O înfrângere reală?

Steaua cu două debuturi fulminante de repriză, absorbite corect și calm de ceferiști, gafele majore au venit în momente în care părea că vrem și putem să punem probleme. Roș-albaștrii au stăpânit jocul și, dacă socotim fotbalul un joc în care câștigă doar cei meritoși, atunci au câștigat pe merit. Dacă nu admitem ipoteza, atunci putem spune că Steaua a câștigat pentru că a vrut un arbitru italian adus cu dedicație. CFR-ul i-a răspuns cu pase greșite, dar și cu multe, multe mingi recuperate și cu un final bun de primă repriză. Mirare mare că o echipă care dovedea la fiecare fază reușea să reziste. O mirare și mai mare, abordarea. Mărturisesc că, la fel ca mulți alții, mă așteptam să văd un CFR defensiv, adunat ca un arici în propria treime, poate chiar mai aproape de propria poartă și de acolo răspunsuri hotărâte pe contraatac. Am văzut o echipă a Stelei cu o exprimare net superioră, cu momente de ritm foarte bun, cu viteză, o echipă care, vorba lui Ilie Dumitrescu, ne-a subordonat total.
N-a fost așa. A fost un 4-3-3 cu presing în jumătatea adversă, cu încercări de recuperare rapidă, cu reușite chiar. O echipă cu un om anihilat de propriile neputințe: Șașa Bjelanovic. Croatul a fost mereu singur și singurul care s-a bătut cu adevărat pentru fiecare minge. De fapt nu singurul, între buturi mai era încăpățânarea lui Felgueiras. Pe Șașa nu-l juca nimeni. Stau și mă întreb: n-a pregătit Ando atacul, sau nimeni n-a mai ținut minte ce s-a pregătit? Șașa știe să devieze, din lateral jucătorii de bandă trebuie să pătrundă pe centru pe aceste mingi, nimeni n-a făcut asta. A ieșit Șașa și ne-am trezit cu Kapetanos dribleor. Joc prost și din partea grecului. Oare de ce? Oare Kape a ieșit în margine pentru că nu primea mingi sau pentru că brusc l-au ajuns din urmă talentele?
De la 4-3-3 la 4-4-1-1. Poate că schimbarea de sistem n-a fost rea. Poate doar poziția lui Bastos cam forțată. N-a fost locul lui și asta s-a văzut. În fond problemele n-au fost acolo la vârfuri, vârfurile n-au prea primit obiectul ca să arate că au rol pe teren. Lui Mureșan și lui Alberto ce putea să le facă antrenorul? Poate să-i trimită la meditații, să recupereze lecțiile pe care le-au pierdut la juniori, lecții care să le spună ceva despre poziționare la faze precum cea a golului, precum cea a barei lui Rusescu.
Un 11 m refuzat și încep să înțeleg de ce Gigi Becali sau Porumboiu erau atât de hotărâți în solicitarea arbitrilor străini. Știau amândoi că pot exista dedicațiile impresarilor. Ce n-au înțeles ei e că italienii fură mai puțin grosolan decât Balaj. Un 11 m e mult, se mai adaugă câteva contacte judecate la limită pro Steaua, să zicem că una peste alta 10 către 15% a trimis către roș-albaștri favorurile. Chiar și cartonașele au fost mai puțin binevoitoare cu noi, oare de ce? Oare dacă se acorda lovitura de pedeapsă, iar noi transformam, cum ar fi arătat ultimele 20 de minute? Eu sunt sigur că Rusescu n-ar mai fi înscris.
La gol, gafă colectivă grosolană. 5 retrași în poartă, Luis Alberto pierdut undeva pe teren, Rusescu la fel de liber ca de parcă avea de executat un 11 m. Cine a greșit? O fază pentru care întrebarea devine nonsens. O fază care, cumulată cu alte erori ale jucătorilor ceferiști, ridică serioase întrebări privind dorința unora dintre ei de a-l păstra pe fălcos pe bancă. Ceva necurat se întâmplă. Pentru sănătatea clubului e nevoie ca antrenorul să rămână, e necesar ca măcar o dată jucătorii să nu-și impună punctul de vedere.
Personal nu sunt un mare fan Ando, îi găsesc culpe și la meciul abia încheiat, dar nu pot fi de acord cu schimbarea impusă de jucători prin șantaj, prin refuzul de a juca, prin sabotarea clubului. O dictatură a jucătorilor este de neconceput, motiv pentru care îl susțin pe Ando fără rezerve.