Despre „fenomenul” Andone, necenzurat


În ultimele articole (şi în unele comentarii pe marginea lor) au apărut iarăşi referiri la sau comparaţii cu era Andone, iar înainte de demisia (demiterea?) sa au apărut – inclusiv pe Tribuna CFR – tone întregi (sau „megaocteţi”, mai degrabă) de comentarii despre utilitatea sau nu a demiterii lui. Aşa că m-am gândit să-i fac şi eu un mic portret acestui antrenor simpatic mie, cu tot cu greşelile şi limitele lui, care – în ciuda ultimelor – a contribuit decisiv la atingerea actualului stadiu al CFR-ului (care acum 5-6 ani era un ”next level” greu de atins în opinia multora!).

Vreau să precizez din start că aceste rânduri nu sunt direcţionate împotriva nimănui, nici nu sar în ajutorul sau în susţinerea lui Ando (nici nu are nevoie). Nu este nici măcar o sugestie voalată pentru revenirea sa. Nimic din toate aceste lucruri. Pur şi simplu este o dorinţă de-a mea (mai veche) de-a clarifica anumite aspecte, și dacă tot încerc această clarificare, o fac în primul rând pentru mine însumi, ca să nu fiu nevoit de-acum încolo să tot revin cu fragmente de păreri pe marginea acestui subiect.

Pe Ioan Andone îl cunosc personal. În mai-iunie 1992, pe când eram preşedinte de club la echipa noastră („X”) din Divizia C, am avut un drum la Hunedoara, în vizită la conducerea celor de la Corvinul. Trebuia să obțin acordul lor de transfer pentru un jucător „descoperit” de noi, unde făcea armata. [Daniel Bona se numea „băiatul”, iar acum acum e antrenor la Corona Braşov, echipă aflată momentan pe primul loc în Seria a II-a a Ligii a 2-a – felicitări, Daniele, și succes!] Eram deja în discuţii cu oamenii de acolo, nu lungi, pentru că totul s-a rezolvat în câteva minute (băieţi de nota 10!), când, la un moment dat, a dat buzna Ando pe-acolo, spre surprinderea generală. După ce a fost salutat de foştii săi colegi de echipă (Petcu ș.a.), a venit la noi, s-a prezentat cum se cuvine (de parcă nu-l ştiam!; amintirea scenelor XXX către ceauşişti era încă vie…), şi a purtat cu noi o conversaţie de aproximativ 5-6 minute. Cine suntem?, ce probleme avem?… A fost extrem de amabil şi jovial, ne-a dat şi câteva sfaturi condimentate cu ceva de genul „plm”, după care i-a pupat pe foştii săi colegi şi dus a fost. În drum spre casă am disecat cu colegii mei această apariţie „fulger” a lui, şi, vă spun sincer, acela a fost momentul în care Ando mi-a intrat în suflet!

Timpul a trecut, echipa noastră s-a desfiinţat prin 1996 (mult mai târziu şi Corvinul, din păcate), eu am ajuns… unde sunt şi acum, Bona a ajuns la Tractorul Braşov (în „B”), Andone s-a apucat de antrenorat (eram mereu la curent cu parcursul său). Între timp am devenit ceferist convins (în anii ’70–’80 fiind doar un simpatizant al echipei), impulsul major fiind ediţia aia de „B”, când am promovat în prima ligă, în dauna Jiului. După o progresie „impară” (locul 9,7,5 şi 3, parcă) a echipei, am fost chiar foarte bucuros să aflu că Ando a fost numit antrenor principal la începutul sezonului 2007-2008. Mi-am amintit cu nostalgie de acel episod din 1992 de la Hunedoara, simţind, într-un fel, că titlul de campioană chiar este posibilă cu el la timonă.

Restul îl ştiţi şi voi, nu insist: un sezon de toamnă remarcabil (11-12 puncte faţă eterna Stână, nu mai ştiu exact câte erau), apoi reculul din primăvară, cu pierderea treptată a avansului, concomitent cu accentuarea unor manevre mizerabile din partea oierului, CFR ajungând în situaţia dramatică de a pierde primul loc la un moment dat. În acele momente au apărut arhicunoscutele „miştouri” ale oierului, iar conducerea noastră tăcea, parcă debusolată. Atunci a ieşit Ando în prim-plan, l-a pus cu botul pe labe pe oier („Cine-i Gigi-Migi ăsta, să tacă din gură, că…”, ceva de acest gen) şi ştiu foarte bine că pentru acest gest „obraznic” a fost iubit de întreaga suflare ceferistă şi poate nu numai… A urmat  un final de infarct, nişte combinaţii mai puţin ortodoxe cu Dinamo (bravo lor, fără ei nu se putea!) şi titlul a ajuns în Gruia. Fericire nemărginită, contract pe viaţă, început de hegemonie, şampanie, avânt în noul sezon… apoi demitere bruscă, cu câteva zile înainte de debutul în grupele CL.

În primăvara asta, când a revenit, am avut iarăşi acel sentiment ciudat (nedemn pentru un fost preşedinte şi jucător de fotbal) că o va scoate el cumva la capăt. Iarăşi meci câştigat în deplasare cu Dinamo, meciuri din 2 în 2 zile, victorii în ultimele minute, toată Liga 1 împotriva noastră, dar tot noi am ieşit învingători!!!

Până aici cu nostalgia, explicaţia simpatiei mele faţă de el. De-aici încolo urmează opiniile mele absolut personale şi – sper – profesioniste, vizavi de trecut, prezent şi viitor:

  1. Începutul sezonului 2012-2013 l-a prins pe Ando cu „fundul gol” mai devreme decât ne prezenta Albusibiu, de fapt chiar în pregătiri. Din considerente de amiciţie şi – poate – cu intenţia de-a nu crea din start disensiuni cu conducerea, a pus şi el ştampila CTC asupra lotului („nu am probleme de lot”), dar realitatea era alta.
  2. Abordarea campaniei de calificare în grupele CL l-a surprins pe Ando într-o situaţie nouă pentru el. A pregătit bine acele meciuri (4 victorii din 4), dar a lăsat-o mai moale în campionat (oricum, o boală mai veche a noului CFR), asta mai mult ca sigur şi la „sugestia” grupului de forţă din vestiar. S-a creat o prăpastie între realizările dintre cele două competiţii, iar când conducerea a ridicat tonul și ștacheta internă („campionatul este primordial”) era deja târziu. Toți cei din lot – dar şi antrenorul – erau setați mental pe Champions League, pe sumele mari ce le vor intra în buzunare, pe posibilele transferuri răsunătoare, pe imagine. Ca „bonus”, a apărut psihoza accidentărilor în lanţ (lucru ce nu poate fi anticipat), care a acutizat şi mai mult problema generală.
  3. În această situaţie, în doar câteva săptămâni, s-a creat o stare de disperare LA TOATE NIVELURILE (conducere, antrenor, jucători, inclusiv suporteri), o psihoză, o trecere rapidă de la o stare de euforie la una de frustrare. Am mai realizat totuși lucruri frumoase în primele 3 partide din grupele CL (mai mult din inerţie), dar s-a conturat destul de clar poziția că o continuare a conlucrării nu mai este posibilă ÎN ACEL MOMENT.
  4. Şi aici vine părerea personală, care înclină spre un compromis: Ando trebuia păstrat măcar până-n iarnă; un ciclu trebuia terminat. Și-mi permit și un sfat pentru viitor: indiferent de situaţie, conducerea (şi noi, suporterii) trebuie să aibă răbdare cu un antrenor măcar până la finele unui sezon, fie el de toamnă sau de primăvară. Lucru valabil şi pentru Paulo Sergio, în ale cărui posibilităţi cred sincer, dar cu condiţia să fie lăsat să le demonstreze. Deciziile grele se iau vara sau iarna, nu în intersezon (cu mici expecţii, care întăresc regula).
  5. În acest moment, aşteptările sunt mai mari decât resursele. Noi, suporterii, avem oareșce justificări pentru a aștepta mai mult: iubirea nemărginită față de echipă, dorinţa de-a o vedea cât mai sus etc. Există, desigur, greşeli de management, de tactică, de.. din toate, dar în principal este extrem de greu să-ţi depăşeşti constant condiţia. Norocul ţine în câteva partide, mobilizarea în alte câteva, merge şi „autobaza” (pigmentată cu contraatacuri), dar pentru rezultate constant mai bune e nevoie să crească în primul rând clubul, ca potenţă financiară, ca brand, ca istorie, ca suflet… Eu sper că se va realiza acest lucru odată şi odată, dar revin: nimic nu se realizează de la o zi la alta, fără fundament, sau cu unul făcut pe nisip.

Cu promisiunea certă că nu voi mai reveni niciodată asupra acestui subiect, îmi permit să prevăd încă o reîntoarcere a lui Ando cândva, într-o situaţie poate la fel de disperată a echipei, când puterea lui de mobilizare şi indicaţiile tactice presărate cu „plm” vor mai aduce nişte titluri şi nişte euroi pentru club. Când vom ajunge la acel “next-level-tip-Şahtior” dorit şi promis (dar imposibil de atins în mai puţin de 7-8 ani, în primul rând din considerente financiare), atunci  –probabil – Ando nu mai poate fi o soluţie pentru CFR. Până atunci însă, da!

Te pup, Ando, și poate ne mai întâlnim la Hunedoara…

Cu respect şi prietenie, Kiruj

HAI CFR!!!

22 comments

  1. Superb Kiruj! Un singur lucru lipseşte! Speram să explici plecarea lui Ando… A vrut să plece? A fost dat afară? Îmi vine din ce în ce mai greu să cred că a fost demis. Cred că s-a autodemis. Şi speram să aflu explicaţii de la un om care l-a cunoscut şi-l stie pe omul Andone.

    Apreciază

    • Nu am informaţii, Silică dragă, doar zvonuri, aluzii, cum spune mai jos Caneto, „cioburi” aruncate (voit sau nu), adevărul cam tot acolo este unde bate şi Caneto, asta-i doar o opinie. Asta cu „l-am cunoscut personal” ia-o aşa cum am scris aici (între ghilimele, adică), e vorba de acele 5-6 minute, probabil nici nu-şi mai aminteşte de noi. Pentru mine a însemnat mai mult, mi-a făcut o foarte bună impresie (probabil de-aici se trage acel dram de subiectivism în a-l „ierta” de anumite păcate),câteodată sunt suficiente 5-6 minute să „citeşti” un om…

      Apreciază

      • Nu am participat la discutia dintre Arpi si Andone(a fost o discutie intre 4 ochi in birou la Arpi), dar apropiatii lui Arpi au fost surprinsi de decizia lui Andone, fapt care ma face sa cred ca vorbim de o demisie, care demisie a plecat de la pierderea increderii conducerii in Andone.

        Apreciază

  2. Din franturi de declaratii, aluzii, zvonuri etc. reiese ca s-a produs o ruptura intre Andone si I. Muresan. Motivul nu-l cunoastem, nici momentul in care au inceput neintelegerile, dar zvonurile privind discutiile cu italianul Reja sunt de prin august, deci ceva n-a fost koser intre ei inca dinainte de a se aduna esecurile din campionat. Rezultatele din campionat au grabit doar despartirea. Nu ca as fi un mare fan al stilului de joc impus de Andone, dar imi pare rau pentru el. Sunt sigur ca altfel se prezentau pe teren, pe plan mental, jucatorii in meciul cu Galatasaray. Nu-i timp de prea multe regrete, sa-i tinem pumnii lui Paolo Sergio, sunt inca multe meciuri foarte importante pana la sfarsitul anului. Primul, duminica, contra Concordiei, trebuie neaparat castigat. In caz de esec se prea poate sa intram adanc in criza si-atunci tare ma tem ca se va repeta scenariul de-acum doi ani: jucatorii buni vor pleca, revine Minteuan sau Dican, conducerea incepe pregatirile pentru sezonul 2013-2014.

    Apreciază

  3. Si mie imi pare rau ca Ando a plecat (demis sau demisionar, cine stie?) la mijlocul campaniei de calificare in Champions League. Nu era timpul potrivit pentru o despartire. Despartirea putea avea loc la iarna cand se termina sezonul si in campionatul intern si in C.L. Cu el cred ca CFR ar fi avut alta prestatie in teren impotriva turcilor de la Galatasaray. Cel putin isi cunostea jucatorii si striga la ei de pa margine, nu-i lasa sa faca gafele monumentale pe care le-au facut si cred ca altaul era cursul jocului dar si rezultatul. Daca in Liga 1 situatia era compromisa macar aveam ceva sanse pentru primavara europeana in Champions League sau Europa League. Trebuia mers pe aceasta cale pana la sfarsit. Acum sansele pentru primavara europeana s-au diminuat drastic. Sa aperam ca Paolo Sergio va reusi sa redreseze situatia si sa nu ajungem sa intram in degringolada totala.

    Apreciază

  4. Am vazut haosul dupa plecarea lui Andone, declaratii contradictorii despre noul antrenor, am fost refuzati pe banda rulanta, nimic nu era planificat. Sunt absolut convins ca Andone a demisionat, nici nu ma mir dupa prestatia fenomenala din meciul cu Viitorul, l-au sapat jucatorii, sa fie foarte clar. Asa cum a scris si kiruj trebuia pastrat obligatoriu pana in iarna.
    Nu vom sti niciodata deznodamantul meciului cu Galatasaray cu Andone pe banca, dar cu siguranta abordam acel meci cu o alta mentalitate, iar in acesta competitie acest lucru a fost cel mai mare atu al nostru, cu care compensam diferentele imense de valoare. Din punctul meu de vedere meciul cu Galatasaray a fost pierdut de Paolo Sergio. A gresit flagrant cu asezarea din prima repriza, trebuia sa se accidenteze Sepsi sa-l introduca pe Bastos, in banda stanga (!), alta gafa monumentala si uite asa s-a dus prima repriza. In a doua l-a introdus prea repede pe Bjelanovici, a mutat cu Valente (mana moarta). Asadar noul antrenor este inca departe, foarte departe de Andone care a reusit 5 victorii si un egal in Ch. League. Trebuie sa amintim si porcariile conducerii, in ultima vreme Arpi apare mai des in media decat oierul sef, ne-am becalizat fara nici un dubiu, ne-am manelizat pentru ca tot marele patron poate sa-si traga un Bentley coupe, nou nout, dar un atacant semi mediocru n-am reusit sa aducem, desi vrem sa ajungem in primavara europeana.

    Apreciază

      • Nici Sare nu cred. Deac putea fi trecut pe lista,doar ca la momentul acela s-a considerat ca accidentarea lui va fi de mai lunga durata ceea ce facea inutila includerea sa pe lista. Daca are cineva informatii mai proaspete il rog sa ne spuna.

        Apreciază

  5. Interesanta abordare, care se construieste insa exclusiv pe elemente subiective . Pe Ando l-am vazut la antrenamentele din prima perioada, nu intru in amanunte, dar erau slabe de tot ! Apoi jocul bun si ca urmare, avansul de 13 pct se datoreaza muncii lui Bergodi, iar risipirea acelor pct exclusiv lui Ando, care s-a dat cu toboganul cu jucatorii in pregatiri in loc de antrenamente si abordare serioasa . Da, a mai manarit si steaua, dar ei ne-au topit punctele ?! Iar cu privire la declaratiile date in general de Ando, cel mai bine l-a descris Calin Cocora, zicand, ca e cel mai mare gargaragiu care a trecut pe la noi ! al doilea campionat-pt el- s-a castigat prin joc penibil si noroc chior . Acum jocul penibil s-a pastrat, dar norocul s-a rezumat doar la CL . Si ma rog, d-le Kiruj, daca i-ati urmarit cariera, unde a mai avut rezultate, in afara de Dinamo, prin butoanele lui Borcea ? Nicaieri ! De peste tot a fost dat afara, inclusiv de la Dinamo si inca de mai multe ori ! Ai nostri au gresit neacceptand realitatea cu privire la modul in care s-a castigat campionatul, deci o varianta viabila si sigura de inlocuire trebuia sa fie cel putin din 1 oct. ! In concluzie nu plang de loc dupa Ando, plang in schimb pt transferurile penibile si lipsa perspectivei de inbunatatire pe aceasta linie . PS. Si colac peste pupaza, apare azi si otrava cu presupusa mita a portughezilor ! Ando, ce fericit poti fi ca ai scapat …

    Apreciază

    • daca e sa vorbeasca rezultatele-Ando ne-a castigat 2 campionate. in imprejurari mai ciudate-cel putin a doua. Pot spune ca a avut si ghinion turul asta-accidentarile in lant a unor jucatori dintre cei mai buni-Sougu, Sare, Vass, Deac.. arbitraje dintre cele mai ostile. Pe de alta parte probabil ca nu e usor sa lucrezi cu jucatorii portughezi… avem a doua oara antrenor portughez…Una peste alta acum ar trebui sa jucam bine. Sa vedem.

      Apreciază

    • Béla dragă, chiar asta am dorit, o abordare cât se poate de subiectivă, am vrut să scap de această „psihoză”, am ieşit cu pieptul gol în faţa voastră, poate nu trebuia…Dacă ai fost atent (scuză-mă că o iau pe „tu”, te invit şi pe tine s-o continuăm aşa, de fapt cu toată lumea, practic am doar 55 de ani, sunt o tânără speranţă, ce naiba…), ai observat că n-am negat deficienţele lui Ando, am şi subliniat limitele lui, mai cu seamă când vom avansa în „next level”, când ne vom bate în finala CL cu Barcelona…Cu titlul obţinut la Dinamo, nu te lua te rog după mitici, ar fi cea mai mare prostie posibilă, nu te lăsa „spălat”, te rog eu…Nu te lua după spusele unui infractor urmărit la un moment de dat de ditamai Interpol, chiar dacă ceva-ceva a fost şi acolo, ca şi în 2008, când i-am bătut noi în Ştefan cel Mare. Detalii mărunte, Béla dragă, crede-mă. Nu plâng după Ando, vorbesc foarte serios, în general nu prea plâng, dar am un respect deosebit pentru tot ce înseamnă „contribuţie pentru legenda CFR”, iar aici contribuţia lui Arpy, I.Mureşan, Ando, Cadu, etc.. este nepreţuită (pentru restul avem mastercard). Timpul le aşează pe toate, Béla, şi în fotbal, şi în viaţă. Dar hai să n-o lungim, îţi propun să susţinem necondiţionat echipa, şi să avem motive să-l uităm cît mai repede posibil pe Ando…Chiar în meciul cu Braga, de ce nu ? HAI CFR !!

      Apreciază

  6. Apropo de scandalul inventat cu meciul vandut de Cadu turcilor, parerea mea ca e o aberatie. Returul cu Roma din 2008 a fost scorul 1-3 nu 1-1. Povestea e frumoasa, dar nu cred ca e posibila. Adica, CFR are slabiciuni care la un anumit nivel sunt speculate. Ar fi simplu sa spunem ca echipa e perfecta si poate pierde numai cand vrea ea. In rest, se incearca sa se arunce pete asupra unei echipe care joaca numai in teren. O echipa cu un stil de joc inestetic, furata masiv de arbitri pe tot mandatul lui Andone. Jucatorii straini nu sunt mereu peste cei romani, dar macar nu sunt marionetele clanului Becali, iar daca pierd meciuri si puncte pierd pe slabiciunile lor. Iar declaratii care sunt iar rascolite spun de campania mediatica anti-CFR, fapt care ii poate face pe unii jucatori sa se intrebe daca nu cumva ziaristii au dreptate (caci de unde vin ei, totusi, ziaristii beneficiaza de prezumtia de profesionalism si echidistanta).

    Apreciază

  7. Parerea mea e ca Andone stie la perfectie tactica contraatacului, de asta a reusit performante extrem de bune in cupele europene contra unor echipe care au un buget mult mai mare ca al nostru. Practic toata tactica lui Andone se bazeaza pe o aparare pe 2 linii care sta foarte retrasa si contraatacuri pe cele 2 flancuri urmate de centrare pe varf. Cu aceasta tactica am doborat adversari foarte puternici si eu sunt sigur ca cu Andone pe banca noi nu pierdeam cu Galata si acum eram in primavara europeana. In schimb Andone are si limite si astea se vad cand joaca cu echipe net inferioare gen Ceahlaul sau Iasi, pentru ca el nu stie sa se modeleze si sa faca o echipa care sa atace 90 de minute. Si aceste limite, alaturate cu ghinionul accidentarilor au rezultat in demiterea lui Andone. Mie unul imi pare rau. Corect era ca Andone sa fie lasat sa isi termine aventura europeana. Antrenorul asta portugez se vede ca nu cunoaste jucatorii. A incercat cu Galata sa joace ofensiv, a renuntat la mijlocasii defensivi si a jucat cu Muresan si Godmesche mult mai ofensivi si asta ne-a costat. Daca antrenorul asta portughez nu va adapta rapid echipei vom pierde si cu Braga la 2 goluri diferenta.

    Apreciază

  8. Bravo, Kiruj! Calin Cocora spunea in urma cu cateva saptamani, si pe buna dreptate, ca ar avea nevoie si CFR-ul de un Stoichita al ei. La vremea aceea Ando inca era pe banca CFR-ului, iar atunci ma si gandeam cine ar putea fi acest ”Stoichita al nostru”. Intre timp, sunt convins ca l-am gasit, in persoana Falcosului, pentru ca nu ma indoiesc nici eu ca Ioan Andone va reveni odata pe banca echipei noastre. Referindu-se la ”generatia de aur” a literaturii ruse, Dostoievski zicea odata cam asa: ,,Noi toti am iesit de sub mantaua lui Gogol”. Cred ca vorbele astea ni s-ar cam potrivi si noua ceferistilor, Gogol al nostru fiind, desigur, Ioan Andone… El va fi, pentru destula vreme inca, mantaua de vreme rea a echipei noastre. Nu stiu insa cine ar fi ”sufletele moarte” din viata Falcosului. Pana acum doar Iuliu Muresan pare a fi unul dintre ele…

    Apreciază

  9. Un articol necesar avand chiar din titlu si un cuvant necesar (necenzurat). M o m e n t u l ales pt. schimbarea antrenorului la echipa (bonus ce a urmat) e o dovada, in cel mai fericit caz, de amatorism si numai cu mare sansa deznodamantul cu Galatasaray ar fi putut fi altul. Am avut impresia ,sper sa nu se confirme in viitor,unei neimplicari emotionale la noul antrenor care ar fi indus o compresie sub asteptari la intreaga echipa.Sigur ca sunt antrenori de aceeasi varsta care stau linistiti la orice meci iar echipa e mobilizata la maximum in teren.Sper ca asa va si fi.

    Apreciază

  10. Se spune ca a fost odata un mare sef atotputernic care ar fi avut sansa unei revelatii care l-a dus la concluzia ca nu e bine ca toti ii canta-n struna si la decizia de a mai numi un dregator (la propriu,care s-o dreaga) cu sarcina de a i spune numai adevarul oricat de neplacut ar fi (pt. a putea spune ceea ce altii nu riscau ori nu le statea in caracter,acest dregator purta,in evul mediu, numele de bufon iar in sec.XXI numele de Mandorlini).

    Apreciază

  11. Felicitari Kiruj pentru articol.Eu unul am fost total impotriva schimbarii lui Ando……de fapt a tuturor celorlalti dinaintea lui.Tocmai pentru a se instaura la club o continuitate si respectarea unui plan pe timp mediu si lung.Pentru ca eu merg pe ideea ca un antrenor poate crea o echipa care sa ajunga la maturitate .Acum pana unde poate ajunge, depinde de calitatea materialului pe care i-l furnizeaza conducerea clubului prin jucatorii pe care isi permite sa-i aduca.
    Si doar mergand pe aceasta cale putem sa avem discutii legate de performantele realizate.Evident as vrea ca Paolo sa stea 2ani(cel putin) si in acest timp sa castige cel putin o Cupa a Romaniei si astfel sa pot spune si eu ca Albu (dupa partida cu Brasovul) privind amprenta lui la jocul CFRului.
    Eu unul sunt convins ca Paolo are o viziune asupra jocului……dar va avea nevoie de timp (si rabdare din partea conducerii)sa le-o impartaseasca jucatorilor si acestia sa si-o insuseasca corect.
    Oricum eu cred ca „limitatul” Ando va ramane daca nu in inima suporterilor cel putin a istoriei clubului cu eficienta dezarmanta(pentru orice antrenor) ……..2 titluri si o cupa a Romaniei intrun campionat si jumatate!

    Apreciază

  12. Kiruj, eu stiam ca prietenul tau Bona a jucat (si) pe la METROM Brasov. Gresesc eu, sau chiar a trecut si pe acolo? Cred ca a fost un atacant bun pentru nivelul diviziei B, pentru ca inscria destul de des.

    Apreciază

    • A plecat de la noi în dec.’93 , a trecut pe la mai multe echipe din Braşov, inclusiv Metrom. A fost şi la Săcele, lângă Braşov. Ca stil de joc semăna mult cu Dembrovschi (pentru cei care l-au văzut jucând), avea ceva şi din Mostovoi (ex-Celta Vigo). Avea un procentaj de apr. 80% de reuşită din lovituri libere directe de la 16-22 de metrii. Era o fază memorabilă la Tg. Mureş : Daniel a intrat mai dur la unul Lucian Moldovan de la Electromureş (sper că n-am greşit numele), la care ăla s-a repezit la Bona : „Băi, bozgore, nu ţi-e ruşine ?”. Nici nu trebuie să spun că era singurul român din echipă, am râs cu lacrimi şi el, şi toată echipa…Era cel mai educat din lot (a terminat şi facultatea de subingineri auto sau TCM de la M.-Ciuc), era un adevărat domn. Sper să reuşească în viaţă.

      Apreciază

  13. Felicitari Kiruj ! Se stie ca si eu am fost in total dezacord cu decizia conducerii de a il schimba pe Andone . Iar meritele lui oricat ar incerca contestatarii sa le diminueze sau sa le stearga cu buretele sunt acolo si de necontestat

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s