Cei Care Fac Fotbalul Ruletă Rusească

Un sport periculos, neomologat încă de UEFA. Unul în care ştii doar cum intri, nu şi cum ieşi. Poţi să fii învingător şi să tremuri încă vârtos gândindu-te că ai fost la o singură rotire de butoiaş de înfrângere. Un joc în care locul majoritar al logicii este luat de noroc, el este cel care decide dacă rămâi la final în picioare. Un sport practicat cu spatele la zid. În trecut, în “epoca mandorlinicească” aveam, zice-se, în spatele echipei, în apărare, tot un zid (de netrecut), acum însă suntem lipiţi de el şi legaţi la ochi. Acum acceptăm rotirea revolverului, apăsăm şi noi, şi adversarul pe trăgaci şi implorăm glonţul să ne mai cruţe, să ne mai ocolească o dată. E un sport brevetat de CFR-ul actual, cel care nu mai ştie nicicum să refuze pericolele inutile.

E nedrept şi ciudat să simţi aşa ceva în acelaşi timp, fiindcă, după o victorie cu 1-0 în deplasare, la Dinamo, nu ai putea, teoretic, decât să fii mulţumit. Sunt 3 puncte luate într-un derby, adică în acele meciuri care vor decide acest campionat foarte bipolarizat valoric. Sunt 3 puncte pentru care, altădată, probabil că am fi acceptat concesii mult mai mari, decât suferinţa ticăloasă a câtorva “ratări monumentale” (vorba, chipul şi gândirea digisportiştilor).

Anul acesta situaţia este însă cu totul alta. Diferenţa de obiective şi realizări, de implicare în joc, de forţă a lotului (luat individual şi în grup) nu ne dădeau voie să ne mulţumim cu puţin şi să privim acest meci ca pe un derby de Bucureşti, unde ar fi mers şi un egal. Iar după ce am văzut primele încleştări ale partidei, cu CFR-ul cel incapabil de posesie, deţinând controlul paselor, vrând-nevrând, cred că a devenit clar pentru toată lumea că nu aveam în faţă vreo reeditare a Supercupei; o echipă domina şi aceea era CFR-ul.

Că nu s-a putut ţine această apăsare asupra lui Dinamo 90 de minute este o altă poveste. Există acele minusuri bine ştiute în construcţia proprie. O linie de mijlocaşi centrali “de criză”, greoi în mişcări ca nişte dinozauri. Cu aceştia nu se poate decât demola, nu şi clădi. Aşadar, ivirile CFR-ului în atac ţin fie de conjunctura vreunor intercepţii, fie de acele momente când, după 1-2 schimbări de direcţie, găsim un flanc pe care să urce extremele noastre. Iar în această privinţă, deja ne cam ştie frica toată lumea şi se baricadează, îşi retrag din vreme oamenii de bandă. Singura noutate este acum forma tot mai bună a lui Bastos, cel căruia i-au crescut în acest sezon, din nou, aripile de talent. Driblingurile sale pot crea şi ele dezechilibre, mai ales în faţa adversarilor modeşti ce pot fi înşiraţi ca mărgelele, din câteva fente. Pentru a fi avut fluiditate în acţiunile de construcţie şi pentru a pune presiune constantă, am fi avut acum nevoie de un Culio, de un Renan sau măcar de Peralta, adică de un jucător care să privească şi spre poarta adversă, care să intre în combinaţii centrale cu Bastos, să închidă cercul paselor. Chiar şi aşa, numărul de ocazii pe care-l creăm meci de meci, din nimicuri sau din tactică, este mai mult decât mulţumitor. Privind doar pe zona de atac, CFR-ul chiar face spectacol, are atâtea oportunităţi de a înscrie cum cred că Jorge Costa nici nu şi-ar fi închipuit vreodată că poate promite. Rămâne doar să îşi revină Jorge Martinez, sau să prindă tot mai multă încredere Rui Pedro, adică să ducem încă un jucător în careul advers (în spatele lui Kapetanos/Bjelanovic) şi probabil că atunci vom reuşi să fim mult mai eficienţi, vom face chiar şi scor. Durerea nu e acolo, în faţă, ci în spate, în apărare, acolo unde am fost răsfăţaţi până acum, în mai toate sezoanele. Un capitol pe care-l credeam pus la adăpost. Apărarea câştigă campionatele, apărarea dă linişte, ţine întregul edificiu să nu se cutremure. Iar atunci când defensiva tremură în fiecare clipă, dezastrul este iminent, pe scara Richter a clasamentului.

Cam aşa, adăpostiţi sub tocul uşii, am terminat acest meci. Cele 3 ocazii mari ale dinamoviştilor s-au văzut clar şi sunt memorabile. E drept, între fiecare s-a intercalat câte una de-a noastră, cel puţin la fel de mare ca a lor, care ar fi putut rezolva toată partida. Mai întâi a fost ocazia lui Grigore, acea reluare din prima, de la 10 metri, peste poartă. Să admitem că un fundaş central nu are de îndeplinit o formalitate de acolo, deci nu a fost chiar aşa mare pericolul. Apoi a venit răspunsul nostru, cu contraatacul 2 contra 2 în care Sougou a scos din joc adversarii. În loc să paseze instinctiv, imediat după a doua trecere, a căutat poarta. O pasă scurtă către Rui Pedro ar fi făcut automat 2-0. Aşa, s-a împleticit în faţa lui Bălgrădean. Am ştiut atunci că am intrat în această ruletă rusească. Ei n-au avut glonţ pe teavă, noi nu, urma rândul lor să tragă. Ocazia lui Alexe ar fi putut fi mult mai mare dacă centrarea i-ar fi fost dată bine. A centrat Filip, omul care-l depăşise pe Ivo Pinto şi acelaşi care i-a mai scăpat o dată din marcaj portughezului la acea imensă şansă dinamovistă din ultimele minute. Între aceste 2 situaţii a mai fost totuşi şi o replică mare a noastră, cu Camora depăşind 3 oameni în partea stângă, întorcând mingea perfect pentru Luis Alberto al cărui şut pripit a fost scos de Bălgrădean, iar în faza a doua, Mureşan a tunat din careu, puţin pe lângă poartă. Un joc pe contre, aşadar, care ar fi fost de înţeles dacă scorul era egal. Sunt oarecum acceptabile aceste neatenţii în apărare dacă focusul este pe atac, însă noi, în acele momente, ţineam de scor… cică. Mi se pare hilar că până la 0-0 Dinamo n-a avut aproape nicio ocazie mare, iar de la 1-0 pentru noi, a avut destul de rapid 3, una mai mare ca cealaltă. De ce oare? Fiindcă la 0-0 CFR făcea pressing, se apăra şi recupera de la mijlocul terenului. La 1-0 acceptase venirea adversarului în careu şi… cu ce consecinţe! Ba chiar ar trebui să socotim că la acel moment, în afară de Bjelanovic, Sougou şi Rui Pedro, restul, toţi jucătorii erau de profil defensiv. Cu 8 jucători să nu reuşim să facem o redută rezistentă?! Aşa nu putem ieşi campioni. Este cât se poate de evident că nu mai ştim să ne apărăm. Dacă în meciul cu Ploieştiul a greşit grav Cadu, acum a fost rândul lui Piccolo (nesigur la fiecare intervenţie) şi al lui Ivo Pinto să greşească flagrant. Aceştia sunt cei vizibili, dar cei care împart vina sunt şi Sougou sau Rui Pedro (fiindcă, pe final, ei trebuiau să ajute în laterale), Godemeche (fiindcă nu ştiu cum se face, dar mereu în prejma careului doar Mureşan intervine), dar şi Mureşan, fiindcă în situaţii de criză fie se precipită (e depăşit lejer sau alunecă), fie nu mai intră între fundaşii centrali (cum făcea pe vremuri), astfel rămânem doar la poziţionarea defectuoasă a celor doi stopperi care nu mai ştiu pe unde sunt adversarii, cum se ţine în marcaj unul. Cum nici Rada sau Maftei nu pot oferi mai mult, este evident că avem o imensă problemă. Pe de-o parte vina îi aparţine lui Andone (pentru că aceste automatisme de apărare puteau fi puse la punct în lunile din vară), dar, ţinând cont de inventivitatea şi diversitatea greşelilor comise de către fundaşii noştri, cred că ingredientul principal este lipsa de atenţie, de concentrare. Iar aici Andone are dreptate să ridice din braţe a disperare şi nemulţumire.

Dincolo de aceste 3 ocazii dinamoviste, atât de vizibile şi de mult reluate, ceea ce mă sperie mai mult sunt acele alte multe oportunităţi în care dinamoviştii au reuşit să ne ia uşor mingea, dar nu au ştiut ce să facă în continuare, ei nu au avut oamenii necesari să dezvolte acţiunea. Alţii vor avea. Priviţi imaginea de ansamblu, din tribună sau de la televizor. Se vede foarte clar: fie vorbim despre mingi pierdute de Godemeche sau de Valente, fie de momente în care Mureşan este depăşit. Se văd mari zone libere în apărarea noastră, se văd cei doi fundaşi centrali ai noştri rupţi de închizători sau de fundaşii laterali, se văd multe variante de continuare, atâtea căi spre gol încât te simţi lipsit de apărare. Poate în campionat doar Steaua, Pandurii, Vaslui sau Petrolul să ne vină de hac în asemenea momente, dar în Champions League astfel de situaţii vor fi decisive, ele sunt cele care fac diferenţa între o echipă mică şi una ce prinde primăvara. Iar la câte astfel de erori de joc am văzut numai în meciul cu Dinamo, se anunţă deja mulţi fiori reci pentru Champions League. Singura speranţă stă în setea de afirmare a jucătorilor noştri pentru care această competiţie este un sfânt Graal. Vor alerga de 2 ori mai mult, poate vor fi şi de 2 ori mai atenţi. Doar aşa s-ar putea rezolva, temporar, problema aceasta.

Deocamdată nu ştiu ce-au înţeles trimişii clubului din Braga după meciul din Bucureşti. Chiar dacă şi-au luat nişte notiţe, acestea nu le vor folosi la mai nimic, fiindcă nu cred că ceva din CFR-ul de vineri va arăta la fel şi miercuri. Vor trebui ei să se mulţumească doar cu ceea ce ştiu sigur, despre cei 4 jucători pe care i-au văzut pe teren şi care le-au trecut prin curte: Luis Alberto, Felgueiras, Bastos şi Valente. Dintre aceştia, pe Valente îl pot tăia direct de pe listă, fiindcă nu văd cum ar putea acesta să-şi revină prea repede, după faultul grosolan al lui Nica. Încă o mostră de “CFR-ul este cea mai dură echipă din campionat” – înţelegeţi ce zic… La vederea gleznei îndoite a lui Valente, indiferent de cât de mult te enervase portughezul până atunci, tot nu poţi rămâne impasibil, nu poţi să nu te revolte nedreptatea. Trei jucători accidentaţi în doar 8 etape şi, pedeapsa acordată de către arbitri pentru acele faulturi: 2 cartonaşe galbene. Aşa este la noi: unii se chinuie şi transferă jucători, alţii folosesc doar “tăietori de lemne” (şi tot Mureşan este, cică, cel mai dur). Dar, nu-i nimic, avem accidentaţi, băgăm mâna în pungă şi aducem alţii şi alţii. Mercenari, dar de calitate, fiindcă aşa se dau războaiele profesioniştilor”. Ceea ce doare este însă aspectul uman. Mă gândesc mai ales la Deac şi la Valente. Deac venise la CFR tocmai pentru a prinde Champions League, pentru a-şi relansa cariera. Acum stă şi priveşte din tribune. Valente, declara la venirea la club, în vară: “Îmi trăiesc visul, acela de a juca în Champions League”. Sunt curios dacă după accidentarea de vineri va apărea prea curând pe foaia de joc. Ar trebui Sânmărtean, Grigore (cel care l-a accidentat pe Vass) şi Nica să aibă pe conştiinţă ceea ce au comis, măcar asta să suplinească absenţa legii (a regulamentului).

Din alt punct de vedere, posibila pierderea a lui Valente nu este foarte dureroasă pentru echipă. La cum a jucat vineri, nu a fost nimic altceva decât o piedică. Dacă era italian i se potrivea perfect numele “va lente”! Înlocuirea sa cu Rui Pedro a fost mutarea câştigătoare pentru Andone, acest lucru trebuie admis. Rui Pedro a dat primul său gol important pentru CFR şi cred că a rupt lacătul. L-am văzut deseori până acum aproape să marcheze, uneori s-a pierdut în faţa golului, alteori pur şi simplu n-a avut noroc. Gata, acum cred că poate să se descătuşeze, mai ales dacă va fi şi ajutat de antrenor. Locul său nu e pe dreapta sau pe stânga, ci pe poziţia centrală, atacant retras. Acolo a jucat în Portugalia, acolo poate juca şi la noi. Dacă va face schimb de locuri des cu Bastos, cei doi chiar pot fi o soluţie viabilă. Are viteză, are tehnică, poate avea mai multe valenţe ofensive decât Valente. Unde suferă, însă, este capitolul defensiv, asta dacă ni-l amintim pe Valente din meciul cu Basel şi contribuţia sa majoră lângă Camora. Avem nevoie de Rui Pedro, fiindcă doar el şi Bastos pot să fie soluţii salvatoare, doar ei pot conlucra şi pot crea surprize. De Sougou şi de Kapetanos de vineri nimeni nu poate fi mulţumit. Nu au conlucrat la nicio fază, nu au reuşit absolut nimic împreună. Dacă stăteam doar după ei şi acum era încă 0-0.

Iar în Godemeche şi Mureşan nu pot fi speranţe mai mari. Ambii au avut în prima repriză câte o apariţiei de mijlocaş ofensiv în careu şi ambii au părut cumplit de încurcaţi de minge. S-au mişcat acolo ca nişte struţi, au avut poziţii excelente şi arătau ca şi cum în viaţa lor n-au dat şi nu vor da la poartă. Vom trăi poate doar din deschiderile lui Mureşan, dar cei doi trebuie ţinuţi departe de careu. Iar Luis Alberto, atât cât l-am văzut, nu a părut nici el, cu nimic mai tehnic. Doar încă un închizător. Ar fi bine să fie măcar cât Sare, dar mă îndoiesc de asta.

Rămânem deci la mâna lui Bastos, cel care a făcut un meci cu adevărat mare vineri. Îi iert şi felul în care se plimba alene pe teren (când ar fi trebuit să facă şi el pressing), asta fiindcă atâta vreme cât a avut mingea la picior chiar a ştiut să lumineze jocul. El merită coroniţa acestui meci, secondat, imediat, de către Camora, celălalt ceferist ireproşabil. O sprânceană a ridicat şi reapariţia lui Bjelanovic, cu mult mai mult aplomb decât Kapetanos, dar un pic cam dezordonat în alergare. Totuşi, la cât de în forţă părea, cred că Saşa ne poate surprinde pe toţi acum, la reîntoarcerea la CFR.

Pentru centrarea de gol şi pentru alte învăluiri ofensive, merită lăudat şi Ivo Pinto. Dacă ar fi mijlocaş dreapta ar fi fost excelent cu atât. Dar pentru cât de adormit a fost în cele două situaţii defensive, deja amintite în acest text, cred că nota lui finală poate fi temeinic faultată. Erorile din apărare se văd imediat pe tabelă, ştim bine. Tocmai de aceea l-aş aprecia pe Felgueiras. Încă mai are probleme la a negocia ieşirile pe centrări, dar, ceea ce mi-a plăcut, a fost că pare a avea simţul orientării, o privire de ansamblu foarte bună asupra fazelor. Vorbesc aici şi de lovitura liberă executată în stil “De Zerbi” de către Munteanu, la care portarul nostru acoperea demult vinclul porţii, fără să mai fie nevoie de săritură “a la Beto”, dar, la fel de mult mi-a plăcut cum a prins, în doi timpi, şutul de la distanţă al lui Boubacar. Da, 35 de metri, dar mingea nu vine liniar, poate căpăta traiectorii înşelătoare, uneori nu e bine să te bazezi doar pe mână şi mănuşi pentru “priză”. S-au văzut destule goluri de clovn în astfel de situaţii. Se poate foarte uşor împinge mingea în lateral şi, fiindcă era loc suficient, Felgueiras a recuperat balonul în timpul doi, la marginea careului. Asta arată că simte şi gândeşte fazele, lucru pe care n-ai cum să nu-l apreciezi.

Despre reacţia dinamoviştilor – nimic nou. Este păcat că nu şi-au admis inferioritatea, că nu au acceptat înfrângerea cu sportivitate. Ar fi meritat laude pentru cum s-au ridicat, deseori, la nivelul jucătorilor ceferişti, mult mai scumpi şi mai bine plătiţi. În schimb, conducătorii lor au călcat iarăşi în penibil, au căutat să-şi motiveze neputinţa prin recursul la arbitraj. Cred că este clar, pentru toată lumea, că nu a fost nici vorbă de penalty la Piccolo, iar faptul că acţionarii lor, la loje, au văzut ei înşişi reluările, îi lasă fără scuze pentru atitudinea laşă de după meci. Dacă la Kapetanos şi la intrarea lui Boubacar asupra lui Cadu putem găsi circumstanţe de galben (căci nu orice fault din fotbal înseamnă automat şi roşu), ar mai rămâne în discuţie doar greşeala lui Piccolo, probabil enervat de faptul că nu-i merge jocul. Acolo putea lua un al doilea galben, fiindcă jocul era oprit şi nu se impunea o astfel de piedică la adversar.

Tragem linie şi adunăm cele 3 puncte într-un derby. Mai avem doar dificilul meci de la “complexul ceferist” numit Pandurii şi apoi intrăm în secţiunea uşoară a campionatului. Cu o eventuală victorie la Târgu Jiu se poate spune că “am reparat” oarecum şansele la titlu. Rămâne însă teama de paşi greşiţi cu echipele mici. Fiindcă, ştim bine, acum gândul va zbura doar la Champions League. Urmează o săptămână de gală, îmbrăcăm fracul european. Suntem în topul celor 32 de echipe, o lume întreagă va sta cu ochii pe noi. Putem continua povestea, putem face istorie, dar, trebuie să ne autodepăşim şi mai mult decât cu Baselul dacă este să nu pierdem cu Braga. Înfruntăm tocmai modelul nostru, Regadas a clădit CFR-ul ca o copie (cu fonduri mai puţine) a echipei portugheze. Îmi este greu să cred, mai ales după ce am văzut acum cu Dinamo, că vom reuşi rezultat pozitiv. Să vedeţi atunci critici din partea presei care “moare de dragul nostru”. Au îndrugat ceva laude după trecerea de Basel, dar veninul s-a acumulat şi mai mult, de-abia aşteaptă să se reverse. Singura soluţie: ignorarea lor. Veninul lor e gratis, răutatea lor nu va scădea nici măcar un euro din suma pe care o vom primi de la Champions League. Să cânte deci imnul pentru CFR: “These are the Champions/ Die Meister/ Die Besten/ Les grandes equipes/ The champions!.”

Autor: Albusibiu