Speed dating (sau cum a făcut Basel cunoștință cu Sougou în numai 5 minute)

Mi-a scris Romanescu imediat după tragerea la sorți, când am picat cu Baselul, deși, din motive strict geografice, aș fi preferat Celtic drept adversar: <<Nu-ți face griji, 07, îi vom elimina! Nu pot să spun că sunt un „clarvăzător”, dar sunt lucruri care fac parte integrantă din viața mea și pe care le trăiesc la intensitate maximă. De aceea, curios, am unele ”flash”-uri, pe care le văd pentru câteva momente… Așa mi se întâmplă și cu CFR-ul, fiindcă eu trăiesc intens ceea ce se întâmplă cu această echipă. Câteodată poate prea intens, ceea ce îmi face rău fizic.>> Așa că mi-am agățat toate speranțele în previziunea prea-bunului Romanescu și am așteptat destul de calm meciul din Elveția. Deși Andone tocmai reușise să se mai împiedice o dată de ieșeni, ultima brumă de gânduri gri-petrol-metalizat mi-a fost spulberată de caneto și al său senzațional 1-3 (la câțiva centimetri de a intra oblu în folclorul feroviar!).

Și elvețienii au început țaca-paca pe gazonul propriu din Basel. Din păcate, în prima repriză, noi ne-am limitat să le răspundem cu un caca-maca ce m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva Andone s-a inspirat din Ionuț Popa Ieșeanul, Gruia 1-45. Jocul ăsta la 0-0, bată-l vina, poate avea niște efecte adverse de toată urâțenia: 1) te poate face să arăți a echipă mică, pusă pe ciupeală, pe ciugulit de la masa bogaților (de altfel, CL nu e gândită drept o competiție de masă, ci doar ca o masă la care bogații sunt preferați tacit); 2) se lasă impresia că golul plutește în aer (iar comentatorii TV mi-au lăsat impresia că nu i-ar deranja prea tare dacă golul ar începe să cadă, la plural chiar), mai ales când apărarea scârțâie destul de dramatic, iar portarul nu pare 100% apt fizic; 3) fazele de atac și contraatac arată cam trase de păr, pentru că, nu-i așa?, ca să scoți un 0-0 nu-i musai să dai gol; 4) jocul la 0-0 se poate încheia ”fericit”, exact cu scorul dorit; în retur poți însă să primești un gol și ești obligat să dai două.

Poate Andone n-a gândit întregul joc la 0-0, de ce să-i iau scalpul? Poate nici măcar prima repriză. Poate spera să-i înțepăm mai scorpionic pe contraatac, dar echipa n-a reușit să se mobilizeze așa cum trebuia și nu i-a aplicat perfect tactica. Poate a dorit să testeze mai întâi jocul elvețienilor. Dânsul știe cel mai bine. De obicei știe și unde greșește. La televizor s-au văzut numai efectele, nu s-au difuzat și desene animate cu tacticile celor doi antrenori. În primele 45 minute, neamțul mi s-a părut mai bun decât românul nostru. S-a văzut cât de bine a studiat jocul CFR-ului și cât de bine a știut să speculeze punctele vulnerabile. E drept, are și cu ce jucători să speculeze. Streller i-a făcut o seară grea lui Rada și nu numai lui. Steinhofer aproape l-a mâncat de viu pe Camora (specularea faptului că la noi cuplul Camora – Rui Pedro nu era rodat; situația s-a îmbunătățit la intrarea lui Nicoară) și a arătat că știe centra, nu intră doar aiurea prin apărarea CFR-ului. Pasele între fundașii noștri de bandă și fundașii centrali ne-au destabilizat deseori. Elvețienii nu s-au încăpățânat să spargă zidul Sare – Godemeche, ci au ales să-l ocolească. Omul reprizei mi s-a părut Stocker, genul de jucător după care uneori ne arde buza în Gruia. În privința atacului nostru, pot spune că aproape ni l-au anihilat. Două șuturi pe colțul porții, nu prea puternice, sunt două floricele cu care nu prea se face toamnă în Champions League. Apoi, izolarea lui Kapetanos a fost teribilă. E drept, grecul a scăpat o dată, dar în rest a fost inutil. Adversarii s-au ferit în mod clar să ne acorde lovituri de colț sau lovituri libere, faze la care Pantelis putea mușca letal. N-a fost o primă repriză prea reușită, iar după golul căzut în minutul 44, sunt sigur că rata optimiștilor a scăzut considerabil. Pe mine m-a îngrijorat cel mai tare Felgueiras. Au fost faze dramatice, în care un portar de valoarea lui putea alege niște soluții mai clare, mai hotărâte. Felgueiras mi s-a părut un portar care suferă fizic, care nu poate da totul, deci nu-și poate face treaba ca la carte. Dacă m-am înșelat cumva în privința primei reprize, și de fapt lucrurile erau sub control, să fiu iertat! Însă din reacțiile lui Andone, care spumega pe margine, sunt destul de sigur că nu-s prea tare ieșit în decor…

Ce s-a întâmplat după pauză ne poate duce cu gândul tot la ieșeni (care au părut împănați cu pene provenite din pasărea Phoenix și ne-au curentat de două ori în Gruia), dar mai degrabă ne aduce aminte de cel mai drag episod din istoria recentă a CFR-ului, încheiat cu un scor identic: Olimpico din Roma! Culio – 2, Sougou – 2! Epic!

Risc și spun că golul primit în buza tunelului spre vestiare e cel care ne-a salvat meciul! Deși poate părea aiurea, chiar cred că un 0-0 era mai nociv decât 0-1. Scatoalca primită ne-a făcut un mare bine. Andone a trebuit să riște, pentru că altfel cariera sa europeană se încheia înainte să înceapă. Nu-i prima dată când am văzut la CFR o altă fațetă. Nu-i nici măcar patentul lui Andone; ne-au obișnuit cu asta și Mandorlini și Jorge Costa. Ce s-a putut ghici însă din primele secunde ale minutului 46 este faptul că Andone și-a mânat/cravașat sportivii în luptă. A fost riscant, a urmat un sfert de oră în care Baselul a fost la un pas să ne masacreze, dar a meritat! Uneori, norocul e de partea celor care cutează. Schimbările lui Andone au fost bune, deși au fost primite cu reticență de comentatorii ”noștri”, care l-ar fi scos numai pe Camora. Kapetanos și Rui Pedro (de obicei se stinge după pauză) erau deja în plus, iar intrarea lui Gabi Mureșan s-a dovedit inspirată. Însă viața tot n-ar fi devenit mai frumoasă dacă Sougou nu și-ar fi arătat clasa, cea pe care și-a protejat-o cu grijă în acest început de sezon, special pentru Basel! În doar 5 minute, l-au scăpat de două ori singur acasă al ei și asta le-a fost fatal. Se putea încheia funebru pentru elvețieni, cu un incredibil 1-3 sau 1-4, de probabil își spărgea Cârțu televizorul de bucurie… Dar e bine și așa. Când poate numai puțini mai credeau, iar eu uitasem complet de vorbele lui Romanescu, CFR a reușit o răsturnare de scor extraordinară. A înghețat un stadion întreg, le-a dat teme de casă pentru o săptămână întreagă elvețienilor și ne-a făcut să explodăm de bucurie și mândrie. A fost o victorie pentru care Andone a transpirat serios. Comentatorii TV, care (parcă) au transmis o partidă dintre două echipe din străinătate, s-au bucurat moderat-potolit-ma non troppo la golurile lui Sougou, care nu îmbrăca culorile… Baselului (roșu-albastru). Iliuță Dumitrescu m-a uns pe suflet folosind la infinit ”noi” în analiza de după meci, deși cei din jur se uitau la el cam boringiți.

Calificarea nu-i jucată. Tot cei din studiou mi-au reamintit cum le-a dat Baselul 3 boabe celor de la United și 3 boabe celor de la Oțelul. Euforia e ceva mai mică decât după acel 3-0 contra Vasluiului, deși victoria de la Basel e mult mai importantă. Toată lumea a văzut – iar cei din teren au simțit – nu doar gloanțele, ci și obuzele care ne-au șuierat pe la ureche, mai ales în prima oră de joc. Orice se poate întâmpla în retur (deși prefer varianta Romanescu). Însă în Gruia nu noi suntem cei care trebuie să ne ridicăm din genunchi, ci adversarii. Dacă Andone e antrenorul care știe să-și strângă jucătorii în jurul său – cum se aude – o să facă el încă o șmecherie și o să fie bine! Dacă în Gruia nu luăm 2 goluri, luăm 20 milioane euro! Plus gloria. Alegerea e simplă. Baftă, CFR!