Nu enervaţi CFR-ul!

Este unul dintre acele rare momente în care toată lumea se prosternează în faţa clubului nostru. Că vor, că nu vor, toţi trebuie să admită că CFR-ul a reușit un lucru remarcabil, tocmai a făcut o clipă de istorie!

Bombănind, ca cei din presă, respectuoşi, precum majoritatea fanilor rivalelor sau extatici, precum noi, vişiniii, toţi remarcăm acest moment, pe deplin glorios pentru o echipă de club românească. Să câştigi în Elveţia poate că nu e mare lucru, prin definiţie (deşi nimeni de la noi n-a mai făcut-o), dar să câştigi în faţa unei echipei al cărei buget îl depăşeşte de câteva ori pe al tău, ba chiar în Play-off-ul Ligii, în pragul caviarului, acesta într-adevăr este un lucru ce nu poate scăpa vederii.

Fiecare astfel de moment magic oferit de CFR este unic şi trebuie trăit la maximum, atât cât ne va permite conjunctura, în cazul de faţă, până sâmbătă, la meciul cu Rapidul. Apoi ne întoarcem la pregătirea propriu-zisă a meciului şi spre ceea ce vorbesc ceilalţi despre noi. Se fac acum o sumedenie de comparaţii cu meciul de la Roma şi despre cum reuşeşte să întoarcă CFR-ul un meci, se fac calcule premature despre grupele Champions League, se vorbeşte despre transferuri şi despre priceperea conducătorilor de la CFR.

Să iau pe rând aceste teme. Nu ştiu cât a semănat meciul de faţă cu cel de la Roma, dar, mai aproape, a semănat pe alocuri cu cel de vineri, cu Iaşiul. Dincolo de ce s-a întâmplat în a doua repriză, am avut în startul meciului momente în care am dat dovadă de prea multă frică. Nu slăbiciune, lipsă de valoare, ci frică! Acea stare eu n-am cum s-o uit şi mă va urmări până în minutul 94 al meciului retur din Gruia. În luptă oarecum egală, elveţienii au părut mult mai puternici decât noi şi mi-e teamă că un meci întreg le este mai mult decât suficient pentru a recupera, pentru a marca 2 goluri (fiindcă, în principiu, doar atât trebuie să facă). I-am surprins pe final de meci, i-am năucit cu două lovituri rapide, i-am decalibrat, obligându-i să arunce mingi lungi, dar asta e la trecut. Se vor calma, îşi vor scuipa în palme şi vor veni cu lecţia echipei mai puternice la Cluj. Asta rămâne impresia, indiferent de scor, de statistică sau de elogiile noastre pentru ceferişti: elveţienii au fost mai buni, dar ai noştri au fost câştigători. Aşa e în sport, nu doar în tenis. Totuşi, mi-e teamă de calculele de grupele Ligii Campionilor, sper ca declaraţiile prevăzător-temperate ale jucătorilor şi ale conducătorilor să nu fie doar de complezenţă. Mai e atât de puţin şi totuşi atât de mult!

CFR-ul a reuşit să întoarcă un meci, într-adevăr. Aici nu este nimic de obiectat, dar mă miră mirarea celorlalţi, din afară. Mai mult decât mintea, la noi contează sufletul. Am văzut asta în atâtea momente decisive, am văzut o putere de regenerare a forţelor fantastică. Sunt momente precum revenirea din meciul cu U sau victoriile pe final din sezonul trecut, este şirul de succese de după cutremurul cu Chiajna pe care toţi ceilalţi le-au trecut prea uşor cu vederea. Se pare că într-adevăr au crezut în aberaţiile presei: că suntem ajutaţi de arbitraj, că Vasluiul joacă mai bine etc. Iată că avem acum în mâinile noastre confirmarea. CFR-ul demonstrează şi în “teză” ceea ce arătase lecţie de lecţie.

Cât despre transferuri şi priceperea conducătorilor, aici lucrurile sunt cam alunecoase. Pe de o parte, a face transferuri după ce treci de 2 tururi preliminare, din perspectiva CFR-ului, este ca şi cum te-ai înarma după ce lupta se va fi sfârşit. Ar fi nedrept pentru jucătorii ce au dus acum greul, pentru cei ce au fost eroi, să-i înlocuim cu “vedete”. Ar fi ceva în genul greşelilor pe care le fac nou-promovatele de la noi, din B în A, care aruncă grabnic mulţi jucători care au pus umărul la promovare în detrimentul unor jucători “nomazi” din prima divizie, jucători fără identitate faţă de club şi care nici nu mai simt fiorul competiţiei.

Apoi, în privinţa priceperii conducerii, trebuie văzut clar ce-i cu nebuloasa aceea a prevederii regulamentare care era să se soldeze cu un 0-3. Toţi oficialii noştri au aruncat pisica în curtea FRF-ului. Sunt curios ce dovezi au în acest sens. Măcar un mail, o dovadă palpabilă, ceva tot trebuie să fie şi atunci ne-ar fi foarte foarte la îndemână să acuzăm federaţia de sabotaj. Dacă totul se bazează pe convorbiri verbale/telefonice, pe vorbit/auzit, adică “din auzite”, atunci e foarte grav să-i acuzăm pe alţii de greşeala noastră. Este complet neardelesc! Fiindcă, în lipsa unei dovezi, eu tind să-i acuz pe ai noştri de proastă informare şi, deşi nu-mi place ceea ce zic, de amatorism într-o formă foarte gravă. Poate fi un nou caz de “Monaco în loc de Nyon”, pentru care deja avem antecedente. Am scăpat fără 0-3, dar faptul că nu avem 2 fundaşi esenţiali în acest retur va fi o mare problemă şi o mare piedică pe care ne-am pus-o singuri. Doar Muri, introdus între Rada şi Cadu (sau, la nevoie, chiar în locul lor), ne mai poate salva!

Recunosc că mă aşteptam să zic despre acest meci “plai cu of”. Eram foarte mulţumit de-ar fi ieşit un 0-0, poate chiar şi cu un 2-1 pentru elveţieni. Iar după cum au arătat ai noştri în debutul meciului, asta era şi ţinta echipei: 0-0 şi amânarea deznodământului pentru retur. Să nu exagerăm acum cu laudele, să nu spunem că ne-am dus să învingem, fiindcă ştim prea bine că n-a fost aşa. Doar disperarea pauzei, a faptului că eram cu spatele la zid, încolţiţi, ne-a făcut să avem un impuls de adrenalină, acel curaj nebun şi acea putere pe care ţi-o dă priveliştea de pe marginea prăpastiei. Şi, să fim sinceri: nici elveţienii nu erau din cale-afară! După ce prima repriză au fost şi ei destul de prudenţi (de înţeles, doar nu puteau risca un gol acasă!), la pauză starea lor de spirit s-a schimbat: erau relaxaţi, zâmbitori, cu acel 1-0 confortabil şi cu gândul poate la faptul că ai noştri stau mai rău cu nervii, aşa cum văzuseră în urmă cu 2 ani. Ei, ce să vezi? Atunci le-am spart banca, acum le-am spart poarta! Aşadar, nu enervaţi CFR-ul!

Cât de rău putea să fie pentru noi? Socotim doar fazele cu palpitaţii şi discuţii din prima parte, golul, ocaziile lui Streller şi Degen (doar Kapetanos răspunzând de la noi), dar, mai ales, penalty-ul neacordat în primul minut, la intervenţia aiurea a lui Rada şi, la fel de important, posibilul cartonaş roşu pe care l-ar fi putut lua Kapetanos pe final de repriză, atunci când a lovit cu cotul, în săritură. Cum este însă vorba de mediu european, nimeni nu poate vorbi de vreo favorizare din partea arbitrajului, ci doar de greşeli personale ale oficialului. Şi apoi, ne putem şi noi plânge de destule: un off-side neacordat la faza din care a ieşit cornerul de la primul gol şi, mai ales, în a doua parte, un roşu cât se poate de clar la Degen, pentru intrarea din spate asupra lui Rui Pedro şi, la fel de clar, măcar un al doilea cartonaş galben pentru Dragovic, atunci când, de jos, l-a lovit intenţionat pe Sougou. Totuşi, ţinând cont de secvenţialitatea erorilor, cu un 0-2 şi cu un om în minus la pauză, totul era terminat pentru noi.

Vorbim de multe elemente de turnură în acest meci. Putem spune că toate schimbările au avut efect, dar, mai cu seamă, aş spune despre transformarea clară de atitudine de la pauză. Iar aici meritul este al bombănitorului Andone, cel care o repriză întreagă a vorbit singur. S-a văzut apoi imediat că se vrea altceva. Cum cu Kapetanos jocul era cam prea static, s-a găsit soluţia cu Ronny, cel care instant, prin mobilitatea sa mai mare pe teren, a tras jucători după el, a făcut acele spaţii de alergare pentru Sougou. Indubitabil, Sougou este omul meciului. 2 goluri şi încă 3 ocazii mari (una la începutul meciului) ne fac să-i iertăm toate off-side-urile în care iarăşi a fost prins şi ne fac să credem că primăvara nu-l va prinde la Cluj. Eu i-am socotit 3 off-side-uri doar între minutele 20 şi 35, dar treaba asta în cazul lui este o “ruletă rusească” pentru adversar. Destul să scape o dată, destul să aibă o dată glonţ pe ţeavă!

Faza cheie a meciului a fost cea din minutul 66 şi ea este mai puţin meritul lui Sougou, al cărui şut a fost mai mult deviat în plasă, cât mai ales a lui Bastos. Dribling printre 2 adversari la mijlocul terenului şi deschidere decisivă pentru Sougou. E tot ce se putea cere de la un mijlocaş de creaţie!

La fel de important a fost şi aportul lui Mureşan. Pasa de gol, dar şi o consistenţă deosebită în închiderea culoarelor din apărare. După ce a intrat pe teren, dintr-o dată, intrările elveţienilor între linia mijlocaşilor şi a fundaşilor noastre au dispărut. Prin comparaţie, la Godemeche, deşi îi notez pasa filtrantă spre Kapetanos la cea mai mare ocazie a noastră din prima repriză, tot la fel nu pot uita că faza de la care ar fi ieşit penalty în primul minut a pornit de la o minge pierdută de el, în terenul nostru şi, la fel, faptul că la cornerul de la golul elveţian a fost complet depăşit. Sigur, francezul nu mai este a doua rezervă de închizător (cum îl consideram sezonul trecut), a făcut mari progrese în angrenaj, dar nici nu poate fi folosit în locul lui Mureşan. Un mijlocaş însă constant bun a fost şi trebuie remarcat – Sare. Face exact atât cât şi ce trebuie!

Apărarea noastră a fost destul de elveţiană, deci caşcaval. Dacă despre Cadu şi, mai ales despre Ivo Pinto nu se prea pot spune decât cuvinte de laudă, despre Felgueiras, Camora şi, cel mai mult, despre Rada, găsim multe umbre. Felguieras, deşi a scos în 2 rânduri extraordinar, tot aşa a ieşit de 2 ori cam dezordonat la mingi. Are uneori gafe în aprecierea traiectoriilor de centrare, dar îl ajută ba norocul, ba felul în care ştie să se redreseze pe picioare. Camora a fost complet absent în atac, iar în apărare a fost năucit de egipteanul Salah, dar şi copleşit de situaţiile 2 contra 1, fiindcă Rui Pedro nu a putut aproape deloc să facă faza defensivă (dar nici să ţină de minge în atac). Prilej numai bun pentru Steinhofer să urce şi el în atac şi să creeze mare superioritate. Am scăpat nesperat de uşor, la câte ne puteau face elveţienii pe partea stângă a apărării noastre, până să intre acolo Nicoară şi să se închidă robinetul! Cât despre Rada, îi notez atât penalty-ul pe care l-ar fi comis, adormirea de la gol, cât şi ratarea unei lovituri libere centrale, de la 17 m, atunci când acela era primul moment periculos al nostru. Acolo era destul să fie pusă mingea pe spaţiul porţii, cumva, fiindcă, haideţi să recunoaştem, portarul lor, Sommer, a fost minunat… pentru noi.

Rămân momentele golurilor lui Sougou, al doilea exact din poziţia din care Traore zguduia bara la Roma, rămâne şutul în bară de la faza şnur cu centrarea lui Nicoară (o situaţie similară cu aceea a lui Peralta de pe Olimpico, dacă vă mai amintiţi), mingea furată din plutire, de Sougou, la ultima fază a meciului, rămâne impresia că ne puteam împinge norocul şi mai mult, dar, toate acestea trebuie acum date rapid deoparte, lăsate pe youtube împreună cu bucuria făţarnică a comentatorilor. Acum la Cluj vine meciul de 20 de milioane de euro, acolo trebuie să ne asigurăm că nu suntem risipitori în Europa (aşa cum am fost de-atâtea ori) şi, cumva, trebuie să găsim o cale de a fi enervaţi şi miercuri, încă de la primul fluier al meciului. Doar aşa arătăm ambiţie, doar aşa ne vom garanta un loc meritat între primele echipe europene. Deocamdată văd că publicul român simte asta, că se întoarce cu faţa spre noi, estimez că toate biletele pentru retur vor fi rapid epuizate şi că probabil va fi o atmosferă rară, pe care ai noştri o merită. Cât de mare e interesul? De pildă, sibieni pe care nu-i auzeam altcândva să ţină cu CFR-ul, deja întrebau miercuri dimineaţa de „cum facem rost de bilete la CFR-Basel?”.

Aşa se construieşte istoria: cu triumfuri, cu eroi, cu situaţii în care cel slab îl învinge pe cel puternic şi, imperativ pentru retur, cu dârzenie până la capăt!

Autor: Albusibiu