O obsesie numită INTER

Ciao, ragazzi! Mai sunt doar vreo 9-10 zile până la prima manşă a confruntării mult aşteptate cu Inter, deci e timpul să vedem cam pe unde stau adversarii noştri (că unde stăm noi, asta o cam ştim cu toţii…), ce au realizat în ultimele 2 luni, ce şanse avem, care sunt punctele lor tari/slabe, ce oportunităţi/ameninţări există în mediul fotbalistic exterior, cu posibile influenţe asupra evoluţiei echipei.  „Monitorizarea” benevolă s-a desfăşurat în perioada 22.12.2012 – 03.02.2013 şi a însemnat  vizionarea – de câteva ori parţială (scusi!) – a celor 8 meciuri disputate de milanezi în acest interval de timp (6 în campionat şi 2 în Cupă). Nu este niciun secret: fotbalul italian este unul supratacticizat (cu apărări extrem de bine puse la punct), dar nu foarte spectaculos. Trebuie să fii „plecat cu capul” să te uiţi repetitiv la meciurile din serie A, iar în cazul lui Inter putem vorbi chiar de masochism în formă continuată…

Ca să avem ceva în joben, de la care să pornim discuția și analiza, vă prezint pentru început…

A) Statistica celor 8 meciuri:

Tabelul de mai sus (conceput pe „ruinele” celui utilizat pentru notarea ceferiştilor) ne arată că:

01. În cele 8 meciuri, Inter a obţinut 9 puncte (!), adică doar 37,5 % din maximul disponibil „pe masă”;

02. Au fost trecuţi 33 jucători (!) pe foile de joc, din care au intrat pe teren 26: practic au fost folosiţi sau testate 2,5 echipe în doar 8 meciuri. Acest număr fabulos se poate explica – parţial – prin jocul neconvingător al „nerrazzurilor”, Stramaccioni fiind obligat să testeze mulţi jucători, în special în linia mediană, dar şi în cea de apărare, adică în compartimentele „canceroase”;

03. În majoritatea meciurilor, Inter – pe lângă cei 11 titulari – a mai înscris pe foaie alţi 10 jucători (se pare că aşa e regulamentul în serie A), din care – desigur – pot intra doar 3 la schimbări;

04. Pentru fiecare partidă am rezervat câte 3 coloane:

• pentru a  nota calitatea de titular/rezervă a jucătorilor la începutul meciurilor (în celule verzi/violete).
• litere mari de la „A” la „K” pentru a stabili poziţia jucătorului în echipa de start (vezi tabelul de mai jos cu codificarea poziţiilor: A = portar, B = fundaş dreapta etc.).
• pentru notarea minutelor jucate (în meciul 4 avem 120 minute, datorită prelungirilor).

05. În prima coloană (cu chenar roşu îngroşat) aveţi marcatorii pentru Inter, iar în coloana a treia, fundalul galben/roşu înseamnă cartonaş galben/roşu (exact ca şi în tabelul „ceferist” deja cunoscut);

06. Cei mai utilizaţi jucători sunt Handanovic şi Zanetti (integralişti în cele 8 partide!), apoi vin Guarin (ca vîrf retras) și Palacio (ca atacant), care au procentaje peste 80%. Mai putem menţiona prezenţa de aproximativ 76-78% a lui Ranocchia (de obicei fundaş dreapta) şi a lui Pereira (mijlocaş stânga, de obicei). Raportarea s-a făcut la 750 minute (în  meciul 4 au fost prelungiri, în Cupă);

07. Perioada studiată a început prost pentru Inter (egal acasă cu Genoa, apoi înfrângere-KO la Udine), terminându-se la fel de prost (înfrîngere în Cupă, la Roma, egal acasă cu Torino şi înfrângere ruşinoasă la Siena, lanterna roşie la zi). La mijlocul perioadei s-au consemnat nişte rezultate mai conforme cu faima echipei (victorii acasă cu Pescara – Ciao, Bergodi! – şi cu Bologna – asta în Cupă – şi o remiză în deplasare cu AS Roma). În această perioadă şi jocul lor a fost mai cursiv, mai „plăcut” (păstrând proporţiile…), ca să nu mai vorbesc și de o anume stabilitate în alcătuirea primului „11”.

B) Jucătorii folosiţi – frecvenţa apariţiei lor pe diferite posturi din echipă:

Ce analize se pot face și ce concluzii putem trage:

01. În tabel aveţi aşezarea în teren a celor 11 posturi (de la A la K), pe fundal verde apar jucătorii care au bifat cele mai multe prezenţe pe acele posturi, iar mai jos (fundal albastru deschis) alţi jucători utilizaţi pe posturile respective;

02. Echipa joacă preponderent în sistemul 1-3-4-1-2, fiecare partidă fiind abordată în această aşezare, dar în funcţie de evoluţia din teren, acest sistem a „deviat” temporar şi spre 1-4-4-2, dar şi spre 1-3-2-3-2 (mai mult în situaţii de      disperare, când adversarul conducea);

03. Ce a dorit Stramaccioni şi cam ce se doreşte în general cu acest sistem (aşezare în teren):

– Portarul (A) are sarcină de la A1 să nu primească gol… :))

– Se folosesc 3 fundaşi CENTRALI, în dreapta (B), în centru (C) şi în stânga (D). În faza de apărare, cei trei trebuie să strângă în centru, părţile laterale fiind asigurate de mijlocaşii de bandă (E şi H). În faza de atac, fundaşul central urcă doar la lovituri libere și cornere, central-lateralii urcă ceva mai des, fie prin învăluiri (în combinaţie cu mijlocaşul lateral corespunzător), fie „linear”, pentru asigurarea densităţii.

– Linia de mijloc, formată din 4 jucători (E, F, G, H), trebuie să fie foarte elastică. În faza de apărare, lateralii (E şi H) devin fundaşi laterali clasici, iar cei doi „centrocampista” fie strâng în faţa apărării (când atacul advers ajunge în ultima treime de teren), fie fac pressing la 25-35 m de poartă în faza de concepţie a atacurilor adverse, pentru a le stopa încă „din faşă”. În apărare, linia mediană trebuie să primească un aport substanţial de la aşa-zisul vârf retras (I). În faza de atac, mijlocaşii laterali au rolul să contribuie la învăluiri şi să asigure superioritate numerică, iar închizătorii centrali urcă până-n 30-40 m, având şi sarcini suplimentare de penetrare la marginea careului spre linia de fund adversă.

– Vârful retras/mijlocașul ofensiv (I) are dublă sarcină şi el: în apărare se retrage cam la 40 m de poartă (pe axul central) şi trebuie să opreascăsă întârzie urcările închizătorilor/fundaşilor centrali adverşi. În atac, devine pionul de combinaţie cu atacanţii și mijlocaşii, pe o lăţime de teren mai mare decât în apărare, dar nu până-n extremităţile terenului.

– Cei doi atacanţi (J şi K) au sarcini preponderent ofensive (normal, logic…), iar în faza de apărare se repliază doar unul, în funcţie de atacul advers. În atac au rol de „pianist”, trebuie să inventeze pase pt. colegi, să intre în combinaţii, să dea goluri… :))

04. Cum se potrivesc jucătorii folosiţi pentru cerinţele generale ale posturilor (descrise mai sus) – analizez doar jucătorii care au jucat cele mai multe minute pe posturile respective (pe fundal verde în tabelaşul de mai sus):

– Handanovic (titularul incontestabil al postului de portar) are reflexe bune, cam indecis la centrări, un fel de Felge al lor, cam de aceeaşi valoare. A primit câteva goluri din lovituri libere, de regulă la colţul scurt, în vinclu.

– Fotbaliştii utilizaţi pe cele 3 posturi de fundaş central au calităţi fizice/tehnice aproximativ egale, sunt jucători mai degrabă robuşti, dar buni în lupta pe „baricade”. Pot fi relativ uşor păcăliţi prin combinaţii la marginea careului şi în multe situaţii strâng prea mult în centru, lăsând astfel spaţii prea mari în lateral, în grija mijlocaşilor laterali, care devin astfel cam expuşi. În multe momente se simte şi o „panicare” a lor, când adversarul forţează atacul. Tânărul Ranocchia are calităţi indiscutabile, dar mai greşeşte şi el; dintre fundaşi este cel mai prezent în atac, de regulă la cornere (a şi marcat din astfel de faze). Chivu ştie cu mingea, are plasament, are experienţă, dar este FOARTE LENT pentru acest nivel, şi doar lipsa de alternativă îl ţine în echipa de bază. Este predispus la faulturi „fatale” în calitate de ultim apărător; este o pâine de mâncat acolo în zona lui. În atac nu prea se vede (se teme de replierea târzie în caz de contraatac), dar semnează condica la lovituri libere şi are şi nişte lansări bune în profunzime, spre „pianişti”. În stânga, Jesus Juan, alt tânăr, mult mai rudimentar decât Ranocchia, eficient în apărare, dar fără un aport consistent în atac. Tot timpul ai impresia că se teme să lase zona lui de apărare neacoperită. Ca să fiu sincer, cel mai mult mi-a plăcut varianta cu Cambiasso în centrul defensivei (poziția C, de 2-3 ori, exact în meciurile reuşite ale lui Inter), pe urmă a dispărut de acolo ca măgarul în ceaţă…

– În linia de mijloc, lucrurile devin interesante. Cele mai multe permutări s-au făcut în aceast compartiment, Stramaccioni nefiind mulţumit – de regulă – cu evoluţia/prestaţia mijlocașilor. Statistica minutelor jucate ne arată o linie cu Jonathan-Zanetti-Gargano/Benassi-Pereira. Trebuie spus că Jonathan este un fel de Hora al lor (aşa-l văd eu), slăbuţ, pierde mingile, are un aport previzibil şi liniar în atac. În apărare se retrage conform fişei postului, nimic de zis. Îşi pierde capul doar când fundaşii strâng prea mult în centru, situaţie în care nu are inspiraţia să acopere corect zona prea mare lăsată în sarcina lui (s-au şi primit goluri pe breşele astfel create). Zanetti – alt titular incontestabil, la 39 de ani!, bravo lui! – poate juca foarte bine şi pe poziţia F (mijlocaş central dreapta). De fapt aici a jucat preponderent, dar ţinând cont de previzibila titularizare a lui Kovacic şi/sau a lui Kuzmanovic, probabil va prelua banda dreaptă. Excelent atât în faza de apărare, cât şi în atac, în ciuda vârstei pare că aleargă cel mai mult (în realitate vorbim doar de „alergare cu folos”), are tendinţa să pătrundă în dreapta careului mare, creând superioritate şi pericol, de multe ori. Cam puţine minute are aici Cambiasso, alt nume greu, care câteodată – inexplicabil mie – dispare din formula de start sau e pus în spate (unde joacă la fel de bine). Postul „G – mijlocaş central stânga” este cel mai expus, variantele preponderente Gargano/Benassi sunt cam identice, adică ambii sunt nişte jucători „monocolori”, fac binişor sarcina în defensivă (ambii pun un accent deosebit pe acest aspect), dar par slăbuţi în atac, fără un aport consistent, demn de remarcat. Poate venirea lui Kuzmanovic va da o altă culoare acelui post. În stânga, titular de drept este Pereira. Mi-a fost destul de clar că este SINGURA soluţie reală şi viabilă pe acel post. Strânge bine şi eficient în apărare, şi în atac face şi învăluirile prevăzute în fişa postului, dar o mai ia câteodată şi spre centru, căutând combinaţia „fatală” cu pianiştii de serviciu. ATENŢIE LA EL!

– În poziţia extrem de exigentă de vârf retras (cu aspecte de mijlocaş box-to-box) apare – de regulă – Guarin, fotbalist foarte bun, dar cam inconstant şi predispus la cartonaşe stupide. Calităţi tehnice are, condiţie fizică are, dă şi goluri (unele foarte frumoase), dar după 2-3 partide bune urmează altele 2-3 catastrofale. La un moment dat a fost folosit ca mijlocaş dreapta (după 3 partide reuşite ca vârf retras), dar „invenţia” lui Stramaccioni l-a zăpăcit în aşa hal, încât a ajuns la un moment dat ca ultim apărător în faţa porţii, făcând inclusiv o gafă monumentală (încercare de ieşire cu dribling la 16 m de poarta proprie!), din care adversarul de serviciu a şi marcat un gol. Atenţie la el – totuşi – pentru că în cazul în care prinde o zi bună e greu de marcat, e tehnic, e bătăios, dă goluri de unde apucă.

– Am ajuns în atac: titularii de drept sunt Palacio şi Cassano, ambii foarte buni, tehnici, imprevizibili, se mişcă de-a latul terenului (inclusiv lipiţi de margine), sunt pionii indispensabili în a iniţia un-doi-uri, pase „printre” etc. Stau mai prost cu replierea în faza de apărare, dar din ce-am văzut nici nu prea au astfel de atribuţii, deoarece de la ei se aşteaptă golul sau pregătirea golului. Mai eficient Palacio (foarte bun jucător, ATENŢIE MARE LA EL, te „face” dintr-o singură mişcare de corp şi are o tehnică de lovire a mingii foarte bună), el a cam marcat în fiecare meci. Bunicel şi Cassano, în ciuda vârstei şi a tuturor prejudecăţiilor privind viaţa particulară, are un randament bun la acest nivel. Problemele lui Inter sunt în altă parte…

C) Analiză SWOT privind punctele tari/slabe, cât şi oportunităţile/ameninţările care pot influenţa jocul/prestaţia celor de la Inter:

Analiza SWOT este o metodă des utilizată (mai mult la firme private de anvengură), prin care se pun faţă în faţă anumite aspecte care caracterizează influenţează un grup (în cazul de faţă echipa de fotbal Inter Milano) şi se face inventarul punctelor forte (Strengths), al punctelor slabe (Weaknesses), al oportunităţilor (Opportunities) şi al ameninţărilor (Threats). Primele două (punctele tari/slabe) se referă la caracteristici interne ale grupului, iar ultimele două (oportunităţile/ameninţările) influenţe posibile din exterior.

În opinia mea, un tabel SWOT al Interului de azi arată cam aşa (fără pretenţia ca el să fie unul exhaustiv). Analiza are în vedere dubla din “16-imile” EL cu CFR Cluj:

puncte tari (interne)	puncte slabe (interne)
– lot valoros şi numeros, cotă de piaţă foarte ridicată – tradiţia echipei, imaginea de echipă de prim-rang mondia – număr foarte ridicat de suporteri, fanatici, loiali echipei – siguranţă financiară (poate prima în Italia la acest capitol) – organizare/management ireproşabilă	– antrenorul! Predispus la a implementa teorii din manual, caută formule/piese noi şi când nu e cazul – acoperirea posturilor inegală calitativ, deficitare sunt cele cu simbolurile C, D, E, F şi G – sistem de joc nu foarte potrivit lotului lui Inter – accidentări numeroase, plecarea unor titulari „grei”
oportunităţi (externe)	ameninţări (externe)
– posibil sprijin din partea arbitrilor, coroborat cu strategiile financiare ale UEFA (protejarea „greilor”?) – campionat în plină desfăşurare, cu meciuri puternice	– nevoia de-a alege între EL şi campionat, cu posibila „sacrificare” a dublei cu CFR. – neacordarea unei atenţii adecvate „echipei mici”, dinainte învinsă în accepţiunea lor

Ce concluzii finale putem trage după toate aceste statistici, analize şi SWOT? În ciuda degringoladei evidente ce caracterizează evoluţia echipei, să nu uităm că toate acestea apar într-un campionat foarte tare, probabil cel mai tacticizat din lume. Am sumbra previziune că echipele fruntaşe de la noi (cu CFR cu tot) nu ar prinde primele 6 locuri în Serie A. Nu pot evita o evaluare a şanselor CFR-ului din această dublă, care în opinia mea se află undeva în intervalul 35-40%, mai ales dacă ţinem cont de noutăţile vs. pierderile din lotul nostru (asta deja este o cu totul altă discuţie). Vă spun sincer că şi aşa am speranţe întemeiate pentru un rezultat pozitiv (= calificare în optimi), pentru că… (atenţie, urmează o expresie „devalorizată”)… mingea e rotundă!

HAI CFR!!!

Autor: kiruj