Ca lupul publicitar. [CFR Cluj – Inter Milano 0-3]

Acest material se adresează, în primul rând, celor ce nu pot (sau nu vor a) înţelege mai mult decât mesajele promoţionale dintr-o (e)misiune. De aceea, voi încerca să le uşurez cât mai mult corvoada de a desluşi ceea ce s-a petrecut joi seară în Gruia. Îmi veţi da dreptate: microbistului flămând ca lupul de mega-performanţe aiuristice-fantastice, trebuie să-i livrez calupul.

De ceilalţi consumatori de nervi, dar şi de idei, nu-mi fac griji. Ei au înţeles deja totul şi sper că se vor uita cu interes la reluările situaţionale ce se vor difuza încă multă vreme de-acum încolo. Realităţile se schimbă în timp, nu de la o săptămână la alta.

INTERmezzo-ul de joi seara nu putea să înceapă decât cu reclame la asigurări:

Grup-iama – „Asigurăm tot ce contează pentru tine!”

Să dăm deci iama în asigurări, fiindcă ele sunt primordiale în societatea modernă. În fapt nu te feresc de nimic, nu rezolvă şi nu te scapă cu adevărat, doar cresc nivelul de speranţe: „Vom lupta”, „Mai avem şanse”, calcule de succes şi cote de risc. Imprevizibilul a ţinut însă doar până la urne, când a ieşit Interul deja speranţa de viaţă în această competiţie devenise infimă. Dacă ne-ar trebui o asigurare ar fi tocmai pentru acel moment în care ni se „urnesc” şansele, la tragerile la sorţi. Ar trebui o pavăză împotriva echipelor italiene, de departe cele mai incomode pentru cele româneşti. Tocmai de aceea rămâne atât de mare minunea de pe Olimpico de acum 5 ani, fiindcă nu văd românii făcând faţă valorii superioare combinate cu rigurozitatea tactică italiană.
Apoi, ne-ar fi trebuit câteva asigurări de sănătate, fiindcă ele sunt principala noastră problemă acum. Nu atât cele câteva transferuri ne-au slăbit lotul, cât suita de accidentări. Cum ar fi arătat lotul (şi implicit jocul) CFR-ului avându-i apţi, în ordine, pe Sare, Vass, Weldon, Deac, Kapetanos, Jorge Martinez şi Ronny 100% de joc? Iar dacă în timpul meciului au mai căzut la datorie şi Mureşan şi Rui Pedro este clar că de aici a venit frângerea aripilor. E absurd să fie acuzat Paulo Sergio pentru că a pus în teren doar jucătorii cu experienţă care i-au mai rămas valizi. A calculat (poate corect) că un fundaş pe la 30 de ani oricum e mai util, mai sigur, decât un tânăr de 20 de ani.

Lider-in – „Unele lucruri se prezintă mai bine pe verticală”

Cheia întregului meci din Gruia a stat în buzunarul lui Muri. Liderul nostru părea din nou să aibă „capă de erou”, părea în stare chiar să îşi depăşească performanţa remarcabilă de la Milano. Trecuseră doar 7 minute şi Mureşan făcuse deja 2 intercepţii în terenul advers, îşi dirija intens coechipierii din zonă, plus, participase decisiv la o mare şansă irosită de Rui Pedro. Ar fi vânat în continuare toate mingile din terenul advers, ar fi fost berbecul nostru de asalt la poarta italienilor. Cu el în teren în primele minute italienii de-abia treceau de linia de mijloc. Cine spune că CFR-ul a jucat fricos, defensiv, să revadă primele minute de aici (la fel şi primul sfert de oră al meciului de la Milano). Apoi a venit însă accidentarea lui Muri… Ca într-un moment dramatic, a şchiopătat vreme de 30 de secunde, apoi a făcut semn arbitrului să întrerupă jocul ca să poată ieşi pe margine. Medicii au venit şi de la prima investigaţie au făcut semnul schimbării. În acel moment s-a terminat jocul pentru noi; dacă mai era vreo şansă de a ţine dubla manşă în echilibru, se rupsese acolo. Fotbalul, conservator în regulile sale, are încă acest stil de a dezechilibra iremediabil într-o clipită totul. Un cartonaş roşu creează deseori un dezavantaj insurmontabil. La fel, acum nici 50 de ani, nu existau înlocuirile. Jucătorul accidentat lăsa echipa în inferioritate. În ziua de azi există cele 3 înlocuiri, zadarnice însă atunci când nu ai jucător de nivelul celui accidentat. Cu Mureşan în teren, CFR-ul punea în scenă ceea ce fusese gândit de Paulo Sergio: joc cât mai mult pe centru, la firul ierbii, cu verticalizări şi forţă. După ce a ieşit Mureşan, traseele găsite de Godemeche şi Sepsi erau mai toate în lateral, finalizate cu centrări cam oarbe.

Sepsi / Pepsi – “Dare for more”

… şi el cât şi Godemeche au fost copcile aplicate echipei. Pe faza defensivă rezonabili, cu destule mingi recuperate, au fost însă 0 (zero) pe ceea ce am fi aşteptat de la ei ofensiv. Joc fără imaginaţie, frânare constantă a acţiunilor şi, peste toate, cea mai mare problema, coborârea liniei de pressing, din cauza lor. Iar Hora…

Hora, Nike or Like – “Just do it”

Dacă există un jucător care a dezamăgit crunt joi, acesta este Hora. Absent din joc atunci când chiar era nevoie de el, prezent în a doua repriză, la ratări, Hora pare să arate că a fost doar un foc de paie trezirea lui din ultimele amicale. Dacă nu va impresiona rapid în meciurile de campionat, acolo unde are adversari mediocri, atunci îi prevăd o involuţie precum a lui Nicoară. Înlocuirea lui Mureşan cu Hora, dictată de împrejurări, a fost cea care a oprit definitiv maşinăria CFR-ului. Nu aveam pretenţia de la el de a fi un Mureşan, dar măcar ar fi putut să se implice mai mult, să se poziţioneze mai inteligent în jocul fără minge, să şi reuşească ceva, nu doar să se agite ca un titirez… pe loc. Iar din şansele de gol pe care le-a avut chiar trebuia să obţină mai mult!

Mitubishi Ivo MMXIII – “Drive Alive”

Ivo este un Evo veritabil. A fost jucătorul care mie mi-a plăcut cel mai mult joi, a fost mai viu decât toată linia de mijloc. El l-a hrănit cu centrări pe Kapetanos după intrarea grecului, dar tot el a fost singurul care părea în stare să facă ruperile de ritm atât de necesare. Un ghiocel într-o linie de mijloc înzăpezită. Cei care spun că CFR-ul a dat vedetele şi n-a adus nimic în loc să nu uite nicio clipă că în această iarnă transferul definitiv al lui Ivo Pinto la CFR (sigur cel mai bun fundaş dreapta de până acum de la club) a însemnat 1 milion de euro. O afacere excelentă, dar şi suficient de scumpă pentru aceste vremuri.

Red Camora – „Îţi dă aripi!”

Pe partea cealaltă Camora a fost pus din nou mijloc stânga, pe poziţia sa clasică folosindu-se iarăşi plomba Rada. Când şi-a dat Paulo Sergio seama că prin manevra asta se omoară un întreg flanc, era deja 1-0 pentru Inter. De-abia atunci s-a revenit la formula clasică, Camora a fost pus pe locul său şi problemele de lentoare din apărare s-au rezolvat. Toate până în minutul 80, când Camora a considerat util să oprească o fază de 1 la 1 cu Felgueiras. Că era 0-2 sau 0-3 atunci, nu era diferenţă mare. Aşa însă, cu un roşu încasat şi cu absenţă la următoarea participare europeană, chiar nu-i deloc cuşer!

Maah, Rui Pedro –  Efort – “Feel the difference!”

Cum era previzibil, ei au fost singurii noştri oameni destinaţi pentru atac. S-au zbătut, au încercat poarta, au arătat că, în condiţii mai propice, ar fi putut face diferenţa. Cu Deac şi Weldon pe lângă ei altele ar fi fost datele problemei, dar aşa, cu Kapetanos – golgheter de forţă, de România, jocul a fost mult prea schematic pentru a-i surprinde pe italieni. Totuşi, s-au creat multe ocazii de gol, dar, să recunoaştem, asta doar după ce italienii îşi asiguraseră calificarea.

Piccolo, Cadu şi Rada  – Politeţea română – Campania „Viteza ucide”

Calculând pentru toate cele 180 de minute ale dublei cu Inter, observăm că 4 din cele 5 goluri au fost luate pe depăşiri clare în viteză ale fundaşilor noştri. Nu doar că toţi 3 au o lentoare deosebită, dar, mai grav, s-a încercat un joc de offside sinucigaş în aceste condiţii. Sigur, dacă se voiau rezultate onorabile, s-ar fi obţinut, un scor general de, să zicem, 0-2. La ce ne-ar fi folosit însă? Faptul că s-a jucat la offside a fost un risc (imens) asumat pentru a putea ţine presiune pe italieni. Da, viteza lor ne-a ucis, dar şi calitatea fundaşilor centrali. De cel puţin 5 ori stoperii italieni au reuşit să protejeze 1 la 1 pe distanţe de peste 10 metri, mingi ce au ieşit în out de poartă, fără ca Maah sau Pedro să poată măcar să sufle spre minge.

Dove Felgueiras – „O atingere catifelată”

Exact acum o săptămână spuneam că îmi pare rău că nu a fost vândut Felgueiras în iarnă, având o cotă pe piaţă extraordinară în acel moment, mult peste valoarea lui reală. O greşeală ca cea de la golul 2 încasat acum înseamnă mai bine de 1 milion de euro în minus, la transfer. Asta a fost cea mai mare pierdere joi seara!  Problemă mare de concentrare la el, una care a amintit mult de Nuno Claro. O minge scăpată ca un săpun, apoi o pierdere totală a controlului în acel moment ridicol. Ghinion, neatenţie într-un moment în care chiar conta impresia pe care o făcea. Şanse de calificare la 0-1 oricum nu mai erau, dar el trebuia să nu se compromită în faţa scouterilor. Calitatea lui totuşi există şi fie îl vindem la un preţ extraordinar, fie, dacă nu, îl ţinem şi, pe următoarele 4 sezoane, avem asigurată poarta. Nu a strălucit Felgueiras nici în amicale, nici în dubla cu Inter, unde din cele 5 goluri încasate, 2 îi sunt imputabile. Are timp însă să-şi revină şi, citindu-i caracterul, cred că o va face. E de observat, că în principiu s-a lăsat impresia că ne-am fi bătut singuri. Da, exact ca acum 2 ani, cu Bayern. Totuşi, faţă de atunci, jocul nostru arată mult mai legat, cred că avem mult mai multă valoare în lot.

Guarin – Pufarin?

Fiindcă am spus Inter – Bayern, vor fi mulţi care vor strâmba din nas. „Cine-s italienii ăştia, dom’le? Iau bătaie cu 4-1 de la Fiorentina, sunt în cel mai slab moment al lot din ultimul deceniu…” Asta era placa ce ni s-ar fi pus în cazul în care făceam vreo minune. Am fi bătut o echipă mediocră. Aşa, toată lumea spune despre noi că ne-am fi făcut de râs, ca şi cum italienii nici n-ar fi fost acolo, pe teren. Ca şi cum n-ar fi fost Palacio, Guarin şi Cassano, ar fi fost nişte anonimi, ca şi cum mingile nu s-ar fi lipit de ei magic, din orice poziţie, din orice rotire a corpului. Handanovic a acoperit toată poarta, iar Zanetti şi Cambiasso au făcut o mare onoare stadionului din Gruia prin prezenţa lor.  Fiindcă, aţi observat, Interul a folosit la Cluj prima echipă, nu a făcut nicio clipă rabat de calitate. Cât de mare e diferenţa dintre CFR şi Inter? Să ne gândim numai că cel mai important jucător care a trecut pe la CFR, Alvaro Pereira, a avut nevoie de o mişcare în 2 etape ca să ajungă de la noi la adversarul de joi. Inter este, indiferent de poziţia din campionat, una dintre primele 10 echipe din lume, iar o eliminare, chiar şi la un scor drastic (mult mai sever decât realitatea din teren), nu este nici pe departe o ruşine.

Energia lui Paulo Sergio – „Esenţa mişcării”

Omul pe care l-aş aplauda cel mai mult după aceste 2 meciuri ar fi Paulo Sergio. A arătat, din nou, că ştie foarte mult fotbal. Doar cei care au ascultat meciul la radio sau au primit doar rezultatul final pot să nu observe faptul că CFR-ul a abordat cu îndrăzneală ambele meciuri. A existat o idee de joc bine definită, Paulo Sergio a ştiut exact ce vrea, cum vrea să deruleze acţiunile. A fost trădat de defensiva experimentată, de accidentările care au cerut ca tot angrenajul să se transforme din mers, a improvizat, atât şi cum a putut, totuşi, nicio clipă CFR-ul nu a încercat să păcălească disputa, jucătorii au fost dârji şi focusaţi pe ceea ce aveau de făcut. A existat pressing, a existat posesie (chiar superioară Interului), a existat fotbal! Nu s-a reuşit nicio minune, dar atitudinea în sine îmi dă încredere în ceea ce va urma. Un antrenor serios, care insuflă putere de luptă echipei, de asta avem nevoie. Într-un final îşi vor reveni şi accidentaţii, vor fi introduşi şi tinerii, adversarii nu vor mai fi atât de puternici. Sunt curios la Vaslui ce va fi, cu cine şi cum vom juca. Acolo ar fi cazul ca Weldon şi Deac să reînvie jocul ofensiv. Dar, pe termen lung, cu Paulo Sergio cred că „Viitorul sună bine!”

Alt Ex – Dar hal altul, Cât e hal altul? Dincolo era mai ieftin!

Toată România este acum la picioarele Stelei. E momentul în care CFR-ul trebuie pus preş, neapărat la subsolul paginilor, în care Becali să fie elogiat. Nu am o problemă cu ipocrizia asta, deşi îmi aduc aminte perfect că în toamnă, când Steaua pierdea cu 1-5 cu Stuttgart, CFR-ul bătea tocmai atunci cu 3-1 pe Braga. Desigur, în competiţii distincte, una mai importantă ca alta. Nu contează nici adversarul, deşi am putea vorbi la nesfârşit despre diferenţe între echipe. N-ar ajuta la nimic şi nici n-ar fi corect: orice echipă care revine de la 0-2 şi se califică la mare luptă merită felicitată, chiar de-ar avea ca adversar pe Concordia Chiajna sau pe U. Totuşi, nu îi invidiez nespus. Competiţia rămâne aceeaşi, Europa League, sunt optimi şi mai e enorm până departe. Başca, mai au şi un adversar foarte dur în faţă, unul care consideră banii Stelei şi ai patronului lor drept mărunţiş. Pentru noi, rămâne raportarea la Europa League: când vii din Champions League în Europa League e ca şi cum ai deveni din arhitect la oraş, arhitect la sat. Poţi construi câte ceva ce să ţi se pară măreţ, dar mai departe de 2-3 sate nu se va duce vestea. Faceţi un exerciţiu de sinceritate cu voi înşivă şi amintiţi-vă rapid cine au fost semifinalistele din Europa League în 2011. Aş fi putut face acest test şi pentru 2012, dacă anul trecut n-ar fi fost un interes aparte pentru români, în această competiţie. Chiar şi aşa, cred că în privinţa diferenţei dintre competiţii se aplică perfect şi cealaltă reclamă „Alt Ex”, nedifuzabilă pe motive de habotnicie ortodoxă: „Vezi mă, ţi-am zis că-i popă! Tu, nimic, Batman, Batman!”.

Atunci când mi-am cumpărat bilete la meciul de la Cluj nu speram la ceva anume, bănuiam că văd ultima reprezentaţie a CFR-ului în această competiţie. Adversarul era însă unul care merita orice efort, să îndur orice frig şi orice oboseală ca să ajung pe stadion. Nu mi-am făcut nicio clipă speranţe nerealiste, nu am vrut decât să văd jucătorii noştri luptând (ceea ce au făcut) şi rămân pe ideea enunţată acum o săptămână: obiectivele noastre sunt altele, meciul cu Inter e doar un barometru excelent pentru a şti ce avem de pus la punct. CFR-ul a făcut destul în Europa în acest sezon, daţi numai rewind la momentul meciurilor cu Basel (echipă ajunsă acum în optimile Europa League). Fiecare club are drumul său, iar noi nu trebuie nicio clipă să ne abatem, să ne dorim să fim pe un alt model decât cel care ne-a adus până aici.
Nu uitaţi sloganul de final: Aşa cum este acum, “Life is good!”

Autor: Albusibiu