Cu calm ardelenesc despre trecutul apropiat și prezentul cam îndepărtat de titlu

2011-2012

În sezonul trecut, CFR a reușit 4 transferuri teribile, decisive, cruciale (Beto, Renan, Sougou, Weldon) – nici nu știu cum să le mai spun – și unul foarte bun (Camora), care acoperea un post rămas cu probleme după transferul lui Alvaro Pereira la Porto. Pentru JC, sezonul a început cu adevărat în etapa a 5-a, când i s-a pus la dispoziție o echipă puternică, probabil cel mai bun „prim 11” din ultimul deceniu (vezi imaginea). Cel mai bun, dar nu perfect. Trei poziții nu erau acoperite la nivelul celorlalte: 1) fundaș dreapta – Panin, al cărui randament era deja în scădere; 2) mijlocaș central (o încercare de ”box to box”) – a fost forțat la muncă silnică timp de 90 minute Peralta, cel care n-a însă n-a avut un tur de campionat prea reușit (nici măcar o pasă de gol); 3) aripă stânga – improvizația Ronny (cel care trăgea instinctiv spre centru), în alternanță cu improvizația Bastos (simplă coincidență de nume cu Bastos din zilele noastre). CFR nu juca entuziasmant, mulți nu-l considerau pe Jorge Costa antrenor de nivelul echipei, dar punctele se adunau la teșcherea. În iarnă „dezerta” Weldon, dar revenirea cu gol a lui Kapetanos acoperea într-o măsură importantă pierderea rapidului și eficientului atacant brazilian. Pierderea lui Renan n-a fost, din păcate, acoperită nici până în zilele noastre și era să ne coste titlul de campioană în sezonul trecut!

2012-2013

Ioan Andone a fost lăsat să se pregătească în liniște pentru Champions League, din vârful podiumului Ligii 1 (o restanță morală pe care Paszkany s-a decis s-o plătească cu dărnicie, deși nu-i stătea în obicei să refolosească aceeași oală la altă supă). Cel mai titrat antrenor al CFR-ului s-a pus pe treabă, a efectuat pregătirea de vară exact în timpul verii, a stabilit sistemul de joc și acesta s-a întâmplat să fie un clasic în viață: 4-4-2, cu un profil central defensiv. Două sunt transferurile care au indus revoluționarea sistemului de joc și tactica CFR-ului: Diogo Valente (ce lovitură, doar fusese „oglinda” lui Sougou la echipa din Portugalia!) era văzut drept rezolvarea definitivă a problemei flancului stâng, iar lui Cipri Deac i s-a rezervat banda dreaptă. Doar că aducerea lui Deac l-a împins pe Sougou într-o poziție centrală, foarte avansată, aproape la nivelul lui Kapetanos, departe de cursele în viteză pe flanc și pasele precise, decisive, pentru care era recunoscut, iar această mutare a stârnit primul „hmmm…” din partea publicului mai mult sau mai puțin cunoscător al fenomenului.

După cum bine știți, în sezonul recent încheiat Andone îl scosese din mânecă, ca pe un iepuraș rătăcit, pe Bakary „Bouba” Saré, pe care-l plasase lângă Gabi Mureșan. Iar jucătorul rebel a dat semne de cumințire și s-a lipit bine de Mureșan. Perechea de mijlocași centrali – ambii cu profil defensiv – era deja stabilită. De acum mai trebuia doar lucrat la tranziția mingii din apărare spre ofensivă și spre victoriile succesive. S-a considerat că CFR poate ataca mortal/letal pe extreme, deci nu e nevoie de un mijlocaș central de construcție, plin de creativitate, cu pase măiastre și șut teribil. Așadar, la CFR n-au ajuns în vara asta nici Trică 2 și nici Renan 2. Atenție! Nu țin minte să se fi vorbit în acel început de sezon despre CFR ca fiind o echipă care va refuza posesia și va juca numai pe contraatac! De altfel, meciuri precum cel contra Vasluiului sau cel din deplasarea de la Rapid stau mărturie că CFR știa al naibii de bine să plimbe mingea de la coechipier la coechipier, nu doar să arunce obuze.

Unde se futu butonul? Exact pe extreme! Diogo Valente a fost (și mai este) o deziluzie, redeschizând calea improvizațiilor pe extrema stângă (Nicoară, Camora), iar pe dreapta Deac nu a fost decisiv, atât cât a apucat să joace. În plus, foarte curând s-a constatat că Sougou băgat în centru într-adevăr e un sacrilegiu pe altarul fotbalului. Primele probleme pentru Ando, primii pași greșiți. Însă, la debut de sezon, finalul campionatului pare foarte departe și nimeni nu privește spre etapa a 34-a, când sare în ochi competiția continentală cea mai bestială, cu scouterii echipelor cele mai… xxxdoase (termen ginecologic).

Să vedem ce roluri mai aveau și alții pe teren, că doar o echipă n-are numai mijloc, ci și cap și cur. Kapetanos ar fi trebuit să compenseze prin eficiența la centrările pe sus pătrunderile în forță ale lui Weldon și putem zice că s-a achitat de sarcină. Felgueiras avea rolul să-l facă uitat pe Beto. Nu l-a făcut uitat, dar e cam de același nivel cu „nebunul”. Deși au un stil diferit, cei doi portari au în fapt același punct puternic (șuturile de la distanță) și aceeași slăbiciune (jocul unu la unu). Felgueiras e mai sigur pe respingerea mingii (Beto mai respingea și la adversari), dar Beto compensa printr-o coordonare și mobilizare mai bună a apărării. Pentru simplificare: Felgueiras = Beto. Cel mai important câștig a fost aducerea lui Ivo Pinto pe postul de fundaș dreapta, mutare foarte bună, echivalentă cu aducerea lui Camora pe flancul opus, în urmă cu un an. Nicio mutare în zona centrală a apărării, unde rămânea valabilă eterna alegere a perechii lui Cadu, de la meci la meci.

Și, cam atât… În rest, față de „bafta” lui Jorge Costa la transferuri, cu excepția lui Felgueiras (pe care l-am asimilat lui Beto), Andone nu se poate lăuda cu vreun transfer teribil, decisiv, crucial, vreo minune reușită de Iuliu Mureșan! Să nu uităm că activarea (că nu se poate vorbi de reactivare) lui Bastos este doar o întâmplare norocoasă absolut nesperată. Rafael era cu un picior în viața lui și cu altul pe plecare. Iar Andone, spre deosebire de Jorge Costa, avea sarcina să atace pe patru fronturi (am socotit și Supercupa), nu doar pe două.

Apoi a venit campania de secerări, cu o „producție” incredibilă la hectarul de ceferiști! Accidentările au decimat CFR-ul, dar ar trebui să fim totuși foarte-foarte prudenți în a afirma că la infirmerie au ajuns jucători de importanță covârșitoare. Ronny, de exemplu, e mai util decât Hora și Nicoară la un loc, dar tot nu e o soluție ideală pentru CFR. Vass a venit cu o condiție fizică precară și n-a apucat să devină o certitudine. Pierderea lui Deac ar putea să fie socotită drept cea mai importantă, dar categoric nu pentru flancul drept, dacă vine la pachet cu sacrificarea lui Sougou! Acela a fost doar un experiment eșuat, să-l uităm cât mai repede. Dacă Deac va reveni la potențialul său de joc, n-aș vrea să-l văd decât în banda stângă.

Foarte interesant cum, forțat de accidentări, dar și de lipsa de randament a unor jucători pe care se punea bază în faza inițială, de proiect, Andone a ajuns recent la o formulă de echipă mai apropiată de cea a lui Jorge Costa, decât de 4-4-2-ul propriu! O schimbare de formulă de joc și de tactică, totodată, în plin sezon! Însă formula asta (cu care Jorge Costa nu scotea… fotbal, numai rezultate), i-a ieșit lui Andone ceva mai dezechilibrată. Pe faza de construcție/atac terenul pare înclinat spre partea dreaptă, pentru că pe stânga se joacă cu doi fundași clasici. Vă rog să comparați cele două formule de joc din imagini (Jorge Costa și Andone – formula actuală). Câteva celule cu bastonaș, vreo 2-3 sinapse între neuroni și alte câteva mărunțișuri anatomice ne sunt suficiente ca să putem vizualiza de ce șansele lui Andone cu formula asta sunt mai mici decât cele ale lui Jorge Costa (deși aș fi foarte dezamăgit dacă totul ar fi doar producția imaginației mele bogate).

Să zicem că, în baza evoluțiilor de până acum, surpriza Aguirregaray poate fi alternativa viabilă la Peralta. Albusibiu visa recent la un Diogo Valente în zonă centrală. Nu cred în găselnița lui până nu se verifică măcar o dată pe teren. Or mai fi și alte manevre posibile, până la revenirea accidentaților, nu zic nu, dar nu este vreuna care să sară în ochi, să te tragă de mânecă. Oricum am întoarce-o, buba cea mare la ora actuală (și am convingerea că vor mai trece destule ore buboase) este la omul-pereche al lui Gabi Mureșan (nu trebuie să fie obligatoriu mijlocaș defensiv). Pur și simplu n-avem cu cine-l înlocui pe Renan, omul care făcea faza defensivă, executa excelent loviturile libere și avea un șut senzațional, cu o traiectorie pe care nu mulți fotbaliști o pot imprima mingii (în picaj spre poartă). Nu mă acuzați că fotbalul e joc de echipă și umflu importanța pierderii unui singur jucător. Exemplul recent, cu accidentarea lui Sougou contra lui United, cred că e edificator pentru cât de importante sunt piesele de platină/cuarț într-un mecanism.

În loc de Renan, avem acum improvizația Camora, în fapt o supraacoperire a lui Sepsi, nu o substituire a lui Renan. Nu pot fi de acord cu scoaterea din dispozitiv a unui fundaș care poate să-și facă treaba integral, aproape meci de meci, ca să i se facă loc unui fundaș dezamăgitor, care necesită ajutor permanent! Slăbești două poziții, în loc să păstrezi una puternică și să încerci s-o cârpești pe a doua. Pentru voi are vreo logică? Pe de altă parte, cu gândul mereu la faza defensivă, Camora nu-i atât de ofensiv pe partea stângă cum erau improvizațiile Ronny sau Bastos și asta se simte din plin, chiar dacă Bastos încearcă să acopere într-o oarecare măsură zona centru-stânga. Camora se cere readus pe poziția pe care se simte cel mai bine, de fundaș stânga și Andone (dacă mai e antrenor la ora la care scriu) trebuie să scoată din mânecă, din pălărie sau din placenta folosită de Marijana un mijlocaș central adevărat, căruia să nu-i fie străină banda stângă. Din ce avem în lot, dacă-l ajută zeii sănătății, parcă Deac ar putea umple într-o măsură rezonabilă acel gol. Oare cât mai stă pe bară?…

Un alt experiment pe care aș vrea să-l văd cât mai curând – chiar mai mult decât pe cel cu Deac – ar fi introducerea lui Martinez pe o poziție mai avansată și retragerea lui Aguirregaray mai aproape de Mureșan, dar tot cu sarcină dublă (defensivă-atac). Oare cât mai stă Martinez pe bară?…

Cu toată aprecierea pentru Saré, la cât teren avem de recuperat, numai efectuarea fazei defensive nu mai este suficientă. Unul dintre mijlocașii defensivi clasici trebuie sacrificat și trecut pe bancă imediat ce-și revine unul dintre cei amintiți mai sus. La revenire, probabil că Saré va ajunge rezerva lui Mureșan, pregătit pentru meciurile când acesta-și va număra etapele de suspendare datorate cartonașelor. Revin puțin la sezonul lui JC: vă aduceți aminte ce forță degaja CFR-ul la un moment dat cu tripleta de mijlocași Renan-Mureșan-Peralta? Sper să putem recuceri cât mai curând mijlocul terenului cu Mureșan-Aguirregaray-Martinez (Deac) și să ajungem din nou să facem noi jocurile, nu să ne adaptăm mereu la generozitatea adversarilor în a ne oferi mingi, ocazii de contraatac sau greșeli de apărare.

Concluzie: transferurile recente n-au mai fost la nivelul celor din urmă cu un sezon (nu susțin că acestea au fost slabe, ci că acelea au fost ieșit din tipar de reușite!), iar Andone nici măcar nu poate conta pe mulți dintre jucătorii aduși. În plus, ritmul competițional infernal nu lasă răgaz suficient nici pentru revenirea la forma maximă, nici pentru adaptarea temeinică la următorul adversar. Să nu uităm că în campionat, din cauza adversarilor deloc accesibili programați, nu s-au putut nici măcar menaja unii dintre titulari în vederea partidelor din CL, care erau clar mai importante în acel moment. S-a încercat o dată, la Rapid, dar eșecul a fost cumplit de dureros. În aceste condiții, puțini dintre jucătorii de bază pot juca constant bine/foarte bine atât pe durata unei partide, cât și pe cele trei fronturi.

În acest sezon trebuie să recunoaștem că sunt câteva echipe adverse în formă foarte bună, iar asta nu ușurează cu nimic sarcina CFR-ului, care nu e obligată să recupereze doar distanța față de primii clasați. Misiunea pare imposibilă, totul pare împotriva noastră, iar blestemul înmuierii din doi în doi ani pare să reziste New York – London – Cluj-Napoca. Teoretic suntem încă în cărțile Champions League, practic dăm cu zarul în budă. Deși nu suntem în situația catastrofală de acum vreo două sezoane, când nu aveam nici echipă, nici bancă tehnică experimentată, conjunctura cere o minune și un miracol pentru ca CFR-ul să nu rateze acest sezon. După mine, minunea nu se poate declanșa în întregime de pe banca tehnică, fără un miracol la nivelul gazonului, acolo unde se pun creierul și voința la fotbal, osul la minge și la talpa adversarilor. În definitiv, niciun antrenor nu a ajuns vreodată celebru, de succes, „Ferguson”, fără ajutorul fotbaliștilor aflați la dispoziție.

Las concluzia majoră (trebuie sau nu îndepărtat Ioan Andone) să fie trasă de conducerea CFR, singura care cunoaște la nivel cromozomial problema cu care se confruntă în acest moment clubul și voi accepta soluția găsită, cu speranța că e cea mai inspirată.

Baftă, CFR!