IA ŞI du-te cu punctele!

Ar fi putut fi doar o repetiţie cu public, pentru meciul de la Basel. Un lucru cum nu se poate mai util, liniştitor, numai bun de pus pe “rana aşteptării” serii de vineri. Am fi putut avea o victorie facilă, poate şi la scor, al cărei răsunet să se audă până în Prosportul şi GSP-ul elveţiene, îngrozite şi ele de teribila forţă a CFR-ului.

Probabil că gândurile ne erau demult plecate în Elveţia, dar involuţia de ieri te face să te întorci de urgenţă în ţară şi să aplici metoda „Cârţu” pe prima bancă de plexiglas. La prima vedere, a părut un soi de amical, un act de prezenţă pentru CFR şi un act de curaj pentru ieşeni (cărora le tremurau genunchii mai ceva decât dinamoviştilor în faţa Barcelonei). Un meci între campioana în exerciţiu şi o nou-promovată, codaşa clasamentului, o ipostază care nu se deosebea prea mult de ceea ce aveam de jucat  în vară la Abtenau, atunci când dădeam peste echipele locale, de amatori. Am avut acelaşi semicerc imaginar trasat în terenul adversarilor, în faţa căruia CFR obosea mingea de pe o parte pe alta. Timp de 55 de minute ieşenii nu s-au apropiat nici măcar o dată periculos de poartă, încât cred că jucătorii noştri se gândeau deja la ce să pună în bagajele către Basel. În tot acest timp s-au crezut probabil în Austria, în catonament, iar pe la ora 22 s-au pus să doarmă. Ceea ce a urmat e deja „de tristă amintire”. Nu ştiu dacă ne-a trezit la realitate, însă sper să ne fi … deşteptat.

Nicio clipă n-am crezut că vom avea parte de acest deznodământ. Nici măcar atunci când meciul basculase la 2-1 pentru ieşeni, când părea că avem un nou caz „Concordia Chiajna”. Ştiam că jucătorii noştri pot strânge rândurile, se pot aduna şi pot întoarce scorul, că pot da un gol în ultimele minute, aşa cum o tot făcuseră în sezonul trecut, cu Voinţa, Dinamo sau U. Aşteptare zadarnică şi un egal care, oricât ne-am ascunde pe după cuvinte, nu poate fi decât o înfrângere. Cine să fie de vină?

Probabil, principala vină i-ar fi atribuită lui Andone. Aşa cum l-am lăudat pentru cum a ştiut să stăpânească echipa la Liberec şi la Galaţi, acum tot el cred că trebuie să fie primul învinuit. A scăpat meciul din mână. La pauză au intrat 2 formaţii la vestiare, cu o stare de spirit şi la revenire, au ieşit cu totul altele. Ieşenii nu cred că s-ar fi aruncat nici atunci prea repede la atac, doar că, ai noştri nu mai erau aceiaşi. Un pas în spate inexplicabil, de netolerat de către un antrenor care ştie gestiona situaţia. Dacă în prima repriză Vass şi Sare recuperau mingi şi de 2 ori pe minut, în terenul ieşenilor, după pauză mijlocaşii noştri de închidere au coborât mult prea mult lângă fundaşi. Nu pot să cred că aceasta a fost o decizie pe care au luat-o ei, de la sine putere. Andone a permis echipei să se înmoaie, în loc să tranşeze simplu şi cât mai rapid victoria.

A doua chestiune gravă care s-a văzut ieri (din nou) este slaba organizare ofensivă a noastră. Putem juca doar dacă avem adversar pozitiv pe teren, doar dacă speculăm, doar dacă ni se oferă spaţii. Dacă însă se stă în faţa noastră pe două linii suntem complet lipsiţi de idei. Mingea circulă frumos până pe la 25-30 de metri, dar exact lovitura de maestru, pasa decisivă lipseşte complet. Asta nu ar fi doar o problemă pentru situaţiile acestea, în care există acest decalaj valoric, dar să ne gândim în perspectiva programului complicat care urmează: cum ne vom descurca împotriva unui adversar de acelaşi nivel cu al nostru dacă vom avea, de pildă, de redresat scorul? Cu un atac atât de bont şi cu o apărare atât de nesigură (atât la situaţii poziţionale, dar şi la cele de contraatac) ne putem aştepta la deznodăminte groaznice. Echipa suferă la organizare, angrenajul scârţâie din toate încheieturile. Ne mai salvează o intervenţie a lui Felgueiras, o alunecare disperată a vreunui apărător sau, în atac, o imprudenţă a adversarilor atunci când îşi pierd răbdarea de a lăsa să plimbăm mingea prea multă vreme. Dar asta nu e strategie, ci letargie!

Să avem 45 de minute o dominare absolută, perioade lungi în care mingea nici nu mai ajunge la mijlocul terenului măcar şi să nu dăm decât un gol (şi acela din penalty) eu zic că este o problemă gravă. Poate că nu avem jucătorii necesari – şi atunci o mare felie de vină preia conducerea. Atacantul acela de careu care ar fi trebuit să-l facă pe Kapetanos rezervă încă tot n-a apărut. Probabil se aşteaptă deznodământul dublei cu Basel. E totuşi o mare greşeală asta. Indiferent dacă vom învinge sau pierde, în grupe europene tot vom participa în toamnă, aşadar avem nevoie de întăriri pentru a nu ne face de ruşine. Ca mijlocaşi, cu puţină răbdare, cred că putem avea ceva aşteptări de la Bastos şi Valente, doar că ceea ce lipseşte acum la ei este acea închegare pe zona careului şi acea încăpăţânare pe centru (nu doar pe laterale). E ciudat cum la mijlocul terenului merge aşa de bine acel „dă şi du-te”, iar la 16 metri se lasă bezna, ne precipităm inutil în driblinguri sau în şuturi din unghiuri moarte, în loc să se încerce rezolvările cele mai simple. Avem acum şi centrări de mult mai bună calitate decât întrecut. Valente este, într-adevăr, un maestru al plasării mingii la punct fix, Pinto nu este nici el departe, iar Camora este stăruitor în acest procedeu (uneori cu succes). Dar şi aici e o problemă, fiindcă, în afară de Kapetanos, niciunul dintre jucătorii noştri ofensivi nu ştie să lovească o minge cu capul. Sougou poate fi scuzat, dar nu îl înţeleg pe Ronny. Când a dat el ultimul gol dintr-o lovitură de cap? Cred că limitarea asta o conştientizează şi echipa. Văd mai nou că de câte ori se poate centrările noastre merg pe jos. Ar fi un procedeu util, atunci când se joacă în viteză, doar că… nu şi atunci când avem de-a face cu o apărare aglomerată.

În fine, deja am menţionat, problema din apărare. De 5 ori au încercat ieşenii poarta şi de 4 ori a ieşit mare deranj: 2 goluri, un şut scos de Felgueiras în corner şi o minge scoasă de pe linia porţii de Pinto. O vraişte totală domneşte în apărarea noastră, cea pe care o credeam revigorată după ultimele victorii. La primul gol, ca să îl înţelegeţi, trebuie să vedeţi ce se întâmpla la cornerul care l-a precedat. Felgueiras îl împingea alarmat pe Keita, în careul mic şi chema pe cineva în ajutor „să ia jucătorul în piept”. În fine, vine Sare (cam alene) şi se pune acolo. Cornerul se bate pe colţul lung şi, ce să vezi; 3 jucători în alb şi doar Sare al nostru acolo; noroc că mingea depăşeşte pe toată lumea. Ai noştri se bulucesc, doi deodată, să blocheze recentrarea, evident, de la mare distanţă de omul care ajunsese deja la minge, iar în careu Maftei cu Cadu se invită unul pe altul să marcheze bine adversarii. Urmează lovitura de cap lângă bară şi liniştea noastră de „învingători cu 1-0” este spulberată. La golul doi, Hora este cel care, din prea mult avânt, a uitat să ia şi mingea cu el. Chiar şi aşa, puteam avea pretenţia de la fundaşii noştri centrali să mai intervină. Un lucru este însă destul de clar: apărarea centrală va trebui făcută cu Piccolo singurul om care pare să ştie nu doar cum se stă într-o poziţie ci şi DE CE să stă tocmai acolo.

Bun, la 1-2 am remarcat ceva interesant. În acel minut care a trecut până la egalare, ai noştri au părut nişte tauri furioşi. Imediat au şi marcat. Apoi, ştiind că oricum mai au încă vreo 20 de minute până la final, s-au calmat, taurii parcă erau la păscut. Mi se pare inexplicabil cum în minutul 80, la 2-2, ieşenii să-şi permită să se oprească pe teren, cu mingea la picior şi nimeni de la noi să nu-i atace. Un fotbal de anii ’90, în care doar 2-3 jucători aleargă. N-am văzut absolut nimic din iureşul pe care-l aşteptam. Oboseală sau lipsa stresului/ interesului? Fără furie, fără ambiţie, cum să mai putem fi „campioni ai ultimei secunde”, aşa cum ne reuşea în sezonul trecut?!

Despre jucători n-am să spun mare lucru acum. Poate că fiecare, luat individual, nu a greşit flagrant. Dar, la fel de sigur, nici nu a contribuit cu multe lucruri notabile. Observ marginal doar că grecul Kapetanos nu este susţinut de nimeni, că Sougou cât e Ramadanul nu poate fi folositor (nu duce 90 de minute), că ambele goluri încasate au plecat de pe partea lui Pinto şi că, cel mai clar, echipa pare o orchestră fără dirijor. E drept că, din nou, s-a făcut o rotaţie de cadre, că puţini titulari de la Galaţi s-au regăsit în teren, dar trebuie să ne gândim că nucleul echipei joacă aşa, în permutări, încă din aprilie! Deci asta nu poate să fie o scuză atunci când nu reuşim să batem în Gruia, ultima clasată.

Singurele lucruri bune ar fi pressing-ul excelent din primele 20 de minute, cu cei 3 mijlocaşi stăpâni ai terenului şi, în ansamblu, prestaţia bună a lui Bastos, cu driblinguri şi destul de multă alergare. Dacă ar fi fost atent şi la loviturile libere, dacă nu le-ar irosi atât de uşor şi dacă ar încerca măcar să ridice capul din pământ după ce driblează, zău că ar putea să fie mijlocaşul ăla pe care l-am aşteptat atâta timp!

Cât despre penalty-ul de la Kapetanos, o fi fost, n-o fi fost, transmisiunile noastre de milioane de euro nu pot lămuri complet aşa ceva fiindcă, motiv profesionist: nu-s destule camere. Cred că e o situaţie la care arbitrul, dacă nu dădea lovitură de la 11 m nu am fi comentat prea mult. Mi-a adus aminte de acela de la U-CFR, cu intervenţia lui Szukala. Poate, să fi fost acum un pic mai clar decât atunci. Mult mai evident mi s-a părut că ar fi fost penalty la intervenţia lui Mitrea asupra lui Cadu, la un corner, în debutul celei de-a doua reprize. Mai cred însă că ai noştri continuă „cultul plonjoanelor” şi se mulţumesc cu asemenea de lucruri primite şi nemuncite. Golul dat aşa a fost mai mult o pacoste. Cred că dacă ar fi trebuit să mai forţăm un pic în prima repriză pentru a da gol din acţiune, cu totul alta ar fi fost evoluţia ulterioară a lucrurilor.

Deocamdată dăm repede pagina aceasta fiindcă ne aşteaptă meciul cu Baselul. După ce va trece şi asta ne vom întoarce faţa către campionat, sperând să mai putem cumva câştiga. Nu uitaţi însă: anul trecut Vasluiul a pierdut campionatul pe punctele pierdute risipite prosteşte în debutul sezonului, atunci când ei se concentrau şi scoteau rezultate foarte bune în Europa. Acel decalaj n-au mai putut să-l recupereze până la final. Întrebarea grea este: aţi da un campionat pe o calificare în grupele Ligii Campionilor? Pentru un suporter, alegerea este foarte dificilă. Ceva îmi spune că din punctul de vedere al conducerii opţiunea este mult mai simplă. La Basel este singurul loc unde se poate răscumpăra catastrofa de aseară.

Autor: Albusibiu