Istoria se scrie la Cluj

Este oficial, pauză de iarnă. FRF a decis amânarea etapei. E liber la mișcări. Cine pleacă, cine vine? Bucuria noastră, ar putea deveni tristețea noastră. Am intrat în lumea bunicică a Europei; pe cea bună ne-a ajutat să o ratam Braga. Îi mulțumim lui Ando că ne-a introdus în grupe și îi înțelegem spaima de rezultat. Când te-ai obișnuit să te pregătești doar pentru CL, e greu să joci. Venirea prea târzie a lui Paulo Sergio a făcut să rămânem departe de masa bogaților. Poate dacă ajungea la noi chiar la începutul răgazului dat de întreruperea provocată de meciul echipei naționale, primăvara ne prindea numărând boboci în CL. E bine și așa, e mai bine poate. E bine că se mai adună experiență, e mai bine pentru că dacă nimerim cu Inter, cunoscând importanța pe care o acordă italienii competiției, mai bifăm un rezultat de răsunet și mai avansăm cu un pas. Era bine poate dacă jucam semifinala de Cupă cu o echipă giurgiuveană obosită, cu toate că după cum au jucat cu Steaua, nu văd de ce ar fi obosit (cu teatru nu prea obosești).

Avem timp de calcule, avem timp de speranță, speranța că dezirabilii rămân, iar indezirabilii își iau rămas bun. Avem timp să încercăm să gândim anticipativ, să prevestim mișcările conducerii. Avem timp să sperăm că noi viitoare vedete vor îmbrăca tricoul vișiniu. Avem timp să ne rugăm să nu ne plece cei mai buni, mai ales cei din poziții cheie. Putem trăi cu speranțe,  gânduri, dorințe, între timp am învățat să întoarcem capul înspre ograda noastră, am aflat că putem avea perle în care nu mai credeam, ori perle pe care nu le luam în considerare. Cine ar fi crezut că Rui Pedro, din dezordonatul de serviciu la mijlocul terenului, devine nu numai un bun și surprinzător pasator, dar și golgheterul nostru în două competiții?! E timp să ne gândim de ce din talentul lui Hora nimeni nu poate scoate nimic. Mi s-a părut că Paulo Sergio i-a dat șansă după șansă, inutil parcă. E timpul să facem, fiecare după propriile afinități, liste cu jucătorii ce trebuie să plece, dar și liste cu jucători ce vrem să vină. Avem timp să scriem moșului ce transferuri vrem să ne aducă, dar e și timp de bilanțuri și analize. E vreme să aflăm ce a mers, ce nu a mers, ce zic statisticile, ce concluzii oferă rezultatele, putem dezbate și despica firul în patru până ni se încâlcesc ațele.

E timpul să facem bilanțul competiției interne, să înțelegem cum o echipă întărită după un sezon în care a câștigat un titlu de campioană, poate fi penibilă mai bine de jumătate de sezon, cum o echipă care produce proba superiorității individuale în meci direct cu una dintre principalele rivale, devine o chinuită pretendentă la mediocritate, să înțelegem cum, prin corecții anunțate după fiecare etapă, în loc să ne apropiem de podium ne apropiam de retrogradare. Până la un punct și doar aparent, sunt lucruri inexplicabile. Romanescu, cel atât de drag nouă, un amic al lui Ando, ne-a spus că fălcosul nu știe construi echipe, nu are calități, nu are abilități. Eu cred că nu e doar atât. Cred că s-a instaurat o delăsare izvorâtă dintr-o stupidă infatuare – „sunt cel mai tare”, răsuna cred fără încetare, precum un clopot de mare catedrală în mintea fergusonului de România. Infatuarea a fost vizibilă și prin sticla televizorului, dacă vă amintiți conferințele de presă alături de boss-ul mare, atunci veți înțelege despre ce vorbesc. După primul titlu, tot delăsarea i-a fost fatală lui Ando, atunci, aproape zi de zi îl auzeam, ori la radio, ori la TV, prin telefon, vorbind vrute și nevrute, dar de fiecare dată senzația mea era că aburii alcoolului îl tulburau rău de tot. Acum mai intră în discuție și ceva ce am auzit de la guri rele, cum că apropierea netăgăduită dintre Ando și clanul becaliot, ar fi făcut să fie și CFR-ul în ton, prin evoluții, cu cei ce declamau și declamă  că e anul Stelei (personal refuz să cred că această bârfă are vreun temei). Aparițiile TV ale oierului din Pipera, gestul cu steagul înfipt în poarta lui Super Mario, alte mici amănunte, fac să înțelegem că, în tabăra celor născuți la sugestia Moscovei, există o singură spaimă: CFR Cluj. Odată ce farsa asta de om a fost impusă în parlament e semn că vom avea din greu de tras dacă mai vrem titluri interne. Eu cred că intrăm în era hoției de stat. Oare cât respect va mai arăta oierul pentru lege și pentru cinste? Oare de ce sprijin va beneficia de acum încolo, dacă până acum otrepele fotbalului românesc i-au făcut atâtea favoruri?

E timpul să așteptăm transferuri, să răsfoim netul, de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, avizi de zvonuri, dornici de știri. E timp de calcule și de vise, mai ales de vise, pentru că odată ce ni s-a împlinit și visul ce mulți nici n-au îndrăznit să-l viseze, e sigur, nouă visele ni se împlinesc. Putem visa, e anul în care s-a scris o nouă filă de istorie în cartea clubului, o filă în care s-au consemnat recorduri.

Eu zic să începem. Cine vine, cine pleacă, cine am vrea să vină, cine am vrea să plece. Mai mult decât orice, vă rog să menționați cu toții (din punct de vedere fotbalistic): 1) Satisfacția anului; 2) Să numiți personajul care a marcat hotărâtor acest an la CFR; 3) Surpriza anului (plăcută ori neplăcută).