Scurt respiro înaintea confruntării


Două mâini mari apăsându-ţi umerii şi-o voce răguşită în ureche… E atât de însufleţit încât nu realizează cât îţi încurcă mersul. De departe, ai părea un tip dus înainte de nişte picioare care vor să meargă înapoi. „– Are palmă grea nea Ando” îţi fulgeră un gând. Ar putea apuca uşor coarnele unui taur şi să-i facă o fundiţă cu ele deasupra capului. Încet, cuvintele-i prind sonor. E ceva blând în răguşeala lor, e un zâmbet călduros în spatele ridurilor strânse ale frunţii. „– Hai că poţi! Ştiu că poţi!”… Acum ştii şi tu. Ştii că poţi! Acum te poate elibera din strânsoare. Mersul poticnit ţi se transformă într-o alergare în ritm de pur sânge spre centrul terenului. Arbitrul poate fluiera începutul jocului, stadionul poate să erupă.

Ce drag ţi-e tricoul acesta. Ai primit unul la fel într-o pungă acum mulţi ani şi l-ai dus acasă. Tatăl ţi l-a pus pe umeri şi ce mândru ai fost. N-ai timp de amintiri, tragi aer în piept şi ieşi spre gura tunelului. În urmă auzi strigătele colegilor şi tropăit ascuţit de crampoane izbite nervos de gresie. Recunoşti în faţă silueta aceea puţin încovoiată şi pretenţioasă. „– Toată săptămână ne-a chinuit. Măcar de-am înţelege tot ce vrea de la noi”. Dintr-o dată, silueta se întoarce şi cu o mână întinsă îţi explică ceva, cu accentul acela ciudat. Termină cu „grande partida”, iar tu încuviințezi din cap, uşurat că ai scăpat uşor. Cu coada ochiului vezi steagurile roș-albe şi-ţi auzi colegii ajungându-te din urmă. Fie ce-o fi ! Arbitrul poate fluiera începutul jocului, stadionul poate să erupă.
Sunt gesturi care contează. Sunt stări de spirit care contează.
Şi-ar mai fi tactica.
Cum cele două echipe au avut mai mult timp la dispoziţie pentru acest meci, iar strategia de pregătire ar putea fi influenţată de participarea anumitor jucători la echipele naţionale, e loc suficient de surprize. Pot apărea nume neaşteptate de jucători în primul 11, pot avea loc chiar modificări structurale în aşezarea echipelor faţă de ce-au jucat în ultimele partide.
Fără să dau nume de jucători, o să descriu pe scurt cele mai probabile sisteme de joc folosite.
4-3-3.
Aţi auzit de el. E aproape la fel de celebru ca 4-4-2, şi-şi trăieşte în contemporaneitate momentul său de glorie, nu pentru că ar fi folosit pe scară largă, cât mai ales pentru că în acest sistem s-a putut dezvolta atât de spectaculosul joc al Barcelonei.
Cea mai rafinată formă a lui 4-3-3 este cea folosită de echipa catalană cu pressing în jumătatea adversă  ca o gheara şi cu linii apropiate. O variantă interesantă este şi cea propusă de Juventus, cu playmaker retras.
În acest sezon Dinamo a încercat o formă mult mai timidă (aş spune de echipa mică şi limitată) a acestui sistem. Prin retragerea voită sau obligată de adversar a extremelor, 4-3-3 la Dinamo a devenit mai mult un 4-5-1. Aşa cum un organism care funcţionează greşit sfârşeşte prin a-şi afecta organele interne, aşa şi copierea, sau mai bine zis, punerea în practică greşită a lui Dinamo a sistemului 4-3-3, a dus încet la inutilitatea playmakerului retras. În noianul de căutări tactice, la Dinamo un singur lucru a fost constant: a jucat mereu cu un singur vârf veritabil. Ar fi într-adevăr o mare surpriză să asistăm la o schimbare de atitudine în acest sens.
4-2-3-1.
Din punctul meu de vedere, acesta este un sistem derivat din forma cea mai alungită şi reactivă a lui 4-4-2. În această formă, linia de mijlocaşi cuprinde doi închizători, iar lateralii au preponderent sarcini ofensive, schimbările de poziţie cu fundaşii de bandă nefiind prea mult agreate. Dacă cuplul de atacanţi joacă unul în spatele celuilalt şi nu în linie, iată ce mult ne-am apropiat de mult discutatul 4-2-3-1 (doi închizători + o linie de 3 mijlocaşi ofensivi, din care doi sunt de bandă şi unul susţine din spate vârful împins-practic al doilea vârf cum i se spunea în 4-4-2). Un astfel de sistem pleacă de la o filozofie de joc bazată pe statistică la origine. Un set de statistici, destul de controversat, a stabilit la un moment dat că majoritatea golurilor se dau în urmă unui foarte scurt număr de pase. Practic, un joc direct din cât mai puţine pase, fără insistarea pe posesie deci, e considerat în această viziune, ca modul ideal de a înscrie cât mai multe goluri şi de a câştiga. Argumentul celor care adoptă această tactică este în primul rând pus pe seama surprinderii adversarului. Dacă echipa ta reuşeşte din 3,4 pase să ajungă în faţa porţii adverse, rivalului îi va fi practic imposibil să se organizeze defensiv. Cu cât pasezi mai mult, cu atât dai timp adversarului să se aşeze pe poziţii şi să se apere în condiţii optime pentru el. Cum adevărul e probabil undeva la mijloc, să trec peste originile şi filozofia acestui sistem şi să spun că pentru a-l adopta, o echipă are nevoie de câţiva jucători specializați. În primul rând, e nevoie de închizători de calitate, din care măcar unul să aibă măiestria mingilor trimise curat în adâncime. În al doilea rând, e nevoie de jucători de viteză, pentru că sistemul acesta cu număr mic de pase presupune că cineva trebuie să acopere terenul prin alergare fără minge la picior. Practic e nevoie de jucători capabili să se demarce pentru a cere mingea din pase pe poziţie viitoare. N-o să dau nume (aici poate interveniţi voi), dar CFR-ul pare să deţină în lotul actual profilurile de jucători adaptaţi acestui sistem.

Pentru că am început cu antrenorii şi relaţia lor cu jucătorii, tot aşa am să şi termin.

Mi se pare că Andone are un mic defect de viziune. Nu se poate spune despre el că e nou în meserie, că se ghidează numai după ultimele curente în materie. Are în spate o experienţă care-l influenţează major în activitatea curentă. În mare parte a carierei sale a antrenat echipe în sistemul 4-4-2. În consecinţă, cerinţele şi aprecierile asupra jucătorilor pe care-i foloseşte în alt sistem (4-3-3 sau 4-2-3-1) sunt asemănătoare cu ce-şi dorea de la jucători în 4-4-2. De exemplu, Andone vede în extremă sau vârful lateral din noile sisteme tot un fel de mijlocaş dreapta bun de sprinturi în bandă şi centrări spre Kapetanos. Are mai puţin pretenţia ca aceşti jucători să cadă pe linii de pase între fundaşi laterali şi centrali adverşi cum se întâmplă la echipele mari ce  adoptă acest sistem. Şi poate n-ar fi rău să aibă această pretenţie atâta timp cât jucătorii veniţi din afară au aceste deprinderi.

De la ultima afirmaţie aş pleca cu o observaţie si  în tabăra lui Dinamo. Aici nu reflexele condiţionate de experienţa acumulată ale antrenorului sunt problema, ci ale jucătorilor. Trăiesc cu senzaţia că jucătorii români ai lui Dinamo au crescut în umbra sistemului 4-4-2 (umbră, pentru că pe juniori sistemul acesta îi limitează). Astfel, ceea ce sugeram că ar trebui să aibă pretenţia Andone să ceară de la jucătorii săi străini, nu poate cere sau o face fără succes Bonetti. L-am văzut pe Rus, exemplul cel mai clar de jucător crescut să are terenul pe bandă, chinuindu-se efectiv să intre mai spre centrul careului advers. Evident, Bonetti i-a cerut asta, evident Rus ca şi alţi jucători români ai lui Dinamo au dificultăţi în a intra într-o astfel de dinamică tactică.
S-avem un meci frumos şi fără tensiuni, măcar ca cel din Supercupă.

Postarea apare și pe gsp.ro – secțiunea Mysport.

50 de comentarii

  1. Gabi Mureșan e mijlocașul defensiv cu pase exacte în adâncime. Ceva îmbucurător am apucat să văd și la Vass. Ivo Pinto e cel cu viteza, pe partea dreaptă. Uneori se mai încurcă în minge (tot din cauza vitezei), dar e mai concentrat pe centrarea spre ”Kapetanos”, decât Camora, pe stânga. Camora joacă cu mai multe ”floricele”, adoră să facă și câte un dribling. Dacă tot iubește Andone 4-4-2, CFR poate să-și facă o bandă dreapta teribilă: Aguirregaray – fundaș dreapta, Ivo Pinto – mijlocaș dreapta (mi se pare mai util pe faza ofensivă decât în defensivă), Sougou – atacant fals (mai degrabă extremă dreapta, cu intrări spre centru). Sincer, dacă nu e vândut Sougou la iarnă, nu-i dau șanse prea mari lui Deac pe dreapta, la revenire. PS – Mulțumim, b_o_g_d_a_n!

    Apreciază

    • Iubeste sau nu 4-4-2, Andone a demonstrat ca nu e blocat pe acest sistem si asta nu poate fi decat in avantajul sau si al echipei pe care o struneste. Multumesc de completari CJ-07.

      Apreciază

  2. Frumoasa analiza. E interesant ce spui tu, ca Andone are cu cine, dar nu realizeaza ce trebuie sa le ceara, in timp ce Bonetti le cere, dar nu realizeaza ca n-are cu cine.

    Apreciază

    • Cata, n-as vrea sa se ramana cu ideea ca Andone nu realizeaza ce trebuie sa le ceara jucatorilor. Plecasem mai mult de la o meditatie bazata pe cateva observatii personale asupra influentelor principiilor sistemului 4-4-2 in alte tipuri de organizare. E greu sa treci de la o filozofie bazata pe posesie la una bazata pe exact opusul ei . E interesant de urmarit care sunt efectele unei astfel de optici. Eu cred ca am gasit o deficienta, pot exista foarte bine insa si multe influente benefice.

      Apreciază

  3. analiză de meseriaş, bogdane. Despre Andone am o părere ceva mai nuanţată (am mai spus-o de „n” ori, desigur, asta nu înseamnă că şi am dreptate) : el are cu cine şi cam şi ştie ce (a dovedit-o cu brio în CL şi în câteva partide de campionat), rezultatele mai slăbuţe din ultima vreme nu sunt imputabile (numai) lui.Am spus-o şi p-ăsta de „n+1” ori : rezultatele f.bune din preliminariile CL se datorează unei concentrări de 100% pe acest segment, în stadiul actual de „dezvoltare” al CFR-ului (inclusiv lot, conducere, etc.) e cam greu cu concentrarea suprapusă pe 2 obiective majore, mai mult din considerente psihice. Poate îl „legitimăm” pe Freud, şi ne va lumina el…HAI CFR !! Dinamo – CFR 0 – 2 !!

    Apreciază

    • Exista intr-adevar un paradox la CFR. Cum sa joci atat de bine cu Basel si sa te impiedici de Iasi, de exemplu? De ce marile cluburi europene reusesc sa se mentina la acelasi nivel in campionat, cu mici exceptii, indiferent daca au meciuri in Champions la mijlocul saptamanii? Poate explicatia vine tocmai din diferenta mai mica valoric intre competitiile europene si cele interne la ei. De exemplu, imi inchipui ca pentru Manchester Utd. n-a fost nici o prapastie (capcana psihologica) de sarit dupa meciul cu Galatiul cand a trebuit sa joace un meci normal de Liga in aceeasi saptamana.

      Apreciază

  4. Mi-a placut articolul, bogdane, felicitari! Personal, cred ca mai putina importanta are tactica si mai mult va conta care echipa va reusi o mobilizare mentala mai buna, la una egala CFR-ul are avantaj, lotul este cu mult peste cel al lui Dinamo. Ce fain suna 🙂 Pana acum 10 ani, orice meci jucat acasa de Dinamo sau Steaua era de 1 solist, iar acum se vorbeste ca, invingand, Dinamo poate produce surpriza:) Doamne feri 🙂

    Apreciază

  5. Bogdane, ti-am facut reclama pe site-ul catzailor tai, dinamomania, le-am zis sa te contacteze ca ai avancronici de calitate (ale lor is, no, cum sa zic, mai… altfel) sa ti le urce si la ei. Atata numa’ ca tre’ sa ai grija sa nu zici ceva de bine de CFR, ca imediat te trezesti ca esti un bozgor infect, prost, antiroman, iredentist [insert pejoratives here]. Succes 😀

    Apreciază

    • Amne, in primul rand sa nu uit. Legat de ultimul nostru dialog aveam o recomandare de facut. La sectiunea video de pe tribuna am pus intr-un comentariu un link pentru un documentar legat de centrul national de fotbal francez Clairefontaine (cel mai tare documentar fotbalistic vazut de mine pana acum). Are dezavantajul ca e in franceza, dar garantez ca merita vazut-e fabulos.http://www.youtube.com/watch?v=lh-2EzHfWaQ. Ma bate gandul sa-l traduc, asa mult imi place:)). Glumesc, e prea lung. Doi- meciul acesta, Dinamo-CFR are o conotatie speciala, pentru ca-mi face mare placere sa comentam pe marginea lui indiferent de care parte a baricadei suntem (spre deosebire de alte infruntari am gasit cu cine s-o fac ). Mi-a facut placere sa scriu aceasta „avancronica”, dar mi-ar fi greu sa o fac meci de meci. Imi ocupa si asa destul de mult timp sa-mi scriu obsevatiile postpartide. Apropo. Incepusem sa scriu la materialul de mai sus si m-am trezit dupa 2 ore ca o luasem rau pe campii, scriind despre influentele dintre sistemele de joc si superioritatea unora in fata altora (pff ce plictiseala:) ).Oricum, multumesc ca m-ai recomandat. Cine stie, poate incep si eu acum, la batranete, sa socializez mai mult cu „catzaii” mei:). Hmm, mi s-a deschis link-ul cateva secunde si nu-mi mai pot lua ochii. Cred ca-l vad a treia oara:)

      Apreciază

  6. M-a sunat Dl Lengyel Attila, fost portar al CFR in anii 70-75…
    Va veni ACASA in octombrie din „strainataturi rumanesti”…..Facem de o bere? Chiar daca nici io nu cunoaste pe nimeni dupa site?
    Ce ziceti, okosilor??

    Apreciază

  7. Marca calitatii: sa iti apara articole pe site-ul unor rivali si sa fi gratulat, dar sa nu fii apreciat de o majoritate a celor cu aceeasi preferinta (la echipa ma refer). Bravo Bogdan!

    Apreciază

  8. Am inceput mai bine, apoi ne-am stins. Ratam mult sau ratam pasa decisiva. Bun Bastos (iar), slabi Valente si Sougou, dar buba e la cuplul Muresan-Godemeche, care nu recupereaza mingi, nu inchid bine culoarele. Slabiciuni multe si la Piccolo. Un plus de concentrare ne-ar trebui. Meciul poate fi mai usor sau mai greu, depinde de ai nostri.

    Apreciază

  9. Victorie in meciul prostilor! Prea multe ratari, prea multe erori defensive! Luis Alberto nu e integrat si nu era locul lui in locul lui Bastos. Ma bucur pentru Rui Pedro. Trebuie sa reglam multiplele erori, caci vine meciul de la Braga. Hai CFR!

    Apreciază

  10. Uff, cat am mai tremurat iar!… Pana la urma bine ca am invins, chiar si-asa, scrasnit din dinti! Dinule, in caz ca nu stai prea bine la capitolul inspiratie, eu zic ca articolul ala cu Rudotelul n-ar fi tocmai prost plasat inca o data… // Kapetanos, Valente, Godemeche, Sougou, evolutii destul de sterse. Pe langa forma lui Valente, incepe insa sa ma ingrijoreze (putin) cea a lui Caneto: la inceput scoruri exacte, pe urma victorii prezise, dar cu erori de cate un gol, acum le nimereste in continuare, dar la doua goluri distanta… Ce-mi place cel mai mult, Caneto, e ca pui in dreptul nostru victorii tot mai categorice, asa ca iti acordam increderea noastra si stam linistiti atunci cand prezici victoriile franarilor nostri. Dac-o tinem tot asa, pana la urma va trebui sa prezici scoruri de rugby. E bine si asa, bine ca simti victoriile, ceea ce nu-i chiar putin lucru; daca adunam punctele necesare titlului de campioni, o sa te iertam cumva la sfarsit pentru golaverajul mai putin rotund. // Notele mele: FELGUEIRAS-7; Pinto-7, Cadu-7, Piccolo-7, Camora-7; G.Muresan-6, Godemeche-5, Sougou-5, Bastos-8, Valente-5; Kapetanos- 5.

    Apreciază

    • Da’ ce vrei , Florinaccio draga,cu caneto ? Nu vezi ca saracu’ si-o pus „leocoplast ” pe ochiu’ drept?? Asa ca vede numai cu-n ochi bun . Deci ; juma de rezultat .Nu stiu cum i-o crescut barba aia asa mare, asta ma doare pe mine ! Totusi , eu nu mai pot de nervi ! Era sa sparg televizorul cu o sticla de Jack Daniels (care o tin langa mine la orice meci al CFR-ului,din superstitie), cand l-am vazut ce ne „pompeaza” la orice emisiune labagiu’ ala ,ori „megalos malaka ” ( cum zic grecii) de moraru . Ce imputit ? Ce imputit? Ce imputit de …. Iertati-ma ,fratilor! Ma consider un om educat,civilizat, dar nu pot sa-i mai suport !! Cum puteti sa-i inghititi , acolo in tara, fratilor ?? Eh !!

      Apreciază

      • da-mi si mie reteta cu aceeasi sticla de JD la fiecare meci, te rog1 Ca io iau de fiecare data alta sticla, dar e JW….poate daca trec la JD castigam campionatu’??

        Apreciază

  11. Portarul nostru a cam fost de nota 5. Sougou pentru repriza a doua merita o nota mai mare. Pinto putea primi mai mult, dar si-a cam neglijat sarcinile defensive. Bastos foarte bun pe faza ofensiva, pare jucatorul indispensabil in angrenajul echipei; randament mai slabut pe faza defensiva. Foarte vehemente pozitiile sefilor nostri, fapt care ne aduce in colimatorul presei; asa se intampla cand esti mult timp fara reactie. Si Ando e suparat pe jucatori, sper sa-i trezeasca, nu putem face atatea erori intrun meci.

    Apreciază

  12. Am vrut să încep cu „ne-am dorit mai mult victoria”, dar mi s-a făcut greaţă, în plus , trebuie să recunoaştem, şi „câinii” şi-au dorit-o. În sfârşit mi-am dat seama de strategia câştigătoare : nu cumva să conducem la pauză , că atunci o lăsăm mai moale şi vine duşul rece…Andone trebuie să-i interzică să intre cu avantaj la pauză, astfel băieţii rămân montaţi mai departe şi rezultatul e pe măsură. De acord cu Florinaccio, cu câteva ajustări : Camora 7.5 şi Bastos 7.5. Şi că veni vorba -pentru cei interesaţi- : lucrez să ştiţi şi pe site, şi pe softul de votare, sper să-i termin până miercuri-joi. Şi acum, cu toate pânzele sus, spre Braga !! Sper ca Beto să fie o gazdă primitoare , de goluri ceferiste, bineînţeles…HAI CFR !!!

    Apreciază

  13. Felgueiras-6;Pinto-6;Cadu-7;Piccolo-6;Camora-6;Godemeche-6;Mureșan-7;Valente-5;Bastos-9;Sougou-4(pt egoism) ;Kapetanos-5;Rui Pedro-6;Alberto – 5;Bjelanovic-6;Retardila-10(pt ambiție :)) Mureșan Iulica-3(pt lipsa de tact)

    Apreciază

    • Merci fain, dar nu am meritat…Dar in acelasi timp multumesc pentru aceasta nota guvernului malayesiei si mai ales primei ministre, femeii de serviciu de la mine de la firma, vecinei mele care are niste saaaani wauv….(cateva lacrimi) si nu in ultimul rand mie, ca is destept, intelijent, invatat si tate hale’

      Apreciază

  14. FELGUEIRAS- 6,5 bunicel, dar si cu ceva ezitari. IVO PINTO- 7.5, incursiuni bune in atac concretizate cu o centrare excelenta la gol, dar ceva scapari in aparare (vezi de ex. ocazia monumentala a lui Filip). CADU- 6, prea multe ocazii in contul lui Dinamo, din fericire pt el neconcretizate pe tabela. PICCOLO- 5.5, cu destule ezitari si mult prea nervos, putea fi chiar eliminat. CAMORA-7, bun in defensiva, foarte bun in atac mai ales la incursiunea din final cand l-a intors pe Boubacar si i-a pasat excelent lui Luis Alberto. MURESAN- 6, fara relizari deosebite, cu o ratare in cont si cu un sut in tribune cand putea deschide jocul in dreapta la o faza promitatoare a noastra; in finalul partidei n-a putut opri atacurile in haita ale cainilor. GODEMECHE- 5.5, destul de sters in joc si cu un minus la ocazia avuta in prima repriza cand a fost gasit liber in careul dinamovist; in loc de incercarea de centrare la Kapetanos poate era mai inspirat sa suteze direct la poarta sau sa intoarca la Sougou care era liber la 13-14 m; n-a oprit nici el atacurile cainilor din finalul jocului. SOUGOU- 7, i-a hartuit si pe dinamovisti cu sprinturile sale din flancul drept, dar mult prea ratangiu si parca un pic egoist; totusi a semanat destula panica in tabara alb-rosie. BASTOS- 7.5, putea fi omul meciului, daca concretiza una dintre cele doua ocazii avute in prima repriza; a declansat atacul letal din min. 64 si a mai dat cateva pase filtrante, neconcretizate din pacate de colegii sai. VALENTE- 5, a deziluzionat si in aceasta seara si a ratat o ocazie foarte buna la deschiderea lui Sougou. KAPETANOS- 5, cel mai slab meci al sau din actualul sezon; n-a avut nici o realizare notabila, a pierdut cam toate duelurile in care a fost implicat si, contrar tuturor asteptarilor, a irosit o ocazie uriasa cu capul din cativa metri. RUI PEDRO- 8 a facut diferenta in seara asta marcand tocmai cu capul la radacina barei lui Balgradean; practic a facut ceea ce ne-am fi asteptat cu totii sa faca grecul Kapetanos, dovedind ca a invatat ceva din ratarea de la returul cu Basel atunci cand a beneficiat de o astfel de ocazie si cand am regretat cu totii ca nu s-a aflat Kape in locul lui. LUIS ALBERTO- 6, a ratat sansa de a debuta perfect in tricoul CFR-ului sutand slab la pasa perfecta primita in careu de la Camora. BJELANOVICI- 6, s-a zbatut ceva insa fara realizari in putinele minute in care s-a aflat pe teren. ANDONE- 6.5, antrenor bunicel dar si norocos in finalul de joc; inspirat cu introducerea lui RUI PEDRO – MVP-UL PARTIDEI dupa parerea mea.

    Apreciază

  15. Abia am terminat de vazut rezumatul meciului. Felicitari pentru victorie. In partida de astazi erau foarte importante punctele. Multa bafta cu Braga! E un meci care trebuie jucat prudent, dar numai cu gandul la victorie.

    Apreciază

  16. @Dantesc- i-am dat 8 lui Bastos pentru ca a fost singurul dintre jucatorii ofensivi care le-a pus cu adevarat probleme dinamovistilor, iar mie mi-a reconfirmat ca poate fi play-maker-ul CFR-ului pe care-l tot asteptam de la Trica incoace. Cel putin in prima jumatate de ora jocul lui mi s-a parut de-a dreptul magnific, iar daca Gabi Muresan si coechipierii din ofensiva ar stiut sa valorifice pasele sale, am fi putut inchide jocul inca din prima repriza. Totusi, pentru repriza secunda, in care n-a mai fost la fel de prezent in joc, cu siguranta ar fi meritat o nota mai micuta (sunt de acord cu 7,5-ul lui Kiruj). Ce sa fac, am vrut sa fiu si eu marinimos cu cineva!
    @romanescu: eu zic sa ne bucuram pentru ca astrologul nostru are inca bun ochiul cu care zareste victoriile. 🙂
    @tgv-ule, cam indulgent cu Sougou, nu crezi? N-a facut mai nimic tot meciul, iar pe final, cand putea sa ne aduca linistea, si-a batut joc de niste faze, dovedind mult prea mult egoism.

    Apreciază

    • Florinaccio, Bastos n-a facut nimic in repriza doua, numai a creat o faza la finalul careia a dat o pasa de pasa de gol la Ivo Pinto. Ai pus bine 8-ul, nu te lua dupa altii, evolutia lui intra in categoria “merite deosebite” 🙂 Se noteaza de la 8 in sus. Deci, ai dat minimul posibil 🙂 Pe de alta parte, multam ca esti indulgent cu prezicerile mele :), am fost exact cu scorul la pauza, am fost exact cu numarul golurilor primite la final, din pacate, din cauza cetii de la ochiul drept, mi-a scapat din vedere durerea de sale sau ce-o fi avand Nicoara, el a lipsit sa iasa acel x-1 la goluri marcate. Pentru meciul cu Braga as prezice eu si 72-0 pentru noi, numai sa batem cu 1-0, dar sa vedem ce vor zice astrele 🙂

      Apreciază

  17. florinaccio, iti voi raspunde cat mai concis voi putea. Cu tot egoismul de care a dat dovada, Sougou a fost si aseara jucatorul care a crea cea mai multa panica in careul dinamovist. Eu cred ca tu tinzi sa-i minimalizezi senegalezului calitatea sa nr 1, viteza, sau poate mai bine zis tehnica in regim de viteza. Minimalizandu-i aceasta calitate, uiti defapt esentialul, ca a fost probabil cel mai periculos fotbalist pentru poarta dinamovista. E drept ca a ratat, dar te intreb cati ceferisti ar fi ajuns cu mingea la picior in situatie de a marca dupa niste pase aparent banale primite la mijlocul terenului si cu doi-trei adversari in spate? Uiti apoi cred si de pasa practic de gol data in primele 20 de minute lui Valente, ocazie pe care insa portughezul nu a fructificat-o. Dar, hai sa te intreb si eu ceva. Cum de ii notezi cu acelasi calificativ (7), pe Camora sau Pinto pe de o parte, si pe Piccolo pe de alta parte? Chiar ti se pare ca au jucat cam la fel de bine, cand primii doi au fost nespus de activi si de incisivi in atac, Pinto reusind si centrarea la gol, pe cand cel din urma, Felice, a fost cam nesigur si nespus de nervos aproape tot meciul, riscand in doua randuri sa-si ingroape echipa. Italianul putea fi eliminat in doua randuri. La faultul acela inutil cand jocul a fost oprit si la miscarea aceea haotica in propriul careu, cand era cat pe ce sa comita: hent, penalty si eliminare. Daca mai pui la socoteala galbenul usor de care a facut rost in prima repriza -si sunt sigur ca stii ce inseamna pentru un fundas central un galben incasat in primele 30 de minute- dar si degringolada din aparare din finalul meciului, cred ca vei conveni ca italianul nostru nu a facut nici pe departe meciul carierei, ba dimpotriva ca a fost destul de modest.

    Apreciază

  18. Corecta analiza! Am aratat ca o echipa mare (uneori), alteori ca o echipa mica de provincie. Nu-mi prea vine sa cred ca Dinamo din acest moment este o echipa puternica. Totusi, in unele momente au fost peste noi, si-au creat ocazii de gol si doar nesansa a facut sa nu marcheze. Ce-i drept, si noi am avut ocazii peste ocazii, pe care le-am ratat cu prea mare seninatate.Sugestia lui 07, despre aripa drepta a echipei, cu Aguirregaray – Ivo Pinto – Sougou e grozava, probabil la fel va gandi si nea Ando. Si, la urma, mi-a placut echipamentul nostru. In acest echipament verde – alb – negru baietii arata grozav, ca niste campioni ce sunt!

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.