De gustibus (REZULTATELE degustării)


Au participat la acțiune 182 suporteri cu drept de vot. Le mulțumesc celorlalți 181 „frânari” care s-au prezentat benevol la secția de votare din Tribună (nu au trebuit momiți cu pâine, sare și pălincă) și care au avut plăcerea/răbdarea să completeze chestionarul!

Nu cred că se impune întocmirea vreunui clasament, pentru că miza este doar intrarea în Hall of Fame, nu în parlament sau consiliul local, iar rezultatele cam sar în ochi. Așa că vă prezint rezultatele exact în ordinea de pe buletinul de vot. Nu contează foarte mult nici marja de eroare, dar, ochiometric, estimez că este una destul de redusă. Mă voi abține și de la comentarii sau interpretări personale, pentru că am feeling-ul că rezultatele brute vorbesc mai bine decât aș scrie eu.

Iată, așadar, cum văd suporterii CFR-ului transferurile cele mai importante* efectuate în ultimii aproximativ 10 ani:

*) nu au fost incluse unele transferuri ce PUTEAU FI importante pentru CFR (câteva exemple: De Zerbi, Dorsin, Mojica, Mara, Sanchez-Prette, Martinez, Diogo Valente, chiar Bakary Sare), dar care, din diferite motive, nu au „atentat” la nivelul 3.

10 comments

  1. Un pic off topic, a fost actualizat si lotul echipei pe site. Nu a aparut inca Maah, dar nr. de mijlocasi a scazut de la 16 la 9,revenind la normal. In acest context, de mentionat ca Martinez nu mai face parte din lot.

    Apreciază

  2. Interesantă statistică. Cele mai multe note de 3 (167) le-a adunat Felghe, apoi Cadu (164) şi Sougou (158). Am toată stima pentru toţi colegii tribunişti, dar „supremaţia” lui Cadu cu greu poate fi contestată, în comparaţie cu simpaticul şi senzaţionalul Felghe, care -cu toate acestea- nu are decât o „vechime la intreprindere” de 6 luni.

    Apreciază

    • Nu cred că modul de votare a fost marcant competițional între jucători. L-ai considerat pe Cadu de 3? I-ai dat 3. Ești pe deplin mulțumit de transferul lui Felgueiras? I-ai dat 3. Nu cred că Felgueiras e supraevaluat, ci sunt ceva probleme la Cadu. Poate unii dintre suporteri au strâmbat din nas la posibilele schimbări (prea dese) de antrenori în care se tot zvonea că ar fi implicat căpitanul.

      Apreciază

  3. Bai, da ‘ , „dreptungele astia ” arata ca Manhattanu’ …!! Asa s-o „esprimat ” si Suca cand o ajuns in Nev Iorc : ” …ie-te Muica ce de-a bloace … !!!! ” P. S. ( post-scriptum , nu Paulo Sergio ) , pentru „dark -side” : … lasa-ma si pe mine ,draga , sa spun macar bancuri , ca io , la chestii d’astea cu clasamente , nu ma pricep…Sha ‘pi , bancu cu taurii , io l-am auzit intr-un film cu…. Sergiu Nicolaescu …

    Apreciază

    • Bancul cu iepurașii suna cam așa: „Bonjour Madame! Merci Madame! Bonjour Madame! Merci Madame! […] Bonjour Madame! Merci Madame! Bonjour Papa! Merci Papa!”. Nu-s sigur dacă era bancul cu iepurașii, dar tot despre perpetuarea speciei e vorba…🙂

      Apreciază

  4. Bag seama si kiruj e ca mine, cand vede cifre instantaneu le transforma in clasamente🙂 Uite coloana din dreapta graficelor, Divizia Arhiva, January ocupa meritat locul 1 cu 2013 puncte, golaveraj +14, echipa secunda este normal lanterna rosie cu 2012 (echilibrata competitie), golaveraj +13, dar nu inteleg cum May, cu cel mai bun golaveraj (+61), a ajuns in mijlocul plutonului🙂 Cele mai putine note de 3: Stancioiu 16, Dani 29, Coroian 46. Eu consider ca transferurile celor trei au fost de nota maxima, fiecare jucator in parte reprezentand un plus fata de ce era pe postul lui inainte. Mult timp nu ne-am fi putut inchipui echipa fara capitanul Stancioiu, mult timp habar nu aveam cum ne-am fi putut descurca fara caracatita Dani, de Coroian ce sa mai vorbim. A reprezentat un mare plus la imagine, fiind crescut la CFR, apoi vreo 2 ani a fost cel mai important om din echipa.

    Apreciază

    • Coroian a fost foarte important la finalizare în acea vreme. De la Coroian și Trică încoace CFR a avut o problemă cu șuturile de gol venite din zona mijlocașilor ofensivi. De Zerbi a jucat prea puțin, Peralta nu le avea cu șutul (din păcate), Renan nici nu era deosebit de ofensiv, nici n-a jucat prea mult la noi. Nici Bastos nu le prea nimerea la început, iar Rui Pedro nici nu se gândea să tragă la poartă. O bună parte din vreme Gabi Mureșan a făcut și deposedări, a tras și la poartă și a jucat și la construcție, încercând să suplinească niște carențe de la mijlocul terenului (apoi, bineînțeles, la finalul meciului era înjurat dacă nu-i ieșeau chiar toate).

      Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s