ori am impresia ca degeaba bati seaua…calul e cu gandul oriunde altundeva…. la iarba din Ghencea de exemplu 🙂 sau oriunde altundeva

    Apreciază

    • Nu bat șaua calului din pădure. Îl mănânc cu șa cu tot. /// Apropo, mai există iarbă în Ghencea? Poate te gândeai la gazonul de pe Arena Națională (deși nici ăla nu prea există – oooops! gura păcătosului a uitat de gazonul de la meciul cu Inter…).

      Apreciază

  4. La mine, Dinule, ii ca si la Stephanie a lu’ nevasta-ta! Io, in afara de CFR, nu stiu nimic, doar o echipa de judeteana: „Dumbrava Gilgau-Almas”, altceva nimic… Io am crescut in „curtea CFR-ului”, m-am laudat oriunde am fost in lumea asta (si am fost in multe locuri) ca „am apartinut CFR-ului” (nu vreau sa ma laud ca am jucat, fiindca a fost ceva nesemnificativ), chiar si inainte de-a ajunge CFR-ul ce este astazi. Da! Io si-n anii ’90, anii 2000, m-am laudat cu CFR-ul si ma voi lauda in continuare… Pare ridicol, absurd… nu?? Io va spun si acum, fratilor, indiferent ce se va intampla cu „CFR-ul meu drag si al fratelui meu geaman”, pana voi inchide ochii: SUNT CFR-ist!!!!!!!!! Si apoi, 007, cred ca-i inceput sa ma cunosti…

    Apreciază

  5. Apoi, domnule draga, eu iti doresc sa bati milionul, adica sa ajungi la „Ultima postare” un milion si cat doreste inatalatia ganditoare a domniei tale. Felicitari pentru modul magnific in care ti-ai convertit nevasta de la branza la frana. 🙂 Eu n-am nimic eroic in chestia asta, a fost un timp incare nu ma lua in seama cu CFR-ul meu, pana cand, brusc imi zice da-mi o sonerie cu imnul CFR pentru telefon. Era cel vechi. Tot din senin am surprins-o convertindu-si fratele branzar, era inaintea meciului de la Roma. Eu eram plin de morcovi sa nu ne dea italieni vreo 5-6, de sa vim mai visinii decat autocarul la obraji la intoarcerea in tara. Ea ii spunea „daca vrei sa vezi fotbal uitate la meci, ii intelege si tu ce inseamna romani seriosi, astia joaca nu arunca mingea in tribuna ca altii, sa treaca timpul. Astia se folosesc de ea si dau gol, joaca fotbal nu zdrobesc morcovi cu fundul in propria poarta”. De unde o fi stiut ce urma sa se intample la Roma, habar n-am, dar am fost mai mult decat mirat descoperind cat de CFR-ista poate fi o ieseanca. De cate ori scriu p-aici e un alt fenomen, imi obliga copii la liniste deplina si cumintenie maxima, ca nu cumva sa ma deanjeze, Daca am vreun telefon de business, ce poate fi inteles oricand prin sporirea contului ii lasa si sa ma traga de urechi.

    Apreciază

    • O mică corectură. Atenție, n-am convertit-o de la brânza de oaie la căile ferate! Ce-i drept, are și ea un frate telemist, căruia obișnuiam să-i servesc cafea într-o cană cu Dinamo. Până la urmă s-a mutat de la noi, foarte aproape de Chelsea. Eu m-am dus cu mașina până la Manchester să văd CFR-ul, el va merge pe jos la meciul cu Steaua… Hrrrrrrrrrrrr!!!

      Apreciază

  6. Am uitat sa va spun, pe ea nu o intereseaza daca castigam sau nu, e pur si simplu fan CFR. Nici macar nu critica, iar cand o fac eu ma trezesc, la cateva zile distanta de regula, ca ma intreaba, „de ce atata critica crezi ca ei nu-s oameni” si adauga, „tu nu gresesti, azi li s-a intamplat lor sa greseasca mai mult”. Doar pe Andone il critica, nu pentru jocul echipei, nu pentru scoruri. Spunea doar „asta prea-i gargaragiu, nui de CFR” si de regula adauga, „daca la greseli spune mereu noi sau ei(jucatorii) am grsesit, daca niciodata nu-si asuma o greseala pe de-a intregul, cum o poate corecta?”. Iar despre celebra expresie a lui Ando, „stiu ce avem de facut, stiu cum sa ne revenim”, spunea cu convingere, „e clar, habar n-are ce i s-a intamplat, schimba canalul nu-ti mai pierde vremea”. Alminteri ii era simpatic, Ando si se intreba de ce nu-l fac team manager si, prin cumul de functii, purtator de cuvant.

    Apreciază

  7. Multumim Steph si …Rusine! Rusine! Rusine! …celor care fluiera si contesta CFR-ul dupa aceasta sesiune de calificari si participari in cupele europene si dupa acest an 2012 de care tocmai am trecut.Imi dau seama ca nu stiu ce inseamna sa fii suporter adevarat sau cu atitudine ori cu caracter.Rezultatele si performantele se fac treptat.Cred si sper ca cei mai multi dintre suporteri sa inteleaga si sa vada dupa aceasta perioada ca am mai urcat o treapta importanta in istoria acestui club minunat.Si vom mai urca in curand! Pana atunci sa sustinem echipa si culorile si la bine si la rau! HAI DRAGA CFR

    Apreciază

  8. Asa , o intrebare retorica , habar n-am daca cineva stie raspunsul ….OARE vrea conducerea o participare il E.L. sezonul de toamna ?! Sau vor doar concentrare pe campionat , noi nefiind in stare – se pare – sa jucam decent in amandoua….Si nu ma intereseaza ce zice Paskani , el e „politically correct” in declaratii ….faptele insa conteaza.

    Apreciază

  9. Ar trebui sa stie si ei ca expunerea externa aduce profit…. si ca o comportare buna ne poate aduce in postura de capi de serie la anumite trageri la sorti …Si inca ceva … cat mai are contract Weldon? In alta ordine de idei , abia astept sa vad la lucru o echipa cu Deac , Muniru , Obiorra , Maah , Pinto , Camora–- viteza , sper sa vina si fantezia de undeva. Daca ii mai adaugam pe Felghe , Cadu , Weldon , Valente resapat , Kapetanos refacut si Picollo in forma ….putem fi formidabili ptr liga lui mitica – doar sa vrem .

    Apreciază

    • Ai dreptate, avalon1, nu există nicio tragedie, există elemente promiţătoare, singurul lucru care ne (le) lipseşte este TIMPUL, cel necesar creării automatismelor, implementării schemelor / relaţiilor de joc, etc. Am speranţe în primul rând în Obiora, orice titular de drept în serie B poate fi considerat copt atât fizic, cât şi tactic pentru liga lui Mitică. Inclusiv la Maah se vede că -datorită acestei culturi tactice bine însuşite în Italia- înţelege repede ce şi cum, chiar în poziţii inedite pentru el. Cu Deac şi cu Weldon (respectiv renunţarea lor în EL) înclin să cred că nu e vorba de nicio pedeapsă, pur şi simplu au fost păstraţi pentru campionat / Cupă.

      Apreciază

  10. Faine povestile astea ale tale, Dinule… La mine in familie nu e deloc atata efervescenta cata gasesc ca este in casa voastra atunci cand vine vorba despre fotbal. La noi totul e mult mai simplu: nevasta-mea stie foarte clar ca daca in general se poate negocia cu mine, atunci cand vine vorba de CFR sunt inflexibil; nimic, dar absolut nimic nu e mai important pe lumea asta decat un meci al CFR-ului! Asta e foarte foarte clar pt toata lumea. Asa ca nu fac altceva decat sa o anunt: ”Draga mea, vezi ca maine, la ora cutare, CFR are meci”. Iar ea intelege tot ce e de inteles si ia toate masurile care se cuvin pentru ca eu sa ma bucur de ,,cel mai important meci pe care CFR-ul l-a jucat vreodata”. Asta e singura pedeapsa pe care saptamana de saptamana minunata mea sotie trebuie sa o indure pentru ca nici acum nu a reusit sa priceapa ce-i cu aia 22 de nebuni care alearga toti dupa o amarata de minge. Ne intelegem foarte bine asa, pentru ca inca dintru inceput mi-a zis:,, ca sa ne fie bine si sa avem o casnicie fericita, tu, in calitate de cap al familiei, vei lua intotdeauna hotararile capitale. De pilda, vei hotari daca e bine sau nu ca America a inceput un nou razboi pentru salvarea democratiei din lume, vei hotari daca e bine sau nu ca a iesit Basescu presedinte, vei sti care ar fi cel mai bun ministru al justitiei, sau daca e buna sau nu campania de achizitii pe care Arpad Paszkany a facut-o in perioada de transferuri. 🙂 De celelalte, de ”maruntisuri”, ma voi ocupa eu! OK?”. 🙂 Si de la pactul ala totul merge struna in familia noastra: eu hotarasc daca e bine sau nu ca l-am vandut pe Sougou, iar ea stie mai bine unde e mai indicat sa le dam pe fete la scoala, sau cum va trebui sa arate noua noastra casa 🙂 Cu toate astea, pana la articolul asta al tau (cu ceva iz dragobetian in el, pare-mi-se), socoteam ca sotia mea are doar doua defecte: 1- gateste mult prea bine pentru crancenul razboi pe care eu il dau zilnic cu Kilogramele; 2- am mai spus-o deja, nu suporta fotbalul. Recunosc, daca pana mi-e plina farfuria tot oscilez daca e defect, ori calitate faptul ca ea niciodata nu refuza cratita pentru fotbal si-mi face intotdeauna o mancare atat de buna, asupra punctului 2 abia acum, dupa ”ultima postare II”, incep sa am eu niste dubii. De ce? Cum de ce? Pai, decat sa-mi fie tulburata linistea de cine stie ce dragoste a ei (fie ea si neimpartasita) pentru vreun Gary Lineker, nu mai bine stau eu linistit si-mi savurez in tihna meciurile CFR-ului? // PS: Apropo de Gary Lineker asta, ”prieteneste” ti-o spun, eu n-as sta atat de linistit in locul tau; asa ”batranel” si ”ramolit” cum pare, da’ ai vazut ce succes are la femei? 🙂

    Apreciază

  11. Pare mi-se Kiruj a intrebat de Tehnofrig, Clujana…..din Divizia Nationala Judet, ’70-’80, secolul trecut :)–––Timpurili a dat in tine si in mine, da’ si’n fabrici si uzine…echipele nu se mai iezista, ca fabricile, dealtfel…–––Daca vrei sa vezi cum arata acum Divizia Nationala Judet incearca campionatul judetean cluj sau baga la gaghel Liga 5 Cluj––o sa te miri, dar tare de tot 🙂

    Apreciază

    • Cred că era liga IV (camp.judeţean), mersi pentru link. Într-adevăr au dispărut acele echipe, cât şi a mea (Venus Cluj), în schimb -din fericire- îi mai văd pe cei de la Olimpia Gherla, Mintiu Gherlii, Aghireş. CFR Dej, care „iezistau” şi atunci.

      Apreciază

        • Completez ce scrie mai jos: Divizia Nationala Judet, cel putin cel de la noi, din Cluj era full de studenti care VOIAU sa faca oarece sport dezinteresat, numai asa. de dragul miscarii si in special al unui fotbal 1.000 % amator…..Din pacate asta, iara trebe’ pentru ca sa spui: nu s’ezista amu! Si e tare pacat….nu se mai invata – indirect – spirit de echipa, sportivitate, recunoastere greseli proprii…etc…etc…

          Apreciază

  12. E dulce PS. Îi explică lui Deac (conform gsp??): „Aveam nevoie de încă un mijlocaş central pentru că stăteam în doar doi oameni în linia mediană. Pe benzi eram acoperit pentru aceste două meciuri”, a spus portughezul, care l-a ales pe Hora, pentru că ex-bistriţeanul putea evolua şi ca al doilea vîrf.” Era acoperit? Pe stânga? Cu cine? Cu Camora? Sau cu Sepsi? Plus că, din păcate, Horică al nostru poate să joace pe orice post, e ganz egal, nu-i iese nimic. Da pe Weldon de ce l-o fi exclus? Când aproape n-aveam jucător valid în atac… Bine că ăștia doi sunt buni măcar pentru campionat. Pencă încetișor rămânem fără linie mediană și fără atacanți… Succes băieți, tre să bateți diseară, trebuie să vă demonstrați valoarea și experiența superioară, acumulată în C.L. și în E.L.! Haide CFR! Victorie!

    Apreciază

    • se pare ca cei din conducere nu sunt interesati sa prindem loc de E.L., asa ca de ce sa isi doreasca victoria? vrei sa se claseze in gresala pe loc de E.L. si sa ii bage iar la cheltuieli? Nu e mai bine sa se zbata altii pentru coeficient si ei sa incerce doar sa profite de pe urma lui?

      Apreciază

  13. Transilvania Reporter ne informează într-un articol, că Weldon va juca primul său meci după revenirea din China. Iar Prostportul zice (în articolul sugestiv intitulat: „Văd iar cai verzi pe pereţi? CFR nu a mai câştigat la Vaslui de 5 ani, Paszkany visează la titlu” că Weldon este suspendat pentru acest meci. Trecând peste obrăznicia cronicarului (tipică), care din ei are dreptate?

    Apreciază

    • Cadu a reuşit un fault stupid la mijlocul terenului, şut cu toată forţa în faţa lui Milanov (doi-trei dinţi pierduţi, etc.). Eliminare Cadu. Idiotul de Valente, care mai avea un cartonaş galben, iese să-şi ia apă de pe bancă, fără permisiunea arbitrului. Primeşte al doilea cartonaş sau, direct, roşu. Haţiganul ne toacă încetişor, deja avem vreo trei-patru cartonaşe galbene, două roşii. Cam asta se îmtâmplă 🙂 Iar viitorul e tulbure, din păcate.

      Apreciază

    • ce sa se intample ca Vaslui? Reconstruim. In lectia de azi invatam faulturi stupide care se lasa cu eliminare directa si multe etape de suspendare, invatam cate ceva din regulament, cum ar fi cum poti sa iei rosu daca in calitate de jucator profesionist nu stii ce ai voie sa faci si ce nu, iar tactic azi exersam jocul in inferioritate numerica(asta nu merge rau deloc)… Mai vedem etapa viitoare…

      Apreciază

        • Multumesc pentru detalii fratilor,intre timp am vazut si eu cateva faze video cu intarziere pe net. E pacat de a cest meci pe care-l puteam castiga,daca al nostru capitan transforma penaltyul si nu avea acea intrare urata,iar Valente,pe care multi il asteapta inca sa confirme,nu se purta ca un amator. In aceste conditii,e bine ca s-a terminat asa.

          Apreciază

  14. Daca o tinem in ritmul asta,cu accidentati sau eliminati la fiecare meci,vom ajunge in situatia de a nu mai avea cu cine umple foaia de joc. Se ingroasa gluma!

    Apreciază

  15. CFR stie juca si la ofsaid sau vasluienii sunt prea slabi? Penaltyul trebuia repetat, iar Valente a fost vanat. Un antrenament interesant. Obiora promitator. Astept alti jucatori in amicalele (pardon, oficialele) ce vor veni. Cadu e orb uneori dupa cum a batut penaltyul si mai ales dupa cum a lovit (cautat mingea) fara niciun control.

    Apreciază

  16. M-am umplut de manie si indignare citind articolul din prostsport,unde CFR e numita rusinea rusinilor! Cum e posibil sa fim tratati in acest fel,avand in vedere modul in care am reprezentat Romania in CL? Nenorocitii astia de mitici ar trebui sa fie interzisi in Gruia,for ever. Sper sa se sesizeze cei din conducere,pt ca deja e pea mult cum ne terfelesc! Mi-e scarba!!!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.