Cu punctele furate…


CFR-ul nu intră în lupta pentru titlu pentru că nu-l lasă un arbitru hoțoman: Cristi Balaj. Majoritatea fazelor judecate în favoarea Pandurilor nu dovedesc altceva decât intenție și nu orice fel de intenție ci intenția de a fura, iar pe alocuri din șmecheresc furtul a devenit grosolan. Două lovituri de la 11 metri indiscutabile refuzate, două acordate, regulamentare dar discutabile ambele (pandurul Grigoraș adaugă o doză serioasă de simulare la ținerea timidă a lui Sepsi, iar la Mureșan intenția de a juca mingea cu mâna e cu desăvârșire absentă), au îndesat în tolba Pandurilor cele trei puncte. Loviturilor de pedeapsă li se adaugă o mulțime de furtișaguri, unele penibile. Penibilă a fost faza de atac oprită în repriza secundă pentru offside. Imposibil de înțeles tupeul individului. Bastos primește mingea de la adversar, tușierul lasă jocul să curgă, balonul ajunge la Aguirregaray, centralul fluieră, oprește jocul nejustificat și acordă balonul gazdelor. Discutabilă eliminarea lui Andone, ea a venit ca urmare a unei decizii inverse la un duel Rada-Al. Grigoraș. L-am urmărit pe Ando pe reluări, a dat din buze, dar n-am reușit să identific injurătura. Nu vreau să vorbesc despre cornere și alte decizii cel puțin ciudate.

Dincolo de fazele discutabile care sunt greu de enumerat, Balaj a reușit să irite echipa, să scoată jucatorii din meci, să le distrugă concentrarea. Au fost momente lungi în care CFR-ul a jucat cu oameni în minus, au fost jucători anihilați de arbitri, jucători care în loc să joace s-au străduit să-și controleze nervii.

Am avut un meci în care ticăloșia arbitrului a fost peste limitele imaginabilului, fapt care, mărturisesc, mă impiedică să vorbesc despre jocul în sine, mă împiedică, acum, la cald, să vorbesc despre Ando, să vorbesc despre tactică și despre soluțiile tehnice, despre evoluțiile individuale.

La tactica adoptată de Ando voi reveni într-un articol viitor, mă obligă criticile pe care i le-am adus în analizele mai vechi, mă obligă soluțiile pe care le-a găsit, mă obligă apărarea de handbal foarte aproape de poartă. Mă rezum la a remarca iarăși soluția Bastos, mă rezum la a spune că reinventarea brazilianului, redescoperirea lui Sare, revitalizarea lui Rada îi întăresc lui Ando aura de artist al mobilizarii psihice, de artist al relațiilor interumane la nivelul unui lot prea numeros și de aceea greu de stăpânit. Adaug o remarcă specială pentru uruguaianul Aguirregaray, un jucător care compensează prin numărul, încă necunoscut pentru noi, de plămâni suplimentari, saltul pe care l-a făcut peste perioada de integrare. E încântător prin travaliu, prin voință, prin dăruire, îmi imaginez cât discomfort îi provoca lui Balaj, dacă-și cunoștea coechipierii după nume, cert îi era greu fluierașului să-l anihileze. Remarca a doua, cred eu, se cuvine acordată lui Luis Alberto, exact în intervenții, corect în plasament și, nu lipsit de importanță, posesor al unui șut devastator; nu rămâne decât să sperăm că o să-i iasă des.

Despre lupta la titlu, ce rămâne de spus? Devine utopică, culmea, acum când CFR-ul chiar are echipă. Intervenția lui Gigi la televiziuni, după meciul de astăzi rezolvat de Balaj, ne arată de unde se trag sforile. Ne-o arată și selecția lui Pițurcă și mai sunt semne. Sunt însă și zvonuri care zic că urmează și etape la DNA pentru unii.

141 de comentarii

    • In puscarie? Fii serios, in Romania toti scapa basma curata fara prea multe probleme. Balaj o sa ia (PROBABIL) cateva etape de suspendare si nimic mai mult.

      Apreciază

  1. Imi pare rau sa zic dar trebuia sa castigam si in conditile astea, puteau fi 1000 de Balaj la centru dar noi trebuia sa castigam, au fost multe pase aiurea inca din prima repriza, in a 2-a am jucat super precipitat. Nu vreau, nu ma incanta cu nimic sa gasim alibiuri in arbitraje. Andone din pacate a cam gresit echipa, titularii de miercuri erau obositi cel putin psihic daca nu si fizic dupa meciul de la Braga. Deajaba avem lot numeros si valoros daca nu proftam de acest lucru.

    Apreciază

    • Chiar nu imi dau seama ce vrei sa zici…. adica noi jucam cu echipa care joaca cel mai frumos fotbal din liga 1 si tu zici ca nu conteaza daca arbitri ar fi de partea lor noi tot ar fi trebuit sa castigam? Pai cum sa castigi daca de fiecare data arbitrul opreste jocul la fiecare faza periculoasa, daca in loc sa ne dea nou cornere le da lor mingea inpoi sau in loc de aut de poarta le da lor cornere? Cel putin la faza lui Bastos cand a fluierat pentru offside a fost PATETIC. NU vreau sa mai spun de cate galebe si rosii am luat(Nicoara Cadu). Tineti mine cand un Camora a fost aultat si avea mingea intre picioare iar unul de la Panduri ia dat una in minge din rea vointa? Acolo de ce nu a dat nimic. Sa stiti ca aparearea nu a jucat deloc prost azi, Sepsi da a gresit la acel penlaty pentru ca nu trebuia sa puna mana pe el dar nu a fost penalty pur si simplu bufonul ala a stiut cum sa il scoata, iar la Muresan nici vorba nu exista nici o intentie iar minge a fost deviata de la nici 1m. Bataie de joc, daca il aveam pe Balaj in fata mea dupa terminarea meciului il bagam intrun sac si il izbeam de toti pereti pana nu mai auzeam nimici un fluier din gura lui….Ce a fost in seara asta are legatura cu cateii si ciobanii, vor sa impinga amandou echipele pe primele locuri

      Apreciază

      • O iau metodic:

        Adica noi jucam cu echipa care joaca cel mai frumos fotbal din liga 1 si tu zici ca nu conteaza daca arbitri ar fi de partea lor noi tot ar fi trebuit sa castigam?

        Raspuns DA! Daca esti o echipa mare castigi in orice conditii!!! Sa nu ne ascundem total dupa arbitraj si ar trebui sa recunoastem ca nu am jucat grozav aseara.

        La Severin a fost la fel acum 2 ani, am avut un om in minus jumate de meci dar tot am castigat.

        Pai cum sa castigi daca de fiecare data arbitrul opreste jocul la fiecare faza periculoasa, daca in loc sa ne dea nou cornere le da lor mingea inpoi sau in loc de aut de poarta le da lor cornere?

        Sa nu generalizam, au fost destule opriri si destule greseli impotriva noatra dar trebuie sa recunoastem ca am incercat exact partitura de la Braga Totusi cred ca Pandurii is mult sub noi acum.

        Apreciază

          • Poate nu am fost clar in idei, dar incerc sa o iau altfel:
            1. Penalty-urile gorjenilor ambele au fost la limita, daca judeci cu aceiasi unitate de masura si noi trebuia sa primim 2 penalty-uri(mai ales la ultima faza unde e foarte clar).
            2. Imi bag picioarele , e prea de dimineata, inca nu mi-am baut cafeaua si nu sunt prea coerent dar incerc sa revin. Deci , Pandurii nu e Braga deci nu inteleg de ce am jucat asa de precaut cu ei si trebuia si puteam sa le dam cu un 1 gol mai mult decat am primit. Din pacate Ando a cam jucat la mica ciupeala si de data asta a muscat-o.
            3. Cred ca trebuiau mult mai multe modficari in prima echipa fata de meciul de la Braga. Acolo apararea a dus greul si era de asteptat ca jucatorii defensivi sa nu mai fie la fel de concentrati ca in meciul de miercuri deci cred ca era indicat ca Rada,Muresan,Cadu sa fie odihniti in acest meci. Cadu din pacate a fost mult prea nervos pentru un capitan de echipa.

            Apreciază

            • Trebuie sa iei in calcul si iritarea produsa de arbitru, si oboseala, si lista lunga de accidentati, si, nu in ultimul rand calitatea, sau lipsa de calitate a fundasilor nostri. Ando (are vina lui si e una majora, voi reveni intr-un articol separat), in conditiile de acum nu cred ca putea juca altfel.

              Apreciază

    • Inca nu s-a inventat echipa care sa castige in orice conditii. Nu dezavantajele create de arbitru sunt problema principala, ci presiunea psihica generata, de cel care te fura pe fata, de cel care, acolo, in spatiul de joc, are grija sa-ti arate ca nu vei castiga oricat ai fi de bun. Aseara am avut dovada unei echipe admirabile, una care luand pumn dupa pumn de la arbitru, a revenit dupa cateva minute de descumpanire in joc. Dupa daruirea de la Braga nu puteam cere mai mult jucatorilor.

      Apreciază

      • Inca nu s-a inventat echipa care sa castige in orice conditii. Nu dezavantajele create de arbitru sunt problema principala, ci presiunea psihica generata, de cel care te fura pe fata, de cel care, acolo, in spatiul de joc, are grija sa-ti arate ca nu vei castiga oricat ai fi de bun.
        ––––––––––––––––––––––––
        Asta e patetism, scuza-ma ca iti zic. Cu toate ca Balaj ne-a defavorizat net ,daca vroia sa ne futa original ii dadea rosu la Bjelanovici in prima repriza. Is deacord ca au fost multe alte faze mici in care s-a gresit grav(corenere inexistente) dar trebuia sa aratam tarie de caracter si sa jucam fotbal. Daca la Targu Jiu nu putem rezista presiunii(arbitrilor) ma doare capul cand ma gandesc ce o sa fie la Istambul.

        Aseara am avut dovada unei echipe admirabile, una care luand pumn dupa pumn de la arbitru, a revenit dupa cateva minute de descumpanire in joc. Dupa daruirea de la Braga nu puteam cere mai mult jucatorilor.
        –-
        Pe dracu, aseara am avut in fata o echipa obosita, nervoasa, cu nasul pe sus. Legat de meciul cu Braga asta ziceam si eu, acei jucatori au fost storsi fizic si psihic, avem un lot numeros , nu inteleg de ce nu s-au facut mai multe modificari fata de acest meci. Am scris si in alte posturi ca cei care au asigurat faza defensiva acolo trebuiau menajati.

        Apreciază

        • O tot dai inainte cu patetismul dar nu scapi o vorba despre amatorismul si subiectivismul comentatorului care nu a simtit niciodata in nari miros, amestecat, de; iarba, sange, si transpiratie incercand, din toate puterile, sa construiasca ceva pe care un nene cu un fluier si un gest arogant il demoleaza. Sus inima CFR!

          Apreciază

        • La Istambul ma gandesc ca nu vom avea de-a face cu niste penali cu fluier. Patetic sau nepatetic ma faci sa cred ca ai facut doar sport de fotoliu. Mai mult, prezumptia de la care incepe orice meci e cea de corectitudine. In conditii corecte, cu tactica folosita de Ando, daca se acorda 11m la Nicoara, La scorul de 2-1 cum curgea jocul? Vorbesti de rosu la Bielanovici, o faci strict dupa povestea comentatorului. Unghiul de filmare e nepotrivit. Balaj daca putea da rosu dadea. Faza nu comporta nici galben. Daca esti atent poti vedea cum croatul incearca sa evite contactul. Vei vedea cum duce piciorul spre dreapta. Portarul aluneca si el inspre directia de alergare, cert Bielanovici nu incearca sa joace mingea.

          Apreciază

          • O luam cu inceputul. Intr-adevar orice lucru trebuie pornit de la prezumtia de corectitudine DAR asta e doar intr-un cadru ideal. Am vazut multi sportivi, multe echipe care au invins si impotriva unui arbitraj tendentios. Ne place sau nu arbitrul e pe durata intregii partide suveran, el e pus sa dicteze decizile ce se impun. Chiar daca rar sau des un arbitru iti e potrivnic e cea mai grava greseala sa ripostezi, e logic , normal si firesc. Nu castigi absolut nimic daca intri in jocul lui. Sa zicem ca se dadea 2 penalty-uri aseara si pt CFR si cel putin unul era ratat(se poate intrampla, Cadu a ratat in meciul cu Petrolul cand ne era lumea mai draga). In aceste conditii pe cine mai dadeai vina?

            Legat de facutul sau nefacutul sportului eu te las in pace, nu am chef , si nervi sa incep si eu cu insinuari pt ca e o cale foarte scurta de a ajunge la jigniri.

            Legat de rosu la Bjelanovic, am vazut meciul cu comentariul dat pe minim. Am zis doar ca daca vroia sa ne futa in mod original putea (la fel cum a dat si nu a dat penalty-urile) sa il elimine pe Bjelanovic. In prima faza eu am zis ca e penalty, dar apoi am zis ca la fel de bine e si lovirea (intentionata sau nu) adversarului. Iti dau dreptate ca avem comentatori tendentiosi(din acest punct de vedere ascult un meci cu sonorul dat foarte incet) dar nu trebuie sa ajungem sa negam orice eveniment doar ca nu ne place. Da, avem jucatori foarte duri, Muresan si Cadu sunt in aceasta categorie, dar din pacate pe langa faptul ca uneori intra total aiurea, le mai cad si nervii cand ti lumea mai draga. Din pacate riposta peste tot e pedepsita drastic, iar din pacate multi sportivi/multe echipe tocmai de la acest punct de vedere pleaca. Inceraca sa irite cat mai mult adversarul pentru ca acesta sa clacheze. In meciul cu U Cluj Cristea a primit corect al doilea cartonas galben tocmai pentru o riposta.
            Asta e ultimul meu comentariu pe acest thread. In incheiere is deacord ca arbitrajul a fost tendentios dar asta nu e o scuza pentru eliminari (Cadu si Nicoara) , cred ca trebuiau odihniti mult mai multi jucatori in acest meci(in continuare cred ca Rada si Cadu cel putin trebuiau inlocuti dupa efortul de miercuri) ci ca trebuiam sa castigam acest meci chiar si cu un arbitru potrivnic.

            Apreciază

            • Da Mihai, meciul trebuia castigat. Vreau sa intelegi ca eu nu apar nici jucatorii nici pe Andone, pe el il chiar acuz ca dincolo de greselile de ordin tactic pe care le face frecvent, a mai facut macar una, a reactionat nervos la adresa arbitrajului, pe buna dreptate(la faza respectiva Rada fusese cel faultat, a fost una din multele decizii inverse, vreau sa intelegi ca nu 2 lovituri de pedeapsa consider a fi fost cheia meciului), lucru care a stimulat nervii obositi ai celor care au simtit la Braga nenumarate gloante vajaind pe la urechi. Cat despre iertarea data lui Bjelanovici, eu cred ca Balaj n-a realizat ca putea da rosu. Trebuie sa intelegi ca a fost un meci in care determinant a fost arbitrul nu jocul, au fost prea multe decizii inverse. Ti-ai pus vredodata intrebarea cam cat alearga o echipa pentru a recupera o minge? Ei bine cand un Balaj iti fura, prin decizii pe dos, efortul in mod repetat ce faci, ce faci cant te intoarce in propria-ti jumatate inlocuind cornere cu auturi de poarta?

              Apreciază

  2. Cum poti sa-i spui doar hotoman la nenorocitul asta de arbitru,pentru ca ce a facut in seara asta e furt calificat? Va felicit pe cei care reusiti sa va stapaniti mai bine emotiile,sa va reprimati pornirile in astfel de momente. La fel si pe cei din conducere pt interventiile de bun simt,in conditiile date. Mie a reusit sa-mi strice noaptea,dobitocul asta. Nu cred ca mai are sens sa vorbim despre jocul echipei sau castigarea campionatului. Totusi,jucatori cu experienta precum Cadu ar trebui sa gestioneze mai bine astfel de situatii tensionate.Pacat!

    Apreciază

    • Furtul calificat e pastorit de organizatii din care facem parte, liga si federatie, Iancu de la TM spunea bine cand spunea ca trebuie sa dai bani, el facea galagie nu pentru o cauza mai buna ci pentru un loc mai bun la masa. De fapt trebuie sa accepti sistemul ticalosit propus de conducatorii LPF si FRF, un sistem care imparte competitia in favorizati, figuranti si defavorizati, productia de bani e scopul lor, CFR nu se supune planurilor, nu va imaginati ce va mai urma, episodul Cluj Arena a fost nimic.

      Apreciază

  3. Acestui Balas ii urez spanzurare grabnica. Daca-i lipseste sapunul, il sponsorizez eu. Acum ne-am putut da seama cat de mult inseamna Sougou pentru noi. In alta ordine de idei, cunoscand probitatea si echidistanta comisiilor, presupun ca vom primi cel putin cate doua etape de suspendare pentru Cadu si Nicoara. Si va fi tare greu fara capitan.

    Apreciază

  4. foarte bine ca am pierdut sa se invete minte andone ca in campionat sa nu joace cu autobaza si la meciul asta unde pandruii nu au existat numa la cateva faze sa te aperi ? nu ma mira rezultatul atunci . nu se poate juca fiecare meci cu acelasi stil de joc , daca am fi jucat ofensiv pandurii s-ar fi panicat asa cum au facut cu pentrolu aia nu s-au cacat pe ei si i-au calarit pe olteni asa ca ne meritam soarta parca vad ca si cu severin o sa jucam cu 8 jucatori defensivi si ne baricadam

    Apreciază

      • In teren arbitrajul ostil face pagube mai mari decat doi jucatori lipsa, si aici se poate vorbi despre: fragmentarea jocului, decizii inverse, supralicitarea tusierilor toate au fost aplicate de catre Balaj cu cinism. Este usor de vorbit din fata televizorului dar in teren cand doresti sa te pastrezi concentrat conteaza foarte mult logica evenimentelor iar acesta logica a fost facuta franjuri de paranoicul Balaj. Sa-i fie rusine! CFR capul sus si mai departe ca de astea or mai fi.

        Apreciază

    • Inainte de a face o astfel de afirmatie, privind autobaza, eu zic sa reflectezi putin, sa revezi conditiile, stiu ca ti-e ciuda, tuturor ne este si nu e bine ca ciuda sa ne faca sa lovim nedrept in cei care ne sunt dragi. Ando(l-am criticat si o sa-l mai critic), nu cred ca avea multe solutii, sa ne uitam pe lista absentilor, sa tinem cont ca jucam cu jucatori care inca nu au invatat numele coechipierilor, Aguirregarai vorbeste spaniola, seamana cu portugheza dar nu e. Luis Alberto vine dupa multa pauza si mai sunt multe circumstante.

      Apreciază

      • Picolo, Maftei cred ca trebuiau sa fie folositi din primul minut(nu cred ca cei 2 au probleme de sanatate) , ca varianta de urgenta ii aveam si pe Nuno Diogo si Panin(chiar daca ambii sunt intr-o forma slaba, apoi pentru ce i-am luat pe Lignani si Godfred, de ce nu i s-a dat o noua sansa lui Hora?

        Apreciază

        • Lignani vine dupa o ruptura de ligamente. Hora e bramburist de serviciu. Picolo si Maftei nu puteau schimba tactica. Poate Panin era peste Sepsi in banda stanga, dar doar combinat cu Camora. Lipsa de solutii e pe centru, Godemeche e acceptabil, dar nu poti urca mijlocul cu el, inca nu. Avem fundasi imobili si atunci trebuie sa ne aparam aproape de poarta, cel putin dupa cum gandeste Ando organizarea defensiva.

          Apreciază

    • hai sa nu dramatizam acuma sustin ce am zis dar majoritatea de aici sunteti cu doua fete cand noi am fost avantajati de mai multe ori a fost bine? nici mie nu mi-a placut ieri arbitrajul dar se putea juca si cu mizeria asta … de prea multe ori ne asteptam la un jucator sa faca ceva si sa ne scoata din rahat dar nu se poate baza numai pe asta … eu intotdeauna am fost si voi fi pe principiul cea mai buna defensiva e atacul dar chiar si la pandurii sa stam pe 2 linii acuma serios o sa vedei voi cate puncte mai pierdem cu echipe mici ca tot jocu asta o sa practicam … avem jucatori care ar putea construi si sa jucam fotbal dar ei joaca ce li se spune de pe banca..

      Apreciază

      • Poisonremedy, simt o personalitate feminina la tine… Gresesc? Ieri seara, presedintele Pandurilor declara ca avem trei echipe: una care joaca, una accidentata si una a rezervelor. Deci e tare usor lui nea Ando sa alcatuiasca o echipa combativa. Minciuna! Toti cei care sunt accidentati sunt oameni de baza: Deac, Bakary Sare, Adam Vass, Rony si Ganea la care s-au adaugat acum Sougou si Kapetanos. E o catastrofa. Si toti inlocuitorii sunt quaslipsiti de valoare. Atat a putut clubul d.p.v. financiar. Nu-i condamn. Dar nici nu-i inteleg pe cei care se agata mai ceva ca Roaita Vasile, tizul meu, de alarma. Nu are rost. Parerea mea!

        Apreciază

      • Imi doresc sa-mi exemplifici meciuri in care arbitrajul sa fi fost pe fata cu noi, un meci in care arbitrului sa faca nici macar o eroare minima impotriva adversarelor noastre. Vreau sa-mi arati un meci in care adversarii sa fi beneficiat de o adversitate precum cea a lui Balaj. Nu greselile le discut ci intentia vadita. Crede-ma sunt intre cei care cred ca o echipa buna castiga si impotriva unor greseli de arbitraj. Aseara nu au fost greseli. A fost furt premeditat. Inlocuirea lui Hotigan e dovada premeditarii.

        Apreciază

  5. Este strigator la cer ce se intampla! Si nu e prima data cand suntem furati ca in codru! Se intampla sistematic din 2008 incoace, mereu apar astfel de monstrii care ne macelaresc fara scrupule! MEREU! Este incredibil! Cat mai putem rezista asa? Trebuie ceruti arbitrii straini, altfel nu avem nici o sansa impotriva sistemului mafiot din fotbalul romanesc.

    Apreciază

    • Furturile se vor accentua, am luat 2 titluri fara sa avem acceptul mafiei. Ultimul chiar impotriva interdictiei categorice, ultimul era dat Vasluiului(iti dai seama cum crapa fierea in stiulete?), acesta conform programarii, e al Stelei. Au fost vreo trei campionate cu disensiuni intre FRF si LPF, acum s-au pus de acord. CFR i-a incurcat rau cu amestecul in mersul programat al lucrurilor. Am sa revin cu un articol separat. Arpi nu ramane dator si nici fraierit, au dat de o nuca peste puterile lor de a rumega. Sa tinem aproape si sa dam sprijin conducerii in cruciada.

      Apreciază

  6. Titlul are destinatie precisa. Liga1 e plina de stelute, de arbitraje penibile, de rupatori de oase, de provocari stupide. Spiritul sportiv a luat-o razna de cand au cutezat echipe din provincie sa ia fata granzilor capitalei, nu numai in Romania ci chiar si in Europa. Intrebarea e pentru ce sa mai lupti? Locul e dat, poate si locul 2, asa ca fotbalul adevarat e o floare printre tancuri si obuze!

    Apreciază

    • Ulise, da, titlul face o trimitere deloc intamplatoare, oameni de la Botosani care cam reprezinta divizia B la federatie, adica voteaza in CE, zic ca-i nespus de tare zornaitul de catuse ce se aude dinspre DNA. Se sapa in haznaua lui Porumboiu, se studiaza atent cum de a fost achitat jiji legat de valiza, se scormoneste si-n probele lui Craciunescu, acesta ar fi adunat, chipurile, documente despre unii, despre altii, documente care sa-i permita viata lunga la prezidentia CCA, daca n-ar fi fost el insusi un beneficiar de mici stimulente mirosind a oaie poate ar fi reusit. Asteptam, deocamdata sunt doar „zvonuri”.

      Apreciază

      • Eu sunt extrem de sceptic ca se va realiza mare lucru in fotbalul romanesc cu justitia si cu DNA-ul. Daca si in dosarul transferurilor, inculpatii s-au declarat nevinovati, nu cred ca mai e mult loc de speranta. Si nici din interiorul fotbalului nu cred ca se poate face mare lucru. Singura speranta este sa avem noi o echipa atat de buna incat sa invingem si in ciuda arbitrajelor potrivnice. E adevarat ca aseara Balaj a venit cu lectia invatata, dar in alte meciuri am pierdut punctele pe mana noastra.

        Apreciază

      • Deageaba sapa DNA-ul daca judecatorii le dau drumul, e munca lui Sisif. Fotbalul a devenit un joc controlat de valize si mafia pariurilor, iar noi suntem dust in the wind. Iti invidiez optimismul si increderea pe care o ai in conducere dar sunt convins ca nu puteau sa ajunga in varful piramidei doar pe propriile picioare, ca o fac mai cu cap asta e altceva.

        Apreciază

  7. Ma intrebam azi noapte, balaj sa fie o curva de om care te face intentionat sau e doar un speriat care a vrut sa demonstreze, in timpul acestui meci, ca nu-i omul de casa al CFR-ului? Tare ma tem ca prima varianta e cea corecta. Apoi sa nu-i dai vot de blam si excludere pe mai mult de 5 etape? Pupa-s-ar reciproc in cur cu jiji. Totusi este inadmisibila comportarea lui Nicoara. Dupa istericalele lui, toata echipa a devenit extrem de nervoasa. Cu pastrarea luciditatii se putea obtine mai mult, indiferent de tendentiozitatea arbitrului.

    Apreciază

    • exact aceste întrebări mi le-am pus şi eu, caneto, vizavi de Balaj. Iniţial înclinam spre varianta „speriatului”, dar după ce l-am auzit pe Arpy, cum că au mai făcut un raport la UEFA contra acestui hoţ ordinar, înclin să cred că e vorba de răzbunare, chiar URĂ, cum bine zicea Arpy, şi cum foarte bine s-a văzut acest lucru pe mutra lui…În opinia mea dacă nu se produce un nou şoc prin DNA, campionatul asta o va lua razna de tot şi nu vom avea nicio şansă. Vom produce rezultate mai degrabă în CL, acolo măcar totul depinde de noi…Nu-i pot certa foarte tare nici pe jucători, poate au fost mai defensivi decât trebuia, poate au fost mai nervoşi decât trebuia (mai mult pe final, inclusiv Ando). Totuşi, hoţia e evidentă, şi -după cum bine ştii şi tu- maniera de arbitraj poate irita orice jucător / echipă, îi poţi scoate din ritm, îi enervezi, e o tehnică de arbitraj arhicunoscută pe la noi.

      Apreciază

    • Tare ma tem, draga Caneto, ca ambele tale variante sunt corecte. Exact la fel am patit noi si cu Hategan: dupa ce miticii l-au etichetat ca fiind ”omul de casa al CFR-ului”, a inceput sa ne fure si el ca-n codru. Daca pana ieri nu intelegeam pentru ce ciobanu’ si porumbou’ tot latra la televizor de dimineata si pana seara, acum am gasit raspunsul.

      Apreciază

            • Pacat ca dupa cum spun oficialii gorjeni lista neagra e sublima, dar lipseste cu desavarsire. Grigoras le-a spus pe fata ca trebuie sa fii tampit ca sa crezi ca un antrenor tine 90 de minute in teren un jucator suspect de blat.

              Apreciază

  8. Sunt cateva interventii aici care arata clar ca sunt pe langa fenomen.Desteptarea:n-are nicio legatura tactica adoptata de antrenor in meciul de aseara cu rezultatul final.Sa spui ca am pierdut pentru ca CFR a fost defensiva este o mare prostie.Din punct de vedere tactic am fost peste ei ,iar raportul ocaziilor clare este net in favoarea noastra.Plus loviturile de penalitate care ne-au fost refuzate.
    Pandurii au reusit sa inscrie doar din penalty…..parerea mea ca ca cel putin cel de la Muri discutabil.Loviturile de la 11m invocate de catre CFR nu cred ca comporta prea multe discutzii.Aseara a trebuit sa intervina Becali ca sa-mi dau seama din reluarile date (de la distanta cam mare fara zoom) ca la faza din min 95 fundasul gorjenilor loveste mingea cu capul…..dar o minge care era in aria de control a lui Camora!Adica el din spate loveste mingea care era in fata lui Camora care este busculat.Fault evident mai putin pentru arbitrul Balaj.
    Nu cred ca la acest moment CFR poate sau trebuie sa adopte alta tactica avand in vedere caracteristicile jucatorilor.Pai domnilor nu suntem la gimnastica sa fim punctati la impresia artististica.La cum a jucat aseara si avand in vedere ocaziile de gol CFR trebuia sa castige.Cei care spun ca indiferent ce ar fi facut arbitrul tu trebuia sa te impui au o lacuna in activitatea lor de pana acum :n-au jucat fotbal sa inteleaga ce inseamna o atitudine a arbitrului.Ce inseamna chiar si un corner dat impotriva sau un aut de margine.
    Ce nu inteleg de ce acum conducatorii nostri au fost mai vocali decat in alte randuri?Cu Dinamo am inteles ca am castigat totusi,intro partida cu 4 decizii importante impotriva…….dar cu Ceahlaul am avut 5 decizii mari impotriva dintre care 2 penaltyuri mai evidente decat cele de aseara(nu ca cele de aseara nu ar fi fost)
    Cat despre reprosurile unora care put a cacareze de oaie cum ca Paszkany nu a vrut arbitraje straine este doar o alta incercare de deturnare a realitatii.La meciul cu Dinamo din returul trecut(castigat cu golul lui Kape din min 91) am fost arbitrati de un strain ,ceea ce nu l-a impiedicat sa faca vreo 5 greseli mari…..au fost cel putin 2 cartonase rosii nedate care ar fi putut sa schimbe balantza inainte de a fi tot uzi la…..

    Apreciază

    • gica, 100% just comentariul tau. Ca sa castigi indiferent de deciziile arbitrului trebuie sa nu simti, acolo in teren, ca-ti este pe fata potrivnic. Andone, chiar daca mai are lacune, a ales corect tactica, la un arbitraj corect am fi castigat meciul. Jocurile sunt facute pentru altii in acest campionat, iar pretentiile, pe care le emite conducerea in declaratii, deranjeaza, a deranjat rau si titlul de anul trecut, tot neprogramat, a incurcat solvabilitatea unora.

      Apreciază

      • Este ca Arpi e fraier implicandu-se cu banii lui intr-un campionat atat de otravit? Plus ca iti strici si sanatatea dupa ce traiesti atatea nedreptati pe care mereu trebuie sa le contrabalansezi cu un plus mai mare de la jucatorii tai…am fost facuti praf la sfarsitul returului din 2012, insa calitatea jucatorilor a reusit sa surmonteze acele contre atat de violente si la propriu si la figurat din partea porcilor mocirliti via Bucuresti(mama relelor in fotbalul intern). Insa nu putem la nesfarsit sa suplinim la nesfarsit dezavantajul de a juca impotriva a 14 jucatori, cumulat cu 1-2-3 cartonase rosii sau accidentari grave in randul nostru.Nu putem! Nu este omeneste posibil! Arpi e cel mai mare fraier daca va continua sa investeasca la CFR in conditiile acestea! Cel mai fraier!

        Apreciază

    • Si atunci ce vrei sa facem, de fiecare data cand arbitrul ne e potrivnic trebuie sa fim nervosi, sa sarim la bataie, sa ne bagam lupa in el meci, sa luam suspendari cu nemiluita, doar avem alibiul ca arbitrul era impotriva noastra? Ok, au fost multe decizii cel putin ciudate, dar aseara o echipa puternica ii batea pe gorjeni si cu 20 de Balaj. Din pacate dam in patetism.

      Apreciază

      • Mihai eu cred ca vrei sa fii un gica contra. Ce faci cand iti intra un hot in casa, dar daca hotul e chiar politistul de cartier? Nu intelege gresit, pe Ando l-am criticat in articol pentru atitudinea vis a vis de arbitraj, el a dat tonul la proteste, el a semanat primul irascibilitate intre jucatori, gesturile lui Nicoara si, mai ales, Cadu sunt impardonabile. La Cadu nici macar justificare nu exista, nu pandurul lovit, cei drept foarte usor, era vinovat de pierderea meciului, nu acela era stapanul fluierului. Iarasi unitati diferite de masura, pentru un gest similar comis de un alt pandur asupra lui Camora n-am vazut nici macar un galben. O sa-mi spui ca dat in minge, am sa-ti replic ca daca-i lipesc o foaie de hartie de fata unui ins oarecare si-i ard un pumn, nu o sa-l bucure de loc faptul ca-i spun ca am dat in hartie. Iti amintesc ca mingea era lipita de locul unde copiii lui Camora isi asteapta cuminti sansa la viata.

        Apreciază

        • Uite ca raspund din nou.
          Nu , nu vreau sa fiu GICA CONTRA ci doar sa nu ne ascundem dupa niste greseli de arbitraj. Atat vreau, si cred, sper sa nu fiu singurul.

          Apreciază

          • Mihai nu ascundere e in ceea ce spun, daca aveam lotul valid nici nu luam in considerare. Totusi trebuie sa recunoastem ca Balaj ne-a prins slabi, vulnerabili si ne-a facut cu intentia. Normal vom vorbi si despre minusurile noastre, sunt destule, pana la perfectiune e un drum atat de lung, incat, nu cred ca CFR-ului ii va fi dat sa-l parcurga integral vreodata.

            Apreciază

  9. poisonremedy, Pandurii nu au aratat mai nimic in meciul de aseara pentru ca nu i-am lasat noi. Pur si simplu atata fotbal au putut ei sa arate in fata noastra, dar din fericire pentru ei Balaj a fost cel mai bun jucator al lor, a fost cel care a facut diferenta. // In privinta arbitrajului, eu am urmatoarea opinie. Anul trecut, guralivele noastre rivale la titlu, vazand ca suntem pe primul loc chiar daca jucam pe alocuri aproape jalnic, au inceput sa ne toace cu arbitrii in mai toate meciurile din retur, crezand ca va fi de ajuns ca sa ne sufle titlul si sa ne rada in nas. Pana la urma, vazand ca tot am iesit campioni chiar si in conditiile astea si mai vazand ca ne-am intarit echipa foarte mult incat maturam pe jos chiar si cu echipele din C.L., ce si-au zis ? Ca singura lor sansa pentru a deveni campioni e de a ne toca cu arbitrii inca din prima etapa si pana in ultima, sau pana cand nu vom mai conta in lupta pentru titlu. Sunt sigur ca daca in retur vom fi la mai mult de 10-12 puncte in spatele Stelei, nu vor mai fi probleme de arbitraj in meciurile CFR-ului, dar daca cu toata ostilitatea ”cavalerilor fluierului”, ”echipa ungureasca” tot se va mentine in plasa ”simbolului Romaniei” problemele de arbitraj vor continua. Sunt atata de scarbit de tot ceea ce se intampla in rahatul asta de campionat, ca daca s-ar putea, mi-as dori ca Paszkany sa mute echipa asta in alta liga, oricare ar fi aceea, a Portugaliei, Ucrainei, Ungariei etc. De aseara inca nu mi-a trecut supararea si astazi cel putin sunt sigur ca gandurile tot inspre hotii astia imi vor zbura. Sper insa ca macar ca Rapidul sa poata face ceva deseara in ghena. O zi linistita tuturor va doresc.

    Apreciază

    • Caline, uite ca acum ne inversam locurile, iar cel care va trage in Ando voi fi eu! Marturisesc ca eu n-am inteles mai nimic din tactica aleasa de Andone la Targu Jiu: n-a pus in teren nici o echipa care sa-si ”subordoneze adversarul” (cum ii place sa tot spuna lui Ilie Dumitrescu), dar nici una de contraatac. Am avut pe teren 9 (si nu 8, cum spunea careva mai sus) jucatori de profil defensiv, iar dintre ceilalti doi doar Bastos putea tine de minge, pentru ca Bjelanovic e alt gen de jucator. Era de asteptat deci sa jucam pe contraatac. Dar cu cine? Cu Aguiregarray? Bun, nu l-am avut pe Sougou pentru asta? Cred ca titularizarea lui Nicoara se impunea. Ce cauta insa Sepsi pe teren?// Ar fi trebuit insa sa jucam altfel, nu pe contraatac, cu atat mai mult cu cat ne-a lipsit si senegalezul. Ar fi trebuit sa incepem ca o echipa mare, asa cum am facut-o in repriza secunda: sa-i sufocam, sa mergem peste ei, sa nu le lasam nicio sansa. Ne-ar fi luat frica inca din start, si n-ar fi putut sa ne pune prea multe probleme (asa cum a dovedit-o jocul din repriza a doua). Am inceput insa ca o echipa mica, iar asta ne-a costat! O tot spun din vara incoace: Reghekampf, antrenorul Stelei, va fi mare. Veti vedea peste cateva etape cum va incepe el jocul cu Pandurii: nu le va lasa nicio sansa! Daca nu era el la Steaua, acum Gigi era cel putin pe la al treilea antrenor, iar Steluta pe locurile 4-5. Asa, echipa asta nesuferita s-a cocotat deja pe primul loc (si va fi f.greu sa fie data jos de acolo), pentru ca Reghekampf a adus acolo mentalitate. Mentalitate de invingator! Pana si la Chiajna, cu o echipa de desculti, juca numai la victorie. De asta a reusit si seria aceea nemaiintalnita poate niciodata in fotbalul romanesc, dar de care s-a vorbit mult prea putin. Ando in schimb a aflat ca exista un Steliano Filip abia dupa ce Bonetti l-a introdus pe teren, desi pustiul nu era la primul meci pentru Dinamo, iar Falcosul se tot laudase inainte de meci ca stie absolut tot despre Dinamo. Daca in alte dati l-am tot laudat, cred ca de data asta e cazul sa spun ca infrangerea de aseara i s-a datorat si lui.

      Apreciază

      • Pe Ando nici nu-mi trece prin cap sa-l absolv, atat doar ca articolul de fata nu-i este dedicat. Cu tactica asta a lui (justificata partial de conjunctura) daca nu jucam impotriva unui hot meciul ar fi fost castigat. Ando face cat pricepe si, se pare ca mult nu pricepe, specialitatea lui e plm. La el nu e problema de mentalitate, e problema de stiinta. Inceputul de campionat a incercat sa joace cum spui cu avant de echipa mare, a iesit ce stim toti. Simtindu-si scaunul in pericol a schimbat, iarasi dupa stiinta. Rezultatul? Inca un pic de rabdare si cvom vedea fundasii pozitionati intre bare inchizatorii la in 6 m, iar portarul in fata lor pe post de libero. La mentalitatea jucatorilor a umblat bine, avem o echipa care vrea. Mentalitatea lui e sa joace avantat, pe mine ma mira metamorfoza aceasta.

        Apreciază

      • omule din Szatmar,iar ai inceput cu adoratia ta un pic dubioasa pt mine a tot ce este sudism ori sudist.Sa afirmi ca idiotul de Reghecampf,este mare antrenor in comparatie cu Andone este o nota de totala de nepricepere a fenomenului numit fotbal.Chiar daca l-ai trecut cu „K”tot un sudist ramine ,mai urmeaza sa afirmi ca MM este genial si Mutu indispensabil echipei

        Apreciază

    • Suntem ferfenita…ne-au macelarit oameni, ne-au eliminat altii, ne-au furat puncte, e imposibil sa rezisti, omeneste nu e posibil. Daca vrem performanta si pe viitor Arpi trebuie sa transfere roboti, oamenii sunt inutili la CFR.

      Apreciază

      • Hai,un pic de incredere si speranta da? Oricum arbitri gen Balas,Tudor,Coltescu nu cred ca vor mai arbitra CFR-ul cel putin in turul asta de campionat. Oricum fraieri ar trebui sa fim sa ii mai acceptam

        Apreciază

  10. E clar ca ne fac cu arbitrii de la inceputul campionatului. E singura lor sansa. Doar nu o sa credem ca e coincidenta delegarea lui Balaj in ultimul moment. Cat de naivi sa fim.Ne toaca incet . Problema e ca uite asa se mareste distanta intre noi si plutonul fruntas. Ce motivatie vor mai avea si jucatorii nostri cand vor fi 10-12 puncte distanta? Parca revad campionatul 2010/2011.
    E frustrant si pentru noi suporterii, si pentru jucatori. Asa se induce starea de nervozitate la echipa. S-a vazut si aseara :2 rosii, nu stiu cate cartonase galbene. Astea se aduna si vor conta toate. E un cerc vicios.
    E clar ca lumina soarelui cine e in spate. Cine a intervenit la tv imediat dupa meci sa-l laude pe banditul de balaj.
    E frustrant sa nu poti sa faci nimic.
    Ii inteleg cateodata si pe jucatori de ce au aceste iesiri.
    Avem jucatori cu mult peste valoarea campionatului.Si o echipa frumoasa.
    Pacat de mizeria asta de campionat.

    Apreciază

    • Observatie justa, Hategan s-a sustras sarcinilor. Pentru el oricum era un meci greu. Balaj a excrocat in multe randuri cu fluierul in gura, daca n-au fost meciuri ale CFR-ului se vorbea de zi proasta, e clar au fost destule meciuri strategice duse la deznodamantul dorit de acest jalnic excroc. La fel de adevarat si cea ce spui despre nervi. Sunt totusi momente in care e greu sa rezisti.

      Apreciază

      • Normal ca s-a sustras de la meciul asta. De-abia arbitrase in Europa League un meci in care si-a pus in cap echipa Tottenham, asta ii mai trebuia acum sa ne arda pe fata si pe noi. Poate i-a fost frica de vreun referat?!
        Asa banditu asta ce o avut de pierdut. Nimic. Ce, se mai scrie ceva pe undeva ce a facut? Sunt curios ce nota a primit de la observator si daca va primii vreo suspendare.Ma indoiesc. In schimb vor lua Cadu si Nicoara. Si cu punctele luate si cu jucatorii suspendati. Parca am mai vazut filmul asta si in trecut. Si toate pleaca de la un punct comun:arbitrajul. Daca se arbitra normal mai facea Cadu faultul acela in min 94? Ma indoiesc.

        Apreciază

    • Mai tu esti sharpele ala cu doua capete: unul mic cat un cap de p..a si celalalt cat un cap de boule. Suntem suparati pentru ca Balaj a dat Pandurilor 2 penalty destul de usor si noua ne-a refuzat doua. Defapt totul de pinde de tine cu creierul carui cap judeci partida. Mergi lo zoo ca acolo ducem lipsa de specimene ca tine si lasa siteul asta CFRistilor.

      Apreciază

    • Tii cu steOaia asa’i? Sa iti reamintesc si eu fiindca vad ca asta vrei de returul furibund al Stelei din acel retur de campionat ? De valize ? De meciul cu Buzaul unde Bunica va ingropat? Ba ! Voua chiar nu va e rusine?

      Apreciază

    • Pe langa ca rog tribunisti sa se abtina de la a raspunde unor provocari ieftine, vreau sa atrag atentia postacului ca aici e loc de discutii, atacurile la persoana nu sunt admise, daca vor continua efortul de a bana e mic de tot: un click.

      Apreciază

  11. ce de lamentari! ce hilar!!
    ceferisti care se plang de arbitraje!!!
    haos. voi, mah, va plangeti de arbitraje?
    mai bine invatati sa jucati fotbal, ca mie stapanul meu, ciobanul meu, dragul meu lider spiritual, mi-a zis ca nu merge sa iei campionate pe contraatac. are dreptate.

    Apreciază

    • Gloaba cara-te ! Nu se lamenteaza nimeni, se discuta despre meciul de aseara si de un arbitraj clar tendentios. Deci cara-te la stapan si vorbeste si cu cel mai mare manager in viata poate faceti un schimb de locuinta … treci tu la carton

      Apreciază

    • Mai, adevarul e ca tipul are dreptate cu un anumit lucru: nu se pot lua campionate pe contraatac. Cu atat mai putin cand nici apararea noastra nu e deloc la inaltime.

      Apreciază

  12. M-am saturat de fotbalul intern, sincer imi vine sa scuip tot ce inseamna arbitrii, conducere frf, cca, echipe din bucuresti, patroni analfabeti, jegosi lipsiti de caracter, emisiuni de fotbal, gsp, prosport, digi, dolce, TOT CE INSEAMNA FOTBAL IN ROMANIA. Domnule Paszkany trebuia sa iesiti si sa le spuneti ca anul acesta le dati mult iubitul CAMPIONAT ROMANESC echipelor din bucuresti, sa sara la el, sa-si scoata ochii pentru el si sa si-l bage undeva, acolo unde gsp si altii pupa. Poate nu existau atatea fracturi, accidentari, oboseala, nervi, stres si consum pe DEGEABA. Chiar daca nu am fost de acord cu ideea concentrarii numai pe CL, acum imi pare rau ca nu ne-am axat si poate aveam mai multe sansa. Vine meciul cu MUnited si toata echipa este praf. Pentru cine, pentru ce? Ca sa rada un porc precum Balaj? Becali? Gata ca-mi vine sa vomit. Forta CFR! Sa le stea in gat altora ce ne amareste pe noi.

    Apreciază

  13. dantesc, aproape ca te-as lua in seama, dar nu am absolut niciun motiv. esti un pic agramat: se pune virgula inainte de „fiindca”, „va” ala e, in fapt, „v-a”.
    si o virgula inainte de „asa’i”…
    iar vocea ridicata si agresiva e tot apanajul tampitilor.
    ciocu’ mic. si sa stii ca ti-o spun pe un ton cald…

    Apreciază

  14. Maniera de arbitraj anti-CFR s-a vazut din avion, cu asta e de acord toata lumea. Dar se poate castiga si impotriva arbitrajului atunci cand echipa are valoare si mai ales vointa….un exemplu e Brasovul care a castigat tot ieri impotriva Vasluiului, oricat s-a straduit arbitrul. Diferenta e ca brasovenii si-au folosit „rautatea” fiind mai motivati in joc, nu pentru a face gesturi nesportive sau pentru proteste care nu duc niciunde… De la noi, vi-l pot da exemplu pe Nicoara, care din momentul in care a intrat pe teren a cerut pur si simplu cartonase, nefiind eliminat in timpul jocului, a insistat dupa terminarea lui pana i-a iesit….desigur daca nu a cautat intentionat rosu, are o problema de inteligenta… Putem plange noi ca ne-au furat arbitrii, dar ne putem uita un pic si in ograda proprie… Pana si Gigi in protia lui a spus un adevar…nu poti pacali fotbalul la nesfasit jucad pe contra-atac tot timpul…. Si ieri noi am ales sa jucam pe contra-atac avand pe teren pe „sprinterul” Bjelanovic…. (acesta trebuie sa recunosc ca a avut ieri si o lovitura de cap pe poarta pe langa multele pase la portarul advers…). Puteti face singuri o comparatie dintre prima repriza si cea de-a doua repriza…..in a doua am avut mai multe sanse datorita faptului ca nu ne-am mai multumit sa stam cu fundul in poarta….

    Apreciază

    • Si tu esti Gica Contra, ioi sa vezi ce ti-o iei peste bot. Nu auzi ca trebuie sa ne comportam ca niste bocitoare, ca niste virgine, ioi ne-a furat, ioi ce ne facem, uf, uf si vai vai…

      Apreciază

      • Mihai, ironiile tale sunt ieftine, nu cred ca ti-ai luat ceva peste bot… Ti-am respectat parerea, am incercat sa-ti spun ca subiectul andone l-am lastat pe alta data si m-am referit doar la arbitrajul, nu jalnic, nu plin de greseli, ci fatis impotriva. La cat a fost de hotarat Balaj nu cred ca ne-ar fi lasat sa castigam indiferent ce am fi facut, indiferent cum am fi jucat. Ca un fin chirurg el a furat atat cat trebuia, nu mai mult, daca era nevoie de mai mult ar fifacut mai mult. Da, Mihai, am jucat slabut, sub potential, am jucat ca o echipa mica, la ciupeala, in mare parte datorita absentelor, ne-au lipsit Deac, Sougou, Ronny, Kape, Sare, Vass, titularii din atac, orice alta echipa din campionat cu sase posibili titulari absenti ar fi jucat mai prost decat am jucat noi aseara. Arbitrajul a fost cauza principala, un arbitraj care a venit dupa o serie intreaga de arbitraje potrivnice. E normal ca jucatorii sa izbucneasca, e normal si pentru ca in meciurile trecute colegi ai lor au fost accidentati iar colegii lui Balaj nu au luat nici o masura. Tu vii sa ne arati greseli tactice. Au fost greseli dar numeste-mi o echipa impotriva careia sa se ia meci de meci decizii anapoda, iar la televiziuni si in ziare aservite sa se afirme ca CFR ar fi fost avantajata. A gresit Ando echipa? Posibil. A gresit tactic? Si asta e posibil, numai ca noi vorbim din postura conditiilor ideale, nu am fost la nici un antrenament ca sa fi vazut starea fizica si forma fiecaruia. Nu stim daca avea jucatori disponibili pentru a juca altceva.

        Apreciază

  15. Atasez in acest comentariu articolul lui chefere intitulat „Yes, master!” , publicat pe cheferetv fiind legat de aceeasi tema dezbatuta aici:

    Un „yes, master!” şuruit se aude printre dinţii încleştaţi de apăsarea unei sarcini prea grele pe umerii unui Gollum de Neustatt, după o misiune dusă totuşi la bun sfârşit cu o lejeritate şi o răutate demne de negura budei unde s-a şcolit anofelul. Cam aceasta a fost istoria unei partide care în mod normal trebuia să fie una frumoasă, între două echipe care încântă, atunci când sunt lăsate să o facă, Pandurii şi CFR Cluj. Scorul final pur şi simplu nu are importanţă, decât în logica unei matematici murdare, dar care poate fi curăţată, recuperată. În cazul în care CFR înscria de 11 ori, Pandurii primea 12 penalty-uri, să fie bine primite, nu de alta!

    Din nefericire mecanismul betegit, împuroiat care guvernează acest campionat şi-a făcut treaba. Haţegan, omul desemnat să arbitreze, s-a recuzat. Brusc şi la comandă. Asta pentru a nu vă mai întreba de ce. Ciobandate, căci fără îndoială este opera lui, fapt confirmat chiar după pseudo-meciul de aseară când, precum un infractor care se întoarce la locul faptei, s-a făcut (a câta oara?) de râs în direct mângâindu-şi Gollumul, confirmând astfel implicarea sa. Clovnul de Pipera cu persuasiune l-a delegat pe Balaj. Balaj, eternul trădător de Ardeal, defapt omul clovnului „dintotdeauna” deşi i se aplica pecete vişinie tocmai pentru a ascunde mirosul de ne-canalizare din jurul capitalei, şi-a bătut joc precum un găinar mărunt de partidă, refuzând CFR-ului două penalty-uri mai clare decât cele prezentate la cursurile şcoală de arbitraj. Paszkany spune că din ură, Mureşan zice din orgoliu. Se poate, eu spun din urâţenia caracterului şi nimicnicia lui de om, de balaj ce este, de vândut ce a fost mereu. Probabil că are de plătit poliţe CFR-ului, însă modalitatea de mercenar, cu temă bine stabilită, cu care a arbitrat această partidă mă face să cred că este un simplu ţopârlan care se prostituează. Da, Balaj este o femeie depravată, a dovedit-o cu vârf şi îndesat. Oricum, lipsa inteligenţei îl face, precum spuneau şi conducătorii CFR-ului, orgolios, răzbunător şi obraznic. Păi „dacă nu au vorbit şi ei frumos cu el, pentru ca situaţia să fie alta”… Acesta este caz clasic de DNA. Ce UEFA, recuzări, Deaconu şi alte mizilicuri? Plângere penală! Vai Doamne ce ar ieşi de acolo!

    Una peste alta, CFR-ul chiar a jucat bine în condiţiile actuale, rezervele rezervelor făcându-şi bine treaba. Pandurii au dezamăgit crunt. Mi se pare o echipă mai degrabă de mijlocul clasamentului, însă conjuctura şi tupeul i-au adus acolo unde sunt. M-aş fi aşteptat touşi de la Grigoraş să fie cumpătat şi să se abţină împreună cu preşedintele echipei gorneje de la orice comentariu. Măcar de ruşine!

    Orice ar fi făcut aseară CFR Cluj pe teren era evident că nu va câştiga sau nu va reuşi nici măcar un egal. Prea bine, cu o zi înainte alt inutil, Crăciunescu jr. A mai făcut un meci praf. Mă rog, în cazul acesta nu a fost intenţia vicleană a arbitrului, ci prostia acestuia şi necalificarea profesională. Dar a fost trimis unde trebuie, ştiind cât de slab este. Iar clovnul de la palat jubilează. Firesc, aş spune! Nu ai cum să porţi eticheta un idivid ca fiind om cu un astfel de comportament. Este necuratul în persoană. Presă, vă ordon, Iubiţi-l! Este al vostru.

    Revenind la Gollumul mioritic, sunt de partea celor care vor să-l streargă din memoria unui sistem putred, acest idivid trebuie eradicat, nu iertat, nu delegat…eradicat!

    Cine se bucură de faptul că CFR-ul ar fi ieşit din lupta pentru titlu va rămâne cu bucuria aceasta, proastă, şi va avea mari surprize. CFR-ul se va bate la titlu cu mari şanse, cine nu realizează acest lucru este un simplu amator.

    Este totuşi tristă şi enormă diferenţa de care trebuie să te izbeşti când revii în Liga I-îi din Liga Campionilor, se aseamănă cu comparaţia dintre un trib african şi Suedia. CFR-ul a arătat de ce este în stare dacă este lăsată să joace fotbal cu cinci victorii la rând în competiţia supremă, lucru deloc la îndemâna oricui. Însă acolo discutăm de profesionalism, bun simţ, civilizaţie, competiţie, în ciuda faptului că totul stă pe enorm de mulţi bani. Cu toate aceastea şansa fiecăruia şi munca prestată este respectată. În liga mioritică dacă eşti smecher, hoţ, „şmenar”, clovn sau mafiot stai pe tron, altfel eşti un fraier.

    CFR-ul este prea tare pentru toată Liga I-îi, munca şi valoarea vor triumfa în cele din urmă, alt deznodămând nu există.

    Che

    Apreciază

    • Chiar daca nu facem mare „branza” in campionatul asta nu puteti sterge cu buretele figura voastra din meciul cu U. Cum ati stat voi toti cuminti in tribuna oficiala, cum erati in extaz in minutul 50 si cum v-a picat fata la final valoreaza mai mult decat un campionat pierdut. A fost o umilinta maxima!

      Apreciază

    • Parca erai interzis la postari, dom’ profesor….Se pare ca esti un universitar foarte priceput la gramatica. rapunde-mi daca mai poti: te bag in chizdele chizdelor matii este sau nu cu „cratima” ? Ca mie mi-e totuna….tot aia’ inseamna!

      Apreciază

  16. 1 – în primul rând : nu răspundeţi la provocări NICIODATĂ ! face parte şi asta din „schemă”. dacă îi puteţi bana , şi mai bine, şi cu asta basta. 2 – să nu credeţi că am câştigat 3 titluri în ultimii 5 ani „pe degeaba”. Nici conducerea CFR nu e scăpată din mănăstire, vorbim de o luptă ca în jungla din Vietnam, cu Rambo, trage care încotro, în tot ce mişcă. 3 – am convingerea, că a existat un plan (aprobat de cineva) cu titlul din 2 în 2 ani. Necazul e, că acum se doreşte titlul în fiecare an, şi „ăia” nu prea sunt de acord. 4 – în lupta asta permanentă de-a hoţii şi cu vardiştii am pierdut pe moment câteva bătălii. Le vom recupera, staţi liniştiţi ! Arpy şi Muri (şi restul) au toate armele necesare, trebuie doar să identifice clar de unde vine pericolul (asta se cam ştie), şi -mai ales- să aleagă arma potrivită. 5 – sarcina f.clară a lui Balaj a fost enervarea echipei, avea treabă uşoară, ţinând cont de uzura fizică şi psihică adunată după Dinamo şi Braga. prin Balaj au vrut să transmită un mesaj clar : „nu vă agitaţi, că nu aveţi nicio şansă!” Orice echipă şi orice jucător cedează în astfel de condiţii, mai ales cei predispuşi la aşa ceva (Cadu, etc.). 6 – tactica lui Ando n-a fost foarte potrivită , dar nici foarte proastă, în condiţii normale (de arbitraj) câştigam meciul. Nici evoluţia jucătorilor nu a fost chiar proastă, în condiţii normale era suficientă pentru o victorie. 7 – ce-i de făcut ? A-renunţăm deliberat la campionat şi tragem doar în CL, sau B-ne băgăm în lupta asta de junglă şi scapă cine poate. În acest caz trebuie o estimare a pierderilor posibile, a „costurilor”, vasăzică. Mai vedem. Hai CFR !!

    Apreciază

    • Corect,scuze dar am banuit de la inceput ca e vb de MiMi ,acu’ ca a recunoscut e si mai bine dar rog adminii sa il baneze ,deja pute a oaie pe site-ul asta

      Apreciază

  17. Dincolo de arbitrajul nefavorabil(care ne-a privat mai degraba de 1 punct si nu de 3)ar fi bine sa discutam putin si de joc,mai ales de abordarea lui de catre nea Ando.In primul rand n-a schimbat mai nimic din stilul de joc,desi ieri am jucat in campiona(ceea ce este altceva):incepem cu o echipa defensiva(ieri in formula de start 8 din cei 10 jucatori de camp au un profil principal defensiv)ne aparam ,atragem adversarul in preajma careului (de ce nu la 35-40 de metri?)si „lovim”pe contraatac.Din pacate tactica asta o cunosc de acum toti ,mai ales in campionat(drept dovada rezultatele modeste) era nevoie de altceva(pornind de la lectia usturatoare servita adversarului cu o etapa inainte de petrolul).Apararea in preajma careului propriu,am mai spus-o!!! este o tactica falimentara:poate sa-ti iasa daca ai multa sansa si un portar in forma,dar nu poate merge la infinit.Cand mingile sunt plimbate in jurul careului si aruncate in fata portii esti supus permanent presiunii si inevitabil!!! mai devreme sau mai tarziu apar greseli(ieri 2 lovituri libere periculoase in prima repriza,apoi un fault si un hent in cea de-a doua)plus posibile devieri si ricosee nefericite(vezi contra pusa lui cadu pe care felguieras a scos-o de sub bara).Inteleg, pana la un punct,cand ai un adversar puternic care te preseaza,pe final,sau in inferioritate poti recurge (pe perioade scurte de timp!)la o asemenea repliere cu fundul in poarta,dar nu deliberat!Unii au fost entuziasmati de jocul ultradefensiv din repriza secunda de la braga,uitand de asediul la poarta noastra(vezi cifrele),de interventiile providentiale ale lui felguieras si de sansa.Spuneam atunci ca daca vom incerca sa jucam tot asa ,pacalind fotbalul,vom fi pedepsiti.Uite ca ne-a pedepsit Pandurii,o echipa care ieri a jucat modest(in evidenta scadere de forma,nu intamplator au luat 4 -0 de la petrolul) dar care speculand apararea noastra” foarte joasa”cum in mod repetat a sesizat si comentatorul partidei,a obtinut 2 penalty-uri care au fost…Echipa gorjeana ieri a fost clar de batut,au gresit foarte multe pase,au jucat cu mult trac,pe final au avut probleme fizice..Insa cand incepi jocul cu maini moarte gen sepsi(de departe cel mai slab si clar depasit la braga)sau godemeche(de abia astept sa faca pereche cu Kivuvu-in tribuna!)in conditiile in care ai pe vitezistul nicoara,pe rui pedro in forma,respectiv luis alberto si ai nevoie de 70 de minute ca sa te lamuresti ce trebuia introdus de la inceput,inseamna ca tactic vorba unui titular al CFR-ului „e varza”P.S.Ma bucur ca Florinaccio a devenit mai realist,adica si-a mai pierdut increderea in maestrul Andone,probabil influentat si de pierderea pariului cu mine pe care inainte de meci era sigur ca-l va castiga.

    Apreciază

  18. Revin, imi pare rau , am mancarimi in palma. Miercuri vedetele noastre au meci in cupa. Doamne feri sa nu avem parte de acelas arbitraj, dar totusi , bat din nou in lemn, daca adversarii nostri o sa primeasca 2 penalty-uri clare, si jucatorilor nostri li se vor refuza alte 2, le-ati putea ierta din nou un nou esec? PF…din nou, doamne feri sa se intample, sper sa nu cobesc….

    Apreciază

    • Mihai te mananca palmele de pomana. Ieri nu penaltyurile au fost principala problema, ci maniera, hotia premeditata. Nu uita interventia lui Becali de la tv de dupa meci, am reusit sa-i vad discursul azi, i-am simtit bucuria plina de ura, era asemeni atitudinii lui Balaj. Sunt curios daca incerci macar sa te intrebi, tie personal cat ti-ar rezista psihicul in conditii de stres la sicane si nedreptati precum cele exersate de Balaj aseara.

      Apreciază

  19. Incerc ceva ce nu s-a scris aici . Despre arbitraj, noi suntem de vina ! Doar stiam la ce presiuni au fost pusi fluierasii si de ex Hategan a demonstrat consecinta, ceea ce e pe undeva normal, doar si judecatorii de la CCR au clacat in prima instanta . Si atunci sa nu comanzi arbitrii straini la meciurile importante ( steaua a facut-o pt 6 meciuri ), e o greseala pt care echipa plateste nemeritat . Am zis greseala, dar mai degraba prostie si vesnica economie la maruntisuri ! Apoi Bjelanovici . Pai cand ai ocazii putine la stilul de joc rusinos, macar ai nevoie de un atacant care sa stie marca goluri . Nu-l avem, asa ca sa fim mai rezervati cu pretentiile . Chiar si cu Kape e rezolvata lovitura de cap, cu piciorul nestiind sa marcheze . Deci dragi camarazi, cum iti astarni, asa dormi !!!

    Apreciază

    • Un club nu poate cere arbitri straini decat nu stiu cate ori intr-un campionat (parca de trei ori) si doar pentru meciurile disputate pe teren propriu, pe cheltuiala proprie. Hotararea a luat-o FRF la propunerea lui Deaconu, dupa meciul din Gruia cu Vasluiul, de-atunci n-am mai avut pentru ce adversari sa cerem arbitri straini. Meciurile cu “titanii” din bucale pe teren propriu vor fi in retur, vom vedea daca se mai merita sau nu pentru club sa dea banul ala in plus. Pandurii era echipa care avea dreptul sa ceara arbitri straini pentru meciul de ieri, dar n-a cerut.

      Apreciază

  20. Ma tot gandesc cum poti sari asa sus in cazul unor esecuri (cum fac uni) si sa inghiti sec dupa 5 (cinci) victorii consecutive in liga campionilor asteptand primul esec sa reapari… N-am sa inteleg niciodata ! Referitor la meciul de ieri, mie personal mi-a placut. Gafa lui Sepsi a fost de rasul curcilor, asa ceva nu faci nici la juniori. Celalalt penalty, a fost fara dubii, hai sa fim seriosi, Muresan avea mana intinsa la 10 m de corp. Chiar si asa meciul era la discretia noastra, am avut ghinion, dar am jucat intr-o formula in care NU am mai intrat pe teren. La intrarea criminala a lui Bjelanovici in orice campionat serios se acorda rosu direct. Sigur, a fost un arbitraj ostil, pervers, dar eu cred ca vina ne aprtine in proportie de 80% !Avem un lot mai degraba echilibrat decat valoros cu cateva piese grele, care daca lipsesc avem probleme. Jucatorii noi nu sunt integrati in echipa, asta se vede de la o posta, venim dupa un meci foarte greu, epuizati fizic si psihic. Au fost cativa jucatori odihniti care puteau intra pe teren, dar probabil riscul era sa bulversam si mai mult echipa. Amintirea acelui meci de pomina cu Rapidul este inca vie si nu vom scapa curand de ea ! Campionatul s-a dus, sa fie clar, oricum accidentarile si eliminarile ne-au slabit foarte mult iar in acest tur o sa ne mai ciupeasca arbitrii odata sau de doua ori !!!!

    Apreciază

  21. Daca ne lasam prada sentimentelor apoi fiecare dintre noi l-ar spanzura pe idiotul de arbitru.
    Dar daca e sa gandim ca un staf cu pretentii atunci vina este si a noastra. De ce? Am fost siguri ca va merge chestia cu autobaza. Echipa a incercat sa joace ceva numai cand s-a vazut condusa. APOI, se stia ca urmeaza meciul cu behaiturile albastre si ca trebuie avuta grija sa nu luam cartonase de nici o culoare. A fost 11 m la Nicoara? Da. Daca nu primesti penalty-joaca in continuare si marcheaza.Defapt, tactica trebuia sa fie urmatoarea: joci bine si dai 3 goluri si la 3-0 pt tine pui autobaza in poarta. De ce? Simplu
    PENTRU CA CFRul AVEA NEVOIE DE TREI PUNCTE.
    Usor usor CFRul alunce pe topoganul facut de caini, behaitori si stiuleti cu malformatii celebralo-genitale. Ne-am intors de la pandurii pacaliti si trasi pe sfoara.

    Apreciază

  22. Poza lui Balaj incununeaza pe gsp.ro un articol (24.09) al marelui Ioanitoaia.Am postat pe blogul mentorului gsp-istilor urmatorul scurt comentariu la acest articol: ,,Unde Va e articolul despre Braga-CFR, stimate pensionar lipsit (nu numai) de har ?,,. Nu s-a publicat.

    Apreciază

  23. @ IQ – Am vrut sa-ti spun mai multe, dar ma duc la un fotbal cu baietii, asa ca de data asta ma voi margini sa subliniez numai urmatoarele:
    1 – CU CAT CFR-UL MERGE MAI IMPIEDICAT, CU ATAT TU ESTI MAI VIU PRINTRE NOI. Observasem asta de mai multa vreme, te asigur, dar te-am lasat in pace;
    2 – Pariul cu tine nu socotesc nicidecum ca l-as fi pierdut. Da, Pandurii a invins, dar in niciun caz asa cum prevedeai tu inca de acum cateva saptamani, cand ne explicai cum ne vor lua jucatorii lui Grigoras la pase de nici nu vom vedea mingea, si ne vor face harcea-parcea. In plus, chiar in avancronica, eu sustineam ca Pandurii nu vor arata in niciun caz asa cum ne-au tot obisnuit de vreo doi ani, si nu cred nici acum ca as fi gresit. Tot inainte de meci spuneam ca ei vor juca doar atat cat le vom permite noi, si tare ma tem ca exact asa s-a si intamplat, pt ca in repriza secunda, atunci cand am intrat serios in ei, abia-i gaseam pe teren pe pandurii tai. Chiar tu ai recunoscut, pare-mi-se, ca jocul lor n-a fost la fel de stralucitor ca-n alte dati, fara sa intelegi insa ca unele echipe pot sa joace stralucitor doar cu unii, nu insa si cu echipe precum este in momentul de fata CFR-ul meu.
    3 – Spre deosebire de tine, pentru care totul pare a fi zugravit doar in alb si negru (mare lucru ca nu esti U-ist!), eu uneori critic, iar alteori laud, chiar daca si-ntr-un caz si-n altul persoana la care fac referire e una si aceeasi (in cazul de fata Ioan Andone). Eu socotesc ca si Ando, la fel ca orice alt om de altfel, are si bune, dar si rele. Iata de ce, atunci cand observ la Ando ceva de laudat, laud, iar atunci cand greseste – sau cel putin cand socotesc eu ca a gresit – critic. Asa ca, pana una, alta, te-as ruga sa fii tu putin mai realist atunci cand, usor ironic, iei lumea peste picior, socotind ca mi-am schimbat parerea vizavi de Ando doar fiindca as fi pierdut un amarat de pariu cu tine.

    Apreciază

  24. Habar n’am daca nu’s eu intepenit intr’un idealism boem, rupt de realitatea salbatica.
    Insa la nivel de teorie, cacatul asta de fotbal ar trebui sa fie o competitie intre 2 combatanti, cu aspiratii inspre ceva.
    In situatia in care spiritul competitiei e batjocorit in maniera asta, tare ma tem ca interesul meu pt genul asta de competitii a scazut dramatic.
    Si ma mai tem ca tot brusc, de maine voi vedea 22 de idioti fugind dupa o besica, exact cum vedeam acum mai 40 de ani. Cand, lucrurile erau mult mai simple….
    Ca…ce rost? Unde’i farmecul? Si care’i finalitatea?
    Sa te simti angrenat, chiar absorbit intr’un fenomen social atat de patologic de asemanator societatii. Voi inca va mai regasiti in cacatul asta?

    Apreciază

    • Asa ar fi omule, numai ca datorita clasamentului si a milioanelor din CL, echipele alea doua nu mai joaca doar intre ele si pentru ele. Arbitri nu mai au neutralitate, stau si ei cu ochii la clasament si, mai ales la pesches. Ca atare de vrei idealism boem nu vei gasi nici o urma in ticalosita noastra liga. Aici vei gasi doar becali si porumboi, care-ti vor repeta ore-n sir, cat de corect e furtul cand beneficiaza ei.

      Apreciază

    • Salicene, si mie-mi mai trec prin cap uneori intrebarile tale, da-mi revin repede. Chiar azi citeam prin cartea unui istoric de pe la noi despre o alta inventie japoneza: o capsula (care se poate procura de prin farmaciile lor) care, odata inghitita, te ajuta ca rahatul sa-ti miroase a …flori (iasomie, crini, narcise, etc). 🙂 Ce zici, nu esti mai optimist putin?

      Apreciază

      • Io-s mai scotian si prefer sa beau un vin de casa roze si dimineata sa puta a borhot……mai da-i incolo cu descoperirile lor,in final niste tarani fara trairi si care aplauda la semnal.Nu c-am fi noi mai deosebiti fluierand la acelasi stimul….

        Apreciază

  25. Lengyel Attila, cu tot respectul pentru persoana ta, dar tot nu pot sa inteleg un lucru: de ce tot ce e ”sudist” e rau, iar ce e ardelean e bun? La fotbal inteleg ca nu ma pricep, dar ma poti lamuri si pe mine, ca sa nu mor prost, cum sta treaba asta cu sudistii? Nu mai bine i-am lua pe toti, la gramada, i-am lega si i-am arunca in Dunare? Daca n-ai fi aparat in trecut poarta CFR-ului as fi indraznit sa-ti mai spun cate ceva, dar asa, din respect pentru trecutul tau, si nu numai, voi lasa sa treaca de la mine paharul acesta. Totusi, o intrebare tot indraznesc sa ti-o adresez: in cariera de fotbalist (sau din postura de simplu iubitor al fotbalului) cate cazuri de reveniri ca cea pe care Reghekampf a realizat-o in returul trecut la Chiaja ai intalnit? In nepriceperea mea in ale fotbalului, mie ceea ce a realizat el acolo – cu o pleiada de jucatori desculti (in marea lor majoritate) adusi de prin obscura divizie B – mi se pare MIRACOL. Si inca ceva: l-ai auzit vreodata cum vorbeste (si mai ales cum gandeste) sau numai iti dai cu parerea si faci pe toata lumea troaca de porci doar pentru ca ai alta opinie? (Am folosit substantivul ”troaca” pentru ca asta sigur n-are nimic sudist in el, sper c-o sa-ti placa). Stii ca desi a avut ghinionul sa se nasca printre sudisti, el de fapt e (si) neamt; ca vorbeste germana mai bine decat romana? Sau nici macar asta nu mai conteaza pentru d-ta, doar s-a contaminat si el cu sudism? Eu am vazut recent un interviu lung cu el, si-ti garantez ca nu m-am plictisit deloc. O fi el mai timid, l-o juca Prodanca si Jiji pe toate degetele lor, dar ma tem (pentru binele CFR-ului) ca n-a jucat chiar degeaba prin 1Bundesliga si n-a trait prin Germania atatia ani! Dar poate c-o fi de la adoratia mea ”dubioasa” pentru tot ceea ce socotesc ca e de calitate in tara asta, indiferent ca vine de dincoace sau de dincolo de Carpati.

    Apreciază

    • oamenii sunt la fel peste tot din ce am vazut eu prin lumea asta. e fain sa te nasti intr-o regiune renumita pt multe lucruri bune si oameni de calitate insa „ardeleni” sunt si altii in alte regiuni ale tarii si ale lumii. si CFRul asta face din oameni. ii transforma in „ardeleni” 🙂 marturie stau suporterii din alte regiuni 🙂
      P.S: florinaccio, ce ti-e si cu personalitatea oamenilor, cat de complecsi suntem. avem atatea fatete (nu fetze! 🙂 ) si crestem si ne dezvoltam, in fiecare zi acumulam cunostinte si valori(nu toti imbatranesc urat, ca ioanitoaia 🙂 ). exact asa e si domnu’ Reghe. cine a mai vazut neamt sa-i placa manelele si kitchosagul la greu ? 🙂

      Apreciază

  26. Ati fost naivi si inca sunteti daca dupa castigarea campionatului ati crezut ca putem lua din nou titlu.E imposibil asa ceva in Romania.
    Eu nu am crezut nici o clipa in asta,si nu voi crede.Ce am sperat si inca sper e clasarea pe podium,max loc 3 care sa ne duca in Europa si unde sa ne inmultim coeficientul.Dar pare a fi greu pana si clasarea pe podium,daca ma uit la clasament locul pe care ne aflam e unul dezastros.

    Apreciază

    • Since probabil am fost unii care, dupa primenirea lotului, am crezut ca putem lua doua campionate la rand, nu ne-am gandit ca „organili” diruguitoare ale fenomenului se vor opune atat de tare, ca vor fi capabile de orice marsavie ca sa ne impiedice. E drept ca piedici ne punem si noi din rasputeri. Semn ca probleme sunt si la putinta noastra si la vointa lor.

      Apreciază

    • Isi imagineaza cineva ca hotia lui Balaj a fost facuta fara sprijin CCA. Daca luam in calcul schimbarea lui Hategan, refuzul acestuia de a executa ordinul, e obligatoriu sa intelegem ca Balaj a venit cu indicatii precise la meci. Avea scorul in buzunar si fluierul in gura. Finalul trecut de campionat ne-a aratat cat de verticala-i coloana celor de la comisii, de ce ar fi diferenta intre CCA si celelalte?

      Apreciază

  27. Since, Cocora, eu inca mai cred in titlu, asa cum am crezut si in primavara – dupa infrangerea cu Chiajna – desi poate ca si atunci unii dintre ”realistii” dintre noi zambeau superior la auzul unor astfel de povesti… Asa sunt eu: atat timp cat mai exista o sansa, eu voi crede in ea. Nu plec urechea la tot felul de povesti cum ca n-am fi doriti si lasati sa luam in doi ani consecutivi campionatul, pentru simplul motiv ca nimic nu e nou sub soare: nici in anii trecuti nu eram mai iubiti de mai marii fotbalului nostru, si tot am invins, in pofida atator piedici. De ce n-am mai face-o inca o data, acum, cand lotul de jucatori e mult mai valoros decat cel din anii trecuti? In plus, daca toate jocurile erau facute numai pt. Steaua, atunci echipe (mici) ca Otelul si Urziceni n-ar fi luat in vecii vecilor campionate! Nu cred ca miticii sunt de vina (sau poate or fi, dar nu intr-o masura ata de mare) pentru punctele pierdute cu atata nonsalanta cu Mediasul, Ceahlaul, Iasiul sau Rapidul. Cu ajutorul lor, acum imparteam fotoliul de lider cu Steaua si cu Pandurii. Iata de ce cred ca cel mai intelept ar fi sa ne axam cu totii (in primul rand jucatorii, desigur) pe ceea ce avem de facut, pentru ca celelalte vor veni de la sine. Dupa pauza din octombrie vor reveni probabil pe teren si Deac, Martinez, Lignani, Vass(?), Ganea, asa ca lotul nostru va fi si mai puternic. Cred deci ca sperantele mele sunt fundamentate pe ceva foarte ancorat in realitate. In plus, n-ar fi chiar de neglijat nici urmatoarele: avem de departe cea mai buna si profesionista conducere, cel mai bun lot de jucatori, mentalitate de invingatori (din pacate, sau din fericire, mai mult intre jucatori decat intre suporteri). Noua puncte nu sunt chiar de nerecuperat, mai ales cand jocul echipei este bunicel. Daca pana la pauza de iarna vom recupera cate un punct la doua etape, deja pentru retur, cand ne vom axa numai pe campionat, avem sanse reale la titlu. Programul pana la sfarsitul turului ne avantajeaza : Bistrita, Viitorul, Brasov si Astra (acasa), Severin, Chiajna si U ( in deplasare) – sunt sapte meciuri din care putem sa scoatem toate punctele fara foarte mari eforturi. Daca vom iesi cu bine (macar cu un egal) si din meciul de peste doua etape, de pe National Arena, atunci in retur ne vom bate la campionat cu nesuferita Steaua, si poate cu una dintre Pandurii, Vaslui si Astra.

    Apreciază

    • Florinaccio, anul trecut ne-am obraznicit si am luat titlul la care a fost abonat Porumboiu(jocurile pentru el fusesera facute in iarna. Anul acesta, pentru ca anul trecut s-au incurcat borcanele, s-au facut jocurile pentru Steaua inca de la inceput. Eu cred in puterea echipei de a lua titlul in dauna celor pusi pe magarii, dar mi-e teama de inventivitatea lor si, mai ales, de lipsa lor de rusine. Cu un antrenor care sa stapaneasca italieneste lectia tactica as paria pe titlu la lotul pe care il avem si aici ma refer la o calitate pe care o au majoritatea jucatorilor si anume disciplina tactica.

      Apreciază

      • Da, Caline, piedicile care ne vor fi puse in cale vor fi din ce in ce mai multe. Dar cel care socoteste deja CFR-ul scos din din lupta pt titlu, acela cu siguranta este un naiv.

        Apreciază

        • Florinaccio, nu socotesc echipa scoasa din lupta pentru titlu. Cred doar ca pentru a reusi avem nevoie de o exprimare mai apropiata de valoarea anumitor jucatori din lot. Bastos nu ne poate rezolva singur, nici ajutat de Sougou, mai trebuie ceva pe langa cei opt defensivi. Stilul lui Ando poate aduce succese, dar nu poate fi solutie pentru castigarea unui campionat.

          Apreciază

  28. Inteleg sa joci defensiv cu Braga, echipa europeana de prim rang, nu de mult finalista Europa Ligue, avand jucatori de viteza, pentru a surprinde adversarul. Si a iesit bine. Dar nu inteleg pe Ando sa joace defensiv, fara a avea pe teren jucatori de contraatac (cand a intrat Nicoara cu viteza lui s-a vazut imediat, dar prea tarziu si nu a continuat nici el sa joace, ocupandu-se de altceva, inafara jocului) impotriva unei echipe destul de modesta, recent casapita de Petrolul, si care acum se afla in zodia neputintei. O echipa mare altfel abordeaza un astfel de meci? Dar oare este CFR-ul o echipa mare? Sau poate, nu are antrenor pe masura… Incolo… arbitrajul m-a scos si pe mine din sarite. Dar nu a fost nici prima si nici ultima ora cand arbitrajul este execrabil. Totusi, vreau sa vad CFR-ul ca intra pe teren nu sa se apere doar… ci sa joace fotbal. Atunci rolul arbitrului se diminueaza. Iar CFR va castiga… multe inimi. FORZA, FORZA CFR!!!

    Apreciază

  29. E corect ce spui, greselile lui Andone au fost impardonabile. Nu le-am analizat in acest articol intrucat mi s-a parut revoltator modul in care suntem arbitrati in acest campionat. Balaj a intrecut masura. Tot ce putea fi dictat impotriva nostra a dictat, tot ce era cat de cat discutabil a fost pentru Pandurii. Au fost o serie de decizii in care intentia a fost clara. Spune-mi cati arbitri de centru ai vazut intrand peste central la cornere, sau la offside-uri? Balaj a facut acest lucru de cateva ori, mai mult el a vazut si ca Bastos a centrat prin spatele portii, tusierul era cu fanionul jos. Din acest motiv am ales sa vorbesc de arbitraj, mai ales ca el venea dupa alte cateva meciuri in care arbitri ne-au ciupit fara rusine. Dupa cum ai observat presa aservitilor n-a mai reusit sa faca bilant cu decizii favorabile CFR-ului. De ce? Simplu, se straduiesc si nu reusesc sa gaseasca.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.