Unde ești tu, Bastos, doamne? [CFR Cluj – Young Boys Berna 1-1]


Al treilea amical a fost unul care lămurește oarecum problema formulei de start. Dacă erau mistere în privința primului 11 pentru meciul de pe Giuseppe Meazza, dacă ne puneam întrebări, iată că acum avem un prim răspuns, un răspuns care devoalează intențiile lui Paolo Sergio privind primul 11: Felgueiras – Panin, Cadu, Piccolo, Sepsi – G. Mureşan, Muniru – Maah, Rui Pedro, Valente – Kapetanos. Doar două posturi pot ridica semne de întrebare: Muniru și Valente. Dacă la Muniru există scuze, la Valente nu. Portughezul, chiar dacă dă semne timide că ar putea fi jucător util, se pare că nu poate juca decât în varianta 4-3-3. Orice sistem în care i se cere participare defensivă mai hotărâtă pare a-l scoate din joc. Muniru n-a mai impresionat azi, agresivitatea elvețienilor părând să-l pună în încurcătură, cum în încurcătură l-au pus și coechipierii, care i-au oferit prea puține variante de pase. Puține variante de pasă și-a oferit și el însuși, intrând cu mingea la picior în zone care nu-i aparțineau. În privința sa, un lucru, cred, e clar: mai e mult până departe. Carențele tactice pe care le-am observat în primul meci din Spania, nu sunt ușor de corectat în câteva antrenamente. Lipsa culturii tactice a fost evidentă în câteva faze în care am observat cum, odată ajuns în preajma propriului careu, ghanezul părea pierdut în spațiu și timp, neștiind cum să se poziționeze spre a fi util. S-au văzut faze în care a avut dificultăți în închiderea culoarelor, în care nu reușea să coboare cu adversarul sau să facă marcajul defensiv în zona careului. În rest, chiar dacă pare a alerga cu ritm ușor bătrânesc, nu putem să nu-i remarcăm mobilitatea. Încă nu cred că poate fi soluție de prim 11.

Ocaziile elvețienilor au venit din zona centrală, mai ales în prima repriză, după acțiuni rapide care ne-a arătat unele momente defensive pur romantice, plecate din zona mijlocașilor centrali poziționați nu tocmai corect. Acolo, în zona lui Mureșan și Muniru, au fost probleme, Mureșan având evidente dificultăți de comunicare cu jucătorul african, probleme vizibile și în cazul altor jucători. E greu să-i facem reproșuri tânărului Muniru, în condițiile în care limba-l încurcă mai mult decât știința fotbalistică.

Minutul 25, cursă impecabilă Maah, care-și depășește adversarii cu un sprint fulminant, centrează și obține un corner. Executat pe scurt de Rui Pedro, același Maah, intrat cu totul în pielea lui Sougou, deviază, iar Cadu insistă să devină primul fundaș golgheter din istoria modernă a CFR-ului. A fost unicul gol vișiniu, un gol care ne arată o impotență a atacanților care se cere corectată. Personal, cred că Paulo Sergio încă nu a început lucrul pe faza de atac, în consecință nu văd de ce am avea motive de îngrijorare. Deocamdată organizarea defensivă satisface, în pofida micilor imperfecțiuni încă vizibile. Echipa e scurtă, dispusă la presing și la travaliul necesar închiderii culoarelor.

Finalul primei reprize ne-a arătat un Kapetanos obișnuit mai mult cu sprintul lateral al lui Sougou decât cu pătrunderea spre centru a lui Maah. După absențe, după ce am trăit cu semne de întrebare privind soarta grecului, iată că acesta joacă, și joacă cu poftă, pare a fi trecut peste oboseala și criza de formă din finalul de sezon. Am văzut un vârf activ, cu încercări de finalizare ori de câte ori a avut prilejul.

Maftei, mai prezent în joc parcă decât Panin, dar în rău, reușește să dea sprijin elvețienilor pentru golul pe care nu l-ar fi reușit singuri. Evoluția fostului giuleștean ne face să regretăm că un zvon ce-l dădea plecat în Cipru nu s-a adeverit. Ne bucură, în schimb, siguranța defensivă a lui Panin, într-un moment în care conducerea nu pare dispusă să investească într-un fundaș dreapta de rezervă. Un alt motiv de bucurie poate fi progresul lui Păun. Joc după joc acesta crește, se integrează în echipă, devine util, atât prin vivacitate cât și prin aportul tehnic. E un jucător rapid, care trebuie urmărit, și care am convingerea că nu va rata șansele primite. Probabil putem deja să începem să facem vorbire de un prim produs al centrului de juniori de certă calitate. E o promisiune clară ce cred că va fi onorată; ceea ce arată pe teren mă face să cred că Paulo Sergio nu va pierde oportunitatea de a-l lansa. Nu cred că exagerez dacă afirm că Păun poate ajunge repede „noul Bastos”, mi se pare un jucător potrivit unui rol central, un jucător capabil de ultima pasă.

Finalul meciului s-a jucat cu formula: Stăncioiu – Maftei, Cadu, Rada, Camora – Celestino, Godmeche – Păun, Hora, Deac – Weldon, formulă care ne-a arătat că jucătorul ce poate fi alăturat lui Gabi Mureșan este totuși Godemeche, Celestino fiind prea lent (eventual poate juca în locul sighișoreanului). Tot între cei intrați pe final l-am văzut cu poftă de revenire pe Deac, mult mai dispus la travaliu decât Valente, păcat că încă e extrem de confuz. Îmbucurător e că Weldon începe să alerge mai cu spor și îngrijorătoare e scăderea de formă a lui Camora.

O concluzie, obligatoriu de tras, e că brambureala defensivă instaurată de Andone începe să devină doar amintire urâtă. Greșelile flagrante nu mai apar, organizarea defensivă impusă de Paulo Sergio a redus semnificativ gradul de expunere a jucătorilor noștri, aceștia rămân rar în poziții defensive. Constatarea mea certă este că Maah poate fi deocamdată doar surogatul lui Sougou, poate face ca lipsa proaspătului ajuns la OM să nu fie simțită ca o mare criză, în timp ce Rui Pedro nu poate acoperi plecarea lui Bastos, nu are acea pasă luminoasă, nu are maturitatea, clarviziunea și inspirația brazilianului. În golul lăsat de Bastos se impune să apară soluții, acolo avem nevoie de un transfer iscusit, nici nu vreau să mă gândesc ce ar însemna accidentarea lui Rui Pedro.

Autor: Călin Cocora

17 comentarii

  1. Nu cred ca Muniru are vreo sansa sa ajunga pe lista Uefa. Sare nicaieri, Vass trebuie sa se opereze, ramane Celestino ca solutie de avarie daca nu putem conta, Doamne feri, pe Muresan sau Godemeche. Sau joaca ca rezerva de mijlocas de acoperire Aguirregaray Maftei 🙂 Ce se intampla cu Bjelanovici? Dar cu Ivo Pinto?

    Apreciază

    • @Caneto, din informațiile mele Ivo Pinto are ceva probleme cu spatele, iar Bjelanovici are un picior un pic beteag. Aguireegaray asta care ne-a rămas noua trebuie sa se faca bine cu capu, ca despre Vasile pacat ca s-a dus.

      Apreciază

  2. Bastos se simte cât se poate de bine, chiar azi a dat un gol al victoriei în min.89 (şut năpraznic de la 13 m, bară-gol). Era o reală plăcere să-l revăd. Ne va lipsi mult,mult, foarte mult. Pentru un sezon de toamnă CFR a avut un mijlocaş de creaţie de mare valoare, „transferat cu capul” de pe banca de rezervă. Doar Trică a mai intrat în această categorie, apoi -parţial- Peralta (în era romantică Coroian avea astfel de deprinderi). Bastos ne va lipsi mult mai mult decât Sougou, veţi vedea. Fără sclipire, fără acele accelerări nebune şi pase mereu pe poziţii viitoare riscăm să devenim o echipă solidă, muncitorească, sigură în apărare, dar cam nesărată în atac. În opinia mea PS ştie acest lucru, de-aia încearcă să betoneze apărarea. Circulaţia balonului nu este chiar rea, ea poate deveni şi mai performantă, dar pentru strălucire şi imprevizibil este nevoie de un mijlocaş de creaţie tip Bastos. Dacă nu se poate, atunci trebuie insistat pe circulaţie şi „măcinarea” adversarului, ca soluţie de rezervă, inclusiv pe mult hulita strategie de contraatac, că actori mai avem pentru aşa ceva. La Muniru se vede de pe Marte lipsa culturii tactice, dar şi calităţile, pentru dubla cu Inter nu poate fi o soluţie, dar în campionat da. Maah mai are puţin şi va semăna cu Sougou din toate punctele de vedere, nu sunt convins că nu are viteza lui Sougou, vom mai vedea. Şi chiar aşa, ce-i cu Pinto şi cu Saşa ??

    Apreciază

    • eu cred ca Valente l-ar putea inlocui pe Bastos ar da randament mult mai bun in centru in spatele atacatilor decat pe flancuri ca e cam lenes sau nu are viteza de jucator de banda un deac valente maah si in fata weldon

      Apreciază

    • Asteptam sa vedem ce vine de la OM daca vine ceva. Presa zice ca vin doi, eu stiu ca e unu. Unii stiu ca imprumut eu stiu ca ne-a fost cedata coproprietate, cat despre procente din Sougou pot fi 10, eu stiam de 30% dar in momentul acela nu se fluierase sfarsitul la meciul negocierilor. Despre Bastos cam acelasi lucru-l sugerez si eu. Nici acum nu inteleg cum a ajuns la arabi. Asa, facut bine cu capul e peste multi jucatori ai echipelor de top. Rar se vede jucator sa fie capabil de verticalizarile lui Bastos. Eu cred ca onor conducerea bine ar fi facut daca plusa la salariul brazilianului si daca-l tine pentru inca o campanie. Bastos a intrat pe crestere, pe progres si tare-mi vine sa cred ca in vara arabii il vand mai scump inapoi in Europa. Mijlocasul capabil de stralucire imi pare a fi Paun dar pentru a fi inlocuitorul lui Bastos mai are nevoie de doi ani. Maah nu stiu cum sta cu viteza traportat la Sougou dar cu tehnica sta ceva mai bine, cel putin pe spatii mici, e mai teapan pe picioare si are un joc mai variat, mi se par interesante intrarile in centru. Eu din cate stiu se incearca inca aducerea unui mijlocas ofensiv, o alternativa la Rui Pedro.

      Apreciază

  3. nu exista scuze daca nu se aduc inlocuitori de valoare. trebuie sa ne calificam in europa anul acesta si sa ne pregatim echipa de acum pt a ne bate la titlu anul viitor. antrenor avem, bani sunt, sa nu auzim scuze!

    Apreciază

  4. Sa speram ca o sa mai vina un mijlocas ofensiv, daca nu, asta e.
    Cea mai tare achizitie de anul acesta facuta de Arpi este Ferrari F12 Berlinetta conform presei. E super tare photo
    Rapida ca Sougou ;)..:))

    Apreciază

  5. Eu nu as vedea lucrurile asa in negru cum s-a scris pe aici. Prioritatile au fost descrise, prima e clasarea pe podium si un loc sigur in EL anul viitor (ar fi prima oara cind sezonul nu e declarat ratat). Cu alte cuvinte, echipa tb sa recupereze 4 puncte fata de Pandurii si Vaslui, la asta ne raportam. Restul e nice to have. S-au pastrat portarii si fundasii iar eu sper ca de aici va veni stabilitatea de a nu mai pierde puncte aiurea cu echipe mici. La mijlocasi au fost mutari masive dar era de asteptat, lotul ajungind umflat la 16 in toamna. Maah a confirmat deja ca este o alternativa, Ivo Pinto care este o certitudine a fost cumparat definitiv si am vazut semne clare de intinerire masiva (Muniru si Paun). Poate ca ar fi fost loc sa plece si Kapetanos, poate ofertele au fost neinteresante fata de riscul de a ramine pe locul 5, nu stiu. La ce tranferuri face acum Rednic, cu imprumuturi pe 100.000 euro si transferuri pe 500.000, nu ma mira comentariul lui Paszkany.

    Apreciază

  6. Daca Pinto are probleme mai mari, va fi deranj pe dreapta, nici nu vreau sa ma gandesc la „solutii” gan Maftei, Panin sau alte improvizatii. Noii veniti par promitatori, cu minusuri : Muniru-tehnic dar fara aport defensiv, e furat de ofensiva si nu prea face deposedari, Maah-tehnica si viteza buna dar joaca haotic si ineficient, gen Deac. Lipsa de jocuri cu noii colegi poate fi inca o scuza. In atac jocul scartie rau, Kape care e tipul de atacant de careu, speculativ se risipeste incercand sa acopere o zona mai mare. Rezervele, aceleasi palide si ineficiente aparitii : Hora, Maftei, Celestino… pana la deziluzia Valente, care nu-si gaseste locul (sau nu il gaseste antrenorul). Surpriza placuta ? Paun.

    Apreciază

    • @zeidas, in cazul lui Maah sper sa fie de vina doar timpul scurt de cand e la echipa, alminteri ar fi grav sa ne trezim cu doi bezmetici nauci in formula de start, pentru ca eu ii vad pe ambii titulari la lotul actual. Valente, pentru mine e clar, nu poate juca cu randament in banda in alt sistem decat 4-3-3(asta juca in Portugalia si o facea bine, l-am vazut in cateva meciuri). Asa ca singura posibilitate e sa fie incercat in centru pe postul lui Pedro. De fundas dreapta nu vorbim, ca daca Pinto nu e, atunci e lata, Maftei e cam penibil oriunde-l pui sa joace mai nou.

      Apreciază

      • Maah risipeste alta calitate a lui, demarcarea, oferind prea multe variante; Sougou a avut o alta abordare, i-a invatat pe coechiperi culoarele lui preferate, de aceea a „demarat” mai greu la CFR.
        Locul lui Valente este intradevar in alt sistem sau in centru mijloc, poate fi valorificat cu o libertate mare de miscare, fara presiunea jocului in viteza si de angajament.
        Ar fi un bun lansator pentru Maah si Kape si acel bun pasator la mijloc care lipseste echipei.

        Apreciază

  7. Bine ar fi sa vedem consecventa. Adica, antrenorul sa ramana mai mult de 1 an, sa nu risipim pustii fara a le da cu adevarat sanse sa creasca, etc. Doar asa vad eu continuitate, alminteri, evolutia in salturi nu e nici certitudine si nici generatoare de progres.

    Apreciază

    • Probabil ca daca aveam antrenori pe termen lung, aveam si ceva jucatori proprii in lot, asa s-au cam risipit. Sa speram ca PS chiar are curaj si dorinta sa promoveze tineri. Niciunul din precedentii nu a incercat, nici macar Minteoan intr-o perioada in care rezultatele nu contau si cand Negrut probabil putea fi lansat.

      Apreciază

  8. Hai sa ma bag si eu in actiune cu un comentariu la primul 11 de pana acum. Din ce am vazut …si am vazut toate minutele jucate de echipa, fundasul dreapta nu poate fi acoperit decat de Ivo Pinto, Cadu si Piccolo sunt clari, fundas stanga e inca nedecis, Camora are cam „vedetisme” in cap, Sepsi e doar un bun fundas defensiv. Bineinteles ca nu vad nici titularizarea ambilor ca imposibila. Mijlocasi defensivi …CLAR Muresan si Godemence, nu vad de ce nu joaca cu ambii de-o data pentru o mai buna omogenizare, apoi Celestino, Maftei, Valente(Muniru nu va fi pe lista celor 3 noi nume la UEFA- se pare ca Weldon, Deac si Maah vor fi fericitii), in aceasta ordine ca si inlocuitori. Pe dreapta in locul lui Sougu, Maah pare sa incerce sa il suplineasca, chiar si Deac poate pleca de-acolo cu stangul spre interior foarte periculos. In centru pare destul de clar ca Rui Pedro va juca, iar pe stanga trebuie ales intre Deac, Valente…poate Hora ca avarie. In atac eu zic ca daca nu va fi vandut Kapetanos pare favorit, Weldon pare inca …in China.

    Apreciază

    • Probabil se va specula regulamentu si in afara de cei trei va mai aparea un jucator, cu 24 de ore inainte de inceperea meciurilor se mai poate inlocui un jucator. Onor conducerea va incerca probabil sa-l inscrie pe al patrulea pe locurile necompletate.

      Apreciază

    • Exista vreo oferta realista pt Kapetanos? Eu nu prea cred; toate zvonurile mergeau spre Bundesliga si acolo s-au completat loturile. Hannover nu a luat atacanti, Mainz a declarat prin antrenor ca nu sunt disperati sa isi completeze lotul, Stuttgart l-a imprumutat pe Macheda.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.