Cu calm ardelenesc despre trecutul apropiat și prezentul cam îndepărtat de titlu


2011-2012

În sezonul trecut, CFR a reușit 4 transferuri teribile, decisive, cruciale (Beto, Renan, Sougou, Weldon) – nici nu știu cum să le mai spun – și unul foarte bun (Camora), care acoperea un post rămas cu probleme după transferul lui Alvaro Pereira la Porto. Pentru JC, sezonul a început cu adevărat în etapa a 5-a, când i s-a pus la dispoziție o echipă puternică, probabil cel mai bun „prim 11” din ultimul deceniu (vezi imaginea). Cel mai bun, dar nu perfect. Trei poziții nu erau acoperite la nivelul celorlalte: 1) fundaș dreapta – Panin, al cărui randament era deja în scădere; 2) mijlocaș central (o încercare de ”box to box”) – a fost forțat la muncă silnică timp de 90 minute Peralta, cel care n-a însă n-a avut un tur de campionat prea reușit (nici măcar o pasă de gol); 3) aripă stânga – improvizația Ronny (cel care trăgea instinctiv spre centru), în alternanță cu improvizația Bastos (simplă coincidență de nume cu Bastos din zilele noastre). CFR nu juca entuziasmant, mulți nu-l considerau pe Jorge Costa antrenor de nivelul echipei, dar punctele se adunau la teșcherea. În iarnă „dezerta” Weldon, dar revenirea cu gol a lui Kapetanos acoperea într-o măsură importantă pierderea rapidului și eficientului atacant brazilian. Pierderea lui Renan n-a fost, din păcate, acoperită nici până în zilele noastre și era să ne coste titlul de campioană în sezonul trecut!

2012-2013

Ioan Andone a fost lăsat să se pregătească în liniște pentru Champions League, din vârful podiumului Ligii 1 (o restanță morală pe care Paszkany s-a decis s-o plătească cu dărnicie, deși nu-i stătea în obicei să refolosească aceeași oală la altă supă). Cel mai titrat antrenor al CFR-ului s-a pus pe treabă, a efectuat pregătirea de vară exact în timpul verii, a stabilit sistemul de joc și acesta s-a întâmplat să fie un clasic în viață: 4-4-2, cu un profil central defensiv. Două sunt transferurile care au indus revoluționarea sistemului de joc și tactica CFR-ului: Diogo Valente (ce lovitură, doar fusese „oglinda” lui Sougou la echipa din Portugalia!) era văzut drept rezolvarea definitivă a problemei flancului stâng, iar lui Cipri Deac i s-a rezervat banda dreaptă. Doar că aducerea lui Deac l-a împins pe Sougou într-o poziție centrală, foarte avansată, aproape la nivelul lui Kapetanos, departe de cursele în viteză pe flanc și pasele precise, decisive, pentru care era recunoscut, iar această mutare a stârnit primul „hmmm…” din partea publicului mai mult sau mai puțin cunoscător al fenomenului.

După cum bine știți, în sezonul recent încheiat Andone îl scosese din mânecă, ca pe un iepuraș rătăcit, pe Bakary „Bouba” Saré, pe care-l plasase lângă Gabi Mureșan. Iar jucătorul rebel a dat semne de cumințire și s-a lipit bine de Mureșan. Perechea de mijlocași centrali – ambii cu profil defensiv – era deja stabilită. De acum mai trebuia doar lucrat la tranziția mingii din apărare spre ofensivă și spre victoriile succesive. S-a considerat că CFR poate ataca mortal/letal pe extreme, deci nu e nevoie de un mijlocaș central de construcție, plin de creativitate, cu pase măiastre și șut teribil. Așadar, la CFR n-au ajuns în vara asta nici Trică 2 și nici Renan 2. Atenție! Nu țin minte să se fi vorbit în acel început de sezon despre CFR ca fiind o echipă care va refuza posesia și va juca numai pe contraatac! De altfel, meciuri precum cel contra Vasluiului sau cel din deplasarea de la Rapid stau mărturie că CFR știa al naibii de bine să plimbe mingea de la coechipier la coechipier, nu doar să arunce obuze.

Unde se futu butonul? Exact pe extreme! Diogo Valente a fost (și mai este) o deziluzie, redeschizând calea improvizațiilor pe extrema stângă (Nicoară, Camora), iar pe dreapta Deac nu a fost decisiv, atât cât a apucat să joace. În plus, foarte curând s-a constatat că Sougou băgat în centru într-adevăr e un sacrilegiu pe altarul fotbalului. Primele probleme pentru Ando, primii pași greșiți. Însă, la debut de sezon, finalul campionatului pare foarte departe și nimeni nu privește spre etapa a 34-a, când sare în ochi competiția continentală cea mai bestială, cu scouterii echipelor cele mai… xxxdoase (termen ginecologic).

Să vedem ce roluri mai aveau și alții pe teren, că doar o echipă n-are numai mijloc, ci și cap și cur. Kapetanos ar fi trebuit să compenseze prin eficiența la centrările pe sus pătrunderile în forță ale lui Weldon și putem zice că s-a achitat de sarcină. Felgueiras avea rolul să-l facă uitat pe Beto. Nu l-a făcut uitat, dar e cam de același nivel cu „nebunul”. Deși au un stil diferit, cei doi portari au în fapt același punct puternic (șuturile de la distanță) și aceeași slăbiciune (jocul unu la unu). Felgueiras e mai sigur pe respingerea mingii (Beto mai respingea și la adversari), dar Beto compensa printr-o coordonare și mobilizare mai bună a apărării. Pentru simplificare: Felgueiras = Beto. Cel mai important câștig a fost aducerea lui Ivo Pinto pe postul de fundaș dreapta, mutare foarte bună, echivalentă cu aducerea lui Camora pe flancul opus, în urmă cu un an. Nicio mutare în zona centrală a apărării, unde rămânea valabilă eterna alegere a perechii lui Cadu, de la meci la meci.

Și, cam atât… În rest, față de „bafta” lui Jorge Costa la transferuri, cu excepția lui Felgueiras (pe care l-am asimilat lui Beto), Andone nu se poate lăuda cu vreun transfer teribil, decisiv, crucial, vreo minune reușită de Iuliu Mureșan! Să nu uităm că activarea (că nu se poate vorbi de reactivare) lui Bastos este doar o întâmplare norocoasă absolut nesperată. Rafael era cu un picior în viața lui și cu altul pe plecare. Iar Andone, spre deosebire de Jorge Costa, avea sarcina să atace pe patru fronturi (am socotit și Supercupa), nu doar pe două.

Apoi a venit campania de secerări, cu o „producție” incredibilă la hectarul de ceferiști! Accidentările au decimat CFR-ul, dar ar trebui să fim totuși foarte-foarte prudenți în a afirma că la infirmerie au ajuns jucători de importanță covârșitoare. Ronny, de exemplu, e mai util decât Hora și Nicoară la un loc, dar tot nu e o soluție ideală pentru CFR. Vass a venit cu o condiție fizică precară și n-a apucat să devină o certitudine. Pierderea lui Deac ar putea să fie socotită drept cea mai importantă, dar categoric nu pentru flancul drept, dacă vine la pachet cu sacrificarea lui Sougou! Acela a fost doar un experiment eșuat, să-l uităm cât mai repede. Dacă Deac va reveni la potențialul său de joc, n-aș vrea să-l văd decât în banda stângă.

Foarte interesant cum, forțat de accidentări, dar și de lipsa de randament a unor jucători pe care se punea bază în faza inițială, de proiect, Andone a ajuns recent la o formulă de echipă mai apropiată de cea a lui Jorge Costa, decât de 4-4-2-ul propriu! O schimbare de formulă de joc și de tactică, totodată, în plin sezon! Însă formula asta (cu care Jorge Costa nu scotea… fotbal, numai rezultate), i-a ieșit lui Andone ceva mai dezechilibrată. Pe faza de construcție/atac terenul pare înclinat spre partea dreaptă, pentru că pe stânga se joacă cu doi fundași clasici. Vă rog să comparați cele două formule de joc din imagini (Jorge Costa și Andone – formula actuală). Câteva celule cu bastonaș, vreo 2-3 sinapse între neuroni și alte câteva mărunțișuri anatomice ne sunt suficiente ca să putem vizualiza de ce șansele lui Andone cu formula asta sunt mai mici decât cele ale lui Jorge Costa (deși aș fi foarte dezamăgit dacă totul ar fi doar producția imaginației mele bogate).

Să zicem că, în baza evoluțiilor de până acum, surpriza Aguirregaray poate fi alternativa viabilă la Peralta. Albusibiu visa recent la un Diogo Valente în zonă centrală. Nu cred în găselnița lui până nu se verifică măcar o dată pe teren. Or mai fi și alte manevre posibile, până la revenirea accidentaților, nu zic nu, dar nu este vreuna care să sară în ochi, să te tragă de mânecă. Oricum am întoarce-o, buba cea mare la ora actuală (și am convingerea că vor mai trece destule ore buboase) este la omul-pereche al lui Gabi Mureșan (nu trebuie să fie obligatoriu mijlocaș defensiv). Pur și simplu n-avem cu cine-l înlocui pe Renan, omul care făcea faza defensivă, executa excelent loviturile libere și avea un șut senzațional, cu o traiectorie pe care nu mulți fotbaliști o pot imprima mingii (în picaj spre poartă). Nu mă acuzați că fotbalul e joc de echipă și umflu importanța pierderii unui singur jucător. Exemplul recent, cu accidentarea lui Sougou contra lui United, cred că e edificator pentru cât de importante sunt piesele de platină/cuarț într-un mecanism.

În loc de Renan, avem acum improvizația Camora, în fapt o supraacoperire a lui Sepsi, nu o substituire a lui Renan. Nu pot fi de acord cu scoaterea din dispozitiv a unui fundaș care poate să-și facă treaba integral, aproape meci de meci, ca să i se facă loc unui fundaș dezamăgitor, care necesită ajutor permanent! Slăbești două poziții, în loc să păstrezi una puternică și să încerci s-o cârpești pe a doua. Pentru voi are vreo logică? Pe de altă parte, cu gândul mereu la faza defensivă, Camora nu-i atât de ofensiv pe partea stângă cum erau improvizațiile Ronny sau Bastos și asta se simte din plin, chiar dacă Bastos încearcă să acopere într-o oarecare măsură zona centru-stânga. Camora se cere readus pe poziția pe care se simte cel mai bine, de fundaș stânga și Andone (dacă mai e antrenor la ora la care scriu) trebuie să scoată din mânecă, din pălărie sau din placenta folosită de Marijana un mijlocaș central adevărat, căruia să nu-i fie străină banda stângă. Din ce avem în lot, dacă-l ajută zeii sănătății, parcă Deac ar putea umple într-o măsură rezonabilă acel gol. Oare cât mai stă pe bară?…

Un alt experiment pe care aș vrea să-l văd cât mai curând – chiar mai mult decât pe cel cu Deac – ar fi introducerea lui Martinez pe o poziție mai avansată și retragerea lui Aguirregaray mai aproape de Mureșan, dar tot cu sarcină dublă (defensivă-atac). Oare cât mai stă Martinez pe bară?…

Cu toată aprecierea pentru Saré, la cât teren avem de recuperat, numai efectuarea fazei defensive nu mai este suficientă. Unul dintre mijlocașii defensivi clasici trebuie sacrificat și trecut pe bancă imediat ce-și revine unul dintre cei amintiți mai sus. La revenire, probabil că Saré va ajunge rezerva lui Mureșan, pregătit pentru meciurile când acesta-și va număra etapele de suspendare datorate cartonașelor. Revin puțin la sezonul lui JC: vă aduceți aminte ce forță degaja CFR-ul la un moment dat cu tripleta de mijlocași Renan-Mureșan-Peralta? Sper să putem recuceri cât mai curând mijlocul terenului cu Mureșan-Aguirregaray-Martinez (Deac) și să ajungem din nou să facem noi jocurile, nu să ne adaptăm mereu la generozitatea adversarilor în a ne oferi mingi, ocazii de contraatac sau greșeli de apărare.

Concluzie: transferurile recente n-au mai fost la nivelul celor din urmă cu un sezon (nu susțin că acestea au fost slabe, ci că acelea au fost ieșit din tipar de reușite!), iar Andone nici măcar nu poate conta pe mulți dintre jucătorii aduși. În plus, ritmul competițional infernal nu lasă răgaz suficient nici pentru revenirea la forma maximă, nici pentru adaptarea temeinică la următorul adversar. Să nu uităm că în campionat, din cauza adversarilor deloc accesibili programați, nu s-au putut nici măcar menaja unii dintre titulari în vederea partidelor din CL, care erau clar mai importante în acel moment. S-a încercat o dată, la Rapid, dar eșecul a fost cumplit de dureros. În aceste condiții, puțini dintre jucătorii de bază pot juca constant bine/foarte bine atât pe durata unei partide, cât și pe cele trei fronturi.

În acest sezon trebuie să recunoaștem că sunt câteva echipe adverse în formă foarte bună, iar asta nu ușurează cu nimic sarcina CFR-ului, care nu e obligată să recupereze doar distanța față de primii clasați. Misiunea pare imposibilă, totul pare împotriva noastră, iar blestemul înmuierii din doi în doi ani pare să reziste New York – London – Cluj-Napoca. Teoretic suntem încă în cărțile Champions League, practic dăm cu zarul în budă. Deși nu suntem în situația catastrofală de acum vreo două sezoane, când nu aveam nici echipă, nici bancă tehnică experimentată, conjunctura cere o minune și un miracol pentru ca CFR-ul să nu rateze acest sezon. După mine, minunea nu se poate declanșa în întregime de pe banca tehnică, fără un miracol la nivelul gazonului, acolo unde se pun creierul și voința la fotbal, osul la minge și la talpa adversarilor. În definitiv, niciun antrenor nu a ajuns vreodată celebru, de succes, „Ferguson”, fără ajutorul fotbaliștilor aflați la dispoziție.

Las concluzia majoră (trebuie sau nu îndepărtat Ioan Andone) să fie trasă de conducerea CFR, singura care cunoaște la nivel cromozomial problema cu care se confruntă în acest moment clubul și voi accepta soluția găsită, cu speranța că e cea mai inspirată.

Baftă, CFR!

92 comments

  1. Sperantele tale se leaga de cei ce vor reveni de pe masa accidentatilor…….mi-e greu sa cred ca Deac sa poata face banda stanga,la fel cum nu cred in calitatea lui Valente nici in banda nici in mijloc.Aguiregarray a fost adus cred fundas lateral.
    Ce-mi pare mie bizar este ca intru intrun joc de combinatii in care Ando are toate cartile, stie cred secretul ,dar nu le poate juca pe toate.Vad ca nici tu din fata calculatorului nu te poti folosi de cei accidentati,doar in vise……

    Apreciază

    • Țin minte că la Naționala de tineret, Deac exact din poziția aia, de mijlocaș stânga, declanșa atacurile. Niciodată nu mi s-a părut că n-ar fi în largul său pe acel post, așa cum se chinuia Semedo la Steaua, de exemplu. Și eu am crezut că Aguirregaray va trage spre dreapta, dar uite că parcă-i place mai mult în zonă centrală! Jucătorul e tânăr, încă prea puțin cunoscut pentru noi, dar cu atitudine. Poate e și mai versatil decât alții din lotul CFR-ului. Aguirregaray chiar e o speranță.

      Apreciază

  2. O analiză profesionistă, Dinule, când tragi concluzii în baza unor analize/argumente serioase, ele au o altă prestanţă / credibilitate. Cam aşa stau lucrurile, cam asta este istoricul care ne-a condus la acest prezent dureros, dar pacientul poate fi repus pe picioare, mai repede decât sperăm noi. Ai fost elegant, nu ai tras concluzii explicite vizavi de gradul de vinovăţie al lui Ando, mie mi se pare că l-ai cam absolvit (măcar parţial), şi dacă chiar aşa gândeşti, atunci mai ai un susţinător în persoana mea. Nu vorbim de niciun miracol, dacă ne revin în cele 2 săptămâni de pauză măcar 2-3 jucători cu profil ofensiv (ce ştim despre acest Martinez ?), echipa se poate schimba cu 180 de grade (în bine, se subînţelege). Eu mai cred în miracole, mai ales dacă există premise / garanţii pentru realizarea lor. HAI CFR !!

    Apreciază

      • Da, aici e esenţa : trebuie să joace obligatoriu în tandem cu Bastos, nu de alta, dar după ce Ando l-a resuscitat, Bastos prezintă deja semne de oboseală, şi fizică şi mentală ( simte că se aşteaptă permanent minuni de la el, trebuie să rezolve singur problemele de construcţie şi poate să clacheze şi ar fi păcat). Cu sarcini ofensive împărţite cu cineva de calităţile lui toată lumea ar câştiga.

        Apreciază

  3. Buna analiza. Eu cred ca situatia proasta are ceva cauze si la cavalerii negri. Pe vremea lui Jorge Costa, fluierasii greseau echidistant, cand contra, cand impotriva noastra. Acum gresesc doar impotriva noastra (exceptie meciul cu Bistrita, dar la 5-1, influenta nu conteaza). Daca arbitrii ne dezavantajau doar ceva mai putin si am fi fost pe podium. Ando are merite la reinventarea unor jucatori, dar are carente tactice. A incercat sa joace initial mai ofensiv, apoi s-a adaptat lotului care cere joc defensiv si contraatac. Dar pentru asta are nevoie de defensiva beton, de un mijloc care sa poate si bloca jocul dar mai ales sa poata face tranzitia spre atac. Cateva solutii ale sale sunt discutabile. Stam rau si la conditia fizica. Si unii jucatori nu-si merita locul. Sper sa ne mobilizam pentru dubla cu Galata, ar fi pacat sa esuam iar in Europa. Astept si revenirea ranitilor si debutul lui Martinez. Sper ca in iarna sa aducem un fundas central bun, o rezerva pentru Felguieras si mai ales jucatori de mijloc si atac de posesie, creativi, combinativi, pentru ca antrenorul (oricare ar fi el) sa aiba mai mult solutii tactice la indemana.

    Apreciază

  4. Din pacate, nu cred ca-l vom vedea in acest campionat pe Ronny. Hai sa zicem, si sa speram, ca ceilalti isi revin repede si nu vom avea alte accidentari. Trecandu-i in revista mie imi iese ca-i bai la directie, echipa trage spre dreapta. Aici sunt Ivo Pinto, Aguirregaray, Deac, Sougou. Conform transfermarkt, pozitia principala a lui Martinez tot pe partea dreapta este. Bun, hai ca poate juca si in centru. Tot pe axul central sunt Cadu, Piccolo, Muresan, Bastos, Kapetanos. Dar pe stanga nu-i decat Camora. Vorbesc doar de jucatorii care intr-o situatie ideala (fara accidentari, suspendari, menajari) ar trebui sa fie musai titulari.

    Apreciază

  5. Cateva cuvinte despre lotul de care a dispus Andone vs Costa:acesta este cel putin la fel de valoros ca al lui Costa.Sa comparam: beto= felguieras,ivo pinto cu 2 clase peste panin 1-0 ando,restul fundasilor ( deci si camora ) i-au avut amandoi( cu mentiunea ca maftei i-a. lipsit lui costa),in plus ando a putut sa experimenteze in voie cu sepsi…avantaj din nou ando.La mijloc s-a pierdut un mijlocas complet ( renan) de certa valoare dar s-a castigat( a inviat) un playmaker de clasa ( bastos),scor din nou egal…Apropo ,cat a fost utilizat bastos in amicale( vreo 90′ cu o echipa obscura) asta legat de felul in care a judecat ando formule de echipa pt. campionat…Noroc ca Arpi nu a transferat coordonatorul mult promis,iar in lipsa unui jucator de acest profil ,dupa startul impiedicat s-a recurs la bastos care dupa ce l-a chinuit pe costa,”si-a revenit cu capul”( avantaj bulan nea Ando).In atac era weldon om de gol si un kape timid venit dupa o lunga accidentare; weldon a plecat ,dar nu putem spune ca grecul nu l-a suplinit ( si – n retur si acum) cu brio.Sougou e cam acelasi( cu un plus net in Europa)deci nu prea vad de unde superioritatea lotului lui costa.Am vorbit pana acum de jucatori decisivi si in foarte mare masura valizi,deci nu exista alibiul accidentarilor.Mai departe : a mai plecat peralta,s-a accidentat ronny…dar peralta era in scadere ( nicio pasa decisiva) iar Ronny a inscris la galati si atunci si acum…in rest a mai facut doar un meci bun cu dinamo.Am cam terminat cu lotul lui costa dar nu si cel al lui ando:in locul lui peralta a beneficiat o perioada de sare si vass ,apoi de aguirregaray si alberto…pe lignani ( jucator de serie A ) nu l-a incercat niciun minut…godemeche,kivuvu aceiasi = cu zero.Variante suplimentare pe benzi: deac,valente,nicoara- ignorat de costa.In fata bjelanovici si bus( cu cateva evolutii si goluri promitatoare la tg.mures si medias) In concluzie ,de unde ideea ca andone a avut un lot ( valid) mai slab ca si costa?

    Apreciază

    • Mă rog, eu n-am vorbit de lot, ci de echipa de bază/primul 11. Dar chiar și așa, pot să-mi dau seama că dacă în cazul lui JC se putea vorbi strict de primul 11 (pentru că după înfrângerea de la Astra CFR nu mai era angrenat decât în campionat, deci antrenorul putea păstra în mare structura de bază la fiecare meci), în cazul lui Andone ar trebui discutat la nivel de lot (pentru că trebuie să facă față pe 3 fronturi). Rămân la părerea că Renan înclina balanța spre câștigul lui Jorge Costa în detrimentul lui Andone.

      Apreciază

  6. Sansele noastre la titlu ar creste daca am castiga toate meciurile din tur ! Nu stiu daca este posibil, dar alta varianta n-avem, iar in iarna daca se intorc accidentatii spulberam tot, eu mai sper. Cu conditia sa nu vindem pe nimeni la sf. Turului, dintre titulari… N-am nimic cu Ando, dar gaselnita asta Camora-Sepsi sincer nu o inteleg, ne-a iesit cu Braga pentru ca acolo ei aveau un jucator foarte periculos si trebuia blocat. Mai avem o varianta pe stanga, Ganea, am inteles ca si-a revenit. Ne lipseste Weldon foarte mult, trebuia adus un atacant valoros, de travaliu, de angajament care sa participe la contraatacurile noastre, mai ales ca stiam din start ca asa vom aborda meciurile d in Ch. league…

    Apreciază

  7. inteleg ca suntem un club mic care nu se paote baza pe banii luati de la fani sau sponsori ca sa supravietuiasca si sa faca performanta. ne bazam pe banii veniti din CL(bani frumosi!) si din vanzarea de jucatori. de ceva vreme imi pun intrebarea: cum ar trebui sa procedeze clubul ca sa reuseasca si performante sportive notabile si sa se autointretina? adica cam cat ar trebui tinuti jucatorii valorosi inainte de a-i vinde pt profit ? tot legat de jucatori si antrenori: un antrenor bun pe langa faptul ca e scump, nu vine fara garantii ferme. cine credeti ca ar veni la o echipa care-si vinde peste cateva luni jucatorii cei mai buni? in alta ordine de idei chiar nu inteleg cum va ganditi la campionat avand in vedere situatia in care suntem acum + forma stanei si nr mare de prieteni pe care-l au !?!

    Apreciază

    • Au existat contacte cu antrenori straini care au refuzat pentru ca nu am putat garanta un buget si stabilitate la nivel de lot. Adica am fost(ma rog conducerea a fost) obligata sa renunte la negocieri pentru un motiv simplu, in cazul unor oferte bunicele era obligata sa dea drumul unor jucatori. Probabil cu un PR mai bun, cu un marketing serios, ar putea creste veniturile si numarul fanilor. Nu cred ca in urmatorii 10 ani Clujul va putea genera suficienti fani, astfel incat din incasari pe bilete sa se acopere macar 20% din buget. E nevoie de o crestere masiva a nivelului de trai pentru ca stadionul sa fie plin meci de meci prin aportul localitatilor apropiate. Clujul poate oferi constant maxim 12000-15000 de fani constant. La evenimente se umple stadionul, dar asta doar de cateva ori pe an.

      Apreciază

      • ,,E nevoie de o crestere ma-si-va a nivelului de trai,, Pt. a creste oferta Clujului la capitolul spectatori de fotbal (la meciurile CFR-ului), poate si-ar face efectul mai repede si mai ieftin o mica largire a orizontului pe care-l cuprind o parte din concitadinii nostrii (inclusiv cei care, in vreun fel ori altul, trag sforile in oras).
        Oricum, nu doresc sa stiu ce relatie ar fi intre urmatorii 10 ani si nivelul de trai si nici ce s-ar putea intelege (in Romania) prin cresterea ei masiva.

        Apreciază

  8. Dinu cand scrii ,scrii si nu iti bati joc de timpul tau si al nostru al tuturor si daca iti spun (nu e prima data) ca esti cu cel putin un cap peste toti cei care se cred mari scriitori(pe acilea) sa stii ca nu incerc sa te periez . Dar revin la articolul tau JC vs Andone + transferurile EU spun ce cred ca e un plus pentru Ando ! De ce ? Fiindca asta macar stie ce poate sau ce vrea. JC eu cred ca nu prea era sigur de ceea ce avea si de ceea ce s-ar fi putut face cu lotul pe care il avea la dispozitie. Jucam urat,jucam meschin si doar norocul sau Beto ne-a salvat de cele mai multe ori. Ando deocamdata are rezultate,cel putin in Europa pana acum si eu cred ca doar ghinionul si accidentarile au adus echipa acolo unde e in clasament azi. Ce sper eu ? Intr-o revenire a celor accidentati cat mai repede si intr-o strangere a tuturor celor implicati in jurul echipei si in articole mai decente fara funduri goale si ciolane intre dinti,in fapt niste mizerii scrise,formulate si gandite in 5-6 ore

    Apreciază

    • Dantesc, daca spun ca esti tu insuti o mizerie te superi?––––––––––––––––––– O spun nu pentru ca ai alta opinie decat a mea, nici pentru ca nu-ti place ce scriu altii, nici pentru ca-ti place articolul de fata (marturisesc si mie imi place, atat pentru nervul cu care e scris cat si pentru calitatea argumentarii, dar am si puncte la care nu subscriu total), ci pentru ca te crezi un fel de imparat care-i el singur indreptatit sa aiba dreptate, pentru ca nu esti in stare sa argumentezi ci doar sa pui etichete si sa faci afirmatii goale(truisme), pentru ca te crezi unicul detinator al adevarului, pentru ca in locul argumentului preferi atacul la persoana si jignirea celui care are alte pareri decat domnia ta. –––––––––––––Daca te superi atunci n-ai dreptul sa faci aprecieri nici asupra altor persoane, nici asupra ideilor lor exprimate pe Tribuna.

      Apreciază

      • Nu ma supar Calin stai linistit🙂 Nu as avea de ce sa o fac, fiindca fondul e clar suntem de parti diferite a baricadei eu iubesc echipa asta asa cum e ea (ce sa ii faci,asta e) Altii o iubesc pentru rezultatele ei si eu cred ca aici se face diferenta

        Apreciază

        • Dantesc vorbele tale suna minunat, dar se pare ca stii prea putin despre iubire. Daca ai iubi CFR cu adevarat i-ai dori cele mai bune intamplari din lume, i-ai dori glorie si maretie si ai milita sa aiba acces la ele. Fii sigur ca n-as abandona CFR nici daca ar retrograda. Cel care se multumeste pentru destinatarul iubirii sale cu orice si nu incearca mereu mai mult si mai bine nu iubeste cu adevarat. Cine iubindu-si copii se multumeste cu repetentia acestora? Nimeni cred? Fiecare se lupta sa le ofere ce-i mai bun, sa-i ajute sa devina mai buni, chiar daca pentru asta ii pedepseste sau ii cearta. Eu asa vad iubirea!!! Mai mult, dragul meu Dantesc (pentru ca imi esti drag precum orice fan CFR mi-e drag, ce sa faci cand iubesti, iubesti si ce-i bun si ce-i rau, iubesti tot), il iubesc si pe Ando si jucatorii CFR in pofida nereusitelor si-mi pare rau de discomfortul lor, de acel discomfort generat de rezultate. Daca scriu aici, de bine sau de rau, dupa caz, o fac cu speranta ca vreun gand, de-al meu ori de-al celor ce comenteaza aici(deci inclusiv de al tau, chiar de este potrivnic afirmatiilor mele), va ajunge la cei despre care se discuta si le va putea fi, macar intr-o mica masura, de folos intru mai bine.

          Apreciază

          • Calin ,critica e de mai multe feluri si nu o contest in totalitatea ei,sa ne intelegem. Dar eu zic ca e musai pentru ca lucrurile sa mearga inainte ca aceasta sa fie constructiva… sa si pui ceva la loc daca tot criticam(distrugem), iar mai departe sa facem analize corecte si reale.Nu patimas,nu subiectiv cum se intampla de multe ori…si in nici un caz transmitand mesaje prapastioase sau cu subinteles

            Apreciază

            • Dantesc, 1) Iti prezint scuzele mele daca te-am jignit, nu aceea a fost intentia, voiam sa-ti arat doar ca insinuarile si condamnarile nu-si au locul. Sunt convins ca nici unul dintre noi nu e dusmanul CFR. Nici Albu, nici eu, nici multi altii, nu-l critica pe Ando nici pentru a destabiliza si nicidecum pentru a demola. Daca ai urmari atent textele mele care sunt scrise la cald, ai observa ca sunt impresii nedecantate, sunt mai degraba judecati sub imperiul emotiei. Nu doresc demiterea lui Ando, mai mult etapa de etapa am inceput sa vorbesc de rolul arbitrilor. Nu pentru ca n-ar fi firesc, la cate investitii se fac, sa invingem si arbitri, ci pentru ca furturile lor aduc frustrare echipei, implicit o problema in plus pentru antrenor. 2) In continuare insa consider ca avem un antrenor sub valoarea lotului. Nu sunt singurul, sunt si fani ai altor echipe sau doar spectatori neutri, iubitori de fotbal, care-l considera pe Ando slab. Daca ar sta in puterile mele nu as demola, dar as incredinta, nu stiu in ce formula, partea tactica altcuiva. Ando pur si simplu nu poate organiza faza defensiva, nici nu stiu cum a putut fi un fundas atat de bun.

              Apreciază

      • Calin, dar daca iti spun ca de data asta te-ai exprimat mizerabil te superi? Am specificat clar, de data asta, pentru ca, chiar daca esti, dupa parerea mea personala, super-extraordinar-nemaipomenit-si-nemaintalnit de pesimist, ai obisnuinta sa te exprimi mai frumos. Dar de data asta ai dat cu bata in balta. Sa stii ca asa cum tu ai dreptul la o parere avem si noi restul dreptul la o parere, care nu e musai neaparat sa fie aceeasi cu a ta. Apropo, dat fiind ca nu il cunosti pe Dantesc personal (sunt absolut sigur de asta), cine iti da tie dreptul sa il faci o mizerie? Pentru ca acordarea unui asemenea calificativ unui necunoscut e injositor in primul rand pentru tine.

        Apreciază

        • Mai sa fie! Uite descopar ca unii au toate drepturile lumii cand vine vorba de exprimat pareri, altii doar sa respecte. Ei bine, da, ai dreptate, oricine are dreptul la parare, numai ca parerea nu trebuie transformata in harta vis a vis de persoana pe care o combati. In fond combati persoana? Nu, eu cred ca discutiile trebuiesc circumscrise subiectului, iar polemica e bine sa aiba drept obiect idei, nu pesoane. Lui Dantesc asta ii reprosam. Reprosurile nu au fost legate de postare lui de mai sus. Mai sunt cateva atacuri si insinuari, nu numai la adresa persoanei mele ci si la adresa altora. ––- Ma intreb cum de nu ti-a functionat si in acele cazuri spiritul justitiar? Deci ca sa fiu clar, daca tu ai dreptul sa afirmi ca-ti plac marele, am si eu dreptul la afirmatie contrara, n-am dreptul in schimb, nici sa te declar tampit sau oligofren, nici sa insinuez asta in diverse moduri.

          Apreciază

    • draghe dantescule, io te inteleg: tie iti plac mai mult sanii decat fundurile! corect! si, pe deasupra, esti si vegetarian deci ciolanele nu-ti merg unse la inimioara. bine si asa, io iti respect dreptul de a alege ce-ti place. tot asa, sunt unii carora le palc chestiile mizerabile: sunt unii capiati prin franta si alte tari straine care mananca stricat(este si-o branza care pute rau, parca) insa, dom’le, trebe sa le respectam si lor dreptul la libera alegere, nu? mie imi plac Mizerabilii. si astia noi si aia mai vechi. si dac-ai fi si tu cat de cat mizerabil prin cateva articole scrise de propria-ti manuta, te-as place si pe tine! da’ vezi tu, cred ca nu e prea usor sa ajungi mizerabil, este ca ti-ai dat si tu seama de asta? nu-mi permit sa fiu mai acid si sa ma leg de alte chestiuni, pt ca nu-s genul si pt ca sunt convins ca-ti vei cere scuze, asa esti tu:patimas.🙂 oricum, dupa ce se trezeste saliceanu, ti-o vei lua pe cocoasa si, sa nu te superi, va fi meritat!🙂

      Apreciază

  9. Eu cred ca devine obsesie chestia asta cu sanse la titlu si-n plus creaza presiune suplimentara.Sa speram ca treptat vor reveni in echipa dintre accidentati sau nou veniti……si vom incepe sa batem si noi.Eu cred ca nici locul 2 nu-i de lepadat……doar nu suntem Barca

    Apreciază

  10. Dinu, as spune ca Felgueiras e sub Beto. Daca beto nu suferea de un anumit cabotinism era un portar extraordinar, asa… Beto nu rata iesirile din poarta, avea comunicare buna cu cei din fata si, nu in ultimul rand era un lider. Sunt lucruri care conteaza. Felgueiras are avantajul de a putea creste si de a fi mai serios, mai preocupat de rezulttul actiunii sale decat de spectaculzitatea interventiei. Lui beto cred ca i-am dat si putin vant, noi fanii suflandu-i in coarne.––
    Oare cât mai stă Martinez pe bară? Ando zicea pe undeva ca revine la sfarsitul lunii. Pot insa sa-ti spun ca Martinez nu va putea juca atat de retras, adica langa Muresan. El in fisa postului e atacant. Un al doilea artacant. In sistem 4-3-3 poate juca si in banda , indiferent de-i stanga ori dreapta. Daca va juca la nivelul la care l-am vazut eu in cateva meciuri atunci sigur putem castiga toate meciurile pana la final daca avem echipa valida. Are si pasa si instinct de gogeter. Are viteza are dribling are sut. Nu face prea bine faza defensiva. ––
    Esecul cu Rapid nu cred ca poate fi pus pe seama incercarii, acolo au fost doi factori. 1 arbtrajul chiar daca noi vrem sa-i minimizam rolul. Tudor a readus in joc Rapidul cu un 11 m care n-a fost si la tinut in joc pastrandu-l in joc pe Grigore. 2 Ando, care a schimbat partitura incercand prin schimbari tactice sa conserve rezulltatul. Cu un Rapid in inferioritate numerica era culmea prostiei sa te retragi. Te duci peste ei pentru ca le este greu sa acopere terenul pe faza defensiva. Avand in vedere omul in minus, atacati fiind nu prea puteau lasa mai mult de 1-2 jucatori in fata mingii, deci nu puteau ataca dacat cu oameni izolati usor de anihilat. ––
    Despre meciul cu Steaua ce sa zic? Am reusit rareori sa legam 3 pase. La ce sa ne fi asteptat? Nu s-a alergat, nu s-a pasat, nu s-a gandit, nu s-a concentrat parca nimeni, nu a existat spirit de echipă, deja elementele de tehnica ajung in planul 2. Cred insa ca au rabufnit si niste frustrari. Daca ramane Ando va avea o misiune cumplit de grea. Ma intreb daca mai poate prelua controlul. In lot sunt jucatori care au lucrat cu fel de fel de antrenori si fac comparatii. N-avem de unde sti cum iese Ando in mintea lor, daca iese rau. Cum rezolva, cum se impune? Sunt multe necunoscute care sper sa-si gaseasca rezolvare. ––
    Ai dreptate uneori e greu sa discerni. Numai in pielea lui Ando sa nu fi fost. Ce poti face cand Luis Alberto joaca excelent la Braga si mizerabil pe National Arena? Care e cel adevarat? De Pedro nu vorbesc el e din alt film, el si Sepci, oare au drept de joc in liga a IV –a, acela-i nivelul la care se exprima in teren? Deci unde-i buba? (Caneto, sa nu zici ca la infirmerie c-o fi partial si pe acolo dar nu in totalitate)

    Apreciază

  11. Eu cred ca sezonul asta avem interzis la titlu, chiar si la podium. Asa cum sezonul trecut am avut interzis la titlu, dar masura a venit in partea finala a campionatului, si printro mobilizare exemplara am reusit miracole. Acum s-au luat masuri din timp; prin urmare, chiar cu tot lotul valid si nu ne vad mai sus de locul 3 la final de campionat. Sansa mare ramane inca in Champions League. Acolo trebuie sa dam totul si ceva mai mult. Cu un succes european, am inchide gura multora si ne-am ridica iar si in Liga1.

    Apreciază

  12. A fost sunat aseara Ando de catre Transilvania Look. Intalnirea cu Arpi nu cred ca a decurs bine deloc. Din omul jovial, calm, relaxat a devenit iritat, agresiv, nesigur. Orice esec ii poate fi fatal, iar modul acesta heirupist de a pune problema nu poate aduce nimic bun. Doar victorii pe linie in Liga1 si mai ales rezultate in CL mai pot schimba atmosfera. Daca tinem cont de istoric (Conceicao si Costa demisi de pe primul loc) putem fi siguri ca din iarna CFR va avea alt antrenor.

    Apreciază

  13. Vina pentru jocul sub aşteptări este împărţită în egală măsură între antrenor şi conducerea clubului. Andone nu are decât o singură strategie de joc (apărare şi contraatac) ceea ce este cam puţin pentru un antrenor de echipă campioană. Tactica ar putea funcţiona în 90% din cazuri dacă am avea apărare, dar în apărare avem problemele cele mai mari la nivelul fundaşilor centrali şi a închizătorilor (Cadu e ieşit din formă, toţi ceilalţi fundaşi centrali sunt nişte catastrofe, iar închizător ne-a rămas Mureşan – din punctul meu de vedere tot o catastrofă). Celălalt închizător, Aguirregaray, pare bun dar este proaspăt venit şi nu i s-a găsit încă locul potrivit în angrenajul echipei. Trebuie observat că 90% din goluri le-am luat pe axul central – oare nimeni din conducerea clubului nu vede acest lucru ? Atacul compus din Bastos , Sougou şi Kapetanos este foarte bun dar, din păcate aceştia joacă singuri total rupţi de restul echipei. Mă întreb cum ar evolua aceşti jucători dacă ar avea sprijinul celorlalţi 7 jucători de câmp ?
    Este clar că evoluând fără sprijinul colegilor aceştia sunt mult mai uşor de contracarat de către adversar. Depindem prea mult de Sougou care se demarcă excelent şi dă centrări foarte bune pentru Kapetanos. Fără acest jucător (sau cu el într-o formă mai slabă) suntem pulbere, nu creem nici un pericol pentru adversar. Aici apare vina majoră a conducerii clubului care a adus un număr mare de jucători de divizia B. În afară de Ivo Pinto şi Aguirregaray (şi acesta adus prea târziu) restul transferurilor sunt complet ratate (unde este atunci acel management extraordinar cu care ne lăudăm ?). Decât să plăteşti cu bani grei nişte străini mediocri mai bine plăteşti cu sume modeste şi promovezi jucători din propria pepinieră (dacă avem aşa ceva). În aceste condiţii nu cred că vom prinde pentru anul viitor nici măcar un loc pentru cupele europene.

    Apreciază

    • Ma, LUkoil…tu zici ca e mai bine sa luam rumani din esaloanele secunde/tertiare si sa-i promovam….E o idee, dar vazand ce s-a intamplat in Romanica in ultimii 2 x 10 ani jucatorii rumani devin mult prea scumpi si mult mai pretentiosi decat cei din „Portugal”….Mai pe scurt decat un Mutu „columbianul” pe 2-3 miloane de euro io prefer Sougu si/sau Sare pe cate 2-300.000 euro…. De ce? Pe Mutu (l-am dat doar iezemplu…scuze) il iei si te speli pe cap cu el, ca nimeni nu-l mai vrea (poate obtii ceva rezultate efemere..) dupa 6-12 luni…in timp ce pe Sougu si Sare il vinzi bine (fata de suma de achizitie) si poti lua alti 2-3-4 jucatori care promit sa faca ceva si sa-i vinzi cu profit….Paszkany nu-i un sheyk de Arabia cu miliarde in cont….el incearca sa faca si rezultate in fotbal si rezultate financiare! Ca doar nu-i nebun sa-si puna banii pt. achizitii fara rezultat financiar ulterior…Dar, hai sa ne bucuram ca CFR a adus si va aduce echipe (si mai ales suporteri) din toata Ioropa…..

      Apreciază

  14. Eu nu inteleg ce va aduce schimbarea antrenorului. Va veni unul nou, va face 1 maxim 2 jocuri bune in rest nimic, iar dupa aia iar o sa citim pe Tribuna ca iarasi trebuie schimbat antrenorul, s-a gresit strategia conducatorilor, pregatirea de vara……bla. bla. Scenariul asta s-a repetat de n+ ori. Same old shit. Eu zic ca tre sa mergem inainte cu ce avem si asta e, nu sa punem si noi presiune suplimentara. Nu?

    Apreciază

  15. DRAGII MEI, DAŢI ŞI VOI NIŞTE NOTE RETROACTIV, MAI „CU TALENT” , DACĂ SE POATE, că altfel vom avea nişte medii obţinute de la 4-5 „tribunişti” !! Nu-i niciun bai nici aşa, dar dacă tot am inventat jucăria asta a noastră s-o şi folosim, nu ? Pe data de 17 oct. ne vom ajunge din urmă cu campionatul, pe 18 vine meciul cu Viitorul (în direct, de această dată), pe urmă mai avem cele 4 meciuri din preliminariile CL, le băgăm şi pe ele undeva, câte o zi la fiecare. HAI, CAPUL SUS, VA FI BINE, STAŢI LINIŞTIŢI !! HAI CFR !!

    Apreciază

  16. Cer scuze tuturor celor care au ajuns în spam și n-au fost recuperați în timp util. Se pare că numai eu mă mai obosesc să scot oamenii din spam, ori azi am avut nesimțirea să-mi duc nevasta la spital. Promit să nu se mai întâmple. N-are decât să se descurce singură, noi avem treburi mai importante în viață decât familia: fotbalul și chatul!

    Apreciază

  17. @ Calin Cocora ,,E nevoie de o crestere ma-si-va a nivelului de trai,,
    Pt. a creste oferta Clujului la capitolul spectatori de fotbal (la meciurile CFR-ului), poate si-ar face efectul mai repede si mai ieftin o mica largire a orizontului pe care-l cuprind o parte din concitadinii nostri (inclusiv cei care, in vreun fel ori altul, trag sforile in oras).
    Oricum, nu doresc sa stiu ce relatie ar fi intre urmatorii 10 ani si nivelul de trai si nici ce s-ar putea intelege (in Romania) prin cresterea ei masiva.

    Apreciază

    • @ tegean, crede-ma ca nu-i vad pe concitadinii de care faci vorbire implicandu-se in fenomen, nu cred ca vreun crasmar care a vandut dublu sau triplu la meciul cu MU sa zica „cumpar un abunament”. Nu vad concitadini care sa inteleaga ca beculetul care palpaie pe harta in dreptul Clujului datorita participarii in CL le baga unora bani in buzunare. Daca nu vor sa intoarca macar sa sprijine cresterea notorietatii orasului, dar nu prefera sa profite si atat. Sa nu mai vorbim de autoritati. In scopuri electorale au construit un stadion unei echipe neperformante, au cheltuit si banii veniti dinspre CFR(contributia fanilor, a clubului, a firmelor prin taxe si impozite) pentru a vopsi in alb negru un stadion care n-a fost niciodata al alb-negrilor. Frumoasa improprietarire! SI… frumoasa multumire adresata unui club care a marit notorietatea orasului. Felicitari domnul Pise, pardon, e cu T.

      Apreciază

    • Pai in Bucuresti a crescut spectaculos nivelul de trai de are Steaua atatia spectatori? Cred ca a fost suficienta o crestere a calitatii jocului, a daruirii cu care se joaca…. Statul cu fundul in poarta nu ofera un spectacol pe care sa tii neaparat sa il vezi in calitate de spectator( in Romania pe stadioane nu sunt exclusiv platitori de abonamente)… La noi pe cand incepe sa vina lumea la stadion, ori incep evolutii jenate ale echipei, ori vine cineva din conducere si spune ca nu ne mai intereseaza campionatul (daca conducerea se declara dezinteresata, de ce ar fi interesati spectatorii?)….. Apoi vine anul urmator cand se vrea iar titlul, dar nu mai ai spectatori, si trebuie iar sa incerci sa ii aduci alaturi de echipa…

      Apreciază

  18. Ce inseamna sa ai o televiziune regionala….sa nu le canti in struna la mitici ,,,–DIMPOTRIVA . Si daca vreti sa radeti cu lacrimi ( eu am facut-o) , va invit sa urmariti pe transilvaniatube o emisiune super haioasa ( ptr mine) , daca MM o asculta/vede isi face harakiri….http://transilvaniatube.ro/video/presa-de-la-la-z-edi%C8%9Bia-din-9-octombrie-2012 .Si sunt curios cum ( probabil voi cei specialisti in internautica va pricepeti ) sa facem pe dracu-n patru sa vada si memeul emisiunea. Daca nu aveti rabdare ptr toata emisiunea, incercati de pe la min 6 . MERITA .

    Apreciază

  19. Cateva citate despre MM – patru strofe ( de poezie ) – nu le inveti in 20 de ani , trebuie creier ptr aia. ” mitologia indiana– dar tu n-ai de unde sa stii , mm draga , la doua carti de filcai ti-ai incheiat biblioteca ” , plus multe altele …. mai mult sau mai putin „sarite de pe fix ” . Vizionare placuta

    Apreciază

  20. !!! PUTEŢI DA NOTE PT. MECIUL CU VASLUI (ET3, 3-0) PÂNĂ MÂINE DIMINEAŢA (ORA 8.00), S-A REACTUALIZAT ŞI TABELUL . MÂINE URMEAZĂ ET4, OŢELUL-CFR, 1-2 !!!

    Apreciază

    • O posibila explicatie ca numarul celor care noteaza e relativ mic ar putea ca in textul de pe prima pagina apare meciul cu Medias.Daca apesi link-ul apare tot o prefata cu Medias si abia dupa ce apesi pe ,,Notati,, apare pagina cu jucatorii/notele pe care scrie Vaslui.

      Apreciază

      • revin, am citit mai atent textul şi cred că este suficient de generalizat şi acum, se spune clar că „începând cu partida cu GazMetan…”, „în fiecare zi”, etc. Deci , eu zic că-i bine şi clar. Inclusiv linkul are un titlu general de „retroactiv”. Sperăm să înţeleagă „tribul”…

        Apreciază

        • Da,probabil ca trebuia sa-mi limitez observatia la cei din categoria superficiali (ca mine) ori la cei grabiti, care pica in capcana primei vizualizari ,,selective,, a rubricii (luandu-si cateva repere) si trec apoi mai departe la alt articol, capcana in care se pica,se pare, usor (vazand si postarea care incepe cu ,,ai dreptate,vorbesc cu 07…,,).

          Apreciază

  21. La subiect materialul, am citit cu atentie, asa este, in ansamblu..si mare tristete!! Eu am zis de la inceput ca vanzarea lui Weldon si Renan a fost o mare gresala ce se rasfrange acum…sincer i-am zis personal parerea lui Arpi despre ei, dar a evitat subiectul..!! performanta se face cu talent, si inspiratie..ce la noi cam lipseste!!!

    Apreciază

  22. !!! PUTEŢI DA NOTE PT. MECIUL CU OŢELUL DIN DEPLASARE (ET4, 1-2) PÂNĂ MÂINE DIMINEAŢA (ORA 8.00), S-A REACTUALIZAT ŞI TABELUL . MÂINE URMEAZĂ ET5, CFR-IAŞI, 2-2 !!!

    Apreciază

  23. Vad aici multi cfr-isti nemultumiti nu doar de antrenor, ci si de lotul pe care il avem. Nu sunt de acord cu ei: 1. CFR nu este un club care sa aduca „certitudini” cu sume de transfer de peste 2 mil euro si salarii de peste 500 mii. Prin urmare vor exista unii care vor confirma si altii cu salarii importante pt Romania de care nu putem scapa usor. Sa spui ca decat un lot de 35 cu 10 „petarde”, mai bine 25 jucatori valorosi nu e realist. 2. Suma de aprox. 20 mil din CL nu poate fi reinvestita toata intr-un singur sezon pt ca nu reprezinta un venit pe care sa te bazezi constant. Risti sa pierzi bani multi, sunt accidentari, jocuri mai proaste, adversarul la titlu castiga tot si astfel se rateaza un sezon. Mai mult, compromiti si viitorul pt ca vei investi mult mai putin in anul urmator. Vrem mai mult, e normal, dar sa nu uitam totusi unde suntem ca tara, oras, suporteri din perspectiva fotbalului.

    Apreciază

    • Permite-mi sa te contrazic. 1. De acord, CFR nu ESTE un club aduce certitudini, dar de ce nu POATE FI unul? Daca iti mai amintesti, Perreira a costat 2.5 mn USD si probabil a avut un salariu consistent. Rezultatul? Cel mai bun jucator exportat de CFR vreodata. Sa-ti mai amintesc cand a fost cumparat? Inainte de prima participare in CL, deci fara sa se stie cati bani vor intra in conturile clublui. Asa ca mai corect ar fi sa spui CFR ARE resurse financiare, dar NU VREA sa le foloseasca. 2. Cu siguranta nimeni nu zice sa reinvestesti toti cei 20 mn. Dar daca din aia, nu pui la bataie 6-7 mn cu care sa cumperi 3 mijlocasi super, sa-i platesti cu 3-400 mii, atunci e clar ca nu vrei mare performanta. Sigur, e risc, dar cred ca avantajul care ti l-ar oferi un mijloc puternic e mult peste riscul care ti-l asumi (in final, investitia in fotbal e un risc a priori). Accidentarile nu sunt un argument pentru ce spui. Ce rost ar mai avea ca seicii de la City, PSG sau Malaga sa investeasca zeci de mn? Doar perlele lor s-ar putea accidenta, nu? Again, adversarul la titlu castiga tot: nu inteleg ce vrei sa spui. Premisele astea le poate avea orice echipa, dar a. nu sunt realiste (mai ales intr-un campionat ca cel al ro) si b. de ce n-ai fi tu echipa care sa castige tot, mai ales cu investitie mai consistenta? Iar despre viitor, ce spui tu inseamna ca neinvestind acum, cand ai castigat 20 mn, inseamna ca o sa ai bani mai multi pt investitii la anul cand e probabil sa nu iei nici macar banii de EL. Stim cu totii cum o sa fie campania de achizitii la anul daca nu se castiga nimic acum. Sa fim seriosi, CFR e o masina interesanta de facut bani. Personal daca as avea 20-30 mn euro, sigur as investi in fotbal, e una dintre cele mai profitabile afaceri existente (plus ca e un sport interesant).

      Apreciază

      • „CFR e o masina interesanta de facut bani.” Si de spalat, cum sunt toate, din tara sau de afara, fara exceptie. De ce crezi ca baga seicii miliarde? De ce, in conditiile in care toate mega-echipele merg in pierdere? Pentru ca le convine.

        Apreciază

        • De ce ar produce seicii miliarde bani negri? Sa evite sa-si plateasca siesi impozite?🙂 O gramada de lume e ferm convinsa ca peste tot in fotbal se spala bani, toti amatorii stiu ca se practica si cum se face, ma intreb, cum de nu se prinde de smecherie fiscul german, de exemplu, in cazul cluburilor din Bundesliga?

          Apreciază

          • Mai fratilor, putem critica jocul, jucatorii, antrenorul, staful (de orice fel) al CFRului in limitele criticii suporterului, DAR NU PUTEM sa le facem noi planul de investitii. CFR ul are deja un stil de actiune in liga 1. De ce nu investesc mai mult, de ce nu cumpara mai mult??//// ei stiu de ce. Ne place -> ne uitam, nu ne place -> ne uitam, joaca bine -> ne uitam, joaca mai putin bine-> ne uitam. E ca si cum cineva te intreaba de ce mergi la meciul cu CFR si nu mergi la al Barcelonei!!!!!!!!!!!!!!

            Apreciază

          • Prin investitia in fotbal nu se produc, ci se spala banii negri. Daca tot ai pomenit: Bundesliga are cele mai stricte reguli financiare, nici nu vezi vreun patron arab/american sau gen Becali la ei. Ce-i drept, nici supervedetle nu prea mai ajung sa joace acolo. Daca te descurci cu engleza, arunca o privire aici: link

            Apreciază

            • Hai, ca nu ne intelegem🙂 Ca sa speli bani negri trebuie sa-i produci intai. De ce s-ar complica cu asa ceva seicii de care ai vorbit cand tot aia ar fi pentru ei daca si i-ar face din petrol direct albi🙂 De-aia am dat ca exemplu Bundesliga pentru ca ai spus “fara exceptie”. Eu nu am cum sa zic ca nu ar exista si spalaturi de bani in fotbal, dar sa generalizezi… Nimic concludent nici in articolul din link, normal, in orice sector din economie unde se invart bani multi exista si pericolul de a se comite abuzuri si nereguli.

              Apreciază

      • Cand a fost adus Perreira se stia de banii din CL (eram calificati direct), dar oricum se pompau bani in CFR si nu era inca criza la noi. Diferenta dintre CFR si echipe gen City, e ca cele din urma isi permit sa bage an de an sume fabuloase fara sa castige neaparat trofee, nu mai vorbim de recuperarea investitiei. La noi, dupa 2 sezoane ratate cu investitii masive, putem inchide pravalia. Eu sunt adeptul disciplinei financiare din Germania. Sunt de acord sa luam jucatori cu 10 mil, atata tot ca dupa 1 an banii astia trebuie sa se regaseasca si la venituri. Treptat, cu participari constante in Europa putem creste. Deocamdata am dat doar un tun si nu stim cand mai dam altul.

        Apreciază

  24. Notarea jucatorilor nationalei pe criterii ceferiste ar induce o doza de obiectivitate in aprecierea jucatorilor ,,neceferisti,, (si,prin comparatie,a ceferistilor) si ar putea fi chiar un gest patriotic.

    Apreciază

  25. am salutat proiectul cfr de la inceput mi s-a parut un suflu nou in peisajul fotbalului romanesc alt discurs al conducerii alta abordare si intradevar in 90 la suta a fost adevarat.nu inteleg un lucru de ce nu se insista mai mult pe partea de copii si juniori deoarece CFR acum este un brand de ce nu fac selectii nationale,trialuri de unde sa selecteze cei mai promitatori copii pe care sa-i creasca de mici in spiritul CFR si atunci ar fi mai usor sa promovezi juniori din propria ta curte.un program in care de la grupa cea mai mica sa joace in modulul in care joaca prima echipa si atunci integrarea ar fi mai usoara,cred ca pe termen lung ar fi o solutie dar nu am bagheta magica ca sa spun ca asa ar fi.urmaream o emisiune despe barcelona unde se arata ca aproximativ 20% din bugetul clubului este asigurat din vanzarea acelor jucatori care nu cresc pt a fi utili primei echipe dar sunt vanduti unor echipe din jumatatea a doua a clasamentului sau in alte campionate.cred ca aici ar putea si clubul sa marseze.

    Apreciază

  26. În continuare sustin ideea că trebuie să şi creştem jucători, nu numai să importăm. A creşte jucători nu este acelaşi lucru cu a cumpăra jucători. Suntem deja de 5 ani în prim-planul fotbalului românesc şi nu am lansat nici un jucator din propria ogradă. Nu pot sa cred ca nu exista nici un ardelean talentat, exista doar dezinteres si lipsă de antrenori pricepuţi la grupele de copii şi juniori. Cum de alţii pot şi noi nu ? (ex. Pandurii) Susţin în continuare ideea că că nu ne putem baza la nesfârşit doar pe străini, străinii trebuie doar să asigure competivitate la nivelul lotului. Cred însă că cei mai importanţi sunt antrenorii (nu mumai cei principali) iar la acest capitol nu am stat bine de-a lungul timpului, fără dirijor orchestra nu cântă. În alegerea antrenorilor nu trebuie să facem economii aici trebuie aduse certitudini. În privinţa prezenţei suporterilor pe stadion lucrurile sunt foarte clare: joci spectaculos ai spectatori, joci jalnic – nu ai spectatori. Atâta timp cât jucăm numai pe contraatac nu vom avea suporteri pe stadion. Nici un spectator nu vine să privească cum ne chinuim cu Gazul sau cu Ceahlăul atâta timp cât avem pretenţii de echipă campioană. Nu contează dacă luăm campionatul sau nu (aici depindem şi de alţi factori), trebuie doar să practicăm un joc plăcut ochiului.

    Apreciază

    • @ LUK: 1 – ”Suntem deja de cinci ani in prim-planul fotbalului romanesc si nu am lansat niciun jucator din propria ograda”. Aici nu sunt de acord cu tine; Deac ce e? Sau poate ca ai: nu e numai jucator, cred ca e chiar fotbalist. Cred ca si Bus are toate sansele ca odata sa ajunga si el fotbalist.
      2 – ”Cum de altii pot si noi nu? (ex” Pandurii) – R: pentru Pandurii locul 3 sau 4 ocupat la finele sezonului ar fi o mare performanta. Pentru CFR, un an ratat.
      3 – ”fara dirijor (antrenor de valoare) orchestra nu canta”. Aici chiar cred ca ai dreptate. Lui Minteoan, de exemplu, mai bine i-ar fi trimis Muri un diapazon in cap decat sa i-l puna in maini pentru a dirija ”orchestra” din Gruia.
      4 – ”Nu conteaza daca luam sau nu campionatul, trebuie doar sa practicam un joc placut ochiului”. Aici e chestie si de gusturi. Mie, de pilda, fotbalul practicat de echipa in era Mandorini nu mi s-a parut deloc placut ochiului, ceea ce nu m-a impiedicat insa ca la sfarsit sa ma bucur, cu fiica-mea in brate, pentru castigarea campionatului. Bucuria aceea nu o voi uita niciodata.

      Apreciază

  27. Incercati sa nu va ganditi un moment la fotbal, ganditi-va pur si simplu la economia (romaneasca, dar si globala): cine o duce mai bine: cel care produce „materie prima” (si aici gasiti voi orice exemple, de la carbune, fier, wolfram, pana la lemn, legume, cereale, fructe, sau orice altceva!!!!) sau cei care le achizitioneaza si, dandu-le plusvaloare, le „prelucreaza” in caldura, otel, becuri, case de lemn, conserve…etc…etc… E un calcul economic rudimentar, dar cate „legume” Made in Roumania au produs scolile si academiile de fotbal (de la Dobrin in vre-o 15 ani pana la „regii” de acuma….si cat i-a costat…. Lumea TREBUIE impartita in producatori si prelucratori, cel care produce cu greu va putea si prelucra (vezi Ajax, nu ca ar fi pleava, dar de cand academia lor e nevoita sa aduca profit, ca asa cer actionarii de vre-o 12-15 ani nu prea mai castiga in Ioropa, dar face bani la actionari!)

    Apreciază

    • Ți-am citit foarte atent comentariul, apoi am verificat în lista cu cei blocați și cu cuvintele/expresiile blocate. Cred că am descoperit „ghinionul” tău, din cauza căruia comentariul tău aștepta cuminte în spam. În comentariu ai folosit un cuvânt care conținea în rădăcină nick-ul unui măgar care tot încerca să înjure CFR-ul aici pe site și era blocat. Nu-ți spun care e cuvântul (am deblocat nick-ul respectiv, dar nu-l mai vreau pe aici pe individ), dar te asigur că e foarte des utilizat. S-ar putea ca și alții să se fi prăjit exact ca tine. Sorry!

      Apreciază

  28. !!! PUTEŢI DA NOTE PT. MECIUL CU IAŞIUL DE ACASĂ (ET5, 2-2) PÂNĂ POIMÂINE DIMINEAŢA (ORA 8.00), S-A REACTUALIZAT ŞI TABELUL . POIMÂINE DE LA ORA 8.00 URMEAZĂ ET.6, RAPID – CFR, 3-2 !!! Cer scuze că am oprit ceva mai devreme notarea cu Oţelul, seara trebuie să „dispar” cu familia şi revin doar mâine seara târziu HAI CFR !!

    Apreciază

  29. Faceti atatea analize strategico-tactico-psihologice ale jucatorilor si a antrenorilor cand sunt 2 lucruri principale atat de simple de facut pentru jucatori : 1. Sa nu mai pasesze la adversar si 2. Sa deschida ochii si mintea cand sunt in careul advers, cand trage la poarta. Si daca acestea se rezolva mai trebuie sa se ajunga la poarta adversarilor prin pase si nu mingi bubuite spre centru doar,doar e acolo Kapetanos sau altul sa sara la cap . Atunci putem spera sa mearga CFR-ul din victorie in victorie.

    Apreciază

  30. Sesizarea lui Ery este corectă dar ţine tot de calitatea jucătorilor şi de pregătirea fizico – tactică (pe care o face antrenorul). Dacă jucătorii noştrii nu fug (nu se demarcă) , cel care are mingea nu are cui să paseze, deci este firesc să piardă uşor mingea. Faptul că jucătorii nu fug suficient este „meritul” stafului tehnic. În linia de mijloc folosim numai mijlocaşi defensivi, şi foarte lenţi. Această linie trebuie să fie extrem de mobilă (ceea ce nu e) pentru a putea face atât faza defensivă cât şi pt. a susţiune atacul, ba mai mult trebuie chiar să contribuie la dezvoltarea atacurilor. De asemenea suntem deficitari la şuturile din afara careului sau la executarea lovirurilor libere. Singurul care le mai nimerşte este Mureşan, a cărui şut se bazează doar pe forţă fără nici un fel de precizie (cele mai multe mingi sunt aruncate peste stadion). Aici consider că nu s-a intervenit deloc în pregătirea jucătorilor. Jucătorii de basket exersează o zeci de aruncări în cadrul unui antrenament pentru dezvoltarea preciziei. Nu cred că acelaşi lucru se întâmplă la echipa noastră de fotbal. Irosim astfel o mulţime de oportunităţi. Tot timpul avem probleme cu echipele mici care se baricadează în propriul careu. Acolo nu mai merge strategia contraatacului (singura specialitate a noastră).

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s