„Z” Cluj – cu voia sau voinţa conducătorilor

Totul e bine când se termină cu bine. Iar atunci când la mijloc este şi un derby, poate că n-ar fi cazul de nicio umbră de nor. Daaaar… Atunci când îţi pui singur piedici, parcă nici happy-end-ul nu mai are savoare, nu este decât un răsuflat a uşurare. Scapi teafăr, e obligatoriu să tragi nişte concluzii, să iei totul ca pe o lecţie, fiindcă laurii nu se mai decernează. E simplu: dacă nu tratezi derby-ul ca atare, nu meriţi nici gloria sa. Iei doar muştruluiala că te-ai pus singur în pericol, prosteşte, din cauza neseriozităţii.

Încerc să înţeleg care a fost noima pentru care într-un derby U – CFR ai noştri au ales să-şi alcătuiască formaţia integral din rezerve. De-acord, accept ideea că „unii jucători sunt obosiţi după meciul cu Braga”, că poate unii dintre ei ar fi riscat prea mult cu încă o apariţie şi că poate, la o adică, nici n-ar fi dat randamentul necesar în condiţiile de acum. Totuşi, sunt câteva posturi într-o echipă de fotbal care nu se încadrează în această categorie: portarul, fundaşii centrali – acestea sunt posturile cele mai logice, cele pe care nu se aleargă chiar atât şi deci şi uzura ar putea fi mai mică. Spuneţi-mi, aşadar, de ce au lipsit jucători precum Felgueiras sau Piccolo din 11-le de start al marelui derby clujean? De ce ne-am asumat aceste riscuri inutile? De ce pe aceste posturi au fost Stăncioiu şi Nuno Diogo? De-acord, în cazul lui Stăncioiu nu a fost ceva flagrant, ci doar un pericol latent. Lui Edy nu-i putem imputa mari greşeli, poate doar faptul că nu a bănuit că în aproximativ 3 din 4 cazuri un executant de penalty de picior stâng, atunci când bate uşor, cu latul, pune mingea în stânga (asta, desigur, când apuci să vezi, când tu, ca portar, nu pleci cu 2 secunde înainte de execuţie). Dar, în cazul lui Nuno Diogo, putem să fim revoltaţi, portughezul este un pericol public! Golul încasat este o eroare personală strigătoare la cer, nu atât pentru că a intervenit cu disperare ilogică, provocând penalty când coechipierii se regrupaseră în spatele său, ci mai ales pentru faptul că în momentul acţiunii U-iştilor, când toată linia noastră de fundaşi făcuse un pas la off-side, Nuno Diogo dormea la vreo 5 metri în spatele lor, o poziţie ilară pentru un titular de CFR. O astfel de fază dă peste cap un meci întreg, iar introducerea unui asemenea jucător nu poate fi decât o bombă cu ceas. Mai putem găsi alte câteva bâlbâieli (atât defensive cât şi ofensive) ca să ne dăm seama că Diogo nici la un CFR III n-ar avea ce să caute.

Aşadar, de ce s-a apelat la o întreagă echipă de rezerve într-un derby de atâta importanţă? Chiar nu putea fi forţat Rada sau Piccolo lângă Maftei, pentru a se face o linie rezonabilă în apărare? Iar la mijloc, chiar nu se putea renunţa la Vass, Celestino sau Godemeche, o soluţie moartă din faşă, nu putea oare unul dintre Rui Pedro sau Bastos să forţeze în prima repriză pentru ca, eventual, în a doua parte să intre celălalt? De ce s-a pus o întreagă echipă de rezerve, ca într-un meci din primele runde ale Cupei? Nici cu Berceniul nu s-a trimis în teren o echipă atât de slabă!

S-a luat această decizie doar fiindcă peste 4 zile urma un meci foarte important cu Dinamo? Păi, să ne gândim un pic: meciul cu Braga a fost marţi, următorul meci e miercuri. Efort din 4 în 4 zile (nici măcar din 3 în 3, ca să fie cât de cât strâmtorare). Oare vorbim despre jucători profesionişti, vorbim despre fotbal sau despre maraton, acolo unde, într-adevăr, recuperarea e îndelungată? Ce să mai zică atunci echipele naţionale, puse să joace în preliminarii în sistem marţi-vineri sau, la turneele finale, meciuri istorice la intervale la fel de scurte? Se justifica odihnirea unui întreg set de titulari atâta vreme cât jocul nostru şi aşa este cât se poate de şubred? Nu spunea oare o maximă din fotbal că nu există meci mai important decât următorul?

Iar când acesta este derby-ul cel mai important pentru toată suflarea ceferistă, cum să acceptăm această decizie, cum să nu credem că este lipsă de respect? Fanii ceferişti au stat ca pe ace toată săptămâna aşteptând cu înfrigurare această confruntare. În joc era dominaţia Clujului, da, o reconfirmare indiscutabilă a ei. Îi prinsesem cu garda jos pe U-işti şi trebuia să dăm lovitura de graţie. „U” este pe marginea prăpastiei, pare abandonată până şi de fani (un număr de maximum 10.000 de spectatori pe Cluj Arena la un astfel de meci e ridicol pentru pretenţiile lor mult clamate), iar o victorie categorică a noastră, un 3-0 (să zicem), i-ar fi distrus definitiv. În schimb, o eroică rezistenţă a lor, poate şi un succes epocal ar fi putut constitui acea gură de oxigen ce reaprinde flacăra lor. De ce am fost aproape să le oferim această scăpare? Exces de încredere, milă sau un alt motiv care îmi scapă mie?

Nu e frumos să dorim răul rivalilor? Păi, în condiţiile în care cel mai pronunţat termen de pe stadion a fost sâmbătă seara „CFR” – în conexiune cu binecunoscuta înjurătură „universitară” – noi să le dăm altceva decât ce ne doresc ei nouă? Să nu-i dispreţuim în măsura în care merită? Ce folos că marea parte a fanilor U-işti sunt altfel, au valori, au tradiţii, au civilizaţie, dacă cei ce ies în faţă, cei ce au confiscat fenomenul şi se manifestă au fost şi sunt într-un asemenea hal? Să nu le dăm lovitura decisivă? Să-i iertăm? Mai bine să-i împingem în jos pe scări, poate astfel le facem chiar un bine, poate există şi pentru ei o şansă de a se curăţi, de a se regenera pe un fundament mai pur, chiar dacă mai umil, după modelul timişorenilor.

E drept, să jucăm şi să-i învingem cu rezervele ar fi fost la fel de umilitor pentru ei, dar n-ar fi fost nicio noutate: după cum ni s-a spus în repetate rânduri, substituenţii noştri sunt de nivelul titularilor. Ei aş! Noi am jucat de fapt cu rezervele şi iată că nu am fost în stare să-i învingem pe U-işti. Chiar dacă i-am dominat pe alocuri, tabela şi cursul jocului arătau altceva. A fost nevoie de întăriri, de titulari, am tremurat, am renunţat la ideea iniţială şi, cu câteva sclipiri ale vedetelor, am făcut să nu ne mai stea picior „universitar” în cale.

Ce-am demonstrat la final? Că nu avem rezerve valoroase. Asta ştiam de mult. Am mai văzut că am fost foarte aproape să scăpăm lucrurile de sub control, că ne-am jucat cu focul. Atâta vreme cât până în minutul 70 a fost 0-1 şi cât ne-au salvat 2 goluri în 10 minute, plus acea eliminare (justă, nimic de zis), eu zic că am scăpat la limită de un dezastru. În fine, un alt aspect negativ: le-am dat şansa U-iştilor să se facă văzuţi, să pară demni, să lupte pentru supravieţuire, să îi înfrângem doar prin „arsenalul nostru nuclear”. Iar dacă acesta este „U”, iar CFR-ul nu a vrut să se arate drept ceea ce este, trimiţând în teren o echipă ce era inferioară chiar şi rivalilor „bolnavi”, permiteţi-mi să intitulez arătarea ce a îmbrăcat tricouri vişinii sâmbătă seara drept „Z” Cluj, ultima literă a alfabetului – cea mai slabă echipă a Clujului.

Problema este acum pe cine să acuzăm pentru ce s-a întâmplat pe Cluj Arena. Pe Paulo Sergio? Poate… Probabil că el este nou-venit, poate că nu ştie raporturile din oraş, background-ul confruntărilor dintre cele două echipe. Poate că el ştie că are ca obiectiv câştigarea Cupei şi o eventuală minune la Manchester, deci ar alege just să neglijeze orice meci de campionat în detrimentul ţintelor sale. Între noi fie vorba, nu ştiu dacă un loc 2 în campionat nu ar fi mult mai profitabil/dezirabil decât câştigarea Cupei – măcar e o portiţă, fie şi teoretică, spre Liga Campionilor! Tind însă să cred că decizia finală a comediei din derby-ul Clujului nu i-a aparţinut lui Paulo Sergio. Ştim foarte bine că astfel de hotărâri nu se iau la CFR de către antrenori. Am fost foarte atent după meci să văd tonul declaraţiilor conducătorilor noştri şi am detectat un Paszkany foarte relaxat în voce, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum nu tremurase deloc pentru victorie, aşa cum o făcuserăm noi cu toţii. Oare nu-i păsa de acest derby? Dincolo de eleganţa cu care încerca să ocolească subiectul „U”, sunt absolut sigur că lista titularilor pentru meciul cu U primise parafa sa. Dar oare de ce s-a expus astfel clubul? Care să fi fost strategia din spatele acestui meci?  Blat – nu cred, nu avea cu cine, nu avea de ce, dar mie mi s-a părut că CFR-ul (cu voia sau voinţa conducătorilor, desigur) ar fi întins o mână de ajutor nemeritată celor de la U.

Paulo Sergio a fost până la urmă cel care a salvat situaţia, care a făcut grabnic schimbările, a riscat enorm (ca în meciul cu Astra) şi, meritul său, chiar şi numai cu 3 rotiţe noi mecanismul a funcţionat. Am văzut câteva minute de dezlănţuire, cu pressing acerb, am văzut joc de pase la firul ierbii pornit în special de la Bastos şi Rui Pedro, echipa noastră chiar a avut câteva suite de faze frumoase şi, chiar dacă finalizările au fost oarecum norocoase, cu devieri „a la Kapetanos” de la Bjelanovic, la multitudinea de şanse avute cred că cele 2 goluri ni se cuveneau pe deplin. De altfel, la numărul de ocazii de pe parcursul întregului meci se face lumină şi asupra victoriei. U a avut doar 2 situaţii bune de a înscrie, pe când noi am avut doar în prima repriză 4, iar în a doua încă 5, printre care, Mon Dieu!, ratarea cu poarta goală a lui Godemeche, cel blestemat să nu dea gol pentru CFR, bara lui Bastos sau reluarea din prima, din 10 metri, a lui Valente.

Dacă în prima repriză am suferit în principal din cauza neputinţei ofensive a lui Vass şi Celestino şi cu Godemeche chinuindu-se să fie ceva ce nu este, în a doua repriză mijlocul a ţinut altfel de minge, a măcinat constant, cu schimbări de poziţii, cu faze venite pe toate părţile terenului. Pe lângă cei doi eroi ai confruntărilor cu Braga, Rui Pedro şi Bastos, cred că un mare merit îl are şi Camora, mereu acolo unde trebuie, mereu implicat în circulaţia balonului şi în acoperirea zonelor. Dacă în prima repriză singurul cuplu care a funcţionat cât de cât a fost Aguirregaray-Valente, pe partea dreaptă, în a doua repriză Camora a echilibrat şi a plusat pe stânga. A dat centrări excelente şi, evident, acel şut care a decis jocul. Din punctul meu de vedere, el, alături de Bjelanovic, sunt jucătorii meciului. Croatul a devenit acum, cred, principala noastră armă de atac. Iar dacă un calcul este ca miercuri să atacăm cu Kapetanos cred că facem o mare greşeală, fiindcă Saşa a găsit în sfârşit calea spre gol.

Mai multe despre meci nu sunt a se spune, asta şi din cauza adversarului. Cu toată îndârjirea unui mare meci, U-ul a arătat într-adevăr foarte rău, la nivelul locului pe care-l ocupă în clasament, adică precum Iaşiul sau cei de la Turnu Severin. În stilul de acum nu au niciun viitor, tot acest sezon e doar o lungă agonie pentru ei.

Iar noi ne continuăm drumul spre meciul pentru care am părut că suntem gata să sacrificăm cea mai importantă victorie din sezon şi, dacă tot am luat această decizie, atunci cu Dinamo nu sunt permişi sub nicio formă paşi greşiţi. Dacă tot voiam odihnă, cred că cel mai prielnic moment era de fapt etapa următoare, cu Gaz Metan Mediaş – pe care oricum nu-i mai batem de 3 ani deja, dar se pare că încurcate şi greu de bănuit sunt planurile noastre. Rămânem cu bucuria meschină a unei echipe care a câştigat un derby deşi nu şi-a dorit şi încercăm să ne consolăm cu celelalte lucruri bune rămase din această toamnă.

Autor: Albusibiu