Şarja şi cazna de la Chiajna


E greu să aterizezi din Liga Campionilor direct la periferia Bucureştiului. Acolo, fie că vorbeam în trecut de Otopeni, Brăneşti sau vorbim acum de Chiajna, se pare că e lucru dovedit: ilfovenii ăştia sunt chiar talentaţi la fotbal… Sau, măcar, la topit banul public în fotbal. Dar, nu-i aşa?, într-o ţară cu 273 de locuri de vizitat, nu e altă metodă mai plauzibilă de a-ţi afişa numele pe o hartă. Uite aşa se face că, după ce joci cu Galatasaray-ul unui Istanbul, cobori la o localitate de fix 4000 de ori mai mică. Un loc în care fotbalul se trăieşte ca în divizia a VIII-a din Anglia (ca să fiu indulgent), unde principala raţiune a spectatorului este săparea până la origini a timpanelor adversarilor şi altoirea vocală a arborilor lor genealogici. Un loc în care, vă spun sincer, anul trecut credeam că CFR-ul nu va mai avea haltă. Însă, după înfrângerea cu 2-4 din Gruia, atât de aclamată de mass-media, iată că a existat o concordanţă între Concordia şi ideea de fotbal urban-rural practicată la noi. Vrând-nevrând am mai bifat o deplasare la Chiajna şi, dacă nu va fi nicio anchetă bugetar-fiscală prin zona aceea, ne putem lua de acum abonamente gratis (cât era biletul sezonul trecut) şi pentru la anul.

Aşadar, de voie-de nevoie, a trebuit să bifăm această deplasare atât de problematică pentru o echipă ca a noastră, care îşi bâjbâie încă limbajul şi identitatea. Am dat de un adversar decent, mai bun decât mulţi alţii cu care deja am pierdut în acest sezon şi care înaintea noastră putea aşterne un mic record de minute fără gol încasat. Motive suficient de teamă, un meci care trebuia tratat cu seriozitate şi inteligenţă. Pentru ca misiunea să fie mai dificilă, echipa noastră îşi lingea rănile fizice şi psihice după meciul cu turcii. Fără fundaş stânga clasic, cu o singură opţiune de vârf împins în tot lotul şi cu câţiva jucători ieşiţi din formă, cu un stil haotic, în care parcă nimeni nu se cunoaşte cu nimeni, aveam motive suficiente să mergem pe un meci de 1,X,2. A ieşit până la urmă bine, trebuia acum să câştigăm şi atât, trebuia ca la Chiajna să luăm şarja de puncte.

Nu a fost o partidă strălucită, ci una în care CFR-ul a fost în cele mai multe momente egala modestei sale partenere de luptă. Un spectacol urât, cu faze destul de puţine şi cu goluri date de CFR ca din ceaţă. Un meci în care am intrat greoi, în neconcordanţă cu Concordia, cea care în primele 10 minute deja bifase două ocazii mari de gol. Ce-a urmat însă de-acolo poate fi considerat de noi drept acceptabil, date fiind postura şi dezordinea din acest moment de la CFR.

Apreciez felul în care ai noştri nu s-au pierdut cu firea, cum au început să împingă tot mai sus adversarul şi cum au cuminţit şi „dresat” oarecum meciul, într-o stare de neutralitate convenabilă pentru formaţia care conducea pe tabelă. Nu mai contează că pe final am renunţat complet la ofensivă. Era de aşteptat, atâta vreme cât făcusem o schimbare de genul Kapetanos – Godemeche. Nu e deloc ruşinos faptul că n-am putut repeta măcelul din meciul cu Braşovul, ci ne-am cantonat în defensivă. Bjelanovic accidentat, Sougou încă nerefăcut total (cu evidentă frică la anumite situaţii), Bastos obosit, Rui Pedro în cele din urmă accidentat, Hora, Nicoară fără perspective şi Valente încă neconfirmat. Cu cine să atacăm? Iarăşi cu Gabi Mureşan?

În condiţiile date eu mă declar foarte mulţumit de această victorie cu 2-1 pentru care însă n-am tremurat cât cu Turnu Severin, de pildă. Poate că ar trebui să avem aşteptări mai mari de la noul antrenor, pare că a trecut prea devreme euforia noului, a tacticii proaspete (care, de fapt, e cam acelaşi lucru, orice opţiune fiind blocată în limitele jucătorilor), dar ceea ce rămâne este impresia că lucrurile tind să intre sub un aparent control. Mi-a plăcut faptul că fiecare privire aruncată antrenorului detecta un om de acţiune, în acţiune, unul care încearcă în fiecare clipă să indice ceva, să corecteze altceva. Unul care îl frânează pe Bastos cu un gest ferm să plece aiurea în pressing, unul care face semn fundaşilor să strângă, unul care comunică mereu şi pare că ştie ce ar dori de la jucători. Un antrenor care vede problemele şi reacţionează imediat. Nu aşteaptă minutele 60, 75 şi 90 pentru schimbări (cum făcea Costa), nu face schimbări doar de dragul înlocuirilor ci, dacă ştie că un lucru n-a mers în prima repriză, intervine imediat chiar la pauză. Este cazul schimbării Aguirregaray – Mureşan de acum, una probabil dictată de forma mai slabă a lui Muri, dar şi din cauza cartonaşului roşu care părea iminent.

În privinţa alegerii jucătorilor, îmi este clar că Paulo Sergio nici nu a prea avut opţiuni. Doar în privinţa ţinerii lui Aguirregaray pe bancă nu sunt de acord, ideea cu Rada a fost a medicului echipei nu a antrenorului, dar, în rest, trebuie aprobate mai toate alegerile, în special preferinţa pentru folosirea lui Rui Pedro mai mult pe centru. Iată, în ultimele 3 meciuri, portughezul marchează constant, este printre premianţii partidelor. Să fie doar o întâmplare? Rămâne de văzut. Eu sper să fie doar o descătuşare a lui Pedro, fiindcă apetitul său ofensiv era vizibil demult, doar că parcă nu se lipea golul de el. Pe lângă reuşita în sine, la fel de notabile sunt şi contribuţiile sale din atac, acele pase şi centrări în faţa porţii. Cred că după ce Sougou şi Bastos vor pleca, vânduţi grabnic pe valul Champions League, vor veni sub reflectoare Rui Pedro şi Aguirregaray.

Remarcabil va rămâne din acest meci şi golul 2, venit în cel mai bun moment, când comentatorul încă jubila pentru necazul CFR-ului, la probabil una dintre cele 2 faze de atac cu virtuozitate de pe cele 90 de minute. În rest însă, ceea ce ştiam deja: lentoare şi deficienţă majoră de mişcare, de demarcare, blestemul paselor lungi, cu şanse de succes una din zece (bine ar fi şi atât!), joc de pressing fluctuant, mai degrabă timid şi câteva greşeli individuale tactice absolut inexplicabile.

Acestea sperie cel mai tare. Prima la care mă refer este debusolarea atacanţilor, felul în care se scot singuri din joc. Numai la Chiajna am numărat cel puţin 7 off-side-uri, fie la Kapetanos, fie la mai vechiul „client” Sougou. Unele fac parte din joc, sunt naturale şi deci scuzabile, dar ce să spunem despre momentele când sunt prinşi în offside după un corner la poarta adversă? Uită de ei în careu, în loc să vină în linie cu fundaşii şi sunt semnalizaţi de la margine câte 3 la pachet. Pentru aşa ceva parcă chiar nu există notă de înţelegere. Asta se învaţă de la juniori, iar la nivel de Champions League (cum jucăm noi, zice-se) ar trebui să fie un automatism. A doua gafă individuală, de data asta cu consecinţe şi mai grave pentru noi, este felul în care s-a încasat golul. Ar fi putut fi momentul în care scăpăm jocul de sub control, ar fi putut da totul peste cap. Chiar şi aşa, nu-mi iese din minte cum, la acea lovitură de la 20 de metri de poartă, niciunul din zidul nostru nu s-a gândit să sară. Mingea a trecut peste creştetele lui Cadu şi Luis Alberto şi nici nu a trebuit să caute vinclul sau partea de sus a porţii pentru a intra în plasă. Că a fost o lovitură liberă dată cam gratuit, Wellington nefiind faultat, e un amănunt pe care-l putem trece cu vederea. Important este că acolo, dacă zidul sărea corect, nu ar fi putut fi nicicum gol. Din întreg meciul, acesta este momentul cel mai deranjant, cel în care ne-am comportat pueril pentru nivelul la care pretindem că jucăm.

Trecem însă de acest meci cu toate punctele luate. Uşor-uşor urcăm în clasament. Poate că, până la urmă, locul 2 va putea fi atins, desigur, la mare luptă cu Vasluiul. Dar îmi pun toate speranţele în Hizo şi în felul în care ştie să „gestioneze”, pardon, detoneze, momentele de criză. Să ajungem cumva la limanul iernii, cu cât mai multe astfel de victorii, fără surprize împotriva echipelor care sunt de bătut şi atunci vom putea avea pretenţii de la Paulo Sergio. În iarnă ne vom da seama dacă este sau nu un antrenor cu o clasă peste tot ceea ce am avut până acum. Primele impresii sunt pozitive, dar neconcludente; deocamdată sunt prea multe variabile în ecuaţia echipei pentru a putea cere de la el altceva decât redresare, nu putem să pretindem şi să aşteptăm rezolvări geniale. Deocamdată astfel de victorii suficient de liniştite sunt exact ceea ce avem nevoie, fie ele obţinute cu cazne la chiajne.

Autor: Albusibiu

27 comments

  1. Alex, P.Sergio are o şansă la CFR, chiar mare de tot, trebuie doar : 1……să califice naibii echipa în primăvară, fie EL, fie CL (e vorba de pregătire corespunzătoare a unui SINGUR meci!), şi 2……să câştige restul meciurilor rămase din campionat (deocamdată mă rezum doar la et.16 şi -mai ales – 17, cu „studenţii”), coroborat cu eliminarea „dinamoului” ( citat din Imi Jenei) în Cupă. Ştacheta e sus, dar se poate. A propos : ilfovenii ăştia topesc nu neapărat bani publici (desigur există şi acest aspect), aceste comune/orăşele aflate în apropierea capitalei sunt practic nişte „paradise fiscale” mioritice pentru ţepari, cămătari, contrabandişti, etc. Fiind vorba de aşezări cu rang inferior, există facilităţi fiscale LEGALE extrem de atractive (pt. sediul fiscal, dar nu numai), inimaginabile în Bucureşti, iar profitul net obţinut se „taie-n două” : o parte în buzunar, o parte la echipă. E doar una din „atractivitatea” acestor aşezări : marile grupări mafiote din sud „se retrag” în mediul rural (dar la doar 20 min. distanţă de Calea Victoriei, cu SUV), „spălătoria” funcţionează fără perturbaţii, „câmpul vizual” e mai larg, inamicul este detectat în timp util, în compensaţie pentru acest „mediu bucolic şi idilic” (dpdv afacerist) mai bagă şi ei ceva mălai într-o „vitrină” colorată (sac fără fund ?), adică în fotbal. Iar tot ce am zis aici e doar vârful iceberg-ului, dar chiar n-are niciun farmec să facem auditarea acestui fenomen. Pe noi ne interesează un singur lucru : SUCCES P.SERGIO !! HAI CFR !!

    Apreciază

  2. Sa speram ca P. Sergio va reusi sa monteze echipa pentru cele 2 meciuri de acasa cu Astra si Braga. Din pacate nu poate jongla foarte mult dpdv tactic fiind limitat de jucatorii pe care ii are la dispozitie. Daca trece cu bine peste acest hop, cred ca poate castiga cel putin 4 din cele 6 meciuri ramase pana la pauza competitionala. Ultimul de la Vaslui e unul dificil si din cauza oboselii. Pana la acel meci Vasluiul mai are de disputat 4 partide in vreme ce noi mai avem 7( inclusiv meciul de la Manchester, unul care pentru noi poate fi de totul sau nimic!). Nu e deloc usor pentru antrenor, trebuie sa obtina minim 12 puncte in Liga1, respectiv minim 3 in Liga. Bafta!

    Apreciază

  3. Pe langa forma slaba aratata de echipa noastra,mai vine si aceasta prelungire cu trei etape a sezonului. Vor urma inevitabil suspendarile pentru cumul de catonase,frig si terenuri inghetate,de parca n-ar fi de ajuns actualele probleme de lot. Urmeaza meciul cu Astra care trebuie obligatoriu castigat daca vrem sa mai vorbim de locul doi. Apoi peste o saptamana meciul capital cu Braga,in care nu avem decat varianta victoriei,daca nu vrem sa irosim o sansa europeana unica. Apoi in ordine meciul cu pinguinii si cel de cupa,eliminatoriu,cu Dinamo,ambele trebuisec musai castigate. Singurul avantaj in aceste aproape trei saptamani e faptul ca vom juca toate meciurile in Cluj,deci nu mai acumulam oboseala inerenta deplasarilor si nu in ultimul rand forma slaba pe care o traverseaza aceste ultime doua adversare.Ma opresc aici (fara sa mai pomenesc celelalte meciuri) pentru ca deja vorbim de patru jocuri capitale,parca prea multe din perspectiva jocului echipei noastre. Sper ca la finalul acestei luni sa avem multe motive de bucurie si sa abordam cu optimism meciul de la Manchester. Hai CFR!

    Apreciază

    • Revin cu o completare: daca trecem de Dinamo in sferturile Cupei,mai avem de jucat si prima mansa a semifinalei,in 12 decembrie,cu invingatoarea dintre Astra si Rapid. Asadar,un total de noua partide ingramadite in mai putin de 30 de zile. Sper sa rezistam atat fizic,cat si mental si sa mai salvam ce se mai poate salva din acest sezon.

      Apreciază

      • Saul, cine-s băieţii ăia de care pomeneai data trecută de la M.-Ciuc ? În altă ordine de idei, efectiv nu am îmţeles nimic din devansarea primelor 3 etape din retur în decembrie (inclusiv meciuri de Cupă), ne grăbim undeva, avem în 2013 CM/CE, şi nu ştim noi ? Pe dracu’, iarăşi o diversiune care -după cum presimt eu- este o „declaraţie de dragoste” adresată CFR-ului (poate şi pentru alte câteva echipe), o măsură în plus de-a „betona” titlul aşteptat de 7 ani de oiţe.

        Apreciază

        • Era vorba de rude si prieteni din Ciuc,care in mare parte nu mai locuiesc acolo,mutati in alte orase sau in alta lume. Daca vei vrea candva sa povestim da-mi mailul tau.

          Apreciază

  4. Acasa jucam mai slab decat in deplasare, de regula. Asta deoarece acasa trebuie sa atacam, iar stilul echipei e defensiv. Putem inca salva sezonul cu o performanta unica in UCL, cu o plasare pe podium si cu o trecere mai departe in cupa.

    Apreciază

  5. !! SOFTUL ESTE OPRIT, TABELUL ESTE REACTUALIZAT …………Am introdus în foaia „note_campionat” acele coloane promise de EFICIENŢĂ (versiune 1.0, pentru discuţii), unde am făcut nişte definiţii , astfel : 1………PEF (punctele de eficienţă pentru un jucător) se calculează astfel : nota obţinută de jucător întro partidă se ajustează în funcţie de minutele jucate în partida respectivă ( dacă a jucat 90 de minute se păstrează nota obţinută, dacă a jucat 45 de minute nota va fi înmulţit cu 0.5, etc.), apoi , în funcţie de rezultatul obţinut se mai fac nişte ajustări astfel : în caz de egal se lasă nota nemodificată, în caz de victorie nota este majorată cu 20%, iar în caz de înfrângere nota este diminuată cu 20%. Aceste ajustări se fac pentru fiecare partidă (şi fiecare jucător, evident), apoi ele se adună, rezultând „punctele de eficienţă-PEF) 2………”PEF maxim posibil” la un moment dat se calculează astfel : numărul partidelor jucate (15 în acest moment : 12.11.2012) se înmulţeşte cu 7 (ca notă medie etalon pentru calcule), apoi totul se mai înmulţeste cu 1.2 (adică se majorează cu 20%, aplicată pentru victorii). „EFICIENŢA” propriu zisă este raportul dintre punctele adunate de jucători faţă de punctele maxim posibile. Repet : este o variantă de început, în funcţie de propuneri o voi finaliza. HAI CFR !!

    Apreciază

  6. Pe mine ma ingrijoreaza reculul de forma al lui Ivo Pinto, cel mai folosit si constant jucator al nostru, cu un total de 24 de meciuri jucate. S-a vazut cu Chiajna, Paolo Sergio o fi avut ceva idei, am remarcat scoaterea lui Cadu mult in dreapta pentru a inlesni urcarea lui Ivo Pinto in atac, dar acestuia din urma nu i-a iesit mai nimic, plus ca a avut iar multe inexactitati tehnice, la fel ca in meciul cu Galatasaray. Stiu ca urmeaza numai meciuri decisive si e greu acum pentru antrenor sa menajeze de cand in cand un astfel de jucator, totusi exista un inlocuitor de valoare in persoana lui Aguirregaray.

    Apreciază

  7. Sublinia în zilele trecute un coleg, faptul că Ivo Pinto a fost folosit meci de meci şi e posibil să fi obosit. Este adevărat că pentru el nu avem înlocuitor, totuşi pentru unelel meciuri consider că putea fi odihnit. Totuşi la Pinto se observă o lipsă de concentrare care nu ţine de oboseală, aceasta vine în paralel cu prestaţia echipei, poate şi-o fi băgat şi el piciorul în …. În privinţa antrenorului vom vedea (eu deocamdată sunt sceptic) are doar 2 obiective : primăvara EL şi Cupa României (restul obiectivelor sunt gogoşi).

    Apreciază

    • Cum am spus si mai sus, exista inlocuitor pentru Ivo Pinto. Aguirregaray este fundas dreapta de meserie, faptul ca la CFR e folosit mijlocas dreapta sau la inchidere este din cauza ca se doreste, probabil, in perspectiva viitoarelor vanzari, crearea statutului de titular pentru amandoi.

      Apreciază

  8. Asa cum Sougou tinea echipa pe spate, acum o face Kapetanos. Pe langa Sougou, e aproape unicul jucator cu adevarat profesionist. Restul au probleme de autoapreciere. Am impresia ca ne lipseste (oare asa o fi?) un psiholog bun, care sa-i pregateasca pe jucatori nu doar de meci, ci care sa lucreze cu baietii zi de zi. Ca sa nu mai vorbesc de un preparator fizic. Si inca ceva, se vorbeste de medicamentatia stelistilor. Probabil ca Berbecali investeste sume colosale in medici si in tratamente (nu vorbesc de dopaj). Si rezultatele se vad pe plan intern dar si international. Probabil ca unii dintre voi stiu mai multe despre aceste subiecte, deloc lipsite de interes.

    Apreciază

    • Eu ziceam de anul trecut ca la noi la club nu exista dezvoltata mentalitatea de invingator, profesionalism, de „jucator al CFRului” [ vezi Steaua], un moral sanatos[modul cum l-am pierdut pe Aguiregarai la Istambul plus atatea cartonase luate aiurea] Dar nu cred ca-i corect sa spui ca cfristii nu alearga. Ei alearga dar nu cand si cum trebuie. De ce? 1. nu au posesie 2. nu stiu sa alerge adversarul 3.nu au un atac constructiv si sincronizat-majoritatea mingilor fiind aruncate in fata.4. alearga foarte mult dupa adversar[ sunt fugariti de adversar]….. in fine.. adaugi ca se pierd partidele, mai prostul arbitraj, mai apare si frustrarea jucatorilor..toate astea duc la lipsa poftei de joc. Asta este ceea ce ne lipseste noua [ si inca cativa jucatori.hahaha.tot acolo ajungem].

      Apreciază

  9. Cu siguranţă există soluţii de energizare a jucătorilor, tot un fel de dopaj care nu este depistat, dar noi avem doctor – preşedinte al clubului care are grijă de sănătatea jucătorilor (nu cumva aceştia să facă o diaree, sau să se constipe) se lucrează doar BIO. Forbalul modern implică multă alergare, viteză, rezistenţă, forţă. La noi cu forţa se stă în general destul de bine (probabil antrenamentele se desfăşoară în sala de forţă) , cu alergarea stăm mai rău.

    Apreciază

  10. În privinţa psihologului, am mai spus, cred că e nevoie de câţiva bătăuşi în staful tehnic care, cum văd că dăm o pasă la portar să aplice o corecţie (cred că deţinem recordul paselor cu portarul).

    Apreciază

  11. Procurorii pe urma lui walter, dar potrivit stiriledecluj, controale se fac si la noi, fiind vizate transferurile lui Traore si Dorsin, virari de bani in si din paradisuri fiscale, modul cum a creditat clubul Arpi . Deci suspiciuni grave, la care in afara unei interventii anemice a felcerului, nici o reactie pina la acesta ora ! De neinteles, la fel ca si anemica abordare a problemei cu blatul cu Galata ( nu s-a intreprins NIMIC impotriva postului tv, desi Arpi vineri anunta peste tot acest lucru, indicand si solicitarea de daune de peste 10 mil euro ) . Stiu ca ma veti injura, dar toate astea ma fac sa ma gandesc , ca ceva ceva au facut si ai nostri ! Domne da sa gresesc !!!

    Apreciază

    • Raţionament corect, Bela. Nu zic să strige nonstop ca descreieraţii pe la toate televiziunile, dar o abordare mai energică şi mai vocală era binevenită. Psihologia zvonului (care -mai nou- se predă pe la toate facultăţile de ştiinţe economice din ţară ) este una al naibii, printrun zvon bine plasat (în momentul oportun şi cu conţinutul adecvat) poţi chiar distruge firma adversă, vorbind de economie, care se aplică de minune şi în fotbal, sau mai ales în fotbal. Zvonul condimentat cu ceva percheziţii cu mascaţii e şi mai eficient, Şi -foarte important- demontarea zvonului este înzecit mai greu, în fapt asta este „motorul” zvonului. Dacă taci, eşti suspectat (inclusiv de „ai tăi” ) de veridicitatea zvonurilor, dacă te arunci întro dezminţire înverşunată, iarăşi eşti suspectat. Ca şi în filmele cu mafioţii : interlopii prinşi de poliţie mai degrabă aleg moartea, ştiind foarte bine că un zvon aruncat în cartier privind conlucrarea lor cu poliţie le va aduce oricum o moarte groaznică în chinuri din partea şefilor mafioţi. Eu nu prea cred în povestea blatului cu Galata (aş fi efectiv dărâmat să aflu că este adevărat), iar referitor la asta cu DIICOT de astăzi , sunt în expectativă. Toate cluburile fac anumite jonglerii financiare, mai mari sau mai mici, iar aia cu „firme off-shore” ni se serveşte cu conotaţii penale, în realitate ele sunt absolut legitime în „paradisul fiscal” unde s-au înfiinţat (practic predau un bilanţ bazat pe declaraţii pe proprie răspundere şi nu este obligatorie conducerea unei contabilităţi stricte a firmei).

      Apreciază

  12. Nu vreau sa intru in polemica referitor la „paradisul fiscal” pt. ca e cam off-topic, dar eu nu prea inteleg, cum e legal sa predai un bilant fara sa ai o contabilitate sticta? Firmele alea nu le mai poti controla in veci si pururi daca fac evaziune fiscala sau nu. Cei ce faciliteaza asa ceva sunt tari din lumea a treia, care mai ciupesc si ele niste bani de la bogatii lumii in felul asta… Nu mi se pare in primul rand moral sa faci asa ceva, apoi sanatos din punt de vedere economic si social, bani trebuie dati la stat din toate afacerile, altfel cei mai putin norocosi o sa-i traga in jos si pe cei mai norocosi🙂 Cat de multi bani trebuie dati la stat, asta e o alta poveste….

    Apreciază

    • Tocmai asta e esenţialul, impozitarea firmelor respective se face nu în baza datelor de bilanţ ci pur şi simplu în baza declaraţiei pe propria răspundere în care tu spui că ai realizat un venit anual X la care fiscul de acolo calculează un impozit Y şi părţile se pupă şi merg mai departe (e ceva mai complicat, dar cam asta e esenţa). Vorbim de nişte state mici dar independente (majoritatea dintre ele nişte insule , cât judeţul Cluj, sau nici atât), legile fiscale ei le fac cum vor „muşchii lor”, iar motivul pentru care procedează aşa este dat chiar de tine : ciupesc şi ei nişte bani (frumoşi) de la bogaţii lumii, care în schimb scapă de taxele împovărătoare „de acasă”.

      Apreciază

  13. Atâta timp cât nu există legea răspunderii manageriale (toate guvernele au ezitat să o emită – e în primul rând în defevoarea politicienilor) nu au ce să îi facă lui Walter, orice patron poate să îşi falimenteze firma dacă doreşte, vina pt. situaţia Universităţii este a primăriei. Faptul că au vândut echipa unui bucureştean nu avea să aducă nimic bun (Ce interes ar avea un bucureştean să investească la o echipă din Cluj ? Este logic – spălare de bani + ajutor de la primărie). Primăria a mai greşit o dată (grav) când a refuzat cererea CFR-ului de a juca meciulrile din CL, EL pe Cluj Arena construită din bani publici. Zvonurile că ar exista controale şi la CFR pot fi adevărate, probabil că instituţiile abilitate vor să nu fie bănuite de discriminare, de acţiuni îndreptate numai împotriva anumitor cluburi. CE MĂ DERANJEAZĂ ESTE CAMPANIA DIN PRESĂ ÎNDREPTATĂ ÎMPOTRIVA CFR – ului, campanie pornită în urmă cu 3 ani şi la care CONDUCEREA ECHIPEI NOASTRE NU ARE NICI UN FEL DE REACŢIE, îşi bagă capul în pământ precum struţul. Reacţia nu ar trebuie să fie gen Becali, Porumboiu, Borcea (tată ziua să apară pe sticlă şi să spurce în dreapta şi în stânga) – conducerea ar trebui să acţioneze în justiţie posturile GSp, Digi pentru a-i pune cu botul pe labe. De asemenea ar trebui să se ceară renunţarea la difuzarea meciurilor CFR -ului pe aceste posturi, care ne creează un deserviciu şi o viciere a imaginii clubului la nivel naţional.

    Apreciază

  14. Kiruj, de acord cu tine . Te-as mai ruga sa-ti exprimi pct tau de vedere cu privire la renuntarea de a actiona in justitie, inclusiv prin a cere daune, in cazul ” d-lui Mihai „, desi Arpi la toate posturile a declarat cu inversunare ca va face luni denunt penal impotriva sport.ro ! Si apropo Kiruj, si eu sunt din 57, si chiar daca n-am condus echipa de fotbal, am condus una de voli masc., pe care am facut-o, spre surprinderea generala, campioana, in 3 editii consecutive . PS. In dezlantuirile sale mentionate, Arpi a inceput de fiecare data prin a spune, ca si el este proprietar la doua canale tv si stie cum stau treburile . Asta e bine, ce nu e bine ca cele doua posturi sunt pe ultimele doua locuri la ratinguri, ele avand fiecare numai cate 1000 telespectatori in medie, care duce la un rating 0 ! Sincer nu ma mira, eu prind cele doua posturi, saptamanal mai incerc poate poate ceva imi sare in ochi, dar nimica ! Se vede clar ca nu are un manager priceput in domeniu, si defectul asta, capital zic eu, il intalnim si la fotbal, nu ?

    Apreciază

    • Mulţi ani înainte, Bela , şi felicitări pentru acele rezultate (dacă nu-i un secret : unde şi când?). Aşa stând lucrurile , eşti măcar la fel de bine informat cu tehnicile de management ale unei echipe de sport, anumite deprinderi erau similare în toate disciplinele de sport. Revenind la zvonistică : dacă nu au acţionat în justiţie (în ciuda promisiunilor), atunci e nasol de tot, şi apar serioase semne de întrebare. Cu canalele lui Arpy ai dreptate, dar din ce observ eu, în acest moment ţinta lui nu este să facă rating cu orice preţ, ci mai degrabă câştigarea telespectatorilor din Transilvania „bob cu bob” pentru un ideal lichidat de comunişti din conştiinţa colectivă şi individuală, desigur cu stângăciile inerente oricărui început de drum. Omul şi-a dat seama de puterea imensă a mediei (simte pe propria-i piele în fotbal) şi doreşte o contrabalansare a mediilor dâmboviţene cu una pur transilvană, cu ţinte şi în fotbal, dar şi în alte domenii „extrafotbalistice”. Mai multe cred că nu merită să discutăm acum şi aici despre acest subiect. Şi încă odată, felicitări sincere pentru acele rezultate, poate mai discutăm pe tema asta.

      Apreciază

  15. In sfarsit, Arpi a tinut o conferinta de presa sa lamureasca treaba cu controalele Garzii si a DIICOT, dar explicatiile au fost subtiri . Zice mai intai ca UEFA ne-a tot controlat, deci logic am fi in regula . Apoi ca din transferul lui Traore am pierdut, pt ca la transferul ulterior la Anji am fost fentati . Deci asta in esenta . Acum multi se vor intreba daca ii intereseaza pe procurori cu cat a vindut Kubanul, sau mai degraba cu cat a cumparat jucatorul de la noi ! Si la fel in cazul lui Dorsin . Si sa explici ca totul ar fi ok pt ca UEFA ne-a verificat e hazliu, doar aia nu-s procurori, nu fac comisii rogatorii etc . Si nu strica sa aminteasca ceva si despre celalalte doua obiective verificate . Si apropo, conform sefului Garzii, controlul tine cel putin o saptamana . Fratilor, ziceti ce vreti, dar eu ma tem ! Cel putin in cazul lui Traore toti ne-am mirat ca a fost dat doar cu 4 mil si unde, in Rusia !

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s