Steaua – CFR, de la A pînă la… Beee

Mi-am propus în ultima vreme ca atunci cînd voi mai scrie avancronici pe ”Tribuna CFR” să caut ca acestea să fie mai concise (pe cît se poate), deci cît mai lipsite de „floricele”. Înţelegeţi deci că n-aş fi riscat să vă plictisesc cu o anecdotă care la prima vedere nu pare a avea prea multe în comun cu meciurile de fotbal, dacă nu mi s-ar fi părut că aceasta pe care urmează să v-o spun acum chiar ar avea destule în comun cu vremurile (fotbalistice) pe care le trăim noi azi. Se spune deci, că într-o bună zi, pe cînd se afla cu armata lui pe lîngă Arbela, în faţa a şase sute de mii de perşi, Alexandru cel Mare era într-o mare dilemă: să atace sau nu? I se părea că în faţa unei armate atît de numeroase  – cum era la vremea aceea oastea perşilor – nici măcar unul ca el nu putea avea prea mulţi sorţi de izbîndă. Soldaţii săi însă, văzîndu-i ezitarea, l-au încurajat imediat, strigîndu-i: „Înainte, împărate! Nu există duşman care să reziste la duhoarea de oaie pe care o ducem cu noi!”. 🙂

Din cîte ştiu eu, mult mai rafinaţii perşi nu s-au descurcat prea grozav în lupta cu „oile” din vremea lor. Mai sigur e însă că de celebra duhoare de oaie nu am scăpat, din păcate,  nici măcar noi, frînarii: o simţim în fiecare zi, o mirosim la tot pasul, riscă să ne intre în toţi porii, ameninţă să ne sufoce. Şi asta de ani de zile deja! Dacă în alţi ani însă, în afara mirosului puturos cu care ne urîţeau viaţa, oile nu aveau prea multe alte arme de care să ne fie frică, mă tem că de data aceasta, pe lîngă duhoarea specifică de care ne e atît de silă la toţi, oile machidonului Jiji mai au şi alte  argumente în confruntarea cu noi.  Şi nu puţine! De acestea voi căuta să mă ocup în rîndurile care urmează, iar dacă voi reuşi sau nu să fiu obiectiv (şi realist) în analiza mea, voi afla citindu-vă comentariile, dar şi analizînd – de duminică seara încolo – partida CFR-ului de pe Arena Naţională din Bucureşti.

Înainte de toate, Steaua pare că  şi-a rezolvat în ultimul an problemele care o făceau să bată pasul pe loc de cîţiva ani buni deja. Desigur, nu au scăpat încă de  Gigi Becali, patronul care, deşi steliştii n-o recunosc, li se potriveşte ca o mănuşa: ignorant, gălăgios, obraznic, arogant, superficial. Următorul catren îmi revine mai mereu în minte (şi nu cred că întîmplător) atunci cînd îl văd pe ”sticlă” pe patronul stelist: „Peste tot îşi bagă botul, / Se pricepe la orice; / De-l întrebi, el ştie totul, / De la A, pînă la… Beee”. Nu au scăpat deci de el steliştii, dar nici nu era nevoie: în el se recunosc prea mulți dintre ei, pe el îl ascultă, pe el îl divinizează, îl citează (chiar fără să-şi dea seama) atunci cînd încerci să porţi un dialog argumentat cu vreunul din ei. Jiji este deci exact ceea ce le trebuia.

Clubul lor şi-a rezolvat însă întrucîtva problema conducerii: nesuferitul de Meme Stoica, cu toate minusurile lui, este un conducător destul de priceput. Din toate transferurile ratate din trecut (vezi Klemi Saban, Elton, Andrey sau Carlos) el pare – ca şi conducătorii noştri de altfel – că a învăţat ceva. Dacă a văzut că din străinătate ia numai ţepe, s-a cam reprofilat în ultima vreme pe aducerea de fotbalişti din campionatul românesc (în special români, dar şi străini). În felul acesta au poposit în Ghencea tineri foarte promiţători, de care însă CFR nu prea se putea atinge, din pricina impresarilor şi a conducătorilor celorlalte cluburi (vezi Condescu, Walter, ”Pinalty”, Iancu, Neculaie, Nicolae și lista ar putea continua), pe care trecutul dubios îi leagă se pare de Gigi Becali. Aşa s-au înrolat în echipa armatei fotbalişti precum: Latovlevici, Bourceanu, Chipciu, Rusescu, Chiricheş, fraţii Costea şi alţii. Strategia lor, deşi nu-mi place să recunosc, pare una destul de bună: întîi că pentru tinerii aceştia transferul la Steaua e un mare pas înainte în carieră, dar şi, foarte probabil, la cîţi stelişti găseşti în întreaga ţară, un vis împlinit. Pe urmă, nu au pretenţii exagerate, dar nici problemele de adaptare pe care un fotbalist străin le poate întîmpina la întîlnirea cu Liga lui Mitică. În plus, în ochii prostimii care o venerează, Steaua punctează serios şi la capitolul „imagine”: pozează în „echipa românilor” (în opoziţie cu CFR, stigmatizată pe veci ca fiind echipa mercenarilor din Ardeal, sau mai rău, echipa „bozgorilor”). Iată deci, un prim capitol la care mă tem ca Steaua ne surclasează, chiar dacă armele cu care luptă împotriva noastră nu o onorează deloc. De parcă la o lepră bolşevică cum e ea se poate vorbi vreodată de onoare…

Un alt capitol la care steliştii cu siguranţă stau mai bine decît noi e cel al omogenităţii. În timp ce în vara aceasta în Gruia au fost aduşi nenumăraţi jucători (peste o duzină, chiar dacă nu toţi de duzină), în ultima vreme în Ghencea s-au făcut transferuri relativ puţine, dar bine ţintite, pe posturile care trebuiau neaparat acoperite.  S-au adus deci jucători fie cu mare potenţial (Chipciu, Gardoş, Rusescu, Chiricheş, Latovlevici, Costea), dintre care cei mai mulţi au şi confirmat destul de repede, fie fotbalişti cu ceva experienţă (Szukała, Bourceanu, Pintilii, Rocha – primii trei căpitani cam peste tot pe unde au jucat). În plus, am senzaţia că cei care se ocupă de destinele echipei au reuşit să creeze acolo o adevărată familie, dar în privinţa aceasta nu cred că ne depăşesc, pentru că şi vestiarul nostru pare unul destul de unit, graţie lui Cadu în principal.

Un alt capitol la care noi am excelat în sezonul trecut, dar la care acum lăsăm puţin de dorit, este cel al mentalităţii. Sigur că şi jocurile din Europa macină destul, dar paşii greşiţi din meciuri cu outsideri gen Mediaş, Iaşi, Ceahlăul ş.a. consider că sunt de neiertat pentru nişte fotbalişti profesionişti de la care toată lumea aşteaptă rezultate. În timpul acesta, la marea noastră rivală din capitală, antrenorul Reghecampf a făcut din Steaua aproape o echipă nemţească. Dacă despre echipele germane se spune că nu poţi fi sigur că le-ai bătut pînă ce nu le-ai văzut suite în autocar, mă tem că tot cam la fel am putea spune şi despre echipa lui Reghecampf. Pînă acum (în campionat) Steaua a pierdut puncte doar o singură dată după ce a deschis scorul (la Vaslui). În schimb, a învins-o pe Rapid în ultima secundă a meciului, a egalat-o pe Gaz Metan (tot spre final) şi le-a învins pe Astra (după ce giurgiuvenii au condus cu 1-0 şi 3-2), Petrolul (de la 0-1) şi pe Tg.Mureş, deşi mureşenii au avut chiar şi doi oameni în plus, şi nu puţine  minute. Toate acestea mie îmi spun că duminică seara vom da piept nu numai cu o echipă destul de valoroasă, dar şi una bine pregătită fizic şi mental.

În toate aceste argumente (pe care nu mi-a făcut deloc plăcere să le enumăr), ca şi în altele pe care nu le-am mai pomenit (de exemplu foamea lor de trofee sau publicul tot mai numeros pe care pare că şi l-a recîştigat în sezonul acesta) se ascund rezultatele lor bune de pînă acum. Linia lor de clasament stă mărturie: din 10 meciuri în campionat au realizat 8 victorii, un egal și o înfrîngere; au al doilea atac (23 de goluri) și a doua apărare (10 goluri primite), locul 1 în clasament, la 9 lungimi distanţă de CFR. Nu pot decît să sper că cifrele acestea ale lor vor arăta mult mai rău după meciul nostru de duminică.

În ciuda celor spuse de mine mai sus (care în urechile unora dintre voi ar putea suna a laudaţio) am convingerea fermă că CFR-ul nostru drag poate învinge mîine. Chiar dacă socotesc că Steaua-CFR e un meci de 1X2, eu aş miza, ca-ntotdeauna, pe victoria băieţilor noştri. La situaţia pe care o văd în clasament nici nu vreau să mă gîndesc la altceva. Mă bazez pe valoarea fotbaliştilor noştri (în primul rînd), pe orgoliul lor rănit, pe directivele clare venite dinspre conducere cu privire la concentrarea pe cel de-al IV-lea titlu, pe etapele încă numeroase care au mai rămas de jucat în campionat, dar şi pe slăbiciunile bucureştenilor. Mă voi referi acum doar la steliştii pe care îi văd titulari in confruntarea cu noi: TĂTĂRUŞANU (un portar talentat, dar care o comite nu tocmai rar), GEORGEVSKI (internaţionalul macedonean e un fotbalist inimos, dar cu Ivo Pinto al nostru nu cred că se poate compara în momentul de faţă vreun fundaş lateral din prima ligă), SZUKALLA (cel mai bun săritor la cap din Liga I, dar, ca orice fundaş foarte înalt, cam imobil şi lent; poate că n-ar fi rău ca Bastos al nostru să încerce pe aici cîte ceva), CHIRICHEŞ (complementar lui Szukalla, dar cam gafeur şi cu capu-n nori în ultima vreme), LATOVLEVICI (luat de val, nu de puţine ori o mai şi comite prin apărare), BOURCEANU (un mijlocaş defensiv care are evoluţii constant bune, dar fără să exceleze; atenţie mare la felul în care execută fazele fixe!), PINTILII (ajută echipa, dar fără să iasă foarte des în evidenţă), CHIPCIU (fotbalistul de care mi-e cel mai frică; pe lîngă tehnica şi viteza foarte bune e şi un excelent pasator – coautor la vreo 6 goluri numai prin campionat – , dar şi un bun finalizator (3 goluri înscrise, dacă nu mă înşel), RUSESCU (golgeterul echipei, un fotbalist pe care-l apreciam pentru execuţiile sale încă de pe vremea în care debuta la Urziceni), TĂNASE (liderul echipei, fotbalist cu destule sclipiri, dar şi cu destule pase de gol (cinci sau şase pînă acum), NIKOLIC (atacant de careu, poate mai tehnic decît Kape al nostru, dar cu siguranţă mai puţin valoros). N-ar fi exclus să-i vedem în primul 11 şi pe MARTINOVICI sau DUMITRAŞ (ca fundaşi dreapta) şi pe AD.POPA, ROCHA sau PREPELIŢĂ pe parcurs. Singurul mai imprevizibil dintre ei e Adi Popa, dar cam ieşit puţin din formă în ultimul timp, la fel ca şi atacanţii Rocha şi Rusescu.

„Unşpele” lui Andone cred că va arăta astfel: FELGUEIRAS; PINTO, CADU, PICCOLO, CAMORA; G.MUREŞAN, L.ALBERTO; SOUGOU, BASTOS, VALENTE; KAPETANOS. Mărturisesc că de la meciul cu Manchester încoace n-am reuşit să mai aud/citesc mai nimic despre fotbal, aşa că sper ca Sougou sau alţi băieţi care au tot avut probleme cu accidentările (ce bine ar arăta echipa asta cu MARTINEZ în locul lui Valente…) să fie refăcuţi complet pînă mîine.

…………………………………………………………………………………………………………………………..

Nu ştiu cîte dintre cele 23 de titluri naţionale cucerite pînă acum de Steaua sunt curate, pe deplin meritate. Dacă mă întrebaţi pe mine, cifra pe care v-aş da-o imediat ar fi 0 (zero). Mă tem însă că ciuma roş-albastră e pe cale ca la finele sezonului 2012-2013 să se întindă şi peste titlul cu numărul 24. Pentru mine ar însemna – cu toate performanţele ei europene – douăzeci şi patru de ani luaţi din viaţa fotbalului românesc. Sper ca noi să fim aceia care, și cu ajutorul rezultatului de mîine seară, să oprim această nouă fărădelege. HAI CFR!

Autor: Florinaccio