Calificare cu NOROC!


Dragi prieteni și cunoștințe,

De obicei, la meciurile tari (iar ăsta se anunța un meci stâncă!), colegii de la Tribuna mă lasă singur acasă ca pe Macaulay Culkin, cu ochii zgâiți la monitor, iar ei se duc la fața locului, să-și umple fizicul și psihicul de ceferism și bucurie. Mi-s dragi, dar în același timp nu vă pot descrie cât de tare-i urăsc! În mod normal, acum ar trebui să-mi fac treaba și să livrez, la cald și cu sclipiri de genialitate, primele impresii despre o calificare istorică. Ei bine, după 4 victorii de milioane (multe!!!) în 3 țări (România, Cehia, Elveția, România), după aproape 500 km alergați de jucătorii ceferiști în cele aproape 400 minute jucate, mă simt parcă mai epuizat decât tot lotul CFR-ului, Paszkany, Mureșan și Andone la un loc. Trupul mi-e stors de vlagă, iar creierul mi-e stors de inspirație. Ideile nu mi se cristalizează, iar cuvintele sunt împrăștiate precum copiii într-o grădiniță. Nu reușesc să le adun și să le pun să stea cuminți la coadă, cuvânt după cuvânt, în ordinea pe care numai eu o simt de obicei în lichidul gălbui. Mă dau bătut. Nu vreau să stric magia clipei prin fraze neinspirate, aiurea potrivite. Ceferiștii au fost prea buni pentru mine, Andone un șahist mai vizionar decât credeam. Pot să vă spun doar atât: simt o mare ușurare și satisfacție că am învins. Azi nu știu desena bucuria de la golul lui ”Batman”, nici tristețea de la accidentarea ”mercenarului” Bakary Bouba Sare. Știu că n-am să găsesc cuvinte nici pentru descrierea punctului cu var de la 11 metri, locul sinistru unde așezase Frei inima mea cât un purece. Nici cum priveam parcă în reluare cât de încet se schimbă secundele pe ceasul afișat în colțul ecranului (probabil elvețian). Ușurarea și bucuria de la final nici măcar nu merită povestite; ele ar trebui citite direct în privirea mea.

Iertați-mă, dragi prieteni, colegi de Rudotel și cunoștințe de rit ceferist, că azi vă voi înșela așteptările și nu voi livra nimic din ce se așteaptă de la mine. Vă las, așadar, cu imaginile bucuriei, și închei cu doar câteva cuvinte, care mi-au venit pe limba tastaturii privind la paharul umplut (de data asta) ochi: consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii! Ei și ce?! Noroc! Noi să fim sănătoși! Să bem în cinstea CFR-ului. Bravo! Șampanie pentru toată lumea! Mâine ne vom trezi chercheliți, dar cel puțin ne vom trezi în grupele Champions League. Ne vom trezi, dar visul va continua… NOROC!

0 comments

  1. Dincolo de orice cuvinte ramane bucuria calificarii…Pe Caneto iar il trag de urechi fiindca am mizat pe pronosticul lui …Lui Romanescu ii multumesc pentru clarviziunea sa ,celorlali le zambesc cu drag🙂 BRAVO CFR ! Hai ca merem inainte …dar inainte de a incheia stiti ce imi rasuna si acum in urechi? …….Aleeeee,Aleeee,,,,,Aleeeee,Aleeeee….CFR ! Ale ! CFR Ale ! O zi minunata tuturor ! Multumim CFR !

    Apreciază

    • Dantesc, eu sunt de vina? Ti-am dat totul mura-n gura🙂 rezultat, 11 din 11 echipa de start, plus pe cei trei care au intrat in repriza a doua🙂 Uite, mai jos, la max, a interpretat corect catrenul🙂

      Apreciază

  2. HAhahhah vad pe feisbuc „Calificare cu Noroc” ,zic stai sa vin sa i le zic la 07 ,ce noroc frate ca nu e noroc e stiinta si sudoare…dar dupa ce am citi editorialul bagai de seama ce vroia sa zica : .
    Hai NOROC:)))

    Apreciază

  3. Max
    Tuesday, 28 August, 2012 at 21:08
    ahhahahahaha”Rui Pedro – să atingi mingea.” asta a fost cea mai tare. Basel-CFR 1-3––1-2 CFR-Basel 2-0––1-0 Ora exacta gol inscris de Bastos;)(kape)
    Bun la mate:)

    Apreciază

  4. da, cu sansa ne-am calificat in grupele CL. insa care-i faza? fara sansa nu reusesti nimic in viata. legat de fotbal asta a fost, cred, cea mai stresanta zi pt mine. s-a si nimerit sa nu am nimic de facut miercurea asta. n-am mancat nimic pana la ora jocului si in pauza imi venea sa dau afara (nu stiu ce insa asta era sentimentul🙂 ). eu am luat medazepam insa si cu pilule la bord tot am fost stresat ca pana-n gruia si-napoi. oricum, rezultatul este peste asteptari, multumim tuturor, felicitari echipei ! a fost o calificare meritata. pe vremea asta de criza banii din CL sunt aur curat, sper sa fie cheltuiti cu cap. avem nevoie de intariri, conducerea nu are nicio scuza daca nu aduc jucatori mai ales ca avem si ghinionul accidentarilor de durata. imi pare tare rau de sare, bouba chiar a jucat bine multe meciuri. e tanar, sper sa i se sudeze oasele mai repede. inca o data multe felicitari tuturor, au si am scris o pagina importanta din istoria alb visinie. astept sa vad poze de la meci si sa citesc multe pagini despre cum a fost acolo. si nu numai de la florinaccio ci de la toata lumea. dragilor, am invins! ne-am calificat! :)))))))))

    Apreciază

  5. A fost o seară superbă ! Felicitări băieţi, felicitări Ando, pregăteşte-ţi costumu’ ! Să nu uitaţi , totuşi, nici de campionat, nu avem voie să ne facem de ruşine nici acolo ! Ciobanii adunaţi de prin versantele alpilor n-au mai rescris legenda lor, le-am dat în cap cu balada noastră. Puteau fi chiar ucişi „mişeleşte” pe la final, dar nouă nu ne stă în caracter umilirea adversarului. Public minunat, un sincer bravo şi lor ! Atmosferă de Ch.league din toate punctele de vedere ! PS : am rezistat şi fără rudotel, şi fără păhărel, jocul băieţilor m-a scutit de ambele „stimulente”, ceva emoţii am avut doar la penalty, dar bine că Frei a vrut să fie şmecher şi s-o bage sub bară la mijloc. La golul lui Kape am retrăit acelaşi sentiment ca şi la primul gol al nostru de la Basel : echipa asta este mortală pe contraatac ! Mi-a plăcut -în sfârşit – şi Valente, păcat de Sare, a cărui lipsă se va simte, din păcate…HAI CFR ! HAI NOROC !!

    Apreciază

  6. Felicitari tuturor! A fost o seara magica in Gruia,una din cele care trebuie traite pe viu,pentru ca fotografiile si cuvintele nu pot transmite energia si emotia tribunei. Am fost inconjutat de oameni dragi,impreuna cu care am cantat,ne-am bucurat,ne-am imbratisat. Multumiri tuturor celor care au fost in tribuna si s-au implicat,au cantat,au strigat sau au tropait. Singurul regret e accidentarea lui Sare,din pacate inca una de durata. Asteptam intaririle si grupele Ligii. Va imbratisez si va doresc o zi minunata! Hai CFR!

    Apreciază

  7. Bravo CFR! Bravo Andone! Tactica a fost perfecta si interpretata magistral. Faza golului senzationala de la inceput pana la final. Baietii superintelingenti si dedicati. Grupe UCL, puncte, coeficient, bani, recunoastere, imagine, momente de glorie bine ati venit!

    Apreciază

  8. Doar 5 minute a durat nesiguranta echipe noastre. Si am preluat controlul partidei si nu am mai cedat-o pana la capat. A fost o calificare ecstatica, de vis. Pacat mare pentru accidentarea reinventatului Bakary Sare. Iata, fostul jucator recalcitrant, pe care nu se putea conta, acum este un jucator de baza pentru echipa, ca si Bastos. Si asta e (presupun) tot meritul lui nea Ando. Bravo Andone, bravo baieti. Felicitari si la mai mare!

    Apreciază

  9. Inainte de toate, Dinule, vreau sa-ti spun, ca zici bine, calificarea a fost cu noroc, iar norocul s-a numit Caneto. Daca nu ne dadea scoruri, care sa permita ajustarea cu unu in dreptul nostru, nu cred ca ne iesea. Astea fiind spuse se cuvine sa ne strigam cu sarg felicitarile in formula Bravo baieti! Bravo Andone! Multumim din suflet Caneto! Multumiri si astrologului, pe care, eu zic, sa-l transfomam in Urania cefereului. __________ In alta ordine ma bucur ca lui A1 i-a iesit scorul preferat, 1-0, nu ma pot opri, insa, sa-i recomand sa se indragosteasca de 3-0, asta pentru a valorifica deplin potentialul lotului si pentru ca noi, privitorii infocati, sa nu mai tocam morcovi noua zeci si ceva de minute etapa de etapa. ___________Felicitari tuturor celor care au contribuit de-a lungul celor peste 370 de minute, conducere, colectiv administrativ si auxiliar, patronat, colectiv tenic, jucatori si, mai ales, noua, fanilor de pe stadion ori de acasa, FELICITARI CFR!!!

    Apreciază

  10. Senzationali acesti baieti! Au demonstrat ca-si pot mentine concentrarea si pentru 90+4 minute, nu numai o repriza. S-a vazut clar ca fac un grup foarte unit, entuziast, iar aici meritul mare este si al conducerii de la varf, dupa cum si al lui Andone. Si sa nu uitam closca din teren, Cadu. Felicitari tuturor!

    Apreciază

  11. Felicitari jucatorilor! Felicitari lui Andone! Tactica perfecta, foarte putine erori. Un meci infernal, care retrospesctiv nu a fost atat de greu. Pentru ca lui Basel nu i-a iesit mai nimic si aici e meritul lui Ando ca a invatat si corectat fata de meciul tur si jucatorii au respectat indicatiile tactice si si-au pastrat concentrarea. Ce urmeaza? O tragere la sorti, adversari rezonabili ne-am dori. Si intarirea lotului necesara si pentru ca va fi infinit mai greu si pentru ca, din pacate, suntem macinati de accidentari. Forza CFR! Mandria Romaniei!

    Apreciază

  12. Pe cine sa felicit mai intai ?? Fiindca toti merita felicitari si cu totii meritam sa fim felicitati. Da ! Merita felicitari toata suflarea CFR-ista : echipa, conducerea,tot staff-ul (inclusiv femeile de serviciu), publicul si noi…. Tribunistii ( numai comentatorul Digi, NU !,chiar daca n-a fost la acelasi nivel execrabil ca data trecuta). Ma bucur nespus de mult ca fac parte , cu umilinta ,din aceasta comunitate atat de frumoasa : COMUNITATEA CFR !!!! In grupele Champios Leag vom face o figura deosebita si vom ajunge in Primavara European . Eu asa vad !

    Apreciază

  13. Hai NOROC si la mai multe!
    Intr-adevar cuvintele sunt de prisos in aceste momente. Baietii merita din plin aprecierea noastra, a fanilor. Bravo! Suntem o echipa mare!

    Apreciază

  14. Cred ca in sfarsit, proiectul lui Arpy incepe sa dea roade. Nu mai aratam a echipa nou-promovata, ci jucam ca o echipa matura, cu un stil propriu (inestetic pe-alocuri, dar eficient) si degajam forta meci de meci. FOTRA, cred ca acesta e cuvantul care ne defineste cel mai bine acum… Cand schimbi echipa meci de meci, rotesti jucatorii de nu mai stie nici antrenorul titularii si rezervele, dai goluri la fiecare reprezentatie si bati 2 echipe campioane din Europa, tur-retur, inseamna ca esti puternic. Nu vreau sa ne imbatam cu apa rece, probabil ca anul acesta nu vom lua titlul si vom mai pierde meciuri usoare, dar e clar ca am inceput sa aratam a club de fotbal profesionist. FORTA CFR si… HAI NOROC!!!

    Apreciază

  15. Felicitari echipei, lui Ando, conducerii si intregului staff. Suntem o echipa puternica care joaca un fotbal european pot sa zic, nu spectaculos dar extrem de tacticizat si pragmatic, asa cum ii sta bine unei echipe europene serioase. Felicitarile mele si imi vine sa strig de fericire pe strazi: Forta CFR. T-bone, NOROC inseamna azi in DEX-ul CFR 1907 CLUJ paharul de bere rece ca gheata ridicat in cinstea echipei dupa infernul trait pe stadion. Asta fac si eu acum. Hai NOROC!!!!!!!!!!! Sa ne traiesti CFR!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  16. Cica unul din cei trei promisi de Arpi ar fi Sapunaru, iar al doilea tot un fundas dreapta din Grecia .Initial credeam ca e o gluma proasta, dar vad ca Ando certifica interesul pt Sapunaru . sper totusi ca succesul nu-l tampeste pe Arpi !

    Apreciază

    • Sapunaru ar veni la noi intai ca fundas central (postul pe care a debutat el in fotbal, la FC.National) si abia pe urma ca fundas dreapta (pentru a-l inlocui pe Ivo Pinto la nevoie). Eu cred ca ar fi un transfer excelent pentru CFR si nicidecum semnul ca Arpi ar incepe sa se tampeasca. De altfel, eu am invatat un lucru dupa meciurile acestei veri: ca e cazul sa le acordam conducatorilor nostri incredere deplina, pentru ca au dovedit inca o data ca se pricep cel mai bine la ceea ce au de facut. Pot sa aduca numai petarde de acum inainte, si eu tot le voi acorda increderea mea, pentru ca mi-au dovedit ca o merita. Dupa victoria euforica de aseara acum sunt mai convins decat eram vreodata ca Paszkany nu s-a jucat cu cuvintele atunci cand a declarat ca in cativa ani vom fi o forta macar a Europei de Est fotbalistice.

      Apreciază

  17. Iar incepe stresul: Urna 1
    Chelsea (Anglia)
    FC Barcelona (Spania)
    Man. United (Anglia)
    Bayern München (Germania)
    Real Madrid (Spania)
    Arsenal (Anglia)
    FC Porto (Portugalia)
    AC Milan (Italia)

    Urna 2
    Valencia (Spania)
    Benfica (Portugalia)
    Şahtior Doneţk (Ucraina)
    Zenit St. Petersburg (Rusia)
    Schalke 04 (Germania)
    Man. City (Anglia)
    Sporting Braga (Portugalia)
    Dinamo Kiev (Ucraina)

    Urna 3
    Olympiakos (Grecia)
    Ajax (Olanda)
    Anderlecht (Belgia)
    Juventus (Italia)
    Spartak Moscova (Rusia)
    PSG (Franţa)
    Lille (Franţa)
    Galatasaray (Turcia)

    Urna 4
    Celtic (Scoţia)
    Borussia Dortmund (Germania)
    BATE Borisov (Belarus)
    Dinamo Zagreb (Croaţia)
    CFR Cluj (România)
    Malaga (Spania)
    Montpellier (Franţa)
    FC Nordsjaelland (Danemarca)

    Cînd au loc meciurile din grupe
    18/19 septembrie
    2/3 octombrie
    23/24 octombrie
    6/7 noiembrie
    20/21 noiembrie 4/5 decembrie
    Pana acum a fost copy/paste, mai putin introducerea cu stresul🙂, acum urmeaza parerea mea, tot copy/paste🙂, l-am postat unui stelist, pe mysport: Din prima grupa prefer in mod clar pe Arsenal. Este un nume cu aceeasi rezonanta ca si ai celorlati granzi, dar momentan, ca joc, nu-i la nivelul acestora. Porto, exclus, ii batem, se supara si nu ne mai dau jucatori🙂 Urmatoarea grupa valorica, hotarat Braga. Ar fi o placere extraordinara sa-l avem din nou la Cluj pe dragul nostru Beto. Pentru noi numele lui face cat cel al Barcelonei. Deci, alt meci cu casa inchisa. Din a treia grupa de Spartak sa nici nu aud. Mi se face frig acum la 30 de grade daca ma gandesc ca poate baietii nostri prind o deplasare la Moscova, colo, pe la sfarsitul lui noiembrie, inceputul lui decembrie. Vreau Lille ca sa ne razbunam pe ei pentru faptul ca alti frantuzi, Lens, ne-au batut in finala Intertoto, prin 2006🙂 Tot in acea editie am eliminat Saint-Etienne, deci se poate cu francezii🙂

    Apreciază

    • subscriu la alegerea ta cu Braga..:)chiar ma uitam marti la calificarea lor, si ziceam…”ce tare ar fi sa jucam cu astia..sa il mai vedem odata pe beto..”:)chiar daca arata destul de bine echipa lor…din urna 1, as prefera pe barcelona..:)ar fi ceva superb sa ii vezi cum joaca in gruia Iniesta, Xavi, messi, sau macar o parte din ei:)chiar daca ne-ar macelari..:)si a 3-a echipa, un Lille:)sau galata..cine stie..:)

      Apreciază

  18. Felicitari CFR-lor de pretutindeni pt aceasta calificare, as fii vrut sa particip si eu aseara pe stadion cu ceilalti suporteri dar locuind în strainatate trebuie sa ma multumesc cu o vizionare pe net si cu comentariile rauvoitoare de pe DIGI. Dar toate astea nu mai conteaza si urez în continuare succes CFR-lui, cine stie, poate Barca, poate Real, chiar neavînd multe sanse ar fii frumos pt suporteri.

    Apreciază

  19. Eu imi doresc in felul urmator: BARCELONA (pentru ca ar fi pacat sa fiu contemporan cu echipa asta magnifica si sa nu reusesc sa o vad nici macar o data pe viu) ; BRAGA (tot pentru dragul de Beto, dar si pentru ca ai nostri cred ca ar avea forta sa scoata puncte bunicele cu ei) iar din urna a treia oricare dintre OL.PIREU, ANDERLECHT, GALATA sau chiar AJAX / LILLE. Nu ma voi supara insa nici chiar cu o grupa in care ne-ar arunca dusmanii nostri: REAL, MAN.CITY, JUVE. Pana acum, ca sa ajungem aici, am suferit putin, de acum trebuie numai sa ne bucuram de fotbalul pe care ni-l propune UEFA Champions League. Abia de azi inainte o sa ma intereseze cu adevarat si Liga I. Mie pana acum gandul mi-a stat (ca si jucatorilor, din cate observ), fara sa vreau, doar la calificarea in grupele UCL. Acum incep sa ma gandesc deja la meciul cu Petrolul si sper ca la el sa inceapa sa le zboare gandul de-acum si jucatorilor nostri. Toata admiratia mea pt ceea ce-au reusit sa realizeze pana acum in astea patru meciuri disputate cu cehii si cu elvetienii!

    Apreciază

  20. FELICITARI ! Super echipa, antrenor, conducere ! Public minunat. O seara magnifica din toate punctele de vedere. Imi pare foarte rau pentru jucatorii cazuti la datorie, capul sus, fara voi nu reuseam aceasta performanta remarcabila. Va doresc ca la primavara sa fiti toti titulari in Ch. League :))))))

    Apreciază

  21. Felicitari !!! Super…n-am cuvinte…este o victorie foarte importanta pt CFR si toate echipe din Romania.
    Aceast victorie, aduce echipe de top in Romania, banii pt CFR si transferuri si mai bune pt echipa. Ce atacant o sa vina ???
    Lot avem si o sa avem un super lot. Restul depinde de antrenor si echipa….
    Hai CFR !!

    Apreciază

    • mi s-au indeplinit dorintele..:)cum spuneam mai sus..braga & galata..cu exceptia lui barca..:) o avem pe united in schimb..:) eu zic ca ii o grupa decenta..

      Apreciază

  22. CFR poate termina grupa chiar pe locul 2, dar şi pe 4, în funcţie de NOROC / ghinion. În ultima vreme stăm destul de bine cu NOROCUL, ne-a explicat chiar agentu’ 07…Numa’ să nu te-mbeţi de prea mult NOROC…Pe analitic : 1 – MU nu mai este (încă) ce-a fost, se face şi acolo un fel de reconstrucţie din mers, chiar Basel i-a executat anul trecut. E foarte greu, dar cu ceva NOROC se poate spera…2 – Pe Braga i-am văzut în ambele meciuri cu Udinese, nu-s chiar de speriat, au totuşi o echipă solidă, bună circulaţie a mingii, parcă seamănă puţin (în atac) cu cefereul nostru cel drag…Beto e în mare formă, dar ai noştrii îi cunosc toate slăbiciunile, staţi liniştiţi (ieşiri proaste la centrări, apucături de circar,etc.). 3 – Galatasaray, ca orice echipă din Turcia , e cam inconstantă, te poate arde rău de tot, dar o poate lua la fel de bine pe arătură…În opinia mea sunt cam 25% şanse pt. locul 2, şi apr. 50% şanse pt. locul 3. Să vedem…Nu-i imposibil de egalat punctajul celor de la Urziceni, cum vrea Ando, conducerea, şi noi, tribuniştii. HAI CFR !!

    Apreciază

  23. Grupa foarte buna pt CFR Cluj am avut un oarecare noroc la tragerea la sorti si cu cateva transferuri bune am putea termina cel putin pe 3 in aceasta grupa de fapt daca nu acum atunci cand? nu cred ca vom mai avea sansa prea curand sa jucam in ucl asa ca trebuie sa profitam de aceasta grupa daca nici acum nu iesim macar in primavara europa league inseamna ca suntem slabi rau de tot.Totusi pana una alta ar trb sa concentram pe campionat sa batem petrolul si pe dinamohoti ca sa mai speram la titlu desi cu marele antrenor Andone nu cred ca avem sanse.Am citit o stire cum ca Eduardo Reja fostul antrenor de la Napoli si Lazio ar putea veni la CFR daca e asa ar fi cea mai buna veste din aceasta vara sa scapam odata de acest antrenor modest si incapabil care este Andone

    Apreciază

  24. Adriane ! Vezi-ti de treaba ! Nu sunt de acord cu tine. Andone trebuie sa ramana si sunt sigur ca Arpy isi va respecta cuvantul dat; il va mentine cu orice pret. Si eu zic ca asa este bine !

    Apreciază

    • Lasa-l pe Adrian saracu🙂 asa’i el, nu poti sa te superi pe tipi de genul asta un fel de mih9 o tzara mai slefuit dar nu mult🙂 P.S. Adrian ti-ai dat azi noapte palmele alea? Ca io personal nu am auzit nimic🙂

      Apreciază

  25. Bine eu imi vad de treaba dar peste vreo 2 etape nu o sa mai avem sanse la titlu o sa imi dati dreptate ca e un antrenor slab dar va fi prea tarziu si vom juca doar meciuri pt locul 3 sau 4 in campionat

    Apreciază

  26. Adone este un antrenor foarte bun, pentru „valorizarea” lotului actual al CFR-ului el este tehnicianul cel mai potrivit (lucru valabil şi invers, în bună măsură), în cele 4 meciuri de Ch.League s-a văzut destul de clar acest lucru. Zvonul cu Reja l-am auzit / citit şi eu, după mine vorbim de o „şopârlă” bine plasată, la comandă. Unii sunt îngrijoraţi de realizările cefereului…În acest moment echipa trebuie lăsată în pace, subiectul/cazul Andone nu există şi punct. Am îndoieli, totuşi, în privinţa campionatului, deja s-au pierdut nişte puncte aiurea, dar nu neapărat (şi numai) din vina lui Ando. Nici în continuare nu ne va fi uşor, cam toată lumea ne are în vizor, veţi vedea echipe luptând ca la Rovine, arbitraje dubioase, presiune mediatică, etc. Acel lot numeros şi echilibrat valoric a cam dispărut după accidentările oribile din ultimele zile, iar integrarea noilor achiziţii (promise) nu se face peste noapte. N-o va spune nimeni, dar la un moment dat se va ajunge la „Răscruci” : forţăm o posibilă ieşire din grupă (în detrimentul campionatului), sau nu. Încă nu putem lupta pe ambele fronturi (şi de Cupa României nici nu am pomenit încă), iar aici Andone nu are / nu va avea nicio vină. Sper din toată inima să greşesc. Dacă mă întrebaţi, eu aş forţa „cartea europeană”, în acest moment -ca imagine- este mult mai importantă. Povestea cu „mai bine fruntaş la sat, decât codaş la oraş” nu prea ţine aici, trebuie să şi lupţi să devii „orăşean”, să ai bune maniere (=rezultate) , să devii „cetăţean respectat”, şi asta are nişte costuri, cel puţin în fotbal. HAI CFR !!

    Apreciază

    • Kiruj, sunt intru totul de acord cu tine atunci cand vorbesti de pastrarea lui Andone. Chiar si numai sa-i treaca lui Arpi prin gand sa-l schimbe tocmai acum pe Ando ar fi semn de nebunie curata! Sa ne amintim numai cat de jalnic arata echipa asta (acum cateva luni numai) cu J.Costa la timona, si cum ne-a incantat in ultima vreme sub bagheta lui Ando… In schimb, in privinta posibilitatii de a lupta pe doua fronturi (deci si in campionat, nu doar in UCL) eu sunt mult mai optimist. Daca in campionat ne-ar fi batut pana acum Vasluiul, Otelul (sau chiar Rapidul, pt ca in Giulesti putem spune ca mai mult ne-am batut singuri, desi jucam practic cu echipa a doua) atunci as fi avut si eu motive serioase sa ma indoiesc de posibilitatile alor nostri. Noi insa am pierdut puncte pana acum aproape numai pe slaba mobilizare impotriva adversarilor mai slab cotati. Acum, ca realizarea obiectivului major (accederea in grupele Ch.League) s-a atins, cred ca si baietii vor putea sa se concentreze altfel pe meciurile din campionat. Am mai spus-o, echipa de azi a CFR-ului, imbunatatita cu inca vreo trei fotbalisti de clasa, va fi cea mai buna pe care fotbalul romanesc a dat-o de la revolutia din 89 incoace. Sunt curios cine m-ar putea contrazice. Cu fiecare zi care trece sunt tot mai mandru ca sunt ceferist si ca am avut incredere in proiectul CFR inca atunci cand echipa aceasta practic nici nu exista in ochii altora. HAI CFR!

      Apreciază

  27. A propos de civilizaţie : pe m2 se dă Videoton – Trabzon (europa league, în tur 0-0, tot 0-0 şi acum, în min.60), am văzut nişte cadre cu premierul Ungariei, Orbán Viktor, spărgând mai mereu seminţe…ca şi cei doi tipi de lângă el. No comment (urmează click pe „post comment”…).

    Apreciază

  28. Dragi CFR-tribunisti, felicitari pentru articolele prilejuite de evenimentul al accederii in grupe, precum si de comentariile cu bun-simt ce au insotit aceste articole! Va rugam sa informati suflarea ceferista cat mai prompt in legatura cu noile transferuri. Sunt multe incertitudini, nume aruncate aiurea, plecari suspecte etc. (mai ales pe la gazetele becalicesti) si chiar nu mai stim ce sa credem. Azi parca e ultima zi de transferuri, ar trebui sa zbarnaie informatiile.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s