Masa tăierii

După izbânda de la Braga, săptămâna noastră de miere s-a sfârşit brusc şi urât, în bălăcăreala obişnuită a campionatului intern. Prea puţin am apucat să vorbim la superlativ despre performanţa europeană, prea puţin am putut visa la un alt nivel, la o altă civilizaţie, la demnitate şi respect reciproc. Drumul luminos european, pavat cu milioanele de euro, a fost imediat înlocuit de glodul autohton, cu a sa tenebroasă şi zbârcită urâţenie. O senzaţie persistentă, amară de lehamite şi scârbă întovărăşeşte revenirea în ţară. Huiduieli, mojicii, infantilism şi samavolnicie în gândire şi comportament, lipsa oricărei reguli, elementare şi de bun simţ, într-o stare atât de avansată de degradare morală încât şi noi, la rându-ne, nu putem scăpa necontaminaţi de ea. Suntem încă mult prea români şi prea puţin europeni. Ce-i mai rău în toate astea, suntem părtași la aceste fapte.

De-abia ce reveniserăm din Europa şi deja Iuliu Mureşan îşi persifla adversarii, spunându-le că ei de-abia la televizor văd adversari ca ai CFR-ului; lipsă de eleganţă gratuită, sortită a se reverbera în interiorul echipei. Dacă aşa s-a făcut pregătirea mentală a jocului, atunci nu mă miră felul în care am terminat partida, cu nervi, cu cartonaşe roşii martore ale neputinţei, cu bălăcăreală şi relatări/pâre la a doua sau a treia mână a unor discuţii/ fapte incredibile, vrut incriminatoare (dar imposibil de dovedit), cu dorinţa de a acoperi eşecul sub preşul arbitrajului. Apetenţa spre scandalul ieftin ne-a coborât de pe piedestalul european şi ne-a vârât până la gât în troaca din seara de duminică. În mare parte prin ceea ce ne fusese pregătit la Târgu Jiu, dar şi prin lipsa noastră de prevedere. Ne-am pus singuri piedică.

N-am să spun că ceea ce s-a petrecut duminică nu a fost scandalos. Dar ar fi trebuit ca după decantarea lucrurilor să rămână doar mizeria celorlalţi, nu să ne mânjim şi noi cu ea, nu să intrăm în jocul deplorabil, niciodată câştigător al “cui urlă mai tare”. Ar fi trebuit să rămână doar scenele hilare cu cele 4 penalty-uri măsurate diferit, puse în paralel, câte 2 de fiecare parte, ar fi fost suficient pentru judecata şi înţelegerea meciului. Şi, asta era doar aperitivul, fiindcă peste ele, puteam vorbi despre faptul că absolut fiecare decizie de arbitraj cu dubii a fost înclinată către gazde, că putem vorbi chiar de toată gama, de la cornere şi până la off-side-uri înclinate după bunul plac al arbitrului, am fi putut astfel, pe ton calm şi grav, să adunăm şi să demonstrăm matematic tenta evidentă cu care a fost condus meciul. Nu atât penalty-urile supără, ci acele multe faze dictate toate contra noastră, tocmai ca să pricepem clar „încotro bate vântul”. Primul titlu la care mă gândeam în timpul meciului era “Balaj 100%”, aluzie la cât se poate da gazdelor într-o partidă. Totuşi, după ce-am văzut finalul meciului și post scriptum-ul media de după, trag concluzia că ne-am învins singuri. Ce m-a deranjat a fost stridenţa cu care s-au manifestat nervii noştri. Cu Nicoară răţoindu-se nepermis la arbitru, cu Cadu încasând un cartonaş roşu care s-ar putea, funcţie de bunăvoinţa comisiilor, să-l ţină pe margine şi la cel mai important meci al toamnei, cu Steaua, cu Mureşan şi Andone uitând după meci de teorema lui “noi am descălecat la Târgu Jiu direct din televizor”… Ei, dacă tot eram atât de sus faţă de gorjeni, atunci nu e destul doar un arbitru şi de câteva faze discutabile (fie ele şi vreo 10) pentru a te priva de victorie.

Măcar cu jumătate de gură să spui “trebuia să fim mai buni” şi nu să urli ca la tăiere. Fiindcă, da, celebra masă a tăcerii s-a transformat pentru CFR într-una a tăierii. Să nu uităm: de 5 ani pierdem necontenit la Târgu Jiu. 0-2, 1-2…niciodată mai mult, niciodată mai puțin. Ieri ar fi putut fi altfel, aveam disproporția valorică de partea noastră, aveam revenirea de formă şi, totodată, decăderea evidentă a Pandurilor. Avantaj total de partea noastră. Pe lângă asta, să nu ne minţim acum: ei, deși cocoțați în vârful clasamentului (provizoriu) n-au jucat cine ştie ce, n-au fost cu mult peste echipa ce era umilită la Ploieşti în etapa trecută. În schimb, ai noştri au abordat cu tactica tot mai vădit ilogică, pe plan intern, a apărării. Degeaba spunem noi că revoluţionăm legile fotbalului, că nu avem nevoie de posesie pentru a da goluri. Pentru ca asta să funcționeze este obligatoriu ca de fiecare dată să suplimentăm prin Sougou, prin Bastos, prin Deac. Ori ieri, în afară de Bastos, nu era nimeni, sufeream teribil la ruperile acestea de ritm. O tactică defensivă a noastră, una neputincioasă a lor, o situaţie ce era blocată spre remiză albă. Da, un egal, după aspectul general al meciului, ar fi fost echitabil. Astfel de meciuri sunt rupte doar de gafele sau de momentele de sclipire individuale. Au fost ocazii şi pentru ei (2 lovituri libere juste și periculoase de la marginea careului, şutul în bară al lui Lemnaru, plus ratarea lui Nistor, din careu nostru, în a doua repriză) şi cam tot 3-4 pentru noi (o lovitură liberă pe care scria “made for Muri”, executată însă de Bastos, ratarea mare a lui Bjelanovici din fața porții, de la 1-1, cea la care de la înlocuitorul lui Kapetanos aveam pretenția să rezolve meciul și, în plus, cele două șanse măricele din prima repriză, la singurele situații când mingea a curs bine în atacul nostru). Ei bine, dacă tragem linie și socotim, iese ceva mai mult decât egal?

Asta spun: suntem încă plini de pretenții, dar cu destul de puține soluții efective de realizare a planurilor. Iată, duminică, în afară de Bjelanovici și Bastos, restul fiecare aveau câte un asterics defensiv. Oricât de buni și binevoitori ar fi Camora și Aguirregaray, ei tot nu pot suplini efectul ofensiv al oamenilor specializați pe posturile de atac. Struțocămila asta poate funcționa, dar nu la nesfârșit. Lipsa de viteză este înfiorătoare, iar dacă tot vrem să împingem cumva adversarul în apărare, dacă ne folosim eventualul atu de forță, atunci trebuie neapărat să avem posesie. Din cei 35 de jucători din lot, nu cred că trebuie să ne blocăm în aceste soluții de compromis. Să zicem că soluția cu Aguirregaray și cu Ivo Pinto poate oferi surprize, dar cuplurile Camora-Sepsi, pe stânga și Mureșan-Godemeche sunt lipsite de orice perspective ofensive. Oare nu ar fi acum momentul ca Andone să-l reinventeze complet și pe Rui Pedro, să insiste mai mult cu Hora? Ce variante de rezervă ar fi? Uitați-vă miercuri, în Cupă și le veți întrezări.

Deocamdată, relativ doar la meciul de la Târgu Jiu, Pandurii, o echipă rezonabilă, ne-au făcut o poză destul de exactă a ceea ce putem la acest moment. Nu au fost surprize majore, nu a oferit niciun jucător altceva decât ceea ce cred că puteam aștepta de la el. Dezamăgirea mea, personală este doar Bjelanovic, atacantul care speram că revine cu alt tonus, cu altă ambiție la echipă. Se agită mult, face o treabă foarte bună de pivot, dar degeaba, dacă în fața porții este sterp. Încă mai sper că a fost doar neșansă și că pe viitor ne poate surprinde plăcut. Bastos, pe de altă parte, pentru faptul că a scos un gol din nimic, devine fără îndoială omul meciului, continuând astfel superlativele de la Braga și ridicând acum de-a binelea nivelul așteptărilor noastre de la el. Nicio surpriză în apărare, acolo unde Cadu și Rada par a se fi sudat. Ce folos, fiindcă suspendarea lui Cadu impune acum rapid, alte soluții. Cine va fi liderul în teren? Maftei, vice-căpitanul, rezervă în acest sezon? O problemă revine la fundașii laterali. Sepsi este depășit constant, cu tot efortul lui Camora de a-l ajuta defensiv. Este clar deci că portughezul trebuie să rămână pe postul lui clasic, iar pe partea stângă să rămână cineva, oricine, fiindcă nici Camora nu rupe norii jucând pe acea poziție. În fine, dincolo, Ivo Pinto trage de el un meci întreg, face și desface, dar taman când să stai liniștit dă o pasă interzisă în mijlocul terenului. Iată deci, când nimeni nu-și depășește condiția, când nimeni nu surprinde, CFR-ul devine o echipă cât se poate de pământeană în campionatul nostru. Una care trebuie să aibă o doză considerabilă de noroc pentru a învinge. Iar la Târgu Jiu ni s-a oferit acea șansă de a câștiga. O egalare rapidă la 1-1, urmată de o ocazie foarte mare, de o lovitură liberă din care Muri atentează la integritatea plasei și de reclamația lui Nicoară. Dacă s-ar fi făcut 2-1 pentru noi, tabela îngheța așa. Dar, o formație de țintește la titlu și care se răsfață în elogii europene are oricum nevoie de mult mai multă forță, să poată răsturna sorții, să poată muți arbitrii în orice condiții.

Am lăsat astfel la urmă fazele obosite de cât s-a discutat pe marginea lor: penalty-urile. Cred că 3 din 4 suportă a fi lăsate în voia arbitrului. Sunt faze la care litera regulamentului spune ceva, logica, realitatea din teren, spune altceva. Singura la care nu cred că există dubii este faultul la Nicoară în careu. Era 1-1, jocul lua într-o cu totul altă direcție. DAR, acolo poate fi o altă interpretare. Dacă aș fi arbitru de nivelul și de calitatea primei divizii, în privința CFR-ului aș ști câteva lucruri simple: Mureșan și Cadu sunt duri – căci așa zice presa, apoi, orice greșeală pentru CFR îmi va genera procese publice, de intenție și, neapărat, aș ști că Ronny, Bastos, Rui Pedro și Nicoară au apetență spre simulări – căci așa au arătat în repetate rânduri. Iar când l-aș vedea pe Nicoară împleticindu-se și căzând în poziția „avion”, cu satisfacția unui rugbist ce înscrie un eseu, zău că m-aș îndoi de ceea ce văd. Cred că simulările din alte meciuri ajung să ne bântuie și că pot da erori sincere de arbitraj. O astfel de greșeală, nu este mai ridicolă decât, să zicem, penalty-ul dat împotriva noastră în Giulești, la simularea lui Surdu. Se întâmplă, se întâmplă cam des, dar în alte sezoane călcam și pe astfel de erori și tot câștigam meciuri.

Iar despre cele 3 penalty-uri cu deliberări, aș începe prin a spune că atacul asupra lui Camora, mai degrabă mi s-a părut a fi regulamentar. Adversarul chiar țintește și atinge mai întâi mingea pentru care se duelează. Totuși, văzând ce s-a fluierat pentru Pandurii, sunt aproape convins că o fază similară, în careul nostru, s-ar fi terminat la punctul cu var. Iar despre cele 2 penalty-uri date gazdelor, sunt faze mai mult de curtea școlii. De pildă, mingea îl atinge în mână pe Mureșan, într-adevăr. Totuși, lovitura de cap este de la doar un metru distanță. Nu poți feri mâna de acolo. Apoi, discutăm despre intenția de a-și crea un avantaj. Singurul avantaj pe care și-l face Muri acolo este de a se echilibra în aer. Apoi, cel mai important, elementul logic: ducea o astfel de fază la gol, se impunea sancționarea unui henț involuntar, ca unul care a blocat o posibilitate de a marca? Să vedem: contactul se petrece la 15 m, în spatele lui Muri mai erau încă 2 ceferiști care puteau degaja fără probleme o minge care era venea chiar alene. Asta mi se pare important, nu orice țintire a mâinii unui jucător trebuie să fie penalty, acestea sunt doar subiecte de ceartă la miuțe, nicidecum într-un fotbal profesionist. În fine, despre penalty-ul făcut de Sepsi, acesta pare într-adevăr clar. Se vede că Sepsi pune mâna pe Grigoraș. Nu se știe cât de tare, cert este că adversarul cade. Cred că cel mai îndreptățit să analizeze această fază este Porumboiu, cel care, după golul decisiv marcat de N’Doye în minutul 94 al meciului cu Turnu Severin spunea sus și tare că nu orice atingere este fault. Cele două momente, de atunci și de acum seamănă ca două picături de apă. Arbitrii, e drept, sunt diferiți. Aș mai aduce totuși în discuție și faptul că centrarea aceea trecea la un metru deasupra jucătorilor, Grigoraș ar fi trebuit să facă o săritură ca în filmele japoneze, manga, și tot n-ar fi ajuns la ea. Acțiunea lui Sepsi chiar nu avea nicio justificare logică, nici nu avea un impact asupra fazei. Totuși, scrupulos, Balaj a dat penalty, de bine că era și acoperit de regulament. Nu cred în inocența arbitrului, a fost șiret și a speculat fiecare moment în care putea să ne „faulteze legal”. Totuși, o echipă ce venea într-adevăr victorioasă de la Braga bătea și 11 contra 12. Din păcate, comparativ cu ceea ce a fost în Portugalia, la Târgu Jiu singurele momente în care am „legat jocul” ca o echipă au fost cele în care am protestat. Tardiv, enervați și…frustrați. În condițiile astea nu se mai putea lega ceva. Cât despre arbitraj, nu cred că ne va plânge cineva de milă, să nu credem că am câștigam „meciul simpatiei”. Contaminarea cu ură împotriva CFR-ului este prea puternică, greșelile repetate din acest sezon și faptul că nu se vorbește acum nimic despre ele mă face să cred că ochelarii de cal au fost prescriși de oftalmologii presei. Facem scandal, se va ține minte 1-2 săptămâni pe urmă statisticienii strâmbi din media vor face totul uitat. Să nu vă mirați dacă, în primăvară, va apărea un scor de 8-8 greșeli pro și contra CFR-ului. Discuția asta despre arbitraje este, până la urmă, o miză prea mică, una fără obiectiv. Victimizarea noastră nu va face decât să satisfacă pe cei care nu ne au la inimă.

Acum suntem la 9 puncte de primul loc. Și 6 erau prea multe, dar acum singura speranță a noastră rămâne să câștigăm în Ghencea, oriunde este aceasta. Uneori pare a fi pretutindeni, etapă de etapă, lucrurile par a fi canalizate, direct sau indirect, într-o singură parte. Și, să recunoaștem un lucru, mai mult decât un amănunt, ci chiar esența: deocamdată Steaua este peste noi, ca desăvârșire a jocului, ca formă, ca spectacol. Au toate atuurile. Paszkany are însă o amenințare pentru ei, anunță o surpriză. Să fie un bluf? Sau cartea forte pe care vom juca se numește Martinez?

Cert este că etapa aceasta cu cântec și strigături ne-a cam făcut să uităm de Champions League. Cred că realizăm cu toții că până ne terminăm treaba în Europa, ne vor fi scăpat toți iepurii din ogradă. E timpul să ne suflecăm mâinile și, deși e modestă și murdară treaba asta din Liga lui Mitică, să ne punem serios pe treabă, exact în tonul de criză, tăcut, calm și serios, în care s-a gestionat sezonul trecut.

Autor: Albusibiu