Imagini ȘOCANTE! Bucurie stelistă INCREDIBILĂ! Dacă știa, NICOLIȚĂ nu mai pleca! [Steaua – CFR Cluj 1-0]

Nu băgați în seamă titlul! Acest titlu este o parodie. Articolul, în schimb, e real. E scris la cald, probabil cu greșeli fierbinți, pe care mi le asum.

***

Mi-e tare greu să-i iau gâtul lui Andone cu maceta după un joc în care nu știu dacă se poate contoriza măcar o singură perioadă de 5 minute în care 3-4 jucători ceferiști să joace concomitent bine (nici nu pretind foarte bine!), la valoarea lor de „piață”. La ce au jucat feroviarii noștri în prima jumătate de oră, cu tonul dat de ezitarea lui Cadu, mi-a cam fugit gândul la bietul Mandorlini și cele două catastrofe (Sportul Studențesc, Rapid) care i-au fost fatale.

Se știa că CFR e o echipă decimată, se știa că Andone nu prea are ce lucra nici la capitolul flexibilitate, nici la cel de genialitate, dar exista speranța că cei care vor intra pe teren au o șansă la picior și vor încerca să profite de ea. Sunt nevoit să las maceta deoparte și să iau satârul de tocat vinetele și să-l utilizez pe cârca jucătorilor. De ce simt nevoia să toc mărunt jucătorii? Pentru că n-aveau dreptul să prindă o formă lamentabilă exact la meciul cu Steaua, indiferent de tactica adoptată de Andone! Execuțiile simple, gen stop, pasă, degajare, nu au legătură cu tactica, ci cu tehnica, concentrarea, forma sportivă. Ori jucătorii noștri parcă au funcționat pe vaporii din rezervorul golit cu Manchester. Cele două zile în plus de odihnă față de Steaua nu s-au prea văzut decât în finalul primei reprize și, din păcate, deloc în a doua, când șansa noastră era ca adversarii să se sufoce.

Deși am primit golul în repriza a doua, cheia partidei se regăsește în prima parte. La cum erau prinși jucătorii noștri mereu pe câlcâie, la cum sărea mingea din ei, la cât de rar ieșea vreo pasă spre înainte, la cum alunecau unii de parcă nu aveau crampoane și la cum se încurcau alții în minge… deja victoria era ca și tăiată de pe lista cu dorințe. Cu jucători ieșiți din formă, neodihniți (ca să o zic pe ocolite),  cu relațiile de joc șubrede și construcția „zeroidă”, egalul era deja un rezultat mare, iar 9 puncte diferență parcă nu chiar atât de multe…

Ivo Pinto – n-a reușit să iasă deloc din apărare în primele 30 minute, jucând parcă pe loc. Rui Pedro nu i-a venit în întâmpinare, la combinații, așa că Pinto s-a zbătut fără folos. Ulterior a reușit să scape de 3 ori pe extremă, dar de tot atâtea ori a centrat în pripă și modest. O repriză a doua mai bună, dar presărată cu vreo două gafe.

Rui Pedro – dezastru absolut, în viziunea mea. A început meciul în banda dreaptă și-a păstrat poziția a fost de nevăzut, o fantomă cu număr pe spate. În ultimele 15 minute ale reprizei a căutat mai mult mingea, a navigat spre centru, dar a fost mai slab decât l-am văzut vreodată până și pe Hora. Driblinguri anemice, mingea lovită și mai anemic, foarte ușor de deposedat, fără pic de clarviziune. Dacă voi apreciați căderea lui careu drept o fază de fotbal adevărat, puteți să-i dați o notă mare. Pentru mine, Rui Pedro e una dintre deziluziile partidei.

Cadu a început cu o chiflă de toată groaza, care ne-a băgat morcovul încă din debutul meciului. Nu foarte îmbietor la optimism. Cadu și-a revenit pe parcurs, dar l-a lăsat pe Picollo să-și facă vreo două numere de ciudățenii. Alți morcovei pentru noi.

Sepsi. Poate aici ar trebui să-i dau lui Andone un lat de macetă peste fund. Să-l lași un meci întreg fundaș stânga pe Sepsi (adică să nu faci rocada cu Camora), în condițiile în care plasamentul său era cel puțin ciudat, iar Adi Popa îl împingea din dribling, fază după fază, cu fundul în careu, e un semn de inconștiență. De acolo, din zona neacoperită de Sepsi, avea să vină, de altfel, pasa de gol. Dezamăgitor. Chiar aveam impresia că fundașul are clasă de CFR.

Gabi Mureșan n-a mai început cam demult atât de subțire un meci. Ocolit parcă de toate mingile, cu cartonaș galben amenințător încasat devreme, pase slăbuțe, inofensiv… Să spunem că s-a mai scos la pasa de gol către Nicoară, dar ce ne facem cu el la golul Stelei? Dacă așteptam de la Mureșan să tragă echipa după el, nu prea a fost cazul pe Arena Națională.

Sincer, nu reușesc să-mi dau seama ce poate oferi Luis Alberto CFR-ului! Care este plusul pe care-l poate aduce, care-i sunt calitățile, punctele forte? Din ce am văzut în ultimele două meciuri nu m-a convins că poate deposeda mai bine decât Kivuvu sau este mai tehnic în joc decât Celestino. La capitolul pase nu-i de nivelul lui Godemeche sau Vass, iar la șuturi e departe deocamdată de Diogo Valente. Singura certitudine este că e… brazilian. Însă doar această „calitate” nu mi se pare suficientă.

Deși aruncat acolo de Andone, Camora s-a ferit cât a putut de zona centrală, rezervată inițial lui Godemeche și a tras tot spre stânga, dar degeaba. Destul de puțin a ieșit la joc și fără aport ofensiv demn de apreciat. Nu mi s-a părut în largul său pe un post pe care nu știu dacă a mai evoluat. Încă o dată, rocada cu Sepsi putea oferi mai multă siguranță, dacă nu mai mult randament ofensiv.

Nicoară. Ufff… Nu mai am vlagă să mă leg de Nicoară. Singura soluție ar fi un transplant sau un schimb troc: voință contra putință. Nu mai sunt sigur că o simplă consiliere psihologică are șanse prea mari de reușită. Să caute cineva într-un manual de fotbal și să-mi spună cât timp se acordă încredere unui jucător (și nu mă gândesc numai la Viorel). În cărțile citite de mine, de foarte multe ori, jucătorul care se destăinuie (ajuns, bineînțeles, fotbalist), povestește cum s-a accidentat titularul de pe postul lui și așa a prins primul 11, din care nu l-a mai scos nimeni. Și nu cred că-s numai povești.

Bjelanovic a intrat cu patine, nu cu ghete cu crampoane. A durat un veac până a ajuns și el o dată primul la minge, iar de făcut vreo preluare ca lumea nu țin minte să fi făcut. E drept că am fost până la toaletă vreo 90 secunde. Nu mai analizăm devierile cu capul, că ele oricum n-aveau unde devia…

Ăștia au fost titularii. Andone i-a pus să joace împreună, că nu prea avea alții, și a așteptat de la ei să bată Steaua. Nici nu cred că a așteptat prea mult, de altfel. Doar până în momentul în care i se citea pe față expresia „bun și bronzul”. După ce că lotul e șubred, exact la meciul cu Steaua se găsesc și puținii jucătorii valizi să „presteze” lamentabil. A fost Steaua prea bună, cum zicea Andone după meci? NU! Le-am făcut noi viața prea ușoară, jucând prost. Fără parada de gafe și slăbiciuni nefirești pentru nivelul jucătorilor CFR-ului, măcar egalul ăla fără glorie era lejer de obținut.

Era să mă duc la culcare fără să zic nimic de Bastos, Kapetanos și Diogo Valente. De primii doi nici nu voi vorbi, pentru că nu știu la cât la sută din potențial se aflau în minutul introducerii în teren. Nu știu dacă puteam cere mai mult de la ei sau s-a riscat cu introducerea lor. Nu cred că Andone i-a aruncat în luptă la alibi, ca să nu se spună că n-a forțat victoria. Bătălia era aspră, adversarii bine făcuți, coechipierii… varză, așa că n-are rost să-i bag și pe ei la tocat. Îl iert și pe Diogo Valente, care a făcut și el ce a putut pe partea dreaptă, și n-a putut mai nimic…

Și acum, înainte să vă zic „Noapte bună!”, hai să încheiem prematur, dar frumos, acest campionat, punând palmă lângă palmă, într-un ropot de aplauze pentru portarul Felgueiras, portughezul ce era cât pe ce să ne scoată un egal în Ghencea pe stadionul echipei fără casă! Sper să adormiți cu imaginile paradelor lui Mario, ca să nu vă bântuie bucuria lui MM din final. Aștept să apară CFR-ul care o să-l facă să plângă după meciul direct, nu doar ridicând trofeul campionilor la final de sezon (alt sezon, în general vorbind, nu actualul).

Până atunci… Noapte bună!