Jumătatea plină a paharului gol

Felgueiras, Ivo Pinto, Nuno Diogo, Maftei, Piccolo, Sepsi, Hora, Vass, Godemeche, Nicoară, Ronny. Când arunci o astfel de formație în cușca din Giulești, în fața echipei care ți-a dat de cinci ori cu propriul teren în cap nu cu multe luni în urmă, e semn că ai convenit cu conducerea să nu fugi cât te țin picioarele decât după iepurele numărul Zwei, iar pe iepurele numărul Unu să încerci doar să-l flocăiești și să-l ciupești nițel, la nimereală. Andone e un tip recunoscut ca fiind foarte comunicativ, de aceea e și pe placul șefilor din Gruia. Dacă mi-ar șopti o pasăre de dimensiuni reduse că tranzacționarea revenirii la CFR a inclus printre clauze și comunicarea deschisă bancă tehnică – lojă, i-aș crede ciripitul. Nu-i ceva grav, de altfel. Se poartă peste tot în lume, iar CFR e încă parte integrantă din această lume, n-a devenit încă un team extragalactic. Mi-aduc aminte de eșecul lui Jorge Costa, din Cupă, cu Astra. Dacă atunci JC băga de capul lui rezervele, cu care rata calificarea în turul următor (și un eventual trofeu), sigur nu scăpa nebelit de Paszkany. A rămas nejupuit, iar din declarațiile de după acel meci am cam tras concluzia că nu era singurul responsabil pentru eșecul unei tactici riscante. De ce ar fi altfel, acum? Doar l-ați auzit la TV pe finanțator, după partida cu Rapidul. Regretul cel mare era accidentarea celor doi fotbaliști, Ronny și Vass, care riscă să stea o lungă perioadă pe un pat de infirmerie, alături de Deac. Apoi urmau la rând câțiva jucători, nenominalizați, care se încăpățânează să dea cu piciorul oricărei șanse de a străluci la CFR. Andone a fost menajat pentru partida cu Zwei. În definitiv, el doar a stricat o minune pe care oricum nu se aștepta nimeni să ne-o ofere.

Mai citiți o dată formația CFR-ului, și imaginați-vă un 2-3 în Giulești, ștergându-vă în întregime din memorie imaginile jocului (al naibii de greu exercițiu, știu!). Privind doar rezultatul, nu-i așa că pare o înfrângere onorabilă? N-ai zice că acest scor ascunde de fapt o dramă și lasă în urmă un vagon de frustrare. De ce frustrare? Pentru că am avut pentru o repriză întreagă iluzia că CFR a devenit – în sfârșit! – acea echipă mare care poate spulbera ”granzii” unul după altul, iluzia că CFR poate cuceri prin luptă Capitala, și-i poate închide definitiv gura spurcată! Sunt sigur că minte sau se amăgește suporterul ceferist care spune că n-a visat niciodată să mergem ca tăvălugul peste Rapid, Steaua, Dinamo (mai recent Vaslui, chiar dacă nu-i din București), la ele acasă, să le dominăm și să le batem în serie, ca niște criminali, nu doar să scoatem din când în când un rezultat bun. Am câștigat campionate cu echipele mici, dar n-am cucerit niciodată pe deplin Capitala. În drumul spre obiective și trofee, mai mult am ocolit-o. La 2-0 în Giulești, când echipa noastră ”de rezerve” bătea măr Rapidul, căruia-i furase mingea și i-o ascundea într-o superbă țesătură de pase, inima a început să ne-o ia razna, cu mult înaintea minții: aveam superechipă! După 3-0 cu Vasluiul, acest 2-0 în fața unei echipe neputincioase ne făcea să visăm frumos, chiar mult prea frumos. Și se părea că nimeni și nimic n-o să ne mai poată trezi din visare. Apoi a venit pauza…

Cui poți să-i explici de ce ai încasat 2 goluri + 1 gol de arbitru în superioritate numerică, de la o echipă praf, adunată în făraș și condusă de pe marginea prăpastiei de un antrenor gata demis? Cine-ți va asculta scuza că ți-ai odihnit titularii pentru vânătoarea iepurelui Zwei și cine va pricepe de ce magnificii din prima repriză s-au transformat în momâi? N-o să intereseze pe nimeni scuzele, explicațiile. Ei vor rămâne cu satisfacția, noi cu rana și cu frustrarea. Acum, însă, e de obraz să mimăm că nu ne-au ciuruit decât superficial, rana nu-i chiar atât de adâncă, nu ne doare aproape deloc, iar frustrarea se va șterge cu buretele o dată cu capturarea iepurelui Zwei, devenit între timp Eins.